Decizia civilă nr. 723/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 723/R/2012

Ședința publică din 17 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.

S-au luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul I. P. A. și recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat PRIN D. A JUD. C., împotriva sentinței civile nr. 989 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect pretenții - eroare judiciară.

Se constată că la data de (...), reclamantul recurent, prin intermediul doamnei avocat A. D. a înregistrat la dosar ". scrise";, la care a anexat o copie semnată pentru conformitate cu originalul de pe factura nr. 1662 din (...), care atestă plata sumei de 5356,8 lei, din care 4320 lei reprezintă onorariu avocațial și 1036,8 reprezintă TVA.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consem- nate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 989 din 23 noiembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis cererea formulată de reclamantul I. P. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. și a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 27.600 E., echivalent în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri materiale și la plata sumei de 320.000 lei cu titlul de despăgubiri morale, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive șiirevocabile a sentinței și până la data plății.

S-a dispus recunoașterea ca și vechime în muncă a perioadei în care reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal, respectiv (...) - (...) și

(...) - (...).

Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecata în cuantum de 6541,2 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit dispoz. art. 504 al. 1 C.pr.pen, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.504 C., tribunalul, în urma analizării materialului probator existent la dosar, a constatat că situația reclamantului se încadrează pe deplin în dispozițiile textului legal citat.

Astfel, s-a constatat din hotărârile judecătorești depuse la dosar, că reclamantul a fost condamnat în lipsă pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în baza art. 215 C.pen, prin S. penală nr. 5/2005 a T. T., la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare.

Având în vedere că reclamantul își avea reședința în S., s-a emis un mandat internațional de executare, acesta fiind depistat pe teritoriul statului spaniol și reținut, fiind privat de libertate în baza mandatului de executare din data de (...) și până în data de (...), când a fost eliberat pe cauțiune. R. a fost nevoit însă să rămână pe teritoriul statului spaniol până la extrădare.

La data de (...) reclamantul a fost extrădat, fiind predat autorităților române, ulterior fiind încarcerat până la data de (...) când a fost eliberat.

În baza art. 522 C.pr.pen, după extrădare reclamantul a înaintat autorităților judiciare competente o cerere de rejudecare a procesului penal, cererea fiind admisă de către Tribunalul Teleorman prin S. penală nr.

23/2009.

Prin sentința menționată a fost anulată sentința penală în baza căreia s-a emis mandatul de executare, reclamantul fiind condamnat din nou la o pedeapsă cu închisoare în cuantum de 3 ani și 4 luni, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și totodată punerea de îndată în libertate.

Prin D. penală nr. 13/2010 a C. de A. B., s-a admis apelul declarat de către reclamant împotriva sentinței de condamnare, fiind desființată sentința mai sus menționată, dispunându-se achitarea reclamantului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen, respectiv fapta săvârșită de reclamant nefiind prevăzută de legea penală .

Ca urmare, contrar opiniei pârâtului care susține că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale art. 504 al. 1 C.pr.pen, tribunalul a reținut că atâta timp cât reclamantul a fost condamnat definitiv, fiind privat de libertate și ulterior, în urma rejudecării, a fost achitat pentru că fapta sa nu era prevăzută de legea penală, cerințele art. 504 al. 1 C. sunt îndeplinite.

În consecință, reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru perioada în care a fost privat de libertate.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, reclamantul a solicitat un total de 300.000 E. cu titlul de daune morale și materiale din care, potrivit precizării de acțiune depuse la data de (...), suma de 42860 reprezintă daune materiale, iar diferența până la 300.000 E. reprezintă daune morale.

Mai susține reclamantul că acordarea acestor daune se impune având în vedere consecințele grave pe care le-a cauzat privarea sa de libertate în mod nelegal.

În acest sens, din declarațiile martorilor audiați, instanța reține că reclamantul și-a pierdut aprecierea și stima colegilor spanioli, toate eforturile sale de a-și câștiga un renume bun prăbușindu-se în momentul reținerii. Acesta și-a pierdut locul de muncă, a fost silit ca împreună cu familia să părăsească locuința și statul de reședință și să se întoarcă în R.ia, deși intenția familiei a fost să se stabilească definitiv în S., unde fiica părților a și fost înscrisă la școală.

Instanța a mai reținut că privarea sa de libertate a produs suspiciuni în raport cu persoana reclamantului din partea vecinilor, a colegilor și a celorlalți cunoscuți. A fost încătușat și astfel a fost transportat pe avion în momentul extrădării, aducându-i-se o gravă atingere demnității. Ulterior a fost deținut în condiții necorespunzătoare și supus abuzurilor dinpenitenciare, condițiile de detenție reieșind din rapoartele organizațiilor neguvernamentale depuse la dosar.

Și sănătatea reclamantului a avut de suferit, slăbind mult, astfel încât cunoscuții care l-au vizitat au afirmat că nu l-au recunoscut.

R. a mai susținut că urmările negative ale privării de libertate au continuat și după eliberare și chiar după achitare, reclamantul nereușind să se angajeze, posibilii angajatori manifestând rezerve atunci când aflau că reclamantul a fost închis.

T. a mai reținut că reclamantul a fost privat de libertate în două etape,

30 zile între data de (...) și până la data de (...) și 8 luni și 17 zile, între data de (...) și până la data de (...), cumulând aproximativ 9 luni în care a fost în detenție.

La data primei sale rețineri, reclamantul a fost angajat, tocmai își achiziționase un apartament cu credit bancar, iar situația sa era stabilă în

S., reținerea producându-i grave prejudicii atât materiale cât și morale

Pe lângă șocul psihic produs la aflarea veștii condamnării sale în lipsă, rezultă din înscrisurile de la dosar că autoritățile spaniole i-au refuzat prelungirea autorizației de reședință/f.43/, pierzându-și serviciul, familia sa fiind supusă unor aprecieri negative din partea vecinilor, prietenilor și colegilor de muncă.

R. a fost eliberat provizoriu prin hotărârea judecătorească din (...) fiind obligat însă să nu părăsească teritoriul spaniol și să se înfățișeze săptămânal la tribunal.

Ulterior eliberării reclamantul a așteptat extrădarea sa în condițiile impuse prin hotărârea de eliberare, aceasta producându-se însă doar la data de (...), la aproximativ doi ani după eliberarea pe cauțiune.

În această perioadă reclamantul a fost lipsit parțial de venituri, din acest motiv suferind întreaga familie, deoarece reclamantul era singurul întreținător al familiei.

R. a încercat să își găsească un loc de muncă însă datorită faptului că avea probleme cu autoritățile judiciare, era privit cu suspiciune și neîncredere reușind doar pe o perioadă relativ scurtă să mai fie angajat.

Astfel, din (...) și până în (...) reclamantul a avut încheiat un contract de muncă cu societatea M. P.

Din (...) până în (...) reclamantul a fost din nou angajatul aceleiași societăți, iar pentru că procedura de extrădare s-a prelungit și reclamantul avea nevoi de venituri, în perioada (...)-(...) a fost angajat al societății Tapis Estil.

Astfel, tribunalul a reținut că din (...), data primei rețineri, și până la

(...), data eliberării, reclamantul a lucrat și a obținut venituri doar în 10 luni.

Datorită faptului că momentul reținerii în baza mandatului de executare eliberat în baza sentinței penale ulterior anulată, a produs reclamantului consecințe negative din punct de vedere financiar, tribunalul a apreciat că se cuvine acordarea unor despăgubiri materiale reclamantului, până în momentul în care acesta a fost eliberat, chiar dacă în această perioadă nu s-a aflat în permanență în stare de detenție, deoarece pierderea veniturilor materiale a fost cauzată de punerea în executare a mandatului emis în baza sentinței de condamnare, ulterior anulată.

Există la dosar declarațiile martorilor care susțin că reclamantul a fost în imposibilitate de a obține un loc de muncă decent, aceeași martori arătând și că reclamantul era singurul întreținător al familiei, prin reținerea sa și pierderea locului de muncă fiind afectată întreaga familie.

Declarația martorei I. F. R., cetățean spaniol, prietenă și vecină cu reclamantul, a arătat că costurile vieții în S. corespunzător cu nivelul de viață al reclamantului se ridică la 700-1000 E. lunar, întreținere, alimentație, igienă, transport, etc.

A mai precizat martora că știe despre contractarea unui împrumut de către reclamant rata situându-se între 350-400 E..

Tot martora a declarat și că reclamantul avea un venit în valoare de

1200 E. lunar. Soția nu lucra, iar fetița era înscrisă în clasa I la școală.

Tot din declarațiile martorilor rezultă și împrejurarea că soția reclamantului, rămasă fără venituri a fost nevoită să înstrăineze autoturismul cumpărat de familie, pentru a se putea întreține împreună cu fiica sa în S..

Având aceste elemente la dispoziție, reținând că s-a depus la dosar și contractul de credit, tribunalul a apreciat că acordarea daunelor astfel cum au fost acestea solicitate și astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, depășesc sensibil valoarea salariului lunar al reclamantului.

Din acest motiv, instanța de fond a apreciat că o reparație justă a prejudiciului material efectiv cauzat se compune din nivelul venitului lunar pe care reclamantul îl realiza la data reținerii, 1200 E., așa cum rezultă din declarațiile martorilor. Din acest venit, reclamantul își întreținea întreaga familie și își achita și rata pentru creditul contractat.

Cu privire la perioada pentru care se va acorda reclamantului venitul nerealizat, instanța de fond a apreciat că se cuvine acordarea acestui venit pe o perioadă de 23 luni calculate între data primei rețineri și data eliberării, minus lunile lucrate, având în vedere că reclamantul a lucrat și a obținut totuși venituri pe o perioadă de 10 luni.

Cu privire la suma de 5000 E., reprezentând costul onorariilor de avocat plătite de reclamant aferente procesului penal, dovada efectuării acestor cheltuieli nu se regăsește la dosar, astfel încât acestea nu au putut fi acordate.

Alte despăgubiri solicitate după momentul eliberării cu motivarea că reclamantul nu și-a mai găsit un loc de muncă nu mai pot fi acordate, instanța de fond apreciind consecințele materiale ale privării de libertate ca fiind epuizate în acest moment.

Cu referire la daunele morale, tribunalul a apreciat că și acordarea acestora este justificată pe deplin în cauză.

Din cauza reținerii sale în mod nelegal, s-au produs consecințe însemnate pe planul vieții personale și sociale a reclamantului precum și a familiei sale, astfel cum au fost descrise acestea anterior.

Consecințele s-au răsfrânt și asupra familiei, fetiței fiindu-i ascunsă problema judiciară în care se afla reclamantul, iar soția fiind obligată să apeleze la ajutor financiar din partea rudelor pentru a se putea întreține, fiind profund afectată de cele întâmplate, degradându-i-se și starea de sănătate, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor.

Pentru motivele arătate, tribunalul a apreciat că reclamantului îi pot fi acordate despăgubiri morale în cuantum de 320.000 lei aceste despăgubiri fiind în măsură să repare prejudiciul suferit.

Despăgubirile moral vor fi acordate în moneda națională, neexistând o justificare pentru acordarea acestora în valută, spre deosebire de daunele materiale care s-au putut cuantifica în E. având în vedere că aceste prejudicii s-au produs pe teritoriul spaniol.

Raportat la aspectele menționate, în baza art. 504 al. 1 C.pr.pen, tribunalul a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unordespăgubiri totale, din care daune materiale în valoare de 27.600 E., iar daune morale în valoare de 320.000 lei.

În baza art.505 C.pr.pen, tribunalul a dispune recunoașterea ca și vechime în muncă a perioadei în care reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal, respectiv (...) - (...) și (...) - (...).

În temeiul art.274 C.pr.civ, instanța l-a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecata în cuantum de 6541,2 lei, constând în onorariu avocațial și costul biletului de avion aferent deplasării în R.ia, în fața instanței a martorei I. F. R.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței, în bazaprevederilor art. 304 pct.6, pct. 8 si 9 C., în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate cu consecința respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor materiale acordate de instanța de fond reclamantului intimat.

În motivarea recursului, pârâtul a învederat că pentru a pronunța această soluție Tribunalul Cluj a reținut ca cererea reclamantului se încadrează în prevederile art. 504 alin. 1 C., având în vedere materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv condamnarea acestuia în lipsă, în timp ce se afla în S..

In primul rând, pârâtul consideră că optica instanței de fond este greșita cu privire la modalitatea si perioada în care a fost calculate despăgubirile materiale.

Astfel, deși Tribunalul Cluj retine in mod corect faptul ca reclamantul a fost lipsit de libertate pe o perioadă de 9 luni la momentul la care stabilește suma reprezentând daune materiale, consideră în mod nejustificat că se impune acordarea acestora pe o perioada de 23 de luni. P.-un simplu calcul aritmetic rezultă că dacă am avea în vedere suma lunară apreciată de instanța de fond ca fiind îndreptățită intimatului, cuantumul total rezultat este de 10.800 E. întrucât, textul legal incident în cauză nu permite acordarea de despăgubiri în perioada în care persoana îndreptățită s-a aflat în stare de libertate.

Pârâtul nu este de acord nici cu suma de 1200 E. întrucât prin documentele depuse la dosarul cauzei, reclamantul dorește să inducă în eroare instanța de judecata investită cu soluționarea cauzei cu privire la veniturile pe care le realiza la momentul arestării sale deoarece, din cuprinsul acestora nu rezultă cuantumul reținut de instanța de fond.

Societățile la care reclamantul menționează că a fost angajat nu au sediul social pe teritoriul S. R. și era absolut necesar ca acesta să depună la dosarul cauzei un script emis de autoritățile de pe teritoriul statului angajator din care să rezulte veniturile realizate precum si impozitul aferent care i-a fost reținut, precum si documentul legal prin care si-a declarat la organul fiscal competent (AFP C.-N.) aceste venituri realizate în străinătate (declarația 201), aspect pe care intimatul nu l-a dovedit, instanța de fond stabilind cuantumul despăgubirilor în funcție de declarațiile martorilor audiați în cauză.

În opinia pârâtului, solutia instanței de fond este greșită și în privința daunelor morale, întrucât în considerentele hotărârii aceasta menționează numai ca sunt justificate, în condițiile în care din cauza reținerii sale s-au produs consecințe însemnate pe planul vieții personale si sociale a reclamantului si familiei sale si, în consecință, stabilește un cuantum exagerat al despăgubirilor morale la suma de 320.000 lei.

Acordarea de daune morale într-un cuantum atât de ridicat este în contradicției flagrantă cu practica instanțelor de judecata de pe raza județului C. si a Înaltei Curți de C. si Justiție B., care în cazul executării pe nedrept a unei pedepse privative de libertate de 8 ani de zile a acordat despăgubiri totale în cuantum de 250.000 lei (decizia nr. 1481/(...)).

Acest cuantum exagerat al despăgubirilor morale nu poate fi plătit intimatului din lipsă de fonduri la bugetul general consolidat al statului, în condițiile crizei acute în care se afla economia națională. In acest context, pârâtul a subliniat faptul că instanța suprema s-a pronunțat în mod repetat in sensul ca la acordarea daunelor morale instanța trebuie să aibă în vedere vârsta celui în cauză, perioada cât a fost privat de libertate, suferințele fizice și psihice la care a fost supus si care i-au știrbit onoarea, demnitatea si i-au îngrădit libertatea, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege. . ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare insa necesar ca cel ce pretinde daune să producă un minim de argumente si indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin C. i-au fost afectate prin arestarea ilegala si pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

Nu în ultimul rând, pârâtul arată că prezenta acțiune este inadmisibilă prin raportare la textul legal pe care se fundamentează. Într-adevăr, potrivit art.504 alin .2 C.pr.penală "are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal", dar acest text legal nu este incident în cauză.

In doctrina, s-a evidențiat că textul legal mai sus citat are aplicabilitate numai în cazul în care sunt întrunite o serie de condiții cumulative, incidenta acestuia necesitând analizarea cu atenție a fiecărei situații. Condițiile cumulative cerute pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute de dispozițiile legale reținute de instanța de fond sunt următoarele:

- hotărârea de condamnare pe nedrept definitiva să fie desființată intr- o cale extraordinara de atac, urmată de achitarea condamnatului;

- luarea unei masuri preventive împotriva unei persoane care ulterior este scoasa de sub urmărire penala sau achitată.

Astfel, răspunderea statului nu este antrenată în cazul pronunțării unei hotărâri de achitare în desfășurarea ciclului normal al procesului, așa cum este situația în speță. De asemenea, tot în doctrina s-a subliniat ca "achitarea în prima instanța sau ca urmare a exercitării căi de atac a apelului sau recursului nu dă dreptul la acțiunea repararea pagubei". (R. Stanoiu - Repararea pagubelelor in cazul condamnării sau arestării pe nedrept in E. teoretice ale Codului de procedura penal roman").

Tot în ceea ce privește inadmisibilitatea, s-a menționat că art.5 din C. E. a D. O. permite privarea sau restrângerea libertății unei persoane în vederea aducerii în fata autorităților, atunci când exista motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori tocmai în această situație s-a aflat reclamantul reținut/arestat si condamnat de instanțele de fond, întrucât din probatoriu administrat în dosarul de urmărire penala si cel judecătoresc existau indicii puternice în sensul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni.

Pârâtul consideră că hotărârea instanței de fond este greșită si sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată reprezentând costul biletului de avion aferent deplasării martorei F. R. audiată în cauză întrucât declarația acesteia nu a fost de natura să ocupe poziție importantă în cadrulmaterialului probator administrat în cauza si nu există certitudinea că deplasarea acesteia a fost efectuata exclusiv în scopul audierii sale în cauză.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamantul I. P. A.,solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 E. echivalent în lei la data plătii reprezentând daune materiale si daune morale (astfel cum acestea au fost defalcate prin precizarea depusă la termenul din 0(...)) la care se adaugă dobânda legală de la momentul formulării cererii de chemare în judecată până la momentul achitării integrale, precum și, obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În motivarea recursului, reclamantul învederează faptul că sluția instanței de fond în sensul diminuării pretențiilor reclamantului este nefondată.

În ceea ce privește daunele materiale, potrivit art. 505 C., în stabilirea daunelor materiale/morale instanța are obligația de a ține cont atât de perioada cât reclamantul a fost arestat cât și de consecințele produse asupra vieții acestuia si a familiei sale atât pe parcursul arestului cât și ulterior, precum și faptul că și în această materie operează pe deplin principiul reparații integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală.

A repara integral prejudiciul suferit înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar si beneficiul nerealizat ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

Prejudiciul produs reclamantului nu poate fi limitat în timp așa cum a reținut instanța de fond până la momentul eliberării deoarece repercursiunile nelegale au afectat viata socială si familială a reclamantului nu numai până la momentul eliberării dar si ulterior acestui moment.

În speță, repararea integrală a prejudiciului presupune nu numai acordarea de despăgubiri pe perioada arestării ci și ulterior, deoarece consecințele arestării nelegale au continuat și ulterior eliberării. Arestarea reclamantului a determinat printre altele: revenirea în R.ia, deși dorea să se stabilească definitiv în S.; pierderea locului de muncă și imposibilitatea angajării în R.ia; imposibilitatea de a achita ratele la bancă reprezentând contravaloarea creditului ipotecar contractat pentru achiziționarea unui apartament în S..

Ulterior datei de 0(...), familia reclamantului a fost lipsită de orice venituri datorită faptului că reclamantul nu a reușit să obțină un loc de muncă având în vedere antecedentele penale menționate în cazier și faptul că procesul penal s-a finalizat abia în 12 ianuarie 2010 când s-a pronunțat soluția de achitare.

Și în intervalul decembrie 2009 - prezent, singurul angajat al familiei era soția reclamantului a cărei venituri erau doar de 947 lei și nici măcar nu puteau acoperi contravaloarea ratei (aprox. 385 euro/lună ).

Achiziționarea apartamentului în S. a fost influențată de valoarea veniturilor pe care reclamantul le realiza în străinătate.

Faptul că arestarea reclamantului a determinat părăsirea teritoriului

S. cu consecința achitării în continuare a ratelor care depășesc cu mult veniturile realizate în țară nu poate fi ignorată de către instanța de judecată.

Condamnarea reclamantului a schimbat ireversibil viata sa și a familiei sale si previziunile asupra cursului acesteia, în sensul că deși sehotărâse împreună cu familia să se stabilească definitiv în S., au fost nevoiți să revenim în R.ia și să renunțe la toate proiectele avute în vedere la momentul emigrării.

În consecință, în stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale pentru o justă reparație a prejudiciului, instanța avea obligația să analizeze consecințele produse de arestare și ulterior eliberării reclamantului.

Raportat la suma de 4.000 euro echivalent în lei la data plății reprezentând prejudiciul material cauzat reclamantului constând în onorariu avocațial achitat în vederea reprezentării în procesul penal, instanța de fond a respins în mod nelegal această solicitare pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu.

La termenul din data de 0(...), reclamantul a depus la dosar alături de precizarea de acțiune și următoarele înscrisuri: copie contract asistență juridică încheiat între Cabinet Individual "Avocat Iordăchescu C-tin E." și I.- P. Ghizela având ca obiect acordarea de asistență juridică pentru I.-P. și chitanța reprezentând dovada plății onorariului, aceste înscrisuri fac dovada deplină a sumei solicitate drept pentru care susținerile instanței în sensul nedovedirii acestora sunt nefondate.

În consecință, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada contravalorii daunelor materiale solicitate, se impune admiterea integrală a acestora.

În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că solicitarea acordării acestora este întemeiată având în vedere întreaga probațiune administrată în cauză. În schimb, în privința cuantumului acestora, tribunalul a apreciat că "reclamantului îi pot fi acordate despăgubiri morale în cuantum de 320.000 lei, aceste despăgubiri fiind în măsură să repare prejudiciul suferit".

Conform dispozițiilor art. 261 pct.5 C., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pățtilor, motivarea trebuind să fie suficientă, clară, convingătoare și pertinentă astfel încât să asigure atât garanția părților litigante în fața eventualului arbitrariu judecătoresc cât și posibilitatea exercitării unui real control judiciar.

În opinia reclamantului, sentința recurată nu îndeplinește aceste cerințe, prima instanță limitându-se a indica suma care s-ar cuveni reclamantului fără a face referire și la motivele care au determinat reducerea sumei solicitate. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implică, de regulă, și o operațiune de estimare, instanțele având în vedere la stabilirea cuantumului bănesc al prejudiciului suferit de reclamant atât criterii obiective, cât și criterii subiective.

În lipsa unei motivări cu privire la cuantumul daunelor morale admise, nu se poate cunoaște cu exactitate preponderența criteriilor ce au fost avute în vedere de către instanța de fond.

Deși instanța de judecată a reținut consecințele grave cauzate de către arestarea ilegală, aceasta a diminuat nejustificat suma solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Doctrina a reținut că în individualizarea cuantumului daunelor morale, instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere o reparație justă, rațională, echitabilă și de natură a asigura o compensare suficientă.

Prin privarea de libertate a reclamantului, a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoarea primordială într-o societate democratică.

Condamnarea, urmată de arestarea reclamantului, în condițiile în care nu a săvârșit nicio infracțiune, a provocat în mod evident o traumă psihică importantă, cu consecințe ireversibile asupra vieții private și familiale a reclamantului.

Arestarea a produs un impact extrem de negativ asupra vieții sale și a familiei care impune repararea integrală a prejudiciului suferit, consecințele negative constând în următoarele:

Modul în care a aflat despre condamnarea de către instanțele din R.ia

și impactul produs asupra vieții reclamantului la aflarea vestii condamnării, în cadrul procedurii de obținere a prelungiri reședinței temporare în S., prin adresa din (...), Direcția G. a P. a refuzat "obținerea autorizației de reședință temporară și lucru pentru persoane din străinătate prima refacere" ca urmare a faptului că reclamantul eram urmărit prin Interpol, existând un mandat de executare pe numele reclamantului. La scurt timp după aceea, deplasându-se la sediul P. pentru prelungirea rezidenței fără ca reclamantul să aibă cunoștință despre existenta vreunei sentințe de condamnare a fost arestat de către autoritățile spaniole.

Umilința suportată de către reclamant în fața familiei, vecinilor, prietenilor, colegilor de muncă, arestarea reclamantului s-a făcut în data de

25 mai când reclamantul lucra la societatea M. P. T. prin care a trecut atât reclamantul cât si familia sa care nu înțelegea motivul arestării reclamantului în condițiile în care procesul penal desfășurat în R.ia s-a judecat în lipsa reclamantului.

Obligația de a rămâne pe teritoriul S. până la extrădarea reclamantului pentru că prin hotărârea judecătorească din (...) s-a dispus eliberarea provizorie cu obligația, printre altele, de "a se înfățișa săptămânal la T. fără să poată părăsi domiciliul stabilit în S. definitiv sau temporar fără autorizație judiciară prealabilă". În acest context, nu s-a putut deplasa în R.ia să cerceteze motivele pentru care a fost condamnat definitiv drept pentru care a apelat la ajutorul familiei, mama reclamantului fiind cea care s-a ocupat să angajeze un avocat care să analizeze cazul.

Umilința pe care a trebuit să o suporte prin obligația de a se înfățișa săptămânal la T., majoritatea vecinilor, colegilor de muncă și prietenilor fiind suspicioși si neîncrezători având un comportament distant după arestarea reclamantului prin aflarea veștilor că a fost căutat de Interpol și condamnat la 5 ani de închisoare;

Toate aprecierile de care beneficiase până la momentul arestării, au fost anihilate o dată cu încătușarea reclamantului, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor, mutarea familiei reclamantului în S. a avut loc în anul 2002 reușind să se integreze și să aibă o viată normală si pașnică.

Faptul că reclamantul a dorit să se stabilească în S., lucru care nu a mai fost posibil ulterior arestării, rezultă din declarațiile martorilor, din adeverința emisă de Ș. din S. care a atestat faptul că " elevul lrimieș P. Rebeca a făcut școala ... și că este înregistrată ... pentru următorul an școlar" și din faptul că reclamantul a achiziționat cu credit ipotecar un imobil în S. pe o perioadă de 20 de ani.

Suferința soției reclamantului si a fetiței sale care l-au afectat în mod direct, în acest sens fiind declarația martorei I. F. R.

Necesitatea de a apela la ajutorul familiei pentru renovarea apartamentului pentru a crea un confort soției și fiicei sale, în acest sens fiind declarația martorului V. N. I.-A. care a susținut că "personal am ajutat- o în renovarea apartamentului, deplasându-mă în acest sens în R.ia ".

Suferința si clipele de coșmar pe care le-a trăit pe perioada detenției datorită condițiilor mizerabile, a abuzurilor personalului din penitenciare care au dovedit un exces de zel în degradarea morală a deținuților; în acest sens, fiind declarația martorilor audiați în cauză.

Imposibilitatea de a asigura familiei cele necesare traiului în calitate de soț si tată, arestarea reclamantului determinând pierderea locului de muncă si implicit a singurelor venituri ale familiei, așa cum au declarat și martorii, reclamantul fiind singurul întreținător al familiei, soția lui fiind nevoită să rămână acasă pentru a avea grijă de minoră.

În ceea ce privește momentul de la care instanța de judecată poate acorda dobânda legală, reclamantul susține că s-a apreciat în mod greșit că aceasta a fost încuviințată doar de la momentul rămânerii definitive si irevocabile a sentinței si nu de la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Potrivit doctrinei în materie, pentru acordarea de daune-interese, debitorul trebuie să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligației sale, fie printr-o notificare prin intermediul executorului judecătoresc fie printr-o cerere de chemare în judecată.

Efectele punerii în întârziere constau în posibilitatea celui prejudiciat de a solicita daune-interese moratorii (în speță, dobânda legală) aceste daune putând fi solicitate de la data punerii în întârziere, respectiv data formulării cererii de chemare în judecată.

Acest principiu a fost avut în vedere și de către reclamant la momentul solicitării dobânzii legale.

Cu toate acestea, fără o motivare care să înlăture expres solicitarea reclamantului, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale doar de la momentul rămânerii definitive si irevocabile a sentinței.

În ceea ce privește acordarea de daune morale în moneda națională și nu în euro, reclamantul arătă că în speța dedusă judecății, instanța a încălcat principiul disponibilității stabilind acordarea de daune morale într-o altă monedă decât cea solicitată, fiind de notorietate faptul că în astfel de cauze, pretențiile celor prejudiciați pot fi cuantificate și în valută, neexistând o regulă care să înlăture această posibilitate. Chiar și în ipoteza în care s-ar îmbrățișa argumentul invocat de către instanță, respectiv locul producerii prejudiciului daunele materiale s-au putut cuantifica în euro având în vedere că aceste prejudicii s-au produs pe teritoriul spaniol atunci și prejudiciile de ordin moral au început să se producă pe teritoriul spaniol deoarece acolo s-a produs prima arestare a reclamantului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 3 și art. 304^1C.

R. intimat I. P. A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin care a solicitat respingerearecursului ca neîntemeiat și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată atât în apel, cât și în recurs (f.24-33).

În susținerea poziției procesuale, reclamantul arată că în ceea ce privește critica privind modalitatea de calcul și perioada pentru care au fost acordate daunele materiale, potrivit art. 505 alin. 1 C., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost strânsă.

Este important de reținut faptul că în această materie operează pe deplin principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, autorul prejudiciului fiind astfel obligat să acopere nu numaiprejudiciul efectiv, dar si beneficiul nerealizat ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

În această ordine de idei, instanța de fond a reținut corect faptul că reclamantului i se cuvin despăgubiri materiale pe o perioadă de 23 de luni calculate de la data primei rețineri și până în momentul în care a fost eliberat, respectiv data de 0(...). Această soluție se impunea deoarece, chiar dacă în această perioadă reclamantul nu s-a aflat în permanență în stare de detenție, pierderea veniturilor materiale a fost cauzată de punerea în executare a mandatului emis în baza sentinței de executare.

Astfel, reclamantul a fost în imposibilitate de a asigura familiei cele necesare traiului, arestarea reclamantului determinând pierderea locului de muncă si implicit a singurelor venituri ale familiei, așa cum au declarat și martorii, reclamantul era singurul întreținător al familiei, soția sa fiind nevoită să rămână acasă pentru a avea grijă de minoră.

În acest sens, s-a arătat că actele depuse la dosar fac dovada perioadei angajării reclamantului în intervalul de timp 2006 - momentul arestării și

2008 - momentul extrădării, putându-se observa cu ușurință faptul că în perioada martie 2007 - aprilie 2008 reclamantul nu a lucrat.

Repercusiunile arestării nelegale au afectat viata socială si familială a reclamantului nu numai până la momentul eliberării dar si ulterior acestui moment.

În ceea ce privește critica privind cuantumul daunelor morale acordate instanța de fond a apreciat că solicitarea acordării daunelor morale este "justificată pe deplin în cauză", având în vedere întreaga probațiune administrată în cauză.

În schimb, în privința cuantumului acestora, tribunalul a apreciat că

"reclamantului îi pot fi acordate despăgubiri morale în cuantum de 320.000 lei, aceste despăgubiri fiind în măsură să repare prejudiciul suferit" soluție nelegală în opinia reclamantului așa cum s-a arătat prin propriul memoriu de recurs.

Prin urmare, susținerile recurentului pârât referitoare la lipsa de fonduri la bugetul general consolidat al statului pentru plata (cel puțin a) sumelor dispuse de către instanța de fond sunt absolut irelevante și nu împietează asupra necesității respectării legii și reparării tuturor consecințelor negative ale prejudiciului produs pe toate planurile vieții sociale ale reclamantului.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului în prima fază procesuală s-a expus pe larg întreaga procedură penală desfășurată împotriva reclamantului atât în fața instanțelor străine, cât și a celor române, dovedind astfel îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 504

C. pr. penală pentru promovarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând costul biletului de avion aferent deplasării martorei F. R. audiată în fața instanței de fond, depoziția acesteia a fost importantă din perspectiva dovedirii prejudiciilor materiale și morale suferite de reclamantul începând cu momentul reținerii sale.

Prin audierea acestei martore s-a dovedit faptul că reclamantul a fost în imposibilitate de a obține un loc de muncă decent, iar prin reținerea sa și, în consecință, pierderea locului de muncă, a fost afectată întreaga familie, reclamantul fiind singurul întreținător al familiei.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 și 2 C., cheltuielile de judecată pot fi formate nu numai din taxă de timbru și onorariu avocațial dar și din "orice alte cheltuieli pe care partea care a câștiga va dovedi că le-a făcut".

În condițiile în care s-a făcut dovada faptului că biletul de avion a fost achitat de către reclamant, admiterea cererii din această perspectivă este pe deplin justificată.

Un aspect foarte important de menționat este faptul că recurentul nu a înțeles să solicite probe în fața instanței de fond prin care să combată susținerile reclamantului astfel că în lipsa unor probe contrarii, simplele susțineri ale recurentului prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului sunt nejustificate.

Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE aformulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat (f.34-35).

In privința daunelor materiale aspectele învederate de recurent sunt lipsite de fundament legal, în fapt motivându-se acordarea întregului cuantum al daunelor materiale prin raportare la daunele morale pe care le-a solicitat în mod separat.

De altfel, atunci când justifica acordarea daunelor morale, recurentul își justifică acordarea acestora tot prin raportare la consecințele negative asupra vieții sale de familie.

In opinia pârâtului intimat si suma acordata de instanța de fond cu titlu de daune materiale în cuantum de 27.600 E. pe perioada de 23 de luni calculate de la data primei rețineri si data eliberării este nejustificată întrucât este greșita atât modalitatea cât si perioada în care au fost calculate despăgubirile materiale astfel cum s-a menționat în propriul recurs.

Este nejustificată critica recurentului cu privire la neacordarea daunelor morale solicitate prin acțiunea introductiva întrucât si suma atribuita de instanța de fond este într-un cuantum exagerat.

Mai mult, acest cuantum exagerat al despăgubirilor morale nu poate fi plătit reclamantului din lipsa de fonduri la bugetul general consolidat al statului, în condițiile crizei acute în care se afla economia națională.

Recurentul critica hotărârea pronunțată de instanța de fond si sub aspectul momentului de la care începe să curgă dobânda legala aferenta sumelor la care este obligat Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S. R., solicitând plata acestora de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, cererea recurentului este neîntemeiata, dovada fiind si faptul ca nu invoca nici o dispoziție legală în favoarea susținerilor sale.

Aspectele învederate de recurent justificate prin trimiterile efectuate la doctrina de specialitate, cu privire la punerea in întârziere pentru executarea obligațiilor nu au incidenta in cauza întrucât, nu ne aflam în prezenta unor raporturi juridice contractuale.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate C., în temeiul art.304^{1C., reține următoarele:}

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul

Cluj, la data de (...), reclamantul în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 E. reprezentând prejudiciul suferit de reclamant pentru lipsirea de libertate în mod ilegal; recunoașterea perioadei în care reclamantul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, ca vechime în muncă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (f.2-10, dosar fond).

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art.504-505 C., art.5 și art.8 din C. E. a D. O., art.1 din Protocolul nr.4 adițional din C. E. a D. O., Protocolul nr.7 adițional la C. E. a D. O.

Ulterior, la data de 0(...), reclamantul a înregistrat o „precizare de acțiune"; prin care arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de

300.000 E., echivalent în lei la data plății la care se adaugă dobânda legală de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei datorate, iar pe de altă parte, majorează cuantumul daunelor materiale ce fac parte integrantă din suma de 300.000 euro, de la suma de 12.000 euro la suma de 42.860 euro, iar diferența reprezintă daune morale, după cum urmează: 10.360 euro, reprezentând cuantumul salariului de care reclamantul a fost privat în perioada (...) - 0(...), cât a fost arestat ilegal, cu precizarea că înțelege să diminueze cuantumul inițial de

12.000 euro, doar la contravaloarea salariului pentru a doua perioadă de arest apreciind că doar pentru această perioadă poate face dovada cuantumului solicitat; 28.500 euro, reprezentând prejudiciul material constând în contravaloarea ratelor aferente creditului imobiliar și asigurării traiului zilnic al familiei reclamantului; 4.000 euro, reprezentând prejudiciul material constând în onorariul avocațial achitat în vederea reprezentării în procesul penal (f.158-163, dosar fond).

Din înscrisurile administrate în fața instanței de fond C. reține că prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, dosar nr. 609/P/2003 din (...), reclamantul I. P. A. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune de înșelăciune prevăzute de dispozițiile art. 215 alin. 3 și 5 C.pen. (f.12 - 15, dosar fond).

Drept urmare, pe rolul T. T. - Secția Penală a fost înregistrat dosarul nr. 553/2004 care a fost soluționat prin sentința penală nr. 5/(...), rămasă definitivă prin neapelare.

Prin sentința penală nr. 5/(...), reclamantul a fost condamnat, în lipsă, la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c și c^{1din C.pen. pentru o perioadă de 3 ani după executare pedepsei și degradarea militară a reclamantului, iar pe latură civilă, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 2.690.573.339 ROL către partea vătămată și la plata sumei de 4.000.000 ROL cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (f.16 -17, dosar fond).}

Ca urmare a mandatului de executare emis în baza Sentinței penale nr. 5/2005, reclamantul a fost depistat pe teritoriul statului spaniol unde avea reședința în loc. S., provincia Valencia, conform permisului de rezidență E 05777259, situație în care s-a dispus extrădarea mea către autoritățile române prin hotărârea din (...) a T. Central de I. (f.64-64, f.78, dosar fond).

R. a formulat o cerere de rejudecare în baza art. 522^{1C. care a fost admisă de către Tribunalul Teleorman, prin sentința penală nr. 23/0(...), pronunțată în dosarul nr.(...), a fost anulată sentința penala nr. 5/11 ianuarie 2005, iar reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare. În baza art. 86^{1C.pen s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere și punerea de îndată în libertate, iar pe latura civila reclamantul a fost obligat la repararea prejudiciului de}}

2.690.573.399 ROL (f.18 - 21, dosar fond).

Împotriva sentinței penale nr. 23/03 martie 2009, reclamantul a formulat apel care a fost admis prin decizia penală nr. 13/(...) a C. de A. B., Secția 1 Penală, dosar nr.(...), s-a desființat în parte sentința atacată și în fond rejudecând, s-a dispus achitarea reclamantului în temeiul art. 11 pct. 2lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.3 și 5 din C.pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă prin reprezentanții săi, s-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză de la (...) la (...) și de la (...) până la 0(...) (f.

22 -28, dosar fond).

Prin încheierea pronunțată la data de 03 februarie 2010 a C. de A. B.,

Secția 1 Penală, având ca obiect îndreptare de eroare materială, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei penale nr. 13/(...) în sensul că a constatat că reclamantul a fost arestat în cauză de la (...) la (...) și de la (...) până la 0(...). Totodată, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului lrimieș P. A., măsură instituită prin ordonanța nr. 1. din (...) de către organul de urmărire penală și confirmată de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman (f.29 -30, dosar fond).

Art.504 alin.1 - alin.3 C. prevede că, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare.

Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).

I. În privința recursului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul

Finanțelor Publice, C. constată că motivul de recurs referitor la faptul că acțiunea civilă formulată de reclamant este inadmisibilă, prin raportare la textul legal pe care se fundamentează, nefiind întrunite cerințele legale ale acestuia, nu este întemeiat.

Așa cum s-a arătat, reclamantul și-a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art.504-505 C., art.5 și art.8 din C. E. a D. O., art.1 din Protocolul nr.4 adițional din C. E. a D. O., Protocolul nr.7 adițional la C. E. a D. O. și a menționat expres că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de

300.000 E. reprezentând prejudiciul suferit de reclamant pentru lipsirea de libertate în mod ilegal, precum și recunoașterea perioadei în care reclamantul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, ca vechime în muncă.

Scopul constant urmărit de art.504 C. este acela de materializare a principiului constituțional potrivit căruia statul răspunde material pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. Dispozițiile legale menționate au drept finalitate repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât și prin nelegala privare de libertate sau restrângerea de libertate în cursul procesului penal.

Aceeași consecință a recunoașterii dreptului reclamantului la repararea pagubei produse reiese și din art.5 par.5 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia, orice persoana care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.

Prin urmare, contrar susținerilor pârâtului condițiile prevăzute de art.504 alin.2 și alin.3 C. sunt pe deplin aplicabile în speță deoarecereclamantul a fost în mod nelegal privat de libertate în perioada: de la (...) până la (...) și de la (...) până la 0(...), stabilită prin decizia penală nr. 13/(...) a C. de A. B., Secția 1 Penală, dosar nr.(...), prin care s-a dispus achitarea reclamantului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.3 și 5 din C.pen.

Pe de altă parte, este de subliniat că prin D. nr. 4. martie 1998 a C. C., obligatorie pentru instanțele de judecată, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 504 alin.1 C. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, statuându-se că principiul responsabilității statului fată de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori.

Prin urmare, în condițiile în care reclamantul a fost condamnat definitiv, fiind privat de libertate în mod nelegal în perioada mai sus arătată, iar ulterior, în urma rejudecării, a fost achitat pentru că fapta presupusă a fi săvârșită nu era prevăzută de legea penală, instanța de fond a reținut în mod judicios că cerințele art. 504 alin. 1 și alin.2 C. sunt pe deplin îndeplinite în prezentul litigiu.

Motivul de recurs privind modalitatea în care prima instanța a stabilit cuantumul daunelor materiale de 1200 euro prin raportare la venitul salarial obținut de reclamant nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 505 alin. 1 și alin.2 C., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost strânsă, iar reparația consta în plata unei sume de bani.

În perioada de timp în care reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal acesta a fost lipsit de veniturile materiale de care a beneficiat anterior și a fost în imposibilitate de a asigura familiei cele necesare traiului, arestarea reclamantului determinând pierderea locului de muncă si implicit a singurelor venituri ale familiei, așa cum au declarat și martorii audiați în cauză, reclamantul fiind singurul întreținător al familiei, soția sa fiind nevoită să rămână acasă pentru a avea grijă de minoră.

În acest sens, înscrisurile depuse la dosar fac dovada perioadei angajării reclamantului în intervalul de timp 2006 - momentul arestării și

2008 - momentul extrădării, putându-se observa cu ușurință faptul că în perioada martie 2007 - aprilie 2008 reclamantul nu a lucrat.

Deși în data de 0(...) reclamantul s-a angajat la M. P. pe perioadă nedeterminată (f.46-46, dosar fond) în data de (...) a fost nevoit să înceteze relațiile de muncă cu această societate deoarece în data de 20 martie 2007 s-a emis hotărârea prin care s-a aprobat predarea reclamantului către autoritățile române (f.64-65 dosar fond).

Cu toate acestea, extrădarea efectivă a reclamantului a avut loc la un an după, respectiv în data de (...). Și la acest moment, reclamantul era angajat al societății Llorenz Perez având un salariu de aproximativ 1200 euro/lună așa cum rezultă din declarațiile martorului V. I. care a susținut că reclamantul s-a angajat în S. realizând un venit de 1200 euro, a martorului V.-N. I.-A. care a declarat că reclamantul a plecat în S. ... realizând cu aproximație un venit lunar în valoare de 1.000 - 1.200 euro și a martorei I. F. R. care a declarat că reclamantul era încadrat în muncă și avea un câștig decent, cel puțin 1.200 euro pe lună E. (f.100, f.101, f.153, dosar fond) precum și din adresele de la T. G. a A. S. (f. 52-53, dosar fond).

Așa cum a declarat și martora I. F. R., pentru a putea trăi în S. în mod decent, familia reclamantului avea nevoie de o sumă în jur de 700 până la

1000 euro/lună, excluzând ipoteca. Aceasta era suma ce acoperă cheltuielile de întreținere, apă, gaz curent, alimentație, în raport cu nivelul de viață al familiei reclamantului. după ce a fost arestat, atât aceste cheltuieli cât si ipoteca au fost plătite de către socrii reclamantului.

Martorul V.-N. I.-A. a declarat că reclamantul nu a mai putut plăti rate la bancă și-a pierdut serviciul (f. 100, dosar fond) iar martorul V. I. a declarat că „. si-a pierdut locul de muncă, familia nemairealizând venituri, subsemantul ajutându-i cu bani sau că "reclamantul a suportat toate cheltuielile legate de întreținerea familiei, inclusiv de școala fetiței, o bună bucată de vreme după ce familia a fost nevoită să se reîntoarcă în țară .... și suportă în continuare contravaloarea ratelor pentru apartamentul din S. al sotilor" (f.101, dosar fond).

Contrar susținerii pârâtului recurent, reclamantul a probat, fără nici un dubiu, atât prin probele testimoniale, cât și prin înscrisurile administrate în fața primei instanțe, împrejurarea că anterior privării de libertate a fost încadrat în muncă realizând un venit lunar de aproximativ 1200 euro/lună, nefiind necesară depunerea la dosarul cauzei a unui script emis de autoritățile de pe teritoriul statului angajator din care să rezulte veniturile realizate precum si impozitul aferent care i-a fost reținut, precum si documentul legal prin care si-a declarat la organul fiscal competent (AFP C.- N.) aceste venituri realizate în străinătate (declaratia 201).

Critica pârâtului recurent referitoare la perioada pentru care au fost calculate daunele materiale, în opinia C., este fondată deoarece prin precizarea de acțiune înregistrată la data de la data de 0(...), acesta a menționat expres și fără echivoc faptul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei 10.360 euro, reprezentând cuantumul salariului de care reclamantul a fost privat în perioada (...) - 0(...), cât a fost arestat ilegal, cu precizarea că înțelege să diminueze cuantumul inițial de 12.000 euro, doar la contravaloarea salariului pentru a doua perioadă de arest apreciind că doar pentru această perioadă poate face dovada cuantumului solicitat.

Ținând seama de principiul disponibilității care guvernează procesul civil român, pentru perioada (...) - 0(...) în care reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal, acesta este îndreptățit doar la suma de 10.380 euro reprezentând cuantumul salariului de 1200 euro/lună astfel că în mod greșit tribunalul a dispus acordarea acestui venit pe o perioadă de 23 luni calculate între data primei rețineri și data eliberării, minus lunile lucrate, având în vedere că reclamantul a lucrat și a obținut totuși venituri pe o perioadă de 10 luni, acordând mai mult decât s-a cerut, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.6 C.

Critica pârâtului recurent referitoare la cuantumul exagerat al daunelor morale, precum și faptul că acesta nu poate fi plătit intimatului din lipsa de fonduri la bugetul general consolidat al statului, în opinia C., nu este întemeiată.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, referitoare la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această perspectivă, privarea de libertate în mod nelegal aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar suferințele psihice provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare - pe căi indirecte - pentru suferințele îndurate.

Deși la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial există o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care ele au fost vătămate și intensitatea perceperii consecințelor, modul în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Prin urmare, la individualizarea cuantumului daunelor morale, instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere o reparație justă, rațională, echitabilă și de natură a asigura o compensare suficientă.

Condamnarea, urmată de arestarea reclamantului, în condițiile în care s-a dovedit că nu a săvârșit nicio infracțiune, a provocat în mod evident o traumă psihică importantă, cu consecințe ireversibile asupra vieții private și a familiei a reclamantului, ceea ce impune repararea integrală a prejudiciului suferit.

Consecințele negative suferite reclamant pe plan fizic și psihic au fost dovedite prin probele testimoniale și înscrisurile administrate în cauză.

Acestea au constat în modul în care a aflat despre condamnarea sa de către instanțele din R.ia în cadrul procedurii de obținere a prelungiri reședinței temporare în S., astfel că prin adresa din (...), Direcția G. a P. a refuzat "obținerea autorizației de reședință temporară și lucru pentru persoane din străinătate" (f.42-43, dosar fond) ca urmare a faptului că reclamantul era urmărit prin Interpol, existând un mandat de executare pe numele reclamantului. La scurt timp după aceea, deplasându-se la sediul P. pentru prelungirea rezidenței, fără ca reclamantul să aibă cunoștință despre existenta vreunei sentințe de condamnare, a fost arestat de către autoritățile spaniole.

Întrucât arestarea reclamantului s-a făcut în data de 25 mai 2006 când reclamantul lucra la societatea M. P. este evidentă umilința suportată de către reclamantul în fața familiei, vecinilor, prietenilor, colegilor de muncă (f.44-45, dosar fond).

Ulterior arestării reclamantului acesta a fost obligat de a rămâne pe teritoriul S. prin hotărârea judecătorească din (...) s-a dispus eliberarea provizorie cu obligația, printre altele, de "a se înfățișa săptămânal la T. fără să poată părăsi domiciliul stabilit în S. definitiv sau temporar fără autorizație judiciară prealabilă" (f. 75-77, dosar fond). În acest context, nu s- a putut deplasa în R.ia pentru a cerceta motivele pentru care a fost condamnat definitiv motiv pentru care a apelat la ajutorul familiei, mama reclamantului fiind cea care s-a ocupat să angajeze un avocat care să analizeze cazul aspect relevat de contractul de asistență juridică depus la dosar penal. Martorul V.u I. a declarat că: "ulterior eliberării, a avut interdicție de a părăsi localitatea, în S., lângă Valencia, pentru orice problemă trebuind să ne deplasăm noi sau soția reclamantului să facănaveta între R.ia și S., ceea ce a antrenat numeroase cheltuieli" (f.100 -101, dosar fond).

Este de necontestat umilința pe care reclamantul a trebuit să o suporte prin obligația de a se înfățișa săptămânal la T., majoritatea vecinilor, colegilor de muncă și prietenilor fiind suspicioși si neîncrezători având un comportament distant după arestarea reclamantului prin aflarea veștilor că a fost căutat de Interpol și condamnat la 5 ani de închisoare. . aprecierile de care beneficiase până la momentul arestării, au fost anihilate o dată cu încătușarea reclamantului, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor, mutarea familiei reclamantului în S. a avut loc în anul 2002 reușind să se integreze social, profesional și să aibă o viată normală si pașnică. În acest sens este declarația administratorului M. P. în sensul că "M. P. este satisfăcută de munca sa deoarece muncitorul își îndeplinește toate obligațiile" (f.48, dosar fond).

Împrejurarea că reclamantul a dorit să se stabilească împreună cu familia sa în S., fapt care nu a mai fost posibil ulterior arestării, rezultă din declarațiile martorilor, din adeverința emisă de Ș. din S. care a atestat faptul că " elevul lrimieș P. Rebeca a făcut școala ... și că este înregistrată ... pentru următorul an școlar" (f.62, dosar fond) și din faptul că reclamantul a achiziționat cu credit ipotecar un imobil în S. pe o perioadă de 20 de ani (f.55, dosar fond).

De asemenea, arestarea reclamantului a produs neîndoielnic și suferința soției si a fetitei sale care l-au afectat în mod direct. În acest sens, martora I. F. R. a declarat că "în această perioadă, eu personal am ajutat familia cu corespondență în sensul că scriam scrisori, în care relatam reclamantului despre familia sa și invers în sensul că transmiteam familiei ce îmi scrie reclamantul. Am făcut acest lucru pentru a o ajuta pe soția reclamantului care se simțea foarte rău .... soția reclamantului făcea în repetate rânduri crize și am fost personal cu ea la urgențe de mai multe ori. Situația era cu atât mai grea întrucât trebuia să se ascundă de fetită pentru ca aceasta să nu sufere si ea un șoc " sau declarația acesteia despre imposibilitatea de a mai ține serbarea fetiței mama fiind nevoită să îi spună fetiței că tatăl este plecat la muncă și ziua si noaptea" (f.153, dosar fond).

O altă consecință negativă suportată de reclamant este și suferința fizică și psihică pe care a avut-o pe perioada detenției datorită condițiilor mizere, a abuzurilor personalului din penitenciare care au dovedit un exces de zel în degradarea morală a deținuților. În acest sens, este declarația martorului V. N. I.-A. care a relatat că "l-am vizitat pe reclamant în penitenciar și am constatat că acesta a slăbit aproximativ 10 kg și era într-o stare psihică proastă" sau că "i-am dus de mai multe ori bani pentru a-și putea cumpăra mâncare, de la chioșcul din interior, reclamantul fiind în continuare slăbit, si cu moralul scăzut". Si martora I. F. R. a declarat că " reclamantul era o persoană veselă și sociabilă, era un bărbat voinic însă pe timpul detenției a suferit foarte mult, a ajuns jumătate decât a fost" iar martorul V. I. a declarat că "reclamantul a fost adus în țară, legat cu cătușe pe avion ... " sau că "reclamantul suferise enorm, datorită arestării, astfel încât, când l-am văzut nu l-am recunoscut" (f. 100, f.101, f.153, dosar fond).

La toate acestea se adaugă și imposibilitatea de a asigura familiei cele necesare traiului în calitate de soț si tată, arestarea reclamantului determinând pierderea locului de muncă si implicit a singurelor venituri ale familiei, așa cum au declarat martorii, reclamantul era singurul întreținător al familiei, soția sa fiind nevoită să rămână acasă pentru a avea grijă de minoră.

Prin urmare, reclamantul a dovedit prejudiciul moral și fizic suferit ca urmare a privării de libertate în mod nelegal astfel că i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, respectiv dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al ființei umane si ca valoare primordială într-o societate democratică, motiv pentru care în mod justificat, ținându-se seama de durata efectivă a privării de libertate, dar și consecințele cauzate atât reclamantului cât și familiei sale, prima instanță a stabilit acordarea daunelor morale în cuantum de 320.000 lei.

Susținerile pârâtului recurent referitoare la lipsa de fonduri la bugetul general consolidat al statului pentru plata sumelor dispuse de către instanța de fond sunt absolut irelevante și nu împietează asupra necesității respectării legii și reparării tuturor consecințelor negative ale prejudiciului produs pe toate planurile vieții sociale ale reclamantului.

Motivul de recurs prin care se critică soluția instanței de fond sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată reprezentând costul biletului de avion aferent deplasării martorei I. F. R. întrucât declarația acesteia nu a fost de natura să ocupe poziție importantă în cadrul materialului probator administrat în cauza si nu există certitudinea că deplasarea acesteia a fost efectuata exclusiv în scopul audierii sale în cauză este nefondat.

C. constată că depoziția martorei I. F. R. a fost importantă sub aspect probator din perspectiva dovedirii prejudiciilor materiale și morale suferite de reclamant începând cu momentul reținerii acestuia pe teritoriul spaniol.

Prin audierea acestei martore s-a dovedit faptul că reclamantul a fost în imposibilitatea de a obține un loc de muncă decent, iar prin reținerea sa

și pierderea locului de muncă a fost afectată întreaga familie, reclamantul fiind singurul întreținător al familiei.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin.1 și alin.2 C., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora …precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că, la cererea reclamantului pârâtul căzut în pretenții este obligat la plata cheltuielilor de judecată, cheltuieli care pot fi formate nu numai din taxa de timbru și onorariu avocațial, dar și din orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

În condițiile în care reclamantul a făcut dovada că biletul de avion a fost achitat de către el, prin înscrisurile depuse la f.164-165, f.166 dosar fond admiterea cererii din această perspectivă este pe deplin justificată astfel încât în mod legal prima instanță a dispus obligarea pârâtului la plata contravalorii biletului de avion aferent deplasării martorei I. F. R.

Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C. invocat de pârâtul recurent trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate.

Denaturarea actului înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat.

Prin urmare, C. constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C. a fost invocat de pârât în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretinsinterpretat greșit de către instanța de fond astfel încât C. se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă.,

II. În privința recursului declarat de reclamantul I. P. A., C. constată cămotivul de recurs referitor la acordarea daunelor materiale de 1200 euro/lună, doar pentru perioada de 23 luni, calculate între data primei rețineri și data eliberării, minus lunile lucrate deoarece prejudiciul produs reclamantului nu poate fi limitat în timp așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond în sensul că "alte despăgubiri solicitate după momentul eliberării ... nu mai pot fi acordate, instanța apreciind consecințele materiale ale privării de libertate ca fiind epuizare în acest moment" este întemeiat.

Astfel, potrivit art. 505 alin.1 C., la stabilirea întinderii reparației se tine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale reprezentând venitul salarial de care reclamantul a fost lipsit pe durata celei de-a doua arestări, respectiv (...) - 0(...), C. a arătat pe larg motivele pentru care reclamantul este îndreptățit doar la acordarea sumei de 10.360 de euro în cadrul considerentelor expuse la recursul pârâtului astfel că acestea nu vor mai fi reluate.

Din interpretarea textului legal mai sus menționat reiese că la stabilirea daunelor materiale/morale instanța de judecată are obligația de a ține cont pe lângă perioada în care reclamantul a fost arestat și de consecințele produse asupra vieții acestuia si a familiei sale, ulterior lipsirii de libertate.

În acest sens, C. reține că repercusiunile arestării nelegale au afectat viata socială si familială a reclamantului nu numai până la momentul eliberării dar si ulterior acestui moment.

În speță, repararea integrală a prejudiciului presupune nu numai acordarea de despăgubiri pe perioada arestării, ci și ulterior, deoarece consecințele arestării nelegale au continuat și ulterior eliberării.

Arestarea reclamantului a determinat printre altele revenirea acestuia împreună cu familia în R.ia, pierderea locului de muncă și imposibilitatea angajării în R.ia.

Ulterior datei de 0(...), când reclamantul a fost pus în libertate, reclamantul a fost lipsit de orice venituri datorită faptului că nu a reușit să obțin un loc de muncă având în vedere antecedentele penale menționate în cazier și faptul că procesul penal s-a finalizat abia în 12 ianuarie 2010 când s-a pronunțat soluția de achitare prin decizia penală nr.13/2010 a C. de A. B.

Potrivit declarației martorului V. I. "R. nu a reușit să se angajeze după eliberare, deoarece i s-a cerut cazier și acolo era evidențiată perioada în care acesta a fost închis". Totodată, martorul V. - N. I.-A. a declarat că „. în prezent reclamantul nu lucrează, faptul că a fost arestat având un impact negativ din acest punct de vedere" iar martora I. F. R. a declarat că "Am ținut legătura telefonic cu familia reclamantului și știu că în prezent acesta nu lucrează pentru că nu și-a găsit de lucru ".

În intervalul decembrie 2009 - 12 ianuarie 2010, singurul angajat al familiei era soția reclamantului a căror venituri erau doar de 947 lei.

Toate aceste elemente au fost determinate de arestarea reclamantului, fiind în prezența unui raport de cauzalitate între arestarea ilegală și lipsa de venituri ale familiei care a continuat și după data de 03 martie 2009, data eliberării până la data de 12 ianuarie 2010 când s-a pronunțat soluția deachitare prin decizia penală nr.13/2010 a C. de A. B., dată la care în mod just se consideră că sunt epuizate toate consecințele materiale ale privării de libertate.

În consecință, pentru perioada e 03 martie 2009, data eliberării, până la data de 12 ianuarie 2010 reclamantul este îndreptățit la acordarea unor despăgubiri materiale în sumă de 12.000 euro, respectiv 1200 euro/lună.

Susținerea reclamantului privitoare la faptul că în cuantumul despăgubirilor materiale solicitate trebuie cuprinsă și suma de 28.500 euro reprezentând prejudiciul material constând în contravaloarea ratelor aferente creditului imobiliar nu pot fi reținute ca fiind întemeiate deoarece s- a dovedit că acestea au fost suportate, în mod benevol, de părinții soției reclamantului reprezentând un ajutor material oferit de aceștia, iar pe de altă parte, în ipoteza în care reclamantul ar fi avut un loc de muncă și ar fi realizat venitul de 1200 euro/lună, ratele de credit probabil ar fi fost suportate din acest venit. În condițiile în care despăgubirile materiale cu acest titlu deja au fost acordate reclamantului nu este posibilă o dublă reparație.

Motivul de recurs al reclamantului care vizează suma de 4.000 euro cu titlu de prejudiciu material cauzat reclamantului constând în onorariu avocațial achitat în vederea reprezentării în procesul penal și care în mod nelegal nu fost acordat de către instanța de fond deși reclamatul a făcut dovada acesteia, în opinia C., nu este fondat.

Corespunde realității că la data de 0(...), reclamantul a depus la dosarul cauzei alături de precizarea de acțiune și următoarele înscrisuri: copia biletului de avion în format electronic Valencia - C. N., (...) și retur, C. N. - Valencia, (...) pentru martora I. F. R., precum și chitanța de plată a acestuia din care reiese că reclamantul a plătit contravaloarea biletului de avion (f.164-165, f.166, dosar fond).

T. a reținut în considerentele sentinței atacate faptul că dovada efectuării onorariului avocațial în procesul penal nu se regăsește la dosar astfel încât acestea nu au putut fi acordate.

În aceste condiții, hotărârea judecătorească constituie din punct de vedere probator, înscris autentic, astfel încât în ce privește constatările personale ale judecătorului, hotărârea face dovadă până la înscrierea în fals ori, în speță, reclamantul recurent nu a uzat de această procedură.

Criticile reclamantului recurent referitoare la cuantumul daunelor morale, precum și faptul că acestea au fost acordate de prima instanță în moneda națională și nu în euro, așa cum au fost solicitate nu este întemeiată pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel, contrar afirmației reclamantului care susține că instanța de fond nu a făcut referire la motivele care au determinat reducerea cuantumului daunelor morale solicitate, C. constată că sentința recurată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 261 alin.1 pct.5 C. conform cărora, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar motivarea acordării despăgubirilor morale este suficientă, clară, convingătoare și pertinentă astfel încât asigură atât garanția părților litigante în fața eventualului arbitrariu judecătoresc cât și posibilitatea exercitării unui real control judiciar.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție -, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită unei imposibilități firești de stabilire aunei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi negată nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru victimă deoarece nivelul daunelor morale acordate de instanță nu este stabilit arbitrar, ci el este rezultatul unor analize atente a împrejurărilor concrete ala cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Mai mult decât atât, C. a menționat în expunerea prin care a răspuns motivului de recurs formulat de pârât având ca obiect cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de către tribunal care sunt considerentele pentru care a apreciat ca fiind justificat acest cuantum astfel încât acestea nu vor mai fi reluate.

Cu toate acestea, C. consideră că în lipsa unor dispoziții legale privind criterii stricte, obiective, de cuantificare a daunelor morale, caracterul subiectiv al aprecierii judecătorului asupra întinderii despăgubirilor morale nu poate fi evitat astfel încât trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorilor pe acest aspect.

În aceste sens, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, C. apreciază că daunele morale au o funcție reparatorie și nu compensatorie, această caracteristică neputând fi absolutizată. Cererea și obținerea daunelor morale de către reclamant nu trebuie să constituie o sarcină excesivă în sarcina statului, dar nici nu trebuie să genereze o îmbogățire fără justă cauză a reclamatului.

R., așa cum s-a arătat, a fost privat de libertate de la (...) - (...) și de la (...) - 0(...) iar stabilirea cuantumului daunelor morale ce constau generic în atingerea valorilor ce definesc personalitatea umană, în lipsa unor criterii concrete ce pot dimensiona intensitatea cu care au fost percepute de reclamant, consecințele suferite, se face cu respectarea principiului echității și proporționalității vătămării cu despăgubirile acordate.

Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiilor evocate, întinderea despăgubirilor morale, respectiv suma de 320.000 lei acordate de instanța de fond pentru repararea daunelor morale, față de perioada arestării nelegale, de atingerea dusă de această măsură dreptului la libertate, a demnității și prestigiului reclamantului, vieții de familie, suferințelor fizice și psihice a acestuia este corespunzătoare astfel încât tribunalul a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art.505 alin.1 și alin.2 C.

În acest context nu se poate reține că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității prin acordarea despăgubirilor morale în lei și nu in euro astfel cum a solicitat reclamantul, statuând în mod corect și echitabil ca acestea să fie stabilite în moneda națională.

Motivul de recurs al reclamantului care vizează momentul de la care prima instanță a dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, respectiv de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, până la data plății este apreciat de Curte ca fiind nefondat.

Conform art.52 alin.3 din Constituția R.iei, „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii…";.

Din interpretarea textului constituțional reiese, fără dubiu, că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare poate fi angajată numai „în condițiile legii";, ceea ce creează posibilitatea limitării,condiționării și excluderii acestei răspunderi în anumite situații, prin dispoziții legale speciale.

În acest domeniu, cazurile considerate a fi erori judiciare care antrenează răspunderea statului sunt numai cele prevăzute de lege, nefiind admisă extinderea aplicării acestora în alte situații similare. Prin gravitatea și importanța lor, legiuitorul a reținut numai două ipoteze în care pot fi solicitate despăgubiri pe acest temei juridic, reglementate expres și limitativ prin art.504 alin.1 și alin.2 C.

Cu toate acestea, prin D. C. C. nr.45/(...), s-a constatat constituționalitatea art.504 C., numai în măsura în care nu se limitează la ipotezele prevăzute de acest text.

În consecință, răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare este o formă specială de răspundere patrimonială, cu reguli specifice, izvorâtă din sfera raporturilor juridice de drept public reprezentând activitatea organelor jurisdicționale, dar limitată la cazurile și condițiile speciale prevăzute de lege.

Așadar, în cadrul răspunderii statului, reglementată de art.504 - art.507 C., acoperirea prejudiciului are în vedere consecințele directe ale erorii judiciare, elementele nefiind identice cu cele prevăzute de art.998 și urm. C.civ. Principiul reparației integrale a prejudiciului suferit de victimă are o altă configurație și natură juridică în cadrul răspunderii civile delictuale, astfel încât noțiunile ce definesc „damnum emergens"; și „lucrum cessans"; nu pot fi aplicate în condițiile întinderii acțiunii pe dispozițiile art.504 și urm. C.

Pe de altă parte, dobânda legală reprezintă echivalentul prejudiciului suferit prin întârzierea la executare de creditorul unei obligații care are ca obiect o sumă de bani ori, în speță, între reclamant și pârât nu există raporturi juridice contractuale astfel încât aspectele învederate de reclamantul recurent justificate prin trimiterile efectuate la doctrina de specialitate, cu privire la punerea in întârziere pentru executarea obligațiilor nu au incidenta in cauza.

Având în vedere că momentul în funcție de care se apreciază echivalentul prejudiciului material și moral la care reclamantul este îndreptățit este cel al pronunțării hotărârii, dobânda legală solicitată de reclamant se calculează doar de la data la care hotărârea primei instanțe a rămas definitivă și este firesc să fie așa deoarece doar de la această dată creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în speță fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pact.6 și pct.9 C. C., în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304^{1C., va admite în parte recursurile declarate de reclamantul I. P. A. și, respectiv, de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., împotriva sentinței civile nr.}

989 din 23 noiembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, doar cu privire la cuantumul daunelor materiale, astfel că va obliga pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să-i plătească reclamantului I. P. A. suma de 10.360 E., în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale, pentru perioada de privare de libertate din 12 iunie 2008 până în 03 martie 2009 și suma de 12.000 E., în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru perioada 0(...) și până în data de (...) (când a fost pronunțată D. penală

13/2010), menținând restul dispozițiilor din sentința recurată.

Întrucât operația plății este un act juridic,rezultă că dovada plății se poate face numai printr-un înscris. Acest înscris ca mijloc de probă, pentrua produce efectul extinctiv și liberator al plății, trebuie să constate efectuarea acesteia.

În mod curent, înscrisul constatator al plății este chitanța semnată de creditor și remisă debitorului, adică chitanța semnată de avocat și înmânată clientului său.

În prezenta cauză reprezentanta reclamantului, av. D. D., a depus la dosar doar factura nr.1662/(...) care atestă totalul de plată în valoare de

5356,8 lei pentru onorariul avocațial conform actului adițional la contractul de asistență juridică C., fără ca aceasta să fie înmânata reclamantului motiv pentru care C. va respinge ca nedovedită cererea reclamantului recurent, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursurile declarate de reclamantul I. P. A. și, respectiv, de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., împotriva sentinței civile nr. 989 din 23 noiembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, doar cu privire la cuantumul daunelor materiale, astfel:

Obligă pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să-i plătească reclamantului I. P. A. suma de 10.360 E., în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale, pentru perioada de privare de libertate din 12 iunie 2008 până în 03 martie 2009, și suma de 12.000 E., în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru perioada 0(...) și până în data de (...) (când a fost pronunțată D. penală

13/2010).

Menține restul dispozițiilor din sentința recurată.

Respinge ca nedovedită cererea reclamantului recurent, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P.

Dact.H.C./2 ex./(...). Jud. fond: M.T..

← Decizia civilă nr. 71/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 1700/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 723/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 723/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă