Decizia civilă nr. 562/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr.(...)*

DECIZIA CIVILĂ NR. 562/R/2012

Ședința 9 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

JUDECĂTOR: A. A. C.

JUDECĂTOR: ANA I.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 497 din 8 noiembrie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...)*, privind și pe intimații C. L., R. M. și SC MIR M. I. R. SA, având ca obiect partaj judiciar.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 2 februarie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 9 februarie 2012.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 10869 din 9 oct. 2008, pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N. a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul C. L., în contradictoriu cu pârâtul C. local al mun. C.-N., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC MIR M. I.-R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C. local al mun. C.-N., a fost admisă cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de intervenientul R. M., in favoarea pârâtului C. local al mun. C.-N. și în consecință, s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. 3626

C.-N., prin înscrierea situației reale a imobilului - teren și construcție, potrivit expertizelor tehnice judiciare întocmite de experții judiciari ing. G. T. și ing. T. M., varianta a II-a, astfel:

La foaia A sub. A+l la nr. top 9011 se va menționa la rubrica „. imobil" Construcție S+D+P pe fundații din piatră, pereți din piatră și cărămidă, planșeu din boltișoare de cărămidă peste subsol, șarpanta din lemn peste parter cu 2 apartamente având ca părți indivize comune: fundațiile, fațadele, acoperișul, branșamentele de apa-canal, gaz electricitate și teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5 în suprafață de 280 mp."

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris in CF nr.

3626 C.-N., cu nr. top 9011, potrivit variantei a II - a din expertiza întocmită de expert ing. G. T., după cum urmează:

- nr. top. nou 9011/1, Construcție S+D+P pe fundații din piatră, pereți din piatră și cărămidă, planșeu din boltișoare de cărămidă peste subsol,

șarpanta din lemn peste parter cu 2 apartamente având ca părți indivize comune: fundațiile, fațadele, acoperișul, branșamentele de apa-canal, gaz electricitate și teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5 in suprafață de 114 mp;în favoarea S.ui Român cota de 5. parte construcție , adică 30, 21% și 6. parte din teren , adică 40/114 parte și SC MIR M. I. R. SRL, cota de 1. parte din construcție , adică 67,79 % și 125. parte din teren, adică 74/ 114 parte.

-nr. top. nou 9011/1/1 - apartamentul nr. 1 compus din : - la subsol:

3 încăperi pentru pivnița; -la demisol; hol, sas, WC, cu suprafața utilă de 69,

90 mp, care se atribuie în natură în favoarea S.ui Român, cu titlu de drept „ prin partajași

-nr. top nou 9011/1/II - apartamentul nr. 2 compus din : - la parter: 2 camere, bucătărie, baie, debara, antreu, terasă cu suprafața utilă de

86,15 mp., care se atribuie în natură în favoarea SC MIR M. I. R. SRL, cu titlu de drept „ prin partaj"

-nr. top nou 9011/2, teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5 în suprafață de 58 mp? care se atribuie în natură în favoarea S.ui Român, cu titlu de drept „ prin partaj" și

- nr. top nou 9011/3, teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr.

5 în suprafață de 108 mp.; care se atribuie în natură în favoarea SC Mir M.

I. R. SRL, cu titlu de drept „. partaj".

S-a dispus înscrierea în CF, potrivit variantei a II- a din expertiza întocmită de expert ing. G. T., după cum urmează:

-nr. top. nou 9011/1, Construcție S+D+P pe fundații din piatră, pereți din piatră și cărămidă, planșeu din boltișoare de cărămidă peste subsol, șarpanta din lemn peste parter cu 2 apartamente având ca părți indivize comune: fundațiile, fațadele, acoperișul, branșamentele de apa- canal, gaz electricitate și teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5 in suprafață de 114 mp; care se înscrie în vechea carte funciară (CF nr. 3626 C.-N.), în favoarea S.UI ROMÂN cota de 5. parte construcție, adică 30, 21% și 6. parte din teren, adică 40/114 parte și SC Mir M. I. R. SRL, cota de 1. parte din construcție, adică 67, 79 % și 125. parte din teren adică 74/114 parte.

-nr. top. nou 9011/1/1 - apartamentul nr. 1 compus din: la subsol:3 încăperi pentru pivnița; -la demisol: hol» sas, WC, cu suprafața utilă de 69,

90 mp, care se atribuie în natură în favoarea S.ui Român, cu titlu de drept „ prin partaj și nr. top nou 9011/1/II - apartamentul nr. 2 compus din:la parter: 2 camere, bucătărie, baie, debara, antreu, terasă cu suprafața utilă de 86,15 mp., care se atribuie în natură în favoarea SC Mir M. I. R. SRL, cu titlu de drept „ prin partaj".

-nr. top nou 9011/2, teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5 în suprafață de 58 mp; care se atribuie în natură în favoarea S.ui Român, cu titlu de drept „ prin partaj"și nr. top nou 9011/3, teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5 în suprafață de 108 mp.jcare se atribuie in natură în favoarea SC Mir M. I. R. SRL, cu titlu de drept „. partaj".

A fost obligată intervenienta SC Mir M. I. R. SRL să plătească în favoarea pârâtului S. R. prin C. local al mun. C.-N., suma de 17.196 lei, sulta egalizatoare in urma partajului, potrivit expertizei privind evaluarea construcției, întocmite și completate de expert ing. T. M., varianta a II-a.

A fost respinsă cererea intervenientei SC Mir M. I. R. SRL cu privire la constatarea unui partaj de folosință.

S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele: Potrivit expertizei tehnice efectuată de expert judiciar ing. T. M., imobilul in litigiu este înscris in CF 3626 Guj-N. cu nr. top 9011 și o suprafața de 88 stjp (317 mp), fiind descrisă și „ casă din cărămidă acoperită cu tinichea, cu 4 camere și pivniță, casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu

2 camere, 1 bucătărie, dependințe și curte, în str. Mâloasă nr. 9", iarproprietari tabulari sunt : SC MIR M. I. R. asupra 125. + 9/192 parte din construcție (69, 79% parte din construcție) și 125. (65, 10% parte din teren); S. R. asupra a 5. + 9/192 parte din teren (34, 90 % parte din teren) și 5. (29/96) parte din construcție 30,21 % parte din construcție. Expertul T. M. a precizat că din cele 2 clădiri înscrise in CF al doilea corp a fost demolat de mai mulți ani, iar construcția se compune in prezent din clădire la parter: 2 camere, 1 bucătărie (folosite ca birouri), 1 debara, 1 antreu, 1 baie, terasă; iar la subsol : 3 încăperi pentru pivnița, 1 hol, 1 sas, 1 wc, (holul, sas¬ul și w.c-ul fiind situate sub terasa de la nivelul parterului), adică o construcție S+D+P, pe fundații din piatră, pereți din piatră și cărămidă, planșeu din boltișoare de cărămidă peste subsol, șarpanta și planșeu din lemn peste parter cu 2 apartamente având ca părți indivize comune: fundațiile, fațadele, acoperișul, branșamentele de apa-canal, gaz electricitate și teren în str. Ștefan Ludwig Roth nr. 5, evaluând construcția la un total de 278.698 lei.

În conformitate cu disp. art. 728 cod civil nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune. Pentru sistarea stării de indiviziune, expertul a arătat că această construcție este partajabilă in natură, în două unități, astfel: apartamentul nr. 1 compus din : - la subsol: 3 încăperi pentru pivnița; - la demisol: hol, sas, WC, cu suprafața utilă de 69, 90 mp, cota din părțile indivize comune 44, 8. - parte, evaluat la 69.718 lei, care să se atribuie în natură în favoarea S.ui Român, cu titlu de drept „ prin partaj" și să fie înscris cu nr. top nou 9011/1/1 și apartamentul nr. 2 compus din: - la parter 2 camere, bucătărie, baie, debara, antreu, terasă cu suprafața utilă de 86, 15 mp., cota din părțile indivize comune 55,2. -parte, evaluat la

217.980 lei, care se atribuie în natură în favoarea SC Mir M. Halo R. SRL, cu titlu de drept „. partaj" și să fie înscris cu nr. top.nou 9011/1/11.

Având în vedere că imobilul este partajabil în natură, instanța a apreciat că această varianta din expertiza efectuată de ing. T. M. este întemeiată, raportat la disp. art. 6735 alin. 2 și 673J0 Cod procedura civila ce fac referire la împărțeala în natură.

Potrivit expertizei efectuată de expert tehnic judiciar G. T. se propun două variante de ieșire din indiviziune cu privire la teren: I-a variantă in care

SC Mir M. I. R. SRL îi revin 269 mp, iar S.ui Român ii revin 48 mp și o a doua variantă în care experta raportează cotele de proprietate la suprafața de 280 mp.

Instanța a apreciat că a II - a variantă este corectă, având în vedere că la fața locului, în urma măsurătorilor a rezultat o suprafață de 280 mp, în condițiile în care în CF sunt înscriși 317 mp. ce nu au fost regăsiți în realitate. Drept urmare, petitul de rectificare formulat este întemeiat.

Instanța a apreciat că partajul în natură este posibil, iar faptul că pe terenul ce cade în lotul S.ui Român se află edificată o construcție din tabla nu poate fi un impediment la partajul în natură atâta vreme cât construcțiile metalice se pot edifica numai în soluție provizorie și demontabilă, construcția nu este înscrisă în CF și nu s-a putut prezenta autorizație de construire.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a respins acțiunea formulata de reclamantul C. L. ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis în parte cererea de intervenție in interes propriu formulată de intervenienta SC Mir M. și a admis cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de intervenientul R. M. in favoarea pârâtului C. local al mun. C.-N.

Prin urmare, baza art. 35 și urm. din Legea nr. 7/1996 a dispus rectificarea cărții funciare nr. 3626 C.-N., prin înscrierea situației reale aimobilului - teren și construcție, potrivit expertizelor tehnice judiciare întocmite de experții judiciari ing. G. T. și ing. T. M., varianta a II-a.

Potrivit expertizei completate efectuată de expert ing. T. M., terenul în suprafață de 280 mp este evaluat la 607.040 Iei (2168 lei/mp) din care 98 mp au revenit S.ui Român (212.464 lei), iar restul de 182 mp au revenit SC Mir M. I.-R. SRL (394.576 lei), iar construcția a fost evaluată la o valoare de

287.698 lei din care ap. 1 a revenit S.ui Român (69.718 lei), iar ap. 2 a revenit SC Mir M. I.-R. SRL (217.980 lei). Nu au fost luate in calcul cele arătate de expert la coloana „. teren conf. Varianta II" de la pag. 256 având în vedere ca expertul a calculat sulta in situația in care S.ui R. i-ar reveni

114 mp teren, iar SC Mir M. I.-R. SRL i-ar" reveni 166 mp teren, situație care nu a fost reținută de instanță.

Date fiind cotele părților din CF se poate observa că S.ui Român îi corespunde o valoare totală de 298.771 lei ( 211.857 lei pentru 34, 90 % cota teren în 86.914 lei pentru cota de 30, 21 % din construcție), iar SC Mir M. I.- R. SRL, îi corespunde o valoare totală de 595.967 lei (200.784 lei pentru 69,

79% cota din construcție și 395.183 lei pentru cota de 65,10% din teren) Lotului atribuit efectiv S.ui Român îi corespunde o valoare totală de

282.182 lei (98 mp teren=212.464 lei și ap. 1 = 69.718 lei și) față de valoarea de 298.771 lei corespunzătoare cotelor din CF, iar lotului atribuit SC Mir M.

I.-R. SRL, îi corespunde o valoare totală de 612.556 lei (182 mp teren=

394.576 lei și ap. 2 = 217.980 lei), in condițiile în care potrivit cotelor din CF i-ar corespunde o valoare de 595.967 lei.

Așadar diferența de valoare de 16.589 lei va fi achitată de SC Mir M. I.-

R. SRL cu titlu de sultă, în favoarea S.ui Român.

Cât privește solicitarea de intervenienta SC Mir M. I.-R. SRL, constatarea existenței unui partaj de folosință impus in anii 1960 de către pârât, prin formarea unui lot nou, rezultat din demolarea unuia dintre corpurile de construcție și trecerea unei suprafețe de aprox. 50-55 mp in spațiul domeniului public, este neîntemeiată. Experta G. T. a arătat că a transpus conturul parcelei in litigiu conform planului CF ediția 1941, din care rezultă o suprafață de 280 mp, forma parcelei diferind foarte puțin de forma și poziția actuală a parcelei, suprafața rămânând aceeași. Ca urmare, instanța a respins cererea intervenientei SC Mir M. I. R. SRL cu privire la constatarea unui partaj de folosință.

Nu au fost reținute susținerile intervenientei SC Mir M. I. R. SRL în sensul unui partaj prin atribuirea întregului imobil în favoarea acesteia cu plata de sultă către pârâtului C. local, raportat la susținerile acestuia din întâmpinare și la manifestarea de voință a pârâtului care prin HCL nr. 4. la pct. 21 a aprobat vânzarea ap. nr. 1 din imobil către intervenientul R. M.. Mai mult, pârâtul face referiri la o cotă mai mare de proprietate ce i-ar reveni din imobilul in litigiu, însă nu a procedat la sesizarea instanței îh acest sens.

În baza art. 276 Cod proc.civ. și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 4. din (...) a T.ului C. a fost admis apelul declarat de intervenienta SC Mir M. I.-R. SA împotriva sentinței civile nr.

10869/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost schimbată parțial în sensul că s-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului în litigiu prin atribuirea acestuia în întregime în favoarea apelantei cu obligarea acesteia la plata în favoarea intimatului S. Român a unei sulte în valoare de

298.741 lei.

Intimatul S. Român a fost obligat să plătească apelantei SC Mir M. suma de 8792,44 lei cheltuieli de judecată în apel și fond.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Prima critică formulată vizează suprafața terenului litigios în sensul că rectificarea de CF s-a realizat ținându-se cont de faptul că acest imobil măsoară 280 mp, deși în realitate are doar 269 mp.

Raportat la acest motiv de apel, tribunalul a dispus completarea raportului de expertiză, d-na expertă G. T. determinând suprafața prin raportare la trei planuri de CF, respectiv cel din 1938, cel din 1933 și cel din 1941.

Având în vedere primul plan, experta a concluzionat că suprafața parcelei este de 280 mp, deoarece suprafața grafică nu a corespuns cu suprafața scriptică de 317 mp înscrisă în CF. S-a remarcat faptul că chiar dacă în timp forma parcelei s-a modificat suprafața a rămas aceeași de 280 mp.

Cât privește cel de al doilea plan, s-a reținut că numerotarea parcelelor de pe acesta nu corespunde cu cea de CF, din acest plan putând fi folosită doar informația cu privire la formă. Calculul suprafeței pe conturul dat de acest plan este de 317 mp, dar forma veche a parcelei așa cum este redată în acest plan s-a modificat în sensul că în zona str. Racoviță s-a preluat o porțiune prin extinderea acestei străzi și prin construirea trotuarului, pe limita de nord se remarcă o retragere a limitei actuale, iar pe porțiunea cu str. Măloasa limitele actuale sunt extinse peste limita veche.

Cel de al treilea plan analizat grafic presupune o suprafață de 280 mp, forma parcelei modificându-se foarte puțin în timp, doar în zona str.Racoviță, dar cu toate că s-a modificat, suprafața a rămas aceeași.

Față de planurile de CF mai recente care în mod normal ar trebui să reflecte realitatea rezultă fără dubiu că suprafața reală a parcelei cu nr. top

9011 este de 280 mp pe conturul de folosință cu alinierea trotuarelor la străzi și fără intrânduri la fațada clădirilor, suprafața de 269 mp la care se raportează apelanta fiind cea efectiv împrejmuită, așa încât rectificarea de CF s-a realizat în mod corect de către prima instanță.

De asemenea, s-a realizat în mod corect și rectificarea de CF în ceea ce privește construcția, judecătoria dispunând evidențierea acestui imobil conform configurației actuale, respectiv dispunându-se înscrierea unui singur corp de clădire.

Cea de a doua critică vizează în esență partajul de folosință impus în anii 1960-1970 de către statul român în urma demolării celui de al doilea corp de clădire, terenul aferent de 48 mp fiind necesar drumului public, așa încât la partaj să se țină cont de acest aspect și să nu se impute ambilor coproprietari.

Prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada acestui partaj, ba mai mult conform înscrierilor de CF în perioada respectivă proprietar de

CF era o persoană fizică, statul român devenind proprietar de abia în anul

1983 în baza Decretului nr. 223/1974, așa încât imputarea acestei suprafețe nu se putea realiza în maniera solicitată, respectiv prin constatarea unui partaj de folosință cu statul român acesta fiind un dobânditor ulterior, raportat la momentul preluării terenului pentru drumul public.

Cu toate acestea, este întemeiată critica referitoare la modalitatea de partajare, tribunalul apreciind că din perspectiva art.673 ind.10 C. pr.civ. apartamentarea prin crearea unui apartament și la subsol și păstrarea unei suprafețe de teren în indiviziune aferentă construcției și partajarea restuluide teren ar afecta în mod păgubitor destinația economică a imobilului creându-se parcele mici și determinând o exploatare dificilă a clădirii.

La toate acestea se adaugă prevederile Regulamentului Local de U. al

PUG al municipiului C.-N. conform cărora se interzice orice schimbare a configurației parcelarului și nu în ultimul rând, cota mai mare a apelantei, așa încât tribunalul va schimba în parte soluția atacată doar din perspectiva modalității de sistare a indiviziunii, prin a atribuirea imobilului în întregime în favoarea apelantei cu obligarea acesteia la plata în favoarea intimatului S. Român a unei sulte în valoare de 298.741 lei.

Calculul sultei s-a făcut raportat la valoarea de 2168 lei/mp teren și valoarea construcției de 86.909 lei conform reevaluării efectuate de expertul

T. M. și având în vedere cota de 6. parte din teren și 5. parte din construcție a statului român.

Nu s-a dat curs solicitării apelantei de efectuare a unei expertize de evaluare deoarece pe de o parte, nu s-a formulat o critică în acest sens prin apel și nici ulterior în rejudecare, din perspectiva valorii de circulație a imobilului supus partajării, iar pe de altă parte, scăderea valorii de circulație a imobilelor raportat la anul 2008 este compensată de creșterea parității euro-leu, în contextul în care la momentul reevaluării expertul T. a avut în vedere paritatea de un euro egal cu 3,66 lei, iar în prezent este de un euro

4,3 lei.

Conformându-se îndrumărilor date de către instanța de recurs, tribunalul a analizat și criticile din recurs aduse de pârâtul C. Local al municipiului C.-N. referitoare la calculul sultei în sensul că nu se poate solicita echivalentul în lei la momentul actual al sultei transformată din lei cum a stabilit expertul, în euro prin raportare la cursul leu euro din momentul evaluării, în condițiile în care aceasta s-a realizat în moneda națională, o asemenea actualizare prin raportare la fluctuația parității euro- leu fiind irelevantă în materia pieței imobiliare care are alte mecanisme ce generează fluctuații.

În baza art.274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a intimatului, l-a obligat să achite apelantei SC Mir M. suma de 8792,44 lei cheltuieli de judecată în apel și fond, după regula statornicită în materie de partaj în sensul suportării conform cotelor de proprietate a acestor cheltuieli pe considerentul că profită tuturor copărtașilor, cheltuieli constând în onorarii avocațiale și de expert, raportat la o cotă medie de aproximativ 62,5. parte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâtul C.

Local al municipiului C.-N. pentru S. Român, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul înlăturării obligației stabilită în sarcina lui de a plăti cheltuieli de judecată în cuantum de 8792,44 lei.

În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., pârâtul a arătat că prin modul în care a fost soluționată cauza de către instanța de apel în rejudecare, a fost încălcat principiul non reformatio in peius, agravându-i-se situația în propria cale de atac. A., deși se stabilește că sulta datorată S.ui Român pentru cota parte deținută din imobil este în sumă de 298.741 lei, aceeași sumă la care a făcut referite în motivele de recurs, instanța de apel în mod greșit reține culpa lui procesuală și îl obligă la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel, in pofida faptului că nu s-a opus admiterii acțiunii de ieșire din indiviziune.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat și în consecință în baza art.304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 10869/(...) a J. C.-N. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. L. împotriva pârâtului S. Român prin C. Local al municipiului C.-N., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a fost admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC MIR M. I.-R. SRL împotriva pârâtului C. Local al municipiului C.-N., a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul R. M. în favoarea pârâtului C. Local al municipiului C.-N. și în consecință, s-a dispus rectificarea CF 3629 C.-N. și s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în această carte funciară cu nr. top 9011, potrivit variantei II din raportul de expertiză întocmit de expert G. T.

Prin aceeași sentință s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 102/(...) a T.ului C. a fost admis apelul declarat de interveninenta SC MIR M. I.-R. SRL, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în litigiu prin atribuirea acestuia în întregime în favoarea ei, cu obligarea acesteia la plata în favoarea pârâtului S. Român a unei sulte de 270.285

Ron în termen de 4 luni de la data rămânerii definitive a soluției.

Critica apelantei a vizat doar modalitatea de partaj și nu aceea privind compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin această decizie au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, iar intervenientul R. M. a fost obligat să plătească intervenientei cheltuieli de judecată în cuantum de 14 lei.

Din declarația de apel a apelantei SC MIR M. I.-R. SRL curtea constată că nemulțumirea acesteia s-a referit la faptul că nu i-a fost admisă în întregime cererea de intervenție și nu i-a fost atribuit în întregime imobilul.

Cel care s-a opus admiterii apelului a fost intervenientul R. M., care prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului.

Prin decizia civilă nr. 1911/(...) pronunțată de Curtea de A. C. a fost admis recursul declarat de pârâtul S. Român prin C. Local al municipiului C.-N., decizia civilă nr. 102/A/(...) a T.ului C. casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj și a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de interveineta SC MIR M. I.-R. SRL.

Din declarația de recurs a pârâtului S. Român prin C. Local al municipiului C.-N., curtea constată că recursul a vizat doar valoarea pe care intervenienta SC MIR M. I.-R. SRL urmează să o plătească pârâtului, respectiv pârâtul a susținut că valoarea sultei care urmează a-i fi plătită în raport de cotele de proprietate din construcție și teren este de 298.771 lei, conform expertizei tehnice întocmită de expertul T. M.

M.ivul pentru care a fost admis recursul, iar decizia atacată casată și cauza trimisă spre rejudecare a fost acela că minuta ce trebuia întocmită de instanța de apel nu exista la dosarul cauzei.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 497/(...) care face obiectul prezentului recurs, instanța de apel a admis apelul intervenientei SC MIR

M. I.-R. SRL, a schimbat parțial sentința civilă nr. 1. a J. C.-N. în sensul că a atribuit imobilul în întregime în favoarea apelantei interveniente, pe care a obligat-o la plata în favoarea intimatului S. Român a unei sulte de 298.741 lei.

În condițiile în care declarația de apel a intervenientei viza doar modalitatea de partaj, obligarea pârâtului S. Român la plata către apelanta SC MIR M. I.-R. SRL a cheltuielilor de judecată în sumă de 8792,44 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel și fond este nelegală.

Conform dispozițiilor art.274 Cod proc.civ., „partea care cade în prențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";.

Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că, pentru ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții în sensul cerințelor art. 274 Cod proc.civ.

În speță, instanța de fond, așa cum s-a reținut, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată, reținându-se că pârâtul C. Local al municipiului C.-N. este de acord cu admiterea cererii de intervenție.

Cu ocazia soluționării primului apel, apelanta prin declarația de apel nu a criticat sentința atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată și nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel, iar cel care s-a opus admiterii apelului a fost intevenientul R. M..

Soluția pronunțată cu ocazia soluționării celui de al doilea apel a acordat ceea ce a solicitat pârâtul C. Local al municipiului C.-N. prin recursul declarat, respectiv a obligat intervenienta SC MIR M. I.-R. SRL la plata sultei în favoarea lui, în sumă de 298.741 lei.

Rezultă așadar că recursul pârâtului este întemeiat, întrucât nu s-a aflat în culpă procesuală pentru că nu s-a opus admiterii cererii de intervenție, iar soluția pronunțată de instanța de apel este în concordanță cu ceea ce a solicitat el prin declarația de recurs, respectiv faptul că i se cuvine o sultă în valoare de 298.741 lei.

Cu ocazia rejudecării apelului, intervenienta SC MIR M. I.-R. SRL a depus la dosarul cauzei mai multe facturi, reprezentând onorariu conform contractului de asistență juridică, facturi în legătură cu care, curtea constată că primele două sunt din (...), (...) și respectiv 28.o6.2005, facturi aferente perioadei în care s-a judecat cauza în primei instanțe, dar care nu au fost depuse la dosarul cauzei și în legătură cu care instanța s-a pronunțat în sensul compensării în totalitate a cheltuieli de judecată.

Facturile aferente anului 2008, 2009 și 2010 nu au fost depuse la dosarul cauzei cu ocazia soluționării apelului și recursului și oricum, față de cele reținute, acestea nu puteau fi stabilite în sarcina pârâtului S. Român prin C. Local al municipiului C.-N.

Urmare admiterii recursului, curtea va modifica parțial decizia atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului S.

Român prin C. Local al municipiului C.-N. la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului C.-N. pentru S. Român împotriva deciziei civile nr. 497 din 8 noiembrie 2011, a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică parțial, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. Român prin C. Local al municipiului C.-N. la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.

Red. IA dact. GC

3 ex/(...)

Jud. apel : O.C.Tatu, C.V.Balint

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 562/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă