Decizia civilă nr. 2490/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2490/R/2012
Ședința publică din 17 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr. 219 din 6 martie 2012 a Tribunalului C., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 mai
2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Se constată că prin motivele de recurs, reclamantul recurent a solicita judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 219 din 6 martie 2012 a Tribunalului C., pronunță în dosarul nr. (...) a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. E. în contradictoriu cu S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009, arrt. 2 alin.
1 din OUG nr. 2., reies categoriile de acte sau fapte pentru care s-au aplicat pedepse sau măsuri administrative cărora li se aplică dispozițiile L. nr.221/2009.
Măsurile cu caracter administrativ constând în deportarea în U. nu sunt o consecință a manifestării opoziției față de regimul comunist instaurat în R. și nici nu fac obiectul de reglementare al L. nr.221/2009.
În baza dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare .
Prin Decizia Curții Constițutionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Conform art. 147 din Constituția României republicată în Monitorul
Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Întrucât termenul de 45 de zile de la data publicării deciziei amintite a expirat, în prezent, chiar dacă măsura administrativă aplicată bunicului reclamantului ar constitui obiect de reglementare al L. nr.221/2009 nu mai există temei juridic pentru acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit prin aplicarea măsurii administrative.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că măsura administrativă luată față de antecesorul său nu justifică aplicarea dispozițiilor L. nr. 221/2009. Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta U. înainte de (...), nu este de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs.
Din hotărârile pronunțate în ultima perioadă de C. privind încălcarea art. 1 din protocolul 1 adițional al C.i, se constată că într-un număr mare de cazuri s-a produs condamnarea S.ui Român pentru situații în care cererile introduse în instanță nu au fost examinate pe fond, deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și jurisprudența instanțelor.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul s-a opus admiterii recursului, arătând că măsura luată față de antecesorul reclamantului nu se încadrează în dispozițiile L. nr. 221/2009.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a antecesorului reclamantului care a fost prizonier în fosta U. în perioada (...)-(...) nu se circumscrie dispozițiilor L. nr.
221/2009 și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantului referitoare la faptul că este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr.
221/2009, act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de antecesorul reclamantului nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art. 3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din Legea nr.221/2009 nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009, este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.221/2009. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din Legea nr.221/2009 nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Curtea apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei Curții Constituționale este corect raportat la prevederile art.31 din Legea nr.47/1992. Decizia Curții Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei
Curții Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de Curtea E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 221/2009, și nici dispozițiilor anterior invocate.
Drept urmare, Curtea constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a Curții Constituționale, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr. 219 din 6 martie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. A. P. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud fond: a.F.D.
| ← Decizia civilă nr. 49/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 63/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
