Decizia civilă nr. 18/7. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.18 7/R/2013 Ședința publică din data de 18 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C. GREFIER: V. V.
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor I. M. și
C. I. M., prin primar, și de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. împotriva sentinței civile nr. 2451/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, având ca obiect fond funciar - anularea parțială a Hotărârii Comisiei J. ene nr. 705/2007.
Dezbaterea recursului a avut loc la data de 11 aprilie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
Pentru a da posibilitatea reprezentanților părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de astăzi, 18 aprilie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.2451/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ s-a admis plângerea formulată de petenții P. M. și P. M., J. G. și
J. I. împotriva Hotărârii nr.705/2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., intimate fiind și C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor I. M. și C.
I. M. prin primar și în consecință, s-a anulat în parte, ca nelegală, Hotărârea nr.705/2007 a Comisie județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., respectiv cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr.top.3005 I. M. ; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În cadrul dosarului nr._, la data de_, reclamanții P. M., P.
M., J. G. și J. I. au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 705/2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N., respectiv cu privire la terenul cu vegetație forestieră identificat cu nr. top. 3005, în suprafață de 2,30 Ha.
Prin încheierea de ședință din data de_ s-a disjuns precizarea de acțiune și cererea de chemare în judecată a altor persoane și s-a dispus formarea
unui nou dosar pentru a fi repartizat unui complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar.
Astfel, s-a format dosarul nr._ .
În fapt, petenții au arătat că terenul cu nr. top. 3005 nu este teren cu vegetație forestieră și în mod greșit s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea comunei I. M. cu privire la acest teren prin hotărârea contestată, dovadă fiind și faptul că terenul cu nr. top. 3005 apare fără număr de unitate de producție și fără număr de unitate amenajistică, rezultând cu claritate că acest teren nu era cuprins în amenajamentul silvic.
În realitate, terenul din litigiu a fost în posesia numiților S. D. și S.
M. încă dinaintea celui de al doilea război mondial și până la decesul lor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991.
La termenul de judecată din data de_, petenții au depus la dosarul cauzei o cerere de chemare în judecată a altor persoane (f. 24), respectiv a intimatelor C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor I. M. și C. I. M. - prin primar.
Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. a formulat întâmpinare (f.16-21) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de către petenți, motivat de faptul că terenul cu nr. top. 3005 este cuprins în amenajamentul silvic, potrivit hărților comunicate de Ocolul Silvic Rodna și Ocolul Silvic Plaiurile Heniului, iar terenul cu nr. top. 3005 este identificat în UP III ua 97 B.
Celelalte intimate, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare sau alte cereri scrise și nici nu și-au desemnat vreun reprezentant în instanță.
Analizând actele dosarului, judecătoria a statuat că prin Hotărârea nr. 705/2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. (f.45 -47) s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 14,6 Ha, teren cu vegetație forestieră, situată pe teritoriul cadastral al Comunei I. M. în favoarea Comunei I. M., suprafață din care face parte și suprafața de 22409 mp aferentă terenului cu nr. top. 3005 I. M. .
Potrivit Anexei nr. 41 I. M. (f.54-55), care face parte integrantă din Hotărârea nr. 705/2007, terenul cu nr. top. 3005 I. M. este înscris în UP III ua 97 B.
Petenții au aflat despre această reconstituire abia cu ocazia soluționării dosarului nr._, respectiv la termenul de judecată din data de_, când s-a depus întâmpinare și înscrisurile anexate de către pârâta C. I. M. prin primar, astfel că plângerea depusă la data de_ a fost formulată înăuntrul termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit extrasului de Cf nr. 300 I. M. nr. top. 3005 (f.56), terenul de natură rât în suprafață de 22409 mp, este proprietatea Comunei I. M., potrivit înscrierii inițiale.
Potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară topografică întocmit de expert Greier I. N. (f. 57-69), terenul cu nr. top. 3005 se află în extravilanul comunei I. M., are ca posesori faptici pe petenți și are ca vecinătăți la nord -
DJ 172 C, la est - terenurile petentului P. M. și al numitului Ureche E., la sud
- pârâul L., iar la vest - pârâul. Expertul a arătat că terenul cu nr. top. 3005 a suferit o diminuare cu 381 mp de la 22 409 mp - suprafața înscrisă în cartea funciară la 22028 mp, suprafața reală din prezent datorită faptului că amplasamentul albiei Pârâului L. ( nr. top. 3118), ce bordează la sud nr. top. 3005, a suferit modificări majore de -a lungul timpului, fapt ce a dus și la modificarea limitei între cele două numere topografice.
Din suprafața de 22028 mp, petenții P. M. și P. M. folosesc în prezent o suprafață de 16795 mp, iar petenții J. G. și J. I. folosesc o suprafață de 5233 mp.
De asemenea, s-a arătat că suprafața de cca.8650 mp din acest teren este reprezentată de fânaț și teren arabil ( din care cca 3417 mp în folosința lui P. M. și P. M. și 5233 mp în folosința lui J. G. și J. I., iar diferența de cca. 13378 mp ce se află în folosința petenților P. M. și P. M. este reprezentată de un tern neproductiv, respectiv o zonă de depozitare a rumegușului și pietriș pe care apar din loc în loc pâlcuri de arini și răchiți, în special în zona malului Pârâului L., a pârâului afluent de dreapta al acestuia, care bordează la vest terenul măsurat și a marginii drumului județean ( DJ 172 C), ce bordează terenul la nord.
Potrivit declarațiilor martorilor Pralea I. și Gomboș E. (f.74-75) în vârstă 72 ani și respectiv 79 ani, terenul din litigiu a fost folosit în mod public, pașnic și sub nume de proprietar de la data când martorii au devenit conștienți de numitul Suci G. ca teren arabil și fânaț, iar ulterior acesta a transmis terenul cu titlu de zestre fiului său Suci D., care a înstrăinat o parte din teren soților J.
G. și J. I., iar o parte din teren a fost dată cu titlu de zestre fiicei și ginerelui său, respectiv numiților Bâgi Silvia și Bâgi E., care au vândut ulterior terenul soților P. M. și P. M. . Potrivit declarațiilor acestor martori, pe terenul din litigiu nu au fost arbori, ci doar răchiți pe margine, iar acest teren nu a fost folosit niciodată de ocolul silvic.
Din coroborarea probelor sus arătate rezultă că terenul din litigiu nu a fost teren cu vegetație forestieră, el fiind cuprins în mod greșit în amenajamentul silvic, respectiv în UP III ua B .Astfel, probele administrate în fața instanței de judecată au o putere probatorie mai mare decât harta amenajistică, iar în cazul în care terenul era cuprins în amenajamentul silvic, acesta nu putea fi folosit o perioadă îndelungată de către numiții Suci G., Suci D., iar ulterior de către petenți.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că terenul cu nr. top 3005 I. M. nu a fost preluat abuziv de către stat, acesta rămânând în proprietatea comunei I. M., iar în funcție de includerea terenului în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale se va putea verifica dacă este posibilă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra acestui teren cu ocazia soluționării dosarului nr._, a cărui judecată a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze .
În consecință, s-a apreciat ca nelegală reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea com. I. M. cu privire la terenul înscris în CF nr. 300 I. M., nr. top 3005, motiv pentru care în baza art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis plângerea formulată și precizată de petenți și s-a anulat în parte, ca nelegală, Hotărârea nr. 705/2007 a Comisiei județene
pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N., respectiv cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. top 3005 I. M. .
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva sentinței expuse au declarat recurs, în termen legal, pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor I. M. și C.
I. M., prin primar, prin care au solicitat admiterea acestuia, în principal modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii introductive împotriva Hotărârii nr.705/2007 a Comisie județene B. -N. ca inadmisibilă, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr.top.3005 I. M., iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele ce urmează:
Prin sentința recurată instanța de fond a admis plângerea formulată de petenții
P. M., P. M., J. G. și J. I. împotriva Hotărârii nr.705/2007 a Comisie J. ene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., sens în care "a anulat în parte, ca nelegală, Hotărârea nr.705/2007 a Comisie J. ene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., respectiv cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr.topo 3005 I. M. ";.
Pentru a pronunța o astfel de hotărâre s-a reținut faptul că prin Hotărârea nr.705/2007 a Comisiei J. ene s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 14.6 Ha, teren cu vegetație forestieră, situată pe teritoriul cadastral al comunei recurente, suprafață din care face parte și suprafața de 22.409 mp aferentă terenului cu nr.topo 3005 I. M. . Potrivit Anexei nr.41 I. M., terenul cu nr.topo 3005 I. M. este înscris în UP III ua 97B.
Petenții reclamanți susțin că au aflat despre această reconstituire dispusă în favoarea comunei recurente cu ocazia soluționării dosarului nr._, respectiv la termenul de judecată din data de_, când s-a depus întâmpinare și o serie de înscrisuri. În opinia instanței de fond, plângerea depusă la data de_ este formulată în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art.53 din Legea 18/1991 rep.
Cu privire la acest prim aspect, și anume prevalarea pretențiilor de dispozițiile art.53, menționează faptul că potrivit acestuia plângerea poate fi introdusă doar de către persoana îndreptățită la stabilirea dreptului de proprietate, adică fie fostul proprietar sau de succesorul acestuia, fie de persoana îndreptățită a beneficia de constituirea dreptului de proprietate sau de către comisia de fond funciar care a dispus măsura contestată pe calea plângerii, terțele persoane (așa cum este și cazul petenților din prezentul dosar) neputând uza de calea plângerii, având în vedere caracterul special al acestei proceduri.
În acest sens, se învederează instanței de recurs practica judiciară existentă cu privire la aceste aspecte. Astfel, Curtea Supremă de Justiție, Secția contencios Administrativ, prin decizia civilă nr.816/1995 a decis faptul că "textul art.53 trebuie interpretat în contextul în care se află, context din care rezultă că cel nemulțumit nu poate fi decât persoana care a cerut să i se stabilească dreptul de proprietate privată asupra terenurilor și soluția primită la cererea sa îl nemulțumește";. Textul amintit nu poate privi terțul neparticipant la procedura de constituire sau reconstituire, care se
consideră vătămat într-un drept al său, în speță, prin actul de reconstituire pentru suprafața de 14.6 Ha emis de C. J. B. -N. .
Mai mult, poziția expusă mai sus este întărită și de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr.8402/1999. Potrivit acestei decizii, terții vătămați în situația în care li s-au adus prejudicii au la îndemână numai acțiunile de drept comun, legea exemplificând pe cele posesorii sau petitorii (art.60 din Legea 18/1991).
Potrivit Curții de Apel Pitești (decizia civilă nr.365/R/2002), când petentul este o terță persoană față de actul atacat și având în vedere dispozițiile art.60 din Legea 18/1991, care statuează că terții nu pot folosi decât calea acțiunilor de drept comun, singura posibilitate legală o reprezintă formularea unei acțiuni în revendicare, în cadrul căreia instanța poate compara actele de proprietate invocate de părțile litigante.
Prin urmare, raportat la toate aceste aspecte plângerea petenților este inadmisibilă, aceștia trebuind să formuleze o acțiune posesorie de drept comun.
Expresia "se rezolva fondul cauzei";, prevăzută de art.312 al.6 Cod procedură civilă, trebuie înțeleasă în sensul că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță s-a dezinvestit de judecata litigiului, nu în sensul că a avut loc o judecată asupra fondului.
Prin urmare, se poate observa că prima instanță nu a abordat-soluționat fondul cauzei, aceasta mărginindu-se doar la încuviințarea unui raport de expertiză și la audierea a doi martori propuși de petenți, fără a administra și alte probe în susținerea plângerii formulate - efectuarea unei cercetări locale, emiterea unor adrese către recurente și Ocolul Silvic pentru a comunica categoria de folosință și situația juridică a terenului.
Rolul activ al instanței trebuie înțeles și prin raportare la prevederile art.129 al.5 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Instanța de fond a reținut faptul că terenul cu nr.topo 3005 nu este teren cu vegetație forestieră și că în mod greșit s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea comunei prin hotărârea contestată, dovadă fiind și faptul că terenul cu nr.topo 3005 apare fără număr de unitate de producție și fără număr de unitate amenajistică "rezultând cu claritate că aceste teren nu era cuprins în amenajamentul silvic";, terenul din litigiu fiind în posesia numiților S. D. și S. M. încă dinaintea celui de al doilea război mondial și până la decesul lor.
Deși intimata C. J. a formulat întâmpinarea prin intermediul căreia a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de către petenți, motivat de faptul că terenul din litigiu este cuprins în amenajamentul silvic potrivit hărților comunicate de către Ocolul Silvic Rodna și Ocolul Silvic Plaiurile Heniului, instanța nu a ținut cont de poziția exprimată de către aceasta prin raportare la declarațiile celor doi martori audiați Pralea I. și Gombos E. . Potrivit declarațiilor celor doi martori pe terenul din litigiu nu au fost arbori, ci doar răchiți pe margine, iar terenul nu a fost folosit niciodată de colul silvic.
Mai mult, se reține că terenul nu a fost cu vegetație forestieră, el fiind cuprins în mod greșit în amenajamentul silvic. Nu cunosc care a fost raționamentul care a dus spre această concluzie, ținând cont de înscrisurile depuse de către recurente la dosarul
cauzei, în special cele depuse la termenul de judecată din_ (hărțile silvice, procesul-verbal de punere în posesie nr.4271/2007).
În cuprinsul motivării se reține faptul că terenul cu nr.topo 3005 I. M. nu a fost preluat abuziv de către stat, acesta rămânând în proprietatea comunei, iar în funcție de includerea terenului în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale se va putea verifica dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune cu ocazia soluționării dosarului nr._ .
Prin urmare, prin această expunere instanța a omis să analizeze și să țină cont de prev.art.11 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia potrivit căruia bunurile care formează obiect al proprietății publice sun inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Mai mult, art.122 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale prevede faptul că bunurile care aparțin domeniului public, sunt cele care potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de utilitate publică. Art. 1844 din Codul civil prevedere faptul că "nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiect de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț";.
Potrivit art.1 al.1 din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic al României
"totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură… cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990…constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național";. Or, terenul în litigiu este cuprins în amenajamentul silvic potrivit hărților comunicate de Ocolul Silvic Rodna și Ocolul Silvic Plaiurile Heniului, fiind identificat în UP III ua 97.
Art.2 din Legea 46/2008 prevede faptul că sunt considerate păduri, și sunt incluse în fondul forestier național terenurile cu suprafață de cel puțin 0,25 Ha acoperite cu arbori, acest lucru rezultând cu claritate și din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie nr.4271 Încheiat cu ocazia primirii de către comuna recurentă a suprafeței de 14.60 Ha.
După forma de proprietate, fondul forestier național poate fi fond forestier proprietate publică a statului, a unităților administrativ teritorial, fond forestier proprietate privată a persoanelor juridice, fizice și a unităților administrativ teritoriale
- al.1 al art.7. Potrivit al.2 al aceluiași articol, fondul forestier proprietate privată a unităților administrative cuprinde pășunile împădurite incluse în domeniul privat al unităților administrativ teritoriale. Rezultă așadar, per a contrario, că terenul în litigiu cu nr. topo 3005 I. M. face parte și este inclus în domeniul public al comunei, fiind supus așadar imperativelor trasate de Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, terenul fiind așadar inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.
Dacă instanța fondului ar fi ținut cont de toate acestea, soluția nu putea fi decât de respingerea plângerii formulate de către petenții reclamanți, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legale și temeinice.
Sentința s-a atacat cu recurs, de asemenea în termen legal, și de către pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -
N., cerând admiterea acestuia și anularea sentinței ca nelegală.
S-a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se cele ce succed.
S-a anulat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Comunei I. M. asupra terenului cuprins la nr.top 3005, validată prin Hotărârea nr.705/2007,
motivând că acest teren nu a fost preluat abuziv de către stat, rămânând în proprietatea comunei I. M. .
Această concluzie a instanței de fond este neîntemeiată raportat la prevederile art.6 din Constituția României din anul 1948, a prevederilor art.47 alin.3 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art.29 alin.4 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art.6 din Constituția României din anul 1948 "Bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație ferate, rutiere, pe apa și în aer, poșta, telegraful, telefonul și radio-ul aparțin Statului, ca bunuri comune ale poporului. Prin lege se vor stabili modalitățile de trecere în proprietatea Statului a bunurilor enumerate în alineatul precedent, care, la data intrării în vigoare a prezentei Constituții se aflau în mâini particulare";.
Astfel, odată cu adoptarea Constituției din anul 1948 s-au fundamentat bazele structurii social-economice de tip socialist. Constituția din 1948, deși recunoștea existența a 3 categorii de proprietate (de stat, cooperatistă și particulară), proclama principiul supremației proprietății de stat și cooperatiste față de cea privat-particulară, precum și protecția specială a proprietății de stat constituită din bogățiile subsolului, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație și transmisiuni. Ele erau decretate formal ca fiind bunuri comune ale poporului, apărarea și dezvoltarea lor constituind o îndatorire a fiecărui cetățean.
Deoarece în momentul elaborării Constituției o parte din aceste bunuri se aflau în proprietate particulară, se propunea de lege ca ele să fie trecute ulterior în proprietatea statului.
Prin urmare, anul 1948 și implicit adoptarea Constituției României din acest an a marcat momentul naționalizării terenurilor cu vegetație forestieră, pe întreg teritoriul țării, indiferent de proprietar.
În virtutea acestui fapt și pentru a înlătura măsurile abuzive ale regimului comunist, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor îndreptățite, în prezenta speță comunelor, la restituirea terenurilor preluate prin apariția legilor fondului funciar.
Astfel, potrivit prevederilor art.47 alin.3 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor art.29 alin.4 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare, comunele, orașele și municipiile, care au deținut în proprietate terenuri cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, fânețe și pășuni împădurite, redobândesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atestă suprafețele solicitate în condițiile art.9 alin.(3) din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată";.
Pe cale de consecință, în prezenta speță este evident faptul că aprecierea instanței este neîntemeiată, preluarea abuzivă la stat având loc la nivelul anului 1948, așa cum s-a motivat mai sus.
Raportat la justificările instanței de fond referitoare la faptul că din probele administrate, respectiv raportul de expertiză și declarațiile a doi martori, rezultă că terenul în prezent nu este unul cu vegetație forestieră, fiind cuprins greșit în amenajamentul silvic, iar acest teren a fost folosit de anumite persoane fizice, care ar fi înstrăinat ulterior acest teren posesorilor faptici din prezent, respectiv petenților, sunt neîntemeiate.
Terenul în suprafață de 22409 mp, înscris în C.F.nr.300 I. M., nr.top 2005 a fost și este proprietatea Comunei I. M., conform înscrierii inițiale, lucru susținut și de instanța de fond în mod legal.
Într-adevăr, categoria de folosință a acestuia în extrasul de carte funciară apare rât, însă, în acest sens înainte de validare, C. J. B. -N. a respectat prevederile legilor fondului funciar, solicitând toate documentele necesare reconstituirii dreptului de proprietate, pe lângă aceste de proprietate și hărți amenajistice, extrase de pe amenajament așa cum prevede art.39 din H.G.R.nr.890/2005.
Astfel, prin adresa înregistrată sub nr.X/13874/_ s-a solicitat Primăriei Comunei I. M. să pună la dispoziția Ocolului Silvic Rodna din cadrul Direcției Silvice B. actele doveditoare pentru a se putea efectua identificarea în amenajamentele silvice a suprafețelor de teren cu vegetație forestieră solicitate. Această adresă a fost comunicată spre știință atât Direcției Silvice B., cât și Ocolului Silvic Rodna.
Astfel, prin adresa nr.537/_, înregistrată la Instituția Prefectului B. -N.
- C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sub nr.X/4407/_, s-au comunicat de către Primăria Comunei I. M. hărțile din amenajamentul silvic a terenurilor cu vegetație forestieră revendicate.
Din analiza hărților amenajistice rezultă faptul că terenul înscris la nr.top. 3005 este cuprins în amenajamentul silvic, fapt confirmat atât de Ocolul Silvic Rodna, cât și de către Ocolul Silvic Plaiurile Heniului, aceste hărți purtând semnătura reprezentanților și ștampila ocoalelor.
Prin apariția legilor fondului funciar modificate și completate prin Legea nr.247/2005 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
De asemenea, și pentru terenurile cu vegetație forestieră acest principiu a fost instituit de legiuitor. Astfel, potrivit prevederilor art.61 din H.G.R.890/2005
"reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu destinație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră (pășuni împădurite, tufărișuri, zăvoaie și altele asemenea)";.
Din prevederile legale arătate mai sus rezultă evident faptul că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră se face pe vechile amplasamente din terenurile cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră, respectiv tufărișuri, zăvoaie și alte asemenea.
În categoria terenurilor cu vegetație forestieră așa cum sunt definite de legile fondului funciar intră și zăvoaie, tufărișuri, fânețe și pășuni împădurite, nu numai pădurile.
Chiar dacă prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat faptul că suprafața cuprinsă la nr.top 3005 nu este pădure, ci fânaț arabil cu pâlcuri de arini și rachiți, expertul raportând că aceasta reprezintă situația din perioada anilor 2006- 2007, nu înseamnă că terenul a fost trecut în mod greșit în amenajamentul silvic, având în vedere faptul că pot face parte din categoria terenurilor de vegetație forestieră și terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră.
Totodată potrivit prevederilor art.29 al.1 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare:
Alin.1.";pentru cazurile în care o persoană fizică sau juridică solicită cu înscrisuri reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafață de teren cu destinație agricolă pe care în prezent se află vegetație forestieră cuprinsă în fondul forestier național, se va acorda, la cerere, teren agricol sau pădure"; și
Alin.2 "în situațiile în care o persoană fizică sau juridică solicită cu acte doveditoare reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafață de teren forestier pe care în prezent este teren cu destinație agricolă, se va acorda, la cerere, pădure sau teren agricol";.
Prin urmare, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea comunei se putea face indiferent dacă în prezent terenul solicitat este sau nu este teren forestier, întrucât legea fondului funciar prevede o excepție în acest sens.
Având în vedere cele arătate mai sus precizează faptul că instanța de fond la pronunțarea sentinței nu a avut în vedere prevederile legale mai sus invocate în materia fondului funciar, iar fără respectarea, aplicarea și interpretarea lor nu se putea efectua o reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea Comunei I. M. pentru terenul în cauză.
Totodată, atâta timp cât terenul în cauză a fost și este proprietatea Comunei I.
M., se întreabă cu au avut loc acele acte de vânzare cumpărare, cât timp posesorii faptici nu au avut și nu au un drept de proprietate asupra terenului în cauză.
Faptul că din declarațiile celor doi martori rezultă că pe terenul în cauză nu au fost arbori, nefiind folosit niciodată de ocolul silvic nu poate dă conducă la concluzia eronată a instanței de fond că acest teren a fost cuprins în mod greșit în amenajamentul silvic.
Aceste hărți amenajistice sunt întocmite de organe silvice cu atribuții și competențe legale stabilite în acest sens, iar dacă nu ar fi avut nici o forță probantă crede că legiuitorul nu ar fi precizat în mod expres în legile fondului funciar, să fie solicitate, consultate și avute în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră.
Instanța de fond a pronunțat sentința civilă recurată cu evidenta încălcare a prevederilor legale ale fondului funciar în materia reconstituirii dreptului de proprietate a terenurilor cu vegetație forestieră, anulând o reconstituire a dreptului de proprietate efectuată în mod legal de către C. județeană B. -N., care nu a făcut decât să respecte prevederile arătate mai sus, dreptul de proprietate al Comunei
I. M. dovedit, precum și principiul restituirii pe vechiul amplasament.
Reclamanții intimați P. M., P. M., J. G. și J. I., prin întâmpinarea de la filele 32-34, s-au opus admiterii recursurilor, ridicând următoarele apărări.
Prin recursul formulat, recurenta critica sentința instanței de fond apreciind că se impune anularea hotărârii ca nelegală.
În primul rând, constată că se solicită anularea sentinței deși nu se invocă nici un motiv de nulitate. Motivele invocate pot fi de casare, eventual de modificare. Chiar și în cazul motivelor de recurs prevăzute la art.304 pct.5 Cod procedură civilă, soluția, conform art.312 Cod procedură civilă, este casarea și nu anularea.
În motivarea recursului se critică statuarea instanței de fond în sensul că acest teren nu ar fi fost preluat la stat și ar fi rămas în proprietatea (tabulară) a Comunei I.
M. .
Recurenta invocă drept argument Constituția din 1948, în care, la art.6, se prevedea printre altele că și pădurile aparțin statului.
Ceea ce nu observă recurenta este următorul aspect, imobilele în litigiu nu sunt acoperite cu vegetație forestieră (nu sunt păduri). Ca urmare nu se încadrează în prevederile art.6 din Constituția din 1948, iar argumentul invocat este neîntemeiat.
Față de acest argument, care reprezintă teză fundamentală în recursul Comisiei
J. ene, aduc un contraargument: dacă aceste imobile ar fi fost trecute în proprietatea Statului și înscrise în amenajamentele silvice (pădure de stat) de la acea vreme, atunci era imposibil să se mai afle în posesia unor persoane fizice deoarece ar fi fost administrat de unitățile de stat.
Așa cum au dovedit cu martorii audiați în cauză acest teren a fost în perioada regimului comunist în posesia unor persoane fizice și niciodată în folosința Ocolului Silvic.
Martorii audiați în cauză, Gomboș E. și Pralea I., persoane în vârstă, au declarat următoarele: "terenul a fost folosit de cât mă știu de Suci G. ca arabil și fânaț";; "Suci G. a transmis terenul cu titlu zestre lui Suci D. care apoi l-a vândut o parte la fam.J., iar cealaltă parte a dat-o zestre ginerelui său Bâgi E. cu soția care au vândut-o la fam.P. ";; "Terenul nu a fost niciodată împădurit";.
De altfel, conform cărții funciare, natura terenului este rât, nu apare pădure sau poiană, așa cum susține recurenta (susține că în păduri existau și porțiuni fără vegetație forestieră).
Cel de-al doilea argument în favoarea acțiunii reclamanților rezidă în expertiza tehnică efectuată în cauză de către expert Breier N., din care rezultă că terenul în litigiu este de natură arător, fânaț și teren neproductiv. Iată că nu se încadrează în categoria terenului cu vegetație forestieră.
Dealtfel, din tabelul anexă al hotărârii comisie județene, intitulat Situație și având nr.1413/_, rezultă că acest teren reconstituit, cu nr.top.3005, este teren cu vegetație forestieră. Iată așadar că se reconstituie dreptul de proprietate în favoarea comunei pentru teren cu vegetație forestieră. Însă realitatea este alta.
Surprinzător este faptul că deși se reconstituie dreptul de proprietate în favoarea Comunei I. M., aceasta nu intră niciodată în posesia terenului, deși hotărârea de reconstituire este din anul 2007.
Chiar și recurenta C. J. admite faptul că acest teren se află în prezent și s-a aflat și anterior în posesia unor persoane fizice (pag.4 alin.3). Chiar se întreabă cum s-au încheiat acele vânzări-cumpărări de posesorii faptici.
Iată că se recunoaște un șir de posesori faptici, iar aceste posesii nu se puteau exercita în perioada comunistă dacă terenul era trecut în proprietatea statului ca pădure sau aparținând de suprafețele împădurite.
De asemenea, din raportul de expertiză rezultă cu certitudine că aceste imobile se află și în prezent în posesia reclamanților.
Singura concluzie care se desprinde este că acest teren nu a fost preluat.
Față de recursul declarat de C. L. și C. I. M., recurentele critică hotărârea instanței de fond apreciind că acțiunea introductivă este inadmisibilă.
Se susține că nu pot formula o cerere de anulare a hotărârii comisie județene și se invocă decizia civilă nr.816/1995 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ (recurenții Institutul de Cercetare și producție pentru creșterea bovinelor și Institutul de Biologie și Nutriție A. mală).
Argumentul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: nu este o decizie de îndrumare, astfel că nu este obligatorie pentru instanțe; jurisprudența nu este izvor de drept; în ultimul rând, dar foarte important, decizia respectivă a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect un bun expropriat prin hotărâre judecătorească și nu unul care face obiectul Legii 18/1991.
Ca urmare, soluția pronunțată în acea cauză nu are relevanță față de prezentul litigiu.
Se mai invocă prevederile art.60 din L.18/1991, însă acest articol este abrogat.
În subsidiar, se solicită a se casa cu trimitere la rejudecare conform art.312 alin.6 Cod procedură civilă, conform expresiei "se rezolvă fondul cauzei"; din acest text legal.
Din păcate, textul art.312 alin.6 Cod procedură civilă nu conține expresia invocată.
Dacă recurentele au în vedere necercetarea fondului ca motiv de casare cu trimitere, atunci acest motiv este neîntemeiat.
Dimpotrivă, instanța a cercetat și s-a pronunțat pe fondul cauzei, așa cum rezultă din conținutul sentinței pronunțate.
Instanța poate cerceta fondul cauzei chiar și în lipsa unei expertize sau a probei testimoniale, în funcție de specificul cauzei.
În loc să impute instanței art.129 Cod procedură civilă, mai bine ar reține prevederile art.115 Cod procedură civilă.
Atât timp cât nu au formulat întâmpinare, nu au cerut administrarea unor probe și nu au avut obiecțiuni la raportul de expertiză care le-a fost comunicat de instanța de fond, aceste argumente sunt complet neîntemeiate.
Dimpotrivă, pasivitatea de care au dat dovadă a fost echivalența cu o acceptare tacită a pretențiilor pe care reclamanții le-au formulat.
Ca urmare, invocarea necercetării fondului atunci când nu și-au exercitat dreptul la apărare și când instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei este neîntemeiată.
Instanța nu era investită cu o cerere prin care să constate dacă terenul face parte din domeniul public sau privat, astfel că celelalte argumente ale recurentelor sunt neîntemeiate.
Recursurile sunt fondate și se vor admite ca atare în limită și în considerarea primului motiv învederat de recurentele C. locală I. M. și C. I. M., prin primar.
Din analiza aserțiunilor circumscrise acestui motiv se consideră că, în realitate, recurentele înțeleg să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților
P. M., P. M., J. G. și J. I. în formularea plângerii îndreptate împotriva Hotărârii nr.705/2007 emise de C. județeană B. -N., plângere ce s-a întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 53 din Legea 18/1991 republicată (f.2-3).
Articolul citat dispune în alineatul 1 că hotărârile comisie județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap.II, și cele
asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în alineatul 2 că împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Textul alineatului 1 este clar și explicit în direcția stabilirii persoanelor abilitate să atace o hotărâre a comisiei județene, respectiv cele care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate și a căror solicitare nu a fost soluționată favorabil de comisiile locale. Per a contrario, alți subiecți de drept, ce nu au fost interesați sau implicați în procedura prealabilă, administrativ jurisdicțională și obligatorie, nu primesc de la lege legitimarea de a se plânge împotriva hotărârilor comisiei județene asupra măsurilor luate în limitele competenței acesteia. O concluzie contrară ar constitui o adăugare la lege, lucru inadmisibil.
Desigur, dacă între solicitantul care a beneficiat de o reparație în temeiul legii speciale și între terțe persoane ce pretind că au dobândit drepturi asupra acelorași imobile terenuri, însă fundamentat pe una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate prevăzute de dreptul comun, intervine un conflict, ca în cazul speței de față, acesta se va putea tranșa exclusiv în procedura secundă, aici în dosarul din care a provenit prezentul, instanței revenindu-i obligația să stabilească regimul juridic al terenului și, în final, să tranșeze în favoarea cărei părți se justifică obținerea dreptului real.
În același context, tribunalul menționează că în rezolvarea recursului nu se poate reține incidența art.60 din Legea 18/1991 republicată întrucât acest text legal a fost abrogat prin Legea 247/2005. Hotărârea comisie județene privește reconstituirea ce a operat ca urmare a admiterii cererii depusă de Consiliul local I. M. în baza legii secunde (f.45 și urm.), instanțele fiind obligate să țină seama de noul context procedural, iar hotărârile judecătorești invocate ca precedent judiciar au fost pronunțate în anii_, deci înainte de abrogare.
Dar, cu toate acestea, părților nu le este închisă posibilitatea de a discuta în contradictoriu problema existenței dreptului de proprietate în patrimoniul unei dintre ele, cum mai înainte s-a motivat.
Reclamanții au căzut în pretenții și sunt în culpă procesuală, astfel că în baza art.274 Cod procedură civilă vor fi obligați să plătească recurentelor C. locală I.
M., C. I. M., prin primar, suma de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f.35).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele C. locală I. M., C. I. M., prin primar, cu sediul în loc.I. M., str.P., nr.200 și C. județeană B. -N.
, cu sediul în municipiul B., P-ța P. R., nr.1, județul B. -N., împotriva sentinței civile nr.2451/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, pe care o modifică în sensul că respinge plângerea formulată de reclamanții P. M., P.
M. , ambii cu domiciliul în loc.L. L., str.P., nr.5, județul B. -N., J.
G. și J. I., ambii cu domiciliul în loc.L., str.P., nr.136, județul B. -N.
, în contradictoriu cu pârâtele recurente, în contra Hotărârii nr.705/2007 a Comisie județene B. -N., pentru lipsa calității procesuale active.
Obligă pe reclamanții intimați P. M., P. M., J. G. și J. I. să plătească recurentelor C. locală I. M. și C. I. M., prin primar, suma de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2013.
Președinte, | Judecători, | Grefier, | ||||||
I. | C. | S. | I. | - N. | C. | V. | V. |
Red.I.C./Dact.V.V./_ /2 ex. Judecător fond: G. C. M.
| ← Decizia civilă nr. 94/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 389/2013. Fond funciar → |
|---|
