Decizia civilă nr. 847/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 847/R/2012
Ședința publică din 24 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. M., împotriva sentinței civile nr. 6571 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. S., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A. și reclamanta recurentă, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta F. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta F. M., menținerea sentinței recurate, iar pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii ca nefondată și, totodată, solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 C.pr.civ.
Instanța înmânează reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente posibilitatea de a lectura această întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A. și reclamanta recurentă, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că recursul a fost înregistrat direct la C. de A. C., iar potrivit
Deciziei nr.176/2005 a Curții Constituționale a R. recursul nu este nul.
Reclamanta recurentă și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, în temeiul art.316 C.pr.civ. raportat la art.294 alin.1
C.pr.civ. invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocare pentru prima dată în calea de atac a recursului, a principiului nediscriminării, a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a principiului unicității.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantei și reprezentantei
P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca acestea să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și acordarea despăgubirilor morale pentru că tatăl său a fost prizonier în U. vreme de 3 ani și 2 luni, respectiv în perioada (...)-(...) și lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță și respingerea recursului declarat de reclamantă având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma măsurii administrative aplicată antecesorului său care a fost prizonier de război în U., iar această măsură administrativă nu face obiectul L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6571 din data de (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea reclamantei F. M., în contradictoriu cu S. R. reprezentant prin M. F. - D. S., pentru constatare măsură administrativă cu caracter politic (prizonier U.) și daune morale, în temeiul L. nr. 2..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este fiica lui M. M., decedat la data de 14 mai 2008 (fila 7).
În perioada (...) - (...) tatăl reclamantei s-a aflat în stare de prizonierat în
U., după cum atestă livretul militar prezentat în copie la dosar (filele 8-12).
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din L. nr. 2.
„Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată deorganele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu…";.
Art. 4 alin. (2) din L. nr. 2. dispune că „Persoanele care au făcut obiectulunor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că L. nr. 2. permite constatarea caracterului politic doar al acelor măsuri administrative luate de organele fostei miliții ori securități. Acestei prime condiții îi urmează o alta, și anume aceea ca măsurile administrative să fi fost luate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989.
În cazul d-nei F. M. aceste condiții cumulative nu sunt îndeplinite. Probele dosarului nu relevă ingerința statului comunist, prin organele sale represive, (miliție și securitate) în luarea ca prizonier în U. a tatălui său.
Ca o consecință, cererea privind obligarea pârâtului la daune morale nu este admisibilă, în legătură cu acest aspect fiind necesar a se evoca de către tribunal și D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale, care declară neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu privire la acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta F. M. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și, în consecință admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat că în mod greșit instanța de fond a stabilit că situația de prizonierat nu are caracter politic, deoarece această măsură a fost consecința deciziei politice a S.ui R. de a ieși din războiul împotriva Națiunilor Unite și de a întoarce armele împotriva Uniunii Sovietice.
În opinia recurentei D. nr.1354/(...) și D. nr.1358/(...) ale curții
Constituționale nu sunt aplicabile.
Măsura de prizonierat este o măsură cu caracter politic, în sensul art.3 și art.4 din legea nr.2., iar în realitate, capturarea soldaților români aflați pe front sau în drum spre casă, după eliberare și constituirea lor în prizonieri pe teritoriul fostei U., după eliberare, precum și deportarea lor la munca forțată de reconstrucție în F. U. reprezintă o încălcare gravă a dreptului la libertate,sănătate, integritate corporală care constituie totodată o măsură administrativă abuzivă cu caracter politic, ce se încadrează în normele juridice ale L. nr.2..
Potrivit art.5 alin.4 din L. nr.2., această lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-L. nr. 1., printre care s enumără și persoanele deportate în străinătate. Ori constituite în prizonieri.
În același timp, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a fost acordată prin OUG nr.214/1999 și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, în cazul de față, foților deportați în U..
Tatăl recurentei a fost încorporat în luna martie 1944 și a luptat pe front în cel de-al doilea război mondial, iar după terminarea războiului a fost capturat de soldații ruși înarmați, legitimat și luat ca prizonier, dus cu forța în lagărele sovietice, pentru a efectua muncă de reconstrucție în U., până la (...) când a fost lăsat la vatră.
S-a mai arătat de către recurentă că trebuie să obțină o sumă echitabilă cu ceilalți, aflați în aceeași situație și cărora alte instanțe de judecată le-a acordat despăgubiri morale ca urmare a constatării caracterului politic a măsurii administrative a prizonieratului sau a deportării în lagărele de muncă.
Pârâtul intimat S. R. prin M. F. P. reprezentat de D. G. A F. P. S. a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulatde reclamantă (f.10-14).
În argumentarea poziției sale, intimatul a arătat că hotărârea atacată este legală și temeinică întrucât măsura de prizonierat în U. reprezintă o consecință a participării R. la cel de-al doilea război mondial și nu o măsură cu caracter politic.
Ca urmare a constatării neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2., prin decizia nr. 1. și prin decizia nr. 1., ambele pronunțate de a C., obligatorii pentru instanțele judecătorești, în prezent nu mai există nici un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, astfel încât S. R. nu mai datorează despăgubiri cu acest titlu.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
La termenul de judecată din data de (...) C., din oficiu, în temeiul art.316
C.pr.civ. raportat la art.294 alin.1 C.pr.civ. a invocat și a pus în discuțieexcepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului, a principiului nediscriminării, a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a principiului unicității, excepție care urmează să fie admisă raportat la împrejurarea că nici prin cererea introductivă de instanță și nici ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, reclamanta nu a invocat ca temei juridic al acțiunii sale principiile mai sus menționate astfel încât prin prisma art.316 C.pr.civ. coroborat cuart.294 alin.1 C.pr.civ., invocarea acestora pentru prima dată prin memoriul de recurs este inadmisibilă.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al așa-zisei măsuri administrative de prizonierat în U., luate față de defunctul M.
M. în perioada (...) - (...).
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare va formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989.
În speță, se constată că, față de antecesorul reclamantei, M. M., a fost luată măsura de prizonierat în fosta U., în perioada perioada (...) - (...), în calitatea sa de soldat în cel de-al doilea război mondial, aspect confirmat de livretul militar seria Bd nr. 0. (f. 8-12 dosar fond).
Prin urmare, luarea în prizonierat a antecesorului reclamantei, în calitatea sa de soldat în cel de-al doilea război mondial, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de M. M., ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta, ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist, instaurat în R.ia după anul 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic, luată față de respectivul prizonier de război ca urmare a faptelor săvârșite de acesta, ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist, instaurat în R.ia postbelică.
Așa fiind, C. constată că măsura administrativă la care a fost supus antecesorul recurentei, prin luarea sa în prizonierat în fosta U., în virtutea calității sale de soldat în cel de-al doilea război mondial, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins acest petit din cererea reclamantei.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale, C. constată că este nefondată susținerea recurentei, conform căreia deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010 și nr. 1. nu mai sunt aplicabile, dat fiind că a intervenit O. nr. 6., având în vedere O. nr. 6., princare a fost modificată și completată L. nr. 2., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 446/(...), intrând deci în vigoare la data de (...), cu mult înainte de pronunțarea celor două decizii ale Curții Constituționale, la data de (...), respectiv, (...).
În consecință, la data la care au fost publicate cele două decizii ale Curții
Constituționale, instanța de contencios constituțional a avut în vedere L. nr. 2., astfel cum aceasta fusese modificată și completată prin O. nr. 6..
C. constată, așadar, că acest motiv de recurs este nefondat.
Deși situația particulară a reclamantei recurente nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., în virtutea considerentelor anterior expuse totuși, C. se vede nevoită să răspundă motivelor de recurs prin care se solicită acordarea daunelor morale de către recurentă.
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin.
1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a
C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea
Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și
3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea
Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr.
2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În cauză, nu se aplică prevederile O. nr. 214/1999, așa cum nefondat susține recurenta, câtă vreme, prin această ordonanță s-a reglementat acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, ordonanța având în vedere perioada de referință supusă analizei L. nr. 2., respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Or, situația de prizonierat în fosta U. a soțului recurentei nu se încadrează în perioada de referință a legii și nici nu reprezintă o faptă de împotrivire față de regimul totalitar instaurat în R.ia la data de 6 martie 1945.
Împrejurarea că D.-lege nr. 1. a conferit unele drepturi persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, este irelevantă din perspectiva aplicării L. nr. 2., neputând schimba obiectul acesteia și neputând extinde sfera de aplicare a L. nr. 2. și la alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C., în temeiul art. 3041și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs și, în consecință, va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. M., împotriva sentinței civile nr. 6571 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. GREFIER, A.-A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: I. D..
| ← Decizia civilă nr. 327/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2814/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
