Decizia civilă nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂNR. 6/A/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
S-a luat în examinare, după casare cu trimitere spre rejudecare, apelul declarat de reclamanta P. R. U. CU R. G.-C. N., împotriva sentinței civile nr.
4. din 27 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.
1717.(...), privindu-i și pe pârâta P. O. R. NR. 1 N. și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. B. N., având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că la data de 23 ianuarie 2012, pârâta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
18 ianuarie 2012 când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 703/2002/F/(...) T. B.-N. a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta P. U. cu R. - G. C. N. împotriva pârâtei P. R. O. nr.1 N. a fost respinsă acțiunea introductivă introdusă contra pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D. G. a F. P. B.-N., pentru lipsa calității procesuale pasive și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei P. R. O. nr.1 N. suma de
5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. (...) a Curții de A. C. a fost respins apelul declaratde reclamantă împotriva sentinței mai sus arătate.
Prin decizia civilă 9988/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție au fost casate sentința civilă nr. 703/2002/F/(...) și decizia civilă nr.
(...) a Curții de A. C. și trimisă cauza spre rejudecare tribunalului.
Prin sentința civilă nr. 379/F/(...) T. B.-N. a respins ca neîntemeiatăacțiunea civilă formulată de reclamanta P. U. cu R. - G. C. N. împotriva pârâtei P. R. O. nr.1 N. a fost respinsă acțiunea introductivă introdusă contra pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D. G. a F. P. B.-N., pentru lipsa calității procesuale pasive, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta P. R. O. nr.1 N. și au fost respinse cererile privind plata cheltuielilor de judecată.
Această sentință a fost desființată prin decizia civilă nr. 24/A/(...) a
Curții de A. C. și trimisă cauza spre rejudecare T. B.-N.
Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut această soluție potrivit decizia civilă nr. 8339/(...), respingând recursul declarat de către pârâtul M. F. publice.
Prin sentința civilă nr. 4. din 27 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în rejudecare, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta P. U. cu R. - G. C. N. împotriva pârâtei P. R. O. nr.1 N. a fost respinsă acțiunea introductivă introdusă contra pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D. G. a F. P. B.-N., pentru lipsa calității procesuale pasive și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei P. R. O. nr.1 N. suma de 4911,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că întregul demers judiciar întreprins de reclamantă a avut ca scop final redobândirea proprietății asupra lăcașului de cult, terenului aferent și cimitirului, identificate în cartea funciară nr.752 a localității N. nr.top 1327,952 (AI2, AI1), în privința cărora a deținut dreptul real intabulat la B1. Revendicarea a fost îndreptată în principal împotriva actualului proprietar tabular P. O. R. nr.1 N. Aceasta din urmă și-a înscris dreptul la B2, cu titlu de rectificare, în baza art.37 din D. 1. și art.1 din D. 3., în anul 1956. În dezlegarea raporturilor dintre părți s-a impus verificarea condițiilor în care reclamanta a pierdut bunurile sub imperiul actelor normative anterior subliniate, dar, în același timp, și a întrunirii cerințelor reglementărilor legale ce privesc incidență astăzi în problema recompunerii fostei proprietăți. Sub primul aspect nu s-a putut concluziona decât că regularitatea strămutării dreptului operată de la reclamantă la pârâtă în temeiul art.37, cu luarea în considerare și a prev. art.1, 38, 39 din D. 1., corelate cu art.27 din Constituția acelor vremuri, nu este fundamentată și susținută de dovada urmării procedurii instituite de acest text legal, care să ateste o trecere liber consimțită a credincioșilor de la cultul greco-catolic la cel ortodox, fapt care implică aspecte patrimoniale în legătură cu imobilele supuse judecății. Împrejurarea a fost dedusă din imposibilitatea prezentării înscrisurilor corespunzătoare, potrivit precizărilor de la fila 19 din dosar 1717.(...) și de la fila 110 din dosar (...), și a condus la ideea unei preluări abuzive. De altfel, caracterul ilegal al transmisiunii proprietății reprezintă o realitate istorică de notorietate. Importanța juridică egală în soluționarea cauzei primește însă și legislația actuală în materie, respectiv art.3 din D.-lege 126/1990, modificat prin O. aprobată prin L. 1., unde se stipulează că situația juridică a lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco- catolică), preluate de B. O. R., se va stabili ținându-se seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Din interpretarea dispoziției integrale a articolului 3 se observă că regula legal fixată trebuie respectată atât de comisia mixtă chemată în principal să soluționeze diferendul dintre biserici, cât și de instanțele de judecată sesizate cu acțiuni de drept comun, cum este și cea de față. Criteriul își are justificarea în aceea că bunurile disputate nu sunt privite ca proprietate a cultului, ci a comunității locale religioase, compusădin totalitatea locuitorilor credincioși ai localității, același înțeles regăsindu- se și în prevederile art.37 din decret și ale art.49 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. A., membrii comunității sunt considerați ca titulari ai dreptului de proprietate, motiv pentru care opinia și dorința lor majoritară raportat la chestiunea în discuție trebuie să primească eficiența și efectele cuvenite. În cazul din speță, conform datelor recensământului efectuat în anul 2002, din totalul populației Orașului N. de 10.582 locuitori, un număr de 9333 de persoane s-au declarat ca fiind credincioși ortodocși și 294 greco- catolici. S-a confirmat prin urmare că trecerea la cultul ortodox din anul 1948 nu este apreciată ca prejudiciatoare, din contră este menținută și agreată în prezent într-o proporție covârșitoare. De poziția locuitorilor, foști greco-catolici ori moștenitori ai lor, trebuie să se țină seama, din perspectiva motivării de mai sus, în determinarea regimului juridic comun al tuturor imobilelor din proces. În darea hotărârii s-a avut în vedere și decizia nr. 23/1993 a Curții Constituționale prin care s-a tranșat asupra conformității articolul 3 din D.- lege 126/1990 cu legea fundamentală. Curtea a conchis, în esență, că: decretul reglementează modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate ce a aparținut, inițial, Bisericii Române Unite cu R.; diferit față de bunurile preluate de către stat, în ceea ce privește lăcașurile de cult, deci bunuri care prin însăși construcțiile sunt destinate folosinței credincioșilor, aflate în uzul public al acestora, principiul reconstituirii este dat de opțiunile credincioșilor; acesta este în acord cu alte principii constituționale, înscrise în art.1 și 29 (cu conținut identic și aceeași); procesul reconstituirii nu se poate realiza în abstract sau în considerarea unei situații anterioare, ci numai în concret, cu asigurarea dreptului fundamental al majorității credincioșilor; numai în felul acesta soluția se dovedește morală și juridică și nu poate fi primit argumentul după care articolul 3 din decret nu răspunde ideii de înlăturare a consecințelor persecuției religioase instaurate de regimul totalitar. Cererea de chemare în judecată s-a introdus în mod greșit contra pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D. G. a F. P. B.-N. B. disputate nu au constituit vreodată proprietate de stat, astfel că acestui pârât îi lipsește legitimarea procesuală pasivă. Prin decizia civilă 284/A/(...) s-a desființat sentința civilă nr. 4. și a fosttrimisă cauza spre rejudecare aceiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că tribunalul, în rejudecare, a omis să analizeze petitele cu care a fost investită și întemeiate pe disp. art. 480 C. civil, raportat la disp. D. nr. 1., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. Instanța de fond în rejudecare a îmbrățișat opinia minoritară a completului de divergență, soluție prefigurată din perspectiva interesului actual al credincioșilor greco-catolici de a revendica imobilul, însă nu a cercetat fondul cauzei, potrivit dezlegărilor date în decizia de casare, opinia majoritară. În ipoteza în care în apel soluționează o cauză în complet de divergență, opinia majoritară este cea care indică soluția în respectiva cauză. Dacă opinia majoritară a dat dezlegări în drept și indicații cu privire lamodul în care va fi rejudecată cauza, instanța de fond ținând seama de faptul că soluția opiniei majoritare a fost menținută în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, era obligată să respecte cele statuate în hotărârea pronunțată în apel. Curtea constată că nici în rejudecare instanța de fond nu a judecat fondul cauzei, fiind incidente dispozițiile de desființare cu trimitere spre rejudecare prev. de ar. 297 Cod proc.civ. Prin decizia civilă nr. 7277/(...) Înalta Curte de Casație și Justiție aadmis recursul declarat de pârâta P. O. R. N. I împotriva deciziei civile nr. 284/A/(...) a Curții de A. C., decizia a fost casată și cauza trimisă sprerejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că verificările făcute de tribunal au vizat condițiile în care reclamanta pierdut bunurile sub imperiul D. nr. 1. și D. nr. 3., dar în același timp s-au verificat și întrunirea cerințelor reglementărilor legale care privesc incidența în prezent a dispozițiilor legale referitoare la recompunerea fostei proprietăți și concluzia în limitele obiectului acțiunii, că parohia reclamantă nu beneficiază de protecția oferită proprietarului unui bun imobil prin intermediul acțiunii în revendicare, echivalează cu o cercetare a fondului cauzei, motiv pentru care cauza nu trebuia trimisă spre rejudecare tribunalului. Dosarul a fost înregistrat sub nr. (...) la Curtea de A. C. Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate,curtea reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 315 Cod proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. A., Curtea de A. C. va analiza prezentul apel raportat la motivele de apel invocate de către reclamanta apelantă P. R. U. cu R. G.-C. N., însă ținând seama de dezlegările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, în considerentele deciziei pronunțate în recurs s-a statuat că acțiunea în revendicare a unui locaș de cult trebuie analizată nu numai raportat la dispozițiile art. 840 și urm. C. civil, ci și la legislația în vigoare în materia lăcașelor de cult. Pornind de la această dezlegare, Curtea de A. va analiza dispozițiile legale incidente. Potrivit dispozițiilor art. 3 din D. - lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la B. R. U. cu R., situația lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. și au fost preluate de către B. O. R., urma să fie stabilită de către o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. În ipoteza în care aceste demersuri eșuează, părțile putând să promoveze o acțiune de drept comun. În ceea ce privește alte bunuri, decât lăcașurile de cult, preluate abuziv în perioada comunistă de la cultele religioase, a fost adoptată OUG nr. 9., prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin restituirea în natură sau echivalent pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu de S. Român în perioada (...) - (...), după cum rezultă din dispozițiile art.1 din OUG nr. 9.. În ceea ce privește lăcașurile de cult, s-a prevăzut că situația acestora urmează să fie reglementată printr-o lege specială, care până în prezent nu a fost adoptată. Cu toate acestea, acțiunea reclamantei nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, urmând ca instanța să analizeze dacă aceasta este fondat, raportat la dispozițiile C. civil, precum și dispozițiile legale mai sus invocate. A., din dispozițiile legale mai sus reținute a rezultat că situația lăcașurilor de cult are un tratament diferit, decurgând din natura acestora de bunuri sacre. Astfel, lăcașul de cult este destinat cultului divin, după cum rezultă din art. 2 alin. 2 din Regulamentul pentru administrarea averilor bisericești și intră în categoria bunurilor sacre. Tratamentul juridic diferit aplicat bunurilor sacre și bunurilor comune ale bisericii, după cum au fost diferențiate în regulament, a fost preluat și în dreptul laic, întrucât, dacă bunurile comune ale bisericii, averea parohială, terenurile, etc. au putut fi retrocedate prin OUG 9. în ceea ce privește bunurile sacre, lăcașurile de cult, situația acestora nu a fost reglementată, această problemă fiind dificilă, datorită dublului rol al lăcașului de cult, spiritual și uman. Lăcașul de cult este locul sfințit unde se desfășoară cultul divin, pentru membrii unei comunități, care au aderat la respectivul cult. Modul de dobândire a acestor bunuri este de cele mai multe ori din donații și contribuții ale credincioșilor din cultul respectiv. A., din punct de vedere al patrimoniului, lăcașul de cult aparține membrilor comunității și nu bisericii sau parohiei. În cazul de față, este notoriu că lăcașul de cult din N. înscris în CF 752 N., nr. top 1327,952 a fost nelegal preluat de la B. G.-C., deoarece trecerea de la B. G.-C. la B. O. nu a fost voluntară în baza voinței și libertății credincioșilor greco-catolici cu se stipulează în art. 27 din D. - lege nr. 1.. După instaurarea regimului comunist B. a R. U. cu R. a fost desființată prin D. nr. 3., deci printr-un act normativ s-a dispus trecerea credincioșilor de la un cult la altul și nu ca urmare a voinței credincioșilor, deci este inutilă verificarea îndeplinirii procedurii de trecere de la un cult la altul prevăzut de art. 37 din D. nr. 1.. A., preluarea lăcașului de cult situat în N. de către S. Român a fost abuzivă, însă cu toate acestea nu se poate face abstracție de efectele generate în timp de acest act normativ, respectiv de faptul că majoritatea credincioșilor greco-catolici care au trecut la cultul ortodox s-au integrat în biserica ortodoxă în decursul a aproape 70 de ani și nu mai doresc revenirea la cultul greco-catolic. Curtea Europeană a statuat în legătură cu măsurile reparatorii pe care le pot lua fostele țări est europene, după căderea regimului totalitar și în cauza Pincova și Pinc, nr.36548/1997 a judecat asupra aspectului că „atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate „ adică repararea vechilor nedreptăți nu se poate face într-o manieră în care să se creeze noi inechități. Ori, după cum rezultă din recensământul din 2002, în orașul N. erau înregistrați 9333 credincioși ortodocși și 294 credincioși greco-catolici. Potrivit recensământului din 2011 în orașul N. erau înregistrați 7763 credincioși ortodocși și 192 credincioși greco-catolici. Din aceste date statistice rezultă fără echivoc că, în prezent, în orașul N. există o majoritate ortodoxă, iar credincioșii greco-catolici sunt minoritari. D. nr. 3. a fost abrogat prin D. - lege nr. 9/1989, iar prin D. - lege nr. 126/1990 B. R. U. cu R. a fost recunoscută oficial, deci din 1990 credincioșii cultului greco-catolic puteau reveni la acest cult însă majoritatea au preferat să rămână în biserica ortodoxă, după cum se constată la 20 de ani la de recunoașterea oficială a bisericii greco-catolice. A., opțiunea membrilor comunității de a adera la un cult sau altul nu poate fi ignorată în cadrul acestui litigiu, iar dacă în 1948 exista o majoritate greco-catolică care utiliza lăcașul de cult în litigiu, astăzi acest locaș de cult est folosit de o majoritate ortodoxă a comunității. Ori, lăcașul de cult a fost edificat pentru a servi interesului comunității religioase locale alcătuită din locuitorii credincioși ai localității. Întrucât lăcașul de cult aparține comunității locale religioase și în cazul de față credincioșii ortodocși sunt majoritari, instanța nu poate să facă abstracție de interesul și voința acestora potrivit dispozițiilor art. 3 din D. - lege nr. 126/1990, situație în care acțiunea în revendicare este nefondată. Comunitatea locală a orașului N. a depus eforturi în atenuarea prejudiciului creat reclamantei prin preluarea lăcașului de cult în 1948 și, încă din 1989 a atribuit gratuit reclamantei un spațiu unde să se desfășoare serviciul divin până la terminarea construcției lăcașului de cult greco- catolic, care s-a edificat pe teren acordat gratuit de către comunitatea locală. Pe lângă aceste demersuri, comunitatea locală a oferit și sume de bani, material lemnos, în vederea edificării noului locaș de cult pentru credincioșii greco-catolici(f. 16-29 dosar (...) al Înaltei Curți de C. și Justiție). După cum am arătat în cele mai sus reținute, membrii comunității, majoritari ortodocși, participă la măsurile reparatorii a prejudiciului adus membrilor comunității greco-catolice. A., în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de P. R. U. CU R. G.-C. N. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga apelanta să plătească intimatei, P. O. R. N. I, suma de 3989 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii avocațiale și cheltuieli de transport în apel, recurs și apelul în rejudecare. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. R. U. CU R. G.- C. N., împotriva sentinței civile nr. 4. din 27 mai 2010 a T. B. N., pronunțată în dosar nr. 1717.(...) pe care o menține. Obligă apelanta să plătească intimatei, P. O. R. N. I, suma de 3989 lei cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. A.-T. N. M.-L. T. Red. A.T.N. dact. G.C. 4 ex/(...) Jud.primă instanță: Iacob Corina
| ← Decizia civilă nr. 1230/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2501/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
