Decizia civilă nr. 1018/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1018/R/2013

Ședința publică de la 17 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător C. -A. C. Judecător O. R. G. Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent G. S. M., împotriva Sentinței civile nr. 9287/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.

, privind și pe intimat G. M. C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au răspuns:

  • reprezentanta recurentei avocat P. M. în substituirea d-nei avocat Bulgaru L. E.

  • reprezentantul intimatului avocat Lukacs Adorjan Lipsă fiind:

  • intimat Pârât - G. M. C.

- recurent Reclamant - G. S. M. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta recurentei.

Reprezentanta recurentei depune la dosar chitanța nr. 513600809/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei.

Reprezentanta recurentei solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării.

Reprezentantul intimatului lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra cererii de amânare.

Instanța, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentei având în vedere faptul că întâmpinarea a fost depusă în termen legal.

Instanța, reține cauza pentru a doua strigare în vederea studierii întâmpinării. La a doua strigare a cauzei au răspuns:

  • reprezentanta recurentei avocat P. M. în substituirea d-nei avocat Bulgaru L. E.

  • reprezentantul intimatului avocat Lukacs Adorjan Lipsă fiind:

  • intimat Pârât - G. M. C.

- recurent Reclamant - G. S. M.

Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii. Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate,

cu consecința admiterii contestației în anulare formulate în contradictoriu cu intimatul pârât, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

T. UL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 9287/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția tardivității introducerii cererii având ca obiect contestație în anulare invocată de către intimat prin întâmpinare; a fost respinsă cererea având ca obiect contestație în anulare formulată de contestatoarea Gârbou S. -

M., împotriva Sentinței civile nr. 2313/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., în contradictoriu cu intimatul G. M. C., ca fiind tardivă; a fost obligat contestatoarea la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

In considerentele sentinței instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, contestatoarea a invocat în susținerea cererii sale dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., respectiv faptul că procedura de chemare a părții pentru ziua când

s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, susținând că în dosarul în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2313/_, întreaga procedură s-a realizat la un domiciliu procesual ales, care nu a fost ales de mama sa, aceasta fiind lipsită de capacitate de exercițiu și fiind în imposibilitatea de a semna vreun act în cunoștință de cauză.

Articolul 319 alin. 2 C.pr.civ. distinge, în privința termenului de exercitare a contestației în anulare, între hotărârile susceptibile de executare silită și hotărârile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită.

În cazul hotărârilor irevocabile susceptibile de executare silită, contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. 1 lit. b sau c, respectiv termenul pentru exercitarea contestației la executare, iar în cazul hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În cauză, Sentința civilă nr. 2313/2009 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost comunicată pârâtei Gârbou Catrina la data de_ - fila 25 din dosarul de fond, aceasta având posibilitatea de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care în cauză nu a fost formulat, hotărârea devenind irevocabilă, în baza art. 377 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ., la data de_ .

Prin Încheierea nr. 4395/_ a OCPI C. pronunțată în dosarul nr. 4395/2012 s-a admis cererea cu privire la imobilul înscris în CF nr. 89447, cu nr. topografic 23236/2/3/S/XLIV a municipiului C. -N., de sub A+1, proprietatea lui Gârbou Catrina de sub B2 și s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept de cumpărare, asupra imobilului de sub A+1, sub B2, ca bun propriu în favoarea lui G. M. C., întabulându-se, totodată, și dreptul de uzufruct viager în favoarea d-nei Gârbou Catrina

- fila 8 din dosar, fiind atașat la dosar și extrasul de carte funciară nr. 89447 C. -N. la fila 9. Cu privire la această încheiere, instanța reține că ea a fost comunicată pârâtei Gârbou Catrina, dovada în acest sens fiind chiar susținerile contestatoarei, care a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a descoperit printre actele rămase de la mama sa și Încheierea nr. 4395/_ .

Apoi, instanța a avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 24627/2012 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, s-a dispus punerea sub interdicție a pârâtei Gârbou Catrina, născută la data de_, și a fost numită în calitate de tutore al acesteia reclamanta G. S. M. - filele 6 - 7 din dosar, cererea contestatoarei de punere sub interdicție fiind înregistrată la data de _

, iar sentința declarată irevocabilă la data de_ .

Față de cele menționate, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ., sentința a cărei anulare se solicită fiind executată, termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel, deși, prin cererea de chemare în judecată contestatoarea a învederat că a luat cunoștință de Sentința civilă nr. 2313/2009 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ la două săptămâni de la decesul mamei sale (data decesului fiind_ - fila 11 din dosar), textul art. 319 alin. 2 teza a II-a impune ca termenul de 15 zile să nu se situeze după împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, termen care în cauză s-a împlinit la data de_, prezenta contestație în anulare fiind tardiv formulată la data de_ .

Totodată, în cauză, instanța a avut în vedere faptul că nu a fost învestită de către contestatoare cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 103 C.pr.civ., iar susținerea acesteia în sensul că termenul pentru formularea contestației în anulare a fost întrerupt motivat de incapacitatea mamei sale nu a fost dovedită de contestatoare, cererea contestatoarei de punere sub interdicție fiind înregistrată la data de_, iar sentința a devenit irevocabilă la data de_, ulterior rămânerii irevocabile a sentinței a cărei anulare se solicită și întabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtului.

În consecință, instanța a admis excepția tardivității cererii având ca obiect contestație în anulare, invocată prin întâmpinare și a respins cererea contestatoarei G.

S. M., ca fiind tardiv introdusă.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că a respins cererea de chemare în judecată formulată de contestatoare, aceasta fiind în culpă procesuală, instanța a admis cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata sumei de 800 lei reprezentând onorariu avocațial.

Contestatoarea Gârbou S. -M. a declarat recurs în termen împotriva sentinței, solicitând instanței admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțata în fond, cu consecința admiterii contestației în anulare formulate contradictoriu cu G. M.

C. .

În motivarea recursului, contestatoarea a invocat următoarele motive de nelegalitate a sentinței atacate:

Instanța a soluționat in mod greșit excepția tardivității. Pentru a retine aceasta excepție, instanța de fond s-a raportat la data pronunțării de către O.C.P.I. C. a încheierii nr. 4395/_, act găsit printre multele harții de la domiciliul mamei sale decedate, după decesul acesteia, susținând ca defuncta a știut de aceasta încheiere și nu a contestat-o în termen legal. Din expertiza medico-legala efectuata în dosarul de punere sub interdicție,rezulta fără nici un dubiu faptul ca aceasta nu putea să inteleagă și facă nici un demers în acest sens. După cum se poate din acest dosar, defuncta Gârbou Catrina, suferea de "dementa mixta", ceea ce presupunea o stare caracterizata prin amnezie de fixare și de evocare, false recunoașteri, labilitate psihoemoțională, iritabilitate, halucinații vizuale, astfel încât nu avea discernământul de a se îngriji de interesele sale și autoadministra. Mai grav, avea nevoie de supraveghere permanenta, motiv pentru care a fost internata intr-un centru de îngrijire. Având în vedere cele arătate, prin Sentința civila nr. 24627/2012 pronunțata în dos. nr._ a fost pusa sub interdicție, recurenta fiind numita tutorele ei, acesta procedura fiind absolut necesara având în vedere faptul ca de mai mulți ani, mama sa suferea de acesta boala, fiind complet rupta de realitate și incapabila de a avea grija de ea. Orice specialist poate declara ca o asemenea boala nu apare brusc, ca are o anume evoluție deci este evident ca la data semnării antecontractului i de care s-a prevalat fratele meu pentru a dobândi dreptul sau de proprietate defuncta categoric nu avea reprezentarea faptelor sale. Pe acest considerent, termenul prevăzut de art. 319 alin. 2 Cod.proc. civila se întrerupe, având în vedere imposibilitatea din motive obiective a defunctei de a formula orice acțiune în instanța, întrucât nu și-a mai redobândit capacitatea psihică până la deces.

La aproximativ doua săptămâni după decesul mamei sale, a descoperit faptul ca mama nu mai era proprietara apartamentului în care locuia fiind numai uzufructuara și aceasta descoperind printre1 actele ei încheierea nr. 4395/_ . Or, raportat la data la care a descoperit recurenta încheierea de la O.C.P.I. C., categoric se încadrează în termen.

Astfel, mama sa, pârâta din acest dosar, o persona fără capacitate de exercițiu a fost în imposibilitate de a se apăra în acest dosar, dar mai grav nici nu a știut de

existenta dosarului în care a fost efectiv deposedata de proprietatea ei, fiindu-i încălcat principalul drept și principala garanție pe care o are fiecare parte dintr-un dosar și anume dreptul la apărare.

Așa cum reiese din actele de la dosarul cauzei, defuncta Gârbou Catrina a avut ultimul domiciliu în C. -N., str. Primăverii nr. 16, bl. D20, se. III, et. III, ap. 44, jud. C.

. Având în vedere starea de sănătate, acesta nu părăsea apartamentul, și pana la internarea ei în centru de îngrijire a fost permanent supravegheata de recurentă ajutata de vecinii acesteia. Așa cum se poate observa, dosarul în care s-a pronunț sentința a cărei casare o solicită, întreaga procedura s-a realizat la un domiciliu procesual ales, și anume în C. -N., str. 21 D., nr. 128. Prin alegerea unui domiciliu procesual pentru pârâta, s-a dorit clar ca recurenta să nu aibă cunoștință de existenta acestui dosar, sa nu poată interveni și să împiedice un asemenea demers, mama sa fiind încă în viata și starea ei fiind evidentă. Poziția ei procesuala, de care se prevalează paratul nu poare îi luata în considerare, fiind un act semnat de o persoana fără capacitate și orice expertiza grafologica ar putea evidențiat acest fapt.

Solicită în probațiune, acvirarea dosarului nr._, dosar în care prin Sentința nr. 24627/2012 mama sa a fost pusa sub interdicție, hotărâre care are la baza atât o expertiza de specialitate, cât și contactul direct atât al instanței cât și al reprezentantului M. ului Public.

Intimatul G. M. C. a formulat întâmpinare în recurs solicitând instanței respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate în întregime ca fiind temeinica și legala, cu obligarea recurentei la plata tuturor cheltuielilor de judecata, pentru următoarele:

In motivarea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală. Nu se poate susține faptul ca termenul ar fi fost întrerupt, pe motivul că mama părților a fost pusa sub interdicție, având în vedere ca hotărârea de punere sub interdicție a rămas definitiva la data de_ .

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 2 teza II C.pr.civ., contestația în anulare putea fi formulată cel mai târziu în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Acesta este un termen limită, obiectiv, după a cărui implinire nu mai poate fi formulată contestația în anulare, indiferent de momentul la care contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre.

Împrejurarea mai presus de voința părții, la care se referă art. 103 alin 1 teza finală Cod pr.civ, trebuie să fi survenit înăuntrul termenului legal de exercitare a căii de atac, nu după împlinirea acestuia.

În speță, momentul inițierii procedurii de punere sub interdicție este ulterior împlinirii termenului de 1 an prev. de art. 319 alin 2 teza II Cod pr.civ. iar recurenta nu a făcut dovada că boala mamei sale, care a pus-a in incapacitate de a se auto administra și de a percepe realitatea a survenit anterior implinirii termenului de 1 an de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru motivele arătate, recursul este nefondat, sentința pronunțată de judecătorie fiind temeinică și legală.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., T. ul va obliga recurenta Gârbou S. M. să plătească intimatului G. M. C., suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând cheltuieli de judecată. .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Gârbou S. M. împotriva Sentinței civile nr. 9287/2013 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obligă recurenta Gârbou S. M. să plătească intimatului G. M. C., suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Judecător,

C. -A. C.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

C. -S. Ș.

C.Ș. 18 Octombrie 2013 Red. C.B./ Tehnored. C.H. 2 ex./ 11 noiembrie 2013

Jud. fond I. A. B. - JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1018/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic