Decizia civilă nr. 1144/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1144/R/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător F. S. B. Judecător D. T. Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. R. și pe intimat
C. L. PENTRU S. D. DE P. A. T. C. T., intimat
J. PENTRU S. D. DE P. A. T. C., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1949 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, dosar având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
T. ul constată că recursul este formulat și motivat în termen, comunicat, scutit de la plata taxei de timbru.
La data de_ s-a depus prin registratura instanței din partea recurentei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru depunerea la dosar a două expertize extrajudiciare conform obiectivelor trasate de instanța de fond. precizează că a formulat prezenta cerere, întrucât locuiește în Italia și până în prezent a fost în imposibilitate să efectueze integral demersurile necesare efectuării expertizei topo și a celei de evaluare
După deliberare, T. ul respinge cererea de amânare și, apreciind că la dosar sunt suficiente probe, reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T. UL
Prin Sentința civilă nr. 1949/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, s-a respins cererea formulata si ulterior precizata de reclamanta P. R. in contradictoriu cu intimatele C. L. Pentru S.
De P. Privata A. T. C. T. ,C. J. Pentru S.
D. De P. A. T. C. de pe lângă Prefectura Județului C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din extrasul de carte funciara depus la f. 53 dosar, asupra imobilului din CF 663 C. T., top 400/2/2/1, 401/1 casa si curte de 1282 mp este proprietara tabulara numita Puia M., in intregime, cu titlu de drept mostenire. In urma decesului numitei Puia M. deces survenit la data de 13 iulie 2004 prin certificatul de mostenitor nr. 81/3 august 2004 eliberat de BNP Druia M. s-a
constatat calitatea de mostenitor al acestei defuncte pe seama numitei A. u A.
D., in intregime, in calitate de fiica ( f. 53 dosar).
La data de 30 noiembrie 2005 prin cererea inregistrata la Primaria mun C.
T. sub nr 121/8159 (f. 52 dosar) numita A. u A. in calitate de mostenitoare a defunctei Puia M. a solicitat restituirea in natura a imobilului din CF 663 C. T. .
Potrivit raspunsului comunicat la f. 51 dosar cererea astfel formulata a fost solutionata in sensul emiterii Hotararii nr. 360/26 aprilie 2007 emisa de intimata C. J. PENTRU S. D. DE P. A. T. C. ce a validat tabelul anexa nr. 46 pentru o suprafata totala de 2,29 ha teren agricol din care suprafata de 0,0686 ha in T 10, P.19 pe seama numitei A. u A. .
Din raspunsurile comunicate la dosar de catre intimata C. L. C. T. a rezultat odata ca pentru amplasamentul din Cf 663 a fost eliberat titlu de proprietate in favoarea altor persoane si ulterior ca pentru terenul inscris in CF 663 C. T., top 400/2/2/1 si 401/1 nu s-a emis titlu de proprietate dar si ca acesta nu reprezinta amplasamentul dat de T 10, P.19 cu privire la care s-a solutionat cererea formulata de antecesoarea reclamantei. Conform certificatului de deces depus in copie la f. 28 dosar numita A. u A. D. a decedat la data de 7 august 2010. In baza transcrierii din actul de stare civila ( f. 36 dosar) reclamanta este fiica defunctei A. u A. D. .
Pe cale de consecință, văzând probatoriul astfel administrat în cauză, instanța a apreciat in baza art. 129 alin 5 Cod pr. civila, ca pentru lamurirea aspectelor in litigiu constand in: sa se stabileasca daca terenul solicitat de catre reclamanta inscris in CF nr. 663 C. T. este liber din punct de vedere juridic si faptic; sa se indice daca s-au eliberat titluri de proprietate pentru acest teren și în caz afirmativ să se precizeze ce titluri de proprietate s-au eliberat, în favoarea căror persoane și pentru ce suprafețe de teren; sa se indice daca terenul propus in schimb, situat în tarlaua 10, parcela 19, este similar ca valoare si utilitate cu terenul inscris in CF 663 C. T., se impune efectuarea unei expertize in specialitatea topografie dispunandu-se obligarea partii reclamante la plata unui avans de expertiza in conditiile art. 170 alin 3 Cod pr. civila; cum aceasta din urma obligatie procedurala nu a fost indeplinita de catre partea reclamanta s-a apreciat ca in cauza a operat sanctiunea decaderii din proba constand in expertiza topo (f. 126 dosar).
Față de cele de mai sus, instanța a reținut că potrivit art. 27 din Legea nr.18/1991, republicată, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
Procedura reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor se realizeaza de Comisiile de fond funciar constituite conform art. 12 L. 18/1991 urmandu-se procedura prevazuta de art. 9 si urm L. 18/1991; punerea in posesie asupra terenurilor care intra sub incidenta L. 1/2000 se realizeaza conform procedurii prev de art. 27 L. 18/1991 ce se vor completa cu dispozitiile regulamentare.
Potrivit art. 34 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea 1172/2001, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate.
Concluzionând, in speta nedovedindu-se aspectul constand in aceea ca vechiul amplasament al imobilului in discutie este liber din punct de vedere
faptic si juridic, ca terenul pentru care s-a eliberat Hotararea nr. 360/26 aprilie 2007 emisa de intimata C. J. pentru S. D. de P. A. T.
C. nu corespunde valoric vechiului amplasament astfel cum s-a invocat, partea reclamanta neachitandu-se astfel de sarcina probei ce ii revenea in virtutea faptului ca a initiat prezentul demers juridic, conform art. 1169 Cod civil, instanța a respins acțiunea așa cum a fost formulata si ulterior precizata. În temeiul art.274 C.proc.civ., a respins și solicitarea constând in acordare cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. R., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoria Turda.
În motivare se arată că reclamanta și-a ales domiciliul procesual in C. T.
, str. V. Alecsandri, nr. 12, jud. C., unde i-au fost comunicate toate actele de procedura, inclusiv hotărârea judecătoreasca.
Astfel, si in prezent reclamanta locuiește in Italia; in cursul lunii iulie 2013 a fost anunțata de o persoana care ii verifica ocazional posta, despre faptul ca a primit o hotărâre judecătoreasca. Cu aceasta ocazie a aflat despre modalitatea în care acțiunea civila a fost soluționata.
In timpul procesului, in fata instanței de fond, reclamanta nu a fost niciodată citata la adresa unde are domiciliul procesual ales, sa achite vreun avans in vederea efectuării expertizei topo care s-a dispus in cauza, astfel incat nu a avut cunoștința de faptul ca era obligata sa achite avansul in vederea efectuării expertizei.
Din acest punct de vedere, motivul principal pentru care instanța de fond a dispus respingerea cererii, este imposibilitatea efectuării expertizei care s-a dispus in cauza, având in vedere ca nu s-a achitat onorariul pentru expert. Reclamanta dorește ca aceasta expertiza sa se efectueze in cauza, si se obligă sa achite contravaloarea acesteia.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică T. ul îl va respinge pentru următoarele considerente:
Soluția adoptată de instanța de fond întrunește condițiile de legalitate prevăzute de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Instanța a pus în sarcina recurentei obligația plății onorariului de expert și a dispus citarea acesteia la domicililu procesual ales. Dovada de comunicare (f.122 ) atestă că recurenta a fost încunoștințată de această obligație dovada fiind semntă de P. A., rudă cu destinatarul.
Potrivit art. 129 alin. 1 C.pr.civ. 1865 prevede că "Partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile";.
Recurenta a beneficiat de asistență juridică de specialitate fiind astfel de presupus că acesteiea i s-a adus la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale pe care era obligată sa le respecte, în caz contrar trebuind să suporte consecințele prevăzute de legea procesual civilă.
În condițiile în care reclamanta nu a stăruit și nu a urmărit realizarea obligațiilor sale procesuale, în mod corect a fost decăzută din probă și i s-a dat eficiență, art. 1169 C.c.
Așa cum a reținut și instanța de fond, administrarea acestei expertize, era necesară pentru aflarea a adevărului și soluționarea corectă a cauzei.
În lipsa acestei probațiuni administrate, culpa pentru culpa de pentru neadministrarea probei revenind în totalitate reclamantei, tribunalul în temeiul art. 312 C.pr.c. va respinge recursul declarat de reclamanta P. R. împotriva Sentinței civile nr. 1949 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P. R. împotriva Sentinței civile nr. 1949 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Ana-SS | Judecător, F. S. B. | Judecător, D. T. |
Grefier, C. -G. H. |
Red/.dact.D.T./C.Ț.
2 ex/_
Jud.fond.C. C.
D.T. 03 D. 2013
← Decizia civilă nr. 71/6. Fond funciar | Decizia civilă nr. 200/2013. Fond funciar → |
---|