Decizia civilă nr. 799/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 799/R/2012
Ședința publică din data de 22 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. T. și B. M., împotriva sentinței civile nr. 991 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul T. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanților-recurenți N. T. și B. M., avocat F. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 februarie 2012, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamanților- recurenți.
Raportat la motivele de recurs invocat, C., din oficiu, pune în discuția reprezentantului reclamanților-recurenți decizia înaltei C. de C. și Justiție nr. 1. pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și-au încetat efectele la data publicării deciziei de neconstituționalitate.
Reprezentantul reclamanților-recurenți lasă la aprecierea instanței această chestiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curte de A. C. apreciază că efectele deciziei nr. 1. sunt aplicabile în speță.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal modificarea sentinței în sensul admiterii cererii iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât se impune efectuarea unei expertize în cauză și suplimentarea probei testimoniale. Instanța de fond trebuia să stăruie în aflarea adevărului chiar propunând probe peste voința părților. În mod greșit a reținut faptul că supravegherea și urmărirea informativă de către fosta securitate nu a constituit o măsură administrativă cu caracter politic. Instanța de fond s-a oprit numai la antecesoarea reclamanților, deși aceștia au solicitat să se constate asupra întregii familii. S. este obligat să acorde atât daune morale pentru suferințele pricinuite de măsurile cu caracter politic cât și daune materiale pentru prejudiciile materiale suferite
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curte de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru daunele materiale suferite nu s-au adus probe, iar în ceea ce privește daunele morale, în speță sun incidente prevederile Deciziei nr. 1..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 991 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge capătul de cerere din acțiunea reclamanților N. T. și B. M., având că obiect obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale, dreptul la acțiune fiind prescris.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții N. T., și B. M., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării și al măsurilor administrative suferite de antecesoarea reclamanților, defuncta N. I., obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate și distruse.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Referitor la capătul de cerere având că obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța a constatat că prin acțiunea inițială reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.500.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și măsurile administrative pe care le-a suferit antecesoarea lor și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.2..
Instanța a reținut că la data promovării acțiunii era în vigoare art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., modificat ulterior prin OUG nr. 6..
Prin decizia nr.1. a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s- a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr. condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. lin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederileneconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2., aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin precizarea de acțiune, reclamanții au arătat că înțeleg să invoce dispozițiile art.998, 999 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din D. nr.167/1958 „termenul prescripției estede 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesoarei reclamanților pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acesteia, deoarece în acel moment cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesoarei reclamanților ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Î. C. de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare
D.-Lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât antecesoarea reclamanților ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din D. nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care va admite excepția și va respinge cererea, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 lit. a și i din L.nr.2. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.228 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute de D. nr.199/1950, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de antecesoarea reclamanților întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a constatat că nu se impune constatarea acestui caracter, astfel încât urmează să respingă și acest capăt de cerere.
Referitor la măsurile administrative, din actele comunicate de C. rezultă că antecesoarea reclamanților a fost supravegheată de securitate după executarea pedepsei închisorii, fără însă ca împotriva să fi fost luate măsuri administrative, motiv pentru care instanța consideră neîntemeiat și capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative.
În fine, instanța a respins ca neîntemeiat petitul din acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate și distruse, considerând că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile, în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ., în condițiile în care la dosar nu s-a depus nici o probă din care să rezulte existența prejudiciului material și a cuantumului acestuia.
Î mpotriva acestei sentințe au declarat r ecurs reclamanții, solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor temeiurilor de drept invocate prin acțiune și prin precizarea temeiului de drept.
În mod greșit a calculat termenul de prescripție întrucât statul prin adoptarea L. nr. 2. recunoaște crearea prejudiciului material și moral.
Decizia C. C. invocată nu poate produce efecte asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor și nici asupra tratatelor și convențiilor la care R. este parte.
În mod greșit s-a stabilit că supravegherea și urmărirea de către fosta securitate nu a constituit măsura administrativă având caracter politic, și nu dă dreptul la despăgubiri. Mai mult, instanța s-a pronunțat numai cu privire la antecesoarea reclamanților, cu toate că ei au solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative asupra întregii familii, inclusiv a reclamanților.
În mod greșit nu s-au luat în considerare probele administrate până la un moment dat, cu privire la prejudiciul material și nu a fost completată probațiunea, chiar din oficiu.
Prin întâmpinarea formulată (f. 9), pârâtul a solicitat respingerearecursului, arătând că în mod corect prima instanță a statuat că acțiuneaîn despăgubiri întemeiată pe art. 998-999 C. civil era prescrisă la data înregistrării cererii, raportat la momentul înlăturării regimului comunist.
Totodată, pârâtul a invocat decizia nr. 1. a C. C..
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor temeiurilor de drept invocate, aceasta nu este fondată.
Așa cum reiese din conținutul considerentelor hotărârii, instanța s-a pronunțat atât pe cererea de acordare a daunelor morale, întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., arătând că aceasta nu poate fi admisă raportat la cele statuate prin decizia nr. 1. a C. C., obligatorie potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, cât și pe cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 -
999 C. civil, arătând că raportat la acest temei de drept, acțiunea este prescrisă.
Nici critica vizând greșita reținere a incidenței excepției prescripției nu este întemeiată.
Jurisprudența în materie este unanimă în sensul că pe de o parte, raportat la data adoptării D.ui - lege nr. 118/1990 acțiunile întemeiate pe art. 998-999 C. civil având ca obiect acordarea daunelor morale pentru condamnările politice suferite de reclamanți, formulate după intrarea în vigoare a L. nr. 2., sunt prescrise.
Aceasta, întrucât dacă anterior înlăturării regimului totalitar o astfel de acțiune era categoric sortită eșecului, în plus potențialul solicitant expunându-se riscului de a fi supus opresiunii, începând cu anul 1990 nu mai exista nicio piedică pentru formularea unei atare cereri.
Momentul începerii termenului de prescripție - cel general, de 3 ani - este cvasiunanim recunoscut ca fiind cel al intrării în vigoare a D.ui - lege nr. 118/1990, act normativ prin adoptarea căruia statul a recunoscut și și- a asumat responsabilitatea pentru condamnările politice suferite de o parte din cetățenii țării în perioada totalitarismului.
În ipoteza în care persoanele îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii acordate în baza acestui act normativ, apreciau că acestea nu sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral suferit, aveau posibilitatea să promoveze în termen de 3 ani de la intrarea sa în vigoare acțiuni în despăgubire întemeiate pe art. 998-999 C. civil.
Pe de altă parte, jurisprudența este unanimă în a accepta că prin L. nr. 2. nu s-a operat o repunere în termen pentru promovarea unor acțiuni în despăgubiri, întemeiate pe normele dreptului comun. Prin forma inițială a acestei legi - art. 5 alin. 1 lit. a - s-a conferit posibilitatea solicitării unor daune morale pentru condamnările și măsurile administrative cu caracter politic, însă ulterior, prin decizia nr. 1. a C. C., această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională, argumentul principal fiind acela că această dispoziție instituie un paralelism legislativ raportat la D. - lege nr.
118/1990, practică ce nu este conformă normelor de adoptare a actelor normative.
Referitor la faptul că decizia C. C. nu poate produce efecte asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor și nici asupra tratatelor și convențiilor internaționale la care R. este parte, critica nu este fondată.
Conform celor anterior arătate, deciziile C. C. sunt obligatorii, iar în conținutul deciziei nr. 1. s-a arătat că prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., nu se încalcă nicio dispoziție de drept internațional la care R. este parte.
În plus, față de cele reținute de prima instanță, este de menționat că prin decizia nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai pot constitui temei pentru promovarea unei acțiuni având ca obiect obligarea statului la plata daunelor morale pentru condamnările și măsurile administrative cu caracter politic dispuse în perioada totalitarismului.
Potrivit art. 3307alin. 4 Cod proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Reiese din cele anterior arătate că hotărârea primei instanțe asupra petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale întemeiată atât pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., cât și pe art. 998-999 C. civil, este legală și temeinică, urmând a fi menținută sub acest aspect. În ce privește însă soluția pronunțată cu privire la daunele materiale, curtea constată că recursul este fondat. Reclamanții au solicitat prin acțiune obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro echivalent în lei la data plății, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate și distruse. Prin precizarea de acțiune formulată la termenul de judecată din (...) (f. 150 dosar fond), reclamanții au indicat bunurile care au fost confiscate de la antecesoarea lor și pentru care solicită acordarea daunelor materiale. Instanța a respins această cerere ca neîntemeiată, reținând că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civil, întrucât la dosar nu s-a depus nicio probă din care să rezulte existența prejudiciului material și cuantumul acestuia. Este adevărat că existența și întinderea prejudiciului nu au fost dovedite, însă instanța în baza rolului activ avea obligația să pună în discuție necesitatea dovedirii acestui prejudiciu, solicitând reclamanților să propună probe în acest sens. Deși cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale s-a formulat încă prin acțiunea introductivă, iar precizarea de acțiune prin care s-au indicat bunurile ce au făcut obiectul confiscării de la antecesoarea reclamanților s-a depus la termenul de judecată din (...), instanța nu a pus în discuție necesitatea dovedirii acestor pretenții, formularea cererii nefiind într-adevăr, suficientă. Din conținutul sentinței de condamnare nr. 901/(...) a T.ui Militar C. (f. 64-107 dosar fond), definitivă prin decizia penală nr. 221/(...) a T.ui Suprem al R.P.R. (f. 8-115 dosar fond ) reiese că odată cu condamnarea antecesoarei reclamanților N. I. s-a dispus și confiscarea totală a averii acesteia (pct. II al sentinței, f. 106 dosar fond). Reiese că împrejurarea confiscării averii care a generat prejudiciul material este dovedită, urmând a se face dovada bunurilor ce au făcut obiectul confiscării și a contravalorii acestora. Întrucât în recurs această dovadă nu poate fi administrată, raportat la dispozițiile art. 305 Cod proc.civ., în baza art. 312 alin. 1, 3, 5 Cod proc.civ.,curtea va admite recursul și va casa parțial sentința în ceea ce privește petitul având ca obiect daune materiale, trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond, pe acest aspect. Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuție necesitatea administrării de probe pentru dovedirea bunurilor confiscate, starea lor la acel moment și a contravalorii acestora: probe testimoniale, expertize de evaluare, adrese la instituții abilitate care sunt în măsură să comunice valoarea actuală a unor bunuri similare celor care au făcut obiectul confiscării de la antecesoarea reclamanților, precum și orice alte probe pertinente și apreciate ca fiind utile pentru dovedirea acestui aspect. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite în parte recursul declarat de reclamanții N. T. și B. M. împotriva sentinței civile nr. 991 din 24 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează parțial în ceea ce privește petitul având ca obiect daune materiale și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond pe acest aspect. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A.-T. N. M. C. V. A. C. M. L. T. Red. MV dact. GC 3 ex/(...) Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 2012/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
