Decizia civilă nr. 1244/2013. Actiune in constatare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 1244/2013 Ședința publică din 17 Decembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: I. D. -D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte tribunal

Grefier: C. P. E.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta - V.

R. S. B. - V. R. S. B. - S. Z., ambele cu sediul procesual ales în C. -N., str. Republicii, nr. 5, ap. 4, județul C. - SCA Nemeti și Asociații, împotriva Sentinței civile nr. 1978 din 25 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 03 decembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 10 decembrie 2013 și 17 decembrie 2013.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 1978/_ A Judecătoriei Z. s-a admis cererea principală formulată și precizată de către reclamantul-intimat C. J. Pentru P.

C. S., în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA și intervenienții în interes propriu C. C. -M., H. Ana, H. V., F. A., F. A. I., A. F. M. -A., A. F. A. -D., J. F. A., J. F. A. .

S-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de către pârâta petenta S.C. V. R. SA, împotriva procesului verbal de constatare nr. 0044062 întocmit de către reclamant la data de_ .

S-au admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de către intervenienții în interes propriu C. C. -M., H. Ana, H. V., F. A., F. A. I., A. F. M. -A., A. F. A. -D., J. F. A., J. F. A. .

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3.a, art.3.d, art. 4.a, art. 5. a din următoarele convenții de credit: - convenția de credit nr. 016447/_ încheiată decătre bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ;

- convenția de credit nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A.

F. A. și A. F. A. D. ;

- convenția de credit nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F.

A. și F. A. I. ;

- convenția de credit nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F.

A. și J. F. A. ;

- convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu: C.

C. M. ;

- convenția de credit nr.0091228 /_ încheiată de către bancă cu H. Ana;

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la pct.5.a.1 din următoarele acte aditionale:actul aditional la convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu: C. C. M., actul aditional la conventia nr. 0135288 din_ incheiata cu H. Ana si H. V., actul aditional la conventia de credit nr.0164447 din_ incheiata cu A. -F. M. -A. si A. -F. A. D.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în pct. 5.1.b din actul aditonal la coventia de credit nr. 0091228 din_ incheiata cu H. Ana si

H. V. .

S-a menținut procesul verbal de constatare nr. 0044062 întocmit de către reclamantul-intimat la data de_ .

În baza prevederilor art. 16 din Legea 193/2000, s-a aplicat pârâtei-petente SC V.

R. SA amendă contravențională în sumă de 5000 lei.

În baza art. 13 din Legea nr. 193/2000 a fost obligată pârâta petentă, sub sancțiunea daunelor în cuantum de 50 lei pe zi, calculate de la data comunicării prezentei hotărâri să modifice conținutul clauzelor cuprinse în art.3.a din convenția de credit nr.00139614/_ încheiată de către bancă cu: C. C. M., convenția de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ; convenția de credit nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ; convenția de credit nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F. A. I.

;convenția de credit nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F. A. și J. F. A. ; cu indicarea expresa a faptului ca dobânda este fixa.

S-a dispus înlăturarea a clauzelor prevăzute la art.3.d, art. 4.a, art. 5.a din convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu C. C.

M., convenția de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F.

A. și A. F. A. D. ; convenția de credit nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ; convenția de credit nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F. A. I.

;convenția de credit nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F. A. și J. F. A. ;

S-a dispus inlaturarea din actul aditonal la conventia de credit nr. 0091228 din_ incheiata cu H. Ana si H. V. a clauzei cuprinse la pct.5.1.b cu privire la care s-a constatat caracterul abuziv.

S-a dispus inlaturarea pct.5.a.1 din următoarele acte aditionale: actul aditional la convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu:

C. C. M., actul aditional la conventia nr. 0135288 din_ incheiata cu H. Ana si H. V., actul aditional la conventia de credit nr.0164447 din_ incheiata cu A. -F. M. -A. si A. -F. A. D. .

S-a obligat pârâta-petentă SC V. R. SA să restituie intervenienților F.

A., F. A. I., A. F. M. -A., Aandras F. A. -D., J. F. A., J.

F. A., sumele plătite de aceștia ca urmare a aplicării clauzelor abuzive privind comisionul de risc si comisionul de penalizare, de la dat aincheierii conventiilor de credit si pana la data solutionarii irevocavile a cauze, la care se adauga

dobanda legala conform art.3 alin.1 din OG nr.9/2000, art.13/2011 de la data platii si pana la data restituirii efectiva de catre parata a sumelor de bani.

S-a obligat pârâta-petentă SC V. R. SA să restituie intervenientei C. C.

M. contravaloarea comisionului de risc si a comisionului de administrare incasate succesiv de la data incheierii conventiei de credit nr.0139614/_ si pana la data pronuntatii unei hotarari definitive, la paritatea leu/CHF din ziua platii, la care se adauga dobanda legala aferenta comisioanelor de risc si administrare, de la data incasarii si pana la data restituirii efective.

S-a obligat pârâta pârâta-petentă SC V. R. SA să plătească intervenientei în interes propriu C. C. M., suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la plângerea contravențională că este nefondată având în vedere că sub aspectul legalității că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare. Motivul de nulitate invocat de petentă este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Descriind fapta constatată, agentul constatator a indicat în primul rând clauzele considerate abuzive, prin menționarea numărului articolului în cadrul căruia acestea au fost inserate în contractele de credit și condițiile generale de creditare aplicabile.

Pe de o parte se face trimitere la clauzele inserate în contractele de credit, iar pe de altă parte, la cele inserate în condițiile generale aplicabile contractelor de credit supuse verificării.

În contextul în care agentul constatator menționează în procesul verbal de constatare numărul și data încheierii contractului de credit, implicit, clauzele identificate în condițiile generale de creditare vizează contractelor supuse verificării.

Pe de altă parte se indică chiar conținutul acestor clauze, astfel încât nu există nici un dubiu cu privire la clauzele care au făcut obiectul controlului.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că Prin acțiunea de control din data de_, C. J. pentru P. C. S. a procedat la verificarea următoarelor contracte de credite si a actelor adiționale aferente acestora după cum urmează: 1.convenția de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ; 2.convenția de credit nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F.

A. D. ; 3. convenția de credit nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F. A. I. ; 4.convenția de credit nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F. A. și J. F. A. ; 5. convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu: C. C. M. ; 6.convenția de credit nr. 0091228/_ încheiată de către bancă cu H. Ana;

În urma acestui control, reclamanta intimată a întocmit procesul verbal de constatare nr. 0044062 din data de_, reținând faptul că pârâta a inserat clauze abuzive în cuprinsul art. 3.a-rata dobânzii curente din convențiile de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D.

, nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A.

D., nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F. A. I.

, nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F. A. și J. F. A.

, in art. 3 pct.d -Data ajustarii dobânzii din convențiile de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D., nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A.

D., nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F. A. I.

, nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F. A. și J. F. A.

, in art. 4 pct.a -comision de penalizare din convențiile de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D., nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A.

D., nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F. A. I.

, nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F. A. și J. F. A.

, art. 5 pct.a -comision de risc care ulterior a fost redenumit in comision de administrare in actele adiționale .

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În concordanță cu textul de lege anterior invocat, în alineatul 2 al aceluiași articol se stipulează că, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Legea nr. 193/2000 vine și transpune conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 prin care s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv, interpretarea dată prin hotărârea Curții Europene de Justiție fiind pe deplin aplicabilă. Interpretând această Directivă Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S. versus Rocio Murciano Quintero ( C - 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.

In aceeași ordine de idei, rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său

Potrivit art. 4 alin.1,2,3 din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens";.

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două

cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Prima cerință enunțată este îndeplinită în cazul tuturor clauzelor indicate ca fiind abuzive în prezenta speță. Banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4 alin.3 din legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii.

Contractul de credit bancar este un contract de adeziune, preformulat, al cărui conținut este stabilit de către profesionist, pe baza unei oferte uniforme, standard și imutabile adresate consumatorilor în general. Pentru admisibilitatea probei negocierii este necesară dovada negocierii efective, adică a posibilității reale a ambelor părți de a stabili în comun conținutul contractului care să se încheie; simplele discuții în legătură cu unele clauze nu pot constitui, ele singure, dovada negocierii efective, interogatoriul intervenienților nefiind concludent în acest sens.

Fiind îndeplinită prima cerință enunțată privind caracterul abuziv pentru toate clauzele contractuale în discuție indicate în prezenta speță, pentru stabilirea caracterului abuziv al acestora, în cele ce urmează se va analiza raportat la fiecare clauză în parte îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Clauza cuprinsă în art. 3.a din convențiile de credit nr. 0164447/_ (A. F. M. -A. ), nr. 0141421/_ (A. F. M. A. ), nr. 0142012/_ (F. A. ),

nr. 0156126/0_ (Josza F. A. ) are următorul conținut: Rata dobânzii curente

:3,99% si respectiv 4,25%, fără a se face mențiunea ca aceasta rămâne fixa pe toata perioada derulării contractului de credit. Clauza cuprinsa in art.3.a din convențiile sus amintite se află în strânsa legătura cu clauza cuprinsa în art.3.d din aceleași contracte care prevede ca " banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii";.

In art.5.1.a din condițiile speciale ale convenției de credit s-a prevăzut un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit, situație întâlnită în contractele de mai sus.

In cursul anului 2010, parata a modificat unilateral contractele de credit încheiate de părți, modificând dobânda, din fixa în variabila, precum și comisionul de risc care a fost redenumit comision de administrare. Pârâta a continuat să aplice comisionul de risc sub denumirea de comision de administrare. Susținerea pârâtei potrivit căreia comisionul de administrare reglementat de art.36 din OUG nr. 50/2010 se traduce prin administrarea riscurilor unui contract de credit, putând fi asimilat comisionului de risc perceput de pârâta, fiind rezultatul aceleiași rațiuni economice, este neîntemeiata. Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Există o distincție între noțiunea de comision de risc și comision de administrare. Chiar din întâmpinarea depusă, rezultă că pârâta a modificat doar denumirea

comisionului de administrare, acesta fiind în continuare un comision de risc. Potrivit art. 95 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanța de urgență, introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență fiind considerate nule de drept, iar potrivit alin. (5), nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită. Potrivit art. 40 alin. (3), în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.

Nu se consideră acceptare tacită nesemnarea actelor adiționale în cazul în care consumatorii au obiecțiuni, iar acceptarea tacită se referă numai la modificările impuse prin legislație, nu la orice modificări aduse de bănci prin actele adiționale. În speță modificările aduse de pârâtă prin actele adiționale, neprevăzute de O.U.G. nr. 50/2010, nu pot fi considerate acceptate tacit de reclamanti.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată, disimulată sub denumirea de comision. Dezechilibrul pe care-l generează această clauză este dat de faptul că acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului, ci, în cel mai rău caz, reprezintă o asigurare pe care banca și-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plată. Prin urmare, acest cost este unul eventual și nu unul actual. Comisionul de urmărire a riscului este perceput de bancă pentru a-și acoperi propriul risc. Așadar pe lângă faptul că un consumator trebuie să suporte propriul risc, este obligat prin această clauză abuzivă să suporte și riscul băncii. Este de observat că acest comision de urmărire riscuri este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului, și nu la soldul acestuia,ceea ce va face, ca dobânda aplicată la soldul creditului să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul care se va aplica la suma inițială împrumutată, indiferent de valoarea de credit rambursată deja la un moment dat.

Acest comision, calculat și perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul creditului.

Dobânda variabilă este o dobândă ce se poate modifica pozitiv sau negativ pe durata creditului și variază în funcție de anumiți indicatori de creditare stabiliți periodic de organismele competente la nivel național sau european. Acești indicatori, BUBOR, LIBOR și EURIBOR sunt indicatori de referință ce sunt folosiți și în stabilirea, de către bănci, a dobânzilor acordate la depozite.

Dobânda variabilă este dobânda care se calculează periodic (de regulă la 3 luni) în funcție de evoluția dobânzii pe piață, în timp ce dobânda fixă utilizează aceeași dobândă pe toată perioada creditului, indiferent de evoluția pieței.Se constată că aceste clauze cuprind elemente abuzive în sensul că lasă la manifestarea de voință unilaterală a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, fără a fi rezultatul voinței comune a împrumutatului și a împrumutătorului.

Prin neînserarea niciunui element concret privind referința ca care se face trimitere atunci când este vorba de revizuirea ratei dobânzii curente a băncii se prejudiciază drepturile împrumutatului, depinzând exclusiv de împrumutător modalitatea de calcul a dobânzii.

Astfel, prin necircumstanțierea în niciunui mod a elementelor care permit Băncii

modificarea unilaterală a dobânzii și neindicarea niciunui criteriu previzibil în acest sens, lăsând la apreciere Băncii posibilitatea majorării dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale în materie, fiind de natură a produce clienților grave prejudicii materiale.

Clauza cuprinsă în art. 3, litera d din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut:";Data ajustării dobânzii:Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.

Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conținutul acestei clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează:"; Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.";Astfel, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul ce ar trebui să fie "întemeiat"; prevăzut în contract este acela al "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";. Prin "motiv prevăzut în contract";, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Motivul unei "schimbări semnificative pe piața monetară"; nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă

este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.

Nu poate fi primită susținerea băncii, în sensul că aceste elemente sunt foarte greu de cuantificat și din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract. În cadrul completării la întâmpinare, banca a învederat că este nevoită să se împrumute de la bănci din străinătate pentru a fi în măsură să acorde clienților credite în valută, fiind obligată ea însăși să plătească băncilor din străinătate o dobândă pentru împrumutul acordat, dobândă ce variază de la o țară la alta, de la o bancă la alta. Raportat la aceste susțineri trebuie arătat faptul că, dacă banca se împrumută de la bănci din străinătate se împrumută în condiții precise, convenind o anumită rată a dobânzii. Mai mult, în primul rând trebuie subliniat faptul că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând,

dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Însă, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția "motivului întemeiat";, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele în discuție, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Trebuie specificat faptul că, posibilitatea de reziliere imediată a contractului de către client la care se referă prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, trebuie să fie în mod expres specificată în contract în legătură cu propunerea de modificare a dobânzii, ceea ce nu echivalează cu dreptul general al părților de a solicita rezilierea contractului în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale, în baza prevederilor art. 1020-1021 Cod civil, în pofida susținerilor contrare ale băncii din cuprinsul completării la întâmpinare .

Clauza cuprinsă în art. 4..a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut:";Comision de penalizare: 2% flat, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci, 00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) "Rambursare";, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";. Punctul 4.a in Actele adiționale apare modificat sub forma: "Rata dobânzii curente + 5% pe an (adică Rata dobânzii curente majorata cu 5 puncte procentuale pe an), calculată, datorată și care trebuie plătită Băncii de către împrumutat pentru sumele de credit (principal restant ) datorate și neplătite la Data Scadentă, denumită generic:"sume restante".Dobânda Penalizatoare se cumulează zilnic si se calculează pentru un număr de zile calendaristice ("perioada de calcul"), începând cu prima zi de la Data Scadenta, după formula:(valoarea sumei restante x Rata Dobânzii penalizatoare x perioada de calcul)/ 360.Situație întâlnită la convenția nr.0164447-A. F. M. ; nr.0091228/_ -H. Ana; nr.

0135288/_ -H. Ana; nr.0139614/_ -C. C. M.

Aceste clauze contractuale pun probleme sub aspectul echilibrului contractual.

Conform art. 4, lit. a din legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteza în care împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La art. 4, litera b din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, s-a stipulat plata unei dobânzi penalizatoare de către consumatori, în cazul întârzierii la plata ratelor, dobândă penalizatoare suficient de consistentă (rata dobânzii curente + 5% p.a ), calculată începând cu cea de a șasea zi de la data scadenței ratelor respective.

În mod categoric, trebuie afirmat faptul că banca nu reprezintă o instituție de caritate, ci o societate comercială al cărui scop îl reprezintă obținerea profitului, așa cum sublinia banca în cuprinsul întâmpinării. De aceea, este justificat ca banca să insereze în cuprinsul convenției de credit o clauză având ca efect protejarea sa în cazul întârzierii la plata ratelor de către consumator, evaluând anticipat evaluarea prejudiciului pe care l-ar suferi ca urmare a neplății la momentul scadenței a ratelor de către consumator. În speța de față, o atare clauză contractuală o reprezintă cea inserată în art. 4, litera b din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, prin care stipulând o dobândă penalizatoare consistentă banca este protejată în mod suficient, în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor.

Însă, pentru același temei de fapt (întârzierea consumatorului la plata ratelor), banca a inserat încă o clauză contractuală, respectiv cea prevăzută în art. 4, litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție. Prin această clauză, banca a impus consumatorului plata a încă unor sume de bani consistente, plătibile în termen de 5 zile de la data scadenței ratelor. În acest mod, s-a încălcat proporționalitatea între potențialul prejudiciu produs băncii în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor, pe de o parte și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu în cazul producerii sale, pe de altă parte. Dacă s-ar pune în aplicare clauza în discuție nu s-ar produce doar o reparare a prejudiciului băncii ci o îmbogățire a băncii ca urmare a impunerii în mod unilateral, nenegociabil a acestei clauze. Prin urmare, sunt incidente în speță prevederile art. 1 lit. i din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează:";. Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant."; Este evident că prin inserarea clauzei cuprinsă în art. 4, litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, dezechilibrul produs între drepturile și obligațiile părților este unul semnificativ, fiind în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului. În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

În concluzie, se va constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3.a, art.3.d, art. 4.a, art. 5.a din următoarele convenții de credit: convenția de credit nr. 016447/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ; - convenția de credit nr. 0141421/_ încheiată de către bancă cu A. F. A. și A. F. A. D. ;- convenția de credit nr. 0142012/_ încheiată de către bancă cu F. A. și F.

A. I. ;- convenția de credit nr. 0156126/-_ încheiata de către bancă cu J. F.

A. și J. F. A. ;-convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu: C. C. M. ; - convenția de credit nr.0091228/_ încheiată de către bancă cu H. Ana;

Se va constata caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la pct.5.a.1 din următoarele acte aditionale:actul aditional la convenția de credit nr. 00139614/_ încheiată de către bancă cu: C. C. M., actul aditional la conventia nr. 0135288 din_ incheiata cu H. Ana si H. V., actul aditional la conventia de credit nr.0164447 din_ incheiata cu A. -F. M. -A. si A. -F. A. D. . Va constata caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în pct. 5.1.b din actul aditonal la coventia de credit nr. 0091228 din_ incheiata cu H. Ana si H. V. . Totodata, va dispune inlaturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive din conventiile de credit analizate.

Așadar, ca efect al anulării clauzei privind comisionul de risc redenumit comision de administrare cu privire la intervenienții în interes propriu și bancă se impune repunerea în situația anterioară inserării respectivei clauze în cuprinsul convenției de credit și în consecință banca va fi obligată să restituie acestora în integralitate, sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc, în baza clauzei referitoare la comisionul de risc anulate prin prezenta hotărâre, de la data încheierii convențiilor de credit în discuție și până la data pronunțării prezentei hotărâri. Nulitatea retroactivând, se impune restituirea acestor prestații derulate în cadrul intervalului de timp marcat de momentul încheierii contractului convențiilor de credit în discuție și momentul pronunțării prezentei hotărâri.

Repunerea în situația anterioară este o "restitutio in integrum";, deci restituirea prestațiilor trebuie să fie totală, doar în acest mod părțile sunt repuse în integralitate în situația anterioară. Așadar, trebuie subliniat faptul că prin plățile periodice ale comisionului de risc abuziv impus, intervenienții au suferit și o însărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plăți a fiecărei sume de bani în parte achitate cu titlu de comision de risc, însărăcire care se întinde până în momentul restituirii efective de către bancă a respectivelor sume de bani, în baza dispozițiilor prezentei hotărâri. În mod corelativ, trebuie reliefat faptul că banca a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză prin faptul că folosit și va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plăți a consumatorilor, cu titlu de comision de risc și până în momentul în care banca va restitui în mod efectiv consumatorilor fiecare sumă de bani în parte, încasată cu titlu de comision de risc. Este de esența activității băncii folosirea sumelor de bani încasate de la clienți. Valoarea însărăcirii respectiv îmbogățirii fără justă cauză, în discuție, pentru intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plăți efectuate de consumatori, cu titlu de comision de risc și momentul restituirii efective de către bancă a fiecărei sume de bani în parte, este evaluabilă în bani, într-un mod exact. Astfel, echivalentul bănesc al acestei însărăciri respectiv îmbogățiri fără justă cauză îl reprezintă dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite băncii cu titlu de comision de risc, de la data plății de către intervenienți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către bancă a fiecărei sume de bani în parte. OG 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dobânda legală, ce reprezintă fără îndoială echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani într-un anumit interval de timp determinat.

Împotriva acestei sentințe pârâta S.C. V. R. S. B. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia cu consecința modificării hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, formulată de C. J.

pentru P. C. S. ca fiind neîntemeiată, respectiv în se sensul respingerii cererilor de intervenție formulate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală invocând următoarele:

1.) Instanța de fond greșit a reținut că principiul "pacta sunt servanda"; nu este unul absolut astfel încât statul poate interveni în orice convenție asumată de părțile semnatare ale acesteia dacă consideră că aceasta intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe.

Raportat la alegațiile instanței de fond, reiterate mai sus, suntem nevoiți să arătăm că libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelor reprezintă noțiuni și principii fundamentale în dreptul modern.

Consacrat prin dispozițiile art. 1270 (art. 969 cod civil vechi) din Codul civil, principiul "pacta sunt servanda"; își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Instanța a omis să analizeze situația concretă prin prisma faptului că la momentul încheierii convenției de credit reclamanții s-au adresat pârâtei. Astfel interesul de a obține anumite sume de bani aparținea în mod exclusiv reclamanților, sume de bani pe care societatea noastră le-a pus acestora la dispoziție și de care s-au folosit până în prezent, la niște costuri care și la momentul acordării erau printre cele mai scăzute de pe piață, referindu-ne la DAE care include comisioanele negociate.

2.) Instanța de fond în mod greșit a apreciat că clauzele contractuale nu au fost negociate de bancă cu consumatorii.

Banca a prezentat o ofertă de a contracta iar intervenienții au acceptat-o după stabilirea condițiilor concrete fără ca aceștia să-și manifeste vreo nemulțumire.

Intervenienții au fost cei care și-au exprimat nevoile lor referitor la suma creditului, moneda creditului, destinația creditului, garanțiile propuse, veniturile realizate, capacitatea de plată a acestora etc.

Bana nu poate fi sancționată că a prezentat o ofertă și aceștia au acceptat-o fără rezerve.

3.) Comisionul de risc ( art. 5 lit. a din C.S. respectiv art. 3.5 din C.G. ale contractului de credit ) reprezintă o componentă a prețului creditului fiind inclus în DAE (dobânda anuală efectivă).

Dobânda anuală efectivă (DAE) este definită de art. 7 pct. 6 al OUG nr. 50/2010 și de art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48 ca fiind costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Câtă vreme intervenineții au cunoscut și au acceptat prețul și obiectul contractului, relevante atât în nivelul DAE, cât și suma totală de rambursat, înscrisă în planul de rambursare, instanța nu este îndreptățită să aprecieze caracterul abuziv al

acestor elemente contractuale, așa cum foarte bine a reținut și I. prin decizia nr. 4685/_ pronunțată în dosarul nr._ *.

Câtă vreme comisionul de risc este o componentă a prețului creditului, reprezentat de DAE, acest comision nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată.

Comisionul de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu efectiv oferit de bancă, având totodată scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului.

Comisionul de risc (de administrare a riscului) acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul V. . În plus, o parte din fondurile procurate de bancă prin încasarea comisionului de risc sunt destinate constituirii de provizioane pentru acoperirea riscurilor.

Comisionul de risc este un risc real și transparent al creditului, cu o destinație precisă, care nu are caracter abuziv în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1963/2000.

Evoluția tehnologică comision de risc - comision de administrare (art. 3.6 din

al contractului de credit) nu influențează în nici un mod obligațiile efective de plată ale clientului, cât timp prețul contractual - reprezentat de DAE - rămâne neschimbat.
4.) În ceea ce privește determinarea unilaterală a cuantumului dobânzilor (art. 3 lit. d din C.S.):
Legea nr. 193/2000 prevede două condiții negative și una pozitivă, a căror îndeplinire cumulativă poate conduce la constatarea existenței unei clauze abuzive:
- să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului;
- să nu fi fost negociată;
- să nu se asocieze cui definirea obiectului principal al contractului.

Clauza cuprinsă în contractele de credit (art. 3 lit. d) încheiată între recurentă și împrumutați reglementând posibilitatea Băncii de a ajusta rata dobânzii în funcție de variațiile semnificative de pe piața financiară, nu îndeplinește niciuna din aceste condiții cumulative.

Clauza reglementată la art. 3 lit. d din condițiile speciale ale contractului de credit a fost negociată.

Referitor la faptul că dispozițiile cuprinse în această clauză au fost asumate de către clienți, Curtea de A. B. a statuat într-o cauză similară, Decizia nr. 77 din 13 februarie 2008.

,,Nu este întemeiată nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobândă. Nu se poate susține că această modificare se realizează fără acordul consumatorului, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și deci asumată de părți prin semnarea contractului. Pe de altă parte, prin semnarea contractului împrumutatul și garanții săi și-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterală, abuzivă în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000 ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului";.

Clauza reglementată la art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale contractului de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Nu poate fi considerată abuzivă clauza care permite modificarea dobânzii pe parcursul a 25 de ani, dacă intervin schimbări semnificative pe piața monetară, deoarece costurile apelantei nu pot fi considerate a rămâne nemodificate de-a lungul acestei

perioade, dovadă că de la data acordării și până în prezent condițiile de pe piața monetară s-au schimbat semnificativ.

În mod eronat apreciază instanța de judecată faptul că schimbările semnificative prevăzute de Convenția de Credit nu sunt definite în mod exact, o astfel de definiție fiind contrară chiar prevederilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, deoarece ar fin necesar o descriere amănunțită și tehnică a modului în care se reflectă aceste schimbări în costurile băncii.

Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil vechi, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni. Legea nr. 193/2000 nu impune stipularea unui pact comisoriu în contracte ci cuprinde o cauză de reziliere legală, care operează în condițiile legii. A. anta nu a interzis în vreun mod exercitarea liberă a acestui drept de către intervenienții, cu toate consecințele acestuia, inclusiv cea referitoare la întoarcerea prestațiilor anterioare.

Clauza referitoare la rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit.

O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația art. 3 lit. d nu ne află în această situație, deoarece clauza face parte din obiectul convenției de credit încheiate, obiect avut în vedere de consumator la data încheierii contractului.

Deoarece dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, aceasta nu poate fi analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive. Chiar dacă s-ar analiza din această perspectivă, instanța de fond ar fi trebuit să observe că este vorba de o clauză negociabilă care nu creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

5.) În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv și nulității prevederilor Punctul 3.a din CS referitor la rata dobânzii curente nu are caracter abuziv, așa cum greșit a considerat instanța de fond.

În convențiile litigioase, banca nu a majorat rata dobânzii, singura modificare a ratei dobânzii a fost cea determinată de Actele Adiționale adoptate în baza OUG nr. 50/2010 în sensul diminuării ratei dobânzii.

Potrivit adresei nr. 1795/_, ANPC a comunicat Băncii că pentru clienții V. care au contracte de credit în care nu se precizează faptul că dobânda este fixă, prin actul adițional se va înlocui clauza de la punctul 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit (…), rata dobânzii urmând să varieze în funcție de evoluția indicelui Euribor la 3 luni.

În aceste condiții, dat fiind că Banca a consultat ANPC cu privire la clauza de la pct. 3.a) din CS și cu privire la modificarea acesteia prin Act Adițional, caracterul abuziv al acestor clauze trebuie exclus.

6.) În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 4 lit. a din Condițiile Speciale ale contractului de credit:

Motivarea instanței este una eronată. Comisionul de penalizare nu se suprapune cu dobânda penalizatoare. Comisionul de penalizare se percepe o singură dată în procent de 2% din suma restantă și acoperă primele 5 zile de restanță, perioadă în care creditul este considerat curent. Acest comision are rolul de a acoperi costurile generate

de întârzierea la plată, ce rezultă din: efectuarea unor operațiuni de modificare a bazei de date informatice, modificarea programului plății datorate de Bancă, reconfigurarea graficului de rambursare, modificarea programului de plăți datorate de Bancă, reconfigurarea graficului de rambursare, notificarea clientului, raportarea la Centrala Riscurilor Bancare ș.a. din a șasea zi de la scadență, clientul datorează zilnic o dobândă penalizatoare.

7.) În ceea ce privește clauzele din Actele Adiționale referitoare la comisionul de administrare.

Actele adiționale au fost încheiate de Bancă cu intervenienții după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, comisionul de administrare a creditului fiind stipulat în conformitate cu prevederile acestui act normativ.

Câtă vreme OUG nr. 50/2010 prevede în mod expres la art. 36 că Banca poate percepe un comision de administrare cont curent, includerea acestui comision în contract nu poate fi considerată abuzivă.

Acolo legiuitorul a exclus în mod expres caracterul abuziv a unui astfel de comision, instanța nu poate interveni.

Ordonanța definește la art. 3 Comisionul de administrare ca fiind acel comision care se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Definirea comisionului aplicat prin Actele adiționale acceptate tacit de părți, se referă la monitorizarea riscurilor privind utilizarea și rambursarea creditului de către împrumutat.

8.) Dispozițiile instanței privind dobânda legală de la data achitării comisioanelor sunt nefondate: dobânda legală poate fi acordată cel mult de la data pronunțării hotărârii judecătorești.

Potrivit art. 56 Cod comercial dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși în cât privește acest act, legii comerciale.

Pornind de la calitatea băncii de comerciant, convenția dedusă judecății urmează a fi supusă prevederilor speciale în materia comercială.

Art. 46 Cod comercial prevede :,,datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile";.

Având în vedere că dreptul de creanță al intervenienților privind rambursarea comisioanelor pretinse s-ar naște și ar deveni exigibile doar prin efectul hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii lor, dobânda legală ar putea curge doar de la acel moment.

9.) În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei la restituirea sumelor care au fost percepute cu titlu de comision de risc sau de penalizare.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că ,,deși este cunoscut că nulitățile actelor juridice cu efect retroactiv, în ipoteza contractelor cu executare succesivă (…) trebuie să se remarce că și efectele nulităților se aplică numai pentru viitor"; iar în acest caz ,,nulitatea nu produce efecte pentru trecut";.

Admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutaților se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.

Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un

contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.

Chiar și în cazul contrar instanța a greșit cu privire la restituirea unor sume de bani încasate de bancă cu mai bine de 5 ani în urmă.

Conform regulilor generale de restituire a prestațiilor executate în temeiul unui act declarat nul, doctrina, s-a pronunțat în sensul că nu se datorează sume de bani asupra cărora a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor.

Prin întâmpinarea sa (f. 28-30 intervenienții H. Ana și H. V. au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că contractatele de credit încheiate cu banca sunt preformulate, neavând posibilitatea de a interveni în vreun fel asupra clauzelor acestora.

Susținerile recurentei sunt de natură a arăta poziția de superioritate de pe care își tratează clienții, nefiind dovedite în vre-un fel și fără temei legal.

În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la aprecierea instanței de fond că, clauzele nu au fost negociate cu consumatorii consideră că și acestea critici sunt neîntemeiate, în condițiile în care așa cum s-a arătat, recurenta nu a putut să producă probe sub acest aspect, iar faptul că aceste contracte de credit nu au fost negociate reiese tocmai din faptul că clauzele contractuale au același conținut și în cazul celorlalți consumatori, singura diferență fiind în ceea ce privește părțile contractante și suma acordată, care nu a fost negociată cu intimații ci a fost stabilită tot de către bancă în funcție de propriile criterii de acordare a creditelor.

Prin întâmpinarea sa (fila 31-36) intervenienta C. C. M. a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că, contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității Naționale pentru P. C. nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii,. Consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu - adică exact situația contractelor intimaților intervenienți. Prin urmare lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei. Legislația privind protecția consumatorului, instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale atunci când se află în prezența unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare. Clauzele abuzive ce formează obiectul prezentei acțiunii intră sub incidența acestor prevederi legale, fiind evident că acest contract pe care l-a încheiat cu recurenta face parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulat.

În ceea ce privește clauza prevăzută la pct. lit. a, precizează că aceasta nu prevede dacă dobânda curentă este fixă sau variabilă, fapt care contravine legislației aplicabile contractelor de credit.

Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, prevede în art. 8, alin. 1, lit. b că printre celelalte elemente obligatorii, contractul de credit scris trebuie să includă

,,valoarea dobânzii, cu precizarea tipului acesteia, fixă și/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda este variabilă, variația acesteia trebuie să fie interdependentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru";.

Clauza prevăzută la pct. 3 lit. d ,,Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, prin care banca a prevăzut în favoarea sa posibilitatea revizuirii dobânzii curente fără ca aceasta să fie negociată cu clientul, stabilindu-și ca singură obligație în sarcina sa aceea de a înștiința clientul, dar această clauză contravine art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000. Pentru a nu fi considerată clauză contractuală abuzivă, această prevedere contractuală trebuie, în primul rând să fie însoțită de un motiv întemeiat prevăzut în contractul de credit.

Într-adevăr, art. 1021 Cod civil acordă oricărei părți posibilitatea de a cere rezoluțiunea (rezilierea) oricărui contract, astfel că interpretarea că legiuitorul a repetat această posibilitate și în legea nr. 193/2000 nu are nici un sens, neproducând practic nici un efect nou, iar textul trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce efecte, actus interpretandus est potius quam ut valeat, quam ut pereat, prin urmare libertatea de a rezilia imediat contractul privește în mod special capacitatea celui împrumutat de a rambursa creditul, iar nu numai aceea a cere rezilierea contractului în fața justiției, pentru că, în sens contrar, orice bancă care a stabilit o dobândă variabilă va putea majora abuziv și unilateral dobânda ori de câte ori apreciază că cel împrumutat nu va putea restitui imediat împrumutul, cum se întâmplă în majoritatea creditelor pe termen lung, caz în care textul de lege interpretate astfel ar permite conduita abuzivă a băncii, ce ar profita material de pe urma stării financiare a celui care nu poate returna imediat împrumutul, caz clasic de cauză imorală și care se sancționează cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește comisionul de risc perceput de către bancă în cuantum de 0,22% don soldul creditului, se arată că acesta, conform definiției contractuale este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului.

Acest comision este perceput pentru îndeplinirea de către bancă a obligației sale principale și anume de a pune la dispoziția clientului creditul. Pentru acest lucru clientul se obligă la rambursarea creditului și a dobânzii la termenele și cuantumul convenit cu banca. Anterior punerii la dispoziție a sumelor contractate clientul este obligat să garanteze acest credit în condițiile pe care banca le apreciază satisfăcătoare.

Stabilirea comisionului de risc în condițiile descrise și înafara unei negocieri directe este în totală contradicție cu buna-credință, cauzând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin adresa nr. 1142/_, a refuzat semnarea actului adițional propus de către bancă în luna în luna septembrie 2010 și cu toate acestea, banca îi percepe acest comision de administrare nou introdus în contract prin redenumirea contractului de risc

Prin întâmpinările lor, intervenienții F. A. și F. A. I. (F. 43-48), Iozsa

F. A. și Iosza Fechte A. (f. 31-56), au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că prin recursul declarat, chiar banca recunoaște că ,,…la momentul abordării reprezentanților noștri, intervenienții au fost cei care au exprimat nevoile lor referitoare la suma creditului, moneda creditului, destinația creditului, garanțiile propuse, veniturile realizat, capacitatea de plată a acestora";. Deci banca recunoaște că a existat un drept de opțiune al consumatorului în ceea ce privește suma, moneda, destinația, garanțiile și veniturile realizate, implicit recunoscând că nu a existat o negociere a clauzelor contractului de credit care prevăd cu totul altceva decât simplele opțiuni mai sus enumerate de bancă.

Banca recunoaște astfel implicit că nu a existat o negociere reală, ci

consumatorului i s-a dat ,,dreptul"; la o minimă opțiune la cele 5 elemente enumerate.

Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne că prin acest mecanism să se dea posibilitatea de a înțelege, negocia și accepta conținutul său. Însă, comparând convențiile de credit depuse la dosarul cauzei de către intervenienți rezultă faptul că acestea au un conținut identic atât în secțiunea ,,condiții generale"; cât și în secțiunea,,condiții speciale"; raportat la o anumită perioadă de timp a încheierii respectivelor convenții. În concret, comparând convențiile de credit existente, nu se pot identifica anumite convenții, încheiate în aceeași zi sau în aceeași lună calendaristică, ori aceeași perioadă a unui an care să aibă conținut diferit.

Clauza cuprinsă în art. 3, lit. a, pct. 3, lit. a - ,,rata dobânzii curente: 4,25% p.a.. Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă din faptul că banca nu a specificat în mod expres tipul de dobândă, valabil pentru convenția de credit cu dobândă fixă.

Clauza cuprinsă în art. 3 lit. d este abuzivă întrucât pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar să fie înștiințat. Conținutul acestei clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexa la Legea nr. 193/2000, modificată.

Clauza cuprinsă la art. 4 afectează echilibrul contractual, atât prin ea însăși cât și apreciată împreună cu prevederile art. 4 lit. b din secțiunea ,,condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție.

Conform art. 4, lit. a din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteze în care împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Clauza cuprinsă la art. 5 lit. a este abuzivă, banca ascunzând toate comisioanele abuzive sub titulatura ,,preț al creditului";.

Caracterul abuziv al acestei clauze rezultă sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși cât și apreciată împreună cu prevederile art. 7 lit. b din secțiunea condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție. Prin aceste din urmă prevederi s-a stipulat în convenția de credit obligația consumatorului de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile aflate în proprietatea consumatorului. De asemenea s-a stipulat obligația consumatorului de a încheia contracte de asigurare pentru imobilul ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de Bancă și totodată de a cesiona în favoarea Băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilului respectiv.

Recursul este nefondat pentru următoarele:

1.) Prima instanță a analizat în mod corect aplicarea principiului "pacta sunt servanda"; față de principiul forței obligatorii a contractelor raportat la contractele care conțin clauze abuzive.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 9â_, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatori, legiuitorul european și cel național dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție a instanței nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractului consacrat în art.969 alin.1 Cod civil așa cum susține pârâta, întrucât libertatea contractuală nu este una absolută sau discreționară de a contracta.

Un contract are putere de lege între părțile contractante pentru că este prezumat a fi dominat de buna credință și utilitate pentru ambele părți, forța juridică deplină fiind recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu ordinea publică și bunele moravuri.

Într-adevăr, potrivit art. 5 Cod civil nu se poate deroga prin convenție sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.

De aceea, conform dispozițiilor art. 1, alin. 1, din Legea nr. 193/2000 "orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";, dându-se în acest fel posibilitatea atât părților dar și instanței de a verifica și constata legalitatea fiecărei clauze.

Asigurarea respectării acestui principiu o asigură prevederile alineatului 3 din acest articol, potrivit cărora "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.

Potrivit art. 4, alin. 1, din Legea nr. 193/2000 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însuși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.

Invocarea Deciziei nr. 1818 din_ a T. ui Suprem în cauză nu poate fi admisă, în condițiile în care legislația în domeniul bancar a suferit modificări în timp, la momentul apariției acestei decizii neexistând Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

2.) Lipsa negocierii dintre bancă și intervenienți a fost corect reținută de către prima instanță.

Contractul de credit bancar fiind contract standard preformulat, de adeziune al cărui conținut este stabilit de bancă în baza unei oferte uniforme, standard nu creează posibilitatea negocierii efective, adică nu oferă posibilitatea reală a ambelor părți de a stabili în comun conținutul contractului care să se încheie.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă â aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea acestuia să influențeze natura ei, cum sunt condițiile generale ale contractelor bancare, practicate de comercianți pe piața produsului.

Chiar faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze au fost negociate direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 pentru restul contractelor în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată cu consumatorul, este de datorai lui să prezinte probe în

acest sens.

3.) Cu privire la susținerea că comisionul de risc reprezintă o componentă a prețului creditului fiind inclusă în DAE (dobânda anuală efectivă) și astfel clauza prevăzută de art. 5 lit. a din Condiții speciale, respectiv3.5 Condiții generale nu este abuzivă, instanța de apel reține că prima instanță în mod corect a calificat această clauză ca fiind abuzivă.

În art. 5.1.a din condițiile speciale ale convenției de credit s-a prevăzut un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.

În cursul anului 2010, pârâta a modificat unilateral contractele de credit încheiate de părți, modificând dobânda, din fixa în variabila, precum și comisionul de risc care a fost redenumit comision de administrare. Pârâta a continuat să aplice comisionul de risc sub denumirea de comision de administrare, aspect recunoscut prin întâmpinare, prin care se arată că s-a modificat doar denumirea comisionului de administrare în comision de risc.

Or, o asemenea redenumire, care de fapt nu modifică fondul structurii comisionului inserat în contractul de credit, ci doar îl redenumește, in condițiile în care art. 36 din OUG nr., 50/2010 prevede pentru creditul acordat perceperea numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, acest comision de risc nu putea fi aplicat.

4.) Cu privire la greșita calificare ca fiind abuzivă a prevederilor art. 3 lit. d din Condiții speciale, invocat de recurentă că ar fi fost negociată, că nu creează un dezechilibru, că nu se asociază cu definirea obiectului principal al contractului, instanța de apel reține că lipsa negocierii subzistă tocmai pentru cele arătate la punctul 2 din motivarea recursului, iar dezechilibrul constă tocmai în faptul că oferă băncii dreptul de a revizui dobânda curentă, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul în situația

,,intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";.

Art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 cuprinzând clauze abuzive, condiționează modificarea unilaterală ca trebuind să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Ori banca nu a făcut o motivare a ,,motivului întemeiat"; care a determinat-o să modifice unilateral contractul, abuzul constând în acest fapt și care constituie caracter abuziv al clauzei tocmai prin asemenea prevederi în contract ce permit un comportament unilateral, fără posibilitate de negociere din partea clientului.

Apărarea că, clauza referitoare la rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractului de credit și nu ar fi îndeplinită a treia condiție cumulativă ,,să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului"; nu poate fi admisă, clauza de la lit. 3d din Condiții speciale referindu-se la data ajustării dobânzii, fără a arăta care dobândă, în condițiile în care în Condiții generale întâlnim dobânda curentă, dobânda penalizatoare pentru debitul neautorizat, dobânda anuală efectivă (DAE), confuzia putându-se crea cu oricare din aceste feluri de dobândă.

5.) Apărarea recurentei că prevederile art. 3 lit. a din Condiții speciale nu sunt abuzive întrucât prin adresa nr. 1795/_ Autoritatea Națională pentru P. C. a comunicat băncii în ce sens să se înlocuiască clauza de la art. 3. d, din Codiții speciale,

nu poate fi luată în considerare nefiind anulată.

6.) Nu pot fi reținute apărările recurentei cum că este greșită motivarea primei instanțe atunci când constată că se percepe o dublă penalizare atunci când se referă pe lângă dobânda penalizatoare și un comision de penalizare.

Astfel conform art. 4 a din Condiții speciale, comisionul de penalizare este 2% flat, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci, 00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) "Rambursare";, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";.

Art. 4 lit. b din Condiții speciale definește rata dobânzii penalizatoare ca fiind rata dobânzii curente + 5% p.a. calculată începând cu a 6-a zi de la data scadenței, corespunzător Secțiunii 3.2. din Condițiile generale. De la data calculării dobânzii penalizatoare sumele datorate devin restante.

Făcând trimitere la art. 3.2. din Condițiile generale, care prevede că ,,pentru sumele datorate (rata creditului/parte din acesta /anuitate/dobândă curentă/parte din acesta) și neplătite la datele stabilite în Condițiile Speciale, denumite generic ,,sume restante"; împrumutatul va plăti Băncii o dobândă penalizatoare care se acumulează zilnic și se calculează pentru un anumit număr de zile calendaristice (perioadă de clacul), începând cu data scadenței. În perioada de calcul al dobânzii se include data scadenței și se exclude ziua în care se acoperă suma restantă. Se calculează după formula ( valoarea sumei restante x Rata dobânzii penalizatoare x perioada de calcul) /360. se suprapune plata unei penalizări atât sub forma unui comision de penalizare cât și sub forma unei rate de dobânzi penalizatoare pentru primele 5 zile de la data scadenței ratei, obligând de fapt clientul la plata de două ori a unei sume penalizatoare, sub diverse denumiri, pentru primele 5 zile de la data scadenței.

Este evident că prin inserarea clauzei cuprinsă în art. 4, litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, dezechilibrul produs între drepturile și obligațiile părților este unul semnificativ, fiind în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului. În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

7.) Apărarea recurentei în ceea ce privește clauzele din actele adiționale referitoare la comisionul de administrare, prevăzute de art. 5.1. lit. a din Actele adiționale din litigiu este nefondată. Acest art. 5.1. lit. a prevede plata acestui comision pentru administrarea riscului de credit, riscul neîncasării valorii asigurate, a riscului de plată și variații ale condițiilor pieței valutare.

Sub denumirea unui comision de administrare se prevede de fapt un comision de risc în același cuantum și care modifică în mod arbitrar, sub această denumire folosită cuantumul dobânzii (prețul folosinței banilor, contra prestației datorate de consumator.

Acest comision denumit de administrare, ,,acoperă"; de fapt un comision de risc, face parte din costul total al contractului, contrat susținerilor recurentei.

8.) Acordarea de către prima instanță a dobânzii legale de la data achitării comisioanelor este întemeiată, contrar susținerilor recurentei întrucât anularea clauzelor abuzive au ca și consecință cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, dacă suma a fost încasată și folosită de bancă fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda calculată.

Aceasta întrucât OG nr. 13/2011 care abrogă OG nr. 9/2000 privind nivelul

dobânzii legale pentru obligații bănești, stabilește dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

Conform art. 1 alin. 5 din OG nr. 13/2011 prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu sau denumire, la care debitorul se obligă de drept echivalent al folosinței capitalului.

Potrivit art. 994 Cod civil ,,Când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății";.

Astfel. Prima instanță în mod corect a obligat banca la plata dobânzii de la achitarea comisioanelor percepute nelegal.

9.) Apărarea recurentei că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea ei la restituirea sumelor care au fost percepute cu titlu de comision de risc sau de penalizare, nu poate fi admisă întrucât consecințele constatării caracterului abuziv a clauzelor referitoare la comisionul de risc și comisionul de penalizare nu pot fi decât cele prevăzute de norma specială, art.6 din Legea nr.193/2000, republicată: lipsirea clauzelor de efecte, adică anularea lor și repunerea părților în situația anterioară; nu este incidentă în cauză vreo excepție de la regula restituirii prestațiilor efectuate în temeiul unui act nul, cum arată pârâta, dat fiind că acestea se fundamentează pe imposibilități efective de restituire coroborate, pentru cealaltă parte, cu principiul îmbogățirii fără justă cauză; or, dacă tocmai s-a concluzionat că reclamanții au plătit sume de bani în baza unor clauze abuzive, ce ab initio nu trebuiau stipulate, conform art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000, republicată, nu se poate afirma că restituirea lor generează îmbogățire fără justă cauză; mai mult, chiar incidentă de ar fi o astfel de excepție, s-ar impune înlăturarea ei în virtutea faptului că prin invocarea executări prestațiilor abuziv pretinse, fie aceasta și succesiv, pârâta se prevalează de propriul delict (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Susținerea pârâtei că instanța nu poate dispune restituirea prestațiilor aferente contractului de credit pentru că este un contract cu o executare succesivă și anularea clauzelor nu ar putea produce efecte retroactive este neîntemeiată.

Astfel, chiar și pârâta recunoaște că principiul menționat nu este aplicabil în cazul contractelor cu executare succesivă în cazul în care ambele părți pentru o perioadă de timp și-au executat prestațiile în mod reciproc și interdependent, ceea ce presupune că obligația fiecăreia dintre ele a fost cauza obligației celeilalte.

Invocarea de către recurentă a faptului că nu se datorează sume de bani asupra cărora a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor, nu poate fi reținută întrucât dreptul de a cere restituirea prestațiilor se naște din momentul constatării nulității clauzelor contractuale ca fiind abuzive și nu din momentul încheierii contractelor de credit, el născându-se ca o consecință a repunerii părților în situația anterioară inserării clauzelor.

Nici unul din motivele de recurs nefiind astfel întemeiat, acesta urmează a fi respins,

În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta a fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații interveninenți F. A. și F. A. I., 500 de lei către Iozsa

F. A. și Iozsa F. A. și la 500 lei către C. C. M., reprezentând onorar avocațial în recurs, pentru F. M. A. și pentru F. A. D. nedepunându-se nici delegație și nici întâmpinare, în temeiul cărora să se cuvină suma din factura nr. 1282/_ .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. V. R. S. B. ,

împotriva Sentinței civile nr. 1978 din_ a Judecătoriei Z. .

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații intervenienți F.

A. și F.	A. I., 500 de lei către Iozsa F.	A.	și Iozsa F.	A.	și la 500
lei către C.	C. M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _	.
Președinte, Judecător,	Judecător,		Grefier,
I. D. D. G. K. M.	C. P.	E.

Red. KM/_ /dact ECP/_ /2 ex./Jud fond C. C.R.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

← Decizia civilă nr. 3456/2013. Actiune in constatare		Decizia civilă nr. 985/2013. Actiune in constatare →

Decizia civilă nr. 1244/2013. Actiune in constatare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1244/2013. Actiune in constatare