Decizia civilă nr. 1089/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIV ILĂ NR.1089
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: R. -M. P. JUDECĂTOR: D. -D. I.
JUDECĂTOR: D. C. GREFIER: A. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții P. C. L. și C. L. DE F. F. L., județul S., împotriva sentinței civile nr.359 pronunțată de Judecătoria Jibou la data de_ în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2013, când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2013 și 22 octombrie 2013. Încheierile de ședință din data de 08 octombrie 2013 și 15 octombrie 2013, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.359/2013 a Judecătoriei Jibou, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu P. C. L., C. L. DE F. F. L., C. J. PENTRU
S. D. DE P. A. T. S., RNP R., P. A. .
S-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie nr. 1298/_ emis pentru suprafața de 3,6 ha pădure în favoarea pârâtului P. A. (fila nr.167 dosar fond).
C. locală de fond funciar L. a fost obligată să modifice procesul verbal de punere în posesie nr. 1298/_ emis pentru suprafața de 1 ha pădure (fila nr.166 dosar fond) prin includerea reclamantului P. I. alături de P. A., să întocmească documentația necesară și să o înainteze Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S., aceasta urmând să emită titlul de proprietate în favoarea reclamantului P. I. și a pârâtului P. A. .
P. comunei L. a fost obligat la plata sumei de 100 de lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la modificarea procesului verbal de punere în posesie nr. 1298/_ emis pentru suprafața de 1 ha pădure (fila nr.166 dosar fond) prin includerea reclamantului P. I. alături de P. A. .
C. locală de fond funciar L. a fost obligată să pună reclamantul P. I. în posesie efectivă cu suprafața de 1,46 ha pădure identificată conform procesului verbal de punere în posesie nr.462/_ (fila nr.9 dosar fond), să întocmească documentația necesară și să o înainteze Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S., aceasta urmând să emită titlul de proprietate în favoarea reclamantului P. I. .
P. comunei L. a fost obligat la plata sumei de 100 de lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la punerea reclamantului în posesie efectivă cu suprafața de 1,46 ha pădure identificată conform procesului verbal de punere în posesie nr.462/_ (fila nr.9 dosar fond).
C. locală a fost obligată să plătească reclamantului P. I. suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 500 de lei achitată cu titlu de avans în contul Ministerului Justiției, pentru expertul Stanca Florin, potrivit chitanței nr.2417823/1 din data de_ (fila nr.195 dosar fond).
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul P. I. este fiul defunctului P. Constantin. P. Constantin a fost frate cu pârâtul P. A., aceștia fiind fiii defunctului P. Vasile.
Potrivit Certificatului de moștenitor nr.58/_ (fila nr.13 dosar fond) reclamantul P. I. este moștenitor al defunctului P. Constantin, decedat la data de _
.
Potrivit Registrului agricol din anii 1948-1951, poziția nr.189, defunctul P. Vasile deținea în proprietate suprafața de 4,6 ha pădure (fila nr.28 dosar fond).
Potrivit adeverinței nr.701/_, defunctul P. Constantin figura în registrul agricol din anii 1948-1951 cu suprafața de 1,44 ha pădure (fila nr.30 dosar fond).
S-a constatat așadar că P. Constantin avea poziție deschisă în registrul agricol, separată de cea a tatălui său, defunctul P. Vasile.
P. A. și P. Constantin au solicitat în baza Legii nr.18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. Potrivit Legii nr.18/1991, în forma inițială, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere era limitată la 1 ha.
Prin Anexa nr.15 comisia locală aprobă pentru P. Constantin 1 ha pădure din totalul de 1,44 ha de care fusese deposedat, iar pentru P. Vasile 1 ha din totalul de 4,60 ha de care fusese deposedat. Prin Hotărârea Comisiei Județene nr.44/_ se aprobă Anexa nr.15 (fila nr.215 dosar fond).
În baza Legii nr.247/2005, P. Constantin și P. A. solicită stabilirea dreptului de proprietate pentru restul suprafețelor de teren.
C. locală aprobă pentru P. Constantin suprafața de 0,46 ha pădure și pentru
P. Constantin și P. A., suprafața de 3,60 ha pădure (filele nr.210, 214, 222 dosar fond).
Propunerea comisiei locale este validată de comisia județeană prin Hotărârea nr.3519/_ (fila nr.209 dosar fond). Contestația reclamantului P. Constantin este respinsă prin Hotărârea comisiei Județene nr.3526/_ (fila nr.219 dosar fond).
Prin Sentința civilă nr.117/_ a Judecătoriei Jibou este respinsă plângerea petentului împotriva celor două hotărâri ale comisiei județene(fila nr.133). Prin Decizia civilă nr.868/_ este respins recursul petentului (fila nr.140 dosar fond).
În consecință, comisia locală trebuia să pună în posesie reclamantul P. I. cu suprafața de 1,46 ha pădure validată în favoarea sa ca moștenitor al lui P. Constantin, iar pe reclamantul P. I., împreună cu pârâtul P. A., cu suprafața de 4,60 ha pădure, ca moștenitori ai defunctului P. Vasile, a considerat prima instanță.
C. locală emite 2 procese verbale de punere în posesie cu același număr, respectiv 1298/_, din care unul pentru suprafața de 3,6 ha pădure iar unul pentru suprafața de 1 ha pădure (filele nr.166,167 dosar fond). Din studierea acestora s-a constatat că sunt semnate de reprezentantul ocolului silvic, de primar, secretar și de către P. A., nefiind semnate de către P. I. (acesta decedând la data de_ - fila nr.13 verso dosar fond) sau de un reprezentant al său, deși suprafața de 4,6 ha fusese validată și în favoarea sa.
C. locală nu a făcut dovada convocării acestuia pentru a participa la operațiunile de punere în posesie, potrivit art.73 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005.
Prin urmare operațiunea de punere în posesie nu s-a realizat conform dispozițiilor legale, iar amplasamentul evidențiat în aceste procese verbale nu putea fi opus reclamantului.
locală emite procesul verbal de punere în posesie nr.461/_ pentru suprafața de 4,6 ha (fila nr.8 dosar fond), nesemnat de către reprezentantul Ocolului silvic, dar semnată de către reclamant. Ulterior suprafața atribuită în posesie a fost modificată în 3,6 ha, iar procesul verbal a fost semnat de reprezentantului Ocolului silvic (fila nr.164 dosar fond). Solicitându-se de la OCPI Z. duplicatul Procesului verbal de punere în posesie nr.461/_ s-a constatat că acesta cuprinde suprafața modificată de 3,6 ha, dar conține în plus o împărțire în 2 parcele, respectiv 1,7 ha și 1,9 ha.
Cu toate acestea, comisia locală întocmește documentația necesară și o înaintează comisiei județene care emite Titlul de proprietate nr.132/45/_, pentru suprafața de 3,6 ha pădure, în favoarea ambelor persoane îndreptățite, P. Constantin și P. A. . S-a reținut că acest titlu de proprietate și procesul verbal nr.461/_ nu au fost atacate cu acțiune în anulare.
În consecință, din suprafața de 4,6 ha ce a aparținut defunctului P. Vasile, a fost finalizată procedura de reconstituire prin emiterea titlului de proprietate în favoarea ambelor persoane îndreptățite doar pentru suprafața de 3,6 ha.
Astfel, instanța a considerat că se impune anularea procesului verbal de punere în posesie nr.1298/_ emis pentru suprafața de 3,6 ha (fila nr.167 dosar fond), nefiind admisibilă o dublă reconstituire.
Cu privire la amplasamentul suprafeței de 1 ha, s-a observat că toate părțile implicate în procedura de punere în posesie au fost de acord cu amplasamentul prevăzut în procesul verbal de punere în posesie nr.1298/_ (fila nr.166 dosar fond), prin semnarea acestui act, cu excepția defunctului P. Constantin, tatăl petentului. Având în vedere că acesta a decedat, iar reclamantul, în calitate de moștenitor a fost de acord la ultimul termen de judecată cu acest amplasament, instanța de fond a considerat că se impune modificarea procesului verbal prin includerea reclamantului P. I., moștenitorul lui P. Constantin, fiind cunoscut că nulitatea intervine doar dacă neregularitatea nu poate fi remediată altfel.
Cu privire la suprafața de 1,46 ha pădure validată în favoarea lui P. Constantin, s-a constatat că amplasamentul a fost identificat prin procesul verbal de punere în posesie nr.462/_ (fila nr.9 dosar fond), nesemnat de reprezentantul ocolului silvic, ceea ce face ca procedura de punere în posesie să nu fie finalizată. Nu s-a făcut dovada de către comisia locală a convocării reprezentanților RNP R. la operațiunile de punere în posesie.
În aceste condiții, instanța a obligat comisia locală să pună efectiv în posesie reclamantul cu suprafața de 1,46 ha, în calitate de moștenitor al lui P. I., să înainteze documentația comisiei județene, aceasta urmând a emite titlul de proprietate în favoarea reclamantului, conform amplasamentului stabilit prin procesul verbal de punere în posesie nr.462/_ .
Totodată, instanța a obligat P. comunei L. la plata sumei de 100 de lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la modificarea procesului verbal de punere în posesie nr. 1298/_ emis pentru suprafața de 1 ha pădure (fila nr.166 dosar fond) prin includerea reclamantului P. I. alături de P. A. și la plata sumei de 100 de lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la punerea reclamantului în posesie efectivă cu suprafața de 1,46 ha pădure identificată conform procesului verbal de punere în posesie nr.462/_ (fila nr.9 dosar fond).
De asemenea, C. locală a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs C. locală de fond funciar L., solicitând a se dispune admiterea lui și modificarea hotărârii pronunțate.
Consideră soluția greșită, deoarece s-a operat suprafața de 1 ha pădure în favoarea bunicului reclamantului P. Vasile, încă din perioada în care acesta era în viață. Prin urmare, procesul verbal de punere în posesie trebuia întocmit pe numele său, urmând ca suprafața să fie partajată prin procesul de stabilire a succesiunii.
De asemenea, critică sentința și în ceea ce privește obligarea sa la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată.
Consideră că nu se poate reține culpa atâta vreme cât cetățenii localității Valea Loznei nu au acceptat amplasamentul pus la dispoziție de Ocolul Silvic Jibou.
Până la încheierea unui nou protocol cu acest Ocol Silvic, nu au putut proceda la o nouă punere în posesie.
Reclamantul P. I. depune o întâmpinare, solicitând în principal respingerea recursului ca nefundat.
În considerente se menționează că protocolul încheiat cu Ocolul Silvic Jibou se referă la alte suprafețe decât cele din litigiu și în aceste condiții motivul invocat de recurent, nu mai subzistă.
Se mai reține că amplasamentele suprafețelor sunt evidențiate în procesele verbale încheiate de comisia locală, astfel că se poate finaliza procedura punerii în posesie prin semnarea acestuia de către deținătorul legal, respectiv Ocolul Silvic Ileanda.
Analizând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, instanța reține următoarele:
Inițial, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâții P. comunei L., C. locală de aplicare a legii fondului funciar L. și C. județeană pentru aplicarea legii fondului funciar S., solicitând următoarele:
Obligarea pârâților de rândul 1 și 2 să procedeze la punerea efectivă în posesie și încheierea în acest sens a Procesului-verbal de punere în posesie pe numele reclamantului P. I., pentru diferența de suprafață de 1,05 ha din totalul de 3,11 ha prevăzută în tabelul anexă nr.2A la poziția nr.207 reconstituită în favoarea lui P. Constantin la Legea nr.18/1991, din terenul numit "peste vâlcea"; și obligarea pârâtei de rândul III de a emite titlu de proprietate pentru această suprafață de teren.
Obligarea pârâtei de rândul II de a întocmi și de a înainta comisiei județene documentația necesară emiterii titlului de proprietate și obligarea pârâtei de rândul III de a emite titlu de proprietate pentru suprafața de 1,46 ha teren forestier aferentă procesului verbal de punere în posesie nr.462/_ emis în favoarea lui P. Constantin prin împuternicit P. I. .
Obligarea pârâtei de rândul II de a întocmi și de a înainta comisiei județene documentația necesară emiterii titlului de proprietate, iar pârâta de rândul III de a emite titlu de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren forestier aferentă procesului verbal de punere în posesie nr.461/_ emis în favoarea lui P. Constantin prin împuternicit P.
A. ; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului de rândul I la plata unor daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la efectiva punere în posesie. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și constatarea nulității absolute a proceselor verbale de punere în posesie nr.1298/_ pentru suprafața de 3,60 ha pădure și a procesului verbal nr.1298/_ emis pentru 1 ha pădure, dar și obligarea Comisiei locale la punerea în posesie cu suprafața de 1 ha pădure și întocmirea formalităților necesare întocmirii titlului de proprietate.
Primul capăt de cerere a fost soluționat în data de_, instanța rămânând investită cu celelalte cereri.
Așadar, una dintre criticile aduse instanței de fond vizează faptul că instanța de fond în mod greșit a modificat procesul verbal de punere în posesie privind suprafața de 1 ha pădure, incluzându-l pe reclamant alături de P. A. .
T. reține că această critică este întemeiată, pornind de la faptul că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie trăia P. Constantin, antecesorul reclamantului și, prin urmare, acesta era îndreptățit să fie menționat în procesul verbal alături de fratele său A. .
Faptul că prin procura autentificată la notariatul public B. -M., cu încheierea nr.213/22 august 2005, P. Constantin l-a împuternicit pe fiul său, reclamant în prezentul litigiu, să îl reprezinte în demersurile sale privind reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr.242/2005, nu îi conferă acestuia vreun drept propriu, așa cum de altfel rezultă din conținutul acțiunii.
Prin urmare, tatăl său poate beneficia de acest drept de a fi menționat în procesul verbal de punere în posesie, sens în care urmează a se admite în parte cererea formulată de reclamantul P. I. și a se obliga C. locală de fond funciar L. să modifice procesul verbal de punere în posesie nr.1298/2006 pentru suprafața de 1 ha pădure, în sensul includerii defunctului P. Constantin alături de P. A. .
Potrivit prevederilor art.5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate aprobat prin HG nr.890/2000, comisiilor locale le revine atribuția de a înainta și prezenta spre aprobare și validare comisiei județene, împreună cu documentația necesară, iar după
emiterea hotărârii de validare le revine atribuția de a întocmi și înainta Comisiei județene de fond funciar, documentația necesară emiterii titlului de proprietate.
Prin urmare, instanța va obliga C. locală de fond funciar L. să întocmească documentația necesară și să o înainteze Comisiei județene de fond funciar S., urmând ca aceasta să emită titlu de proprietate în favoarea celor doi.
Aceleași critici sunt formulate de recurentă și în ceea ce privește eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantului, în ce privește suprafața de 1,46 ha teren cu vegetație forestieră.
Instanța a greșit când a obligat comisia locală să pună în posesie pe reclamant cu această suprafață, iar ulterior să îi elibereze titlu de proprietate. Prin procura notarială nu i s-a transmis reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului ci doar dreptul de a-l reprezenta în vederea dobândirii acestui drept.
Transmiterea acestui drept se va putea face doar în cadrul dezbaterii succesiunii, în contradictoriu cu ceilalți moștenitori.
Prin urmare, se va admite în parte acțiunea reclamantului, obligând comisia locală să înainteze comisiei județene actele necesare emiterii titlului de proprietate în favoarea numitului P. Constantin pentru suprafața de 1,46 ha teren cu vegetație forestieră. De asemenea, se va obliga C. județeană de fond funciar să elibereze titlu de proprietate pentru această suprafață.
În ce privește plata daunelor cominatorii, ele sunt un mijloc de constrângere al debitorului pus la îndemâna creditorului pentru a-l putea determina la executarea obligației asumate.
În materia fondului funciar, ele își găsesc aplicabilitatea în situația refuzului președintelui comisiei locale sau județene de fond funciar de a emite acte de punere în posesie sau de a eliberare a titlului de proprietate.
Ori, în prezenta cauză, instanța a reținut că actele au fost greșit întocmite pe numele reclamantului și în aceste condiții, pretențiile sale privind punerea în posesie și plata daunelor cominatorii nu se mai justifică.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul formulat de C. L. DE F. F. L. împotriva sentinței civile nr.359/_ a Judecătoriei Z. pe care o modifică.
Rejudecând în fond cauza, admite în parte cererea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâtele P. comunei L. - C. locală de fond funciar L., C. județeană de fond funciar S., R. N. a P. R. - D. SS și P. A.
.
Obligă C. locală de fond funciar L. să înainteze Comisiei județene, actele necesare emiterii titlului de proprietate în favoarea numitului P. Constantin pentru suprafața de 1,46 ha teren cu vegetație forestieră.
Obligă C. județeană de fond funciar S. să elibereze titlu de proprietate pentru această suprafață.
Respinge cererea de punere în posesie a reclamantului cu această suprafață, precum și obligarea comisiei locale la plata daunelor cominatorii.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul P. I. și obligă C. locală de fond funciar L. să modifice procesul verbal de punere în posesie nr.1298/2006 pentru suprafața de 1 ha pădure, în sensul includerii defunctului P. Constantin alături de P. A.
.
Obligă C. locală de fond funciar L. să întocmească documentația necesară și să o înainteze Comisiei județene de fond funciar S., urmând ca aceasta să emită titlu de proprietate în favoarea celor doi.
Respinge cererea privind plata daunelor cominatorii. Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.359/2013. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
R. M. | P. | D. D. I. | D. | C. | A. V. |
Red.RMP/_
Dact.AV/_ /2 ex. Judecător fond - C. M.
← Decizia civilă nr. 777/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1022/2013. Fond funciar → |
---|