Decizia civilă nr. 1116/2013. Fond funciar

Dosar nr._ *

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 1116/R/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. L.

JUDECĂTOR: D. -I. T.

JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: E. C.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile privind recursul declarat de

recurent N. N., împotriva Sentinței civile nr. 7959/2913, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._ *, privind și pe intimat N. S., intimat C. L. A. DE A. A L. 1., intimat V. S., intimat C.

  1. C. N. DE A. A L. 1., intimat C. J. C. DE A. A L.

    1. , având ca obiect,fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

T. ul constată că prin serviciul registratură, la data de_, s-au depus la dosar concluzii scrise de către recurent.

De asemenea, constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe recurs al părților, au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din prezenta decizie.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7959/2913, pronunțată în dosarul nr. _

* al Judecătoriei C. -N. , s-a luat act că reclamantul N. S. a renunțat la cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților V. S., C.

L. de Fond Funciar A., C. L. de Fond Funciar C. -N., C. J. de Fond Funciar C. .

S-a respins cererea reclamantului N. N., formulată împotriva pârâților V. S., C. L. de Fond Funciar A., C. L. de Fond Funciar C. -N., C. J. de Fond Funciar C. .

A fost obligat obligat reclamantul să achite pârâtului V. S., în sumă de 3000 lei, cu titlu de onorariu avocațial și onorariu expertiză.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Din actele de stare civilă depuse la dosar (f. 9-13 dosar_ ) rezultă că N. S. și soția M., născ. R. sunt părinții lui N. S., care s-a căsătorit cu Dârgău Ana. Cei doi sunt părinții lui N. S. și N. N. .

Potrivit C.F. nr.14610 C., asupra nr. top 17565 arător la Valea Caldă în suprafață de 1 iugăr este înscris ca și proprietar tabular N. S., antecesorul reclamanților.

Din copia cererii nr.694/14 Noiembrie 2005 înregistrată la PriM. comunei A., rezultă că reclamanții au solicitat în temeiul L. nr.247/2005 teren agricol de 0, 96 ha cu denumirea locală în "Barc"; și "Pe Dîmburi";, C.

locală A. arătând că aceștia nu au formulat cereri pentru terenul situat administrativ la Valea Caldă, care în opinia acesteia se află pe raza teritorială a ambelor comisii C. și A. .

De asemenea, antecesoarea reclamanților numita N. Ana, decedată la data de_ (f. 12 dosar_ ) a formulat cerere pentru terenul de 7,23 ha pentru care s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 3061/3166/_ (f. 160).

Pârâtului V. S. i s-a eliberat Titlul de proprietate nr._ (f.

158) pentru suprafața de 1 ha și 1100 m.p. Parcela 857/44, tarlaua 26, în suprafață de 5.800 m.p. se suprapune cu terenul identificat cu nr. top. 17565, în măsura în care se raportează la punerea în posesie efectuată în baza L. nr.

  1. , aspect relevat de expertiza tehnică la concluziile punctului 7, pag. 7. Referitor la chestiunea suprapunerii celor două terenuri, expertiza menționează că același teren, cu nr. top. 17565, în regim cadastral, se suprapune cu alt teren, respectiv, parcela 853/6 din tarlaua 26, cuprins în Titlul de proprietate nr. 3035/2927/_ emis în favoarea lui Vonas Nastasia (f. 146).

    Se constată, din analiza datelor furnizate de Registrele Agricole, că pentru denumirea toponimică "Valea Caldă"; se folosea și denumirea "Pe deal";, concluzie trasă din adresele de la filele 52 și 53.

    Apoi, instanța a constatat că bunicii reclamanților, N. S. și M. au avut suprafața de 0,58 ha "Pe deal";/";Valea Caldă";, iar părinții acestora, N. S. și Ana au avut în aceeași zonă 4,79 ha.

    În raport de datele din registrele agricole, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate formulată de N. Ana și suprafața din Titlul de proprietate 3061/3166/_, respectiv 4 ha și 6400 m.p., instanța a apreciat că familia reclamanților a deținut în locul denumit "Pe deal";/";Valea Caldă"; suprafața de 5,37 ha, rămânând nerestituită suprafața de 7300 m.p.

    Terenul revendicat de N. Ana se află pe raza teritorială a localităților C.

    -N. și A., fapt pentru care, în baza Anexei nr.36, C. locală de fond funciar A. a întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr.3261/18 Februarie 2003 pentru suprafața de 4,63 ha, proces-verbal care a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr._ în favoarea numitei N. Ana, iar pentru diferența de teren până la 7,23 ha, care se află în perimetrul municipiului C. -N., numita N. Ana a fost pusă în posesie de C. locală de fond funciar C. -N., fiindu-i eliberat titlu de proprietate în acest sens.

    Se constată, de asemenea, că V. S. a figurat în registrul agricol cu suprafața de 2,66 ha în locul denumit "Pe deal";, din care 0,58 ha fânaț și 0,29 ha neproductiv (f. 229). Apoi, potrivit datelor de CF (f.) antecesorii lui V. S. au deținut terenuri în aceeași zonă, " Valea Caldă";, dovadă fiind reconstituirile operate în aceeași zonă pentru rude ale pârâtului.

    Faptul că nu se găsește cererea pârâtului V. S., în baza căreia i s-a eliberat titlul de proprietate este un aspect care nu are înrâurire în sensul admiterii cererii reclamanților, în condițiile în care aceștia nu au solicitat terenul în litigiu, în temeiul legilor fondului funciar, terenurile solicitate având alt amplasament, iar antecesorului reclamanților, numitei N. Ana i s-a eliberat deja titlu pentru terenurile solicitate. Faptul că a existat o asemenea cerere rezultă din datele furnizate de pârâtele C. L. C. -N. și C. L.

    1. (f. 228), unde pârâtul figurează cu cererea nr. 5681/6 martie 1991. Mai mult chiar, C. L. C. -N., prin adresa nr. 9007/304/_ (f.227) confirmă că în baza L. nr. 1. a fost depusă cererea lui V. S. . Nu în ultimul rând, adeverința nr. 3029/_ (f. 189) atestă că pârâtul V. S. este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1,11 ha (suprafață pentru care s-a eliberat, de altfel, titlul de proprietate).

      Instanța a apreciat, față de datele existente la dosar, respectiv informațiile puse la dispoziție de către C. L. de Fond Funciar C. -N., că eliberarea titlului de proprietate pe seama V. S. a avut loc în mod legal, în baza cererii de reconstituire pe care acesta a formulat-o și în considerarea evidențelor registrului agricol și ale cf, titlul de proprietate al pârâtului este legal emis.

      Faptul că se suprapune terenul din parcela 857/44 din titlul de proprietate al pârâtului, cu parcela cu nr. top. 17565 nu este motiv pentru anularea titlului de proprietate: pe de-o parte, potrivit art. 11 Legea nr. 1. reconstituirea dreptului de proprietate nu se realizează pe vechile amplasamente, iar pe de altă parte, experta a constatat că suprapunerea există prin raportare la harta de lege 18, iar în raport de ridicări cadastrale, terenul revendicat de reclamanți se suprapune cu un altul, din titlul de proprietate emis pe seama lui Vonas Nastasia.

      Potrivit dispoziției cuprinse în art. 2 alin.1 din Legea nr.1/2000" Drepturile dobandite cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 1., pentru care au fost eliberate adeverinte de proprietate, proces-verbal de punere in posesie sau titlu de proprietate, raman valabile fara nici o alta confirmare.";

      Concluzionând că titlul de proprietate al pârâtului V. Siomion este emis în mod valabil, cu respectarea dispozițiilor art. 10 Legea nr. 1., constatând că nu este incident nici un motiv de anulare titlului de proprietate, conform art. III Legea nr. 169/1997, ținând cont că reconstituirea dreptului de proprietate nu era obligatoriu să aibă loc pe vechiul amplasament, potrivit art. 11 din Lega nr. 1., titlul de proprietate emis pe seama pârâtului V. S. din urmă nu poate fi anulat.

      Față de cele de mai sus, instanța a respins cererea reclamantului N. N. și, potrivit art. 274 C.pr.civ. a obligat la cheltuieli de judecată către pârâtul V.

      1. , în sumă de 3000 lei, cu titlu de onorariu avocațial și onorariu expertiză. Cheltuielile au fost solicitate de pârât numai față de reclamantul care a rămas în proces.

        S-a luat act de cererea formulată de N. S., privind renunțarea la judecată.

        Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs N. N. (f. 3-9) solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii reclamantului N. N. astfel cum a fost formulată.

        Recurentul a arătat că motivele recurs se circumscriu prevederilor art.

        304 pct. 9 Cod și art. 304 ind. 1 C.pr.civ.

        Cele reținute de prima instanță la punctele 1-5 de mai sus sunt afirmații corecte, care își găsesc corespondent în probele de la dosarul cauzei. Astfel, antecesoarea recurentului, N. Ana, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate încă din anul 1991 în baza Lg. 1. solicitând atât terenurile soțului ei N. S. - 4,79 ha (f. 52), cât și terenurile care au aparținut părinților aceastuia, N. S. și N. M. 6,60 ha.

        Aceste terenuri rezultă atât din Registrele Agricole corespunzătoare antecesorilor după care a fost formulată cererea de reconstituire, precum și din CF-urile care au fost depuse în dovedirea dreptului de proprietate CF 14625 și 14610 cu nr. top. 17563, 17564, 17565.

        Cererea a fost validată pentru suprafața totală de 7,23 ha, fiind înscrisă în anexa 36 poziția 210, la Hotărârea nr. 71/13 iulie 2000 f. 204 din dosar.

        Prin aceeași anexă, la poziția 214 este validat și pârâtul Vidruț S. cu o suprafață de 1,11 ha.

        Din totalul de 7,23 ha cât i s-a validat, antecesoarei recurentului i s-a eliberat titlu de proprietate doar pentru suprafața de 4,64 ha, rămânând o suprafață de 2,60 ha nerestituită.

        Titlul de proprietate emis pentru suprafața de 4,64 ha privește terenul deținut în zona denumită toponimic Valea Caldă sau Pe deal, și cuprinde parcelele nr. 17592, 17564 și 17563 din tarla 26. Parcelele restituite corespund numerelor topo. din CF-urile depuse în dovedirea dreptului de proprietate indicate mai sus.

        A fost omis însă de la reconstituire terenul cu nr. top. 17565 din CF 14610 C. în suprafață de 5800 mp, ce figura înscris pe numele lui V. S.

        - soțul.

        Acțiunea ce face obiectul prezentului dosar vizează tocmai acest teren de 5.800 mp, solicitat de mama recurentului N. Ana în baza Lg. 1., pentru care a fost validată dat nu i s-a eliberat titlul de proprietate.

        M. ivul pentru care nu s-a eliberat titlul de proprietate pe numele mamei sale N. Ana este acela că s-a eliberat titlu de proprietate pe acest teren în favoarea pârâtului V. S., titlu care este însă emis în mod nelegal. Suprapunerea între terenul din titlul de proprietate și terenul cu nr. to. 17565 solicitat de N. Ana este confirmată de ambele expertize efectuate în cauză.

        1. Toate celelalte argumente reținute de prima instanță la punctele 6-10 enumerate mai sus sunt netemeinice și nelegale, conducând instanța la adoptarea unei soluții vădit incorecte, în totală contradicție cu probele de la dosarul cauzei, și cu nesocotirea gravă a dispozițiilor Lg. 1. și a principiilor esențiale care stau la baza reconstituirii dreptului de proprietate în materia fondului funciar.

          1. N. Ana a primit un singur titlu de proprietate pentru suprafața de

            7.23 ha care i-a fost validată, și acela este titlul nr._ în suprafață de 4,64 ha. N. Ana nu a primit titlu de proprietate pentru diferența de 2,60 ha până la 7,23 ha.

            Informația că N. Ana a primit titlu de proprietate și pe diferență însă de la C. L. C. a fost luată de prima instanță din poziția exprimată de C.

            L. A., însă acest aspect a fost lămurit pe deplin de instanța de recurs care a trimis cauza spre rejudecare, prin efectuarea unei adrese la C. L. C. pentru a se comunica dacă a fost emis vreun titlu de proprietate în favoarea lui Nuția Ana pentru suprafața de 2,60 ha.

            Răspunsul Comsiei Locale C. este clar și edificator indicând că nu există un astfel de titlu emis pe numele lui N. Ana. - adresa nr. 73396/304/_ depusă la dosarul T. ului C. în primul recurs.

            Ca atare, N. Ana este îndreptățită în continuare să primească titlu de proprietate pentru diferența de 2,60 ha, din care face parte și terenul de 5.800 mp situat în Valea Caldă, nr. top. 17565 ce face obiectul acestui dosar.

            Reținerea primei instanțe este așadar total eronată și falsă, fără corespondență în probele dosarului iar de aici pornește un raționament total greșit al primei instanțe

          2. Că titlul emis pe numele lui V. S. a fost legal emis întrucât acesta a deținut în zona Pe deal suprafața de 2,66 ha și chiar dacă nu se mai găsește cererea acestuia de reconstituire, acest lucru nu are nici un efect asupra legalității titlului de proprietate în condițiile în care reclamanții nu au solicitat terenul în litigiu, iar Nuția Ana a primit deja titlu pe toate terenurile solicitate este falsă.

            In primul rând, conform Registrului Agricol al pârâtului V. (f. 100) aceasta a deținut în zona denumită Pe deal doar suprafața de 8700 mp din care 5.800 fânaț și 2.900 neproductiv.

            Cu toate acestea C. L. A. 1-a validat cu o suprafață totală de 1,11 ha în zona Valea Caldă (pe Deal), deci mai mult decât a introdus în CAP.

            In al doilea rând, relevanța cererii de retrocedare este una deosebit de importantă întrucât retrocedarea terenurilor se face doar la cerere, și doar pentru terenurile care au fost solicitate conform art. 8 alin 3 din Lg. 1. .

            Întrebat fiind la interogator, întrebarea nr. 1 dacă a formulat cerere pentru terenurile din Valea Caldă și dacă în nume propriu sau ca moștenitor, pârâtul a arătat în mod expres că el nu a formulat cerere, că a fost formulată cerere doar de cumnatul său Chirilă Grigore și că terenurile au fost solicitate după tatăl său V. Dumitru.

            Tot la interogator pârâtul arată că familia sa a deținut în Valea Caldă 4 jug. de teren, din care susține pârâtul el ar fi primit la nuntă în 1958 1 jug.

            Ca atare, este cel puțin suspect că nu se mai găsește cererea de retrocedare formulată de pârât, sau de cumnatul acestuia.

            Adresa Primăriei C. -N. din care rezultă că ar exista o cerere cu nr. 5681/1991 pe numele V. S. - retrocedare teren este de asemenea insuficientă pentru a demonstra că pârâtul a formulat cerere pentru terenurile din Valea Caldă, pe de o parte că din tabel nu rezultă obiectul cererii, iar pe de altă parte, chiar pârâtul a afirmat că el nu a făcut cerere pentru aceste terenuri, ci cumnatul său. In acest condiții, este foarte probabil că acea cerere nr. 5681/1991 să privească alte terenuri decât cele din Valea Caldă.

            În ceea ce privește cerere făcută de cumnat, nu există nici o dovadă în acest sens.

            Ceea ce este însă important de subliniat tot în legătură cu cererea pârâtului V. este faptul că, acceptând că ar exista o astfel de cerere, ea nu putea fi formulată pentru terenul revendicat de mama recurentului, N. Ana, cu nr. top. 17565, ci pentru alte terenuri, respectiv cu nr. top. 17566 si 17568, astfel cum rezultă din CF 14624 C. depus la dosarul cauzei unde figura

            înscris tatăl pârâtului, respectiv def. V. Dumitru.

            Mai mult, deși în CF 14624 C. este înscrisă o suprafață totală de 4 jug.,

            V. Dumitru avea dreptul doar la 1/5 din această suprafață, adică mai puțin de 1 jug., restul aparținând fraților săi înscriși și ei în CF. Pârâtul a recunoscut la interogator că persoanele înscrise în CF alături de tatăl sau sunt frații după mamă ai tatălui său.

            Ca atare:

            Pârâtul nu a făcut dovada unei suprafațe de 1,11 ha la Valea Caldă, ci mai puțin de 1 jug., respectiv maxim 8700 mp, dar a fost validat pe 1,11 ha pârâtul nu a făcut dovada unei cereri de retrocedare cu privire la terenurile de la Valea Caldă, dar totuși a primit 1,11 ha

            Pârâtul nu putea revendica terenul cu nr. top. 17565 al lui N. S., ci eventual terenurile cu nr. top. 17566 și 17568, însă a primit titlu de proprietate pe terenul cu nr. top. 17565.

            În al treilea rând, recurentul revendică acest teren ca moștenitor al mamei mele N. Ana care a solicitat în baza Lg. 1. terenul în litigiu, a fost validată cu privire la acest teren și încă nu i-a fost eliberat titlul de proprietate.

            Ca atare, existența unui titlu de proprietate emis în mod nelegal cu privire terenul în litigiu și care constituie un impediment la eliberarea titlului de proprietate în favoarea lui N. M. cu privire la acest teren prezintă relevanță din perspectiva aplicării corecte a Lg. 1., contrar celor susținute de prima instanță.

          3. Faptul că există suprapunere în terenul din titlul pârâtului și terenul cu nr. top. 17565 care a aparținut lui N. S. nu afectează valabilitatea titlului pentru că reconstituirea dreptului de proprietate în baza Lg. 1. nu se face pe vechiul amplasament. Mai mult, din expertiză rezultă că din punct de vedere cadastral terenul pârâtului V. S. se suprapune cu un alt teren, respectiv cu cel al lui Vonas Nastasia. Este fals.

            Întregul sistem de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Lg. 1. este construit în jurul principiul reconstituirii dreptului de proprietate în natură și pe vechiul amplasament. Excepția de la această regulă o constituie situația în care vechiul amplasament nu mai te liber întrucât a fost atribuit în mod legal unei alte persoane.

            A se vedea în acest sens prevederile art. 2 alin 1 din Lg. 1/2000.

            În speța de față este evident că vechiul amplasament a fost atribuit în mod nelegal pârâtului V., care nu era persoană îndreptățită la acest amplasament, ci/eventual la amplasamentul parcelelor cu nr. top. 17566 și 17568, situate în vecinătate.

            Pentru a se putea vorbi despre o atribuire legală a acestui amplasament în favoarea pârâtului V. ar fi fost necesar ca la momentul atribuirii acestei suprafețe în favoarea pârâtului să nu fi existat o cerere concurentă de revendicare a acelui teren, formulată de persoana îndreptățită.

            Or, o astfel de cerere exista, fiind formulată de N. Ana încă din anul 1991, și validată din anul 2000, odată cu validarea făcută în favoarea pârâtului.

            Ca atare, terenul nu putea să fie atribuit în mod legal pârâtului, titlul său fiind lovit de nulitate în baza art. art. III lit. a pct. ii din Lg. 1., potrivit cu care sunt lovite de nulitate:

            În ceea ce privește suprapunerea cu terenului lui Vonas Nastasia, acest aspect a fost lămurit din actele dosarului, însă prima instanță nu a sesizat acest lucru.

            La interogator pârâtul a recunoscut la întrebarea nr. 8 că a făcut un schimb de amplasament cu sora sa Vonas Nastasia în momentul efectuării documentației pentru atribuirea numerelor cadastrale.

            De aceea pe harta de Lg. 18 terenul din titlu se suprapune peste terenul cu nr. top. 17565 solicitat de N. Ana, iar pe harta cadastrală terenul din titlu se suprapune peste terenul lui Vonas Nastasia.

            Aceste aspecte au fost de altfel de deplin lămurite și prin expertiza efectuată în cauză și prin răspunsul la obiecțiunile la aceasta, ca atare nu există nici un dubiu cu privire la suprapunerea terenului din titlul atacat cu terenul de 5800 mp solicitat de N. Ana.

          4. Că raportat la prevederile art. 2 alin 2 din Lg. 1/2000 drepturile dobândite cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 1. pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate rămân valabile fără nici o altă confirmare.

Ipoteza reglementată de art. 2 alin 2 din Lg. 1/2000 nu este incidență în cauză pentru considerentele expuse anterior.

Nu sunt în prezenta unui titlu legal emis pe numele lui V. S. . astfel că acesta nu poate fi confirmat.

La data atribuirii terenului în favoarea pârâtului exista cererea de revendicare a acestui teren formulată de N. Ana, cerere validată de altfel, ca atare, amplasamentul parcelei cu nr. top. 17565 nu putea fi atribuit unei alte persoane.

Raportat la toate aceste considerente, este evident că ordinea de drept stabilită prin dispozițiile L. 1. a fost încălcată prin atribuirea nelegală a

terenului în favoarea pârâtului V. si se impune a fi restabilită prin anularea titlului emis în mod nelegal și emiterea unui nou titlu cu privire la acest teren pe numele persoanei îndreptățite, respectiv N. Ana.

Ca urmare a anulării titlului de proprietate pârâtul nu va fi cu nimic prejudiciat pentru că C. L. A. este obligată să-i atribuie amplasamentul corect la care este îndreptățit, respectiv parcelele cu nr. top. 17566 și 17568.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.pr.civ., art. 8, 9, 11, Lg. 1., art. 2 Lg. 1/2000, art. III lit a. pct. ii din Lg. 1.

.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul V. S. (f. 22-23) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

În motivele întâmpinării se arată că, deși se critica sentința civila motivând ca antecesoarea recurentului N. Ana, a solicitat si s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7,23 HA, s-a eliberat un titlu de proprietate doar pentru 4,64 HA, cerere formulate la Legea nr. 1., in acțiunea ce formează prezentul dosar se solicita terenul de 5800 mp aratindu-se ca reclamantul a formulat cerere in temeiul L. nr.247/2005. Nu se mai face ulterior vorbire de aceasta cerere, care s-a dovedit ca nu a existat cu privire la acest teren identificat cu nr.top. 17565 C. .

In temeiul L. nr. 1. s-au aprobat si validat cererile atit pentru intimat cit si pentru N. Ana, aprobari care au fost urmate si de eliberarea titlurilor de proprietate.

Ambele cereri cuprind si suprafețe de teren la "Valea Calda" sau "la deal", si din anul 1991 pina in anul 2005 reclamantul nu a mai solicitat teren, desi toate cele trei numere topografice sunt alaturate, iar titlul de proprietate emis pe seama lui N. Ana este identificat cu nr.topografice. Intrucit initial, pina la Legea nr.247/2005, reconstituirea dreptului se dovedea cu registrul agricol, în principal, la Valea Calda, suprafetele validate potrivit L. m. 1. au corespuns cu datele din registrul agricol si apoi cu suprafața din titlurile de proprietate.

Consideră ca in mod legal instanta a respins cererea de anulare a titlului de proprietate emis in favoarea intimatului, intrucit, la emitere s-au respectat prevederile legale, ceea ce si instanța de fond a analizat si apreciat.

Anterior CAP, intimatul a deținut poziție separată in registrul agricol, fiind inzestrat de antecesorul său V. Dumitru, proprietar tabular al parcelelor cu nr.top.17566,17568, inscrise in C.F. nr.14624 C. (in mejdie cu nr.top 17565, daca nu s-a măsurat intregul hotar al zonei, este puțin probabil ca identificarea sa fie exacta, iar in titlul de proprietate eliberat in favoarea mea identificarea este prin parcela si tarla si nu nr.top.

La intabularea dreptului dobindit, s-a identificat si suprapus terenul identificat prin titlu de proprietate cu terenul faptic, care poate se suprapune cu nr.top. vechi arătat de reclamant.Acesta nu este insa motiv de nulitate-legal, intrucit Legea nr. 1. nu prevedea obligativitatea reconstituirii pe vechile mejdii.

Intimatul a dovedit atit cu registrul agricol din anul 1959 cit si adeverinta din anul 1962, dupa registrul agricol, ca a deținut 5800 mp in valea calda - la "deal".

În concluzie, intimatul apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele legii pentru anularea titlului său de proprietate.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, T. ul reține următoarele:

Sunt fondate susținerile recurentului în sensul că pentru diferența de teren, de la suprafața de 4,63 ha., pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr._, și suprafața validată de 7,23 ha în favoarea lui N. Ana, nu există dovada punerii în posesie de către comisia locală C., așa cum a susținut C. locală A. prin adresa nr. 7730/_ (f. 23-23 dosar judecătorie primul ciclu procesual). În aceste condiții, recurentul este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren. De altfel, prin adresa nr. 73396/304/_ (f. 38 dosar recurs primul ciclu procesual), C. locală C. -

N. a arătat că pentru suprafața de 2,60 ha. nu s-a emis titlu de proprietate. În același timp, T. ul constată că cererile formulate de către N. Ana și

V. S. au fost validate în aceeași Anexă nr. 36, la poziții diferite. Astfel, la poziția nr. 210 este menționată N. Ana cu suprafața de 7,23 ha., iar la poziția nr. 214 este menționat V. S. cu suprafața de 1,11 ha. (f. 34-35 dosar judecătorie primul ciclu procesual). Pornind de la această constatare, este evident că vechiul amplasament trebuia atribuit persoanei care a deținut acest teren anterior cooperativizării.

Relevantă pentru soluționarea cauzei este susținerea intimatului V. S. din cuprinsul întâmpinării formulate în recurs (f. 22-23) în sensul că a deținut poziție separată în Registrul agricol, fiind înzestrat de antecesorul său V. Dumitru, proprietar tabular al parcelelor cu nr. top. 17566 și 17568 din C.F. nr. 14624 C., "mejdie cu nr. top. 17565";.

T. ul constată că potrivit înscrierilor din C.F. nr. 14624 C., imobilele cu nr. top. 17566 și 17568, ambele având categoria de folosință arător la "Valea Caldă"; (f. 163-166 dosar judecătorie), au avut 5 coproprietari, V. Dumitru fiind înscris în Foaia de proprietate sub B+1.

Rezultă din cele expuse că intimatul V. S. nu susține că ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la imobilul cu nr. top. 17565, care potrivit înscrierilor din C.F. nr. 14610 C. (f. 4 dosar judecătorie primul ciclu procesual), are categoria de folosință arător la "Valea Caldă";, în suprafață de 1 jugh., și a fost proprietatea tabulară a numitului N. S., persoana după care N. Ana a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin urmare, raportat și la data validării celor două cereri, este evident că vechiul amplasament, care a fost proprietatea tabulară a antecesorului în drepturi al recurentului nu putea fi atribuit intimatului.

Referitor la lipsa cererii de reconstituire formulată de către intimat sau de o altă persoană în numele acestuia, T. ul apreciază că nu se poate ignora înscrierea din registrul de evidență a cererilor de reconstituire, din anul 1991, în care este înregistrată cererea nr. 5681 formulată de V. S. . În condițiile în care cele două comisii de fond funciar susțin că validarea și eliberarea titlului de proprietate au avut loc în baza acestei cereri, iar din culpa comisiilor instanța este în imposibilitate de a verifica conținutul acestei cereri nu i se poate imputa acest fapt intimatului (f. 223-224 dosar judecătorie).

În ceea ce privește suprapunerea celor două suprafețe, mai exact terenul evidențiat în titlul de proprietate al intimatului și terenul solicitat de către N. Ana cu nr. top. 17565, se constată că aceasta rezultă din probațiunea administrată.

Astfel, conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în rejudecare de expert Baias M., din planul depus la dosar de către C. locală de fond funciar A. rezultă că imobilul atribuit lui V. S., cu suprafața de 5.800 mp., identificat cu nr. nou de parcelă 857/44 (în prezent înscris în C.F. nr. 3938 A. cu nr. cadastral 2351) este identic cu cel înscris în cartea funciară cu nr. top. 17565 (f. 26-31 dosar judecătorie).

A doua expertiză, întocmită de către ing. P. Antonela D. a concluzionat în același sens, cu mențiunea că parcela cu nr. cadastral 2335, având ca proprietar pe Vonas Nastasia, nr. cadastral obținut în urma întocmirii documentației cadastrale de înscriere în cartea funciară a parcelei cu nr. top. 857/47 din tarla 26, evidențiată în Titlul de proprietate nr. 3035/2927/_, se suprapune peste numărul topografic 17565, înscris în C.F. nr. 14610 C. . Este de remarcat însă faptul că suprapunerea a rezultat la întocmirea documentațiilor cadastrale (f. 140-153 dosar judecătorie).

În lumina considerentelor expuse, T. ul apreciază că sunt fondate criticile recurentului, urmând să fie reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.

Astfel, în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., art. III lit. a) pct.ii din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, urmează să fie admis recursul declarat de reclamantul N. N. împotriva Sentinței civile nr. 7959 din 13 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., care va fi modificată în parte în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul N. N. în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar A., C. locală de fond funciar C. -N. și C. județeană de fond

funciar C. și în consecință: 1)se va constata nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 3022/2878/_, emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. în favoarea intimatului pârât V. S. cu privire la terenul extravilan în suprafață de 5.800 mp., categoria de folosință arabil, tarlaua 26, parcela nr. 857/44, care se identifică cu terenul având nr. top. 17565 înscris în C.F. nr. 14619 C., 2)vor fi obligate pârâtele C. locală de fond funciar A. și C. locală de fond

funciar C. să întocmească documentația necesară în vederea reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la terenul descris în favoarea antecesoarei reclamantului, N. Ana, și să procedeze la punerea în posesie și 3)va fi obligată pârâta C. județeană de fond funciar C. la eliberarea titlului de proprietate pentru terenul menționat în favoarea antecesoarei reclamantului, N. Ana.

În baza prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., vor fi obligați în solidar pârâții, a căror culpă procesuală este dovedită, să plătească în favoarea recurentului cheltuieli de judecată la fond și în ciclul procesual anterior în sumă de 1.548 lei, sumă justificată cu înscrisuri depuse în original, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 748 lei (f. 7-8, 11-12 dosar recurs primul ciclu procesual) și 804 lei, reprezentând onorariul expertului Baias M.

F. (f. 13, 42-43 dosar judecătorie). Menține restul dispozițiilor sentinței.

În baza prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., vor fi obligați în solidar intimații, a căror culpă procesuală este dovedită, să plătească în favoarea recurentului suma de 2.480 lei cheltuieli de judecată în recurs (f. 34-35), reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul N. N. împotriva Sentinței civile nr. 7959 din 13 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. N. în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar A., C. locală de fond funciar C. -

N. și C. județeană de fond funciar C. și în consecință:

Constată nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 3022/2878/_, emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. în favoarea intimatului pârât V.

S. cu privire la terenul extravilan în suprafață de 5.800 mp., categoria de folosință arabil, tarlaua 26, parcela nr. 857/44, care se identifică cu terenul având nr. top. 17565 înscris în C.F. nr. 14619 C. .

Obligă pârâtele C. locală de fond funciar A. și C. locală de fond funciar C. să întocmească documentația necesară în vederea reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la terenul descris în favoarea antecesoarei reclamantului, N. Ana, și să procedeze la punerea în posesie.

Obligă pârâta C. județeană de fond funciar C. la eliberarea titlului de proprietate pentru terenul menționat în favoarea antecesoarei reclamantului, N. Ana.

Obligă pârâții în solidar să plătească în favoarea reclamantului N. N. cheltuieli de judecată la fond și în ciclul procesual anterior în sumă de 1.548 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimații în solidar să plătească în favoarea recurentului suma de

2.480 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2013.

Președinte,

E. L.

Judecător,

D. -I. T.

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

E. C.

E.C. 19 Noiembrie 2013 Red.L.E./Tehn.L.C./_ /2 ex. Jud. fond: C. C. M. -Jud. C. -N.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1116/2013. Fond funciar