Decizia civilă nr. 105/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 105/2013
Ședința publică din 05 februarie 2013 Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte tribunal Judecător: I. D. ,
Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. V. R. S.A, și S.
V. R. S. - sucursala Z., cu sediul procesual ales în C. -N., str. R.
, nr. 5, ap. 4, județul C., împotriva sentinței civile nr. 3788 din 09 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă avocat Magyary Levente Geza, lipsă fiind intimații reclamanți .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare - fila 34, după care:
Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 159 Cod procedură civilă, este competentă să judece cauza.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentei care arată că nu solicită termen pentru studiu și nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, invocând în principal lipsa calității procesuale active a reclamanților iar pe fond solicită respingerea cereri reclamanților ca neîntemeiată, arătând că susține motivele invocate prin memoriul de recurs, în concluzie solicită admiterea recursului, admiterea excepției, pe fond solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Instanța în raport cu obiectul cererii a actelor depuse la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3788 din 09 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S. R. și S. Ș., invocată de către pârâta S. V. R. S.
S-a respins excepția invocată de pârâta S. V. R. S., privind prescripția dreptului reclamanților de a solicita restituirea sumelor percepute de
bancă cu titlu de comision de risc de la încheierea contractelor și până la data de_ .
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanții S. R. și S. Ș., în contradictoriu cu pârâtele S. V. R. S. și S. V. R. S. - Sucursala Z. .
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.d, pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și plata unui comision de risc, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ încheiate de către pârâta S. V. R. S.A, cu reclamanții.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; ale convențiilor de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ încheiate de către pârâta S. V. R. S.A, cu reclamanții.
S-a dispus înlăturarea clauzelor cuprinse în pct.3.d, pct.5.a, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; și cele cuprinse în Secțiunea nr. 10, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale";ale acelorași convenții de credit, precum și modificarea clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d.
S-a respinsca nefondată cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la pct. 7 lit.a, referitoare la garanția reală imobiliară, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit nr. 0085650/_
, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ încheiate de către pârâta S. V. R. S.A, cu următorii reclamanții.
S-a obligat pârâta S. V. R. S. să restituie reclamanților S. R. și
S. Ș., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convențiilor de credit mai sus enunțate și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și dobânda legală calculată potrivit art.3, alin.1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc, de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea lor, reclamanții S. R. și S. Ș. au chemat în judecată pe pârâtele S. V. R. S. și S. V. R. S. - Sucursala Z., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în pct.3.d, pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și plata unui comision de risc și pct. 7 lit. a, referitoare la garanția reală imobiliară, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ încheiate de către pârâta S. V. R. S.A, cu reclamanții, caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile
suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; ale convențiilor de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 193/2000. Pârâtele S. V. R. S. și S. V. R. S. - Sucursala Z., au formulat întâmpinare (f.127-140) prin care au solicitat, sub aspectul fondului cauzei respingerea ca nefondată a cererii și au invocat următoarele excepții procesuale: excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prescripției dreptului reclamanților de a cere restituirea sumelor percepute cu titlu
de comison de risc, de la încheierea contractelor de credit și până la data de _
În motivare, în esență, pârâtele au învederat, referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, faptul că reclamanta este angajată a Băncii Transilvania, ca șef al Agenției J., astfel încât nu se poate reține în mod rezonabil faptul că reclamanții nu au dispus de toate datele necesare pentru a încheia convenția de credit în deplină cunoștință de cauză, aceștia deținând experiența unor profesioniști în domeniul bancar.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților S. R. și S. Ș., invocată de către pârâta S. V. R. S., instanța reține următoarele:
Conform art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Reclamanta S. R. este angajată a Băncii Transilvania, ca șef al Agenției
J., fapt necontestat de către reclamanți. În primul rând trebuie menționat faptul că această calitate sau calitatea de persoană cunoscătoare a normelor bancare nu poate fi extinsă cu privire la soțul acesteia, reclamantul S. Ș. .
Pe de altă parte instanța reține faptul că reclamanta a încheiat convențiile de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ cu pârâta S.
V. R. S.A, nu în calitate de reprezentant al Băncii Transilvania, ci în calitate de persoană fizică, în nume propriu.
Ca atare, în sensul art. 2 din Legea nr. 193/2000, nu s-a făcut dovada faptului că reclamanții au acționat în anumite scopuri ce derivă dintr-o activitate comercială, industrială sau de producție, artizanală ori liberală.
Cu privire la prescripție, s-a reținut că cererea de restituire a sumelor de bani încasate nelegal este accesorie cererii de anulare a clauzelor abuzive. Restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc reprezintă repunerea părților în situația anterioară, în urma anulării clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc. Cu alte cuvinte, cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind anularea clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc. În lipsa anulării clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc, nu pune problema restituirii către consumatori a sumelor de bani încasate de bancă, cu titlu de comision de risc. Astfel, termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc
începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de anulare a clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, reclamanții au încheiat cu pârâta S. V. R. S.A, prin Sucursala Z., convențiile de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ .
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
În concordanță cu textul de lege anterior invocat, în alineatul 2 al aceluiași articol se stipulează că, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Trebuie precizat, cu titlu preliminar, că în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului "pacta sunt servanda"; dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.
De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv.
Instanța a reținut că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
Referindu-se punctual la clauzele invocate de reclamanți ca fiind abuzive, prima instanță a reținut următoarele:
Clauza cuprinsă în art. 3 litera d din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Data ajustării dobânzii: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.
Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conținutul acestei
clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează: ";Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."; Astfel, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța a constatat că motivul ce ar trebui să fie "întemeiat"; prevăzut în contract este acela al "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";. Prin "motiv prevăzut în contract";, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția "motivului întemeiat";, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele în discuție, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Trebuie specificat faptul că, posibilitatea de reziliere imediată a contractului de către client la care se referă prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, trebuie să fie în mod expres specificată în contract în legătură cu propunerea de modificare a dobânzii, ceea ce nu echivalează cu dreptul general al părților de a solicita rezilierea contractului în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale, în baza prevederilor art. 1020-1021 Cod civil.
Clauza cuprinsă în art. 5 litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Comision de risc: ...%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit";.
Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși cât și apreciată împreună cu prevederile art.7 litera a
și b din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție. Prin aceste din urmă prevederi s-au stipulat în convențiile de credit în discuție obligația consumatorilor de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile aflate în proprietatea consumatorilor. De asemenea, s-a stipulat obligația consumatorilor de a încheia contracte de asigurare pentru imobilele ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de bancă și totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective.
Întrucât valoarea imobilelor asupra cărora consumatorii au constituit o garanție reală imobiliară este evident mult mai mare decât valoarea creditului acordat, fiind de notorietate prețul imobilelor de genul celor ce fac obiectul garanției, în cazul nerambursării creditului de către consumatori, prejudiciul total al băncii ar fi acoperit prin punerea în executare silită a convenției de credit și a contractului de garanție reală imobiliară. Mai mult de atât, având în vedere faptul că posibilitatea ipotetică ca un consumator să nu mai plătească ratele creditului poate surveni la un moment dat în cursul executării contractului iar până la acel moment banca a încasat sume de bani de la acel client, în parte recuperând astfel creditul acordat și obținând profitul scontat, rezultă că doar pentru recuperarea diferenței ar fi necesar a pune în executare garanțiile puse la dispoziție de către consumator. Iar la momentul încheierii convențiilor de credit, este evident că valoarea imobilelor ce fac obiectul garanțiilor constituite de către consumatori a fost mai mare decât valoarea creditului, ceea ce înseamnă că în cazul în care consumatorii nu ar fi plătit ratele (primele rate) la o scurtă perioadă de timp după încheierea contractului, banca prin punerea în executare a garanției și-ar fi acoperit orice prejudiciu. Având în vedere faptul că banca nu este o instituție de caritate, este întru totul legitim a-și proteja interesele prin inserarea în cuprinsul convențiilor de credit a acestor clauze privind constituirea unor garanții asupra imobilelor proprietatea consumatorilor, având o valoare mai ridicată decât valoarea creditului. Însă, clauzele inserate în art. 7 din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, sunt suficiente pentru a proteja interesele băncii, în cazul nerambursării creditului de către consumatori. În concluzie, orice risc al băncii în privința acordării creditului a fost eliminat, prin constituirea de către consumatori a garanțiilor imobiliare, în condițiile mai sus enunțate.
În consecință, inserarea în secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit, pe lângă clauza din art. 7 și a unei clauze privind obligația consumatorilor de plată a unui comision de risc nu își găsește legitimitatea, fiind eliminat riscul băncii.
Art. 126 din OUG 99/2006, nu prevede niciun temei legal pentru a impune consumatorului în cazul unui contract de credit, plata vreunui comision de risc, iar dacă instituția de credit dorește protejarea sa de existența vreunui risc generat de încheierea unui contract de credit, pentru a rămâne în cadrul legalității, clauzele acelui contract de credit trebuie să vizeze acoperirea în mod concret a riscului generat de încheierea respectivului contract și nu a altor riscuri legate de diverse activități ale instituției de credit. Nu există vreo legătură între obiectul acestor convenții de credit și riscul de diminuare a valorii creanței, riscul de
decontare/livrare, sau riscul de marfă. Cu privire la un risc concret al băncii generat de încheierea convențiilor de credit ce fac obiectul speței de față (chiar dacă l-am denumi riscul de credit în raport cu enumerarea cuprinsă în art. 126 din OUG 99/2006), instanța a arătat mai sus faptul că acesta a fost eliminat prin inserarea prevederilor art. 7 din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție.
Profitul băncii prin încheierea convențiilor în discuție trebuie să se regăsească în dobânda convenită cu consumatorii pentru acordarea creditului, iar banca a avut deplină libertate contractuală să propună și să negocieze cu consumatorii dobânda necesară pentru obținerea profitului dorit. Însă banca a determinat obținerea de profit, prin inserarea în cuprinsul convențiilor de credit, pe lângă clauza privitoare la rata dobânzii curente și a unei clauze privitoare la plata unui comision de risc, în condițiile lipsei riscului care fusese eliminat prin inserarea clauzelor prevăzute în art. 7 din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție și a impus existența clauzei privind comisionul de risc, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului care nu a putut fi negociat de consumatori, exploatând starea de constrângere economică a acestora din urmă, care aveau nevoie de acordarea creditului.
Același caracter abuziv îl au și clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; ale convențiilor de credit nr. 0085650/_, nr. 0095954/_ și nr. 0132671/_ încheiate de către pârâta S. V. R. S.A, cu reclamanții.
Clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, au, în esență, următorul conținut: în cazul în care apare o situație neprevăzută, care în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției sau apare o situație neprevăzută, conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii, conform convenției.
Clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; fac referire la costurile băncii ce pot surveni pe parcursul derulării contractelor.
Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, fără ca situație neprevăzută să fie suficient de clar arătată, de determinată, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație este de natură devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, chiar s-a produs.
Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Nici în acest caz banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin.3 din Legea 193/2000. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. De altfel, din simpla lecturare a convențiilor de credit depuse la dosarul cauzei, reiese în mod evident că sunt contracte standard preformulate.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs pârâtele, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților iar pe fond, pentru netemeinicie.
Criticile recurentelor vizează următoarele:
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților intimați motivând că recurentele nu au făcut dovada că reclamanții au acționat în anumite scopuri ce derivă dintr-o activitate comercială, industrială sau de producție artizanală ori liberală. Mai mult de atât instanța a arătat că aceștia în calitatea lor de persoane fizice se încadrează în sfera noțiuni de consumator, așa cum aceștia este definită de Legea nr. 193/2000 respectiv faptul că, calitatea unei persoane de cunoscătoare a normelor bancare nu poate fi extinsă cu privire la soțul acesteia.
Reclamanții nu s-au prezentat la interogatoriu, această probă fiind încuviințată de instanță la cererea pârâtelor.
Având în vedere că aceștia nu s-au prezentat în instanță, deși au fost citați cu mențiunea ,,personal la interogatoriu";, pentru administrarea acestor probe instanța a dat curs prevederilor art. 255 Cod procedură civilă, astfel că reclamanții au confirmat suspiciunile recurentelor în ceea ce privește destinația creditelor.
Legea instituie o prezumție relativă că orice persoană care acționează în afara unei activități profesioniste nu este suficient de avizată profesioniste nu este suficient de avizată pentru a discuta contractul din poziție de egalitate cu Banca.
Această prezumție poate fi răsturnată atunci când se dovedește că presupusul consumator deține experiența și informațiile necesare pentru a se proteja singur.
Criticile de fond aduse de către recurenți hotărârii primei instanțe vizează următoarele:
Inițiativa încheierii Convențiilor de credit a aparținut în exclusivitate și în totalitate reclamanților. Convenția de credit a fost încheiată, iar reclamanți intimați, în mod tendențios au înțeles să conteste legalitatea unor clauze după 5 ani de la momentul când au contractat creditul și s-au folosit de banii împrumutați.
Recurentele susțin în continuare că hotărârea atacată încalcă principiul forței obligatorii a contractului, invocând în acest sens prevederi ale Codului Civil, respectiv Decizia nr. 1818/1772 al T. ui Suprem.
Instanța a omis să analizeze situația concretă prin prisma faptului că reclamanții s-au adresat recurentelor cu sublinierea că legislația protecției consumatorilor nu are ca scop încurajarea unei atitudini pasive a consumatorilor, aceștia având obligația de a-și forma un bagaj minim de cunoștințe pe care reclamanții nu le aveau, referitoare la contractele pe care doresc să le încheie, în
condițiile în care toate datele creditului, atât cu privire la condițiile acordare cât și la costuri le-au fost aduse la cunoștință.
Cu privire la negocierea clauzelor, se susține că banca a prezentat o ofertă de a contracta iar reclamanții intimați a acceptat-o după stabilirea condițiilor concrete fără ca aceștia să-și manifeste vreo nemulțumire. Negocierea, presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție. Inițierea unei negocierii aparține părții care reclamă o nemulțumire și care are interesul a-și satisface o nevoie. Reclamanți intimați nu au pus în discuție vreo nemulțumire la acel moment.
În aceeași ordine de idei la momentul abordării reprezentanților băncii, reclamanții intimați a fost cea care a exprimat nevoile ei referitoare la: suma creditului, moneda creditului, destinația creditului, garanțiile propuse, veniturile realizate, capacitatea de plată a acestora, etc.
Se invocă în continuare conținutul art. 4 alin. 2 din Directivele 93/13/CEE, concluzionându-se în privința comisionului de risc în sensul că fiind o componentă a prețului creditului reprezentat de DAE, acest comision nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată. Riscul bancar este punctul central de interes în activitatea Băncii: funcționarea și prosperitatea Băncii depind de minimizarea și acoperirea riscurilor.
Comisionul de risc acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul Voksbank. În plus, o parte din fondurile procurate de bancă prin încasarea comisionului de risc sunt destinate constituirii de provizioane pentru acoperirea riscurilor.
Cu privire la același comision se menționează că acesta este un cost real și transparent al creditului cu o destinație precisă care nu are caracter abuziv în sensul art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, iar evoluția terminologică ,,comision de risc - comision de administrare/gestiune"; nu influențează în nici un mod obligațiile efective ale clientului, cât timp prețul contractual - reprezentant de DAE - rămâne neschimbat.
Garanțiile și asigurările aferente creditului cu nu sunt destinate să acopere costurile de gestionare a riscului bancar.
Cu privire la determinarea unilaterală a cuantumului dobânzii, recurentele susțin că, în realitate aceasta a fost negociată și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În mod eronat apreciază instanța de judecată faptul că schimbările semnificative prevăzute de Convenția de credit nu sunt definite în mod exact, o astfel de definiție fiind contrară chiar prevederilor cuprinse în art. 1 alin.1 din Legea nr. 193/2000 deoarece ar fi necesară o descriere amănunțită și tehnică a modului în care se reflectă aceste schimbări în costurile Băncii.
De altfel, chiar Legea nr. 193/2000, în cuprinsul prevederi din Anexa 1 vorbește de o motivație întemeiată, fără a detalia în ce constă aceasta.
Nici instanța și nici reclamanții intimați nu au efectuat o expertiză referitoare la aceste schimbări și nu le-au solicitat. Banca prezintă de fiecare dată cadre sunt modificările care determină modificarea acestor date, Clienții având posibilitatea de a verifica aceste date cu informațiile pe care le dețin sau cu ajutorul unui expert.
Relațiile financiare internaționale și legăturile complexe dintre instituțiile bancare nu pot fi explicate în câteva rânduri, însă ar putea fi cunoscute, analizate și eventual combătute, dacă nu sunt considerate corespunzătoare, în urma unui minim de diligență.
Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea Clienților de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil vechi, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni. Legea nr. 193/2000 nu impune stipularea unui pact comisoriu în contracte ci cuprinde o cauză de reziliere legală, care operează în condițiile legii. Recurenta nu a interzis în vreun mod exercitarea liberă a acestui drept de către reclamanți, cu toate consecințele acestuia, inclusiv cea referitoare la întoarcerea prestațiilor anterioare.
Rata dobânzii este elementul cheie despre care banca își informează clienții de la primul contract referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci. În consecință, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
În concluzie, deoarece dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, aceștia nu poate fi analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive. Chiar dacă s-ar analiza din această perspectivă, instanța de fond ar fi trebuit să observe că este vorba de o clauză negociată care nu creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Deoarece prevederile clauzei 8.1 stabilesc posibilitatea băncii de a declara soldul creditorului scadent numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul, banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 din condițiile Generale, nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.
Clauzele relative la costurile suplimentare se referă la situația în care apar modificări de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun băncii costuri ce se transferă prin mecanism contractual împrumutaților. Această modificare de interpretare este obiectivă și nu se realizează exclusiv de către bancă prin intermediul art. 10.1 lit. b cu privire la o astfel de modificare de interpretare.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții intimați au solicitat anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc, solicitând instanței și restituirea sumelor plătite în contul acestora.
În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei la restituirea sumelor care au fost percepute cu titlu de comision de risc.
De altfel, efectul sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, în art. 13, este ,,modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract cu daune interese. Deoarece partea nu a solicitat desființarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de
reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
Chiar și în caz contrar instanța a greșit cu privire la restituirea unor sume de bani încasate de bancă cu mai bine de 5 ani în urmă.
Conform regulilor generale de restituire a prestațiilor executate în temeiul unui act declarat nul ,,doctrina"; s-a pronunțat în sensul că nu se datorează sume de bani asupra cărora a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor.
Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul reține că aceasta a fost în mod just respinsă de către prima instanță.
Este de necontestat că reclamanții au acționat în calitate de persoane fizice, de particulari, atunci când au contractat împrumutul cu S. V. R. S. Probele dosarului nu confirmă o situație contrară.
Adevărat, reclamanții nu s-au prezentat pentru administrarea interogatoriilor, însă au formulat în scris apărări cu privire la excepția lipsei calității procesuale active (f. 198-201).
Aceste apărări SE circumscriu ideii că în fața contractului pretipărit prezentat de bancă reclamanții au fost la fel de expuși, la fel de vulnerabili ca orice alți clienți, chiar în condițiile în care unul dintre soții S., respectiv d-na S. lucrează în domeniul bancar.
Cu privire la aplicarea art. 225 Cod procedură civilă, tribunalul reține astfel că, pe de o parte, reclamanții au răspuns excepției lipsei calității procesuale active și pe de altă parte instanța are doar opțiunea de a interpreta lipsa la interogator ca pe o recunoaștere, nicidecum obligația legală de a proceda astfel.
Răspunzând celorlalte critici formulate de recurentă, tribunalul reține următoarele:
J. s-a preocupat să expliciteze în considerentele hotărârii argumentele pentru care a constatat, în final, caracterul abuziv al unora din clauzele contractelor luate în analiză, aceste argumente fiind prezentate de tribunal în cele ce preced.
Trebuie subliniat, în context, că prin acțiunea sa, reclamanții a investit instanța cu verificarea caracterului abuziv al unor clauze determinate din contractul de împrumut, în demersul său judecătoria analizând punctual toate aceste clauze, prezentând argumentele juridice pentru care a apreciat, în final, că se impune admiterea în parte a acțiunii.
Considerentele hotărârii atacate conțin explicații pertinente cu privire la faptul că, în speță, clauzele supuse analizei lasă la manifestarea de voință unilaterală a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcție de dobânda de referință variabilă, fără a fi rezultatul voinței comune a împrumutatului și a împrumutătorului.
Cu privire la excepția prescripției tribunalul reține că termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cerere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constată clauzele abuzive vizând plata comisionului de
risc și nu de la data la care sumele solicitate s-au plătit așa cum susține pârâta recurentă.
T. constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, raportat la faptul că recurenta nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin.3 din legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. De altfel, din simpla lecturare a convențiilor de credit depuse la dosarul cauzei, reiese în mod evident că sunt contracte standard preformulate.
Codul consumului, aprobat de Legea nr. 296/2004, în cuprinsul art. 75 obliga ca în contractele de credit pentru consum, băncile să cuprindă indicații corecte și clare, care să nu permită interpretări echivoce, în caz de dubiu, clauzele se vor interpreta în favoarea consumatorului, art. 76 din lege.
Art. 77 interzice stipularea clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, o clauză urmând a se considera ca fiind abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților - art. 78 și 79 din Codul consumului. O clauză se va considera negociată direct cu consumatorul dacă este o clauză preformulată.
Se poate observa faptul că toate convențiile conțin aceleași clauze, modificarea dobânzilor și comisioanelor datorându-se în mod exclusiv politicii băncii la momentul perfectării contractelor și acordării creditelor.
Astfel, în contract recurentele au prevăzut dreptul de a modica dobânda oricând, la orice nivel, fără să fie obligată să indice modul de calcul, fără să o comunice, să o negocieze și fără să aibă acordul împrumutaților, contrar dispozițiilor art. 10 lit. h din OG nr. 21/1992, încălcându-se și dispozițiile art. 9³ lit. b, lit. e, pct.1, care interzic majorarea comisioanelor, spezelor, altor costuri bancare.
Legea interzice în mod expres modificarea unilaterală a dobânzii, așa încât dobânda fixă nu poate fi modificată în dobândă variabilă fără a avea acordul consumatorului, în acest sens sunt prevederile art. 9³ lit. f din OG nr. 21/1992.
În conformitate cu pct. 1 lit. a, din Anexa la Legea nr. 193/2000 modificată, nu este considerată clauză abuzivă aceea care dă dreptul unui furnizor de servicii financiare ,,de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator (…), fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată (prevăzută în contract - nn) în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și aceasta din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul";.
per a contrario, clauza este abuzivă dacă nu există o motivație întemeiată prevăzută în contract sau dacă cealaltă parte contractantă nu are posibilitatea de a rezilia contractul în caz de neacceptare a dobânzii astfel modificate.
În privința comisionului de risc și de administrare criticile recurentei sunt de asemenea nefondate.
Modul de calcul al comisionului de risc nu a fost prevăzut în contract, comisionul a fost stabilit și în scris în contractele standard de către pârâtă,
constituind o modalitate de îmbogățire fără temei a băncii: în realitate comisionul de risc reprezintă un cost suplimentar și nu reprezintă prețul vreunei contraprestații.
Faptul că reclamanții au cunoscut despre perceperea comisionului de risc nu are semnificația unei negocierii directe, în condițiile în care nu au avut nicio putere în a schimba sau a exclude încasarea comisionului de risc. Nu s-a adus la cunoștință motivul pentru care a fost inclus acest comision și nici scopul acestuia. banca nu a explicat motivele pentru care percepe acest comision și riscul reprezentat de reclamanți privitor la restituirea la termen a împrumutului.
Apreciind astfel asupra recursului de față, tribunalul constată că hotărârea recurată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. V. R. S.A, și
S. V. R. S. - sucursala Z., împotriva sentinței civile nr 3788 din 9 octombrie 2012 a Judecătoriei zalău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
D. G. | K. | M. | I. | D. | C. P. | E. |
Red. I.D./_ /dact. ECP/_ /2 ex.Jud. Fond D. U. E.
| ← Decizia civilă nr. 985/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 549/2013. Actiune in constatare → |
|---|
