Decizia civilă nr. 439/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 439/R/2012
Ședința bruarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții I. P. V., M. L. M. și I. V. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1962 din 27 octombrie 2010 a T. M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen și au fost comunicate.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârât la care s-a anexat o copie de pe sentința nr. 1. pronunțată în dosar nr. 123/1950 de către T. M. C. T., prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar de către pârâtul recurent s-a solicitat de asemenea judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
C., din oficiu, invocă excepția nulității recursului declarat de către reclamanții recurenți, având în vedere că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate ale sentinței atacate.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului P. de pe lângă C. de A. C. solicită constatarea nulității recursului declarat de către reclamanții recurenți.
În ce privește recursul declarat de către pârâtul S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...), la data de (...), reclamanții I. P.-V., M. L.- M., I. V.- A. au chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul politic al condamnării suferite în anul 1949 de defunctul I. P., fiul lui V. și al M., născut la data de (...) în localitate F., județul C., decedat la data de (...) în B. M.,județul M.; să oblige pârâtul la plata echivalentului în lei a sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreaptă a tatălui la 8 ani temniță grea, confiscarea averii și 5 ani de degradare civilă; să oblige pârâtul la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii averii confiscate prin hotărârea de condamnare.
La data de (...), reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune,invocând drept temei juridic al acțiunii precizate și art. 998 cod civil - 999 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1962 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanții: I. P.-V., M. (I.) L. M. și I. V.-A. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului I. P., prin sentința penală nr. 1., pronunțată în dosarul nr. 123/1950, de către T. M. C., pentru uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 pct. III Cod penal, combinat cu art. 157 Cod penal și D. 212/1948.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului ladespăgubiri pentru prejudiciul moral și despăgubiri materiale reprezentândcheltuieli de judecată dispuse prin sentința penală de condamnare,actualizate.
S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere având ca obiect despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii averii confiscate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Condamnarea aplicată tatălui reclamanților pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. III Cod penal, combinat cu art. 157 Cod penal și D. 212/1948 este considerată de L. nr. 2. condamnare cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2., tribunalul a constatat caracterul politic al acestei condamnări.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamanților, sunt de reținut următoarele considerente:
În au fost publicate Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doarde despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Prin D. nr. 12 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. 14/2011 Înalta
Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul O.. D. este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește precizarea de acțiune din (...), sunt de reținut următoarele:
L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 2., sunt de reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.
De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi. Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
D. nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și- au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect daune morale, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., tribunalul a constatat următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a
S.ui Român, nici în temeiul art. 35 din D. nr. 31/1954, și nici în temeiul art. 998-999 C., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acordadespăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui Român, trebuie analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamanți, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanții și-au fundamentat cererea introductivă de instanță, precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr.
1..
Reclamanții, prin precizarea de acțiune, formulată la (...), înregistrată pe rolul T. M., au investit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamanților prin condamnare, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamanților, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută, este de subliniat faptul că reclamanții au cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului lor - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanții nu puteau, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului reclamanților.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanții ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului reclamanților, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
T. a apreciat că după data de (...), reclamanții erau liberi să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului, mai ales că, la data de (...), în
Monitorul O. al României nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în România au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie
1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. .
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., fiind deci prescrisă extinctiv.
Acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 Cod civil nu este posibilă și din următoarele motive:
Așa cum rezultă din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului , nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. T., instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie
2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în
Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie
2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 118/1990 și
L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control de constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate:
Art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. arată că: orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile altor legi cu caracter reparatoriu.
Art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. nu se referă la cheltuieli judiciare sau despăgubiri civile dispuse prin hotărâri penale.
Rezoluțiile Adunării Parlamentare a C.ui Europei sa u declarația
asupra prinicpiilor de bază ale justiției p rivind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptate de A. G. ONU nu pot constitui temeiul de drept
pentru acordarea de spăgubirilor deoarece declarațiile și rezo luțiile nu sunt
prevăzute de tratat sau sunt folosite de C. M. UE pentru a-și exprima poziția
cu privire la o anumită problemă, și ulterior pot să stea la baza unor acte
normative. Așadar rezoluțiile și declarațiile nu pot constitui temei legal
pentru acordarea despăgubirilor.
Atât dispozițiile art. 2 din L. nr. 2. cât și cele ale art. 5 alin. 1 lit. B din
L. nr. 2. sunt texte speciale, de strictă intepretare și aplicare, nepermițând interpretări de nat ură să conducă la posibilitatea încad rării cheltuielilor
judiciare din senti nța penală de con damnare în sfera sintagmei de „.
confiscate";.
Așa fiind, capătul de cerere priv ind despăgubiri materiale
reprezentând cheltuielile judiciare din sentința de condamnare, actualizate
cu rata inflației, a fost respins ca neîntemeiat.
În baza art. 246 Cod procedură civilă, tribunalul a lua t act de
renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere având ca obiect
despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii averii confiscate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I. P. V., M. L. M.
și I. V. A. și pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D.
G. A F. P. M..
1.Prin recursul declarat de reclamanții I. P. V., M. L. M. și I. V. A. s-a solicitat să se admită recursul și să se constate că hotărârea atacată estenelegală.
Motivarea recursului constă în aceea că tatăl reclamanților a fost beneficiarul D.ui-Lege nr. 118/1990, invocându-se ca și temei de drept art. 1, art. 4 alin. 3, art. 5 alin. 1 și art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
2.Prin recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. s-a solicitat casarea sau modificareasentinței, rejudecarea cauzei și în fond și respingerea acțiunii reclamanților.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, la dosar neexistând nicio probă care să demonstreze că I. P. ar fi luptat pentru controlul politic al puterii de stat, pentru afirmarea politică a unui drept, a unei orânduiri sociale sau orice alt scop politic.
Exercitarea unei credințe religioase nerecunoscute de lege nu este în măsură să ducă automat la atragerea caracterului politic al acestei conduite, tatăl reclamanților exercitând activitatea de preot greco-catolic, cult interzis în România în perioada 1948-1989.
Simpla condamnare pentru vreuna din faptele prevăzute de L. nr. 2. nu poate duce singură la recunoașterea caracterului politic al condamnării.
A fost invocată și decizia nr. 32/2000 a Înaltei Curți de C. și J.
T. s-a invocat decizia nr. 1. a C. C. și considerentele acesteia.
În drept au fost invocate prevederile art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 3041C.
Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul formulat de cătrepârâtul S. Român solicitând respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat în esență că din sentința penală nr. 1. a T. M. C. rezultă caracterul politic al condamnării pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, fiind vorba despre o condamnare care se încadrează în prevederile Legii nr. 2.. Nu este deci vorba despre o condamnare pentru exercitarea sau profesarea unui cult religios.
S-au depus în probațiune înscrisuri: sentința penală nr. 1., adeverințe eliberate de Ministerul de Interne - Penitenciarul Gherla la data de (...) și fișa matricolă penală întocmită pe numele I. P.
Analizând recursurile declarate de către reclamanții I. P. V., M. L. M. și I.
V. A. și de către pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
- D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 1962 din 27 octombrie 2010 a
T. M., prin prisma excepției nulității recursului declarat de către reclamanți,excepție invocată în ședința publică din (...), C. reține următoarele:
1.Recursul reclamanților
Conform prevederilor art. 3021alin. 1 lit. c C. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, la alin. 3 al art. 306 C. stipulându-se că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. Alin. 1 al art. 304 C. prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile expres prevăzute de text. În susținerea cererii de recurs reclamanții înțeleg să arate doar faptul că tatăl lor a fost beneficiarul D.ui-Lege nr. 118/1990, fără a arăta care sunt considerentele pentru care hotărârea instanței de fond este apreciată ca fiind nelegală. Neexistând nici un motiv de recurs care să poată fi încadrat în prevederile art. 304 C., raportat la textele de lege menționate anterior recursul apare ca fiind nul, instanța de recurs nesesizând nici un motiv de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu în condițiile art. 306 alin. 2 C. Prin urmare, în temeiul art. 3021alin. 1 lit. c raportat la art. 306 C. C. va constata nulitatea recursului declarat de reclamanți. 2.Recursul pârâtului Ceea ce se contestă prin recursul pârâtului este soluția pronunțată de către instanța de fond asupra petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării defunctului I. P., susținerile referitoare la daunele morale și inexistența unui temei de drept pentru acordarea acestora fiind irelevante în condițiile în care acest petit a fost respins de către instanța de fond. În ceea ce privește caracterul politic al condamnării dispuse împotriva defunctului I. P. se constată că acest caracter a fost constatat prin sentința atacată raportat la prevederile art. 1 din L. nr. 2., fiind vorba despre o condamnare care are de drept caracter politic. Din cuprinsul sentinței penale nr. 1. a T. M. C. rezultă că I. P., tatăl reclamanților a fost condamnat pentru crima de uneltire contra ordinii sociale în baza art. 209 Cod penal combinat cu art. 157 Cod penal și D. nr. 212/1948, faptă menționată în mod expres la alin.2 al art.1 din L. nr.2.. În mod corect a constatat deci instanța de fond caracterul politic al acestei condamnări care are conform textului de lege indicat de drept caracter politic, instanța de judecată nefiind abilitată să cenzureze acest aspect. Prin urmare în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. C. va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârât, sentința atacată fiind menținută ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții I. P. V., M. L. M. și I. V. A. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1962 din 27 octombrie 2010 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. ANA I. G., C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 1594/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4439/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
