Decizia civilă nr. 4441/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.4441/R/2012
Ședința din 25 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții B. D. și B. M. împotriva deciziei civile nr. 50 din 11 aprilie 2012, pronunțată de T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații G. A., R. L., P. M., C. S., P. A., G. M., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâților recurenți, avocat L. D., personal, reprezentantul reclamanților intimați, avocat S. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat în termenul legal și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 octombrie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La data de 24 octombrie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea domnului avocat S. M., o cerere prin care a solicitat strigarea cauzei la ora 10,30, pentru a se putea prezenta la dezbateri.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar o adresă de la I. N. de S. B.-N., privind indicii prețurilor și rata inflației. Arată că nu solicită comunicarea întâmpinării întrucât a primit un exemplar și nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond cauza, admiterea în parte a acțiunii, respingerea capătului de cerere prin care se solicită constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare autentic și a celui sub semnătură privată, partajarea imobilelor în litigiu prin atribuirea lor în natură în întregime pârâtei G. M., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
În subsidiar, solicită admiterea cererii reconvenționale și pe cale de consecință, în cazul anulării contractului de vânzare cumpărare să fie obligată pârâta G. M. să le restituie prețul actualizat în cuantum de
125.345,9 lei, să se dispună restituirea taxei judiciare de timbru și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
O primă critică pe care o aduc recurenții este aceea că hotărârea este profund netemeinică și pronunțată cu încălcarea greșită a legii. A., instanța de fond în rejudecare s-a pronunțat și cu privire la nulitatea înscrisului subsemnătură privată, deși nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere. S. instanței de fond în sensul că instanța de apel a dat eficiență notelor de ședință depuse de către apărătorul reclamantelor și care vizează constatarea nulității ambelor contracte încheiate la (...) sun nelegale din punct de vedere procedural. Mai mult, în ipoteza în care instanța de fond a apreciat că este investită cu soluționarea acestui capăt de cerere, era datoare să-l pună în discuția părților.
Soluția instanței de fond este nelegală și cu privire la componența masei succesorale, deoarece chiar dacă instanța de control judiciar nu a desființat hotărârea cu privire la componența masei succesorale, aceasta nu s-a pronunțat cu privire la faptul că succesiunea se compune din bunuri în materialitatea lor sau din contravaloarea acestora.
Având în vedere că art. 6 din OG nr. 12/1998 era abrogat la data pronunțării hotărârii, el nu poate fi invocat ca temei de drept pentru o pretinsă nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, legea aplicabilă cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare fiind cea din momentul pronunțării hotărârii. Mai mult, prin abrogarea art. 6 din OG nr. 12/1998, legiuitorul a asanat nulitatea prevăzută de acest act normativ.
Aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul sumei la care a fost obligată vânzătoarea să o restituie cumpărătorilor, recurenții arată că este profund netemeinică și dată cu încălcarea legii. S. instanței de apel în sensul că pârâții reconvenționali nu ar fi solicitat restituirea prețului actualizat, sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
În ce privește taxa de timbru datorată pentru restituirea prețului, recurenții arată că era cea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 146/1997 și, cu toate acestea, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru a fost stabilită în mod greșit, astfel că se impune restituirea sumei de 3315 lei achitată în plus. Și cu privire la acest aspect, hotărârea instanței de apel cuprinde statuări contradictorii. A., instanța de apel le recomandă calea pe care pot să o urmeze pentru a solicita restituirea taxei judiciare de timbru achitată în plus, pentru ca în finalul expunerii să concluzioneze că taxă judiciară de timbru achitată ar fi în realitate cea datorată.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârilor pronunțate la fond și apel, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. A. că în mod legal instanța de fond a constatat nulitatea celor două contracte având în vedere prevederile art. 6 din OG 12/1998, text de lege aplicabil celor două contracte, întrucât acestea au fost încheiate în timp ce OG nr. 12/1998 era în vigoare. Cum sancțiunea prev. de art. 6 din OG nr.
12/1998 este nulitatea absolută a celor două contracte, afirmațiile recurenților cu privire la asanarea acestei nulității urmare a abrogării OG nr.
12/1998 sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba despre sancțiunea nulității absolute, nulitate care nu poate fi asanată.
În ce privește reținerile celor două instanțe cu privire la suma de
12.000 lei acordată cu titlu de preț, apreciază că sunt legale, atâta timp cât consecința constatării nulității contractelor este repunerea în situația anterioară încheierii lor.
În ce privește cererea de restituire parțială a taxei judiciare de timbru, intimații au arătat că aceasta se achită la cuantumul pretențiilor formulate inițial și nu la cuantumul restrâns al acestora, că pentru modul greșit încare susțin că a fost calculată taxa judiciară de timbru aveau la îndemână posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8., pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. (...), instanța a admis acțiunea civilă principală formulată și precizată de reclamanții G. A., R. L., P. M., P. A., C. S. - împotriva pârâților G. M. - R., B. D. - R., B. M., a fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâții B. D., B. M. - in contradictoriu cu reclamantele-pârâte si respectiv pârâta G. M., și in consecință: s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către defunctul G. G. decedat la data de 27 iunie 1995, asupra imobilului teren din CF 2139 R., nr. top
2687/2 in suprafață totală de 12068 mp., conform identificărilor din lucrarea de expertiză topo efectuată de expert H. F., s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin edificare de către soții G. G.
(decedat la data de 27 iunie 1995) și pârâta G. M. asupra imobilelor construcții constând din casă de locuit și anexe gospodărești, localizate pe planul de situație din lucrarea de expertiză topo întocmită in cauză de expert H. F. constată că masa succesorală rămasă în urma defunctului G. G. decedat la data de (...) se compune din imobilul teren și cota de ½ părți din imobilele construcții anterior redate; s-a constatat că la această masă succesorală au vocație succesorală legală pârâta G. M. în cotă de ¼ părți în calitate de soție supraviețuitoare și reclamantele G. A., R. L., P. M., P. A. și C. S. în calitate de descendente directe (fiice) în cotă de ¾ părți împreună - toate aceste petite menținute din sentința civilă nr. 6. a J. N., si conform statuărilor din decizia civilă nr. 1. a T. B.-N., s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, ambele încheiate în data de 17 martie
2003, respectiv a contractului autentificat sub nr. 573/2003 de notarul public Ceuca I. si respectiv a contractului - înscris sub semnătură privată, s-a dispus partajarea judecătorească a imobilelor în litigiu, prin atribuire in natură, conform variantei nr. I din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert H. F., astfel:
Au fost atribuite reclamantei G. A. imobilele teren si construcții înscrise in CF 2139 R. nr. top. 2687/2/1 in suprafață de 2011 mp.
Au fost atribuite reclamantei P. A. imobilul teren înscris in CF 2139
R. nr. top. 2687/2/2 in suprafață de 2011 mp.
Au fost atribuite reclamantei P. M. imobilul teren înscris in CF 2139
R. nr. top. 2687/2/4 in suprafață de 2012 mp.
Au fost atribuite reclamantei R. L. imobilul teren înscris in CF 2139
R. nr. top. 2687/2/5 in suprafață de 2012 mp.
Atribuie reclamantei C. S. imobilul teren înscris in CF 2139 R. nr. top. 2687/2/6 in suprafață de 2011 mp.
Au fost atribuite pârâtei G. M. imobilul teren înscris in CF 2139 R. nr. top. 2687/2/3 in suprafață de 2011 mp.
S-a dispus înscrierea în CF în favoarea comoștenitoarelor reclamante si a pârâtei G. M. a dreptului de proprietate asupra imobilelor atribuite, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert H. F. si tabelului de mișcare parcelară aferent, cu titlu de succesiune si partaj și s-a dispus instituirea unui drept de retenție asupra imobilelor in litigiu în favoarea pârâților B. D. si B. M.
Pârâta G. M. a fost obligată să le restituie pârâților B. D. si M. suma de 12.000 de lei cu titlu preț (nereactualizat) și obligă pe pârâta G. M.si pe reclamantele G. A., P. A., P. M., R. L. si C. S. in solidar și in calitate de comoștenitoare copartajante să le plătească pârâților B. D. si M. suma de
4000 de lei ce reprezintă contravaloare îmbunătățiri (investiții) imobile.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâți privind restituirea parțială a taxei judiciare de timbru-
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că acțiunea a fost înregistrată sub nr. (...) pe rolul J. N., fiind finalizată prin sentința civilă nr. 6., care prin decizia civilă nr. 1. pronunțată de T. B.-N. a fost desființată în parte și în consecință, s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond cu privire la soluționarea capetelor de cerere ce vizează constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.573/2003, la constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, la partajarea imobilelor, la intabularea dreptului de proprietate in evidențele de carte funciară și la plata cheltuielilor de judecată la fond cu menținerea restului dispozițiilor hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 9. a C. de A. C. s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile nr. 1..
Primind cauza spre rejudecare, in urma deciziei pronunțate de T. B.- N., cauza s-a reînregistrat la nr.2022/R/265/2008 al J. N.
Prin îndrumările din decizia de casare nr.1. pronunțată de T. B.-N., s-a recomandat instanței de fond cu ocazia rejudecării și cu menținerea dispozițiilor hotărârii atacate referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune de către defunctul G. G., constatarea dreptului de proprietate prin edificare asupra construcțiilor (casă de locuit si anexe gospodărești) de def. G. G. si pârâta G. M., constatarea componenței masei succesorale să soluționeze cauza cu privire la elementele omise de instanța de fond.
Cu ocazia rejudecării s-a recomandat ca instanța de fond să se pronunțe asupra cererii de constatare a nulității ambelor contracte de vânzare-cumpărare (autentic si sub semnătură privată), încheiate la data de
17 martie 2003, ținându-se seama de principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp prin raportare la dispozițiile legale invocate ca temei al nulității - art.6 din OG 12/1998..
Sub acest aspect s-a menționat că se va stabili și analiza dacă validitatea celor două contracte se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic (O.G.12/1998), fiind deci fără relevanță faptul că o lege nouă suprimă o condiție de valabilitate ori legii în vigoare la momentul sesizării instanței cu cererea întemeiată pe dispozițiile art.6 - 23 mai 2007 (Legea 343/2006 prin care s-au abrogat dispozițiile OG 12/1998 cu începere din 1 ianuarie 2007).
De asemenea se va analiza modalitatea de partaj și intabularea in carte funciară, ținându-se seama de soluția ce se va pronunța in privința celor două contracte de vânzare-cumpărare, de întreg probatoriul administrat, de apărările părților formulate in cuprinsul motivelor de apel, respectiv a întâmpinării depuse in apel.
Concomitent s-a menționat că se va avea in vedere și apărarea formulată (pct.2 din motivele de apel), in sensul că vânzarea unui bun indiviz de un singur coindivizar, fără acordul celorlalți, este valabilă, insă nu pur si simplu ci sub condiția rezolutorie ca bunul să cadă la partaj în lotul altui înstrăinător decât vânzătorul, ceea ce impune ca după stabilireasoartei actelor de vânzare-cumpărare, să se procedeze la alegerea variantei optime de partaj în funcție de întreg probatoriul administrat.
In final se va stabili cuantumul cheltuielilor de judecată in favoarea părții câștigătoare.
La primul termen de judecată in stadiul de rejudecare instanța a pus in discuția părților îndrumările din decizia de casare precum și necesitatea ca părțile să-și contureze punctul de vedere cu privire la problemele de drept analizate prin această decizie si implicit cu privire la probațiunea ce se impune să fie administrată in cauză in această fază procesuală.
La termenul de judecată din 17 septembrie 2008 pârâții B. D. și B. M. au depus la dosar o acțiune reconvențională formulată in contradictoriu cu pârâtele reclamante si pârâta G. M. solicitând instanței ca pe baza probelor ce se vor administra in subsidiar și in cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare să fie obligată pârâta G. M. să le restituie reclamanților B. prețul de 12.000 lei reactualizat, să fie obligate pârâtele reconvenționale la plata sumei de cca. 4000 lei cu titlu de despăgubiri civile; să se dispună instituirea unui drept de retenție asupra terenului si construcțiilor înscrise in CF 2131 R. nr. top. 2687/2, până la plata integrală a prețului reactualizat si a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilelor in litigiu cu consecința obligării acestor pârâte la plata cheltuielilor de judecată aferente.
În ce privește constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare, instanța a reținut că potrivit îndrumărilor din decizia de casare, examinarea sancțiunii nulității trebuie raportată la faptul in sine
(înțelegerea prin act secret de a plăti un preț mai mare decât cel declarat prin act autentic), ceea ce presupune analiza concomitentă a conduitei părților contractante in privința celor două acte de vânzare-cumpărare.
Sub acest aspect o primă teză a nulității absolute a acestor contracte se axează pe prevederile art. 6 din OG 12/1998 și cu justificarea că aceste contracte sunt guvernate de prevederile legale in vigoare, la data încheierii lor, nulitatea absolută operând deci la data încheierii acestor contracte, instanța având rolul doar de a constata că această nulitate a operat. In acest context s-a subliniat că Legea 343/2006 prin care se abrogă dispozițiile OG 12/1998, nu are efecte asupra unor contracte încheiate in
2003, deoarece nu retroactivează, fiind aplicabil principiul neretroactivității legii civile și principiul aplicării legii noi de la data intrării ei in vigoare.
A. o atare sancțiune și prin corelare cu principiul tempus regit actum, conform căruia legea aplicabilă este cea aflată in vigoare la data încheierii actului si nu cea de la data pronunțării sentinței judecătorești, atrage constatarea nulității absolute a actelor supuse analizei.
Pe de altă parte, cel de a-l doilea motiv de nulitate, dar relativă s-a apreciat că este vânzarea unor imobile de către un singur coindivizar - pârâta G. M. si înainte de ieșirea din indiviziune, fără acordul reclamantelor in calitate de coproprietari.
Un alt motiv de nulitate absolută se axează pe vânzarea bunului altuia și prin invocarea atitudinii de rea-credință a pârâților B., care au contractat doar cu pârâta G. M. deși cunoșteau că aceasta are 5 fiice, iar bunurile in discuție au aparținut si defunctului G. G..
Pentru a analiza corect această nulitate a celor două înscrisuri - autentic si sub semnătură privată, instanța a reținut că prin înscrisul autentic părțile au declarat ca si valoare a imobilelor înstrăinate cuantumul de 80.000.000 lei, iar prin înscrisul sub semnătură privată au indicat prețul real de 120.000.000 lei.
Mai mult, prin interpelarea din primul ciclu procesual in ședința publică din 16 noiembrie 2005 pârâta G. M. a menționat că i s-a plătit efectiv prețul de 120.000.000 lei.
Deși pârâții B. au afirmat in ședința publică din 30 noiembrie 2005 că prețul plătit este de 150.000.000 lei, aferent bunurilor imobile care fac obiectul dreptului litigios, totuși ulterior si prin acțiunea reconvențională in care se vizează restituirea prețului de 12.000 lei achitat s-a concluzionat că practic prețul real efectiv achitat de către pârâții B. câtre pârâta G. M. se cifrează la acest cuantum prin corelare cu susținerile părților și achiesarea finală la acest cuantum.
Validitatea celor două contracte trebuie apreciată potrivit dispozițiilor legale in vigoare din momentul încheierii actului juridic, respectiv anul 2003
- reținut ca an, pentru încheierea acestor contracte. A., sancțiunea nulității ambelor contracte vizate este consecința încălcării prevederilor art. 6 din OG 12/1998, și in speță nu are relevanță susținerea pârâților B. privind faptul că o lege nouă suprimă o condiție de valabilitate, sau că s-ar impune să ne raportăm la legea in vigoare la momentul sesizării instanței si pe considerentul abrogării dispozițiilor legale incidente.
De asemenea, a fost înlăturată si susținerea pârâților privind operarea unei atare sancțiuni cu nulitatea absolută doar pentru actul autentic, cu exceptarea înscrisului sub semnătură privată. Remarcăm in acest context că dispozițiile art. 6 din OG 12/1998, prevăd că este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic, iar nulitatea se extinde atât asupra actului secret, cât și asupra actului autentic, fără se efectueze o distincție cu privire la natura actului secret si cerința ca si acesta să fie un act autentic. Deci o interpretare extinsă sau restrictivă dincolo de dispozițiile legale nu poate fi luată in calcul.
Reținând operarea sancțiunii nulității pentru ambele acte, prin raportare la temeiul legal redat și analizat apreciem că nu se mai impune cealaltă analiză a motivului de nulitate absolută sau relativă pe considerentul vânzării lucrului altuia și cu o reluare a motivelor și sancțiunii în ipoteza in care este vorba de o cauză ilicită, când atât cumpărătorul cât si vânzătorul cunoșteau faptul că bunul înstrăinat aparținea unei alte persoane, iar atitudinea contractuală a părților este de rea-credință.
Concomitent nu se impune nici analiza nulității relative a contractului pe considerentul că dobânditorul a fost in eroare asupra calității de proprietar al vânzătorului, aspecte care ar atrage implicit si analiza calității procesuale active și posibilitatea reclamantelor de a solicita nulitatea, in circumstanțele in care contractele sunt practic res inter alios alta.
Pentru ultima ipoteză de nulitate, pe considerentul înstrăinării unui bun indiviz de un singur coindivizar fără acordul celorlalți, practica judiciară a fost constantă in sensul că vânzarea a fost recunoscută ca valabilă, dar nu pur si simplu ci afectată de condiția rezolutorie ca bunul să cadă prin efectul partajului in lotul altui coindivizar decât vânzătorul. A. practic nu li se recunoaște coindivizarilor nevânzători dreptul la acțiunea in revendicare si nici la acțiune in anulare a vânzării si numai dreptul de a cere partajul pentru a se determina atribuirea bunului înstrăinat si cu consecința de consolidare vânzare, dacă bunul cade exclusiv in lotul coindivizarului vânzător sau cu consecința de rezoluțiune pentru neîndeplinirea obligației de transferare a proprietății lucrului vândut.
De asemenea și celelalte discuții survenite pe considerentul că principiul publicității si încrederii in cărțile funciare nu apără decât pe cumpărătorul de bună credință, iar înscrierea in CF ca proprietar exclusiv a pârâtei G. M. nu comportă o analiză distinctă și prin raportare la dispozițiile din sentința atacată si care au fost menținute practic de către instanța de apel in privința dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren doar de către defunctul G. G. și cu consecința privind componența masei succesorale, a vocației succesorale legale, a calității si cotelor comoștenitoarelor.
În consecință instanța reținând nulitatea absolută a celor două contracte încheiate la data de 17 martie 2003 a procedat la și la partajarea bunurilor imobile obiect al masei succesorale dezbătute, cât si a cotei proprii de ½ părți din imobilele construcții ce-i revin pârâtei G. M. prin atribuirea acestor imobile în natură si in favoarea coreclamantelor și a pârâtei G. A. conform variantei -I din raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul H. F.
Această variantă de partaj a fost adoptată deoarece reprezintă opțiunea expresă a reclamantelor comoștenitoare și chiar a pârâtei G. M. si conține o lotizare in natură in suprafețe aproape egale pentru teren și cu atribuirea imobilelor construcții in favoarea reclamantei G. A., dar fără acordarea de sultă compensatorie deoarece nu s-a mai solicitat in cel de-al doilea stadiu procesual, funcționând o înțelegere tacită intre comoștenitoare.
Celelalte variante de partaj solicitate in stadiul inițial de către mandatarul pârâților B. și care s-au efectuat prin completarea lucrării de expertiză topo de către același expert H. F. nu pot fi reținute deoarece nu conțin o lotizare pentru toate comoștenitoarele iar varianta II care ar fi accesibilă pentru lotul vânzătoarei G. M. si prin corelare cu cota de ¼ părți cu includerea casei si anexelor gospodărești nu deține și un tabel aferent pentru porțiunea propusă inițial in lotul pârâților B. cu un transfer de proprietate pentru celelalte comoștenitoare, in stare de indiviziune, iar anexele gospodărești sunt practic amplasate pe ambele loturi, dar cu propunere de înscriere doar pe lotul pârâtei G. M.
Pentru varianta I această completare si propunere tehnică conține mai multe deficiențe: pe de o parte cota de coproprietate a vânzătoarei G. M. este de 5/8 părți, când de fapt cota de moștenire din teren este de ¼ părți fără să includă si o cotă proprie pentru teren ci doar pentru construcții.
A. datorită acestor aspecte semnalate opțiunea de partajare adoptată de către instanță se circumscrie celorlalte criterii de atribuire cu precădere in natură a loturilor aferente cotelor, posibilitatea orientării pentru această primă variantă de partaj, cât și pentru respectarea principiului echilibrului si echității intre coindivizare in măsura in care această lotizare a fost permisivă datorită amplasamentului terenului si localizării construcțiilor edificate pe acesta si corespunde practic unei înțelegeri tacite.
In consecință si petitul de înscriere in CF a dreptului de proprietate vizează această variantă de partaj adoptată de către instanță si conform propunerii din tabelul de mișcare parcelară întocmit de expertul H. F. in prima variantă a acestei lucrări (f.118-123).
Datorită formulării in subsidiar a petitelor din acțiunea reconvențională și prin prisma soluției adoptată de instanță pentru petitele ce vizează nulitatea convențiilor și modalitatea de partaj cu consecința înscrierii in CF a dreptului de proprietate s-a apreciat că se impune admiterea în parte și a acțiunii reconvenționale atât in privința restituiriiprețului cât și pentru plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilelor in litigiu.
Totuși sub acest aspect instanța nu se poate ralia opiniei mandatarilor pârâților privind restituirea prețului de 12.000 lei in raport de valoarea estimată prin intermediul lucrărilor de expertiză topo si construcții efectuată in cauză si care rezidă in cuantum total de 1.253.459.000 lei
(valoarea totală a construcțiilor in care se include si valoarea îmbunătățirilor in cuantum de 503.459.000 lei si respectiv a terenului in cuantum de 750.000.000 lei) - conform expertizei topo H. F. si expertizei construcții C. I. sau respectiv in cuantum total de 1.062.800.000 lei prin raportare la calculul rezultat din însumarea valorii construcțiilor si a valorii terenului redate in noua expertiza construcții întocmită de cei trei experți.
S-a evidențiat că nu există o similitudine între sintagma privind „. actualizat"; si respectiv „. de circulație al imobilelor";. A. pentru actualizarea prețului de 12.000 lei achitat la nivelul anului 2003 s-ar impune o estimare in raport de nivelul ratei de inflație, devalorizarea monedei naționale și nu comportă o estimare similară cu prețul de circulație al imobilelor, dar remarcăm că nu s-au efectuat demersuri procesuale si probatorii in acest sens.
În ce privește achitarea contravalorii îmbunătățirilor efectuate de către pârâții la imobilele in litigiu și redate in acțiunea reconvențională la cuantumul de 4000 lei pretins cu titlu de despăgubiri civile si pe considerentul că aceste îmbunătățiri le profită tuturor moștenitorilor instanța a apreciat că se impune acordarea acestui cuantum si obligarea reclamantelor-pârâte reconvenționale si a pârâtei G. M. la plata acestei sume si pe principiul îmbogățirii fără just temei (fără justă cauză).
In speță instituirea dreptului de retenție se axează practic pe scopul acestui drept si pentru a asigura o garanție practic de restituire a sumelor datorate cu titlu de preț si contravaloare îmbunătățiri prin varianta de reținere a acestui bun imobil de către deținător (se vizează pârâții B.).
Analizând si cererea de restituire a taxei de timbru redată in cuprinsul notelor de ședință si inclusiv in concluziile scrise de către pârâții
B. instanța a apreciat că nu se impune restituirea vreunui cuantum cu acest titlu deoarece reținând dispozițiile legale in vigoare ale Legii 146/1997 din momentul formulării cererii reconvenționale, calcul efectuat se raportează la dispozițiile art. 2 lit. „f"; din acest act normativ si nu la modul de calcul indicat de apărătorul pârâților respectiv art. 9 lit. „e"; din Legea
146/1997 si care nu se corelează cu petitele conturate prin acțiunea reconvențională (se vizează taxele notariale uzitate pentru petitul de prestație tabulară). In consecință instanța va respinge cererea de restituire taxă de timbru, apreciind că taxa a fost corect achitată in raport de valoarea declarată a imobilelor si petitele din acțiunea reconvențională care includ și contravaloarea îmbunătățirilor și dreptul de retenție.
Pentru soluția adoptată sunt incidente dispozițiile art. 6 din OG
12/1998, care vizează nulitatea contractelor de vânzare cumpărare (act autentic si act sub semnătură privată) art. 728 Cod civil, raportat la art. 6. si urm. Cod pr civilă, pentru petitul de partaj, si respectiv dispozițiile art. 44-
46 din Decretul-lege 115/1938, coroborat cu dispozițiile Legii nr.7/1996, pentru petitul de înscriere in CF a dreptului de proprietate in favoarea comoștenitoarelor reclamante si a pârâtei G. M.
De asemenea pentru petitul de uzucapiune si masă succesorală cu structura subpetitelor ce vizează componența, vocația, cotele si calitateamoștenitorilor, instanța a reiterat dispozițiile legale reținute de instanța de fond in primul ciclu procesual.
De asemenea pentru acțiunea reconvențională si petitele aferente si incidente dispozițiile art. 119 Cod pr civilă, coroborat cu art. 1334 art. 1337 si urm. Cod civil, si prin corelare cu principiul îmbogățirii fără justă cauză si condițiile specifice care se regăsesc in speță datorită îmbunătătților aduse imobilului in litigiu de către pârâți si a sporului de valoare pe care-l conferă aceste îmbunătățiri si care profită tuturor comoștenitorilor copartajanți.
In temeiul dispozițiilor art. 274, art. 276 Cod pr. civilă, raportat si la soluția adoptată pentru acțiunea principală cât si pentru acțiunea reconvențională de admitere in parte instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către părți. In acest sens s-a reținut un cuantum sensibil egal si pe considerentul că acțiunea reconvențională a fost încuviințată numai in parte.
In concret si efectuând calcul aferent s-a reținut un cuantum total al cheltuielilor de judecată pentru reclamante de 7.443 lei (cheltuieli de judecată însumate in primul ciclu procesual și in cel de-al doilea ciclu procesual) si sunt justificate prin onorariul avocat, onorarii experți, taxă timbru si timbru judiciar si conform chitanțelor atașate de către av. S. M., av. D. O. si dovezile CEC pentru onorariu expert.
Pentru pârâții reclamanți reconvenționali B. s-a reținut un cuantum total al cheltuielilor de judecată de 9.559 lei (cheltuieli de judecată însumate in primul ciclu procesual și in cel de-al doilea ciclu procesual) si sunt justificate prin onorariul avocat, onorarii experți, taxă timbru si timbru judiciar si conform chitanțelor atașate de către av. B. I.
Totuși datorită admiterii in parte a acțiunii reconvenționale si prin raportare la petitele formulate, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată reținând un cuantum sensibil egal.
Prin decizia civilă nr. 50/A/(...) a T. B.-N. a fost admis în parte, apelul declarat de pârâții reclamanți-reconvenționali B. D. și B. M., împotriva sentinței civile nr.8., pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr.(...), a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că suma pe care reclamantele și pârâta trebuie să o plătească, în solidar, cu titlu de contravaloare îmbunătățiri (investiții) civile este de 7.413 lei.
Prin aceeași decizie au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și intimatele au fost obligate, în solidar, să plătească apelanților suma de 142,5 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și compensează în întregime onorariile avocațiale.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Critica prin care apelanții susțin că instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la nulitatea înscrisului sub semnătură privată deși nu a fost investită cu un asemenea capăt de cerere, invocând în acest sens faptul că prin „. de ședințe"; instanța nu poate fi investită și, pe de altă parte, dacă se consideră investită trebuie să pună în discuția părților o astfel de cerere de investire, ceea ce, în speță, nu a avut loc, nu este întemeiată.
A. tribunalul a reținut că, prin sentința atacată cu prezentul apel a fost soluționată acțiunea principală și cererea reconvențională , după ce sentința pronunțată în primul ciclu procesual a fost desființată parțial cu trimiterea cauzei spre rejudecare, desființare dispusă prin decizia civilă nr.1., pronunțată de T. B. -N. în dosarulnr.(...), care a fost menținută de Curtea de A. C., prin decizia nr.9., prin care a fost respins recursul declarat de actualii apelanți.
Prin decizia dată în apel, tribunalul a statuat că, prin notele de
ședință depuse de reclamante la 23 mai 2007(f.220 dosar fond inițial) reclamantele au modificat temeiul acțiunii inițiale prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare cumpărare, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art.6 din
OUG nr.12/1998, dispoziție legală conform căreia în cazul în care părțile nu declară prețul real în actul autentic de vânzare cumpărare . atât actul autentic cât și cel sub semnătură privată sunt nule. Prin urmare în temeiul acestei dispoziții legale s -a solicitat instanței constatarea nulității ambelor contracte de vânzare cumpărare., iar modificarea de acțiune formulată prin notele de ședință se impunea a fi judecată odată cu cererea inițială.
Prin decizia dată în recurs, se statuează că, în mod temeinic tribunalul a constatat că prima instanță de fond a omis a cerceta și a soluționa toate cererile cu rezolvarea cărora a fost investită, respectiv în mod greșit nu s-a pronunțat pe cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat în forma înscrisului sub semnătură privată, în care potrivit susținerilor părților este stipulat prețul real de vânzare.
Menținând decizia pronunțată în apel de desființare parțială cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curtea a statuat că cercetarea nulității contractului sub semnătură privată presupune o analiză concomitentă a celor două acte atât cel sub semnătură privată cât și cel autentic și aceasta are consecință asupra modalității de partaj și rezolvare a cererilor de înscriere în cartea funciară.
În aceste condiții nu se poate reține că în rejudecarea cererilor trimise spre rejudecare de instanțele de control judiciar, instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a r fi fost investită.
Așa fiind instanța de fond nu a fost investită cu soluționarea unei cereri de către instanțele de control judiciar, așa cum susțin apelanții, ci a fost investită chiar de către reclamante, încă din primul ciclu procesual. Prin urmare instanța de fond nu a făcut altceva decât să se conformeze dispozițiilor art.315 C.pr.civ. și dispozițiilor art.129
C.pr.civ., respectiv să se pronunțe asupra tuturor cererilor c7u care a fost investită.
Nu se poate reține nici încălcarea dreptului la a părare al apelanților ce ar rezulta din faptul că modificarea cererii nu ar fi fost pusă în discuție contradictorie a părților cât timp instanța de apel și cea de recurs au dezbătut tocmai acest aspect și au statuat că instanța a fost investită cu soluționarea cererii de constatare a nulității ambelor contracte atât cel autentic cât și cel sub semnătură privată.
Pe de altă parte chiar apelanții, în rejudecare, după casare au formulat apărări cu privire la nulitatea celor două contracte invocate, astfel că nu se poate reține că le-a fost încălcat dreptul la apărare.
A fost apreciată ca fiind neîntemeiată și critica prin care apelanții susțin că în masa succesorală a defunctului G. G. trebuie inclusă doar contravaloarea imobilelor teren și construcții, arătând că instanța de control judiciar deși, sub acest aspect, nu a desființat hotărârea dată în primul ciclu procesual nu s-a pronunțat dacăsuccesiunea se compune din bunuri în materialitatea lor sau din c/v acestora.
T. a reținut că dispoziția instanței din primul ciclu procesual cu privire la componența masei succesorale a fost menținută de instanțele de control judiciar astfel că aceasta se bucură de autoritatea de lucru judecat și nu mai poate fi aduse în discuție aspecte privind componența masei succesorale.
Cât timp prin sentința menținută parțial s -a statuat că în masa succesorală intră întregul teren înscris în c.f. nr.2139 R., și cota de
1/2 din construcțiile casă și anexe gospodărești, masa succesorală supusă partajului este compusă din aceste bunuri, care existau în materialitatea lor la data decesului și există și în prezent, nefiind dat nici un motiv pentru includerea în masa succesorală a c/v acestor bunuri așa cu m afirmă apelanții.
Critica principală din apel, privind greșita soluționare a cererii privind constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare, cel autentic și cel sub semnătură privată a fost apreciată neîntemeiată.
T. a reținut că sancțiunea nulității absolute a unui act civil intervine atunci când sunt încălcate dispoziții legale imperative în vigoare la data încheierii actului potrivit principiului tempus regit actum, motivele de nulitate fiind astfel contemporane încheierii actului.
De asemenea nulitatea absolută nu poate fi a coperită sau asanată așa cum susțin apelanții.
Prin urmare chiar dacă actul normativ care sancționează cu nulitatea încălcarea unor norme imperative este ulterior abrogat, existența motivelor de nulitate se examinează potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii actului juridic.
În consecință, în speță motivele de nulitate se analizează potrivit dispozițiilor art. 6 din OG nr.12/1998, chiar dacă, ulterior încheierii celor două contracte, 17 martie 2003, aceste dispoziții au fost abrogate. Cât timp dispozițiile legale au fost în vigoare la data încheierii celor două contracte ele sunt incidente în speță, fiind neîntemeiate susținerile apelanților conform cărora legea aplicabilă cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare este cea în vigoare la momentul pronunțării hotărârii.
A., conform art.6 alin.1 din OG nr.12/1998, în vigoare la data încheierii contractului, este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic iar alin. 2 prevedea că nulitatea prevăzută la alin.
(1) se extinde atât asupra actului secret, cât și asupra actului autentic.
În speță această dispoziție legală nu a fost respectată, fiind declarat un preț mai mic în actul autentic decât cel real convenit de părțile contractante și menționate în actul sub semnătură privată. De altfel apelanții nu neagă acest aspect, criticile acestora vizând referindu-se la reținerea de către instanța de fond a incidenț ei acestei dispoziții legale.
Sub aspectul constatării nulității ambelor contracte nu are nicio relevanță care dintre părți este în culpă, sancțiunea intervenind în condițiile nerespectării dispoziției legale, neavând relevanță nici faptul că nulitatea fost prevăzută pentru nerespectarea unei condiții de formă și nu de fond.
Pe de altă parte deși apelanții susțin că doar vânzătoarea este în culpă tribunalul reține că atâta timp cât de comun acord s -au înțeles să declare în actul autentic un preț mai mi c, atât vânzătoarea cât și cumpărătorii sunt în culpă. Ba mai mult, în condițiile în care cumpărătorii apelanți au suportat cheltuielile generate de încheierea contractului în formă autentic(f.12 dosar fond inițial) iar declararea unui preț mai mic are consecințe imediate asupra taxelor notariale și onorariului notarial, nu se poate reține că doar vânzătoarea a fost în culpă ci dimpotrivă prezumția de culpă operează, în primul rând, față dec cumpărătorii apelanți.
T. nu a reținut nici reaua credință a reclamantelor pentru promovarea acțiunii și conivența dintre aceste ași pârâta vânzătoarea, deoarece reclamantele își apără un drept propriu, dreptul lor de moștenire după tatăl decedat, în moștenirea căruia se include întregul teren și jumătate din construcțiile ce au făcut obiectul vânzării cumpărării.
În consecință în mod legal și temeinic instanța de fond a constatat nulitatea ambelor contracte de vânzare cumpărare, atât cel autentic cât și cel sub semnătură privată.
Cea de-a patra critică din apelul declarat se referă la modalitatea de partaj, susținându-se că se impune ca întregi imobilele să fie atribuite pârâtei vânzătoare, critica nr.5 se referă la cuantumul sumei pe care pârâta vânzătoare a fost obligată să o restituie apelanților cumpărători și critica notată cu nr.7 privește cuantumul sumei acordată apelanților ce reprezintă c/v îmbunătățirilor pe care aceștia le-au adus imobilelor construcții.
A. tribunalul a reținut că urmare a constatării nulității contractului de vânzare cumpărare, în privința imobilului teren, vânzătoarea are o cotă de 1/4 , dobândită prin moștenire iar, din construcții, deține cota de ½ părți, urmare a sistării comunității de bunuri și cota de ¼ îi revine cu titlu de moștenire, deci în total din construcții îi revine cota de 5/8 părți.
În privința valorii imobilelor suspuse partajului, curtea de apel a statuat că valoarea totală a acestora este de 106.280 lei, din care valoarea terenului de 12.068 m.p. este de 82.470 lei și valoarea construcțiilor, fără îmbunătățiri este de 23.810 lei, așa cum a stabilit experții prin raportul de contraexpertiză întocmit în primul ciclu procesual.
Valoarea îmbunătățirilor a fost stabilită de cei trei experți constructori la suma de 7.423 lei o altă reevaluare a imobilelor nefiind efectuată în rejudecare.
Valoarea drepturilor cuvenite pârâtei G. M. din imobilele teren și construcții, este de 5/8 din construcții-19.520 lei și de ¼ din teren-
20.617 lei, în total 40.138 lei. Lotul atribuit pârâtei G. M., colo rat în galben în schița de la fila 121 dosar fond inițial, are o suprafață de
2011 m.p. și o valoare de 13.743 lei (2011 x6,834 lei m.p., adică
82.470 lei:12.068 m.p.) iar pârâta nu a solicitat obligarea reclamantelor la plata de sultă, având în vedere valoarea mai mică a lotului atribuit, dar coproprietarii sunt liberi să convină asupra modalității de partaj, singura limitare în speță fiind dată de necesitatea asigurării executării dreptului de creanță al apelanților.
Cum coproprietarii s-au înțeles cu privire la modalitatea de partaj iar sentința nu a fost atacată de niciun coproprietar,legalitatea și temeinicia modalității de partaj poate fi contestată de apelanți care au calitatea de creditori ai pârâtei, numai în măsura în care prin partajul dispus de instanța de fond, realizarea dreptului de creanță al apelanților este imposibilă, respectiv bunurile revenite pârâtei G. M., prin modalitatea de partaj aleasă de instanța de fond, au o valoare mai mică decât dreptul de creanță al apelanților.
Prin urmare, pentru a se verifica în ce măsură din valoarea lotului atribuit pârâtei vânzătoare, apelanții își vor putea satisface dreptul lor de creanță instanța a analizat cu prioritate critica privind cuantumul sumei pe care pârâta G. M. a fost obligată să o plătească apelanților, urmare a constatării nulității contractelor de vânzare cumpărare precum și critica privind valoarea îmbunătățirilor aduse la construcții de către apelanți, întrucât dreptul de creanță al apelanților este format din cele două sume cumulate.
Referitor la critica privind cuantumul sumei pe care pârâta G.
M. trebuie să o restituie apelanților, ca urmare a constatării nulității celor două contracte de vânzare cumpărare, tribunalul a reținut că nu este întemeiată.
Atât în fața instanței de rejudecare cât și prin criticile formulate prin apelul declarat apelanții au susținut că sunt incidente în speță dispozițiile art.1344 cod civil în privința sumei pe care vânzătoarea trebuie să o restituie apelanților cumpărători, susținând că a intervenit evicțiunea totală a cumpărătorilor cu privire la imobilele obiect al contractului de vânzare cumpărare.
A., prin cererea reconvențională formulată la data de (...) pârâții apelanți au solicitat obligarea pârâtei G. M. la restituirea prețului achitat de 12.000 lei reactualizat, fără să indice cuantumul sumei solicitate, dar întreaga motivare a cererii reconvenționale atât în fapt cât și în drept este bazată pe evicțiune cumpărătorilor, conform art.1344 Cod civil și, prin urmare, apelanții au solicita t obligarea pârâtei la plata pe lângă prețul primit și a ceea ce excede valorii imobilului la data evicțiunii față de valoarea de la data vânzării.
În ședința publică din 20 octombrie 2008, apelanții și -au precizat cuantumul pretențiilor la suma de 1.620.800.000 lei vechi și la această valoare s-a stabilit taxa judiciară de timbru, taxă de timbru achitată conform chitanței de la fila 36.
Abia ulterior, după achitarea taxei judiciare de timbru, în ședința publică din 25 noiembrie 2008 apelanții și -au reprecizat din nou cuantumul pretențiilor în sensul că, față de cele declarate în ședința publică din 20 octombrie, și-au restrâns cuantumul pretențiilor la suma de 1.253.459 lei vechi, sumă solicitată și prin conc luziile scrise de la fila 75, concluzii în care arată din ce este formată această sumă, respectiv 503.459.000 lei valoarea construcțiilor cu îmbunătățiri( valoare stabilită inițial de expertul C. și din valoarea terenului de 75.000 lei stabilită de expertul topo.
Este de reținut, că suma solicitată de apelanți de 125.345,9 lei noi, pe de o parte, este formată din componentele prevăzute de art.1344 Cod civil, adică din valoarea actuală a imobilelor( adică de la data presupusei evicțiuni invocate de pârâții apelanți), valoare ce include prețul de vânzare, plus sporul de valoare acumulat de imobile între data încheierii contractului, plus valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârâți iar, pe de altă parte, valoarea imobilelor solicitată de pârâți, atât în privința terenului cât și în privința construcțiilor afost contestată și s-au stabilit noi valori, prin raportul de expertiză întocmit de trei experți, noile valori fiind de 82.470 lei terenul și
31.233 construcțiile, din care 2.810 lei construc țiile în forma veche, și
7.423 lei reprezintă valoarea îmbunătățirilor.
T. a constatat că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.1337-1345 din codul civil ce reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, în cazul contractului de vânzare cumpărare.
În prezenta cauză suntem în prezența constatării nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare, „sancțiune"; aplicată atât vânzătorului cât și cumpărătorului astfel că, urmare constatării nulității absolute a contractului, părțile sunt îndreptățite să solicite repunerea lor în situația anterioară încheierii contractului, repunere care în ce privește prețul dă dreptul cumpărătorului să primească suma plătită actualizată și nu valoarea imobilelor la data constatării nulității, prepunere a părților în situația anterioară fiind guvernată de principiul îmbogățirii fără justă cauză și nu se întemeiază pe dispozițiile legale incidente în caz de răspundere pentru evicțiune.
Cererea reclamanților reconvenționali, apelanți pentr u restituire prețului achitat reactualizat, fiind întemeiată în fapt și în drept pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune și cum, în speță, nu suntem în prezența evicțiunii, trebuia respinsă de prima instanță ca neîntemeiată.
Prin urmare chiar dacă tribunalul a apreciat că pârâții ar fi fost îndreptățiți să primească prețul achitat actualizat în funcție de devalorizarea monedei naționale cum o astfel de cerere nu a fost formulată, nu poate fi obligată în apel intimata vânzătoare să plătească suma actualizată cu indicele inflației.
Instanța de fond obligând pârâta să restituie apelanților suma de 12.000 lei cu titlu de preț neactualizat s -a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut de către pârâții reclamanți reconvenționali, dar cum, potrivit art.296 C.pr.civ., în propria cale de atac, nu se poate înrăutăți situația apelanților, tribunalul a menținut dispoziția din sentință de obligare a pârâtei G. M. la restituirea sumei de 12.000 lei noi, reprezentând preț neactualizat.
Critica apelanților referitoare la cuantumul c/v îmbunătățirilor la plata cărora au fost obligate atât pârâta vânzătoare cât și reclamanta și pârâtele intimate a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Așa cum anterior s-a reținut c/v îmbunătățirilor aduse imobilelor construcții de către apelanți este de 7.423 lei.
Deși prin cererea reconvențională reclamanții reconvenționali au indicat că suma solicitată cu acest titlu este de 4.000 lei, tribunalul nu a putut face abstracție de faptul că, în ședința publică din 25 noiembrie 2008 și prin concluziile scrise, apelanții au inclus în suma globală solicitată de 1.253.459 lei vechi și cuantumul îmbunătățirilor cât timp această sumă este formată din valoarea construcțiilor cu îmbunătățiri, așa cum aceasta a fost determinată inițial de expertul C.
I., valoare mai mare și decât suma solicitată inițial de apelanți, de
4.000 lei și, în același timp, mai mare și față de valoare reală a îmbunătățirilor, stabilită de trei experți, de 7.413 lei.
Cum, atât pârâta vânzătoare cât și reclamantele au fost obligate în solidar să plătească reclamanților reconvenționali B. c/v îmbunătățirilor, văzând dispozițiile art.296 C.pr.civ., tribunalul aschimbat sentința atacată doar în ceea ce privește cuantumul sumei stabilită de instanța de fond, în sensul că reclamantele și pârâta vor fi obligate în solidar să plătească reclamanților reconvenționali suma de 7.413 lei, reprezentând c/v îmbunătățirilor aduse imobilelor de pârâți, în loc de 4.000 lei, chiar dacă este discutabilă existen ța solidarității între reclamante și pârâtă în condițiile în care s-a stabilit cota fiecăreia din imobile iar imobilele construcții la care s -au adus îmbunătățiri au fost atribuite doar reclamantei G. A.
În aceste condiții, pârâta G. M., singură, are obligația să restituie pârâților apelanți suma de 12.000 lei și, împreună cu toate cele patru reclamante, în solidar, trebuie să plătească apelanților suma de 7.413 lei.
Cum valoarea lotului de teren ce revine pârâtei G. M., în urma partajului este de 13.743 lei, mai mare deci decât suma la care această pârâtă a fost obligată să o plătească singură apelanților și cum, în privința sumei de 7.413 lei obligația de plată este solidară, putând fi urmărită pentru recuperare oricare dintre debitoare pentr u întreaga sumă și așa cum mai jos se va arăta apelanții au un drept de retenție asupra imobilelor până la realizarea creanței lor, tribunalul a apreciat că apelanții își pot realiza efectiv creanța pe care ei o au atât față de pârâta G. M. câț și față de reclamante, prin urmărire a imobilelor atribuite fiecăreia, astfel că nu se justifică schimbarea modalității de partaj și atribuirea întregilor imobile pârâtei.
În consecință a fost apreciată neîntemeiată și critica privind modalitatea de partaj aleasă de instanța de fond.
A.anții au criticat și dispoziția instanței de fond sub aspectul instituirii dreptului de retenție, critică notată de tribunalul cu nr. 6 și pe care tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Susținerile apelanților în sensul că dreptul de retenție a fost instituit doar asupra lotului atribuit pârâtei G. M. nu sunt întemeiate.
Din cuprinsul dispozitivului sentinței apelate rezultă că dreptul de retenție a fost instituit asupra tuturor imobilelor ce au făcut obiectul litigiului, deci asupra tuturor loturilor formate și atribuite reclamantelor și pârâtei și nu doar asupra lotului de teren atribuit pârâtei G. M., cât timp instanța a dispus „ instituirea unui drept de retenție asupra imobilelor în litigiu în favoarea pârâților B..
Așa fiind, până la realizarea creanței pe care apelanții o au atât față de pârâta vânzătoare cât și față de reclamantele intimate, apelanții au un drept de retenție asupra întregi imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare și care, în prezent, se află în detenția lor așa că nu se poate reține că dreptul de retenție instituit de instanța de fond este ineficient.
8.O ultimă critică din apelul declarat se referă la respingerea cererii de restituirea taxei judiciare de timbru
Și această critica este neîntemeiată, în speță nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de art.23 din Legea nr.146/1997.
T. a reținut că instanța de fond nu a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru datorată de pârâții reclamanți reconvenționali pentru pretențiile formulate prin cererea reconvențională constând în prețul solicitat a fio restituit de vânzătoare și c/v îmbunătățirilor aduse de pârâți imobilelor construcții.
Cuantumul acestor pretenții a fost indicat de reclamanții reconvenționali în ședința publică din 20 octombrie 2018 (ca fiind
1.620.800.000 lei vechi și instanța a puc în vedere acestora să achite taxa judiciară de timbru corespunzătoare acestei valori, fără însă să indice cuantumul concret al acesteia ș i nici dispoziția legală care prevede modul de calcul a taxei judiciare de timbru din cuprinsul Legii nr.146/1997 nu a fost precizată.
La termenul din 10 noiembrie 2008 reclamanții reconvenționali au depus la dosar chitanța în valoare de 4.489 lei.
Așa fiind reclamanții reconvenționali au calculat benevol și au achitat taxa judiciară de timbru.
În aceste condiții în care instanța de fond nu a stabilit prin rezoluție sau încheiere cuantumul taxei judiciare de timbru pe care reclamanții reconvenționali trebuie să-l plătească pentru pretențiile bănești formulate prin cererea reconvențională aceștia nu au avut posibilitate să conteste pe calea cererii de reexaminare modul de stabilirea taxei judiciare de timbru, conform art.18 alin.2, din Legea nr.146/1997, astfel că reclamanții reconvenționali au deschisă calea prevăzută de art.23 din aceeași lege, adică să solicite restituirea taxei judiciare de timbru, urmând ca instanța să verifice dacă este incident vreun motiv care să justifice restituirea taxei judiciare de timbru.
Singura ipoteză în care se încadrează cererea apelanților este cea prevăzută de art.23 alin.1 litera „b"; care se referă la restituirea taxei judiciare de timbru, atunci când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal.
T. a reținut, că în mod corect instanța de fond a respins această cerere, reținând că taxa judiciară de timbru achitată de apelanți nu este mai mare decât cuantumul legal..
Criticile apelanților se referă, pe de o parte, la faptul că taxa judiciară de timbru pentru pretențiile formulate de ei - restituirea prețului actualizat și plata c/v îmbunătățirilor -, se calculează potrivit art.9 din Legea nr.146/1997, în forma în vigoare în luna septembrie
2008 și, pe de altă parte, la faptul că pretențiile solicit ate de ei sunt în cuantum de 125.345,9 lei și nu de 162.080 lei și prin urmare taxa judiciară de timbru nu trebuie calculată la acest din urmă cuantum ci la 125.345,9 lei.
Având în vedere obiectul cererii reconvenționale, se reține de tribunal că taxa judiciară de timbru se calculează potrivit art.2 litera
„f"; din Legea nr.146/1997, în forma în vigoare la data formulării pretențiilor, septembrie 2008 și nu conform susținerilor apelanților, art.9 din aceeași lege , care se referea la acțiunile avâ nd obiect înscrierea în cartea funciară a imobilelor obiect al contractelor sub semnătură privată.
Și cea de-a doua critică a fost apreciată neîntemeiată.
Așa cum anterior s-a arătat cuantumul pretențiilor a fost indicat de apelanți în aceștia au arătat la data de 20 octombrie 2008, că solicită suma de 1.620.800.000 lei vechi și, la această valoare, au achitat taxa judiciară de timbru, cuantumul de 4.489 lei, acest cuantum, care a fost calculat și achitat de către reclamanții reconvenționali, rezultând din aplicarea art.2 litera „f"; din legea nr.146/1997 la suma de 162.080 lei noi.
Abia ulterior în ședința publică din 25 noiembrie 2008, după achitarea taxei judiciare de timbru(10 noiembrie 2008, apelanții și-aureprecizat din nou cuantumul pretențiilor în sensul că, față de cele declarate în ședința publică din 20 octombrie, și-au restrâns cuantumul pretențiilor la suma de 1.253.459 lei vechi.
În aceste condiții taxa judiciară de timbru se datorează la valoarea pretențiilor așa cum acestea au fost indicate inițial, conform art.20 alin.2 din legea nr.146/1997, deci la suma de 162.080 lei și nu la cuantumul restrâns al pretențiilor, de 125.35,9 lei.
Față de aceste considerente de fapt și de drept apelul a fost admis în parte și sentința a fost schimbată în parte, în sensul că suma pe care reclamantele și pârâta trebuie să o plătească, în solidar, cu titlu de contravaloare îmbunătățiri (investiții)civile este de 7.413 lei și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.,274 C.pr.civ. și art.276 C.pr.civ., ca urmare a admiterii apelului în parte, în limita admiterii apelului, a compensat în întregime onorariile avocațiale din apel și au fost obligate intimatele, în solidar, să plătească apelanților suma de 142,5 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente pretențiilor admise.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal pârâții B.
D. și B. M., solicitând modificarea deciziei atacate și, rejudecând pe fond, admiterea în parte a acțiunii promovate de reclamanți, respingerea capătului de acțiune prin care se solicită constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentic și a celui sub semnătură privată, partajarea imobilelor din litigiu prin atribuirea lor în natură în întregime pârâtei G. M.
În subsidiar, recurenții au solicitat admiterea cererii lor reconvenționale și în consecință, urmare anulării contractului de vânzare- cumpărare, să fie obligată pârâta G. M. să le restituie prețul reactualizat în sumă de 125.345,9 lei.
Recurenții au solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3315 lei și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin aceeași declarație de recurs s-a solicitat în baza art. 300 alin. 2
Cod proc.civ., suspendarea executării deciziei civile nr. 50/A/(...) a T. B.-N. până la soluționarea prezentului recurs.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9
Cod proc.civ., recurenții au arătat următoarele:
Hotărârile pronunțate sunt profund netemeinice și date cu încălcarea esențială a legii.
O primă critică pe care o aduc recurenții se referă la faptul că instanța de rejudecare s-a pronunțat și cu privire la nulitatea înscrisului sub semnătură privată, deși nu a fost investită cu un asemenea capăt de cerere. C. dacă prin dispozitivul deciziei de casare s-a statuat că o dată cu rejudecarea instanța să se pronunțe și cu privire la nulitatea înscrisului sub semnătură privată, reclamanta nu a formulat un asemenea capăt de cerere, astfel că instanța nu poate fi investită cu soluționarea unui capăt de cerere „. de instanța de control judiciar"; în dispozitivul deciziei, întrucât ar încălca principiul disponibilității.
S. instanței de control judiciar în sensul că instanța urmează să analizeze și oportunitatea anulării înscrisului sub semnătură privată nu poate fi calificată ca o dezlegare de drept, deoarece la data soluționării apelului instanța nu era investită cu un asemenea capăt de cere și, prin urmare, instanța de control judiciar nu putea da îndrumări instanței derejudecare cu privire la modul în care să fie soluționat un capăt de cerere cu care instanța nu era investită.
S. instanței de fond în sensul că instanța de apel a dat eficiență notelor de ședință depuse la dosarul cauzei sunt profund nelegale și neacceptabile din punct de vedere procedural, pentru că sesizarea instanței nu se poate face prin note de ședință.
Recurenții au criticat decizia atacată și în ceea ce privește componența masei succesorale. A., chiar dacă instanța de control judiciar nu a desființat hotărârea cu privire la componența masei succesorale, instanța nu s-a pronunțat dacă succesiunea se compune din bunuri în materialitatea lor sau din contravaloarea acestora.
La data la care au fost înstrăinate terenurile și construcțiile în litigiu, proprietar tabular al acestora era pârâta G. M., astfel că pârâta putea înstrăina aceste imobile, iar pârâții B. au fost de bună credință și au apreciat că titularul acestor imobile este persoana înscrisă în cartea funciară, situație în care contractul de vânzare-cumpărare autentic este perfect valid.
Pretinsa încălcare a dispozițiile art. 6 din OG nr. 12/1998 invocată de reclamanți este nefondată, atâta vreme cât acest text de lege a fost abrogat de art. V pct. 9 din Legea nr. 343/2006, acest din urmă act normativ fiind aplicabil, deoarece el era în vigoare la momentul pronunțării hotărârii. Procedând în această modalitate legiuitorul a înțeles să nu sancționeze cu nulitatea actele încheiate, iar pentru diferența de impozit neachitată, organele fiscale competente să emită decizii de impunere. Prin abrogarea OG nr. 12/1998 legiuitorul a asanat așadar nulitatea prevăzută de acest act normativ, asanare care era legal posibilă, având în vedere că nulitatea prev. de art. 6 din OG 12/1998 nu sancționa condiții de fond sau de formă ale actului încheiat de părți.
S. instanței de fond în sensul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din OG nr. 12/1998, chiar dacă la data promovării acțiunii erau abrogate, sunt nelegale, deoarece aceste dispoziții nu conțineau o condiție de validitate a contractului de vânzare-cumpărare, ci prevăd o sancțiune pentru declararea unui preț mai mic decât cel real în scopul sustragerii la plata impozitului către bugetul de stat. Prin urmare, după abrogarea acestui text, nulitatea nu se răsfrânge asupra actului și ea nu poate fi invocată ulterior abrogării textului.
Din probațiunea administrată în cauză rezultă că în timpul căsătoriei lor defuncții G. G. și G. M. au edificat casa de locuit în litigiu și, prin urmare, în succesiunea defunctului G. G. poate fi inclusă doar cota de ½ parte din aceste imobile și întrucât imobilele în litigiu sunt înstrăinate, ele urmează să-i fie atribuite pârâtei G. M., cu obligarea acesteia la plata sultei în favoarea reclamanților.
Soluția instanței de fond de obligare a vânzătoarei să le restituie cumpărătorilor doar prețul de 12.000 lei achitat este nelegală. Aceasta, deoarece cea care a urmărit eluarea legii prin declararea unui preț mai mic decât cel real a fost v vânzătoarea. Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1337 și urm. C. civil.
S. instanței de apel în sensul că pârâții nu ar fi solicitat restituirea prețului reactualizat sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză. Cu privire la această împrejurare, decizia atacată cuprinde statuări contradictorii, deoarece inițial instanța de apel statuează că pârâții ar fi solicitat ca vânzătoarea să fie obligată să le restituie prețul reactualizat, însă nu ar fi precizat în ce constă acesta, pentru ca ulteriorinstanța de apel să statueze că pârâții ar fi fost îndreptățiți să solicite restituirea prețului reactualizat, dar că nu ar fi formulat un asemenea capăt de cerere. Ori, așa cum a statuat și instanța de apel în considerente hotărârii, prin cererea reconvențională formulată, pârâții au solicitat ca vânzătoarea să fie obligată să le restituie prețul reactualizat.
Împrejurarea că pârâții și-ar fi întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1337-1345 nu are relevanță în cauză, iar exigența cu care a tratat instanța de apel această problemă nu se regăsește și atunci când a analizat motivul de nelegalitate cu privire la împrejurarea că instanța de fond a constatat și nulitatea înscrisului sub semnătură privată fără ca reclamanții să fi formulat un asemenea capăt de cerere.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică și cu privire la modul în care a fost soluționată cererea pârâților de restituire a taxei judiciare de timbru.
Taxa judiciară de timbru datorată pentru restituirea prețului era cea prev. de art. 9 din Legea nr. 146/1997, respectiv taxele notariale, pentru suma solicitată aceasta fiind de 1274,74 lei. Cu toate acestea, suma achitată cu acest titlu a fost de 4589 lei, situație în care se impune restituirea sumei de 3315 lei achitată în plus.
Eroarea s-a produs în ședința publică din (...) când s-a consemnat că pârâta ar fi declarat că pretinde suma de 1.620.800.000 lei când în realitate suma pretinsă era de 1.253.459.000 lei. C. dacă suma pretinsă ar fi fost de
1.620.800.000 lei suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru era de
1741,80 lei, situație în care se impunea restituirea sumei de 2847 lei achitată în plus față de taxa datorată.
Hotărârea instanței de apel cuprinde statuări contradictorii cu privire la acest aspect, constând în aceea că pârâții pot solicita separat restituirea taxei judiciare de timbru achitată și nedatorată pentru ca ulterior să statueze că instanța de fond a stabilit în mod corect cuantumul taxei judiciare de timbru și, în consecință, cererea de restituire este nefondată.
Prin întâmpinarea depusă, intimații s-au opus admiterii recursului, arătând că hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, că masa succesorală rămasă după defunctul G. G. cuprinde bunuri și nu contravaloarea lor, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 12/1998 act normativ sub imperiul căruia au fost încheiate cele două acte, că sancțiunea nulității prevăzută de acest act nu poate fi asanată.
Soluția instanței este legală și cu privire la prețul pe care pârâta G.
M. a fost obligată să-l restituie pârâților B., întrucât în caută nu sunt incidente dispozițiile art. 1337-1345 C. civil, deoarece nu este vorba despre evicțiune, ci de o nulitate absolută a contractelor, care are drept consecință repunerea părților în situația anterioară.
Cererea de restituire parțială a taxei judiciare de timbru datorată este nelegală, deoarece taxă judiciară de timbru se achită la cuantumul pretențiilor formulate inițial și nu la cuantumul restrâns al acestora, iar în situația în care recurenții erau nemulțumiți de cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina lor, aveau posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare.
Cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 50/A/(...) pronunțată de T. B.-N. a fost soluționată prin încheierea din ședința camerei de consiliu din (...) în sensul respingerii cererii.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 6 și 9 șiart. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform prev. art. 304 pct. 6 Cod proc.civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Acest motiv de recurs nu poate fi invocat decât în măsura în care tribunalul, găsind întemeiat apelul, schimbă soluția primei instanțe și pronunțându-se asupra fondului pretențiilor, acordă mai mult decât a constituit obiectul cererilor deduse judecății.
Prin decizia civilă nr. 1. decembrie 2007 a T. B.-N. a fost admis apelul reclamantelor G. A., P. M., R. L., P. A. și crăciun S. împotriva sentinței civile nr. 6. iunie 2007 a J. N., care a fost desființată în parte și trimisă spre rejudecare instanței de fond cu privire la capetele de acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 573/2003 și a nulității absolute a actului de vânzare- cumpărare sub semnătură privată, la partajarea imobilelor, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară și la plata cheltuielilor de judecată la fond și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
În considerentele deciziei civile nr. 909/R/(...) a C. de A. C., prin care a menținută decizia civilă nr.124/A/(...) a T. B.-N. prin care a fost respins recursul declarat de pârâții B. D. și B. M., s-a reținut că, prin „. de ședință"; depuse în dosarul primei instanțe (f. 220), reclamanții și-au întregit acțiunea, solicitând instanței să constate nulitatea contractului autentic de vânzare-cumpărare și a contractului sub semnătură privată, încheiat cu aceeași ocazie și depus la dosarul cauzei. Întrucât prima instanță nu a judecat cererea de constatare a nulității contractului sub semnătură privată și sancționarea acestuia presupune o analiză concomitentă a celor două acte de vânzare-cumpărare în litigiu, influențând modalitatea de partaj și rezolvarea cererii de înscriere a drepturilor în CF, soluția instanței de apel de desființare și trimitere a cauzei spre rejudecare, sub toate aspectele, este legală.
Conform dispozițiilor art. 315 Cod proc.civ., în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze în sensul și limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare. Prin urmare, contrar celor susținute prin declarația de recurs, instanța de rejudecare s-a conformat dispozițiilor instanței superioare, ducând la îndeplinire îndrumările primite, adică analizarea concomitentă a celor două acte de vânzare-cumpărare în litigiu, contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 573/(...) și a actului sub semnătură privată încheiat în aceeași dată.
Critica privind modul în care instanța a stabilit componența masei succesorale:
Recurenții sunt în eroare atunci când susțin că, dacă instanța de control judiciar nu a desființat hotărârea cu privire la componența masei succesorale, instanța nu s-a pronunțat dacă succesiunea se compune din bunuri în materialitatea lor sau din contravaloarea lor.
Prin decizia pronunțată instanța a admis în parte apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 8., pe care a modificat-o parțial doar cu privire la contravaloarea îmbunătățirilor. Prin urmare, celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 8. au fost menținute, între acestea aflându-se și cele privitoare la faptul că masa succesorală rămasă după defunctul G. G., decedat la 27 iulie 1995 se compune din imobilul teren înscris în CF 2139
R., nr. top 2687/2 în suprafață totală de 12.068 mp, și cota de ½ parte din imobilele construcții, casă de locuit și anexe gospodărești.
Cu privire la critica privind nulitatea contractului de vânzare- cumpărare autentic și a actului sub semnătură privată:
Ambele contracte au fost încheiate la data de (...), dată la care era în vigoare OG nr. 12/1998, care prevedea în art. 6 alin. 1 că este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg printr-un act secret să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic, iar în alin. 2 că nulitatea prevăzută la alin. 1 se extinde atât asupra actului secret, cât și asupra actului autentic.
Prin însăși dispoziția art. 1 C. civil, legiuitorul a prevăzut că legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, dispoziție purtătoare a unui principiu fundamental în materia aplicării normelor juridice în timp, principiul neretroactivității legilor, principiu potrivit căruia legea nouă nu se poate aplica situațiilor juridice trecute și efectelor acestor în măsura în care ele s-au produs. Aceeași dispoziție o regăsim în art. 15 alin. 2 din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Având în vedere că principiul neretroactivității legii nu a reușit să dea o soluție completă conflictelor de lege în timp, în doctrină s-a formulat un alt principiu și anume, principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia norma juridică se aplică situațiilor juridice viitoare și efectelor acestora.
Din aplicarea concurentă a acestor principii se desprinde concluzia că situațiile juridice rămân supuse normelor juridice în vigoare la data când ele s-au stabilit și consumat, deoarece normele noi nu pot retroactiva, iar situațiile juridice viitoare vor fi supuse numai normelor juridice noi, deoarece normele anterioare nu ultraactivează.
Potrivit unui alt principiu „tempus regit actum"; o situație juridică produce efectele prevăzute de legea civilă aflată în vigoare la data apariției sale. Cum la data de (...) era în vigoare OG nr. 12/1998, acesta este actul normativ care se aplică celor două contracte, contractului autentic de vânzare-cumpărare și actului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată și nu Legea nr. 343/2006, act normativ în vigoare la momentul pronunțării hotărârii.
Susținerea recurenților că art. 6 din OG nr. 12/1998 a fost abrogat prin art. V pct. 9 din Legea nr. 343/2006 și că prin urmare, acest din urmă act normativ este aplicabil în cauză, este nefondat. Acest act normativ a modificat Legea nr. 57/2003, care a intrat în vigoare la (...), fără ca în conținutul ei să cuprindă vreo dispoziție cu privire la retroactivitatea legii civile noi.
Nulitatea este cauzată de nerespectarea unei cerințe legale imperative privind forma sau fondul actului juridic, cauzele de nulitate și felul nulității fiind determinate de norma juridică ce stabilește condiția de valabilitate nesocotită cu ocazia încheierii actului juridic. A. sau inadmisibilitatea confirmării în alt mod a actului sancționat cu nulitate se pot determina potrivit normelor juridice în vigoare la data încheierii actului supus confirmării.
În speță, nulitatea prev. de art. 6 din OG nr. 12/1998 este nulitatea absolută, nulitate care nu poate fi acoperită prin confirmare, confirmarea constând în opinia recurenților prin plata la bugetul de stat a taxelor și impozitelor aferente diferenței de preț.
Următoarea critică din declarația de recurs se referă la nelegalitatea soluției pronunțată de instanța de fond la obligarea vânzătoarei să restituie cumpărătorilor prețul de 12.000 lei achitat. Recurenții susțin că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1344 C. civil, potrivit căreia vânzătoarea trebuie să restituie prețul actual de circulație, susținând că a intervenție evicțiunea totală a cumpărătorilor cu privire la imobilul obiect al contractului de vânzare-cumpărare.
La data de (...) pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să fie obligate pârâtele să le restituie prețul de 12.000 lei reactualizat (f. 15-17 dosar nr. (...)). În motivarea cererii reconvenționale pârâții B. au arătat că, cu privire la cuantumul prețului pe care urmează să le fie achitat de către vânzătoare, sunt aplicabile dispozițiile art. 1344 C. civil, că prin acțiunea promovată reclamantele tind să-i evingă de imobilele teren și construcții, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 1377 C. civil, privind obligația vânzătorului de garantare a cumpărătorului de evicțiune și dispozițiile art. 1344 C. civil, privind cuantumul prețului care urmează să le fie restituit în această situație.
În ședința publică din (...) pârâții și-au precizat cuantumul pretențiilor la suma de 1.620.800.000 lei vechi, iar în ședința publică din
(...) au declarat că solicită să le fie restituită suma de 1.253.459.000 lei
(respectiv 125.345,9 lei) reprezentând îmbunătățiri și preț, respectiv
503.459.000 lei valoarea construcțiilor și îmbunătățirilor și 750.000.000 contravaloarea terenului.
Prețul actual de circulație se poate pretinde doar în situația prev. de art. 1344 C. civil. P. care se pune în cauză este aceea dacă dispozițiile art. 1344 C. civil, potrivit cărora, „dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, prin orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului pe lângă prețul vânzării excedentele valorii în timpul evicțiunii";. sunt sau nu aplicabile în speță. Curtea apreciază că aceste dispoziții nu-și găsesc aplicare în prezenta cauză pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 1337 C. civil, vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut. Reglementând obligația de garanție pentru evicțiune, Codul civil vizează în special evicțiunea provenind de la un terț, fiind însă evident că obligația de garanție operează cu atât mai puternic cu cât evicțiunea provine dintr-un fapt personal al vânzătorului. În sensul art. 1339 C. civil se numește „. personal"; orice fapt sau act anterior vânzării, dar tăinuit de cumpărător ori ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract săvârșit de vânzător sau succesorii săi de natură a-l tulbura pe cumpărător în liniștita folosință a lucrului, indiferent că este vorba de o tulburare de fapt sau de o tulburare de drept.
În speță, suntem însă în prezența constatării nulității absolute a unui contractul de vânzare-cumpărare, sancțiune aplicabilă tuturor părților contractante, a vânzătorului și cumpărătorului, astfel că, urmare a constatării nulității absolute a contractului, părțile urmează să fie repuse în situația anterioară încheierii contractului, repunere care în privința prețului dă dreptul cumpărătorului să primească suma plătită drept preț, actualizată în funcție de devalorizarea monedei naționale. Cum, în speță o asemenea cerere de restituire a prețului reactualizat în funcție de devalorizarea monedei naționale nu a fost făcută și cum dispozițiile art. 1344 și 1337 C.civil nu sunt aplicabile în cauză, legal au obligat cele două instanțe la restituirea prețului de 12.000 lei nereactualizat.
Ultimul motiv al recursului declarat de pârâți se referă la nerestituirea taxei judiciare de timbru pretins plătită în plus față de valoarea litigiului.
Așa cum s-a reținut în ședința publică din (...) (f. 30), pârâții B. și-au precizat cuantumul pretențiilor la suma de 1.620.800.000 lei, pretenții în raport de care s-a stabilit taxa judiciară de timbru datorată în sumă de
4589 lei, achitată conform chitanței de la fila 36.
La data de (...) pârâții și-au redus pretențiile la suma de
1.253.459.000 lei.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioară.
Prin urmare, pretențiile cu care pârâții B. au investit instanța prin cererea reconvențională formulată în cauză a fost de 1.620.800.000 lei, valoarea în raport de care datorează taxa judiciară de timbru. F. că ulterior pârâții și-au micșorat valoarea pretențiilor formulate prin cererea reconvențională, nu influențează cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite, fiind aplicabile dispozițiile din textul legal, potrivit cărora taxă judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.
Urmare respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimaților G. A., R. L., P. M., C. S., P.
A., suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 72.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții B. D. și B. M. împotriva deciziei civile nr. 50 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților G. A., R. L., P. M., C. S., P. A., suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. I.A. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: R.I.Berari, C.Nășcuțiu
| ← Decizia civilă nr. 5083/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 68/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
