Decizia civilă nr. 113/2013. Succesiune
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/A
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. M. B.
J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă
G. ier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil declarat de reclamanții S. M. L. și H. V., ambii cu domiciliul în B. M., str. B. V. nr. 3/22, județul M., împotriva sentinței civile nr. 5443 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_ ȘI_ .
Instanța, în urma deliberării a pronunțat decizia civilă de față.
T. ,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5443 pronunțată la data de 29 mai 2012 de Judecătoria Baia Mare a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții S. M. L. și
H. V., în contradictoriu cu pârâții H. S., S. M., H. I., H. M. Ana, H. D. G., G. F. I., S. V. .
De asemenea, a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții- reclamanți reconvențional H. S. și S. M., sens în care s-a dispus sistarea stării de indiviziune existente între părți cu privire la terenurile ce fac obiectul titlului de proprietate nr. 505/44 din 1994, respectiv a certificatului de moștenitor nr. 35/1999/_
, eliberat de Biroul Notarului Public Cardoș Steluța E., potrivit variantei a II-a de partajare, propusă de inginer Zlampareț I. prin completarea 1 la raportul de expertiză efectuat în cauză, completare care alături de anexele 1B, 2B, 3B și 4B face parte integrantă din hotărâre fiind atribuit în lotul reclamanților S. M. L. și H. V. următoarele suprafețe de teren: 3961 mp de la locul numit "Acasă";, 1064 mp de la locul numit "La M. ";, 1185 mp de la locul numit "Pe Valea M. ";, a fost atribuit în locul pârâtului H. S. următoarele suprafețe de teren: 3962 mp la locul numit "Acasă";; 1231 mp la locul numit "La M. ";; 2166 mp la locul numit "Iederata";, pârâtei S. M. i- au fost atribuite următoarele suprafețe de teren: 3961 mp la locul numit "Acasă";; 1231 mp la locul numit "La M. ";; 1657 mp la locul numit "Preluci";, iar pârâților H. I., H.
D., G. F. și H. Ana M. le-au fost atribuite următoarele suprafețe de teren: 3962 mp la locul numit "Acasă"; și 2166 mp la locul numit "Iederata";.
Instanța a respins cererea vizând sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul casă de locuit, identificat în C.F. 365 G. nr. top 613 și a dispus întabularea dreptului de proprietate pe seama părților în cartea funciară cu titlu de drept sistarea indiviziune succesorală după avizarea documentației întocmite de ing. Zlampareț I. .
De asemenea, au fost respinse cererile vizând constatare, constatare, întabulare, constatare, constatare și întabulare, precum și petitele reconvenționalei vizând constatare, constatare, partajare supraedificat al terenului identificat sub nr. top 596/7, notare construcții în C.F. și întabularea dreptului de proprietate cu privire la supraedificatul (casă de locuit) amplasat pe nr. top 596/7.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost compensate integral.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că în fapt, reclamanții sunt descendenți (fii) ai defunctului H. V. . Pârâta S. V. (fostă H. ) este fosta soție a antecesorului defunct H. V. .
Pârâții H. S. și S. M. sunt descendenți ai defunctului H. G., decedat la data de_, cei doi, împreună cu defuncții H. L. a, H. Toma și H. V. au fost fiii, respectiv soția supraviețuitoare (H. L. a) ai defunctului H. G. și moștenitori ai acestuia în baza certificatului de moștenitor nr. 35/1999.
Defuncta H. L. a i-a avut ca și moștenitori, potrivit aceluiași certificat, pe reclamanți (nepoți de fiu) și pe pârâții H. S. (fiu) S. M. (fiică), H. D. G. (nepot de fiu), H. I. (nepot de fiu), H. F. I. (nepoată de fiu) și P. M. Ana (nepoată de fiu).
Defunctul H. Toma i-a avut ca și moștenitori pe pârâții H. D. G., H. F.
I., H. I. și P. M. Ana (fii).
Potrivit Certificatului de moștenitor nr. 35/1999, părțile din prezentul dosar, mai puțin pârâta H. V., sunt comoștenitori cu privire la casa de locuit formată din o cameră și dependințe cu anexe, situată în G., nr. 69, amplasată pe terenul identificat în CF 365 G., cu nr. topo. 613, și terenul în suprafață de 18.094 mp înscris în CF 365 G., cu nr. topo. 594, 595, 596, 596/4, 613 și 614/1, și suprafața de 13.448 mp teren extratabular, din care 3650 mp situat la locul numit "Pe valea mare";, 1092 mp situat la locul numit "Preluci";, 4332 mp situat la locul numit "Iederata"; și 4374 mp situat la locul numit "La M. ";, cotele succesorale ale moștenitorilor părți în prezentul dosar sunt după cum urmează: H. S. - 4/16 parte; S. M. - 4/16 parte; H. V. - 2/16 parte; S.
M. L. - 2/16 parte; H. I. - 1/16 parte; H. F. I. - 1/16 parte și P. M. Ana - 1/16 parte.
Cu privire la terenurile care constituie masa succesorală părțile nu au avut obiecțiuni nici cu privire la cotele stabilite prin Certificatul de moștenitor nr. 35/1999.
Terenurile au fost identificate și delimitate (cele neîntabulate) prin raportul de expertiză topografică efectuată în cauză, părțile căzând de acord asupra variantei A II-a de partajare propusă de ing. Zlampareț I. prin Completarea 1 la raportul de expertiză.
În condițiile prevăzute de art. 728 cod civil și Lega nr. 7/1996, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune succesorală cu privire la terenuri, cu partajarea acestora în natură potrivit dispozitivului și variantei a II-a mai sus arătată care urmează să facă parte integrantă din hotărâre.
Cu privire la supraedificate, instanța a reținut că expertul topograf a identificat în teren două case, respectiv cea de la nr. 69, amplasată pe terenul identificat sub nr. topo. 596/1 și 596/4, și o casă în roșu amplasată pe nr. topo. 596/6 și 596/7, respectiv o anexă amplasată pe același nr. topo. 596/7.
Expertul a mai constatat, fapt confirmat și de părțile din dosar faptul că pe nr. topo. 613 a existat o casă întabulată în CF 365 G. care nu mai există în prezent, fiind demolată.
Prin urmare, casa ce face obiectul Certificatul de moștenitor nr. 35/1999, întabulată în CF 365 G. nr. topo. 613, nu mai există în prezent, prin urmare nu face obiectul prezentului dosar de sistare a stării de indiviziune, părțile de altfel nefăcând referire la ea în acțiunea reconvențională.
Expertul constructor și topograful au identificat o casă în roșu (extratabular) amplasată pe nr. topo. 596/7 (nr. topografic la care fac referire atât reclamanții cât și pârâții în cererea reconvențională) și pe nr. topo. 596/6, casă care contrar susținerilor pârâților reconvențional (petitul 1 și 2 al reclamanților) nu este una și aceiași cu casa care face obiectul Certificatului de moștenitor nr. 35/1999, casă identificată după cum am spus sub nr. topo. 613 (demolată).
Prin urmare, cererea vizând sistarea indiviziunii cu privire la această casă este nefondată, ea nefăcând obiectul masei succesorale pe de o parte, iar pe de altă parte niciuna dintre părți nesolicitând stabilirea masei succesorale (completarea ei) cu imobilul amintit.
Cererile în constatare cu privire la acest imobil din acțiune și cererea reconvențională sunt nefondate, pe de o parte constatarea invocată de reclamanți nu este o formă de dobândire a proprietății, sub acest aspect reclamanții reconvențional având dreptate când precizează că reclamanții ar avea dreptul doar la un drept de creanță (nesolicitat în prezentul dosar) deoarece va dovedi faptul construirii imobilului de către defunctul H. V. și pârâta S. V. .
Evident, pe cale de consecință și cererile accesorii privind întabularea dreptului de proprietate cu privire la construcție sunt nefondate.
Cererea vizând constatarea faptul că masa succesorală după defunctul H. V. s- ar impune și din cota de 1/2 - a parte din casa amintită (restul de 1/2 revenind soției S.
V. (fostă H. ) este nefodată în condițiile în care potrivit celor mai sus amintite nu s-a dovedit și constatat printr-o hotărâre irevocabilă faptul că antecesorii ar fi fost proprietari ai casei.
Și cererea accesorie vizând constatarea calității de moștenitori cu privire la imobil, ai defunctului H. V. este nefondată - dată fiind soluția ce se prefigurează în cererea principală.
Și cererea accesorie vizând întabularea (cu privire la casă) este nefondată pentru considerentele mai sus reținute.
Cererea reconvențională (pentru considerentele mai sus reținute) este întemeiată exclusiv cât privește partajarea/sistarea indiviziunii cu privire la terenurile ce fac obiectul Certificatului de moștenitor nr. 35/1999.
Probele testimonială și interogatoriile administrate în dosar sunt lipsite - după aprecierea instanței - de relevanță juridică (procesuală) date fiind cele mai sus reținute.
Cheltuielile de judecată avansate au fost compensate de instanța de judecată, integral.
Împotriva aceste hotărâri, în termen legal a fost formulat recurs de către S. M.
L. și H. V., calea de atac fiind calificată de instanță ca fiind apel, având în vedere valoarea masei partajabile indicată de părți în fața primei instanțe, valoare care depășește
100.000 lei.
În cuprinsul memoriului s-a solicitat modificarea parțială a hotărârii atacate în sensul de a se admite cererea astfel cum aceasta a fost formulată. S-a susținut că primele 6 petite ale cererii de chemare în judecată se referă la reglementarea situației juridice a casei care a fost construită de către H. V. și S. V. . Motivarea instanței potrivit căreia acțiunea în constatare nu este o formă de dobândire a dreptului de proprietate este contrară legii. Modalitatea prin care s-a solicitat întabularea acestui imobil pe numele celor 2 soți este acțiunea în constatare reglementată de prevederile art. 111 C.proc.civ. o astfel de solicitare fiind una admisibilă prin prisma prevederilor art. 489 și urm. C.civ. Admiterea primul petit al cererii are ca și consecință admiterea celorlalte 5 petite.
Sub un alt aspect a fost criticată hotărârea instanței de fond prin prisma faptului că în mod greșit nu a fost introdusă în masa bunurilor de împărțit ce face obiectul certificatului de moștenitor nr. 35/1999 a casei de locuit și a anexei-situate conform raportului de expertiză pe nr. topo 596/1 și 596/7. În cuprinsul considerentelor instanța a avut în vedere faptul că imobilul "casă în albastru"; este o casă diferită față de cele din certificat, prin urmare a dispus doar cu privire la partajul terenurilor din certificat. Din concluziile expertizei topografice rezultă faptul că imobilul "casă în albastru"; este exact casa menționată în certificatul de moștenitor, respectiv casa de la nr. 69. Acest fapt a fost confirmat și de martorii audiați. Martorul Coteț Marc, Ardusătan V. și Bolta Paul a arătat că H. G. și L. a au tencuit casa în albastru, casa era construită din chirpici și cărămidă, iar crăpăturile au apărut la casa bătrânească a defuncților H. L. a și G.
.
S-a arătat că din probele administrate rezultă fără echivoc faptul că în masa succesorală ce face obiectul certificatului de moștenitor 35/1999 face parte și casa situată la nr.69 (casa în albastru), astfel că și acest imobil trebuie supus partajului.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 526,78 lei, potrivit art. 11 raportat la art. 2 și 3 din legea 146/1997 și i-a fost atașat timbrul judiciar de 3 lei potrivit OG 32/1995.
Intimații nu au depus întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanții S. M. -L. și H. V. aceștia au solicitat să se constate că pe terenul înscris în CF 365 G. nr. top 596/7 a fost edificată o casă de locuit construită de H. V. în timpul căsătoriei cu S. V., să se constate că acest bun este bun comun al soților, să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra casei de locuit identificată în CF 365 G., să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul H. V. se compune din cota de ½ din casa de locuit arătată, restul de ½ revenindu-i fostei soții ca bun comun, să se constate că au calitate de moștenitori cu privire la masa succesorală după H. V. descendenții acestuia, să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în natură casă de locuit
identificată în CF 365 G., nr. topografic 596/7 pe numele descendenților S. M. -L.
, H. V. și a coproprietarului S. V. în indiviziune cu titlu de drept construire și moștenire.
De asemenea, s-a solicitat să se dispună sistarea stării de indiviziune dintre reclamanți și pârâți în privința imobilelor cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 35/_
, să se atribuie reclamanților imobilele ce vor rezulta din cuprinsul planului de amplasament și delimitare și întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților.
Instanța de fond a reținut în privința supraedificatelor că expertul topograf a identificat în teren 2 case respectiv casa de la nr. administrativ 69 amplasată pe terenul identificat sub nr. topo 596/1și 596/4 și o casă în roșu amplasată pe nr. topo 596/6 și 596/7 respectiv o anexă amplasată pe nr. topografic 596/7. De asemenea, s-a reținut că cererea având ca și obiect constatarea invocată de reclamanți nu este o formă de dobândire a dreptului de proprietate.
Din susținerile părților și din concluziile formulate de expert în raportul de expertiză rezultă că pe terenul din locul numit acasă se află edificate 2 case. Instanța de fond nu a inclus aceste construcții nici în masa succesorală rămasă după defuncții H. Gh. și H. L. a, astfel cum au solicitat pârâții-reclamanți reconvențional (în privința casei aflate pe nr. top.596/7) și nici în masa succesorală după defunctul H. V. (cota de
½), diferența de ½ fiind dobândită de S. V. .
Din raportul de expertiză judiciară în specialitatea construcții s-a reținut că la nr. administrativ nr. 69 din localitatea G. există edificate construcțiile: Casa C1-construită în anul 1975 și evidențiată în planșele foto ca fiind casa în roșu (f.200-212), casa veche C2 renovată, la care s-a realizat și o extindere, partea veche fiind construită în anul 1960, iar extinderea în perioada 1997-1998, casa identificată ca fiind casa albastră și o anexă gospodărească edificată în anul 1975.
Prima instanță a avut în vedere doar faptul că în certificatul de moștenitor este menționată casa care face parte din masa succesorală pe nr. top 613, reținând că respectivul imobil este demolat. Din cuprinsul declarațiilor martorilor și a raportului de expertiză în specialitatea construcții se reține că imobilul situat pe nr. topografic 596/1 și 596/4 este construit prin efectuarea unor extinderi ale construcției din anul 1960, iar pe nr. topografic 596/1 este înscrisă o casă de locuit, înscrierea fiind din 1912.
Se mai reține că, ulterior emiterii certificatului de moștenitor a fost îndreptată eroarea materială din cuprinsul acestuia, potrivit Încheierii de îndreptare a unei erori materiale nr. 1436 din_, înscris depus la fila 28 din dosar.
Se consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate de părți și astfel, nu a realizat o cercetare efectivă a fondului. Într-adevăr, pe terenul respectiv există amplasate 2 construcții, însă niciuna nu este amplasată pe nr. topografic 613. Cu toate acestea în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 35/1999 din_, este indicat numărul administrativ al construcției care este cuprinsă în masa succesorală. Instanța avea obligația de a verifica și prin prisma acestui fapt,precum și a Încheierii de îndreptare a erorii materiale susținerile părților.
Din acest punct de vedere se apreciază că apelul declarat fondat, și având în vedere că instanța a apreciat că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor părților,
sentința va fi anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond, potrivit art. 297 C.proc.civ..
În rejudecare instanța urmează să administreze probe pentru a lămuri dacă unul dintre cele 2 imobilele, în natură construcții, identificate de experții numiți se identifica ca fiind imobilul cuprins în certificatul de moștenitor nr. 35/1999, precum și aspectele și solicitările formulate de reclamanți în cuprinsul primelor capete de cerere și apărările și solicitările pârâților, pentru a lămurii sub toate aspectele cauza.
În ceea ce privește solicitarea de a se dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate în plus de apelanți, instanța reține că la termenul din data de 13 martie 2013 a fost stabilită taxa judiciară de timbru datorată în calea de atac ca fiind 526,78 lei. La dosar, la fila 20 a fost depusă chitanța nr. 676 seria TAXA13676 RO din data de_, potrivit căreia suma achitată este de 1019 lei, fiind achitată o taxă cu 492,22 lei în plus decât cea datorată.
Având în vedere prevederile art. 23 alin. lit. b din Legea 146/1997, instanța va dispune restituirea sumei achitate în plus față de taxa judiciară stabilită de instanță și datorată de apelanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de S. M. L. și H. V. domiciliați în B. M., str.
B. V., nr. 3/22, județul M., împotriva Sentinței civile nr. 5443 pronunțată la data de_ de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 492,22 achitate în plus conform chitanței nr. 676 seria TAXA13676 RO din data de_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2013.
Președinte | J. ecător | G. ier | |||
P. M. B. , | C. V. | , | B. | M. |
(concediu de odihnă,semnează (concediu de odihnă, semnează Președintele T. ui M. ) grefier șef Secția I Civilă)
Red./dact./M.B.P./_ Verificat _
Ex. 10, com. 8 ex
J. ecător fond: D. D.
← Încheierea civilă nr. 298/2010. Succesiune | Decizia civilă nr. 945/2013. succesiune → |
---|