Decizia civilă nr. 97/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 97/A/2012

Ședința publică din data de 10 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: T. D. - președintele Secției I-a civilă

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul P. F.-T.-M., împotriva sentinței civile nr. 1187 din 27 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta SC I. S. S., având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 3octombrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1516/100 din 25 ianuarie

2007 la Tribunalul Maramureș, reclamanta S. I. S. S. B., l-a chemat în judecată pe pârâtul P. F. T. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B. M., Piața Libertății nr. 16, jud. M., construcție compusă din sală de restaurant „., spațiu bucătărie, spațiu toalete în suprafață utilă de 175 mp, precum și terasa în suprafață de 486 mp.

Prin sentința civilă nr. 1187 din 27 iunie 2012 a T.ui M., s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta S. S. S. B., împotriva pârâtului P. F. T. M. și în consecință, s-a dispus obligarea pârâtului să îi lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B. M., Piața Libertății nr. 16, jud. M., în natură construcție compusă din salon de restaurant, spațiu de toaletă, precum și terasă în suprafață de 472 mp.

A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 17.157 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în CF nr. 1375 B. M., nr. top 853 și 854 în natură teren în suprafață de 1766 mp și casă de locuit, a fost Husovszki Dionisie Adalbert Laszlo, avocat din Bozovici, de la care a fost naționalizat, înscrierea efectuându-se sub nr. 3484/1914 în cartea funciară, proprietar tabular de la care s-a naționalizat imobilul, pârâtul a solicitat restituirea lui în natură în baza Legii nr.10/2001, astfel că prin dispoziția nr. 3. emisă de P.municipiului B. M., s-a dispus restituirea în natură a imobilului construcție P+1E situată în B. M., Piața Libertății nr. 16; construcție P situată în B. M., str. M. Eminescu nr. 3; teren în suprafață de 1766 mp, toate înscrise în CF nr. 1357 B. M., nr. top 853 și 854.

Ulterior, prin dispoziția nr. 4259 din 23 august 2004 a P.ui municipiului B. M., s-a completat dispoziția anterioară nr. 394 din 1 iulie

2002, în sensul că i s-a restituit petiționarului P. F. imobilul în natură: construcție P+1E situată în B. M., Piața Libertății nr. 16; construcție P situată în B. M., str. M. Viteazul nr. 3, și teren în suprafață de 1766 mp, toate înscrise în CF nr. 1357 B. M., nr. top 853 și 854. S-a constatat existența pe terenul restituit în natură în suprafață de 1766 mp identificat în CF nr. 1357 B. M., nr. top 853 și 854 a unor supraedificate constând în extinderi la imobilul preluat abuziv, în suprafață totală de 175,65 mp conform releveului prezentat, precum și terasa amenajată, realizate în timp de către foștii proprietari deținători S. G. SA ȘI S. I. S..

În baza celei de-a doua dispoziții a primarului, s-a încheiat în data de (...) un proces-verbal de punere în posesie, însoțit de o schiță potrivit căreia pârâtul a fost pus în posesie doar cu privire la încăperile care au făcut parte din construcție veche, respectiv cele hașurate cu galben în schița anexă a procesului-verbal de punere în posesie.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul B. Z., a rezultat că actuala clădire tip parter realizată în anul 1966, este alipită de clădirea veche și se compune dintr-un salon restaurant cu grupuri sanitare, vestiar, depozit, grădină de vară și bucătărie pe platforma grădinii de vară. C. „C"; grădina de vară și bucătăriile anexă de pe platformă sunt realizate dintr-o structură metalică, stâlpi din metal, ferme și pane metalice, învelitoare din tablă. Bucătăriile de vară de pe platforma betonată și mozaicată a grădinii de vară au structura de rezistență din cărămidă, pereții sunt tencuiți și placați cu faianță albă. C. „B"; este înregistrat ca mijloc fix în noiembrie 1967, la început aparținând T.-ului, apoi la C., S. SA B. M. C. „C"; grădina de vară și bucătăriile de vară de pe platformă au fost realizate în anul 1982.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul S. I. L., a rezultat că vechea construcție S+P+1E cu suprafața construită de 455 mp este situată pe parcela cu nr. top 854 și se delimitează cu reperele:11-12-13-

14-15-16-18-19-20-21-22-11 din anexa nr.1B a raportului de expertiză și a fost construită în anul 1873, la care s-au adus următoarele adăugiri: extinderea la construcția veche P are o suprafață construită de 247 mp și este delimitată de reperele 17-16-18-19-20-21-22-23-24-17 situată pe nr. top 854 și sunt hașurate cu linii de culoare portocalie la anexa nr. 1B; terasa grădină de vară cu suprafața construită de 472 mp delimitată de reperele 1-2-24-17-1 este situată pe parcela cu nr. top 853; două construcții vechi, o hală nouă și parțial o magazie nouă, sunt situate pe partea estică, pe parcela cu nr. top 854.

Toate adăugirile aduse construcției vechi, nu sunt intabulate în cartea funciară, în prezent întregul imobil aflându-se în folosința pârâtului.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, prima instanță a apreciat că întreprinderile și societățile existente anterior preluării de către reclamantă a acestui patrimoniu în urma discuțiilor ce au avut loc, sunt cele care auedificat adăugirile la construcția veche, investiții care au fost făcute ulterior naționalizării imobilului.

Reclamanta fiind proprietarul acestor adăugiri care nu au fost cuprinse în dispoziția primarului prin care i s-a restituit pârâtului doar clădirea veche, tribunalul a reținut că în baza art. 480 C.civ. se impune admiterea acțiunii, dispunându-se obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B. M., Piața Libertății nr. 16, respectiv construcție compusă din salon restaurant, spațiu bucătărie, spațiu toalete și terasă în suprafață de 472 mp.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P. F. T. M., solicitând în principal desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, pârâtul a susținut că la prima instanță, judecata s-a făcut în lipsa pârâtului care nu a fost legal citat după suspendarea cauzei la termenul din (...), pentru ca în aceeași zi după dezbateri să se repună cauza pe rol cu citarea părților pentru termenul din 9 mai 2012, când deși s-a constatat lipsa părților, s-a dat termen în cunoștință, la termenul din (...) s-a constatat lipsa de procedură cu pârâtul pentru termenul anterior și recitarea lui pentru termenul din (...), amânându-se soluționarea cauzei pentru termenul din (...) când s-a constatat îndeplinită procedura de citare și s-a dat cuvântul pe fond părții prezente, amânându-se pronunțarea hotărârii, deși nu a fost îndeplinită procedura de citare cu pârâtul.

Pentru repunerea cauzei pe rol, era necesară plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50% din taxa inițială. Sub nicio formă, prima instanță nu putea să revină asupra dispozițiilor prin care a suspendat judecata.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară de schimbare a sentinței atacate și respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă și nefondată, pârâtul-apelant a susținut că aspectele reținute de prima instanță pentru admiterea acțiunii în revendicare, sunt în contradictoriu cu probatoriul administrat și cu însăși realitatea, nefiind îndeplinite cerințele pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare, respectiv dovedirea calității de proprietar, obiectul revendicării și posesia nelegitimă.

Singurul care poate justifica un drept de proprietate valabil, este doar apelantul care a primit imobilul în întregul său, în baza dispoziției nr. 394 din (...) emise de P. municipiului B. M. D. nr. 4259 din (...) emisă de același primar, a fost anulată prin sentința civilă nr. 132 din (...) a T.ui M., rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.

Prin urmare, în baza dispoziției nr. 394 din (...), pârâtul-apelant a fost pus în posesie pe întreaga construcție și pe suprafața de teren, astfel că este proprietar asupra întregului imobil, restituirea făcându-se în natură în starea în care s-a aflat la momentul cererii de restituire, liber de sarcini așa cum prevăd dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Niciunul dintre titlurile invocate de pârâtă, nu îi conferă acesteia dreptul de proprietate pentru a se putea admite acțiunea în revendicare, deoarece dispoziția nr. 4259/2004 a P.ui municipiului B. M. a fost anulată, iar imobilul în litigiu nu a făcut obiectul privatizării.

După preluarea imobilului la stat, C. local al municipiului B. M. l-a închiriat unor unități de alimentație publică, ultima fiind S. SA care l-autransformat în spațiu comercial, făcând investiții pentru exploatarea lui, fără aprobări prealabile.

În tot acest interval de timp, imobilul și-a păstrat caracterul de bun aflat în proprietatea statului și în administrarea administrației locale. Ca dovadă a faptului că imobilul nu a fost privatizat, este faptul că reclamanta nu a fost în măsură să depună vreun act din care să rezulte că imobilul a fost preluat; S. G. SA și-a trecut în acte doar contravaloarea „investițiilor"; efectuate din fonduri publice, întrucât unitatea care a exploatat imobilul avea capital de stat, astfel că societatea continuatoare nu a cheltuit nimic din averea sa pentru a se face stăpână pe ele.

Cu privire la aceste investiții, s-au purtat următoarele procese:

1) în dosarul nr. 17/2004 al T.ui M., s-a respins acțiunea prin care S.

G. SA a solicitat anularea dispoziției nr. 3., pe considerentul că au fost restituite și construcțiile edificate de societate și i-a fost cauzat un prejudiciu material;

2) în dosarul nr.5. al T.ui M., s-a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată de S. I. S. având un obiect similar, prin sentința civilă nr. 937/(...);

3) cererea având ca obiect recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilelor a fost trimisă spre soluționare J. B. M., care a respins acțiunea prin sentința civilă nr. 406 din (...) pronunțată în dos. nr. 6..

Obiect al acțiunii în revendicare îl pot constitui doar acele bunuri care pot fi determinate individual și nu cele care au suferit o transformare, or din ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză, rezultă că imobilul este un tot unitar, corpul vechi și cel nou neputând fi folosite unul fără celălalt.

De asemenea a mai susținut apelantul, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra a trei excepții invocate și anume: 1) lipsa calității procesuale active a reclamantei care nu este titulara dreptului de proprietate asupra bunului revendicat; 2) autoritatea de lucru judecat, cu referire la dosarele nr. 5., nr. 6. și nr. 1. 3) îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei.

Intimata S. I. S. S. B. prin întâmpinare depusă la dosar fila 18-20, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că procedura de citare cu pârâtul în fața primei instanțe a fost îndeplinită legal.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare, aceasta a fost corect admisă, câtă vreme pârâtul a fost pus în posesie prin procesul-verbal din (...) numai cu privire la încăperile care au făcut parte din construcția veche, în timp ce clădirea tip parter compusă din salon restaurant cu grupuri sanitare, vestiar, depozit, grădină de vară și bucătărie pe platforma grădinii de vară a fost realizată în anul 1966 dintr-o structură metalică și alipită de clădirea veche, nu a fost înscrisă în cartea funciară de către pârât, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Toate aceste construcții au fost realizate în anul 1966, 1967 și 1982 de către T., C. și S. G. SA B. M., pe care în prezent le folosește pârâtul fără vreun temei legal.

La termenul din 12 septembrie 2012, apelantul a depus la dosar f. 25-

35 o completare a motivelor de apel, prin care a solicitat admiterea apelului

și în principal anularea sentinței civile nr. 1187 din (...) și judecarea procesului evocând fondul, iar în subsidiar schimbarea sentinței în totalitateîn sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile aduse sentinței apelate au constat în: nerealizarea procedurii de citare cu pârâtul; omisiunea de a administra și lua în considerare probatoriul legat de anularea irevocabilă a dispoziției nr. 4259/2004, respectiv puterea lucrului judecat; omisiunea de a observa faptul că nu există două clădiri sau corpuri de clădiri distincte, ci în realitate imobilul constituie un tot unitar indivizibil; omisiunea de a observa că terasa de vară nu reprezintă un imobil, ci o simplă structură provizorie și demontabilă; neobservarea obiectului și a valorii „investițiilor"; pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile, echivalentul la acea dată a 215 euro; neobservarea faptului că atât construcția veche cât și extinderea planului parter, alături de structura provizorie reprezentând grădina de vară, se aflau anterior retrocedării, în domeniul privat al Municipiului B. M.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, curtea rețineurmătoarele:

Asupra imobilului înscris în CF nr. 1357 B. M. nr. top 853 grădină în intravilan în suprafață de 135 stjp (485 mp) și nr. top 854 casă de locuit și curte în suprafață de 356 stjp (1.280 mp), a fost proprietar tabular dr. Husovsky Laszlo (V.), intabulat cu încheierea nr. 3486 din 16 mai 1914.

În baza cererii nr. 171 din 4 ianuarie 1958 a Comitetului Executiv al

Statului P.ular al Orașului de S. R. B. M., cu încheierea nr. 8 din 7 ianuarie

1958, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub A 1.2 în favoarea Statului Român cu titlu de drept naționalizare.

Urmare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 394 din (...) a P.ui municipiului B. M., i s-au restituit în natură pârâtului P. F., imobilele în natură construcție P + 1E situată în B. M., Piața Libertății nr. 18; construcție P situată în B. M. str. M. Viteazul nr. 3, teren în suprafață de 1766 mp, toate înscrise în CF nr. 1357 B. M., nr. top 853 și

854.

Prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 3359 din 20 mai 2004 încheiat între Serviciul P. „Administrarea Patrimoniului Local și Utilități"; din cadrul C.ui local al municipiului B. M. și P. F., s-a procedat la predarea- primirea în baza dispoziției nr. 394/2012 a imobilelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, cu următoarele mențiuni:

1.) pentru parter punerea în posesie se face numai pentru suprafețele existente în clădirea care a făcut obiectul naționalizării și hașurate cu galben în primul releveu anexat, care face parte integrantă din procesul-verbal;

2.) la etaj punerea în posesie se face pentru următoarele spații: birou =

8,50 mp, depozit =7,28 mp, WC =1,75 mp, hol =14,84 mp, garderobă =

19.00 mp, depozit = 18,69 mp, depozit =32,25 mp;

3) având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001, situația investițiilor efectuate de chiriaș și a terenului pe care acestea sunt amplasate, urmează a fi reglementată de comun acord între părți, respectiv d-l P. și chiriași, sau pe bază de expertiză de către instanțele judecătorești.

Prin dispoziția nr. 4259 din (...) emisă de P. municipiului B. M., s-a dispus completarea art. 1 din dispoziția inițială nr. 394 din (...) emisă de același primar, cu alin. (2) având următorul cuprins: „(2) Se constată existența pe terenul restituit în natură, în suprafață de 1.766 mp, identificat prin CF nr. 1357 B. M., nr. topo 853 și 854, a unor supraedificate constândîn extinderi la imobilul preluat abuziv, suprafața totală utilă de 175,56 mp, conform releveu plan prezentat, precum și terasă amenajată, realizate în timp de către foștii deținători S. G. SA și S. I. S.";.

Prin sentința civilă nr. 132 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.

4844/2004, s-a admis cererea formulată de reclamantul P. F. împotriva P.ui municipiului B. M. și în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 4259 din 23 august 2004 vizând completarea cu alin. (2) a articolului 1 al dispoziției nr. 394 din 1 iulie 2002 emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001. A.ul declarat de pârât împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 6. din 10 iulie 2005 a Curții de A. C., iar recursul declarat de același pârât împotriva deciziei a fost respins prin decizia nr. 2776 din 16 martie 2006 a Înaltei Curți de C. și J.

Prin sentința civilă nr. 937 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. 5., s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de S. I. S. B. M. împotriva dispoziției nr. 3. emisă de P. municipiului B. M. privind aprobarea restituirii în natură a imobilului situat în B. M., Piața Libertății nr. 16 conform Legii nr. 10/2001; s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului situat în B. M., Piața Libertății nr. 16 și s-a trimis cauza spre competentă soluționare J. B. M. Acțiunea a avut ca obiect completarea dispoziției nr. 3. emisă de primar, cu valoarea investițiilor efectuate la imobilul din Piața Libertății nr. 16, ca fiind de 1.492.000.000 lei, echivalentul a 45.160 USD.

Prin sentința civilă nr. 406 din (...) a J. B. M., pronunțată în dosarul nr. 6., s-a respins acțiunea civilă intentată de S. I. S. B. M. în contradictoriu cu pârâtul P. F., având ca obiect constatarea dreptului de retenție asupra imobilului situat în B. M., Piața Libertății nr. 16. Prin decizia civilă nr.4. din (...) a T.ui M., s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. I. S. B. M. împotriva sentinței judecătoriei. Prin decizia civilă nr. 1483 din (...) a Curții de A. C., s-a constatat că reclamanta S. I. S. B. M. a renunțat la judecarea recursului împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T.ui M..

Asupra imobilului înscris în CF nr. 1. B. M., nr. top 853-854 teren în suprafață de 1.766 mp și construcții, este intabulat pârâtul-apelant P. F. T. M., f. 45-46 dosar apel.

Reclamanta-intimată S. I. S. S. B., este rezultatul divizării S. G. SA, despre care afirmă că a dobândit imobilul în litigiu în baza Legii nr.

15/1990, fără însă a prezenta dovada dreptului de proprietate.

În probațiune, reclamanta a solicitat efectuarea expertizei tehnice în construcții și a expertizei topografice.

La rândul ei, prima instanță își întemeiază soluția pe dispoziția nr. 3. emisă de P. municipiului B. M., care nu îi conferă reclamantei vreun drept de proprietate, pe procesul-verbal de punere în posesie a reclamantului nr.

3359 din (...), pe dispoziția aceluiași primar nr. 4259 din (...) care a fost anulată prin sentința civilă nr. 132/0(...) a T.ui M., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6. din (...) a Curții de A. C. și devenită irevocabilă prin decizia nr. 2776 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, precum și pe rapoartele de expertiză efectuate de experții B. Z. și S. I. L.

Actele aflate la filele 41-71 și 142-149, din care tribunalul a reținut că reiese că adăugirile la construcția veche au fost efectuate după ce imobilul a fost naționalizat, nu atestă un drept de proprietate asupra unor părți din construcții în favoarea reclamantei.

În speță, reclamanta a intentat o acțiune în revendicare împotriva pârâtului, în cadrul căreia avea obligația conform art. 1169 C. civ., să facă dovada dreptului ei de proprietate asupra imobilului construcție revendicat.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.

Reclamanta nu a făcut dovada conform legii, că este proprietară asupra unui imobil deținut nelegal de pârât.

Art. 9 din Legea nr. 10/2001, prevede că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Față de această situație de fapt și de drept, în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea în revendicare intentată de reclamantă împotriva pârâtului, astfel că în baza art. 296 C.pr.civ., se va admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată în totalitate, în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea în revendicare intentată de reclamant împotriva pârâtului.

Celălalt motiv de apel privind soluționarea acțiunii de prima instanță fără îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul nu este fondat, acesta cunoscând termenul la care s-a judecat acțiunea și făcându-și toate apărările pe care le-a considerat necesare în cauză. Oricum, pârâtului nu i s-a produs vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată prin calea ordinară de atac a apelului, așa cum prevede art. 105 C.pr.civ.

Pentru repunerea cauzei pe rol la data de 9 mai 2012, reclamanta nu a datorat ½ parte din taxele de timbru, întrucât suspendarea din data de 11 aprilie 2012 a fost dispusă greșit, față de existența cererii de amânare a soluționării cauzei și în lipsă, depusă de reclamantă la aceeași dată de 11 aprilie 2012, f. 2, dosar tribunal.

În baza art. 137 alin. (1) C.pr.civ., curtea apreciază ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, deoarece verificarea acesteia presupune examinarea dovezilor exhibate în acest sens, ceea ce duce la admiterea sau respingerea pe fond a acțiunii; excepția autorității de lucru judecat raportată la hotărârile din dosarele nr.17/2004, nr. 5. și nr. 6. este neîntemeiată, fiindcă nu este prezentă identitatea de cauză și de obiect, conform art. 1201 C.civ., care pretinde tripla identitate de părți, obiect și cauză; excepția îmbogățirii fără justă cauză este inadmisibilă, ea putând fi invocată eventual ca o apărare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.civ., intimata va fi obligată să îi plătească apelantului cheltuieli de judecată în sumă de 10.520,50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul declarat de pârâtul P. F. T. M. împotriva sentinței civile nr. 1187 din 27 iunie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în totalitate, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă intentată de reclamanta SC I. S. S. B., împotriva pârâtului P. F. T. M., având ca obiect revendicare.

Obligă pe intimata SC I. S. S. B., să îi plătească apelantului suma de

10.520,50 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică in 10 octombrie 2012.

Președinte

Judecător

G.

T. D. A.-T. N.

M.-L. T.

Red.TD:(...) Dact.CC.(...)-5 ex. Jud.fond:P. G. G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 97/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă