Decizia civilă nr. 162/2013. Succesiune
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ nr. 162/R/2013 Ședința publică din data de 3 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. | - I. | B. | , judecător |
JUDECĂTOR: M. | L. | B. | |
JUDECĂTOR: G. | C. | F. | , președinte de secție |
GREFIER: M. | - E. | P. |
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul L. G. împotriva sentinței civile nr. 2700/2012, pronunțată la data de_ de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții - intimați D. G. și D. V., avocat Duca M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul - recurent L. G., reclamanții - intimați și pârâții - intimați D. V. senior, S. M., L. A., C. M., A. F. ,
M., C. R. S. prin P., O. P. G. C. R. S. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 19 martie 2013, din partea pârâtului - recurent L. G., răspuns la întâmpinare, în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică cu reprezentanta reclamanților - intimați D. G. și D. V., avocat Duca M. .
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta reclamanților - intimați D. G. și D. V., avocat Duca
, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu se formulează alte cereri, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamanților - intimați D. G. și D. V., avocat Duca
M., solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtului - recurent la plata cheltuielilor de judecată în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.
Arată că pârâtul - recurent nu a propus nici o probă, nu a cerut completarea raportului de expertiză încuviințat în cauză, pentru a arăta care ar fi celelalte căi de acces. Totodată, reprezentanta reclamanților - intimați D. G. și D. V., avocat Duca M. arată că, deși instanța de fond a pus în vedere pârâtului - recurent
L. G. să își contureze pretențiile, să propună probe în dovedirea cererilor sale, inclusiv asupra cheltuielilor de judecată pe care acesta le-a pretins, pârâtul - recurent nu și-a demonstrat prin probe nici o pretenție. Arată că nu mai există o cale de acces la fondul dominant, iar cu ocazia descinderii locale care a avut loc cu ocazia judecării dosarului nr._, având ca obiect ordonanță președințială, s-a constatat acest
lucru, iar la termenul din_ reclamanții au renunțat la judecată, în speranța că recurentul L. G. le va permite trecerea peste proprietatea sa.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 2700/2012, pronunțată la data de_ de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții D. G. și D. V. în contradictoriu cu pârâții L. A. , C.
M., A. F., L. M.
, C. R. S., prin P.
, O. P. G. C. R.
S.
, D. V. sn
., S. M. și L. G.
și în consecință:
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul D. G., decedat la data de_, cu ultimul domiciliu în loc. R. S. se compune din terenurile înscrise în CF 25027 R. S., nr. top 1311, 1326, CF 25026, nr. top 1310 R. S. și CF 25025, nr. top 1312, 1325 R. S. .
S-a constatat că la această masă succesorală a avut vocație succesorală legală numita DS, în cotă de 1/1 părți în calitate de unică fiică moștenitoare.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta DS, decedată la data de_, cu ultimul domiciliu în loc. R. S. se compune din întreg terenul moștenit de la tatăl său, D. G. a lui Alexa.
S-a constatat că la această succesiune au vocație succesorală legală reclamanții
D. G. (a lui V. ), D. V. (a lui V. ) și pârâta S. M. (născ. D. ), în cotă de ¼ părți fiecare în calitate de fii și fiică, precum și pârâtul G. V. (sr.) în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de ¼ părți.
S-a constatat că această succesiune a revenit reclamanților D. G. și D.
în cotă de ½ părți fiecare, ceilalți comoștenitori fiind escontentați cu alte bunuri.
S-a dispus partajarea judecătorească a imobilelor terenuri în litigiu identificate mai sus, astfel că:
S-a atribuit reclamantului D. G. un lot de teren în suprafață totală de 10173 mp. aferent nr. topo noi_ /2,_ /1,_ /1;
S-a atribuit reclamantului D. V., un lot de teren în suprafață totală de 6063 mp. aferent nr.topo noi_ /2,_ /3, 1312/2 și 1325/2.
S-a dispus înscrierea în Cf a dreptului de proprietate pe numele reclamanților asupra loturilor de teren atribuite, conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert Amarie Sînziana, tabel de mișcare parcelară (f.38-40), cu mențiunea că dintr-o eroare materială în tabelul de mișcare parcelară, expertul în mod greșit a trecut și în lotul 2 nr. top 1310/1, astfel că acest nr.top nu se va lua în seamă la înscrierea în Cf a lotului de teren ce a fost atribuit reclamantului G. V. .
S-a dispus instituirea servituții de trecere permanente cu piciorul și auto astfel: - pe o lungime medie de 61,96 m și lățime medie de 2 m asupra fondului aservit cu nr. top 1303, în favoarea fondului dominant cu nr. top_, 1312, 1325; - pe o lungime medie de 153,29 m și lățime medie de 2 m, asupra fondului aservit cu nr. top 1304,1305, în favoarea fondului dominant cu nr. top_, 1312, 1325; - pe o lungime medie de 29,83 m și lățime medie de 2 m, asupra fondului aservit cu nr. top 1306/1, în favoarea fondului dominant cu nr. top_, 1312, 1325; - pe o lungime medie de 41,61 m și lățime medie de 2 m, asupra fondului aservit cu nr. top 1306/2, în favoarea fondului dominant cu nr. top_, 1312, 1325; - și pe o
lungime medie de 44,45 m și lățime medie de 2 m, asupra fondului aservit cu nr. top 1300, în favoarea fondului dominant cu nr. top_, 1312, 1325, conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic Amarie Sînziana.
S-a dispus notarea în CF a servituții de trecere conform tabelului de mișcare parcelară întocmit în cauză de către expert.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță în baza probatoriului administrat a reținut următoarele.
Potrivit extraselor de CF 25027, nr. top 1311 și nr. top 1326, CF 25026, nr. top 1310 R. S., unicul proprietar tabular al imobilului teren în litigiu a fost D. G. a lui Alexa, cu cota de 1/1 părți, iar potrivit CF 25025, nr. top 1312, 1325 R. S. proprietari tabulari ai imobilului înscris în acest CF au fost numiții D. G. a lui Alexa și soția Crăciun Todosia, fiecare cu o cotă de ½ părți. Așa cum rezultă din certificatul de deces existent la dosar, numitul D. G. a lui Alexa a decedat la data de_ . Din certificatul de adopție seria Ab, nr. 1. emis de delegatul Stării civile din cadrul raionului Năsăud în anul 1955, rezultă că defunctul a avut o fiică, în speță, numita DS .
Prin urmare, s-a constatat că succesiunea rămasă după acest defunct se compune din întregi terenurile înscrise în CF 25027 R. S., nr. top 1311, 1326 CF 25026, nr. top 1310 R. S. și CF 25025, nr. top 1312, 1325 R. S. . La această masă succesorală, are vocație succesorală legală numita DS, în cotă de 1/1 părți în calitate de unică descendentă.
La data de_ a decedat numita DS, astfel că masa succesorală rămasă după aceasta se compune din întreg terenul moștenit de la tatăl său D. G. a lui Alexa. Se constată că numita DS a avut trei copii, respectiv pe reclamanții
D. G. a lui V., D. V. a lui V. și pe pârâta S. M. (născ. D. ). Prin urmare, s-a constatat că la această succesiune au vocație succesorală legală reclamanții D. G. a lui V., D. V. a lui V. și pârâta S. M., în cotă de ¼ părți fiecare în calitate de fii și fiică, precum și pârâtul G. V. (sr.) în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de ¼ părți.
Având în vedere că unii pârâți comoștenitori, respectiv G. V. sr. și S.
M. au fost escontentați de defunctă cu alte bunuri, în baza art. 728 vechiul Cod civil, s-a constatat că întreaga succesiune a revenit reclamanților D. G. și D.
V. în cotă de ½ părți fiecare. Totodată se va dispune partajarea judecătorească a imobilelor terenuri în litigiu și în consecință, se va atribui reclamantului D. G. un lot de teren în suprafață totală de 10173 mp. aferent nr. topo noi_ /2, _
/1,_ /1, iar reclamantului D. V., un lot de teren în suprafață totală de 6063 mp. aferent nr.topo noi_ /2,_ /3, 1312/2 și 1325/2.
Nu în ultimul rând, s-a dispus ca restul suprafețelor de teren să rămână înscrise pe vechii proprietari tabulari.
În baza dispozițiilor art. 44-46 din decretul lege nr. 115/1938 s-a dispus înscrierea în Cf a dreptului de proprietate pe numele reclamanților asupra loturilor de teren atribuite, conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert Amarie Sînziana, tabel de mișcare parcelară (f.38-40), cu mențiunea că dintr-o eroare materială în tabelul de mișcare parcelară, expertul în mod greșit a trecut și în lotul 2 nr. top 1310/1, astfel că acest nr.top nu se va lua în seamă la înscrierea în Cf a lotului de teren ce a fost atribuit reclamantului G. V. .
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, coroborat cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert Amarie Sînziana, instanța a reținut că loturile de teren folosite de reclamanți sunt loturi înfundate și nu au ieșire la calea publică, astfel că expertul tehnic în urma efectuării măsurătorilor la fața locului a propus instituirea unei servituți de trecere pe tot timpul anului cu piciorul și auto în favoarea fondului dominant cu nr. top_ ,1312,1325, peste fondurile aservite având nr. top_ ,1305,_ /2 și nr. top 1300.
De altfel, servitutea de trecere își găsește reglementarea in baza dispozițiilor art. 616 cod civil și constă in dreptul proprietarului al cărui lot este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică de a reclama o trecere pe lotul vecinului său pentru exploatarea fondului cu îndatorirea de a-l despăgubi in proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. S-a subliniat că numai pârâtul L. G. a manifestat oponență la instituirea unei servituți de trecere permanentă peste terenul înscris pe fondul aservit, respectiv în CF 25029 R. S., nr. top 1306/1 asupra căruia pretinde că este proprietar, însă nu a înțeles să dovedească cu probe poziția sa de oponență. Ceilalți pârâți nu au arătat oponență cu privire la modalitatea și traseul servituții de trecere propusă de expert.
În consecință, instanța, raportat la starea de fapt expusă și in temeiul dispozițiilor art. 616 și urm Cod civil, a admis și capătul de cerere ce vizează instituirea servituții de trecere conform dispozitivului.
În drept, pentru soluția adoptată prin raportare la petitele aferente de succesiune (componență masă succesorală, vocație succesorală și cote de moștenire), sunt incidente dispozițiile art. 650, 651, 659 din vechiul cod civil (texte legale în vigoare prin raportare la deschiderea succesiunii), precum și art. 1 lit.a) din legea nr. 319/1944. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul L. G. solicitând admiterea recursului
, iar în principal, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți privind servitutea de trecere, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului s-a susținut că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală din mai multe considerente. Astfel s-a arătat că urmare a partajului nr.top_, 1312 și 1325, fiind formate două loturi distincte, au încetat să mai existe în evidențele de carte funciară, situație în care în mod nelegal instanța de fond a apreciat că fondul dominant este cel cu nr. top anterior menționate, fiindcă acest fond dominant ca urmare a partajului a încetat să mai existe, în realitate existând două fonduri dominante și în favoarea acestora trebuia înscrisă servitutea de trecere în coala C a colii funciare, astfel că sub acest aspect sentința este netemeinică și nelegală.
O altă critică adusă de pârâtul recurent s-a referit la faptul că soluția instanței de fond este netemeinică și fiindcă terenurile atribuite reclamanților, fondurile dominante nu sunt loturi înfundate. În acest sens, s-a susținut faptul că terenurile atribuite reclamanților mai sunt deservite de încă două căi de acces la calea publică, dar care nu au fost evidențiate în raportul de expertiză, o cale de acces fiind situată între cele două loturi ale reclamanților și terenul recurentului în partea stângă a căii de acces trasate, iar cealaltă cale de acces este în partea dreaptă a celor două loturi atribuite reclamanților.
S-a mai susținut, în mod cu totul subsidiar, și că soluția dată de prima instanță este dată cu nerespectarea prevederilor art.616 Cod civil, în sensul că prin modul cum a fost trasată servitutea de trecere recurentul pârât a suferit pagube apreciabile fiindcă împarte terenul acestuia și parcurge partea cea mai fertilă, pârâtul fiind îndreptățit la o justă despăgubire pe care o estimează la cca.2000-3000 lei anual.
Recurentul a mai criticat sentința și sub aspectul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat în sensul că în opinia sa trebuia respinsă acțiunea fiindcă loturile reclamanților nu erau înfundate, caz în care era îndreptățit la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât a mai criticat, în mod cu totul subsidiar, sentința în ce privește partea privind servitutea în sensul că s-a acordat mai mult decât reclamanții au solicitat, deoarece aceștia nu au solicitat instituirea servituții pe tot timpul anului așa cum s-a stabilit prin sentință.
În ce privește necercetarea fondului cauzei recurentul pârât a susținut faptul că se impune completarea raportului de expertiză fiindcă partajarea nr.top nu se regăsesc în planul de situație în cadrul celor două loturi, în cazul nr.top 311/1 și 1326/2 nu se precizează suprafața acestora. De asemenea instanța a dispus instituirea servituții de trecere și asupra nr.top 1300, însă identificarea acestuia pe planul de situație este greșită, în opinia recurentului porțiunea de servitute de trecere pe care expertul a identificat-o ca fiind aferentă nr.top 1300, în realitate este aferentă nr.top 1307 și 1308, iar pe de altă parte nr.top 1300 reprezintă sub aspectul naturii sale pârâu pe Podirei cu suprafața de totală pe întreaga lungime de 1170 mp. Acest imobil se află în proprietatea Comunei R. S. și constituie proprietate publică a comunei, neputându-se constitui servitute de trecere prin albia unui parău. Instanța putea corobora schița medalion cu planul de situație al raportului de expertiză și solicita expertului explicații sub acest aspect, existând astfel o îndoială rezonabilă privind modul de instituire a servituții de trecere pe această porțiune de teren, ceea ce înseamnă că instanța a pronunțat o soluție fără a intra în cercetarea fondului.
În drept, s-au invocat prevederile art.312, art.304 pct.7,9 și art.304/1 Cod procedură civilă.
Recursul promovat de pârât a fost legal timbrat.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat
și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în recurs f.25-26.
În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat faptul că pârâtul recurent a fost de acord cu admiterea în parte a acțiunii, a declarat la mai multe termene că le permite trecerea însă numai primăvara sau toamna și că deși a susținut că ar mai fi alte căi de acces nu l-a demonstrat prin nici o probă, nu a propus nici o probă, nu a cerut completarea raportului de expertiză ce i s-a comunicat. Intimații au susținut că nu mai există o cale de acces la fondul dominant, iar cu ocazia descinderii locale care a avut loc cu ocazia judecării dosarului nr._, având ca obiect ordonanță președințială, s-a constatat acest lucru . Cu toate că prima instanță a pus în vedere pârâtului să-și contureze pretențiile, să propună probe în dovedirea cererilor sale, inclusiv asupra cheltuielilor de judecată pe care le-a pretins, pârâtul nu și-a dovedit nici o pretenție.
Recurentul pârât a depus la dosar răspuns la întâmpinare
f.36-38 în care practic a reluat motivarea cererii de recurs, dar a mai susținut și faptul că la fondul
cauzei a solicitat fie ca reclamanții să-i plătească despăgubiri, fie să-i predea în posesie o suprafață de teren echivalentă cu cea ocupată cu pretinsa servitute și că modul de trasare al servituții îi cauzează mari prejudicii deoarece locul în două părți, ceea ce îngreunează exploatarea profitabilă a terenului.
Examinând sentința atacată
prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul arată că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinței atacate, motiv pentru care recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat potrivit celor ce vor reliefate în cele ce urmează.
Tribunalul arată că nu sunt întemeiate criticile recurentului privind faptul că prima instanță în mod netemeinic și nelegal a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea unui fond dominant cu nr.top_, 1312 și 1325, fond care urmare a partajului a încetat să mai existe, în realitate existând două fonduri dominante și în favoarea acestora trebuia înscrisă servitutea de trecere.
În acest sens, tribunalul arată că potrivit art.212 alin.2 Cod procedură civilă expertiza contrarie ori completarea la expertiză trebuie solicitată de partea interesată motivat la primul termen după depunerea lucrării. În cauză, raportul de expertiză a fost depus la dosar la termenul de judecată 30 aprilie 2012, iar părților, inclusiv pârâtului recurent, li s-a comunicat raportul de expertiză la termenul de judecată din 28 mai 2012, dar acesta nu a depus obiecțiuni la această lucrare în termenul impus de lege, adică până la următorul termen de judecată, ținând cont de normele procesuale invocate anterior ce impun ca asemenea pretinse neregularități trebuie invocate de partea interesată în termen util. Mai mult, tribunalul constată că la termenul de judecată din 15 octombrie 2012 acesta s-a declarat de acord cu servitutea de trecere pe locul său, așa încât și din această perspectivă nu se impune modificarea sentinței conform acestei critici invocate direct în recurs, fiindcă recurentul pârât deși putea și trebuia să solicite primei instanțe efectuarea unei completări la raportul de expertiză ori o nouă expertiză potrivit art.212 alin.2 Cod procedură civilă, acesta nu a procedat ca atare, situație în care criticile sub acest aspect sunt tardiv formulate.
Nici critica recurentului potrivit căreia loturile reclamanților nu ar fi înfundate, tribunalul nu o găsește întemeiată, fiindcă acest lucru reiese în mod clar de lucrarea de expertiză efectuată în cauză, lucrare în care se arată neechivoc faptul că reclamanții intimați nu au acces la calea publică, motiv pentru care s-a instituit servitutea de trecere f.35-37. Și în ce privește această critică, tribunalul arată că tot recurentul pârât este în culpă procesuală fiindcă nici la primul termen de judecată din 24 ianuarie 2011 și nici ulterior la termenul de judecată când din 19 noiembrie 2012 pârâtul nu a înțeles să propună probe prin care să se dovedească că terenurile reclamanților nu constituie loc înfundat în sensul legii, deși instanța de fond l-a chestionat în mod expres, situație în care tribunalul arată că afirmațiile recurentului potrivit cărora ar mai exista două că de acces la terenurile proprietatea reclamanților sunt lipsite de suport probator, ceea ce conduce la concluzia că s-a probat prin raportul de expertiză că loturile reclamanților nu au acces la calea publică, adică sunt înfundate în sensul impus de art.616 și urm Cod civil .
În ce privește aserțiunile recurentului potrivit cărora a solicitat ca reclamanții să-i plătească despăgubiri și că modul de trasare al servituții îi cauzează mari prejudicii deoarece locul în două părți, ceea ce îngreunează exploatarea profitabilă a
terenului, tribunalul constată că pârâtul nu a depus la dosar o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamanților la plata unei despăgubiri ca urmare a instituirii servituții, caz în care prima instanță nu putea dispune din oficiu în acest sens, fiindcă potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecății.
Desigur pârâtul, dacă consideră că trebuie despăgubit, poate formula acțiune pe cale separată împotriva reclamanților, solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri, ocazie cu care prima instanță investită va stabili dacă se impune ca acesta să primească despăgubiri și va stabili și cuantumul acestora în baza probelor ce vor fi administrate. Simpla afirmație a pârâtului recurent, neconfirmată de nici o probă, că traseul servituții îi cauzează mari prejudicii deoarece locul în două părți, ceea ce îngreunează exploatarea profitabilă a terenului, nu poate atrage admiterea recursului fiindcă aceste elemente de fapt, dacă se vor stabili ca reale, trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care acesta va sesiza prima instanță în acest sens.
Nici critica subsidiară a recurentului pârât potrivit căreia instanța de fond a acordat mai mult decât reclamanții au solicitat, tribunalul nu o găsește întemeiată, fiindcă prin acțiune s-a solicitat instituirea servituții de trecere, dar nu s-a indicat ca aceasta să fie instituită doar pentru o perioadă a anului, situație în care se poate deduce din motivarea acțiunii și ținând cont de natura imobilelor deținute de reclamanți că aceștia au solicitat instituirea dreptului de servitute de trecere pe întreaga perioadă a anului, situație în care a și dispus prima instanță, nefiind vorba de un plus petita, așa cum eronat a invocat recurentul.
Tribunalul arată că nici critica privind cheltuielile de judecată nu poate atrage admiterea recursului și modificarea sentinței, fiindcă, deși pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată la ultimul termen de judecată, iar prima instanță nu a respins expres cererea acestuia în dispozitivul sentinței, indicându-se eronat în considerente că cheltuieli de judecată nu au fost solicitate, totuși nu se impune modificarea sentinței doar sub acest aspect, deoarece ar fi vorba de un formalism excesiv, fiindcă, față de soluția adoptată de admitere a acțiunii formulate de reclamanți, inclusiv în ce privește instituirea servituții de trecere, soluție menținută de tribunal, pârâtul nu este îndreptățit să i se acorde cheltuieli de judecată, fiind în culpă procesuală potrivit art.274 Cod procedură civilă, situație în care chiar dacă în dispozitiv prima instanță nu soluționat cererea acestuia privind cheltuielile de judecată, oricum acesta nu putea să primească asemenea cheltuieli, caz în care critica sa apare din această perspectivă și ca lipsită de interes juridic.
Nu se impune nici casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum a solicitat recurentul în subsidiar, fiindcă aspectele invocate în acest sens în motivarea recursului vizând anumite neclarități din raportul de expertiză puteau și trebuiau invocate potrivit art.212 alin.2 Cod procedură civilă la următorul termen de judecată după ce i s-a comunicat raportul de expertiză, dar acesta nu a procedat ca atare, iar tribunalul examinând această lucrare de expertiză consideră că este suficient de lămuritoare pentru soluționarea cauzei, neimpunându-se completarea acesteia ori efectuarea altei expertize.
În ce privește susținerile pârâtului recurent potrivit cărora nr.top 1300 reprezintă sub aspectul naturii sale pârâu pe Podirei pe întreaga lungime de 1170 mp, imobil ce se află în proprietatea Comunei R. S. și constituie proprietate publică a
comunei, tribunalul constată că la dosar pârâta C. R. S. a depus note scrise
f.85 prin care a reliefat că este de acord cu instituirea servituții de trecere solicitate de reclamanți
, ceea ce conduce la concluzia că domeniul public comunal nu a fost afectat, pe de o parte, iar pe de altă parte, această parte litigantă era singura în măsură să invoce apărări sub aspectul apărării domeniului public comunal, ceea ce nu a făcut, recurentul pârât neavând vreun interes juridic legitim și personal din această perspectivă. Oricum, nici nu reiese din raportul de expertiză că imobilul respectiv ar face parte din proprietatea publică a comunei așa cum susține fără suport probator recurentul.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează ca în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul L.
G., împotriva sentinței civile nr.2700/2012 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recurentul se află în culpă procesuală față de soluția respingerii recursului, motiv pentru care va fi obligat recurentul pârât să plătească intimaților reclamanți D. G. și D. V. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial achitat potrivit chitanței justificative depuse la dosar f.40.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul L. G. , domiciliat în R.
S., nr. 140, județul Bistrița Năsăud, împotriva sentinței civile nr.2700/2012 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ .
Obligă recurentul pârât L. G. să plătească intimaților reclamanți D. G.
,
domiciliat în R. S., nr. 309, județul Bistrița Năsăud și D. V.
, domiciliat în
R. S., nr. 33, județul Bistrița Năsăud, suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
R. | I. B. M. | L. | B. | G. | C. F. M. | E. P. |
MLB// 2ex.// 09 aprilie 2013Jud. fond P. AR.
| ← Decizia civilă nr. 1243/2013. Succesiune | Decizia civilă nr. 1281/2013. Succesiune → |
|---|
