Decizia civilă nr. 4236/2013. Contestaţie la executare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4236/R/2013

Ședința publică din data de 30 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

M. -C. V.

A. -T. N.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea T. T. -L.

, împotriva deciziei civile nr. 88/A din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B., în dosar nr._, privind și pe pârâții T. C., V.

N., C. D. -T. și SC V. R. SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta contestatoarei-recurente T. T. -L., avocat Moroșan N. -Agapia-A. și reprezentantul pârâtei-intimate SC V. SA, avocat N. i D., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este insuficient timbrat cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta contestatoarei - recurente depune la dosar dovada achitării diferenței aferente la taxa judiciară de timbru în cuantum de 1355 lei, arătând ca pentru diferența aferentă timbrajului datorat la celelalte instanțe instanța va aplica sancțiunea dării în debit.

Recursul este legal timbrat cu 1452 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2013, cu privire la mențiunea obligării recurentei la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2711 lei pentru fondul cauzei, întrucât aceasta nu datorează și această taxă judiciară de timbru.

La termenul de azi, reprezentanta recurentei depune la dosar chitanța seria MNA nr. 100 din 27 septembrie 2013 prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei, copiile carnetelor de muncă ale recurentei și ale soțului acesteia, pentru a face dovada veniturilor pe care le obțin și pentru a demonstra prin aceasta că apartamentul nu a fost cumpărat din banii lor ci din banii primiți de recurentă de la părinții săi. Se

comunică un exemplar al acestora cu reprezentantul pârâtei-intimate SC V. SA.

Reprezentantul pârâtei-intimate SC V. SA arată că se opune administrării acestei probe, apreciind că la acest moment este inutilă, nepertinentă și neconcludentă, chiar dacă este admisibilă.

Reprezentanta contestatoarei-recurente apreciază că proba cu înscrisuri este admisibilă în recurs, aceste acte depuse sunt utile cauzei deoarece reflectă salariile câștigate de la momentul contractării creditului, și depune la dosar practică judiciară extrasă de pe site-ul Curții de Apel C. .

Curtea, față de dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, apreciază că în calea de atac a recursului pot fi depuse înscrisuri noi, iar cu privire la pertinența, utilitatea și concludenta acestora, instanța urmează a se pronunța în cuprinsul hotărârii pe care o va da în cauză.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta contestatoarei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina, să se dispună: admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se constate calitatea de bun propriu al recurentei asupra apartamentului situat în municipiul B., str. Ion M. nr. 7, sc. C, să se dispună anularea ca nelegale și netemeinice a formelor de executare silită întocmite de SCPEJ Andronesi V. n-D. și Andronesi D. -M. în dosarele execuționale nr. 312/2011 și 253/2011, menținerea celorlalte dispoziții din sentința atacată, și obligarea intimaților în solidar la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial pentru apel și recurs, onorariului pentru expert, și a taxelor judiciare de timbru.

În mod nelegal a fost respinsă cererea privind administrarea probei testimoniale ca nefiind utilă cauzei și procedând de această manieră, instanța a privat contestatoarea de dreptul la apărare.

Pentru acest motiv, apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probațiunii, invocând cauzele Albina contra României și Boldea contra României.

Cu privire la motivul subsidiar de recurs apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. Principalul argument pentru care a fost respins apelul este acela că nu suntem în prezența art. 31 Codul familiei.

Din probele administrate în cauză rezultă că apartamentul a fost cumpărat din banii pe care recurenta i-a primit de la părinții săi, aceștia având mijloacele financiare necesare pentru cumpărarea apartamentului din litigiu. Prin urmare, este vorba despre un dar manual, situație în care nu se impune încheierea actului în forma autentică. Din copiile carnetelor de muncă, depuse la dosar, rezultă faptul că veniturile soților erau prea mici pentru a putea achita prețul apartamentului. Interogatoriul luat intimatului

T. C. a fost interpretat într-o manieră originală și nu a fost luat în considerare de instanță.

Nelegală este și soluția privind calitatea de creditor a lui V. N., acesta nu mai are calitatea de creditor în dosarul execuțional, întrucât titlul executoriu a fost anulat, astfel că nu se mai poate pune problema că s-ar fi încercat prejudicierea acestuia.

Reprezentantul pârâtei-intimate respingerea recursului formulat de contestatoare ca neîntemeiat, menținerea hotărârilor pronunțate în apel și la fond ca temeinice și legale față de considerentele pe care l-ea expus în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 372 lei, a căror dovadă o va depune la dosar până la terminarea dezbaterilor.

Apreciază că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, probele au fost corect respinse față de momentul la care au fost propuse și ca atare nu se poate solicita trimiterea cauzei spre rejudecare pentru susținerea prezumtivă a încălcării dreptului la apărare.

În ceea ce privește soluția pe fond a instanței de apel, aceasta este corectă. Apartamentul este înscris în CF în favoarea ambilor soți, și având în vedere prevederile art. 2 alin. 2 lit. d și art. 15 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, efectul de opozabilitate față de terți a înscrierilor de carte funciară rezultă că imobilul este un bun comun al soților T. . De asemenea, în declarația de avere a contestatoarei se arată că imobilul este bun comun, acest lucru rezultând și din contractul de garanție imobiliară încheiat cu banca. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de

judecată.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 11046/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea T. T. -L., în contradictoriu cu intimații T.

C., V. N., C. D. T. și V. R. SA, s-a constatat calitatea de bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală a contestatoarei T. T. -L. și intimatului T. C. a următoarelor bunuri: garnitură mobilă de dormitor "L. ";, compusă din pat, șifonier cu oglindă, noptieră, în valoare de 2000 lei; garnitură mobilă cameră de zi, compusă din colțar, masă mică, 4 scaune și șifonier, în valoare totală de 1500; garnitură mobilă bucătărie, compusă din corpuri suspendate, masă, 4 scaune, în valoare totală de 1000, s-a dispus partajarea bunurilor mobile enumerate mai sus prin atribuirea lor în favoarea contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 2.250 lei în favoarea intimatului T. C., au fost respinse cererile contestatoarei referitoare la constatarea calității de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara, și de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat, a fost respinsă cererea contestatoarei de anulare a formelor de executare silită întocmite în dosarele execuționale nr. 312/2011 și nr. 253/2011, ale SCPEJ Andronesi V. n D. & Andronesi D. M. .

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. 1780/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 1141/2011, instanța a admis cererea formulată de

creditoarea C. D. T. în contradictoriu cu debitorul T. C. și l-a somat pe debitor să plătească suma de 25.500 lei reprezentând împrumut nerestituit, în termen de 30 de zile de la comunicare, și cheltuieli de judecată în cuantum de 544 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

La solicitarea creditoarei C. D. T., prin încheierea nr. 3627/2011, Judecătoria Bistrița a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr. 1780/2011, cererea creditoarei de executare silită, însoțită de titlul executoriu, fiind înregistrată sub nr. 253/_ la SCPEJ V. n

D. & Andronesi D. M. .

La cererea executorului judecătoresc, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin încheierea nr. 4618/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .

Conform procesului verbal din_, cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 3745,2 lei.

În dosarul execuțional nr. 253/2011 s-a emis somația de plată din data de_ prin care intimatul T. C. a fost somat ca în termen de o zi de la primire, să achite suma de 29.789,2 lei, conform Ordonanței nr. 1780/2011.

Instanța de fond a reținut că somația îndeplinește exigențele art. 387 alin. (1) C.pr.civ., conținând toate informațiile cerute de respectivul text normativ.

Prin Ordonanța nr. 3982/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2080/2011, instanța a admis cererea formulată de creditorul V.

N. în contradictoriu cu debitorul T. C. și l-a somat pe acesta din urmă să plătească creditorului suma de 12.200 euro, contravaloarea în lei la cursul zilei din data plății efective, reprezentând împrumut nerestituit, în termen de 30 de zile de la comunicare și cheltuieli de judecată în cuantum de 844 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

La solicitarea creditorului V. N., prin Încheierea nr. 5122/2011, Judecătoria Bistrița a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr. 3982/2011, cererea creditorului de executare silită, însoțită de titlul executoriu, fiind înregistrată sub nr. 312/2011 la SCPEJ V. n D. & Andronesi D. M. .

La cererea executorului judecătoresc, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin Încheierea nr. 5525/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .

Conform procesului verbal din_, cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 6.225 lei.

În dosarul execuțional nr. 312/2011 s-a emis somația de plată din data de_ prin care intimatul T. C. a fost somat ca în termen de 15 zile de la primire, să achite suma de 29.789,2 lei, creditoarei C. D. T. și suma de 12.200 euro și 7.129 lei creditorului V. N. .

Instanța a reținut că somația îndeplinește exigențele art. 387 alin. (1) C.pr.civ., conținând toate informațiile cerute de respectivul text normativ.

Cu privire la bunurile mobile indicate în cererea introductivă, în raport de susținerile contestatoarei, coroborate cu poziția intimatului T. C., exprimată prin răspunsul la prima întrebare din interogatoriu, văzând

prevederile art. 30 Codul familiei, instanța a constatat calitatea de bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală a contestatoarei T. T. -L. și intimatului T. C. a următoarelor bunuri: garnitură mobilă de dormitor "L. ";, compusă din pat, șifonier cu oglindă, noptieră, în valoare de 2000 lei; garnitură mobilă cameră de zi, compusă din colțar, masă mică, 4 scaune și șifonier, în valoare totală de 1500; garnitură mobilă bucătărie,compusă din corpuri suspendate, masă, 4 scaune, în valoare totală de 1000.

Constatând că bunurile supuse partajului nu au fost contestate sub aspectul existenței ori valorii acestora și, în virtutea principiului disponibilității și art. Conform art. 400 ind.1 C.pr.civ a dispus partajul prin atribuirea lor în favoarea contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 2.250 lei în favoarea intimatului T. C. .

În ceea ce privește cererile contestatoarei de a se constata calitatea de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, și înscrierea în cartea funciara acestei situații judecătoria a reținut că sunt nefondate cererile. În contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3583/_, cumpărătorii apartamentului menționat anterior sunt contestatoarea T. T. -L. și intimatul T. C. și nu părinții contestatoarei. Susținerea contestatoarei potrivit căreia întregul preț al imobilului ar fi fost achitat de părinții ei, iar apartamentul i-ar fi fost transmis ei, cu titlu de zestre, sunt contrazise, în primul rând, de clauzele contractului autentic nr. 3583/_, de Declarația autentificată sub nr. 849/_ de notarul Groza Aurel V., diferența de preț de 1600 mărci germane stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, a fost achitată personal de intimatul T. C. . Mai mult, conform propriei declarații de avere, completate la data de_, contestatoarea a indicat că deține cota de ½ din apartamentul dobândit prin cumpărare, în anul 2000, precum și faptul că intimatul T. C. este coproprietar al imobilului.

Raportat la aspectele deja reținute în cauză, nu a putut fi reținută nici recunoașterea acestui intimat în sensul că apartamentul ar fi bun propriu al fostei sale soții, de vreme ce o astfel de recunoaștere i-ar profita prin paralizarea executării silite pornite de creditorii V. N. și C. D. T. împotriva sa.

Declarațiile martorilor Grad I. și D. ci I., persoane a căror legătură cu familia contestatoarei, conform propriilor declarații, era faptul că mai ajutau la muncile câmpului, și care, în această calitate, nu ar fi putut să obțină date acurate cu privire la tranzacțiile imobiliare ale familiei, vor fi înlăturate, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Având în vedere faptul că solicitarea de partajare a imobilului în litigiu conform unor cote contributive de ½ a fost formulată de reprezentantul intimatului V. N. după închiderea dezbaterilor, instanța nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.

În temeiul prevederilor art. 276 Cod procedură civilă., raportat la soluția pronunțată, instanța a respins cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 88/A/26 iunie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud, a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea T. T. -L. ,

împotriva sentinței civile nr.11046/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut pentru petitul de constatare a calității de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32 sunt aplicabile dispozițiile Codului Familiei.

Examinând art.30 și 31 C.Familiei tribunalul a arătat că pentru a se putea constata caracterul de bun propriu al unui bun dobândit de unul dintre soți în timpul căsătoriei acestora este absolut necesar ca acel bun pretins să se încadreze în unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege la art.31. În caz contrar, dacă nu se face dovada că bunul dobândit în timpul căsătoriei soților este bun propriu în sensul impus de art.31 Codul familiei, înseamnă că acel bun este bun comun și calitatea acesta nu trebuie dovedită așa cum expres prevede art.30 alin.3 Codul familiei.

Raportat la aceste motive concrete invocate de contestatoare, tribunalul a apreciat impune a fi analizat dacă bunul imobil respectiv constituie propriu al apelantei în baza art.31 lit.b Codul familiei, adică ca bun dobândit în timpul căsătoriei prin donație din partea părinților acesteia, nefiind incidente în mod evident celelalte cazuri de la art.31 Codul familiei.

Pentru a putea fi considerat bun dobândit prin donație de către unul din soți în timpul căsătoriei acestora, tribunalul a arătat că este absolut necesar ca chiar bunul dobândit în timpul căsătoriei să fi făcut obiectul unui contract de donație între un donator și unul dintre soți ca donatar. Însă în cauză, tribunalul a constatat că bunul imobil apartament nu a fost donat de părinții contestatoarei acesteia prin contract autentic de donație, impus de lege sub sancțiunea nulității absolute, ci imobilul apartament în litigiu a fost dobândit printr-un alt tip de contract, respectiv prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3583/_ la BNPA Bria E. Florea și Bria Dumitru Alexandru, cumpărătorii apartamentului menționat anterior fiind contestatoarea T. T. -L. și intimatul T. C., căsătoriți la momentul respectiv, precizându-se expres caracterul de bun comun în contractul autentic, și nu părinții contestatoarei, după cum corect a reținut și prima instanță.

Aspectul că prețul acestui apartament a fost plătit din sume de bani ce ar fi provenit de la părinții contestatoarei este insuficient pentru a se constata că imobilul a fost donat apelantei de părinții săi, cel mult acest lucru ar constitui un motiv pentru a se constata o cotă de contribuție suplimentară a contestatoarei la dobândirea tuturor bunurilor comune în timpul căsătoriei, dar nu s-a formulat o asemenea cerere de a se constata că imobilul este bun comun și că apelanta contestatoare are o cotă de contribuție mai mare decât a soțului intimat la dobândirea tuturor bunurilor comune.

Așa fiind, reținând că apartamentul în litigiu nu este un bun donat exclusiv contestatoarei de către părinții acesteia și nefiind incident vreun alt caz dintre cele prevăzute de art.31 Codul familiei, în mod legal și corect a fost respinsă cererea acesteia de constatare a calității de bun propriu al acesteia a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara, precum și cea subsidiară

și accesorie de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat.

Tribunalul a arătat că nimic nu i-a împiedicat pe părinții apelantei să cumpere apartamentul pe numele lor, iar apoi în timpul căsătoriei să-l fi donat contestatoarei, situație în care s-ar fi putut constata că este vorba de un bun propriu al acesteia. Oricum, tribunalul a arătat, că prin declarațiile martorilor audiați de prima instanță, coroborate cu înscrisurile depuse în apel privind deținerea de bunuri imobile de către părinții apelantei și încheierea anumitor contracte de vânzare cumpărare, nu s-a făcut dovada certă că părinții apelantei au plătit integral prețul pentru apartament, mai ales că nu s-a prevăzut nici o clauză în acest sens, deși se putea face acest lucru, în contractul vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3583/_, prin care să se reliefeze proveniența sumei de bani plătită ca preț.

Nici faptul că intimatul a recunoscut la răspunsul la interogator că bunul imobil a fost dobândit la două luni după căsătoria acestora și că nu dețineau venituri suficiente în acest sens și că este de acord cu admiterea acțiunii de partaj așa cum a solicitat contestatoarea, nu este suficient pentru admiterea apelului, fiindcă oricum este necesar să se poată încadra dobândirea acestui imobil în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.31 Codul familiei, ori după cum s-a explicat anterior, nu este posibil așa ceva, bunul imobil nefiind donat în timpul căsătoriei de părinții apelantei acesteia, ci a fost cumpărat de la o terță persoană Chendeș Sorin.

Contrar aserțiunilor apelantei că intimatul V. N. nu mai are calitatea de creditor, fiindcă după promovarea acțiunii de partaj, ordonanța de plată ce constituia titlu executoriu a fost anulată, tribunalul a constatat că prin Ordonanța nr. 3982/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2080/2011, instanța a admis cererea formulată de creditorul V.

N. în contradictoriu cu debitorul T. C. și l-a somat pe acesta din urmă să plătească creditorului suma de 12.200 euro, contravaloarea în lei la cursul zilei din data plății efective, reprezentând împrumut nerestituit, în termen de 30 de zile de la comunicare și cheltuieli de judecată în cuantum de 844 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, iar apoi la solicitarea creditorului V. N., prin Încheierea nr. 5122/2011, Judecătoria Bistrița a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr. 3982/2011, cererea creditorului de executare silită, însoțită de titlul executoriu, fiind înregistrată sub nr. 312/2011 la SCPEJ V. n D.

& Andronesi D. M. . La cererea executorului judecătoresc, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin Încheierea nr. 5525/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .

La dosar s-a atașat odată cu contestația la executare sentința civilă nr.482/_ a Judecătoriei Năsăud prin care a fost respinsă cererea formulată de creditorul V. N. împotriva debitorului T. C., numai că titlu executoriu în baza căreia s-a pornit executarea este altul, fiind

ulterior acei hotărâri, respectiv Ordonanța nr. 3982/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2080/2011, nefiind depuse dovezi că a fost anulată această ordonanță.

Nefiind admis apelul privind capătul de cerere privind constatarea ca bun propriu a apartamentului, nu a putut fi admis nici în ce privește cererea

de anularea a formelor de executare întocmite, fiindcă aceasta se afla în strânsă legătură cu primul petit, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au dovedit alte neregularități concrete privind întocmirea formelor de executare realizate în dosarele execuționale.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței civile nr.11046/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, care a fost menținută ca legală și temeinică.

În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel, fiindcă, pe de o parte, față de soluția respingerii apelului, apelanta se află în culpă procesuală și nu este

îndreptățită să i se acorde, iar pe de altă parte, intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea T. T. L., solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În subsidiar, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., contestatoarea a solicitat modificarea hotărârii recurate și rejudecând cauza pe fond, admiterea contestației la executare; să se constate calitatea de bun propriu al recurentei contestatoare asupra apartamentului situat în B., str. I. M. nr. 7, sc. C, parter, înscris în Cf 5833/32 B., nr. top 8330/C/32; să se dispună anularea formelor de executare silită întocmite de SC PEJ Andronesi V. n D. & Andronesi D.

M. în dosarele execuționale nr. 312/2011 și 253/2011 și menținerea celorlalte dispoziții din sentința atacată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, contestatoarea a arătat că atât hotărârea instanței de fond, cât și hotărârea instanței de apel sunt netemeinice și date cu încălcarea esențială a legii.

În principal, s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât la termenul de judecată din_ i s-a pus în vedere contestatoarei să depună în scris cererea în probațiune formulată, cu indicarea numelui martorilor și a tezei probatorii, și dispunând în acest sens, completul de judecată de la acel termen a avut în vedere împrejurarea că cererea în probațiune este admisibilă, iar la termenul de judecată din_ completul de judecată a fost prezidat de un alt magistrat, care a respins cererea în probațiune ca nefiind utilă cauzei.

Această soluție este apreciată de recurentă ca fiind nelegală, deoarece cu cererile formulate în probațiune testimonială dorea să dovedească că părinții recurentei au avut suficiente venituri pentru a achiziționa apartamentul în litigiu. În contextul în care cererea a fost respinsă, recurenta a apreciat că a fost privată de dreptul la apărare, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probatoriului testimonial.

În subsidiar, a apreciat că hotărârea pronunțată în apel este nelegală și netemeinică, instanța de fond statuând nelegal că înscrierile în cartea funciară fac dovada deplină a calității de bun comun și a contribuției părților la dobândirea imobilului.

Deși potrivit literaturii și practicii judiciare în materia partajării bunurilor comune, înscrierile în cartea funciară pot fi răsturnate prin orice mijloc de probă în ce privește natura bunului și contribuția soților la

dobândirea acestuia, instanța fondului a înlăturat susținerea contestatoarei referitoare la contribuția părinților la dobândirea apartamentului, apreciind că nu se poate reține contribuția părinților contestatoarei la achiziționarea apartamentului, deoarece, în acea situație ar figura în calitate de cumpărător părinții acesteia și nu contestatoarea și soțul ei. Contestatoarea a apreciat că opinia personală a instanței de fond nu poate fi avută în vedere la calificarea bunului.

Statuările instanței de fond referitoare la faptul că suma de 1500 DM nu poate fi considerată ca aport al părinților contestatoarei, deoarece în declarația autentificată de notar apare numele ginerelui este greșită, întrucât contestatoarea și soțul ei erau la începutul căsătoriei, iar părinții contestatoarei nu au încercat să-și preconstituire probe pentru un eventual divorț al fiicei lor și apoi pentru partajul bunurilor comune, ci au încercat să le ofere tinerilor căsătoriți o locuință.

În opinia recurentei, instanța de fond a analizat speța prin prisma separațiilor de patrimonii a soților, instituție prevăzută de Noul Cod Civil, întrucât, numai în acest fel putea fi interpretată opinia instanței de fond referitoare la faptul că, pentru fiecare bun achiziționat de părinții unuia dintre soți, trebuia să figureze în actele întocmite, numele părintelui care a contribuit.

Declarația de avere întocmită de contestatoare la instituția unde era angajată nu are nicio relevanță în cauză și ea nu este de natură să califice natura bunului ca fiind comun sau propriu și nici contribuția la dobândirea acestuia și cele menționate în această declarație puteau fi răsturnate cu alte mijloace de probă, în materia partajării bunurilor comune. În mod nelegal instanța de fond a apreciat că această declarație nu poate fi combătută cu nici un mijloc de probă.

Contestatoarea a arătat că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat declarația martorilor Grad I. și D. ci I. pe motiv că specificul muncii lor desfășurate de acestea în gospodărie nu le oferea prilejul să obțină date cu privire la tranzacțiile imobiliare, ori ocupația sau profesia martorilor nu are nicio relevanță în cauză și depozițiile acestora nu pot fi interpretate prin prisma acestor împrejurări.

Contestatoarea a arătat că instanța de fond a omis să verifice dacă contestatoarea și intimatul, fiind proaspăt căsătoriți, au avut resursele necesare pentru cumpărarea acestui apartamentul. În acest sens este relevantă declarația martorei Grad I., din care a rezultat că darul de nuntă nu a acoperit nici măcar cheltuielile efectuate pentru organizarea mesei.

În acest context, trebuiau avute în vedere depozițiile martorilor, care sunt sincere și se coroborează cu răspunsul la interogatoriu al intimatului T.

C. .

Instanța de fond a interpretat în mod original interogatoriul intimatului T. C. și statuările instanței de fond în sensul că s-a încercat sustragerea apartamentului de la executare silită sunt nefondate și

fără suport probatoriu.

Deși instanța de fond a analizat admisibilitatea acțiunii prin prisma argumentelor invocate, instanța de apel a hotărârii că sentința est legală și

temeinică, însă prin prisma altor argumente decât cele avute în vedere de instanța fondului.

Statuările instanței de apel referitoare la faptul că acțiunea reclamantei ar fi fost admisibilă doar în condițiile în care reclamanta primea în timpul căsătoriei apartamentul în litigiu prin donație, încheiată în formă autentică, precum și prezumția că atâta vreme cât apartamentul a fost cumpărat pe numele ambilor soți, se prezumă că părinții reclamantei au dorit să-i gratifice pe ambii soți și nu numai pe recurentă, însă aceste statuări exced motivelor prin prisma cărora instanța de fond a analizat admisibilitatea acțiunii.

Statuările instanței de apel s-au bazat pe principiile comunității de bunuri reglementată de Noul Cod Civil, deși bunurile supuse partajului au fost dobândite sub imperiul Codului familiei.

În consecință, instanța de apel trebuia să aibă în vedere practica judiciară în materie, precum și "obiceiul locului";, fiind cunoscut faptul că atunci când părinții îl gratifică pe copilul lor nu o fac prin donație sau alt act autentic.

Decizia pronunțată în apel cuprinde statuări contradictorii cu privire la modalitatea dobândirii bunului și, în considerente s-a reținut că prin înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar, nu s-a făcut dovada certă că părinții reclamantei ar fi achitat integral prețul apartamentului, însă instanța de apel a omis să verifice dacă martorii propuși spre audiere sunt chiar cumpărătorii acestor imobile și aceste statuări ale instanței nu face decât să demonstreze că cererea de audiere a martorilor solicitată în apel era utilă și concludentă cauzei.

Statuările instanței de apel referitoare la cota de contribuție a soților exced obiectului pricinii, apartamentul fiind achiziționat exclusiv de către părinții reclamantei și pârâtul nu a avut nicio contribuție la dobândirea acestui bun.

Recurenta a arătat că din înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar, a rezultat că părinții recurentei au vândut mai multe terenuri, iar cu banii obținuți au cumpărat apartamentul din litigiu. În prezent părinții recurentei dețin 1 ha pădure, 4 ha și 6400 mp teren agricol, situat pe raza comunei Dumitra și terenuri și construcții înscrise în CF 1478 Năsăud, terenuri și construcții înscrise în CF 1238/A Năsăud, teren și construcții înscrise în CF 25648 Năsăud, terenuri și construcții înscrise în CF 3577 Năsăud, demonstrând că dețin suficiente bunuri imobile care să le permită să o ajute pe fiica lor.

Statuările instanței în sensul că intimatul V. N. are calitatea de creditor, sunt simple aserțiuni, consecința unei lecturi superficiale a pieselor dosarului. Prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea în anulare și anulată ordonanța nr. 3982/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița și întrucât titlul executoriu a fost anulat, rezultă că V. N. nu mai are calitatea de creditor, iar această împrejurare nu a fost verificată de instanță.

Recurenta a arătat că a analizat separat legalitatea și temeinicia celor două hotărâri, deoarece în considerentele deciziei atacate instanța de apel a analizat legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond prin prisma altor motive.

Prin întâmpinare intimata SC Wolksbank R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Pretențiile contestatoarei au fost respinse corect de către instanța de apel, conservându-se situația de cartea funciară a apartamentului, care apare înscris ca bun comun, împrejurare ce rezultă și din manifestările de voință ale soților T. (actul de dobândire al apartamentului, declarația de avere a contestatoarei, contractul de garanție reală încheiat cu banca), unde apartamentul din litigiu era declarat ca fiind bun comun.

Intimata C. D. prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată în apel fiind legală și temeinică.

Calitatea de bun comun al apartamentului reiese din contractul de vânzare-cumpărare, precum și din declarația de avere dată de contestatoare.

Recunoașterea, caracterului de bun propriu al apartamentului, făcută de intimatului T. C. nu poate fi luată în considerare, deoarece aceasta i-ar profita debitorului prin paralizarea executării silite pornite de creditorii

V. N. și C. D. T. .

Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizează casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru completarea probațiunii recurenta invocând nelegala respingerii a suplimentării probațiunii.

Verificând critica recurentei, curtea constată că, într-adevăr, în ședința publică din 22 mai 2013, contestatoarea T. T. L. a solicitat în probațiune audierea martorilor Pupeză Grigore și Cioancă I., însă contrar susținerii lor făcute în recurs, completul de judecată nu a admis în principiu cererile în probațiune, ci a dispus expres că "asupra probatoriului solicitat instanța urma să se pronunțe la termenul următor";.

La termenul următor, completul de judecată în aceeași componență a verificat utilitatea și pertinența probațiunii solicitate și a decis că suplimentarea probațiunii nu este utilă soluționării cauzei (f. 54).

Cererea în probațiune viza teza probatorie invocată de contestatoare era aceea referitoare la situația materială a părinților reclamantei care le-ar fi permis achiziționarea apartamentului în litigiu. Deci verificarea suplimentării probațiunii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară de modificare a deciziei pronunțate în apel, curtea constată că majoritatea motivelor de recurs constituie critici ale sentinței pronunțate de judecătorie și nu critici ale deciziei pronunțate în apel.

Astfel, statuările judecătoriei referitoare la calificarea naturii apartamentului ca bun comun, precum și cele referitoare la suma de 1500 DM, sau modul în care a fost interpretată declarația de avere dată de contestatoarea recurentă, precum și motivul pentru care au fost înlăturate declarațiile martorilor, nu pot fi analizate în recurs, deoarece obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel și nu sentința judecătoriei.

Nu este fondată critica deciziei pronunțate în apel vizând faptul că instanța de apel a analizat sentința prin prisma altor motive decât cele invocate de către apelantă. Verificând considerentele deciziei pronunțate în

apel, curtea constată că tribunalul a răspuns criticilor invocate în motivele de apel, pornind de la prezumția comunității de bunuri statuată în art. 30 Codul familiei.

Plecând de la această prezumție legală irefragabilă, tribunalul a arătat că, contestatoarea era obligată să înlăture această prezumție, iar împrejurarea că părinții contestatoarei ar fi plătit apartamentul, nu face ca să se schimbe caracterul de bun comun al soților, ci, poate eventual,să modifice cota de contribuție a acesteia.

Instanța de apel a analizat declarațiile martorilor audiați în prima instanță a coroborat aceste declarații cu înscrisurile depuse în apel privind încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, însă aceste probe nu au dovedit că părinții apelantei au plătit integral prețul pentru apartamentul, mai ales că nu există nici în contract o clauză în acest sens.

Tribunalul s-a pronunțat inclusiv asupra valenței pe care instanța de fond trebuia să o acorde răspunsului la interogator de către intimat, așa încât recurenta nu poate susține cu succes că tribunalul s-a pronunțat pe alte aspecte decât cele invocate în memoriul de apel.

Nu este fondată nici critica potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la calitatea de creditor al lui V. N., tribunalul răspunzând acestei critici, după cum rezultă din considerentele aflate la f. 58 față verso din dosar. În contestația la executare recurenta nu a invocat ca motiv de contestație anularea titlului executoriu al creditorului V. N., cererea contestatoarei viza nelegalitatea notării somației de plată asupra apartamentului, întrucât acesta are caracter de bun propriu și nu comun, ori în calea de atac nu se poate schimba obiectul cererii, după cum rezultă din dispozițiile art. 294 C.Pr.Civ. coroborat cu art. 316 C.Pr.Civ.

Recurenta contestatoare face confuzie între cota de contribuție la dobândirea unui bun în perioada căsătoriei și natura juridică a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Art. 30 C.Familiei prevede că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soților, iar ca excepție de la această regulă în art.

31 C.Familiei au fost enumerate categoriile de bunuri proprii. Din perspectiva acestor prevederi legale a fost analizată probațiunea de către tribunal care a statuat asupra stării de fapt, constatând că apartamentul este bun comun. Instanța nu a fost investită că o acțiune de partaj în care să verifice cota de contribuție a fiecărui coproprietar, probațiunea recurentei tinzând să dovedească acest aspect.

În cazul de față, din contractul de vânzare-cumpărare a rezultat că apartamentul în litigiu este bun comun, soții de comun acord au garantat un împrumut și în contractul privind constituirea garanției reale imobiliare au declarat că bunul este bun comun al soților și nu în ultimul rând, în declarația de avere dată de contestatoare în 2011, bunul este declarat ca fiind bun comun.

În consecință, curtea constată că decizia pronunțată în apel a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute de art. 30 și 31 Cod. fam., motiv pentru care nu se verifică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

În temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul contestatoarei.

În temeiul art. 274 Cod proc.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei SC SC V. R. SA suma de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 73).

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de contestatoarea T. T. -L. împotriva deciziei civile nr. 88/A din 26 iunie 2013 a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatei SC V. R. SA suma de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

T. D.

M.

C.

V.

A.

-T. N.

GREFIER

M. L. -T.

Red. ATN dact. GC 2 ex/_

Jud. apel: G.C.Frențiu, M.L.B.

← Decizia civilă nr. 226/2013. Contestaţie la executare  Decizia civilă nr. 367/2013. Contestaţie la executare →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4236/2013. Contestaţie la executare