Decizia civilă nr. 828/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 828/R/2012
Ședința publică din 23 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții O. E. D., N. D. A., P. T. V. O., împotriva deciziei civile nr. 477 din 28 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe intimații SC C. S. D., SC O. B. S. D., SC M. C. SA D., SC A. SA D., M. D. R. PRIN P. M. D., M. D. ÎN C. DE S. ÎN D. AL SC A. SA D., SC T. SA PRIN LICHIDATOR F. G., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta recurentă N. D.
A. asistată de avocat L. G. D., cu împuternicire avocațială la dosar, care îi reprezintă și pe reclamanții recurenți O. E. D. și P. T. V. O., reprezentantul pârâtei intimate SC M. C. SA D., consilier juridic G. I., care depune împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâtelor intimate SC A. SA D., SC C. S. și SC O. B. S., avocat B. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 14 februarie 2012, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnelor judecătoare A. C. și A. A. C., membre ale completului de judecată C 4 R.
La data de 16 februarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtelor intimate SC A. SA D., SC C. S. și SC O. B. S., întâmpinare prin care își exprimă poziția cu privire la memoriile depuse de către recurenta M. D. A., un exemplar fiind comunicat părților prezente.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar concluzii scrise i un răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtele intimate.
Reclamanta recurentă M. D. A. depune la dosar un memoriu cu privire la întâmpinările depuse la dosar de către pârâtele intimate și motivarea sentinței civile nr. 3., din dosarul nr. 1151/1998 al J. D.
Reprezentantul pârâtelor intimate depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune însă solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial.
Reprezentantul pârâtelor intimate arată că se opune amânării pronunțării pentru acest motiv.
Reprezentanta reclamantelor recurente se oblică ca până la închiderea dezbaterilor să transmită prin fax chitanța privind onorariul avocațial.
Reprezentantul pârâtei intimate SC M. C. SA D. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și în baza art. 304 punctul 9 C.proc. civ., modificarea deciziei nr. 477/R/2011 a T. C., în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.
Apreciază că în mod nelegal și fără titlu valabil au fost trecute în proprietatea S. Român cota de 3. parte din dreptul de proprietate al proprietarului tabular M. A. și cota de 2. parte din dreptul de proprietate al proprietarului tabular Cureu I.. Arată că reclamanții recurenți sunt moștenitorii legali ai proprietarilor de carte funciară.
Curtea, pune în discuția părților soluția pronunțată în apel, soluție prin care s-a apreciat în sensul inadmisibilității acțiunii.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că nu poate fi vorba despre inadmisibilitatea acțiunii în condițiile D.i în interesul legii nr. 33/2008.
În ce privește susținerile pârâtelor intimate prin care arată că au dobândit în mod legal imobilul, acestea sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul pârâtelor intimate SC A. SA D., SC C. S. și SC O. B. S., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, cu consecința obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată dovedite, restul urmând a fi solicitate pe cale separată.
Susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 pct. 9
C.proc. civ., instanța de apel făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale.
Reprezentantul pârâtei intimate SC M. C. SA, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
C U R T E A :
Prin acțiunea civilă formulată și precizată (f.3, 69) de reclamanții O. E. D., N. D. A. și P. T. V. O. împotriva pârâților M. D. - în nume propriu și în calitate de succesor în drepturi a S. A. S. - S. A. S., S. C. S.R.L., S. O. B. S.R.L., S. M. C. S. și S. T. S., s-a solicitat să se constate preluarea de către S. Român, în mod abuziv, fără titlu valabil, a cotei de 3. parte din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în municipiul D., str.1 Mai nr.1 și Piața B. nr.18, județul C., înscris în C. nr.2887 D., sub nr. topo.121, 122,123,124/1/ 3/1,124/1/3/2, constând în construcții cu subsol, parter și etaj, anexe și teren aferent în suprafață de 2.400 m.p., cotă aparținând titularului de carte funciară M. A. - antecesorul reclamantului de rd.1 - precum și a cotei de 2. parte din dreptul de proprietateasupra aceluiași imobil, aparținând titularului de carte funciară Cureu I. - antecesorul reclamanților de rd.2-3, să se constate că masa succesorală după cei doi defuncți, decedați la (...), respectiv (...), se compune pentru fiecare în parte din cotele de proprietate amintite, moștenitori legali fiind reclamanții, după caz, în cotele legale cuvenite.
Totodată, reclamanții au cerut să se constate nulitatea absolută aîncheierilor de întabulare a dreptului de proprietate corespunzător cotelor menționate, inclusiv a actelor succesive de înstrăinare încheiate în acest sens de către pârâți, cu privire la imobilul evidențiat în C. inițială nr.2887 D., sub nr. topo.121,122,123, 124/1/3/1,124/1/3/2 și ulterior, prin dezmembrare, în C. col nr.15209 D., respectiv în C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr.15570/ A, C. ind. nr.15748 D. și în C. ind.nr.20122D.,sub.nr.topo.121/XIII/I(...)(...)I,124/1/3/1/XIII/III,124/1/3/2/XII I/III și-n consecință, să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al acestora și reînscrierii cotelor cuvenite pe seama vechilor titulari de C., urmată de întabularea pe numele reclamanților, cu titlu de moștenire, cu cheltuieli de judecată.(f.3, 69).
Prin Sentinta civila nr. 2. pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...) al J.
D. au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile privind necompetența materială ajudecătoriei, inadmisibilitatea și de prescripția dreptului la acțiune, iar pe fond a fost admisă acțiunea reclamanților O. E. D., N. D. A. și P. T. V. O., împotriva pârâților M. D. - reprezentat de primar, în nume propriu și în calitate de succesor în drepturi a S. A. S., S. A. S., S. C. S.R.L., S. O. B. S.R.L., S. M. C. S., și S. T. S. - prin lichidator F. G., pentru constatare nulitate, dezbatere succesorală și rectificare C., după cum urmează:
1. S-a constatat nelegalitatea măsurii de preluare prin naționalizare de către S. Român, în mod abuziv, fără titlu valabil, a cotei de 3. parte din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în municipiul D., str.1 Mai nr.1 și Piața B. nr.18, județul C., înscris în C. nr.2887 D., sub nr. topo.121,122,123,124/1/3/1,124/1/3/2, constând în construcții cu subsol, parter și etaj, anexe și teren aferent în suprafață de 2.400 m.p., cotă aparținând titularului de carte funciară M. A. - antecesorul reclamantului de rd.1 - precum și a cotei de 2. parte din dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, aparținând titularului de carte funciară Cureu I. - antecesorul reclamanților de rd.2-3.
2. S-a constatat că masa succesorală după defunctul M. A., decedat la data de (...), se compune din cota de 3. parte din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în municipiul D., str.1 Mai nr.1 și Piața B. nr.18, județul C., înscris în C. nr.2887 D., sub nr. topo.121, 122,123,124/1/3/1,124/1/3/2, constând în construcții cu subsol, parter și etaj, anexe și teren aferent în suprafață de 2.400 m.p., imobil evidențiat ulterior prin dezmembrare în C. col nr. 15209 D., respectiv din C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr. 15570/A, C. ind. nr.15748 D. și C. ind.nr.20122D.,sub.nr.topo.121/XIII/I(...)(...)I,124/1/3/1/XIII/III,124/1/3/2/ XIII/III, moștenitor legal fiind reclamantul de rd.1, în calitate de nepot de fiică, în cota de 1/1 parte.
3. S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris pe seama pârâților asupra imobilelorevidențiate în C. col nr. 15209 D., respectiv din C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr.15570/A, C. ind. nr.15748 D. și C. ind. nr.20122 D., sub nr. topo.121/XIII/I(...)(...)I,124/1/3/1/ XIII/III,124/1/3/2/XIII/III, în limita cotei de 3. parte, și înscrierii acestei cote în favoarea fostului proprietar M. A., iar apoi pe numele reclamantului O. E. D., în cota de 1/1 parte, cu titlu de moștenire.
4. S-a constatat că masa succesorală după defunctul Cureu I., decedat la data de (...), se compune din cota de 2. parte din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în municipiul D., str.1 Mai nr.1 și Piața B. nr.18, județul C., înscris în C. nr.2887 D., sub nr. topo.121, 122,123,124/1/3/1,124/1/3/2, constând în construcții cu subsol, parter și etaj, anexe și teren aferent în suprafață de 2.400 m.p., imobil evidențiat ulterior prin dezmembrare în C. col nr. 15209 D., respectiv din C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr. 15570/A, C. ind. nr.15748 D. și C. ind.nr.20122D.,sub.nr.topo.121/XIII/I(...)(...)I,124/1/3/1/XIII/III,124/1/3/2/ XIII/III, moștenitori legali fiind reclamanții de rd.2-3, în calitate de nepoți de soră și legatari prin reprezentare, în cota de 1/1 parte.
5. S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris pe seama pârâților asupra imobilelor evidențiate în C. col nr. 15209 D., respectiv din C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr.15570/A, C. ind. nr.15748 D. și C. ind. nr.20122 D., sub nr. topo.121/XIII/I(...)(...)I,124/1/3/1/ XIII/III,124/1/3/2/XIII/III, în limita cotei de 2. parte, și înscrierii acestei cote în favoarea fostului proprietar Cureu I., iar apoi pe numele reclamanților N. D. A. și P. T. V. O., în cota de 1/1 parte împreună, cu titlu de moștenire.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
1. Deși pârâtele societăți de rd.2-4 nu au invocat în apărare excepția autorității lucrului judecat în raport de cele hotărâte prin sentința civilă nr.577/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), ci reținerea efectului pozitiv în cauză, văzând cele hotărâte prin sentința amintită, instanța găsește necesară în speță lămurirea înțelesului celor două aspecte ale principiului în discuție.
Cât privește efectul negativ, al excepției, dacă prezenta acțiune are ca petit principal dezbaterea succesorală, în prima judecată cererile reclamanților
- intervenienți principali în acel proces - au fost calificate drept acțiuni în revendicarea cotelor părți cuvenite din imobil, respinse însă ca rămase fără obiect, arătându-se că au beneficiat între timp de dispoziții de restituire în natură.
Reclamanții nu au cerut prin acțiunea de față obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului din litigiu (posibilitatea revendicării pro-parte fiind recunoscută în practica instanței supreme, sens în care au fost pronunțate deciziile Î. C. de C. și Justiție nr. 6. și nr.4442/2009, sau hotărârea din 3 februarie 2005, menționată în cauza Lupaș și alții împotriva României, prin care instanța supremă a admis în parte o acțiune în revendicare a cotelor-părți, dispunând restituirea acestora), ci s-au adresat instanței pentru a constata caracterul abuziv al preluării de către S. Român, fără titlu valabil, a cotelor de proprietate din imobilul litigios (petitperfect admisibil ca o chestiune prealabilă de lămurit în cadrul dezbaterii succesorale), pretenție urmată de stabilirea masei succesorale cuvenită după fiecare dintre cei doi antecesori, ca fiind formată din cotele pretinse, cu consecința desființării actelor succesive de înstrăinare și rectificării situației de C., în sensul restabilirii situației anterioare, având ca finalitate înscrierea lor în cartea funciară corespunzătoare, cu titlu de moștenire.
O acțiune identică în privința unor astfel de petite, diferită doar prin aceea că a vizat cotele părți cuvenite moștenitorilor altor coproprietari asupra imobilului din litigiu, a fost soluționată, pe lângă alte pretenții, în favoarea respectivilor reclamanți în dosarul J. D. nr.435/2000, prin sentința civilă nr.1., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1. a C. de A. C..
Procesul a început în primă instanță la nivelul T. C., însă prin decizia C. de A. C. nr.238/2000 (f.62, 75 și urm. din dosar acvirat nr.4478/2000), devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.4065/2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr.483/2001 (f.119), s-a statuat că cererea principală are ca obiect dezbaterea succesorală, în timp ce restul capetelor de cerere au fost privite ca accesorii, relativ la constatarea caracterului abuziv al preluării de către S. Român, fără titlu valabil, a cotelor de proprietate din imobil și analizării valabilității actelor succesive de înstrăinare, cu consecința rectificării situației de C., acesta fiind motivul pentru care cauza a fost declinată spre competentă soluționare în primă instanță J. D., unde s-a format dosarul nr. 435/2000, fiind pronunțată sentința civilă nr.1., devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C..
Așa fiind, nici prezenta acțiune nu poate primi o altă rezolvare în soluționarea acestei chestiuni.
Pretenția principală vizează dezbaterea succesorală, capăt de cerere care nu a făcut obiectul primului proces, așa cum nici restul petitelor accesorii nu au fost cerute prin acțiunea anterior soluționată de tribunal, pronunțarea cerută de reclamanți în speță, ca o chestiune prealabilă, asupra nelegalității măsurii de preluare prin naționalizare a cotelor părți din imobil, nefiind o pretenție în revendicare, ci în constatare, situație în care cerințele cumulative ale efectului negativ al puterii lucrului judecat nu sunt întrunite, prin prisma identității de obiect și cauză, pentru a împiedica o nouă judecată.
În privința aspectul pozitiv al principiului puterii lucrului judecat, așa cum s-a arătat mai sus, pârâtele societăți de rd.2-4 au cerut prin întâmpinare să fie reținută eficiența acestui efect în raport de cele statuate prin sentința civilă nr.577/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...). Mai precis, consideră că, din moment ce reclamanții posedă dispoziții de restituire a cotelor părți emise pe seama lor în procedura L. nr.1., acțiunea de față, văzută ca fiind în revendicare prin finalitatea ei, se impune a fi respinsă.
În opinia instanței nu există un asemenea efect în cauză, deoarece prin hotărârea pronunțată nu s-a recunoscut vreun drept, ci s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, lăsând nesoluționat fondul raporturilor juridice dintre părți.
Totodată, trebuie avute în vedere următoarele considerente:
F. îndoială că principiul puterii lucrului judecat, prin cele două aspecte pe care le cunoaște - negativ și pozitiv - urmărește să garanteze securitatea raporturilor juridice în materie civilă. Î., așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, este obligatoriu de verificat dacă, făcând aplicarea lui în funcție decircumstanțele concrete ale cauzei, nu se îngrădește dreptul de acces la instanță recunoscut în baza principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică. (Cauza Caracas împotriva României, par.35; Cauza
Lungoci împotriva României, par.37). Curtea E. consideră că un eventual acces la justiție în care se declară formal acțiunea inadmisibilă prin efectul aplicării unor dispoziții legale, precum cele privind efectele puterii lucrului judecat, nu respectă imperativele art.6 alin.1 din C., deoarece partea în cauză este lipsită de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil.
În speță, se observă că reclamanții dețin dispoziții de restituire ce nu pot fi aduse la îndeplinire, cererile de înscriere în cartea funciară fiindu-le respinse de oficiul de cadastru și de instanțele de judecată, în procedura soluționării plângerilor împotriva încheierilor de C., întrucât cartea funciară inițială nr.2887
D. era sistată la momentul emiterii acestor acte, ceea ce înseamnă că în realitate, dispozițiile au fost emise asupra unui imobil care nu mai există.
Așadar, deși dreptul de proprietate le-a fost recunoscut administrativ reclamanților de către stat prin autoritățile implicate, totuși au fost privați de posibilitatea de a redobândi efectiv posesia pro-parte asupra bunului cuvenit prin moștenire, ceea ce înseamnă că nu pot să vândă sau să lase moștenire și nici să consimtă la donarea bunului în condițiile legii ori să dispună de acesta în alt mod.
În atare situație, instanța nu poate da eficiență, ca mijloc de apărare de fond, unui eventual efect pozitiv al puterii lucrului judecat, în sensul că, dacă reclamanții posedă dispoziții de restituire, acțiunea lor ar trebui respinsă, ca lipsită de obiect, precum s-a hotărât prin sentința pronunțată de tribunal, întrucât o asemenea soluție nu ar răspunde exigențelor art.6 alin.1 din C., reclamanții fiind puși în situația de a fi lipsiți de posibilitatea clară și concretă de acces la o instanță care să dispună asupra bunului litigios după regulile aplicabile unei acțiuni privind constatarea caracterului abuziv al preluării cotelor de proprietate, transmisiunea succesorală a moștenirii reglementate potrivit Codului civil, precum și a celor care guvernează regimul nulității, reguli aparte de cele privind revendicarea.
2. Mai mult, instanța a observat că argumentul cu privire la existența dispozițiilor de restituire este legat de chestiunea inadmisibilității acțiunii, asupra căreia se rețin următoarele:
Este adevărat că prin D. nr.33/2008, s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de procurorul general al României, Înalta Curte de Casație și
Justiție stabilind că, în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a L. nr.1. și soluționate neunitar de instanțele judecătorești „Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.";.
Î., prin aceeași D. s-a statuat și că „În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr.1., și C. europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate."; și că „Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun,în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.";.
Deși în speță nu s-a revendicat pro-parte bunul, în sensul obligării pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului, precum s-a arătat mai sus, problematica admisibilității revendicării pe calea dreptului comun impune, în lumina deciziei Î. C. de C. și Justiție, analizarea în concret a circumstanțelor cauzei, spre a vedea în că măsură există un conflict între legea internă și C. E. a D. O. și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
Altfel spus, chiar dacă existentă o reglementare specială și obligatorie, consecința imediată nu este imposibilitatea utilizării unei acțiuni de drept comun, ci trebuie văzut în concret, pentru fiecare cauză dedusă judecății, dacă procedura oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este efectivă, deoarece în caz contrar se încalcă art.6 din C..
În acest sens, văzând modul de aplicare a L. nr.1. și absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, Î. Curte relevă prin considerentele deciziei amintite că „...nu se poate aprecia că existența L. nr.1. exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art.1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu C. europeană a drepturiloromului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui altdrept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.";.
Așadar, în soluționarea unui conflict cu dispozițiile art.1 alin.1 din Primul Protocol adițional la C., art. 20 alin.(2) din Constituția României impune prioritatea normei din C., care, fiind ratificată prin L. nr.30/1994, face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art.11 alin.(2) din L. fundamentală.
Tot în opinia C. Europene, exprimată în Cauza Păduraru contra României, cât și în altele, în lumina dispozițiilor art.2 alin.(2) din L. nr. 1., persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, nefiind vorba de un nou drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept, fără deosebire.
În cauza de față, dispozițiile de restituire au ca obiect un imobil dintr-o carte funciară sistată la momentul emiterii, iar această împrejurare a făcut ca reclamanții să nu-și poată înscrie dreptul în cartea funciară. Rezultă că redobândirea cotelor părți asupra bunului litigios practic nu a avut loc din moment ce beneficiarii nu au putut efectiv să intre în posesia bunului și să dispună de el în orice mod reglementat de lege, precum s-a arătat mai sus. Altfel spus, deși au urmat calea specială de valorificare pentru obținerea de măsuri reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, modul în care dispozițiile au fost emise a avut ca efect privarea reclamanților de beneficiul efectiv al stabilirii dreptului de proprietate pro-parte asupra imobilului, lăsându-se deci deschisă aplicabilitatea dreptului comun ca o alternativă la legea specială, pentru a nu se încălca dispozițiile art.1 din Primul Protocol. Prinurmare, nu este suficientă recunoașterea în procedura specială a dreptul de proprietate, ci bunul trebuie restituit efectiv.
Or, cartea funciară a imobilului fiind sistată, este evident că reclamanții, în baza dispozițiilor cu pricina, nu-și pot înscrie cotele-părți și nici să revendice bunul sau să-l vândă, doneze ori să dispună de el în orice mod legal, toată această situație având drept efect privarea lor de un bun recunoscut, în sensul celei de a doua teze din primul alineat al art.1 din Protocolul nr.1, așa cum s-a reținut de Curtea E. în cauza Străin ș.a. contra României (paragraful 43).
Cât privește existența unui drept de proprietate al pârâților, de asemenea ocrotit, asupra bunului din litigiu, sunt de observat următoarele:
Reclamanții se află într-o situație identică cu a celorlalți moștenitori ai coproprietarilor asupra imobilului, în privinta cărora, prin sentința civilă nr.1., devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.1. a C. de A. C., instanțele de judecată le-au recunoscut pretențiile de aceeași natură, în circumstanțele anterior relevate. Văzând principiul relativității lucrului judecat, ce se traduce în puterea particulară a actului jurisdicțional, terții neputând invoca efectul negativ sau pozitiv al unei hotărâri pronunțate într-un proces în care nu au fost parte, ci doar consecințele produse, precum anumite constatări făcute ori recunoașterea unor drepturi, rezultă că reclamanții se pot prevala în concret de soluțiile date petitelor privind constatarea trecerii în mod nelegal, fără titlu valabil, în proprietatea S. Român, prin naționalizare în baza D. nr.9., a imobilului din litigiu, situat în municipiul D., str.1 Mai nr.1 și Piața B. nr.18, județul C., evidențiat în C. nr.2887 D., sub nr. topo.121,122,
123,124/1/3/1,124/1/3/2, format din construcții cu subsol, parter și etaj, anexe și teren aferent în suprafață de 2.400 m.p., și constarea nulității absolute atât a încheierilor de întabulare succesive în favoarea S. Român și a pârâtelor societăți S. A. S., S. A. și S. T. S. pentru fosta R.A.L. D., S. M. C. S. S. C. S.R.L., și S. O. B. S.R.L., cât și a actelor succesive de înstrăinare cu privire la imobil.
Mutatis mutandis, considerentele sentinței amintite, privind constatarea că imobilului litigios s-a făcut în mod abuziv, fără titlu valabil constituit, având drept consecință anularea întabulării statului român, desființarea actelor succesive de înstrăinare încheiate cu privire la imobil și a întabulărilor ulterioare, sunt pe deplin aplicabile în cauza de față, iar din hotărârea dată se desprinde o concluzie cât se poate de clară:
- S. Român și pârâtele societăți nu au dobândit dreptul de proprietate în mod valabil, astfel încât actele de înstrăinare și de întabulare au fost corect desființate.
Dacă în procesul amintit s-a constatat că titlul statului este unul nevalabil prin prisma celor două cote de câte 6. parte din dreptul de proprietate, aceeași soluție se impune și în privința cotelor pretinse prin prezenta acțiune, având în vedere că, în lumina dispozițiilor art.II din Decretul nr.92/ 1950, cei doi coproprietari tabulari inițiali, M. A. - cadru militar și Cureu I. - avocat, erau persoane exceptate de la naționalizare, nefiind menționați în anexa la decret, situație în care, văzând dispozițiile art.6 din L. nr.213/1998, rezultă că preluarea de către S. Român a acestor cote s-a făcut în mod abuziv, fără titlu valabil constituit.
Din actele dosarului reiese totodată că reclamantul de rd.1 este moștenitorul legal, în calitate de nepot de fiică, al titularului M. A., pentru cota de 3. parte, iar reclamanții de rd.2-3 sunt moștenitorii titularului Cureu I., în calitate de nepoți de soră și legatari, pentru cota de 3. parte, ambele privind imobilului litigios, evidențiat în C. inițială nr.2887 D., sub nr. topo.121,122,123, 124/1/3/1,124/1/3/2 și ulterior, prin dezmembrare în C. col nr.15209 D., respectiv în C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr.15570/ A, C. ind. nr.15748 D. și în C. ind. nr.20122 D., pretinse prin acțiune, cote ce intră în alcătuirea masei succesorale rămasă după cei doi defuncți, fiind irelevantă chestiunea testării de către defunctul Mihuț A. a întregii sale averi familiei Buda, în condițiile în care beneficiarii în cauză nu au uzat de acel testament pentru retrocedarea bunului pro-parte, nediscutându-se vreodată calitatea acestora de legatari îndrituiți, spre deosebire de moștenitorii legai ai defunctului, socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din bunurile ce au aparținut autorului lor și care nu s-au găsit în circuitul civil la data deschiderii succesiunii, așa cum statuează disp. art.4 din L. nr.1..
3. În privința bunei-credințe invocată de pârâtele societăți la dobândirea imobilelor, întrucât legea nu definește un asemenea concept, se aplică prin analogie dispozițiile art.1898 Cod civil, care face trimitere la dobânditor. F. îndoială, buna-credință se prezumă relativ, astfel încât poate fi combătută prin orice mijloc de probă.
Potrivit art.1898 alin.1 Cod civil, "buna-credință este credința posesoruluică, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea". Deși textul menționat se referă la uzucapiunea de scurtă durată (întemeiată pe un just-titlu și pe buna-credință a posesorului), el este aplicabil și în alte situații, cum este și cea din prezenta speță. Din definițialegală citată rezultă că buna-credință presupune în esență o eroare din partea unei persoane, ce decurge dintr-o aparență înșelătoare suficient de credibilă.
În cazul examinat, statul - dobânditor nemijlocit - a fost indiscutabil de totală rea-credință, el fiind acela care, după cum s-a arătat mai sus, a preluat imobilul fără titlu, deci fără temei legitim.
Î., tot astfel au fost și pârâtele subdobânditoare S. A. S. și S. M. C. S., deoarece la momentul întabulării dreptului lor în cartea funciară erau deja acționate în instanță de alți moștenitori după coproprietarii de carte funciară, menționând cu titlu de exemplu dosarul J. D. nr.167/1998.
De asemenea, titlurile acestor două societăți, precum și cele ale pârâtelor subdobânditoare S. A. S. și S. T. S., nu pot fi puse la adăpost de efectele nulității titlului statului, cu atât mai mult cu cât au dobândit un drept gratuit de proprietate asupra imobilului, cu ocazia înființării lor, ori prezumția instituită de art.32-33 din Decretul-Lege nr.115/1938, reluată și prin dispozițiile art.33-34 din L. nr.7/1996, se aplică doar subdobânditorului cu titlu oneros.
4. Pârâtele S. A. S. și S. M. C. S. au apreciat că în favoarea lor operează principiul error communis facit jus, întrucât s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a S. R. Î., așa cum s-a arătat anterior, cele două societăți nu au dobândit proprietatea imobilului litigios cu titlu oneros, ci gratuit, la înființarea lor din partea S. Român, în temeiul art.20alin.2 din L. nr.15/1990, prin convertirea dreptului de administrare în drept de proprietate, așa încât aplicarea acestui principiu este din start exclusă, dovedindu-se pe deasupra și faptul că aveau cunoștintă de demersurile persoanelor îndrituite la restituirea în natură a bunului.
În acest sens s-a statuat și decizia nr.1. a C. de A. C. (f.255 verso, dosar nr. 16031/R/2005), în motivarea căreia se arată că actele de vânzare- cumpărare a activelor formate din construcții și teren aferent, aflate la dosarul de fond, probează că pârâtele societăți S. A. S., S. C. S.R.L. și S. O. B. S.R.L. au avut știință despre existența pe rolul instanțelor judecătorești a unora dintre acțiunile privitoare la bunurile imobiliare ce au format obiectul tranzacțiilor, pârâte care, mai mult, au și stipulat în cuprinsul convențiilor autentice de vânzare-cumpărare încheiate, că dobânditoarele S. C. S.R.L. și S. O. B. S.R.L. își asumă riscul cumpărării imobilelor revendicate, ceea ce denotă reaua lor credință, care afectează validitatea acestor acte pe motiv de cauză ilicită.
5. Văzând și faptul că actele de înstrăinare și întabulare au fost deja desființate în întregime prin sentința civilă nr.1. a J. D., rezultă că nici S. Român și nici subdobânditoarele societăți pârâte nu se bucură în prezent de un titlu și deci de un drept de proprietate recunoscut asupra imobilului, pentru a fi ocrotit, iar acțiunea reclamanților nu aduce în concret atingere securității unor raporturilor juridice civile, ceea ce face admisibilă prezenta acțiune de drept comun sub aspectul constatării nelegalității măsurii de naționalizare a bunului imobil litigios prin prisma cotelor pretinse, a cererilor relative la dezbaterea succesorală, dar și de rectificare a situației de C. ca urmare a faptului deja stabilit privind nulitatea absolută a tuturor încheierilor de întabulare și a actelor succesive de înstrăinare încheiate asupra imobilului de către pârâți. Prin aplicarea acestor dispoziții legale de drept comun, în detrimentul legii speciale, nu se aduce atingere drepturilor apărate de C. și care să aparțină pârâților.
6. Spre acest sfârșit apare superfluă analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, invocată de pârâtele societăți de rd.2-4 în baza art.45 alin.5 din L. nr.1..
În atare situație, nu poate fi primită nici susținerea pârâtei S. M. C. S. privind inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că imobilul din litigiu a constituit aport la capitalul social din partea acționarului unic S. Român, cu ocazia înființării societății în baza L. nr.15/1990, și că eventuala constatare a nulității actelor de înstrăinare succesive ar însemna nesocotirea legislației privind privatizarea societăților comerciale.
Prin prisma celor expuse a fost respinsă ca neîntemeiată și excepția de necompetență materială a judecătoriei ridicată de pârâta S. M. C. S., instanța fiind competentă să soluționeze prezenta acțiune dedusă judecății.
În considerarea celor expuse, au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate și de prescripție a dreptului la acțiune, iar pe fond acțiunea reclamanților a fost admisă, în sensul constatării nelegalității măsurii de preluare prin naționalizare de către S. Român, în mod abuziv, fără titlu valabil, a cotei de 3. parte din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în municipiul D., str.1 Mai nr.1 și Piața B. nr.18, județul C., înscris în C. nr.2887
D., sub nr. topo.121,122,123,124/1/3/1,124/1/3/2, constând în construcțiicu subsol, parter și etaj, anexe și teren aferent în suprafață de 2.400 m.p., cotă aparținând titularului de carte funciară M. A. - antecesorul reclamantului de rd.1 - precum și a cotei de 2. parte din dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, aparținând titularului de carte funciară Cureu I. - antecesorul reclamanților de rd.2-3, apoi se va constata că masa succesorală după cei doi defuncți, decedați la data de (...), respectiv (...), se compune pentru fiecare în parte din cotele de proprietate amintite, moștenitori legali fiind reclamanții, după caz, în cotele legale cuvenite, dispunându-se restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris pe seama pârâților asupra imobilelor evidențiate în C. col nr. 15209 D., respectiv din C. ind. nr.15210 D., C. ind. nr.15211 D., C. ind. nr.15212 D., C. ind. nr.15570/A, C. ind. nr.15748 D. și C.ind.nr.20122D., sub.nr.topo.121/XIII/I(...)(...)I, 124/1/3/1/XIII/III,124/1/3/2/XIII/III și înscrierii cotelor cuvenite în favoarea celor doi foști proprietari, iar apoi pe numele reclamanților, cu titlu de moștenire.
Prin decizia civilă nr. 4. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...) s-a respins excepția necompetenței materiale a primei instanțe.
S-a admis apelul promovat de pârâtele SC C. S. D., SC O. B. S. D., SC M.
C. SA, D. SC A. SA D. împotriva Sentinței civile nr. 2. pronunțată în data de (...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. D., pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii civile promovate de către reclamantele O. E. D., N. D. A. și P. T. V. O. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Astfel, tribunalul a reținut că în principal trebuie să se pronunțe asupra excepției lipsei competenței materiale a primei instanțe invocată în apel, în conformitate cu dispoz. art. 137 C. și art.158 C., față de valoarea de peste 500
000 lei a obiectului cererii.
Cu privire la această excepție, tribunalul a apreciat că se impune respingerea acesteia, având în vedere modificările aduse art. 159 C., prin L. 2..
Potrivit art.159 C. în forma în vigoare în momentul judecării apelului,
Necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică:
1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este decompetența instanțelor judecătorești;
2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competențaunei instanțe de alt grad;
3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."
Potrivit art. 159 ind.1. - Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.
Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată depărți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar numai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Potrivit dispozițiilor menționate, excepția necompetenței materiale a primei instanțe în raport cu valoarea obiectului cererii de peste 500 000 lei nu mai poate fi invocată direct în căile de atac, atâta timp cât aceasta nu a fost invocată la fond.
Verificând dosarul de fond, tribunalul a constat că la fond nu s-a invocat excepția lipsei competenței materiale a primei instanțe sub aspectul invocat în apel, prin urmare, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, excepția invocată a fost respinsă.
În apel se poate discuta despre necompetența materială a primei instanțe doar din punctul de vedere al comercialității cauzei, în sensul invocat prin motivele de apel formulate de către pârâta SC M. C. SA, aspect discutat și soluționat la fond, în sensul respingerii excepției de necompetență.
Din acest punct de vedere, la fel ca și prima instanță apreciază că prezenta cauză are un caracter civil, calitatea de comercianți a pârâtelor și apartenența imobilului la fondul de comerț neavând relevanță față de capetele de cerere formulate, întemeiate pe dreptul comun.
Nici excepția autorității de lucru judecat nu este admisibilă în cauză, cauza fiind diferită în prezentul dosar față de celelalte cereri în justiție, chiar dacă finalitatea urmărită de către reclamanți este aceeași.
Sub aspectul fondului, tribunalul a reținut că apelul este întemeiat,reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile D.i XXXIII/2008 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că în raport cu imobilele naționalizate se impune urmarea procedurii legii speciale, respectiv a L. 1..
Prin decizia menționată, s-a stabilit că acțiunile de revendicare întemeiate pe dreptul comun sunt inadmisibile după intrarea in vigoare a L. nr. 1..
Astfel, ÎCCJ a stabilit că atunci când există concurs între legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Prin urmare, acțiunile întemeiate pe dreptul comun cum este și cea a reclamanților sunt inadmisibile după intrarea în vigoare a L. 1..
Acțiunile pe dreptul comun pot fi totuși promovate, potrivit deciziei menționate, și după intrarea in vigoare a L. 1. doar atunci când nu este adusă atingere dreptului terților, ceea ce nu este cazul în speță deoarece imobilul naționalizat nu mai este în proprietatea S. Român ci a trecut în proprietatea terților, respectiv a pârâtelor apelante. Prin admiterea acțiunii pe dreptul comun se aduce astfel atingere dreptului terților și securității raporturilor juridice, ceea ce contravine dispozițiilor deciziei pronunțată în recursul în interesul legii.
În cauză, reclamanții au formulat o acțiune pe dreptul comun solicitând constatarea nulității titlului statului, radierea dreptului de proprietate al acestuia și nulitatea încheierilor de întabulare, cu restabilirea situației de CF în favoarea vechilor proprietari tabulari și ulterior întabularea în favoarea reclamanților a dreptului cu titlul de moștenire.
Acțiunea a fost întemeiată pe art. 111 C., și art. 660 și urm. C. și calificată ca o acțiune în constatare, față însă de cererea de restabilire a situației de carte funciară, tribunalul a apreciat că această solicitare este specifică unei acțiuni în realizare.
Indiferent însă de faptul că acțiunea formulată este calificată drept acțiune în constatare sau în realizare, atâta timp cât aceasta a fost întemeiată pe dreptul comun nu poate fi admisă deoarece a fost înregistrată la data de
(...), cu mult după intrarea în vigoare a L. 1..
Reclamanții au urmat de altfel și calea procedurală a L. 1., fiind emise în cauză dispozițiile de restituire parțială în natură a imobilului solicitat, respectiv cota de 3. parte din imobilul situat în D., str. 1 Mai nr.1 și str.B. nr.18, respectiv D. nr. 2. și 2. emise de P. mun. D.
Prin urmare, reclamanții ar trebui să se întabuleze în baza dispozițiilor de restituire și nu în baza promovării unei noi acțiuni pe dreptul comun.
Reclamanții au întâmpinat însă piedici la întabulare deoarece dreptul de proprietate este întabulat în favoarea altor persoane decât S. Român, respectiv în favoarea pârâtelor.
Într-o atare situație, tribunalul a apreciat că în cauză se impune promovarea unei acțiuni în compararea de titluri și nu o acțiune în constatarea nulității titlului statului.
Pentru motivele arătate, tribunalul a apreciat că se impune în cauză admiterea apelurilor declarate, în baza art. 296 C. și a se schimba sentința atacată în sensul respingerii acțiunii.
Față de constatarea inadmisibilității promovării acțiunii pe dreptul comun, în raport cu D. de recurs în interesul legii nr. XXXIII/2008 a ÎCCJ, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel formulate.
F. cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții O. E. D., N. D. A.
și P. T. V. O. solicitând modificarea deciziei nr. 4. a T. C. în sensul respingerii canefondat a apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, după redarea stării de fapt referitor la imobilul în litigiu s-a arătat că imobilul înscris în CF nr. 2887 D., nr. top. 121, 122, 123, 124/1/3/1,
124/1/3/2 a fost preluat fără titlu de către S. Român, antecesorii reclamanților fiind persoane exceptate de la aplicarea D. nr. 9., fiind vorba despre o preluare făcută cu încălcarea Constituției din 1948, a Codului civil și a D. U. a D. O. din (...).
Pârâtele SC A. SA, SC C. S., SC O. B. S., SC M. C. SA și M. D. au fost de rea credință, cunoscând că imobilele au fost preluate de S. Român prin naționalizare, fiind incidente prevederile art. 46 alin. 2 din L. nr. 1. care sancționează cu nulitatea absolută actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor legale.
Deciziile de natură administrativă în baza cărora și-au înscris dreptul de proprietate în CF nu echivalează cu un titlu de proprietate în sensul legii, iar sentința judecătorească în baza căreia s-a făcut înscrierea în CF nu este opozabilă reclamanților.
De altfel, în favoarea reclamanților s-au emis dispoziții de restituire în natură în anul 2006 de către P. municipiului D.
Prin urmare se impune rectificarea înscrierilor din CF în acest sens.
În ceea ce privește dosarul nr. 435/2000 al J. D. s-a arătat că deși reclamanții nu au avut calitatea de părți în acest dosar, hotărârile pronunțate în acesta nefiindu-le opozabile, trebuie ținut cont de faptul că în acesta s-a stabilit irevocabil că în mod nelegal și fără titlu valabil a fost trecut imobilul în litigiu în proprietatea S. Român, soluția urmând a viza întregul imobil în condițiile în care toți proprietarii de CF se găseau în aceeași situație. Se poate considera că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecată preluarea nelegală fără titlu valabil prin sentința civilă nr. 1. a J. D.
Deși hotărârea privește cota de 1. parte din imobil, așa cum a opinat
Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1464/2004, hotărârea judecătorească prin care s-a restabilit situația anterioară de CF produce efecte față de întregul imobil. În situația în care în primul proces nu s-a tranșat chestiunea reîntabulării în CF a drepturilor indivize ale unora dintre copărtași este justificat pe deplin interesul acestora în formularea unei noi acțiuni în justiție.
Conform art. 36 pct. 1 din L. nr. 7/1996 rectificarea înscrierii de CF nu poate fi admisă decât în situația în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-au constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, impunându-se deci admiterea recursului declarat.
S-a invocat și o decizie a instanței supreme prin care s-a stabilit că cerințele de logică juridică elementară și de stabilitate a raporturilor de drept impun să fie respectat ceea ce s-a stabilit în mod irevocabil prin hotărâri judecătorești anterioare, impunându-se o soluție unitară pentru întreg imobilul în litigiu, nefiind posibilă o altă soluție pentru cota de 1. parte din imobil decât cea pronunțată anterior pentru cealaltă cotă.
S-au făcut referiri și în ceea ce privește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.
De asemenea, recurenții au arătat că deși dețin sentințe prin care s-a dispus înscrierea în CF a dreptului lor de proprietate, acestea nu au fost puse în executare de către O. de C. și P. I., singura soluție fiind aceea de anulare a încheierilor de întabulare a pârâților și înscrierea reclamanților în CF.
În subsidiar, s-a arătat că instanța de apel a apreciat greșit actul dedus judecății prin respingerea în întregime a acțiunii, nedând eficiență cererilor cu privire la constatarea că preluarea cotelor deținute de antecesorii reclamanților s-a făcut abuziv și nepronunțându-se asupra cererii de stabilire a masei succesorale după aceștia.
Referitor la sugestia instanței de apel de formulare a unei acțiuni în comparare de titluri s-a arătat că s-ar putea invoca autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește cele două petite.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C., art. 966, 968 Cod civil, art. 35, 36 din L. nr. 37/1996, art. 659, 660, 661, 664 Cod civil, art. 1008
și art. 274 C.
S-au depus la dosar copii de pe sentința civilă nr. 9. a J. D. și decizia civilă nr. 1. a T. C..
În apărare, pârâtele SC A. SA, SC C. S. și SC O. B. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat în esență că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C.
D. civilă nr. 4. a T. C. a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 3307alin. 4 C., instanța de apel respectând decizia în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun sunt inadmisibile după intrarea în vigoare a L. nr. 1.. Instanța de apel a avut în vedere și situația de excepție prevăzută în decizia în interesul legii reținând că atâta timp cât imobilul naționalizat nu mai este în proprietatea S. Român ci a trecut în proprietatea unor terți, respectiv a pârâților, prin admiterea acțiunii pe dreptul comun s-ar aduce atingere dreptului acestora și securității raporturilor juridice, ceea ce contravine deciziei în interesul legii. Hotărârea instanței de apel este în concordanță cu practica judiciară în materie, invocându-se decizia civilă nr. 1. a C. de A. C.. În mod justificat instanța de apel a statuat că acțiunea formulată de reclamanți este o acțiune de drept comun raportat la capetele de cerere formulate, reclamanții formulând o acțiune în revendicare, chiar dacă într-o formă deghizată. Acest lucru rezultă și din similitudinea capetelor de cerere din prezentul dosar cu cele formulate în dosarul nr. (...) al T. C. unde reclamanții din prezenta cauză au avut calitatea de intervenienți. În justificarea susținerii că este vorba despre o acțiune în revendicare s-a făcut referire la decizia civilă nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C.. Referitor la titlul de proprietate al pârâtelor s-a arătat că nu este vorba despre dobândirea dreptului de proprietate cu titlu gratuit, fiind vorba despre un transfer cu titlu oneros. S-a arătat că nu poate fi reținută nici reaua credință a pârâtelor atâta timp cât la momentul înscrierii în CF a dreptului de proprietate nu era formulată nici o acțiune de persoanele îndreptățite la restituire, putând opera principiul error communis facit jus, făcându-se trimitere în acest sens la decizia civilă nr. 1. a C. de A. C.. În ceea ce privește sentința civilă nr. 1. a J. D. s-a învederat că efectele acesteia nu pot fi extinse la întregul imobil, prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. statuându-se în acest sens. Sunt apreciate ca nefondate și argumentele privind rectificarea înscrierilor în CF, atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se constate nevalabilitatea încheierilor de întabulare și a actelor juridice prin care pârâtele au dobândit dreptul de proprietate. De altfel reclamanții au formulat mai multe acțiuni având aceeași finalitate, respectiv revendicarea cotelor din imobilul situat în D., Piața B., nr. 18 - str. 1 Mai nr. 1. În acest sens, dosarul nr. (...) al T. C. în care s-a formulat cerere de intervenție de către reclamanții din prezentul dosar, cerere respinsă având în vedere că problema revendicării cotei care a aparținut antecesorului intervenienților a fost soluționată fie prin acțiunea de drept comun ce a formatobiectul dosarului nr. 435/2000, fie prin procedura specială prevăzută de L. nr. 1.. În ceea ce privește motivul de recurs invocat în subsidiar s-a arătat că recurentul O. E. D. nu justifică interes pentru admiterea celor două capete de cerere deoarece nu are calitatea de moștenitor a proprietarului de CF M. A. conform testamentului autentificat prin încheierea nr. 1. a fostului notariat de S. al R. D. În drept au fost invocate prevederile art. 308, art. 312 și art. 274 C. S-a formulat întâmpinare și de către pârâta SC M. C. SA prin care s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. În motivare s-a arătat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în condițiile în care concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, fiind aplicabile dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 33/2008. Pârâta a dobândit parte din imobil cu bună credință, prin decizie administrativă, dreptul de proprietate fiind înscris în CF prin hotărâre judecătorească. În cazul în care acțiunea formulată de către recurenți este una în constatare, aceasta este inadmisibilă raportat la art. 111 C. Potrivit regulii unanimității este inadmisibilă acțiunea în revendicare fără acordul tuturor coproprietarilor. Acțiunea în revendicare nu poate fi primită deoarece are ca obiect revendicarea unui fond de comerț, a unor părți sociale ale societății. S-a depus la dosar la data de (...) un memoriu de către recurenta M. D. A.,memoriu la care au fost anexate hotărâri judecătorești și alte acte apreciate ca relevante de către recurentă, memoriul fiind completat la data de (...), în ședința publică din (...) fiind depuse la dosar și concluzii scrise de către recurenți. La data de (...) pârâtele SC A. SA, SC C. S. și SC O. B. S. au depus la dosar o întregire a întâmpinării raportat la memoriile depuse de către recurenta N. D. A.. Analizând recursul declarat de reclamanții O. E. D., N. D. A. și P. T. V. O.împotriva deciziei civile numărul 477 din (...) a T. C., Curtea reține următoarele: Un prim aspect relevant în soluționarea cauzei sunt considerentele primei instanțe în ceea ce privește obiectul acțiunii cu judecarea căreia a fost investită. Prima instanță reține în acest sens că „ reclamanții nu au cerut prin acțiunea de față obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului din litigiu (posibilitatea revendicării pro -parte fiind recunoscută în practica instanței supreme, sens în care au fos t pronunțate deciziile Î . C. de C. și Justiție nr. 6. și nr.4442/2009, sau hotărârea din 3 februarie 2005, menționată în cauza Lupaș și alții împotriva României, prin care instanța supremă a admis în parte o acțiune în revendicare a cotelor -părți, dispunând restituirea acestora), ci s-au adresat instanței pentru a constata caracterul abuziv al preluării de către S. Român, fără titlu valabil, a cotelor de proprietate din imobilul litigios (petit perfect admisibil ca o chestiune prealabilă de lămurit în cadru l dezbaterii succesorale), pretenție urmată de stabilirea masei succesorale c uvenită după fieca re dintre cei doi a ntecesori, ca fiind formată din cotele pretinse, cu consecința desființării actelor succesive de înstrăinare și rectificării situației de C., în sensul restabilirii situației anterioare, având ca finalitate înscrierea lor în cartea funciară corespunzătoare, cu titlu de moștenire. O acțiune identică în privința unor astfel de petite, diferită doar prin aceea că a vizat cotele părți cuvenite moș tenitorilor altor coproprietari asupra imobilului din litigiu, a fost soluționată, pe lângă alte pretenții, în favoarea respectivilor reclamanți în dosarul J. D. nr.435/2000, prin s entința civilă nr.1., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1. a C. de A. C.."; Prin apelul declarat de către pârâte s-a pus în discuție acest aspect, apelul fiind soluționat raportat la obiectul cererii de chemare în judecată stabilit de reclamanți și reținut de judecătorie, stabilindu-se că este vorba de o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun prin care reclamanții solicită recunoașterea dreptului de proprietate asupra unei cote părți din imobilul preluat abuziv de către S. R. Având în vedere că în apel soluția a fost pronunțată prin reținerea inadmisibilității unei astfel de acțiuni promovate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a L. nr.1., raportat și la decizia în interesul legii nr.33/2008 a Î. C. de C. și Justiție, aceasta este singura chestiune asupra căreia trebuie și poate să se pronunțe instanța în recurs. De altfel, chiar în cuprinsul deciziei atacate se face precizarea că aceasta a fost singura problemă analizată, instanța de apel nemaiapreciind necesar să analizeze celelalte motive de apel formulate care priveau aspecte de fond. C. de fond pot fi analizate în recurs numai în situația înlăturării statuării instanței de apel în sensul inadmisibilității acțiunii, în această situație însă instanța de apel, iar nu cea de recurs fiind cea care ar trebui să se pronunțe întâi în acest sens ținând cont de prevederile art. 312 alin.5 C. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii reținută de instanța de apel se apreciază de către Curte că soluția pronunțată este una legală. D. în interesul legii nr. 33/2008 statuează în sensul rezolvării concursului dintre legea specială și cea generală în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, dezlegarea problemelor de drept judecate prin aceasta fiind obligatorie pentru instanțe conform art.3307alin.4 C. În considerentele deciziei s-a arătat că de principiu persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile L. nr.1. nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura L. nr.1. nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat de jurisprudența C. L. nr.1. suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural și controlul judecătoresc al reparațiilor, în condițiile art.21 alin.1 și 3 din Constituție și ale art.6 alin.1 din C. În același sens este și practica recentă a instanței supreme, după data de (...), în măsura în care persoanele interesate au urmat procedura instituită de legea specială de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun nemaifiind deschisă, fiind înlăturată de legea specială. Închiderea acestei căi, a acțiunii în revendicare, nu echivalează cu închiderea accesului la justiție.( deciziile civile nr.1383/2011 și nr.1831/2011 ale Î. C. de C. și Justiție) Acțiunea formulată de reclamanți se încadrează exact în această situație, aceștia încercând, după urmarea procedurii prevăzute de L. nr.1. și finalizarea acesteia prin soluționarea în mod favorabil a notificărilor, să obțină din nou recunoașterea dreptului de proprietate asupra unei cote părți din imobilul înscris în C. nr.2887 D., cotă parte preluată abuziv de către S. R. Motivul care a determinat promovarea acțiunii este acela că deși reclamanții dețin dispoziții emise în temeiul L. nr.1. prin care s-au restituit în natură cote părți din imobil, acestea nu pot fi întabulate în cartea funciară, nu S. Român fiind cel întabulat în prezent în cartea funciară, ci ceilalți pârâți, deveniți proprietari în baza unor acte succesive de înstrăinare înscrise în cartea funciară. Acesta nu poate însă constitui un motiv întemeiat care să permită reclamanților formularea unei astfel de acțiuni, problema îndreptățirii lor la măsurile reparatorii prevăzute de L. nr.1. fiind deja rezolvată prin dispozițiile emise în baza notificărilor formulate în baza acesteia. În acest sens este și decizia nr.807/2011 a Î. C. de C. și Justiție, depusă la dosar de către recurenți, prin aceasta statuându-se în sensul că situația juridică a imobilului în litigiu a fost stabilită irevocabil prin sentința civilă nr.1. a J. D., care a fost respectată întocmai de P. municipiului D., fiind emisă dispoziția de restituire nr.2674/(...) și dispoziții de restituire și în favoarea intervenienților (reclamanți în prezentul dosar). S-a mai arătat că părțile în proces au inițiat mai multe demersuri în vederea redobândirii imobilului. Aceste demersuri făcute în paralel, raportat la dispozițiile L. nr.1. dar și la dreptul comun, fără a fi urmată coerent o singură cale, au determinat situația de fapt și de drept actuală. Practic acțiunea pe drept comun promovată de reclamanți în dosarul dedus judecății are aceeași finalitate cu cea care a făcut obiectul dosarului nr.(...), în care s-a formulat cerere de intervenție de către reclamanții O. E. D. și antecesoarea reclamanților N. D. A. și P. T. V. O., aceasta din urmă fiind soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.807/2011 a Î. C. de C. și Justiție conform celor menționate mai sus. La acel moment acțiunea în revendicare pe dreptul comun era admisibilă, L. nr.1. nefiind încă în vigoare. Relevante sub acest aspect sunt și motivele de recurs formulate de reclamanții din prezentul dosar în dosarul nr.(...), acestea suprapunându-se în mare parte cu motivele de recurs din dosarul nr.(...) al C. de A. C., dosar care face obiectul judecății. Este adevărat că reclamanții nu au reușit până în prezent să finalizeze demersurile începute în temeiul L. nr.1., dispozițiile emise de P. municipiului D. în acest sens, prin care s-a restituit în natură cotă parte din imobil, în măsura în care au rămas valabile, neputând fi înscrise în cartea funciară în condițiile în care în aceasta sunt înscrise alte persoane care au dobândit părți din imobilul în temeiul unor acte de vânzare cumpărare nedesființate. Această problemă nu este însă de natură să ducă la pronunțarea unei alte soluții în cauză, reclamanții trebuind să identifice alte mijloace prin care să lămurească situația juridică a imobilului, unul fiind sugerat de către instanța de apel. De asemenea, o eventualitate contrarietate între mai multe hotărâri irevocabile, invocată de către recurenți, poate fi rezolvată conform prevederilor Codului de procedură civilă. Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C., având în vedere ansamblul considerentelor reținute anterior, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de reclamanții O. E. D., N. D. A. și P. T. V. O. împotriva deciziei civile numărul 477 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține ca legală. În temeiul art.274 alin.1 C. instanța va obliga recurenții să plătească intimatei SC C. S. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial, nefăcându-se dovada altor cheltuieli de judecată prilejuite intimatelor în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții O. E. D., N. D. A. și P. T. V. O. împotriva deciziei civile numărul 477 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Obligă recurenții să plătească intimatei SC C. S. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ANA I. A. C. A. A. C. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.apel: Alin Florin Doica, M. Trofin Jud.fond: I. C. G.
| ← Decizia civilă nr. 1226/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 850/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
