Decizia civilă nr. 1076/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 1076

Ședința publică din data de 22 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Judecător: I. D. -D.

Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SA P. S., cu sediul în localitatea T., comuna Sîg, nr. 92, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1179/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.

Instanța, raportat la obiectul cauzei și având în vederea actele existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 1179/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ s-au respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de pârâtă.

S-a admis cererea în pretenții formulată de reclamanta S. R. de R.

B. împotriva pârâtei SA P. S. T., fiind obligată pârâta să achite în favoarea reclamantei suma de 630 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada aprilie 2010-decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în sumă de 100,05 lei.

Pentru a dispune în acest sens instanța reține următoarele:

În cea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a Directorului departamentului economic invocată de societatea pârâtă, instanța a reținut că, potrivit Dispoziției nr. 688/_, emisă de Președintele-director general al Societății Române de R., în temeiul art. 28 din Legea nr. 41/1994 republicată și art. 4.4. din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Societății Române de R., directorul departamentului economic este împuternicit să semneze orice acte de procedură destinate apărării intereselor instituției în fața

instanțelor de judecată (f.82), astfel că excepția invocată urmează a fi respinsă ca nefondată.

Excepția lipsei calității procesual active a reclamantei a fost respinsă pentru următoarele considerente: potrivit contractelor de mandat încheiate în baza art. 4 din HG 186/2003, art.1532 și următoarele cod civil (f. 73-80), fiecare dintre societățile de furnizare a energiei electrice rezultate în urma privatizării Electrica S.A., încasează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și/sau penalitățile de întârziere odată cu contravaloarea energiei și virează sumele încasate în contul reclamantei. Totodată, potrivit art. 2 din Protocolul încheiat între reclamantă și mandatar (f..81), în cazul în care acesta din urmă din încasează contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, este obligat să pună la dispoziția reclamantei baza de date cu creanțele de natura taxei de radiodifuziune, transferând în acest mod, către mandant toate drepturile stabilite în actele juridice din care izvorăște creanța invocată, potrivit art. 2.2. al Protocolului.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 41/1994, reclamanta S. R. DE R. este obligată să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corecta a opiniei publice.

Veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art. 40 alin. 1 și 3 din același act normativ, printre altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate. O asemenea taxă este datorată, potrivit prevederilor art. 3 din HG nr. 977/2003, de către persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentantele acestora, precum și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, în calitate de beneficiare a acestor servicii.

Potrivit art. 5 alin. 1 din HG 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.

Art. 6 din HG nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrica.

Deși pârâta a arătat faptul că prevederile art. 3 alin. 2 și 3, atât din HG nr. 977/2003 cât și din H.G nr.978/2003 au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 607/_, instanța reține că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994 nu au fost abrogate, iar legea are forță juridică superioară hotărârii de guvern.

Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune:

"Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentantele acestora, precum și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de

beneficiari ai acestor servicii. Alin. 4 din același act normativ prevede că

"Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare si scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre.";

Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.

În temeiul actelor normative mai sus menționate, mandatarul S. Electrica Furnizare Transilvania Nord S.A. a emis in sarcina pârâtei facturile fiscale aferente perioadelor aprilie 2010 - decembrie 2011, depuse în copie la filele 6-26 din dosar, în care este inclusă și suma lunară de 30 lei, pe care pârâta o datorează reclamantei cu titlu de taxă legală pentru serviciul public de radiodifuziune. Pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi, aspect pe care de altfel nu l-a contestat. Datoria acumulată de pârâtă, reprezentând taxa radio, pentru perioadelor aprilie 2010 - decembrie 2011 este de 630 lei, iar penalitățile calculate la acest debit, conform calculului reclamantei, necontestat de pârâtă, sunt de 100,05 lei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994, raportat la art. 3 din HG nr. 977/2003, instanța a admis cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta SA

P. S. solicitând casarea sentinței civile nr. 1179/2013 a Judecătoriei Z. și respingerea acțiunii formulate de către S. R. de R. pentru următoarele considerente :

Instanța a respins în mod nejustificat excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei, în persoana directorului economic, și nu aduce niciun argument legal privind înlăturarea aplicabilității art. 29 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Romane de R., rezumându-se a invoca Dispoziție nr. 688/_ emis de Președintele - director general al Societății Române de R. .

Instanța de fond nu a ținut cont nici de dispozițiile Codului de procedura civila, potrivit căruia, mandatele date pentru reprezentarea juridică, altele decât cele ale reprezentanților legali, trebuie sa fie pentru un litigiu anume, mandate speciale, și nu generale. Ori în atare situație, respingerea lipsei calității de reprezentant este greșita.

Cât privește respingerea excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, instanța prin argumentația adusă întărește cele arătate de ei în întâmpinare, subliniind faptul că atribuțiile prevăzute de lege au fost delegate prin contractul de mandat către Electrica S.A., căreia i-au fost transferate toate drepturile în baza acestui contract. Ori în lipsa rezilierii contractului de mandat sau a denunțării lui, Electrica S.A. este cea care poate formula o acțiune în pretenții, cu atât mai mult cu cât facturile sunt emise de către această societate.

Pe fond arată că soluția adoptată de către instanță este nelegală fapt ce izvorăște chiar din cuprinsul ei. Astfel în cuprinsul sentinței pe pagina 3 alin. 3 din HG nr. 977/2003 au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 607/2011, pe când la ultimul aliniat de pe aceași pagină se arată că acțiunea urmează a fi admisa în baza art. 3 din HG nr. 977.

Atâta timp cât societatea SA P. S., nu a deținut și nu deține nici în prezent vreun aparat de recepție (radio) a emisiunilor difuzate de către S. R. de R. (fapt care poate fi dovedit atât prin documente cât și prin verificare la

fața locului), ca mijloc de utilizare a serviciilor furnizate de S. R. de R.

, rezultă că, persoana juridică, SA P. S.R.L, nu a fost și nu este beneficiar al acestor servicii și în consecința, nu a fost și nici un este obligată la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune.

Opțiunea făcuta de care SA P. S. a fost de a nu beneficia de serviciile publice de radiodifuziune și, în consecință, de a nu plăti contravaloarea taxei pentru acest serviciu. Așadar având în vedere opțiunea făcuta, la acesta dată nu există nicio datorie către S. R. de R., atâta timp cât nu a fost și nu este un beneficiar al acestor servicii și în mod legal și justificat nu s-a plătit acest serviciu către S. R. de R. .

Prin întâmpinare intimat reclamanta solicită respingerea recursului pârâtei recurente și menținerea ca legală și temeinica a hotărârii instanței de fond - Sentința civilă nr. 1179/_ pronunțată de Judecătoria Zalău.

Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a directorului Departamentului Economic al SRR, precizează că, în condițiile în care potrivit art. 30(1) din Legea nr.41/1994 republicată, delegarea acestui drept este posibilă, domnului C. P. i-a fost conferit mandat de reprezentare a societății, această acțiune nefiind prima și nici singura semnată în numele și pentru președintele director general în vederea apărării intereselor SRR în fața instanțelor, referitor la recuperarea taxei radio de la debitori.

În acest sens a fost emisa Dispoziția nr. 688/2010, nerevocată până în prezent de actualul președinte director general al instituției noastre, domnul Ovidiu Miculescu care a menținut delegarea de competență către domnul director economic P. C. .

Cum nu a existat o infirmare a calității de reprezentant al SRR a domnului

P. C. din partea președintelui director general actual al societății, singurul în drept a invoca acest aspect, este evident faptul că domnul director P. C. a avut în tot acest timp mandatul conducătorului societății pentru toate demersurile întreprinse în calitate de reprezentant al SRR, deci și pentru semnarea acțiunii civile formulate în speță.

2. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Societății Române de R.

, învederează următoarele:

Calitatea procesuală activă, presupune existența unei identități între titularul dreptului afirmat și persoana reclamantului. Premisa obligatorie pentru a exercita o acțiune în instanță, în vederea valorificării unui drept, o constituie legitimarea, justificarea calității procesuale active, care se află în legătură directă, intrinsecă cu justificarea unui interes legitim.

Prin urmare, calitatea procesuală nu poate fi privită pur și simplu ca titlu sub care o persoană figurează în proces, ci este puterea de a acționa în justiție, bazată pe un interes legal, personal și direct.

Conform art. 5 din HG nr. 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, se va încasa de la plătitorii acesteia S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate. Persoanele juridice care nu au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice încheiate cu societățile mandatate sau își asigură pe cont propriu energia electrică, au obligația de a plăti taxa radio direct la S. R. de R. .

Astfel, în baza contractelor de mandat încheiate de SRR, fiecare dintre societățile de furnizare a energiei electrice rezultate în urma privatizării "Electrica S.A.", încasează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și virează sumele încasate în contul SRR, fără ca mandatul să se întindă și asupra formulării acțiunilor în justiție în executarea mandatului.

Reiese din cele prezentate faptul că SRR justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce în nume propriu cererea de chemare în judecată, calitatea procesuală presupunând existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

În baza Protocolului încheiat în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 4 alin. IV 2.8 din Actul adițional nr. 3/_, la Contractul de mandat înregistrat la

Electrica S.A. sub nr. 4172/_ și la S. R. de R. sub nr. 354/_, S. Electrica S.A. a predat către S. R. de R. creanțele neîncasate de către aceasta odată cu încasarea contravalorii energiei electrice și care au ca obiect doar taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și/ sau penalitățile aferente.
Astfel S. Electrica S.A. a transferat către S. R. de R. toate drepturile stabilite în actele juridice din care izvorăște creanța transferată.
De asemenea, odată cu predarea - primirea acestor creanțe, S. Electrica
1. le-a scos din activul bilanțului simultan cu anularea datoriei față de clienți, în ceea ce privește debitul ce face obiectul dosarului mai sus menționat, subliniem faptul că S. R. de R. nu a fost notificată de S. Electrica S.A. în legătură cu încasarea sumelor respective în conturile sale.

Pe cale de consecință, SRR a formulat acțiunea ce face obiectului prezentului dosar, în vederea obligării pârâtei la plata sumei reprezentând taxă radio și penalități de întârziere, sumă datorată subscrisei, potrivit dispozițiilor Legii nr. 41/1994, republicată, privind organizarea și funcționarea SRR și SRTV.

În ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului, s-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere următoarele aspecte:

Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art. 40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.

Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.

În acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.

Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".

Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art. 40 al legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr. 533/2003.

Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr. 297/2004, nr. 331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.

Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade în sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, rugăm instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.

În acest sens precizează că, potrivit Deciziei nr. 297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.

Redă alăturat criticile: "...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".

Totuși pentru a nu se interpreta în mod eronat sintagma celor care

beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective..." consideră că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.

Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31, 34 și 35 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul económico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate intervenii prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_

, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.

Astfel, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar "...obligativitatea plății acestor două taxe". " De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." "Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o".

De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio își găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare. Alin. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit că serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.

Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor, implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.

În acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația

constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și, deci, afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoană fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).

În recurs nu au fost depuse alte acte.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:

În mod justificat judecătorul fondului a respins ca nefondate cele două excepții ridicate de pârâtă.

În cea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a Directorului departamentului economic invocată de societatea pârâtă, T. reține că, în condițiile în care potrivit art. 30(1) din Legea nr. 41/1994 republicată, directorul general poate delega atribuțiile sale personalului din subordine, delegarea acestui drept este posibilă, domnului C. P. i-a fost conferit mandat de reprezentare a societății sens în care a fost emisa Dispoziția nr. 688/2010, nerevocată până în prezent de actualul președinte director general al instituției.

Cu privire la lipsa calității procesual active a reclamantei, T. reține că în mod justificat instanța de fond a respins-o ca nefondată, având în vedere că potrivit contractelor de mandat încheiate în baza art. 4 din HG 186/2003, art. 1532 și urm. Cod civil (f. 73-80), fiecare dintre societățile de furnizare a energiei electrice rezultate în urma privatizării Electrica S.A., încasează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și/sau penalitățile de întârziere odată cu contravaloarea energiei și virează sumele încasate în contul reclamantei. Potrivit art. 2 din Protocolul încheiat între reclamantă și mandatar (f. 81), în cazul în care acesta din urmă încasează contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, este obligat să pună la dispoziția reclamantei baza de date cu creanțele de natura taxei de radiodifuziune, transferând în acest mod, către mandant toate drepturile stabilite în actele juridice din care izvorăște creanța invocată, potrivit art. 2.2. al Protocolului.

Conform art. 5 din HG nr. 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, se va încasa de la plătitorii acesteia Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate. Persoanele juridice care nu au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice cu societățile mandatate sau își asigură pe cont propriu energia electrică au obligația de a plăti taxa radio direct la S. R. de R. .

Pe fondul cauzei tribunalul reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. R. de R. și S. R. de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.

Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.

Astfel, prin art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 s-a stabilit, în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialelor acestora, precum și sucursalelor și celorlalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalelor sau reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine, obligația de a plăti o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, iar cuantumul acestei taxe fiind stabilit în anexa H.G. nr. 977/2003, ce face parte integrantă din același act normativ.

Totodată, prin textul art. 40 alin. 6 din Legea nr. 41/1994 s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.

Instanța reține că recurenta pârâtă este o persoană juridică și face parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.

Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

Pârâta nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiara unor astfel de servicii, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe, făcând doar o simplă afirmație că nu deține receptoarele pentru perceperea informației. De asemenea, societatea recurentă nu a făcut dovada că ar fi formulat vreo cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune. Doar într-o atare situație pârâta ar fi putut răsturna prezumția relativă instituită de lege cu privire la calitatea sa de beneficiară a serviciilor publice în discuție.

Textele legale înainte menționate stabilesc un cuantum diferențiat al taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de debitori.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond - din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar în probațiune că, în virtutea obligației legale mai sus menționate, pârâta datorează sumele pretinse.

În consecință, prin prisma argumentelor anterior expuse, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

SA S. împotriva Sentinței civile nr. 1179/_ a Judecătoriei Z. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA S. împotriva Sentinței civile nr. 1179/_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2013.

Președinte,		Judecător,		Judecător,			Grefier,
L. M.	D.	G. I.	D.	-D. M.	L.	-M.

Red. LM/_ /Dact.MLM/_ /2 ex.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

← Decizia civilă nr. 157/2013. Pretenții		Decizia civilă nr. 1010/2013. Pretenții →

Decizia civilă nr. 1076/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1076/2013. Pretenții