Decizia civilă nr. 501/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 501/A/2013
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea apelului promovat de recurent W. M. împotriva sentinței civile nr. 24087/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind și pe intimat W. N., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantului, av. D. Sicoe, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentanta recurentului reiterează cererea privind efectuarea unei adrese către Primăria Sebeș- S. Taxe și Impozite pentru a se comunica un certificat fiscal pe seama intimatului.
T. ul, după deliberare, nu apreciază necesar efectuarea adresei către Primăria Sebeș.
Reprezentanta apelantului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului. Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Arată că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să se prezinte în fața notarului public în vederea încheierii contractului în formă autentică. Învederează că domiciliul procesual ales al apelantului
este în T., str. R., nr. 24, et.1, ap.1-3, jud. Cluj.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 24087/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de W.
M., in contradictoriu cu pârâtul W. N. .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
În data de_ între reclamant, în calitate de promitent cumpărător, și pârât, în calitate de promitent vânzător s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul arătat în petitul acțiunii. Odată cu încheierea antecontractului, aspecte recunoscute de ambele părți, a fost plătit și prețul, pârâtul recunoscând că reclamantul are posesia imobilului.
Potrivit art. 1279 NCC, promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea. În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese. De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul
promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel. În continuare, specific operațiunii juridice a vânzării cumpărării, potrivit art. 1669 NCC, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
În raport de aceste prevederi legale, aplicabile cauzei față de obiectul concret al acțiunii și al obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare.
Astfel, instanța a pus în discuție condiția refuzului pârâtului de a-și da concursul în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, iar reclamantul a depus în susținere un înscris care conține notificarea acestuia de a se prezenta în fața unui notar public în acest scop. Acest înscris, sub semnătură privată, nu are o dată certă, iar data menționată,_, este anterioară sesizării instanței, fără a fi depus odată cu acțiunea, deși are scopul de a proba o condiție esențială pentru admiterea acțiunii. În acest context, instanța a mai constatat și faptul că atât pârâtul, în etate, cât și reclamantul au același nume și același domiciliu, pârâtul neopunându-se la admiterea acțiunii.
Aceste împrejurări de fapt nu fac altceva decât să determine concluzia că refuzul pârâtului este unul formal, formalism care depășește chiar și pasivitatea formală și obiectivă de a se deplasa, pur și simplu, la biroul unui notar public pentru perfectarea actului autentic, și care astfel apare ca fiind concurent depășirii de către reclamant a limitelor interne de exercitare a dreptului de a sesiza instanța de judecată, respectiv dirijarea acestuia spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege, în speță ocolirea procedurilor necontencioase, de multe ori mai costisitoare. O astfel de acțiune are conotația unui abuz de drept procesual ce nu poate fi primit de către instanță, sesizarea instanței fiind condiționată, de regulă și cu precădere în astfel de acțiuni, de existența unui litigiu între părți.
Așadar, având în vedere că nu au fost prezentate alte împrejurări care să susțină în mod credibil refuzul nejustificat al pârâtului de a-și respecta obligațiile asumate prin antecontract, date fiind și împrejurările concrete mai sus expuse, instanța a constatat ca fiind neîndeplinite condițiile prevăzute de lege, și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Nu mai puțin, acțiunea reclamantului nu este însoțită de certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, astfel cum prevede art. 3/2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, ulterior recalificat apel, reclamantul W. M. , solicitând instanței admiterea apelului, și, pe cale de consecință, să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare apelantul reclamant arată faptul că, criticăm soluția instanței de fond ca fiind una subiectivă și fără o motivare în fapt și în drept cum impune legea.
Cu privire la refuzul nejustificat al pârâtului de a se prezenta la notar, apelantul reclamant arată faptul că, așa cum a arătat și prin cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate acesteia s-a aflat în situația unui refuz nejustificat
din partea pârâtului de a se prezenta în fata notarului pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
Acest aspect reiese din obligația asumată prin antecontractul de vânzare- cumpărare, dar nerespectată de către acesta de a se prezenta la notar. Pârâtul avea obligația ca până cel mai târziu la data de_ să se prezinte la notar pentru încheierea contractului în forma autentică -art. 2 din antecontract.
Neprezentarea pârâtului la notar nici după ce a fost notificat în data de _
, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, dată fiind pasivitatea acestuia la data de_ l-a notificat încă o dată să se prezinte la notar atât pentru solicitarea extrasului de carte funciară autentic cât și pentru încheierea contractului în formă autentică, notificare pe care pârâtul a primit-o semnând de primire și care a fost depusă în original la dosarul cauzei și necontestată în vreun fel de pârât.
Or, raportat la cele arătate mai sus consideră reclamantul apelant faptul că instanța de fond face o gravă confuzie între refuzul pârâtului de a se prezenta la notar și poziția exprimată de acesta prin întâmpinare. Poziția exprimată de pârât prin întâmpinare este o poziție procesuală a acestuia după ce a fost acționat în instanță ca urmare a pasivității acestuia de a-și îndeplinii obligația de a încheia act autentic de vânzare-cumpărare.
Arată apelantul reclamant faptul că nu avea altă soluție decât de a-l acționa în instanță pe pârât pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare ținând cont de modificările legislative care reduc în mod considerabil termenul de prescripție de la 3 ani la 6 luni, inacțiunea având ca și consecință imposibilitatea valorificării dreptului de a cere executarea contractului și pierderea dreptului de a mai formula o nouă acțiune.
În virtutea rolului activ (art. 129 c. proc. civ), cum obligația determinării faptelor pentru aplicarea normelor revine judecătorului, care va pronunța hotărârea numai pe temeiul probelor dosarului, acestea din urmă având ca singur scop aflarea adevărului pentru pronunțarea unei hotărâri corecte, consideră că trebuia să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris și să dispună administrarea unor probe noi chiar dacă părțile se împotrivesc și nu să pronunțe o hotărâre pe simple constatări personale fără vreun temei legal.
Cât privește susținerile instanței referitoare la domiciliul acestuia și al pârâtului ( aspect fără nici o valoare juridică) și că acțiunea acestuia de a sesiza instanța ar avea scop ocolirea procedurilor necontencioase, de multe ori costisitoare, arată că sunt simple supoziții ale instanței fără nici o bază reală, instanța neverificând că în fapt taxa de timbru este mai costisitoare decât onorariul și taxele aferente pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare- cumpărare.
Cât privește obligația subsemnatului de a însoții acțiunea de un certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale astfel cum prevede art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Invocând acest text de lege, instanța de fond nu face decât să își invoce propria culpă, în fapt și în drept aceasta având obligația de a solicita certificatul de atestare fiscală "art. 32 (1) în cazul cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanța de judecată va solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorității administrativi publice locale și dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să cunoască că acesta în calitate de promitent cumpărător, deci neproprietar al imobilului nu poate solicita certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pentru acest imobil și în numele pârâtului.
Raportat la poziția exprimată de pârât prin întâmpinarea depusă la data de_ acesta a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost
formulată. În această situație consideră apelantul reclamant faptul că instanța de fond a trecut peste voința părților prin pronunțarea unei soluții contrare celor arătate de părțile din prezentul litigiu, depășindu-și astfel atribuțiile.
La data de_ intimatul pârât W. N. a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței admiterea apelului declarat în cauză.
În motivare apelantul arată faptul că a încheiat cu reclamantul antecontractul de vânzare-cumpărare de care acesta se prevalează (si care este depus la dosarul cauzei), încasând întregul preț menționat in cuprinsul acestuia si predând posesia pe seama reclamantului la data încheierii antecontractului de vanzare-cumparare. La încheierea antecontractului de vanzare-cumparare, au convenit ca până la data de_ sa se prezinte în fața notarului public pentru încheierea contractului de vanzare-cumparare în forma autentica, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.
Arată intimatul pârât faptul că recunoaște faptul ca a fost notificat in repetate rânduri, atât in scris cât si verbal, de către reclamant sa se prezinte in fata unui notar in vederea încheierii contractului autentic de vanzare-cumpărare si că nu a dat curs acestei solicitări din motive obiective. Arată intimatul pârât faptul că a primit inclusiv notificarea la care face referire instanța în hotărârea atacata, recunoscând ca nu i-a dat curs.
Mai arată faptul că nu dorește să achite impozitul pentru transferul dreptului de proprietate (reclamantul nedorind nici el sa facă acest lucru, sustinand ca aceasta ar fi obligația lui) si, în plus, reclamantul dorește sa înstrăineze imobilul in litigiu pe seama unui terț, hotărâre cu care acesta nu este de acord, sens in care a considerat ca astfel îl va determina sa revină asupra deciziei de înstrăinare a imobilului. D. ța reclamantului de înstrăinare a imobilului a generat numeroase discuții între aceștia, care in final au culminat cu refuzul său de a se prezenta în fata notarului public pentru încheierea contractului autentic de vanzare- cumparare.
Chiar daca prima instanța a reținut in hotărârea sa faptul ca refuzul de a se prezenta la notar este unul formal, având in vedere faptul ca are același domiciliu ca si reclamantul, acesta arată faptul ca refuzul său depășește limitele formalismului, fiind generat de discuțiile in contradictoriu, care l-au determinat să adopte o astfel de atitudine. Chiar daca locuiesc împreuna (situația fiind de asa natura), in ultimul timp relațiile dintre aceștia nu sunt dintre cele mai bune si oricum, locuința comuna nu presupune faptul ca el trebuie sa dea curs tuturor cererilor reclamantului, astfel cum a apreciat instanța de fond.
Pârâtul mai arată faptul că nu a formulat opoziție la admiterea prezentei acțiuni, având in vedere faptul ca a încasat întregul preț al imobilului, însă recunoaște ca nu a dat curs cererii reclamantului de a se prezenta in fata notarului pentru încheierea contractului autentic de vanzare-cumparare, din motivele prezentate anterior, cu toate ca a avut mai multe discuții in acest sens si a fost notificat chiar si in scris.
Cu toate acestea, arată intimatul pârâtă că nu se opune ca reclamantul sa își intabuleze in cartea funciara dreptul de proprietate cu privire la imobilul dobândit, acesta recunoscând încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare si încasarea integrala a prețului, sens in care nu formulează opoziție nici la admiterea prezentului apel. Aceasta poziție procesuala justifica ca acesta să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecata generate de prezentul litigiu (cheltuieli care depășesc suma de 5000 lei).
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.1279 alin 3 NCC dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite dispoziții care se regăsesc și în cuprinsul art.1169 alin 1 NCC.
Astfel, pentru promovarea unei acțiuni judecătorești în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, trebuie îndeplinite patru condiții esențiale, respectiv, existența unui antecontract valabil, refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de înstrăinare, partea care a formulat cererea să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin convenția încheiată inițial și, eventual, exercitarea dreptului de preemțiune, în situațiile expres prevăzute de lege.
Analizând îndeplinirea acestor condiții, tribunalul, în concordanță cu opinia exprimată de prima instanță și contrar susținerilor apelantului, apreciază că nu este îndeplinită una dintre condițiile anterior enunțate, și anume refuzul pârâtului de se deplasa la notar în vederea autentificării actului de înstrăinare.
Astfel, în mod judicios prima instanță a statuat că, prin raportare la notificarea adresată pârâtului, fără dată certă, la faptul că reclamantul și pârâtul au același domiciliu, pârâtul neopunându-se la admiterea acțiunii, refuzul promitentului-vânzător este doar formal, nefiind incident un caz de forță majoră în ceea ce privește imposibilitatea obiectivă a acestuia de a se prezenta în fața unui notar.
În aceste condiții, nu pot fi reținute ca pertinente criticile formulate de apelant din această perspectivă, în mod corect judecătorul fondului reținând că nu au fost prezentate instanței de judecată elemente concrete, efective care să indice în mod neechivoc existența refuzului nejustificat al promitentului vânzător în a se prezenta în fața unui notar.
Odată statuat asupra faptului că nu este îndeplinită una dintre condițiile de promovare a unei acțiuni judecătorești în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, tribunalul conchide că nu prezintă relevanță în prezenta speță critica circumscrisă punctului II al motivelor de apel.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul W. M. împotriva sentinței civile nr. 24087/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul W. M. împotriva sentinței civile nr. 24087/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
L. M.
L.M. 16 Octombrie 2013 Red AD/tehn DD
22 noiembrie 013 /4 ex
| ← Decizia civilă nr. 1018/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Încheierea civilă nr. 243/2013. Hotărâre care să țină loc... → |
|---|
