Decizia civilă nr. 113/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.113/A/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: V. M. - președintele Curții de Apel C.
Judecător: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel
Grefier: S. - D. G.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâții
P. M. C. -N., M. C. N. PRIN P. și C. LOCAL AL M.
C. -N., împotriva sentinței civile nr. 189/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ privind și pe reclamanții S. C. E., SA
, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, pronunțarea fiind amânată succesiv pentru data de 24 septembrie 2013, 1 octombrie 2013 și respectiv 8 octombrie 2013, toate încheierile făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
În data de 24 septembrie 2013, pârâții apelanți au depus la dosar "Concluzii scrise"; ( filele 61-76 din dosar ).
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. în data de_, în dosar nr. _
, de unde a fost declinată în favoarea T. ului C., reclamanții S. C. E.
A. și SA N. au solicitat, in contradictoriu cu pârâții P. M.
-N., M. C. -N. și C. Local al M. C. -N. :
- obligarea pârâților la plata in favoarea reclamanților a contravalorii lipsei de folosința a apartamentului nr. 1 reprezentând "Cofetăria Tineretului"; situat in imobilul din C. -N., str. Universității nr. 3, jud. C., înscris in C.F. nr. 1. C.
-N., nr. topo 504/S/I si 504/S/II, cu suprafața utila de 165,26 mp si suprafața reala de 268,36 mp, pentru ultimii trei ani, potrivit valorii stabilita prin raportul de expertiza care se va efectua in cauza;
obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculata la valoarea stabilita in baza raportului de expertiza ca reprezentând echivalentul lipsei de folosința a apartamentului nr. 1, de la data introducerii cererii pana la data plății efective a sumelor solicitate;
obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivele cererii, reclamanții arată că imobilul a fost preluat abuziv de către fostul stat comunist, ulterior formulând notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Dispoziția nr. 1263/2005, P. mun. C. -N. a respins notificarea formulată, aceasta fiind atacată în justiție, constatându-se că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului. Deși hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă la data de_, procesul verbal de predare primire a fost perfectat doar la data de_ .
Apreciază reclamanții că au fost lipsiți de folosința imobilului, această lipsă de folosință cauzându-le prejudicii, culpa în producerea prejudiciului aparținând
pârâților care nu au soluționat în termen notificarea formulată și nu au pus de îndată în executare hotărârile judecătorești prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului.
În drept, s-a invocat dispozițiile art. 480, 998, 999 din Codul civil în vigoare la data formulării acțiunii.
Prin precizarea cererii de chemare in judecata
depusa la dosar la termenul de judecata din data de_, reclamanții au estimat valoarea lipsei de folosința a imobilului apartament nr. 1 reprezentând "Cofetăria Tineretului";, la suma de
260.000 Euro echivalentul a 1.118.000 lei.
Prin precizarea cererii de chemare în judecată
depusă la fila 110, dosar tribunal,reclamanții au precizat valoarea lipsei de folosință la suma de 332.000 euro, respectiv 1.438.888 lei, conform expertizei întocmită în cauză.
Întâmpinarea.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, pentru neîndeplinirea celor trei condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Simpla prezentare a faptului ilicit săvârșit de către pârâți-nesoluționarea favorabilă a cererii de revendicare a reclamantei, în termenul prevăzut de legea specială, consideră pârâtul că nu este un argument suficient în sine. În opinia pârâtului, fapta invocată nu se poate circumscrie sub nicio formă faptei ilicite, astfel cum este aceasta prevăzută de lege.
Inacțiunea este considerată faptă ilicită, în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă.
In cauza dedusa judecații, chiar daca Legea 10/2001 de soluționare a notificărilor o perioada de 60 de zile, acest termen nu este unul imperativ. De asemenea, in condițiile in care Normele Metodologice de aplicare ale Legii 10/2001 au fost publicate abia in anul 2003, este evident ca nu se poate retine culpa instituției noastre in soluționarea notificării reclamanților, cu depășirea termenului prevăzut de legea speciala. Prin adoptarea legii speciale s-a avut in vedere repararea nedreptăților săvârșite in perioada comunista, insa, la momentul adoptării legii nu s-a cunoscut complexitatea procedurii restituirii acestor imobile către persoanele îndreptățite si nici numărul mare de cereri de revendicare ce urmau a se înregistra. Doar la nivelul Mun. C. -N. acestea fiind peste patru mii.
Învederează instanței de judecata ca, pana la emiterea Dispoziției P. ui nr. 1263/2005 având ca obiect cererea de revendicare a numiților S. cu privire la imobilul situat in C. -N., str. Universității nr. 3, jud. C., instituția pârâtă a făcut demersurile necesare in vederea soluționării acesteia, emițând mai multe adrese prin care s-a solicitat mai sus numiților completarea dosarului aferent notificării, cu documente justificative, absolut necesare soluționării cererii formulate in temeiul Legii 10/2001.
Menționam ca la momentul emiterii Dispoziției, in anul 2005, dosarul nu era complet, astfel încât, nici sub acest aspect nu se poate retine săvârșirea unei fapte ilicite sau existenta vinovăției instituției pârâte pentru nesoluționarea in termenul legal a notificării. Arată in acest sens ca, prin mai multe adrese expediate la data de_ (nr. 67328, 45374), s-a solicitat revendicatorilor sa depună o serie de acte; actele doveditoare ale dreptului de proprietate, actele privind modul de trecere a imobilului revendicat in proprietatea Statului R., copiile actelor de identitate si de stare civila, certificate de moștenitor, etc. Ulterior, prin adresa nr. 45974/45, expediata la data de_ s-a solicitat d-nei
S. C. E. A. sa depună in termen de 30 de zile documente care sa ateste gradul de rudenie intre S. Tibor - nepot de fiu si S. Tibor, proprietarul înscris in CF. Se poate deci observa ca nu se poate retine sub nicio forma fapta
ilicita descrisa de către instanța de fond, constând in starea de pasivitate a instituției pârâte in analizarea cererii de revendicare a reclamanților in speța.
La data de_, întrucât pana la acea data nu au fost depuse toate actele necesare emiterii unei dispoziții favorabile, deși acestea au fost solicitate in reperate rânduri, P. muri, C. -N. a emis Dispoziția nr. 1263, de respingere a notificării. In motivarea soluției date s-a arătat faptul ca cererea nu a îndeplinit condițiile art. 21, alin. 1 din Legea 10/2001, revendicatorii nu au făcut dovada ca sunt persoane îndreptățite in accepțiunea legii menționate, nu exista la dosar delegație sau procura speciala de reprezentare, Comisia de aplicare s Legii 10/2001 stabilind ca notificarea este lovita de nulitate, invocând excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului.
Ulterior, Dispoziția cu numărul de mai sus, emisa de către P. mun. C.
-N. a fost contestata înaintea instanței de judecata, dosarul având ca obiect plângere la Legea 10/2001 soluționându-se in mod irevocabil abia la finele anului 7010, prin Decizia civila nr. 7112/R/1S.11,2010 a înaltei Curți de C. si Justiție.
Consideră faptul ca, perioada de peste cinci ani in care s-a soluționat dosarul aflat pe rolul instanțelor de judecata, nu ne poate fi de asemenea imputata, motivat de faptul ca s-a parcurs o procedura jurisdicționala, cu toate etapele ce le implica aceasta, in considerarea dreptului la un proces echitabil si accesului liber la justiție, drept aparat de Legea fundamentala a României si prevăzut in art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului: Este evident deci ca nici perioada îndelungata pe parcursul căreia s-a desfășurat acest proces nu este din culpa instituției pârâte.
Tot in lumina celor mai sus învederate arată ca, pentru declanșarea răspunderii civile delictuale nu este suficient a ne afla doar in fata unei conduite umane, cerându-se ca aceasta conduita sa aibă caracter ilicit adică nepermis, nelegitim, oprit. O fapta ilicita este deci o acțiune sau o inacțiune nepermisa, oprita de lege.
In ceea ce privește culpa/vinovăția, pe lângă motivele de mai sus care se circumscriu motivării lipsei acesteia, învederează ca aceasta nu poate sa existe si nu poate da loc la sancțiune, decât atunci când cineva depășește limitele dreptului, și prin aceasta, calca in domeniul dreptului subiectiv al altuia, cauzându-i astfel o paguba, ceea ce nu este cazul in speță.
De asemenea, prejudiciul invocat in speța, respectiv contravaloarea lipsei de folosința, ar trebui să se raporteze la veniturile pe care reclamanții le-ar fi realizat dacă ar fi folosit ei înșiși apartamentul în cauză, doar acesta reprezentând prejudiciul direct ce se reflecta in/patrimoniul persoanei păgubite. Oricât de condamnabila ar fi o fapta ilicita si oricât de grava ar fi culpa autorului, răspunderea civila delictuala nu poate interveni decât daca, prin fapta ilicita si culpabila, s-a cauzat un prejudiciu cuiva. Mai mult, răspunderea civila delictuala se reduce, conform prevederilor art. 998-1003 Cod civil, la repararea pagubelor cauzate. Deci prejudiciul este nu numai condiția răspunderii, dar si
măsura ei, in sensul ca autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
Referitor la raportul de cauzalitate învederează ca, pentru ca obligația de dezdăunare sa ia ființa, trebuie sa se stabilească existenta unei legături de la cauza la efect intre fapta comisa de o persoana si prejudiciul suferit de cealaltă. Așadar, răspunderea civila constând în reparația prejudiciului nu poate exista în lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicita si prejudiciu, indiferent daca ne referim la răspunderea delictuala sau cea contractuala. Fara existenta prejudiciului si fara constatarea ca el este un efect al faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimata civilmente. Pentru acest motiv orice hotărâre judecătoreasca care ordona repararea fara sa stabilească existenta raportului de cauzalitate
dintre fapta si prejudiciu este casabila, situație care consideram ca subzista si in speța dedusa judecații. Considera ca au demonstrat prin cele mai sus arătate lipsa unei astfel de legături.
Stabilirea legăturii de cauzalitate intre fapta autorului si dauna încercata de reclamantul in acțiunea in răspundere este o chestiune de fapt lăsata la suverana apreciere a judecătorilor, proba existentei acestei legături incumbând reclamanților
In considerarea tuturor motivelor invocate mai sus, nu se poate reține acesta legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. In ceea ce îi privește, oricum, neexistând in opinia lor o asemenea fapta si nici culpa, nu se poate stabili o legătura de cauzalitate intre acestea doua elemente.
In alta ordine de idei se arata ca înscrierea în cartea funciară s-a realizat abia la data de_, drept urmare perioada pentru care s-ar putea emite pretenții ar fi trebuit să fie cuprinsa cel mult in intervalul_ (data la care reclamanții si-au înscris dreptul de proprietate in cartea funciara V_ (data întocmirii procesului verbal de punere in posesie).
Judecata în primă instanță.
Prin Sentința civilă nr. 1960/_, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetentei materiale și a declinat cauza în favoarea T. ului C. .
Prin sentința civilă nr. 189/_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții S. C. A. E. și SA N., în contradictoriu cu pârâții P. M. C. -N., M. C. -N. și C. Local Al M.
-N. și în consecință:
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților următoarele sume de bani:
echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 328.042 euro, cu dobânda legală începând de la data introducerii cererii, adică_ și până la plata efectivă;
suma de 24.319 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Imobilul apartament nr. 1 reprezentând Cofetăria Tineretului situat în imobilul din C. -N., str. Universității nr. 3, înscris în Cf nr. 1. C. -N. a fost preluat în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 92/1950. După intrarea în vigoare a Legii 10/2001, reclamanții au depus notificarea înregistrată la data de_, solicitând restituirea acestui imobil.
Deși, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea în termenul legal de 60 de zile, notificarea reclamanților a fost soluționată abia la data de_, în sensul respingerii acesteia.
Dispoziția nr. 1263/_ prin care pârâtul P. mun. C. -N. în calitatea sa de reprezentant al unității deținătoare, pârâtul M. C. -N., a soluționat notificarea reclamanților, a fost atacată în justiție, pronunțându-se în cauză Sentința civilă nr. 514/_ a T. ului C., Decizia civilă nr. 64/A/_ a Curții de Apel C. și Decizia civilă nr. 6112/R/_ pronunțată de ÎCCJ. Prin toate aceste hotărâri a fost recunoscut dreptul reclamanților de a beneficia în natură de restituirea imobilului.
Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamanților în baza Legii nr. 10/2001 a fost recunoscut în mod definitiv și executoriu la data de_ prin Decizia civilă nr. 64/A/2010 a Curții de Apel C., procesul-verbal de predare- primire fiind întocmit însă doar la data de 2_ .
Soluționarea cu întârziere a notificării, cu depășirea termenului legal și prelungirea în timp a întocmirii procesului-verbal de predare-primire conform hotărârilor judecătorești pronunțate reprezintă fapte ilicite.
Faptele ilicite au fost săvârșite cu vinovăție deoarece erau în vigoare și se cunoșteau dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 cu referire la termenul legal de soluționare a notificării și de asemenea, se cunoștea soluția pronunțată în justiție care dispunea restituirea imobilului către reclamanți.
Datorită faptelor ilicite de nesoluționare în termen a notificării, de provocare a unor proceduri judiciare nejustificate și de neîntocmire a procesului verbal de predare-primire, a fost cauzat reclamanților un prejudiciu constând în echivalentul lipsei de folosință a imobilului, folosința fiind un atribut al dreptului de proprietate, conform art. 480 C.civ, drept de către reclamanții se puteau bucura dacă nu ar fi intervenit săvârșirea faptelor ilicite.
Echivalentul lipsei de folosință poate fi solicitat însă doar cu luarea în considerare a termenului legal de prescripție, respectiv, ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, ținând cont și de data efectivă a predării imobilului către reclamanți.
Apărările pârâților în sensul că nu se fac vinovați de întârzierea în soluționarea notificării, întrucât reclamanții nu ar fi depus actele necesare, nu pot fi reținute, cât timp din motivarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză rezultă că prin dispoziția atacată a fost respinsă notificarea cu motivația că împuternicirea dată avocatului care a formulat notificarea nu echivala cu o procură specială de reprezentare, astfel că notificarea nu emana de la persoanele îndreptățite. Dar, în hotărârile judecătorești pronunțate, s-a arătat că prin această dispoziție emisă de primar au fost încălcate dispozițiile art. 3, 4, 21 și 25 din Legea nr. 10/2001 și că prevederile legii 10/2001 nu interzic formularea notificării prin avocat.
De asemenea, pârâții au invocat că nu li se poate imputa prelungirea duratei procesului. Nici aceste susțineri nu pot fi primite, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, procesul s-a datorat emiterii dispoziției cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art. 3, 4, 21 și 25 din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, chiar și după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, pârâții au formulat recurs, acesta fiind respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului produs prin lipsirea de folosința bunului, acesta a fost stabilit printr-un raport de expertiză judiciară întocmit de expert A. G., depus la filele 73-102 din dosar, expertul răspunzând și obiecțiunilor formulate de pârâți (f. 130-136).
Luând în considerare valoarea lipsei de folosință a imobilului stabilită prin raportul de expertiză pentru fiecare perioadă în parte și prin raportare la data predării imobilului,_, dată de la care pârâții nu mai dețin imobilul, acesta fiind predat reclamanților, instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a următoarelor sume, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății: 114.724 euro, pentru perioada_ -_ ; 111.826 euro, pentru anul 2009; 92.033 euro, pentru anul 2010 și 9.459 euro, pentru luna ianuarie și 7 zile din luna februarie a anului 2011. În total: 328.042 euro.
În consecință, reținând că cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 din Codul civil în vigoare la data producerii faptelor analizate și la data introducerii acțiunii, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții P. municipiului C. -N. și M. C. -N. la plata în solidar în favoarea reclamanților a sumei de mai sus, împreună cu dobânda legală, începând de la
data introducerii cererii,_ și până la plata efectivă, conform art. 1088 din Codul civil.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în sumă de 24.319 lei reprezentând taxa judiciară de timbru - 18.499 lei, onorariu de expertiză -1.520 lei și onorariu avocațial - 4.300 lei.
Declarațiile de apel. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții P. municipiului C. -N. și M. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N.
.
Prin apelul declarat, pârâtul P. municipiului C. -N.
a solicitat admiterea apelului si, in principal, modificarea in întregime a sentinței cu numărul menționat, in sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți si, in subsidiar, modificarea sentinței in sensul diminuării cuantumului despăgubirilor si cheltuielilor de judecata.
O prima critica a hotărârii pronunțate in dosarul dedus judecații se refera la reținerea îndeplinirii in cauza a tuturor celor patru condiții necesar a fi îndeplinite cumulativ, pentru a putea fi antrenata răspunderea civila delictuala.
In cauza, nu se poate pune problema existentei faptei ilicite, astfel cum in mod nelegal retine instanța de fond si, cu atât mai mult, a săvârșirii acesteia cu vinovăție/culpa (condiție esențiala pentru antrenarea răspunderii civile delictuale).
Astfel, nesoluționarea in termen a notificării depuse de către reclamanți in temeiul Legii 10/2001 si, mai mult, soluționarea nefavorabila a acesteia in anul 2005 nu pot fi considerate fapte ilicite, in sensul prevăzut de către legiuitor.
In speța, Legea 10/2001 prevede ca termen de soluționare a notificărilor o perioada de 60 de zile de la data depunerii notificării, acest termen nefiind insa unul imperativ, astfel cum reiese din însuși textul de lege menționat.
Astfel, art. 23 din lege prevede:
" Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Apoi, in cuprinsul art. 25 din actul normativ menționat se arata ca "(1) in termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Este deci evident ca instanța a reținut in mod nelegal faptul ca instituția pârâtă, in calitate de unitate deținătoare este culpabila, săvârșind o fapta ilicita, prin nesoluționarea notificării in termenul de 60 de zile de la depunerea acesteia.
Notificarea având ca obiect imobilul situat in C. -N., str. Universității nr. 3, jud. C., nu a putut fi soluționata in termenul de 60 de zile, întrucât nu existau toate actele doveditoare astfel ca, doar de la depunerea acestor documente, de altfel solicitate de către instituția pârâtă prin adrese expediate către revendicatori, aveam obligația emiterii unei dispoziții motivate.
La dosarul intern aferent notificării, aceste acte, deși solicitate, nu au fost nicicând depuse, revendicatorii înțelegând sa depună toate actele justificative doar in faza jurisdicționala.
per a contrario, daca legiuitorul ar fi instituit un termen imperativ pentru soluționarea cererilor de revendicare, ce urma a fi socotit începând cu data depunerii acestora, ar fi inserat in cuprinsul legii incidente in speța si sancțiunile pentru depășirea acestuia.
Din textul de lege invocat reiese fara echivoc ca unitatea deținătoare avea la dispoziție, pentru a soluționa notificarea prin emiterea unei decizii/dispoziții motivate, 60 de zile de la data înregistrării acesteia, in situația in care existau anexate notificării toate documentele necesare sau, in situația in care acestea nu erau depuse, cum este si cazul din prezentul dosar, 60 de zile de la data depunerii acestora.
Un alt aspect care demonstrează lipsa culpei este acela ca Normele Metodologice de aplicare ale Legii 10/2001 au fost publicate pentru prima data abia in anul 2003, fiind modificate pe parcursul anilor de cel puțin trei ori, respectiv in anul 2005, prin promulgarea Legii 247/2005, apoi prin adoptarea HG 250/2007 si apoi din nou prin adoptarea HG 923/2010.
Tot in susținerea lipsei "obligativității" soluționării notificării in 60 de zile de la data depunerii notificării (termen pe care instanța de fond îl considera "obligatoriu", adăugând practic la lege, si de care se folosește in mod netemeinic in motivarea vinovăției instituției noastre) este art. l, lit. b din HG 498/2003, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, in care apare noțiunea de "celeritate" a soluționării notificărilor pentru care, potrivit legii, s-au depus toate actele doveditoare". In acest articol se mai arata ca "_in cazul în care pentru același imobil s-au depus doua sau mai multe notificări de către mai multe persoane care se pretind a fi îndreptățite, dosarele respective se vor conexa, urmând a se soluționa după ce toți solicitanții au depus actele doveditoare sau au comunicat în mod expres ca nu mai au alte dovezi de depus. _".
In alta ordine de idei, se arată ca, prin adoptarea legii speciale, s-a avut in vedere in primul rând repararea nedreptăților săvârșite in perioada comunista, prin preluarea abuziva a unui număr foarte mare de imobile, insa, la momentul adoptării legii nu s-a cunoscut complexitatea si dinamica concreta a procedurii restituirii acestor imobile către persoanele îndreptățite si nici numărul mare al cererilor de revendicare ce urmau a se înregistra, doar la nivelul Mun. C. -N. acestea fiind peste patru mii, si, mai ales, nu s-a prevăzut impedimentul in soluționarea cererilor, datorat lipsei actelor doveditoare/justificative, pentru ca autoritatea competenta sa poată soluționa notificările in termenul de 60 de zile de la înregistrarea acestora. Tocmai de aceea prin lege s-a prevăzut un termen alternativ, astfel cum am mai menționat, de soluționare a notificărilor depuse in baza Legii 10/2001, in termen de 60 de zile de la data depunerii tuturor actelor necesare.
Daca instituția pârâtă ar fi trebuit sa respecte termenul așa zis "imperativ" de soluționare a notificărilor, de 60 de zile de la data depunerii notificării, astfel cum se susține, este evident ca marea majoritate a notificărilor ar fi fost respinse, motivat de lipsa actelor necesare soluționării favorabile a acestora.
In atare situație, autoritatea competenta ar fi fost învinuita de rea credința in soluționarea notificărilor, tocmai acolo unde legiuitorul a încercat sa îndrepte, pe cat posibil, abuzurile săvârșite in timpul regimului comunist.
De asemenea important in susținerea inexistentei unei fapte ilicite săvârșite de către instituția pârâtă, precum si a lipsei unei atitudini culpabile este faptul ca, in vederea soluționării notificărilor depuse in temeiul Legii 10/2001, instituția pârâtă a emis in dosarele aferente acestora mai multe adrese către revendicatori, pentru a depune acte justificative in completare.
Astfel, in concret, pana la emiterea Dispoziției P. ui nr. 1263/2005, având ca obiect cererea de revendicare a numiților S. cu privire la imobilul situat in C. -N., str. Universității nr. 3, jud. C., instituția pârâtă a făcut demersurile necesare in vederea soluționării acesteia, emițând mai multe adrese prin care s-a solicitat mai sus numiților completarea dosarului aferent notificării,
cu documente justificative, absolut necesare soluționării cererii formulate in temeiul Legii 10/2001.
Menționam ca la momentul emiterii Dispoziției, in anul 2005, dosarul nu era complet, astfel încât, nici sub acest aspect nu se poate retine săvârșirea unei fapte ilicite sau existenta vinovăției instituției noastre pentru nesoluționarea in termenul legal si respectiv pentru soluționarea nefavorabila a notificării.
Notificarea formulata de către numiții S. a fost semnata doar de către dl. avocat Eckstein Kovacs P., deci nu de către revendicatori, si, deși s-a solicitat o procura speciala de reprezentare, aceasta nu a fost depusa, astfel cum prevede legea.
Așa fiind, se considera ca in mod temeinic si legal, prin Dispoziția emisa in anul 2005, in baza actelor existente la acel moment, s-a respins notificarea revendicatorilor, motivat de faptul ca notificarea nu emana de la persoanele îndreptățite, nu exista delegație sau procura speciala de reprezentare, notificarea fiind lovita de nulitate, astfel cum, similar, cererile de chemare in judecata nesemnate de către reclamant si fara a exista un mandat de reprezentare sunt declarate nule, potrivit art. 133 C.pr.civ.
Așadar faptul ca, prin mai multe adrese expediate la data de_ (nr. 67328, 45374), s-a solicitat revendicatorilor sa depună o serie de acte: actele doveditoare ale dreptului de proprietate, actele privind modul de trecere a imobilului revendicat in proprietatea Statului R., copiile actelor de identitate si de stare civila, certificate de moștenitor, etc.
Ulterior, prin adresa nr. 45974/45, expediata la data de_ s-a solicitat d-nei S. C. E. A. sa depună in termen de 30 de zile documente care sa ateste gradul de rudenie intre S. Tibor - nepot de fiu si S. Tibor, proprietarul înscris in CF.
La data de_, întrucât pana la acea data nu fuseseră depuse toate actele necesare emiterii unei dispoziții favorabile, deși acestea au fost solicitate in repetate rânduri. P. mun. C. -N. a emis Dispoziția nr.1263, de respingere a cererii de revendicare.
Perioada de peste cinci ani in care s-a soluționat dosarul aflat pe rolul instanțelor de judecata nu poate fi de asemenea imputata, motivat de faptul ca s-a parcurs o procedura jurisdicționala, cu toate etapele ce le implica aceasta, in considerarea dreptului la un proces echitabil si accesului liber la justiție, drept aparat de Legea fundamentala a României si prevăzut in art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului :" Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa _".
Mai mult decât atât, in dosarul prin care s-a contestat dispoziția emisa in anul 2005, nu doar instituția pârâtă a formulat cai de atac, pentru a se putea imputa exclusiv instituției noastre prelungirea judecării acestuia. Toti contestatorii dispoziției au declarat apel împotriva sentinței pronunțate pe fondul cauzei. Semnificativ in acest sens este si faptul ca doar o parte a acțiunii reclamanților a fost admisa, respectiv doar in ceea ce ii privește pe reclamanții din prezentul dosar, acțiunea numiților S. Gyula Andras si S. Tibor (prin moștenitor) formulata împotriva Dispoziției 1263/ 2005 fiind respinsa, astfel ca o parte a dispoziției, in ceea ce ii privește pe aceștia din urma fiind menținută.
Apoi, in acest dosar s-au efectuat o serie de expertize tehnice care au prelungit foarte mult durata procesului, aspect care de asemenea nu ne poate fi imputat. In cauza respectiva s-a solicitat de către reclamanți si întocmirea unui expertize de evaluare, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate in
temeiul legii speciale, astfel ca, reiteram, culpa prelungirii adoptării unei soluții in faza jurisdicționala nu poate fi reținuta in sarcina instituției pârâte, azi obligata sa achite despăgubiri si pentru o parte din aceasta perioada.
Pentru declanșarea răspunderii civile delictuale nu este suficient a ne afla doar in fata unei conduite umane, cerându-se ca aceasta conduita sa aibă caracter ilicit adică nepermis, nelegitim, oprit. O fapta ilicita este deci o acțiune sau o inacțiune nepermisa, oprita de lege, săvârșita cu vinovăție.
Având in vedere toate argumentele mai sus arătate se considera ca instanța de fond, in mod eronat a reținut in sarcina instituției pârâte săvârșirea unei fapte ilicite, cu vinovăție si raportat la aceasta perioada.
De asemenea, in dosarul mai sus menționat, in care a fost contestata dispoziția emisa de P. mun. C. -N., instituția pârâtă a avut o poziție procesuala de respingere, nu doar raportat la lipsa documentelor din dosarul aferent notificării, ci si privitoare la podul imobilului in litigiu, care, am considerat ca ar fi trebuit sa rămână in indiviziune, precum si cu privire la calitatea tuturor moștenitorilor care au formulat cererea de revendicare.
Este evident, așadar, ca nu se poate pune un semn de egalitate intre susținerea poziției procesuale a instituției noastre in toate căile de atac puse la dispoziție prin lege si "fapta ilicita", astfel cum, in mod total nelegal si netemeinic, o face instanța de fond.
In ceea ce privește raportul de cauzalitate, se arată ca, pentru ca obligația de dezdăunare sa ia flinta, trebuie sa se stabilească existenta unei legături de la cauza la efect intre fapta comisa de o persoana si prejudiciul suferit de cealaltă. Așadar, răspunderea civila constând in reparația prejudiciului nu poate exista in lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicita si prejudiciu, indiferent daca ne referim la răspunderea delictuala sau cea contractuala. Fara existenta prejudiciului si fara constatarea ca el este un efect al faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimata civilmente.
Pârâtul considera ca a demonstrat prin cele mai sus arătate lipsa unei astfel de legături. Stabilirea legăturii de cauzalitate intre fapta autorului si dauna încercata de reclamantul in acțiunea in răspundere este o chestiune de fapt lăsata la suverana apreciere a judecătorilor, proba existentei acestei legături incumbând reclamanților, deoarece ei se pretind creditori, in virtutea unui delict. Așa fiind, in considerarea tuturor motivelor invocate mai sus, nu se poate retine acesta legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Referitor la prejudiciu, in cauza, "lipsa de folosința a imobilului" se arată in primul rând ca, pentru a se acorda despăgubiri pentru lipsa de folosința a imobilului litigios, era necesar ca reclamanții sa facă dovada calității de proprietari pentru perioada pentru care solicita pretențiile respective.
Astfel, perioada pentru care instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata daunelor solicitate de către reclamanți nu este justificată.
Legea Cadastrului și a P. ității Imobiliare prevede în mod limitativ și nu exemplificativ cazurile în care dreptul de proprietate este opozabil terților Iară înscrierea sa în cartea funciara: "
Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fara înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele.
în aceleași condiții sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești.
Titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate nu poate însă dispune de ele decât după ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea
funciară."
In cauza, înscrierea în cartea funciară s-a realizat abia la data de_, drept urmare perioada pentru care s-ar fi putut emite in mod legal pretenții ar fi trebuit să fie cuprinsa cel mult in intervalul_ (data la care reclamanții si-au înscris dreptul de proprietate in cartea funciara)-_ (data întocmirii procesului verbal de punere in posesie").
In ceea ce privește însuși prejudiciul constatat in speța, respectiv contravaloarea lipsei de folosința a imobilului litigios, se învederează instanței de apel ca acesta ar fi trebuit sa se raporteze, in primul rând, la veniturile pe care reclamanții le-ar fi realizat daca ar fi folosit ei înșiși apartamentul in speța, apartamentul nr. 1 din imobil "Cofetăria Tineretului", doar acesta reprezentând prejudiciul direct ce se reflecta in patrimoniul persoanei păgubite.
Oricât de condamnabila ar fi o fapta ilicita si oricât de grava ar fi culpa autorului, răspunderea civila delictuala nu poate interveni decât daca, prin fapta ilicita si culpabila, s-a cauzat un prejudiciu cuiva.
Mai mult, răspunderea civila delictuala se reduce, conform prevederilor art. 998-1003 Cod civil, la repararea pagubelor cauzate. Deci prejudiciul este nu numai condiția răspunderii, dar si măsura ei, în sensul ca autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
In acest sens, prin obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiza întocmit in speța, precizate ulterior, pe care in mod nelegal aceasta le-a respins, faptul ca valoarea stabilita cu titlu de prejudiciu nu este, in opinia pârâtului, cea reala.
De asemenea, se solicită instanței de apel sa constate faptul ca instanța de fond, in mod nelegal, nu a ținut seama de obiecțiunile pertinente formulate de către instituția pârâtă cu privire la raportul de expertiza.
Apelantul a reiterat aceste obiecțiuni, cu solicitarea ca, in subsidiar, in situația in care înlătura apărările de mai sus, sa tina seama de acestea si sa modifice sentința apelata in cauza cu privire la cuantumul despăgubirilor dispuse in cauza.
Astfel, in ceea ce privește valoarea opinată de către expert in cuprinsul raportului de expertiza, aceasta nu este deloc reala, nefiind ancorată în realitățile pieței specifice.De asemenea, in conformitate cu datele de pe piața, aceste spații se pot închiria, dar se prevede în contract că amenajările pentru spațiu se suportă de către proprietar, eventual din chiriile viitoare. Ori, în raportul de expertiză, nu s-a ținut cont de starea de degradare a spațiului, care face ca spațiul să nu fie utilizabil în starea în care se află, fiind nevoie de investiții, ceea ce ar duce la o chirie mult mai mică față de chiriile obtinute pentru spații amenajate, chirii alese de către expert pentru a obține valoarea lipsei de folosința. Ca urmare, se considera, fie ca raportul de expertiză ar trebui modificat conform cerințelor instituției noastre, fie ca in cauza, in faza de apel sa se efectueze o noua expertiza, fie ca instanța de apel sa tina seama de valoarea indicata de către instituția pârâtă, avându-se în vedere în primul rând, perioada pentru care se solicită echivalentul lipsei de folosință, iar în al doilea rând, ținându-se cont de starea tehnică a imobilului, din chirie urmând să se scadă amenajările necesare pentru a face ca spațiul sa fi putut fi închiriat la prețurile din ofertele de chirie din raport, care sunt date pentru spații amenajate sau
aplicate corecții la aceste chirii.
In concluzie, apelantul nu este de acord cu valoarea cuprinsa in raportul de expertiza, parte integranta din sentința civila contestata in speța.
Astfel, marea majoritate a comparabilelor luate in considerare de către expert sunt fie spatii amenajate, superfinisate sau finisate, dotate cu toate utilitățile, fie spatii cu intrare direct de la strada - spatii comerciale sau situate la demisol, de asemenea amenajate, deci nu sunt comparabile, similare cu cel aflat in litigiu.
In concluzie, se solicita instanței de apel ca, la pronunțarea hotărârii, sa tina seama de obiecțiunile aduse raportului de expertiza.
In ceea ce privește dobânda legala la care instituția pârâtă este obligata a o achita, se menționează ca, in principal, aceasta obligație urmează a fi respinsa prin respingerea acțiunii, iar, in subsidiar, se solicita modificarea perioadei pentru care aceasta a fost dispusa, întrucât plata acesteia de la momentul introducerii acțiunii nu este justificata, nici măcar in situația in care condițiile răspunderii civile ar fi întrunite.
Dreptul la reparație se naște in momentul întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, rămânând nedesăvârșit pana la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, când despăgubirile astfel solicitate devin o creanța certa lichida si exigibila.
Așadar, doar de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care se stabilește prejudiciul, pârâtul poate fi obligat la plata dobânzii legale aferente acestuia.
Referitor la obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata, sunt invocate prevederile art. 274 si următoarele C.pr.civ., solicitând exonerarea acestora de la plata acestora si, in subsidiar, reducerea cuantumului acestora.
In ceea ce privește taxa de timbru se arată ca, din interpretarea art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, cu modificările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 26 alin. 3 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, rezulta ca sumele reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar se încadrează in categoria de venituri publice, întrucât ceea ce interesează este afectațiunea lor si nu denumirea utilizata intr-unul sau altul din textele legale, in condițiile in care, in final, ele servesc unui scop public.
Cu atât mai mult, se impune exonerarea de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar a paraților in speța, cu cat aceștia sunt instituții de interes public, iar veniturile, indiferent daca sunt bugetare sau extrabugetare, sunt venituri publice in sensul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, in conformitate art. 295 alin. 11 Cod fiscal "constituie venit la bugetul local sumele provenite din taxele judiciare de timbru, taxele de timbru si taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege."
Pentru toate considerentele menționate mai sus, se solicită admiterea cererii si constatarea ca nu se datorata taxa judiciara de timbru si timbru judiciar pentru soluționarea prezentei cauze.
De asemenea, raportat la valoarea de 4300 lei, reprezentând onorariu avocațial, se invocă dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din_, publicata in Monitorul oficial nr. 583 din_ .
Având in vedere toate considerentele mai sus expuse se solicita admiterea apelului, modificarea sentinței civile contestate in cauza si, în consecința, in principal respingerea acțiunii reclamanților, ca nefondata si, in subsidiar, modificarea cuantumului despăgubirilor si a celorlalte sume dispuse in cauza.
Prin propriul apel pârâții M. C. -N. si C. Local al municipiului C.
-N.
au solicitat admiterea apelului si, in principal, modificarea in întregime a sentinței cu numărul menționat, in sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți si, in subsidiar, modificarea sentinței in sensul diminuării cuantumului despăgubirilor si cheltuielilor de judecata.
M. ivele apelului sunt similare celor invocate prin apelul declarat de pârâtul
P. municipiului C. -N. .
Întâmpinarea.
În data de_ intimatul SA N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (pag. 38-44), solicitând respingerea apelului apelanților și în consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate; cu plata cheltuieli de judecată. Se arată că reclamanta intimată S. C. A.
E., mama reclamantului, a decedat la data de 1 iulie 2013 potrivit certificatului de deces anexat.
Reclamantul intimat SA N. are calitatea de fiu, moștenitor legal al acesteia, potrivit certificatului de naștere anexat, sens în care judecata prezentei cauze va continua cu reclamantul intimat, în nume propriu si în calitate de moștenitor al defunctei S. C. A. E. .
Judecata în apel. Verificând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelurile sunt fondate în parte, în considerarea celor ce succed.
Sub aspectul stării de fapt, pot fi stabilite cu certitudine următoarele împrejurări:
Prin notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată cu nr. 1199/_ - B.E.J. Stolnean M., reclamanții S. C. E. A. și S.
N., împreună cu S. Tibor și S. Gyula Andras, au solicitat Primăriei municipiului C. -N. restituirea imobilului situat administrativ în C.
-N., str. Universității nr. 3, în cotă de 20/60 parte.
Prin Dispoziția nr. 1263/_, emisă de P. municipiului C. -N., s- a respins această notificare, reținându-se că ea a fost redactată prin avocat, astfel că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21 din Legea nr.10/2001, întrucât nu emană de la persoanele îndreptățite și nu exisă o delegație sau o procedură specială de reprezentare.
Prin sentința civilă nr. 514/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ (pag. 10 dosar judecătorie), a fost admisă în parte plângerea
formulată împotriva dispoziției de respingere a notificării și, consecutiv anulării acestei dispoziții, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în C. -N., str. Universității nr. 3, în cotă de 26/60 parte, în privința apartamentelor libere, identificate cu nr. 1-7-11-32-33-38-40-42-43-45-46-48-49-50.
Prin sentința civilă nr. 171/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, a fost admisă în parte cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 514/2008 a T. ului C., dispunându-se restituirea în natură către reclamanți a apartamentelor 6, 49, 49 și 50, din imobilul situat în C.
-N., str. Universității nr. 3, în aceleași condiții stabilite prin dispozitivul sentinței completate (pag. 22 dosar judecătorie).
Prin decizia civilă nr. 64/A/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, consecutiv admiterii apelurilor declarate de părțile în proces, a fost schimbată sentința civilă nr. 514/2008 a T. ului C., astfel cum a fost aceasta completată ulterior, fiind anulată în parte Dispoziția nr. 1263/2005 exclusiv în ceea ce îi privește pe reclamanții S. C. A. și SA N., în raport cu ceilalți reclamanți acțiunea fiind respinsă ca tardiv formulată. În consecință, într-o nouă judecată pe fond a cauzei, instanța de apel a dispus restituirea în natură a apartamentelor libere, către reclamanții S. C. A., în cotă de 41/80 parte și SA N., în cotă de 39/80 parte. S-a dispus astfel restituirea apartamentului nr. 1 înscris în CF 1. C. -N., cu nr. top 504/S/I și 504/S/II/1, în suprafață utilă de 162,52 mp, cu părțile comune indivize, dispunându-se totodată întabularea dreptului de proprietate, cu titlu de moștenire și restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 (pag. 39 dosar judecătorie).
Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă, prin respingerea recursurilor ca nefondate, conform deciziei civile nr. 6112/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție (pag. 40 dosar judecătorie).
Prin încheierea civilă nr. 260/_, hotărârile judecătorești mai sus evocate, cele ale instanțelor de fond au fost învestite cu formulă executorie, iar în data de_ s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară.
Urmare a cererii formulate de proprietari, în data de_, înregistrată cu nr._, a fost încheiat protocolul de predare-primire a apartamentului nr. 1 identificat mai sus, în data de 0_ .
În esență, reclamanții solicită prin prezenta acțiune civilă în justiție obligarea pârâților la despăgubiri, pe temeiul răspunderii civile delictuale, în scopul acoperirii prejudiciului material cauzat prin lipsirea proprietarilor de folosința imobilului apartament nr. 1 reprezentând "Cofetăria Tineretului";, situat în C. -N., str. Universității nr. 3. Fapta ilicită a entității deținătoare ar consta în deținerea abuzivă a acestui imobil în intervalul de timp cuprins între 1950 și 2011, asociată cu lipsa răspunsului la notificare, în termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 și cu întârzierea constatată în perfectarea protocolului de predare-primire a imobilului în litigiu.
Cu referire la prejudiciul cauzat foștilor proprietari prin actele sau faptele abuzive de preluare a imobilului, se poate reține că existența acestuia a fost recunoscută de legiuitor, iar reparația se realizează în condițiile și pe temeiul unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, care nu reglementează un drept la despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință a imobilului în tot timpul preluării abuzive, decât în ipoteza prevăzută de art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, ipoteză care nu se aplică în cauză.
Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se poate reține că nu există o obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției și nici nu există posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricăror restituiri către foștii proprietari (cauza Ernewein ș.a. împotriva Germaniei, Van der Musselle împotriva Belgiei).
Referitor la prejudiciul cauzat proprietarilor prin lipsa de folosință a imobilului până la data emiterii dispoziției de soluționare a notificării formulate pe temeiul Legii nr. 10/2001, se reține că în ipoteza în care fapta ilicită ar consta în nesoluționarea în termen legal a notificării, evident aceasta a încetat în data de
23 mai 2005, când a fost emisă dispoziția de respingere a notificării, ulterior acestei date reclamanții nemaiputând invoca această faptă ilicită ca fiind cauzatoare de prejudiciu. În ceea ce privește neîndeplinirea obligației de soluționare în termen legal a notificării, raportat la data cererii de chemare în judecată, 21 februarie 2011, dreptul la acțiune este evident prescris, prin incidența dispozițiilor art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
De altfel, reclamanții aveau la îndemână mijloace juridice prin care în tot acest timp să oblige entitatea învestită cu soluționarea notificării să procedeze la emiterea unei decizii sau dispoziții, or o astfel de acțiune civilă în justiție nu a fost formulată de reclamanți. Aceștia aveau posibilitatea de a solicita unei instanțe de judecată soluționarea notificării, iar instanța învestită astfel putea să se pronunțe chiar pe fondul notificării, în considerarea Deciziei în interesul legii nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În ipoteza în care se solicita exclusiv obligarea unității deținătoare la soluționare, fiind vorba despre executarea silită a unei obligați de a face, aceasta era posibilă în condițiile art.
580/3 C.pr.civ., care în raport cu dispozițiile alin. 2 permitea și acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației de a face în sarcina debitorului. În acest context, se poate reține că până la data emiteri unei decizii
/dispoziții de restituire sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în același sens, persoana îndreptățită la măsuri reparatori în baza Legii nr. 10/2001 nu are niciun drept, abia de la acea dată născându-se dreptul său de proprietate susceptibil de a fi exercitat în plenitudinea atributelor sale. Cum dreptul de a culege fructele aparține în principiu proprietarului, iar foștii proprietari sunt repuși în drepturi de la data sus menționată, evident nu există temei juridic pentru a se solicita despăgubiri aferente în speță lipsei de folosință a imobilului.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene, în cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva României, s-a statuat că statul trebuie să aibă la dispoziție timpul necesar puneri în aplicare a legii, chiar dacă este constatată o lentoare a procedurilor, or, a afirma că timpul pentru care nu s-a beneficiat de folosința imobilului ori de despăgubiri trebuie compensat prin bani reprezintă practic o negare a marjei de timp acordată statului național pentru repunerea în drepturi a foștilor proprietari.
Raportat la prevederile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 decizia/dispoziția de aprobare a restituirii în natură face dovada proprietăți persoanei îndreptățite, având forța probantă a unui înscris autentic și constituind titlu executoriu de punere în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Dispoziția de restituire nu operează retroactiv. Ea produce efecte pentru viitor, de la data emiteri acesteia reactivându-se în patrimoniul reclamantului calitatea de proprietar. Pentru perioada anterioară emiterii dispoziției de restituire în natură și a punerii ei în executare, reclamanții nu se pot prevala astfel de prerogativa dreptului de proprietate și nu li se cuvin despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Raționamentul este aplicabil în speță, chiar dacă prin dispoziția emisă de primar notificarea a fost respinsă, aceștia devenind proprietari prin hotărârile judecătorești pronunțate în procedura controlului jurisdicțional, odată cu înscrierea dreptului în cartea funciară, în sensul prevederilor art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, mai sus evocat.
Totodată, entitatea învestită cu soluționarea notificării nu ar putea fi sancționată pentru rezolvarea pe care a dat-o notificării, prin obligarea acesteia la plata unor despăgubiri bănești, unica sancțiune legală fiind aceea aplicată de către instanțele judecătorești, în procedura controlului jurisdicțional.
Referitor la prejudiciul cauzat proprietarilor prin punerea în posesie cu întârziere, ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești irevocabile de restituire.
Sub acest aspect, poate fi reținută culpa evidentă a unității deținătoare, existența unui prejudiciu și raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, în absența oricărui motiv obiectiv, de natura forței majore, care să fi
împiedicat unitatea deținătoare să procedeze la predarea posesiei imobilului de îndată ce hotărârea judecătorească de restituire a devenit irevocabilă și dreptul proprietarilor a fost înscris în cartea funciară.
În conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, mai sus menționate, decizia/dispoziția de aprobare a restituirii în natură face dovada proprietăți persoanei îndreptățite, având forța probantă a unui înscris autentic și constituind titlu executoriu de punere în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Se va putea reține, așadar, intervalul de timp cuprins între_, data înscrierii dreptului în cartea funciară, moment de la care el devine opozabil terților, iar titularul poate dispune de acest drept și 0_, data la care imobilul
a fost predat reclamanților. În raport cu despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză (pag. 73-102 din dosar, expertul răspunzând și obiecțiunilor formulate de pârâți, pag. 130-136) se poate reține un cuantum total al despăgubirilor de 17138 Euro, din care 7679 Euro pentru intervalul_ -_ și 9459 Euro pentru intervalul_ - 0_ .
Pentru aceste motive, Curtea va admite în parte apelurile declarate de pârâți și va modifica în parte sentința atacată, sub aspectul cuantumului obligației de plată stabilite în sarcina pârâților, în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum de 17138 Euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală calculată de la data cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă, potrivit art.1088 C.civ.
Cu referire la cheltuielile de judecată în proces, Curtea reține că în privința reclamanților acestea au fost justificate în sumă de 24.319 lei, în primă instanță ( taxa judiciară de timbru - 18.499 lei, onorariu de expertiză -1.520 lei și onorariu avocațial - 4.300 lei) și 2200 lei în apel( onorariu avocațial).
Urmărind limitele în care acțiunea reclamanților a fost admisă, din totalul despăgubirilor pretinse, de 332.000 euro, Curtea acordând 17, 138 euro, în baza dispozițiilor art. 298 rap. la art. 274 și art. 276 C.pr.civ., vor fi obligați pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.400 lei, cheltuieli parțiale, reduse proporțional cu pretențiile admise
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de pârâtul P. M. C. -N., precum și apelul declarat de pârâtul M. C. -N. ȘI C. LOCAL AL M.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 189 din 29 martie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, sub aspectul cuantumului obligației de plată stabilită în sarcina pârâților, în sensul că obligă pârâții să plătească reclamanților echivalentul în lei al sumei de 17.138 euro, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu dobânda legală, calculată de la data de_ și până la plata efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, exceptând cheltuielile de judecată.
Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 2.400 lei, cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
V. M. | D. | -L. | B. | S. - D. | G. |
| ← Decizia civilă nr. 215/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 2822/2013. Pretenții → |
|---|
