Decizia civilă nr. 1015/2013. Constatare simulatie
| Comentarii |
|
_
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1015/R/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -V. B.
Judecător C. -A. C. Judecător O. R. G. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent U. V. L., împotriva Sentinței civile nr. 4404/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat T. I. H., intimat J. V. D., având ca obiect acțiune în declararea simulației.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
reprezentantul recurentei avocat M. P.
intimat Reclamant - J. V. D. personal și asistat de avocat Răzvan B.
intimat Pârât - T. I. H. personal Lipsă fiind:
recurent Pârât - U. V. L. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul intimatului reclamant învederează instanței faptul că a studiat înscrisurile depuse la termenul anterior de judecată, însă consideră că acestea au fost depuse într-o fază a procesului în care nu mai pot fi dovedite, respectiv nu se mai pot administra probe. Reprezentantul intimatului învederează instanței faptul că, potrivit extrasului de cont din data de_, recurenta avea în contul acesteia o sumă bani și solicită ca reprezentantul recurentei să precizeze proveniența acestor sume de bani și care a fost momentul depunerii acestora în cont. Reprezentantul intimatului solicită instanței, în cazul în care reprezentantul recurentei nu poate răspunde solicitării menționate anterior, emiterea unei adrese către Banca Transilvania, în vederea comunicării datei înființării depozitului recurentei și, în cazul în care se cunoaște, proveniența sumelor depuse.
Reprezentantul recurentei, învederează instanței faptul că în cazul în care reprezentantul intimatului ar fi avut aceste nelămuriri, acestea trebuiau spuse la fondul cauzei având în vedere faptul că recurenta pârâtă a fost în fața instanței la interogator.
Reprezentantul intimatului susține cererea privind emiterea unei adrese către Banca Transilvania.
Reprezentantul recurentei învederează instanței faptul că nu se opune emiterii adresei către Banca Transilvania.
Instanța, după deliberare, respinge cererea formulată în probațiune de reprezentantul intimatului, având în vedere faptul că aceasta nu este concludentă.
Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii ca urmare a intervenirii prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, cu cheltuieli de judecată la fondul cauzei și cu cheltuieli de judecată în recurs constând din taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Arată reprezentantul intimatului reclamant faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, prezenta acțiune fiind imprescriptibilă.
Intimatul T. I. H. învederează instanței faptul că banii i-a primit de la reclamant, însă până nu se încheie procesul privind terenurile din str. Odobești nu pot să-și rezolve problemele. Mai arată faptul că banii i-a primit de la reclamant, respectiv în prima fază a primit 70.000 Euro, în a doua fază a primit 12.000 Euro, iar în a treia fază a primit 9.000 Euro. Arată faptul că după ce a primit acești bani reclamantul i-a solicitat să încheie un act cu privire la sumele primite. Astfel, pentru a încheia acest act, s-a întâlnit în localitatea Gherla cu pârâta, însă având în vedere faptul că la acel moment reclamantul și pârâta formau un cuplu nu și-a pus întrebarea de ce nu s-a prezentat reclamantul personal.
T. UL Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4404/_ pronunțată în dosar nr._ al
Judecătoriei C. -N. a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta U. V. L. ; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J. V. D., în contradictoriu cu pârâții Ț. I.
H. și U. V. L. și în consecință: s-a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane a actului public constând în contractul de împrumut încheiat cu legalizare de semnătură nr.1992/_ de BNP D. G. I. cu încheiat între pârâtul Ț. I. H. în calitate de debitor și pârâta U. V. L. în calitate de creditor, având ca obiect împrumutul sumei de 21.000 euro, în sensul că actul real s-a încheiat între reclamant în calitate de creditor și pârâtul Ț. I. H. în calitate de debitor; a fost obligată pârâta U. V. L. la plata către reclamant a sumei de 7505 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Instanța de fond a fost sesizată la data de_ cu o acțiune în constatarea simulației prin interpunere de persoane a unui contract de împrumut încheiat la data de_ .
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, instanța constată că actul public care constituie obiectul acțiunii în declararea simulației prin interpunere de persoane a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, mai exact anterior datei de_ .
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 și 3 C.civ. din 2009, art. 3, 4 și 102 alin. 1 din Legea 71/2011, urmează a se aplica prevederile Codului civil din 1864, legea în vigoare la data încheierii actului juridic.
Acțiunea în simulație este o acțiune în constatare, fiind astfel imprescriptibilă.
Prin introducerea unei asemenea acțiuni, partea urmărește să înlăture aparența creată și să restabilească realitatea celor contractate de către părți. Prin urmare, urmează a se respinge prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâta
U. V. L. prin intermediul întâmpinării depuse la dosar.
Pe fond, instanța reține că la data de_ a fost încheiat contractul de împrumut între U. V. L., în calitate de creditoare și Ț. I. H., în calitate de debitor, având drept obiect împrumutul unei sume de 21.000 euro, data scadentă a împrumutului fiind stabilită de către părți la_ . Respectivul contract a fost încheiat sub legalizare de semnătură de către BNP D. G. I. cu.
La data încheierii respectivului contract, se reține că reclamantul J. V. D. și pârâta U. V. L. erau într-o relație de concubinaj, între cele două părți existând practica conform căreia toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către reclamant și diverse persoane, având drept obiect terenuri sau alte bunuri imobile, să fie simulate prin interpunere de persoane, în calitate de cumpărător sau vânzător (după caz) figurând pârâta U. V. L. . Conform celor menționate de către reclamant respectiv de către pârâta U. V. L. atât prin cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, cât și prin interogatoriile administrate, acest contract de împrumut este singurul contract de împrumut încheiat prin interpunere de persoane.
Starea de fapt prezentată mai sus a fost confirmată prin sentința civilă 614/_ a T. ului C. prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul din prezentul litigiu și s-a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane a mai multor contracte de vânzare-cumpărare având drept obiect terenuri. În considerentele respectivei hotărâri, s-a reținut că în ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare din 2005 și 2008, prin care pârâta a cumpărat pentru prețul de 90.000 euro și apoi a vândut pentru prețul de 650.000 euro un teren situat în C. -N., str. Odobești, f.n., din probele administrate rezultă că și acest contract a fost unul simulat, reclamantul fiind cel care a negociat condițiile
încheierii actelor și a achitat, respectiv primit prețul.
În prezenta cauză, pârâtul Ț. I. H. nu și-a exprimat poziția procesuală prin intermediul unei întâmpinări sau a unui alt înscris depus la dosar, însă prin intermediul interogatoriilor administrate acesta a afirmat că a negociat cu reclamantul J. V. D. acordarea împrumutului de 21.000 euro, banii fiind remiși personal de către reclamant în două rate, respectiv o primă rată în cuantum de
12.000 euro și o a doua rată în cuantum de 9.000 euro. Așadar, conform pârâtului Ț. I. H., reprezentarea lui a fost aceea că încheie cu contract de împrumut cu reclamantul J. V. D., nu cu pârâta U. V. L. .
Din interogatoriul administrat pârâtului T. I. H. reiese faptul că acesta a împrumutat mai multe sume de bani de la reclamantul J. V. D. . Astfel, în anul 2008 a împrumutat suma de 70.000 euro de la reclamant (fapt care nu a fost negat de pârâta U. V. L. pe parcursul acestui proces, a se vedea întrebarea 3 din interogatoriul administrat pârâtului Ț. I. H. de către pârâta U. V. L. ), pentru acest împrumut nefiind încheiat vreun înscris (de remarcat faptul că acest împrumut a fost acordat în aceiași zi în care pârâtul Ț. I. H. a plătit ultima tranșă din prețul de 650.000 euro datorat pentru terenul situat în loc. C. -N., str. Odobești. Conform pârâtului Ț. I. H. doar pentru împrumutul de 21.000 euro din anul 2009 a fost încheiat un înscris sub semnătură legalizată, în calitate de creditor fiind menționată pârâta U. V. L. .
Reclamantul J. V. D. afirmă faptul că nu a încheiat înscrisuri cu pârâtul Ț. I. H. care să ateste împrumuturile acordate, având încredere în acesta. Totuși, pentru împrumutul din 2009 în cuantum de 21.000 euro reclamantul a solicitat încheierea unui înscris. În interogatoriul administrat reclamantului acesta afirmă că "am acordat împrumuturi și altor persoane, cu sau fără încheierea unor înscrisuri. Acolo unde am încheiat înscrisuri, le-am încheiat în nume propriu";, iar cu pârâtul Ț. I. H. "în afară de contractul de împrumut obiect al prezentei cauze nu am încheiat alte înscrisuri referitoare la împrumuturile acordate";.
Așadar, instanța va reține că reclamantul J. V. D. și pârâtul Ț. I. H. au încheiat mai multe contracte de împrumut, în toate reclamantul având calitatea de creditor iar pârâtul Ț. I. H. de debitor.
Martorul Fulop Ștefan a declarat că reclamantul J. V. D. i-a împrumutat mai multe sume de bani pentru care nu au încheiat înscrisuri, cel mai semnificativ împrumut fiind de 30.000 euro, în anul 2009.
Așadar, coroborând probele administrate în speță (interogatorii, declarațiile martorilor audiați), instanța reține că reclamantul împrumuta în mod frecvent diverse sume de bani, pentru care fie încheia, fie nu încheia înscrisuri.
De asemenea, instanța va reține că reclamantul J. V. D. și pârâta U. V.
L. au recurs de mai multe ori la operațiunea simulației prin interpunere de persoane. Conform martorul Fulop Ștefan simulația prin interpunere de persoane realizată de către părți era de notorietate, acesta, în calitate de prieten de familie cu reclamantul și pârâta U. V. având cunoștință de faptul că reclamatul obișnuia să încheie diferite acte juridice prin intermediul pârâtei, afirmând că "aceasta era procedura pe care se mergea de către părți, întrucât în acea perioadă cetățenii străini nu aveau dreptul să achiziționeze bunuri în România";.
În aceste condiții, este rezonabil să presupunem că și acest contract de împrumut a fost simulat, mai ales în condițiile în care pârâta la momentul încheierii contractului nu dispunea de sume de bani importante (deținând în proprietate un magazin în Gherla). Martorul Fulop Ștefan a declarat că cheltuielile gospodăriei reclamantului și pârâtei U. în perioada în care cei doi au fost
împreună au fost suportate aproape în întregime de către reclamant. Potrivit martorului citat mai sus, pârâta U. avea un magazin în Gherla, fără însă a putea preciza dacă avea profit din acea activitate, după cum nu are cunoștință de alte afaceri ale pârâtei sau de faptul că anterior începerii relației cu reclamantul să fi avut la dispoziție diverse sume de bani necesare achiziționării unor imobile.
Pârâta U. V. L. a afirmat atât prin intermediul întâmpinării cât și prin intermediul interogatoriului administrat că suma de 21.000 euro provine din prețul de 650.000 euro achitat de pârâtul Ț. pentru terenul din str. Odobești, loc. C. -
N. . În interogatoriul administrat pârâta arată faptul că "personal am cumpărat acel teren în anul 2005 cu suma de 90.000 euro, sumă pe care o aveam din familie. Nu reclamantul mi-a dat acea sumă de 90.000 euro";.
În considerentele sentinței menționate mai sus pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a reținut că pârâta U. V. L. a depus la dosar două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în 2005 și 2006 prin care U. A. și U. L., respectiv U. A. Florentin și U. M. L. au vândut 2 imobile pentru prețurile de 28.000 lei și 18.200 euro, însă potrivit T. ului C. nu există nicio probă din care să rezulte că acești bani, primiți de la rudele pârâtei, au fost folosiți de aceasta pentru cumpărarea imobilelor în litigiu. Respectiva sentință a fost menținută în apel, fără însă ca la momentul pronunțării prezentei sentințe această să fi devenit irevocabilă.
Cu toate acestea, instanța constată că în prezentul litigiu pârâta U. V. nu a administrat nicio probă în sensul dovedirii alegației conform căreia a achitat din surse proprii suma de 90.000 euro în anul 2005 în vederea cumpărării terenului situat pe str. Odobești din C. -N. . Conform art. 1169 C.civ. din 1864, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. În aceste condiții nu poate fi primită apărarea pârâtei U. care a afirmat că suma de 21.000 provine din vânzarea respectivului teren, în condițiile în care respectivul teren a făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare a căror parte a fost în mod real reclamantul.
Privită ca o excepție de la principiul opozabilității față de terți a unui contract, simulația presupune, în general, două contracte: unul public, aparent, contractul simulat, prin care se creează o anumită situație juridică care nu corespunde realității, respectiv un altul secret, contraînscrisul, care corespunde voinței reale a părților și prin care se anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public.
În cazul simulației prin interpunere de persoane, contractul aparent se încheie între anumite persoane, fiind însoțit totodată de un contract secret- contraînscris- prin care se precizează că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în contractul public. La simulația prin interpunere de persoane ambele părți din contractul aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o terță persoană căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei. Așadar, la această operațiune participă toate părțile angrenate atât în încheierea actului public, cât și a celui secret, partea cu care se încheie actul public prin interpunere de persoane având cunoștință de acest fapt.
Actul secret trebuie dovedit prin înscrisuri, însă în cazul în care preconstituirea unui înscris a fost imposibilă, inclusiv din motive de ordin moral, în conformitate cu art. 1198 C.civ.1864 urmează a se considera admisibilă proba cu martori în dovedirea existenței unui act secret, în sens de negotium.
Având în vedere faptul că în perioada încheierii actului public (_ ) reclamantul J. V. D. și pârâta U. V. L. se aflau într-o relație de concubinaj, recunoscută inclusiv de pârâta U. V., instanța constată că a existat o imposibilitate de ordin moral în preconstituirea unui înscris secret, astfel încât urmează a se dovedi existența anterioară sau cel puțin concomitentă a unui act secret (în sens de negotium) prin intermediul martorilor audiați în speță.
În cauză, probele administrate (interogatoriile părților, martorii audiați) au confirmat existența unui act secret (în sens de negotium) între părți. Nu poate fi primită apărarea pârâtei U. V. conform căreia acest contract nu s-a încheiat prin interpunere de persoane, în condițiile în care toate celelalte operațiuni juridice
încheiate între părțile din această cauză au fost simulate prin interpunere de persoane.
În condițiile în care reclamantul avea la dispoziție sume mari de bani, sens în care făcea diverse împrumuturi (a se vedea inclusiv împrumutul de 144.000 euro la care face referire în interogatoriul său pârâta) și întrucât pârâta nu a reușit să demonstreze proveniența sumei de 21.000 euro, instanța urmează a admite acțiunea formulată și în consecință urmează a constata caracterul simulat prin interpunere de persoane al actului public constând în contract de împrumut încheiat cu legalizare de semnătură nr. 1992/_ de BNP D. G. I. cu încheiat între pârâtul T. I. H. în calitate de debitor și U. V. L. în calitate de creditor având ca obiect împrumutul sumei de 21.000 euro, în sensul că actul real s-a încheiat între reclamant în calitate de creditor și pârâtul Ț. I. H. în calitate de debitor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 3500 lei și 5 lei timbru judiciar, precum și onorariu avocațial de 4000 lei conform chitanței nr. 244697/_
, motiv pentru care constând culpa procesuală a pârâtei U. V. L., în temeiul art.274 C.pr.civ instanța o va obliga la plata către reclamant a sumei de 7505 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinței civile nr. 4404/6 martie 2013, pronunțată în prezentul dosar a promovat recurs reclamanta U. V. L. în contradictoriu cu reclamantul intimat J. V. D. și cu pârâtul Ț. I. H., solicitând admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă iar in subsidiar ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.
In motivare, recurenta a formulat următoarele critici vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate:
Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că aceasta are un caracter imprescriptibil fiind o acțiune in constatare,fără insă a indica vreun temei de drept sau vreo altă explicație decât lămurirea înnțelesului unei astfel de acțiuni in constatare.
Susține și in recurs excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, căci acțiunea in constatarea simulației este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, având in vedere că reclamantul avea cunoștință de actul pretins simulat încă de la data întocmirii lui,că nu există un contract real și secret, care să fi fost menit să dea impresia realizării unei situații juridice diferite de cea reală, in temeiul art. 3 din Decretul 167/1958, acțiunea este prescrisă.
Apreciază sentința fondului ca nelegală în ce privește aspectele de fond ale acesteia.
Contractul de împrumut încheiat între reclamantă și pârâtul de rând 2 este un contract cu semnătură legalizată de către Biroul Notarului Public D. G. I. cu, iar în virtutea respectării principiului simetriei actelor juridice, actul secret trebuia încheiat și el în formă scrisă.
Cum contractul aparent sau public, respectiv contractul de împrumut, este prezumat că exprimă adevărul, adică voința reală a părților, până în momentul în care se dovedește contrariul, reclamantul trebuie să facă proba simulației.
Actul aparent fiind perfectat în formă scrisă, dovada existentei voinței secrete a părților se poate face numai printr-un înscris.
Acest negotium despre care face vorbire reclamantul din prezentul dosar nu contrazice în vreun fel voința părților din contractul de împrumut, care, în viziunea acestuia, reprezintă actul public, aparent.
Este de remarcat faptul că nu există nici un astfel de contraînscris, între reclamant și recurentă, pentru simplul fapt că operațiunea descrisă în actul legalizat de notar reprezintă realitatea .
Asupra acestei apărări instanța de fond se pronunță în sensul că acest contraînscris nu era necesar, datorită imposibilității de ordin moral a preconstituirii înscrisului.
Reținerea imposibilitatea de ordin moral a preconstituirii înscrisului, invocată de reclamant și reținută de către instanță, este nelegală, întrucât instanța de fond, deși a administrat toate probele propuse de părți, nu face altceva decât dă pronunțe hotărârea pe presupuneri proprii, presupuneri pe pare instanța însăși și le apreciază ca fiind " rezonabile".
Instanța constată că aceasta ar fi existat datorită relației de concubinaj, nici o probă administrată în dosar nefiind menționată, reținută sau relevată de instanță că ar susține această constatare a instanței.
Mai mult, probele (răspunsul reclamantului la interogator) indică faptul că reclamantul obișnuia să încheie acte scrise atunci când opera cu sume de bani, menționând chiar că "acolo unde am încheiat înscrisuri, le-am încheiat în nume propriu", afirmație reținută de instanță, însă într-un alt context, într-un sens favorabil reclamantului (f.5 - paragraf final).
Rezultă așadar că încrederea existentă între reclamant și pârât este singurul motiv pentru care aceștia nu procedau la încheierea de acte cu ocazia împrumutării de bani între ei.
Reținerea de către instanță a imposibilității de ordin moral a preconstituirii de înscrisuri nu reprezintă altceva decât o modalitate părtinitoare în favoarea reclamantului de a reține și interpreta dovezile administrate, fapt care atrage nelegalitatea sentinței fondului.
Cu alte cuvinte, deși există probe administrate, care toate relevă starea de fapt, fără a releva această imposibilitate, totuși instanță conduce motivarea la concluzia de mai sus, pe bază de presupuneri și interpretări proprii.
Instanța de fond a interpretat părtinitor probațiunea administrată în cauză.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 529/_, prin care a vândut terenul din str. Odobești către pârât, a făcut dovada provenienței sumei de bani pe care a împrumutat-o pârâtului. Acest contract face dovada deplină, până la anularea sa ori până la înscrierea în fals, fapte care nu s-au petrecut.
Dacă reclamantul susține că și acest contract ar fi un act simulat, se naște întrebarea legitimă de ce nu a procedat la fel și în cazul acestui contract, solicitând instanței constatarea simulării acestuia
Asupra acestei apărări instanța nu s-a pronunțat.
Prin răspunsul la interogatoriu reclamantul recunoaște că a dat pârâtului cu împrumut mai multe sume de bani, de 70.000 euro, pentru care nu a încheiat nici un înscris, pentru că avea încredere în el.
Însă nici nu poate justifica de ce nu a încheiat cu pârâtul un contract pentru o sumă evident mai mică decât 70.000 euro, acest fapt fiind esențial în lămurirea prezentei cauze și care nu a trezit nici o suspiciune de natură a conduce instanța de fond la concluzia că afirmația reclamantului nu este reală .
Asupra acestei apărări instanța nu s-a pronunțat.
Pârâtul recunoaște că a luat cu împrumut de bani de 70.000 euro, pentru care nu a încheiat nici avea încredere în el.
Dar nici pârâtul nu poate justifica de ce ar fi încheiat un contract, pentru o sumă evident mai mică decât 70.000 euro cu reclamanta, dacă ar fi știut că banii ar fi provenit tot de la reclamant, și acest fapt fiind esențial în lămurirea prezentei cauze și care nici acesta nu a trezit vreo suspiciune de natură a conduce instanța de fond la concluzia că afirmația reclamantului nu este reală .
Asupra acestei apărări instanța nu s-a pronunțat.
Martorul Fulop Ștefan este vădit interesat în cauză, recunoscând e acte de împrumuturi, fără acte doveditoare ce ajung și la sume de 30.000 euro .
Asupra acestei apărări instanța de fond nu s-a pronunțat, iar acest fapt nu a determinat instanța de fond să privească declarația martorului cu rezerva ce putea decurge din coroborarea acestei probe cu toate celelalte administrate .
Martorul Suciu V. declară că îl cunoaște foarte bine pe reclamant încă din anul 1991, iar din faptele relatate de acesta rezultă că se afla în relații de prietenie strânse cu acesta, permițându-și în baza acestor relații chiar să îi dea sfaturi de natură financiară, personală și relațională .
De asemenea, detaliile relatate de martor duc la concluzia că acesta cunoștea foarte bine viața și relațiile reclamantului.
Este semnificativ de remarcat faptul că, datorită relațiilor sociale pe care martorul, în calitate de parlamentar, le-a deținut în cadrul administrației publice locale, și-a permis chiar să încerce să îl ajute pe reclamant la Primăria Municipiului
C. -N. în cazul situației terenului de pe strada Odobești.
Întrebat fiind însă despre situația contractului de împrumut obiect al prezentului litigiu, martorul arată că știe doar din spusele reclamantului că ar fi existat un împrumut de 21.000 EURO, fără să știe când și în ce condiții a fost acordat, dar mai ales cine și cum l-a acordat.
Pe lângă faptul că declarația acestui martor nu este relevantă și concludentă în cauză, este important de remarcat faptul că deși martorul se afla și se află în relații foarte apropiate de reclamant, cunoscând detalii financiarei de amănunt ale vieții acestuia, nu cunoaște nimic despre acest împrumut.
Referitor la această probă, una din cele mai semnificative, instanța de fond alege calea cea mai părtinitoare față de reclamant, în sensul că o ignoră cu desăvârșire, fiind o probă evident nefavorabilă reclamantului.
Asupra acestei probe instanța de fond nu se pronunță în nici un fel, deși obligația instanței este să analizeze toate probele administrate, cu atât mai mult cu cât probele testimoniale nu au fost decât două.
Acest motiv de nelegalitate constituie, după aprecierea recurentei, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod.proc.civ..
In mod nelegal instanța a reținut ca element hotărâtor în cauză probe sau elementele de considerente reținute in sentința Sentinței civile nr. 614/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, fără ca această hotărâre să aibă autoritate de lucru judecat. .
În fapt, această instanță nu a făcut altceva decât să își însușească motivarea în drept a celeilalte instanțe, fără ca între cele 2 dosare să existe identitate de obiect sau de stare de fapt.
Este nelegal să se rețină elemente străine de natura și identitatea prezentei cauze, iar probe administrate în prezentul dosar, care nu sunt favorabile reclamantului, să fie trecute sub o tăcere suspectă .
Mai mult, instanța și-a depășit cu mult limita investirii sale, atunci când a analizat modul de dobândire a terenului din str. Odobeșți, respectiv când a stabilit cine a plătit prețul de cumpărare a acestui teren în anul 2005.
Acest element de fapt nu a reprezentat obiectul prezentului litigiu, nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, nu a suferit o probațiune propusă de părți, și, cu toate acestea, instanța constată că reclamantă nu am făcut dovada cumpărării terenului în anul 2005, teren care nu are legătură cu prezentul litigiu, reținând că nu a putut să vândă acest teren în anul 2008, deși contactul autentic de vânzare cumpărare autentic nu a fost anulat, constatat ca nul sau simulat, fiind perfect valabil.
Aceste elemente de valabilitate nu puteau fi analizate nici pe cale incidentală de către instanța de fond, cu atât mai mult cu cât ele nici nu au fost puse în discuția părților.
Acest motiv de nelegalitate constituie, după aprecierea recurentei, motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 Cod.proc.civ.
Toate elementele probatorii de mai sus duc la concluzia că actul de împrumut între reclamantă și pârât este și a fost unul real.
Față de toate apărările mai sus invocate, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca tardivă, iar în subsidiar, ca nefondată .
Intimatul J. V. D. a formulat întâmpinare față de recursul formulat de pârâta U. V. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să respingă ca nefundat recursul si să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. In motivarea poziției sale procesuale, intimatul a formulat următoarele apărări:
Soluția dată de instanță excepției prescripției dreptului la acțiune este legală. Acțiunea în simulație este o acțiune în constatare care poate fi oricând
exercitata pe cale principala sau pe cale de excepție. Aceasta acțiune este imprescriptibila1.
Caracterul imprescriptibil al acțiunii în simulație își are sorgintea în principiul potrivit căruia aparenta în drept poate fi oricând înlăturată, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.
Intimatul arată că în literatura de specialitate s-a consacrat teza conform căreia acțiunea în simulație are o autonomie de sine stătătoare fiind calificată a fi o acțiune în constatare pozitiva și declaratorie.
Recurenta critică soluția instanței de fond, apreciind că aceasta în mod nelegal nu a constatat lipsa unui contraînscris, ca element component obligatoriu al unei înțelegeri de simulație.
Poziția și argumentele recurentei sunt eronate, în condițiile în care aceasta pleacă în analiza sa de la o premisă falsă, ceea ce în mod evident duce la tragerea unei concluzii false.
Premisa falsă de la care pleacă recurenta este aceea că, pentru a putea discuta de existența unei simulații este obligatoriu ca părțile să fi preconstituit în mod concomitent două înscrisuri, cu conținut diferit, un înscris public și un înscris secret, în realitate prin în doctrină și jurisprudență este unanim acceptat, că termenul de act secret sau contra-înscris (provenit din traducerea din franceză a termenului de contre-lettre) denumește actul juridic ascuns, în sens de negotium iuris și nu în sens de instrumentum probationis.
Din aceasta perspectivă, critica recurentei este fundamental greșită, în condițiile în care în speță se impunea a se constata existența unui acord simulatoriu (negotium), acesta fiind elementul pivot al simulației și nu preconstițuirea unui înscris doveditor al acestei operațiuni.
Ceea ce omite recurenta să observe este faptul că a demonstrat prin probele administrate în prezentul dosar, respectiv prin înscrisuri, interogatorii și depoziții de martori, că actul secret în sens de negotium, a existat între intimat, pârâta U. și pârâtul Ț., anterior întocmirii actului public, simulația fiind astfel realizată.
Recurenta critică soluția instanței de fond, arătând că nu a fost dovedită în speță imposibilitatea morală de a-mi preconstitui un înscris doveditor al simulației.
Afirmația de mai sus a recurentei este oarecum bizară, în condițiile în care constatarea instanței de fond în sensul că s-a aflat într-o imposibilitate morală de a-mi preconstitui un înscris a avut la bază și o recunoaștere fățișă a pârâtei U. a relației de concubinaj avute cu mine ce s-a întins pe aproape 8 ani.
De altfel, aceasta imposibilitate morală de a-și preconstitui înscrisuri doveditoare ale realei înțelegeri dintre intimat și pârâta de rd.2 și terți contractanți a fost constatată cu putere de lucru judecat și de Tribunalul Cluj în Dosar nr._ în motivarea soluției pronunțate prin Sentința Civilă nr. 614/2012, precum și de Curtea de Apel C. în același dosar, în considerentele Deciziei 18/A/2013.
Recurenta critică instanța de fond, arătând că aceasta a analizat părtinitor probele administrate în dosar și anume:
Pârâta recurentă a depus, la solicitarea instanței de fond, cu scopul dovedirii provenienței sumei de 21.000 euro, afirmativ împrumutate pârâtului de rd.l, doar contractul de vînzare-cumpărare aut. sub. nr.529/_ de BNP Buda D., contract al cărui caracter simulat a fost constatat deja de către Tribunalul Cluj și în apel de Curtea de Apel C. în dos. nr._ .
Referitor la acest contract, ppoziția recurentei este contradictorie, respectiv, pe de o parte susține că acest act face dovada provenienței sumei de 21.000 de euro în patrimoniul său, ca parte din prețul de 650,000 euro încasat de ea conform acestui contract, iar pe de altă parte, tot pârâta afirmă și recunoaște că el a mai împrumutat pârâtului Ț. suma de 70.000 euro, sumă ce provine tot din prețul de 650.000 de euro mai sus-amintit, (a se vedea întrebarea nr. 3 interogatoriu luat reclamantului, întrebare nr.3 interogatoriul luat pârâtului Ț. ).
Este evident că dacă intimatul din prețul de 650.000 euro, a remis cu titlu de împrumut suma de 70.000 euro, pârâtului Ț., nu recurenta era proprietara acelor sume de bani și pe cale de consecință nu avea cum să dispună de ele, prin acordarea de împrumuturi.
Critica recurentei legată de intepretarea părtinitoare a probatoriului administrat în cauză este de asemenea neîntemeiată. Se poate observa ca soluția instanței de fond este corectă, în condițiile în care toate probele din dosar se coroborează și susțin poziția procesuală exprimată de intimat. Practic, pârâta recurentă înțelege să critice toate elementele de probațiune valorificate de instanță, în condițiile în care ea nu a fost în măsură să administreze nici un fel de probe în susținerea propriilor afirmații.
O a treia critică formulată de recurentă vizează reținerea de către instanță a unor elemente din dosarul_ ai T. ului C. .
Afirmă recurenta că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală atât timp cât a avut în vedere la motivarea soluției și considerentele Sentinței civile nr. 614/2012 pronunțate în dosar nr._ al T. ului C. .
Critica recurentei este nefondată, în condițiile în care, în baza principiului puterii de lucru judecat, instanța de fond nu numai că putea avea în vedere argumentele ce au stat la baza pronunțării Sentinței 614/2012, ci era și obligată să nu pronunțe o hotărâre contradictorie acesteia din urmă.
Principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre doua hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre pronunțată ulterior într-un alt proces.
Literatura de specialitate și doctrina, în mod unitar au arătat că efectul autorității de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului unei hotărâri judecătorești, cât și asupra considerentelor acesteia, astfel că dezlegarea chestiunilor litigioase din prezentul dosar, cum sunt relația de concubinaj, imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris sau înțelegerea reclamantului și a pârâtei U. și practica uzuală a celor două părți pe durata relației de concubinaj de a încheia acte simulate prin interpunere de persoane, se bucură și în acest dosar de putere de lucru judecat.
Față de toate argumentele prezentate mai sus, intimatul solicită respingerea recursului și obligarea recurentei pârâte de rd. 1, U. V. L., la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial.
Analizând sentința prin prisma motivelor și apărărilor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, T. ul constată netemeinicia recursului declarat de pârâta U. V. L., având în vedere următoarele considerente:
Soluția prescripției dreptului la acțiune a fost corect soluționată. La fel ca prima instanță, tribunalul apreciază, bazându-se pe cele statuate constant in doctrina și practica judiciară in materie, că acțiunea acțiunea în simulație este o acțiune în constatare care poate fi oricând exercitata pe cale principala sau pe cale de excepție. Aceasta acțiune este imprescriptibila.
Caracterul imprescriptibil al acțiunii în simulație își justificarea în principiul potrivit căruia aparenta în drept poate fi oricând înlăturată, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.
Pârâta invocă nelegalitatea sentinței atacate, pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează instituția simulației, instanța reținând eronat existența simulației în lipsa contraînscrisului care să constate înțelegerea ocultă a părților.
Critica este neîntemeiată întrucât, așa cum a reținut corect prima instanță, existența contraînscrisului trebuie să fie probată ca negotium juris, și nicidecum ca instrumentum probationem.
În speță, existența contraînscrisului ca instrument probator nu a fost probată, însă a fost probată existența acordului de voință secret, care este acela că adevăratul împrumutător este reclamantul și nicidecum pârâta recurentă.
Instanța a reținut în mod corect existența unei imposibilități morale a preconstituirii înscrisului doveditor a acestei înțelegeri, imposibilitate ce decurge din existența unei relații de concubinaj îndelungate între reclamant și pârâtă, respectiv între împrumutătorul real și cel aparent.
În mod eronat raportează recurenta această imposibilitate morală a preconstituirii înscrisului la reclamant și pârâtul T. H. I., câtă vreme acordul
simulat ar fi trebuit să se regăsească într-un înscris constatator încheiat între împrumutătorul real și cel aparent, și nu între împrumutător și împrumutat.
În aceste condiții, este lipsit de relevanță dacă între reclamant și pârâtul Ț.
I. H. au existat și alte împrumuturi consemnate în scris și care, în opinia recurentei, ar fi indicat împrejurarea că alte situații reclamantul și copârâtul nu au apreciat că relația lor de încredere constituie un impediment la întocmirea înscrisurilor doveditoare.
Oricum, recurenta nu a făcut dovada în acest sens, pârâtul Termure arătând la interogatoriu că a mai primit și alte împrumuturi de la reclamant, însă doar cel din litigiu a fost consemnat în scris.
Instanța a relevat în hotărâre din ce considerent apreciază că nu se impune dovada actului secret printr-un instrument probator și anume imposibilitatea morală a preconstituirii înscrisului și, de asemenea, a arătat și elementele din care a ajuns la concluzia existenței imposibilității morale, și anume relația de concubinaj dintre pârât și recurentă, recunoscută de acesta din urmă la interogatoriu.
Actul secret, ca negotium juris, care îl indică pe reclamant ca adevărat împrumutător, a fost probat prin probele testimoniale administrate în cauză, prin considerentele reținute în sentința civilă 614/2012 a T. ului C., rămasă definitivă prin respingerea apelului și din împrejurarea că în ciuda susținerilor făcute, recurenta nu a reușit să facă dovada că dispunea de sumele de bani necesare pentru a-l împrumuta pe pârâtul Ț. I. H. cu suma de 21.000 euro.
Ambii martori audiați în cauză au arătat în declarațiile lor că recurenta nu deținea sume de bani proprii, ci întreținerea sa era asigurată de reclamant, care desfășura afaceri în România.
În recurs, reclamanta recurentă critică reținerea ca probă a declarației martorului Fulop Ștefan, apreciind că acesta trebuia înlăturată pentru că martorul este interesat.
În declarația sa, acest martor a arătat că a fost împrumutat și el de reclamant cu suma de 30.000 euro, pe care însă a restituit-o. Nu rezultă din datele dosarului ca recurenta să fi contrazis susținerile martorului legate de restituirea împrumutului.
Ori, în condițiile în care împrumutul acordat de reclamant martorului a fost restituit, apreciem că acest martor nu poate fi suspectat de urmărirea unui folos prin declarația dată în fața instanței.
Apreciem că în mod corect a fost reținută declarația acestui martor la stabilirea stării de fapt.
Aceleași împrejurări legate de lipsa unor venituri substanțiale ale recurentei a fost susținută și de martorul Suciu M. .
Recurenta socotește că ii este favorabilă declarația acestui martor, care a arătat că nu are cunoștință despre acest împrumut de 21.000 euro.
Apreciem însă neconcludentă împrejurarea că un martor, chiar apropiat al părților, nu are cunoștință despre un anume act juridic încheiat de acestea; necunoștința martorului nu este echivalentă cu inexistența actului juridic.
Martorul a arătat că este prieten al părților, că le frecventează casa, că au petrecut adeseori timpul liber împreună. Ori întâlnindu-se în scop de agrement, nu este nimic neobișnuit ca părțile să nu fie ajuns cu martorul la discuții legate de acest împrumut.
Se poate întâmpla ca în prezența unor persoane din anturajul părților să fi venit vorba, în funcție de circumstanțe, despre acest act juridic, iar în prezența altora să nu fi venit vorba.
Intr-adevăr instanța a făcut referire la motive reținute în considerentele sentinței civile nr. 614/2012 a T. ului C., definitivă dar neirevocabilă la data pronunțării sentinței, însă din considerente rezultă că și-a bazat soluția in principal pe împrejurarea că in acest dosar pârâta nu și-a dovedit susținerile legate de existența in patrimoniul său a unor resurse financiare suficiente pentru acordarea împrumutului de 21.000 euro.
Oricum, sentința fiind definitivă prin respingerea apelului, are autoritate relativă de lucru judecat și chiar dacă nu ne putem raporta la ea pentru a reține
incidența art. 1201 C. civ., în mod evident constituie o probă care nu poate fi ignorată.
Analizând posibilitatea pârâtei de a achita suma de 21.000 euro din prețul imobilului de pe str. Odobești, instanța nu a depășit cadrul procesual cu care a fost sesizată.
Aceasta întrucât însăși recurenta a susținut că a acordat împrumutul din suma de 650.000 euro obținută din înstrăinarea imobilului de pe str. Odobești și că acest imobil a fost cumpărat de ea în urmă cu mai mulți ani cu suma de 90.000 euro primită din familie.
Așadar, câtă vreme recurenta însăși a făcut din aceste împrejurări apărări esențiale în cauză, acestea nu puteau rămâne necercetate și netranșate fără riscul de a fi lăsat nesoluționat fondul cauzei.
Recurenta, în ciuda acestor împrejurări pretinse, nu le-a dovedit, deși, dacă erau reale, dovada lor era facilă. Recurenta a recunoscut la interogatoriu că împrumutul a fost dat din prețul imobilului vândut cu 650.000 euro, însă probele l- au indicat pe reclamant drept cumpărător iar apoi vânzător al acestui teren.
Astfel, și prețul obținut din vânzarea terenului este al reclamantului și nu al pârâtei recurente, acesta nu are calitatea de împrumutător, ci reclamantul.
Recurenta pretinde că reclamantul nu a explicat din ce considerent nu a solicitat și constatarea simulației actului de vânzare-cumpărare prin care ea, în calitate de vânzător, a înstrăinat societății comerciale al cărui asociat este pârâtul Țermure terenul de pe str. Odobești.
Această omisiune este irelevantă în cauză și, în ce le din urmă, câtă vreme a încasat întreg prețul de 650.000 euro al acestei înstrăinări, în opinia noastră, în mod logic, reclamantul nu ar fi avut nici un interes ca să restabilească adevărul.
Împrejurarea că reclamanta este cea care apare în actul scris în calitate de împrumutător, spre deosebire de alte acte în care ar fi apărut ca împrumutător reclamantul personal, este de asemenea lipsită de relevanță.
Aceasta pentru că recurenta nu a dovedit că ar fi existat alte împrumuturi între reclamant și pârâtul Ț., consemnate în scris, iar inserarea în actul notarial de împrumut al recurentei ca imprumutător este explicabilă prin faptul că acesta s-a deplasat la notar împreună cu pârâtul Țermure, reclamantul nefiind de față la redactarea înscrisului.
În interogatoriile luate, recurenta și pârâtul Ț. s-au contrazis cu privire la întinderea tranșelor împrumutului, unul arătând că s-au dat 15.000, iar apoi 6.000 euro, celălalt 12.000, iar apoi 9.000 euro, însă amândoi au căzut de acord că banii au fost dați în 2 tranșe, o parte acasă la părți, în prezența reclamantului, iar restul la notar, după ce au fost scoși în prealabil din bancă de către recurentă.
Așa cum am arătat, nefiind de față la notar, după ce s-a predat întreaga sumă convenită cu titlu de împrumut, reclamantul nu avea cum să figureze în act în calitate de împrumutător, fiind evident că în lipsa unui mandat, notarul nu ar fi fost de acord să treacă ca împrumutător o altă persoană decât cea prezentă în fața sa.
În fața instanței de recurs, recurenta prin reprezentant a depus mai multe extrase de cont de la Banca Transilvania din care rezultau câteva tranzacții făcute în ziua redactării actului notarial, dintr-un cont personal al recurentei.
Aceste operațiuni nu probează susținerile recurentei, câtă vreme acesta nu a probat că sumele din acest cont sunt ale ei personal, și nu primite de la reclamant sau obținute din vânzarea terenului acestuia.
Incheierea in scris a acestui contract de imprumut, spre deosebire de imprumutul in sumă de 70.000 euro, in cazul căruia nu s-a incheiat un inscris doveditor o găsim explicabilă, dacă avem in vedere contextul existent intre părți in momentul in care s-a incheiat actul.
Din probele administrate in cauză rezultă că terenul de pe strada Odobești a fost cumpărat de firma pârâtului T., cu prețul de 650.000 euro, cu intenția de a construi.
După cumpărare, când a dorit să demareze procedurile necesare edificării construcției, pârâtul Ț. a constatat că terenul este in extravilan, deși la cumpărare a avut reprezentarea că este situat in intravilan. Or, ivindu-se probleme
cu terenul cumpărat, este foarte probabil ca reclamantul să-și fi pus problema că pârâtul ar putea să refuze restituirea împrumutului de 21.000 euro, socotindu-se îndreptățit să primească o compensare pentru această problema ivită, și acesta să fi fost motivul care l-a determinat să pretindă o dovadă scrisă in cazul acestui împrumut.
Față de cele reținute mai sus, apreciem neîntemeiate criticile formulate, instanța pronunțând o hotărâre temeinică și legală, cu interpretarea corectă a probelor administrate in cauză și cu aplicarea corectă a legii.
Pentru considerentele arătate mai sus, apreciem neîntemeiate motivele de recurs susținute de pârâtă.
În temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ., instanța va respinge recursul pârâtei U.
V. L., păstrând în întregime hotărârea atacată.
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ. instanța va obliga recurenta să plătească intimatului reclamant Iacob V. D. me suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de U. V. L., împotriva Sentinței civile nr. 4404/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.
-N., pe care o păstrează în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant Iacob V. D. me suma de
4.000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | ||||
C. | V. B. | C. | A. C. | O. R. | G. |
Grefier,
C. S. Ș.
Red. CB/dact LM _
| ← Decizia civilă nr. 379/2013. Constatare simulatie | Decizia civilă nr. 343/2013. Constatare simulatie → |
|---|
