Decizia civilă nr. 49/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
4204
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.49/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.
J. ecător: W. D.
J. ecător: P. G.
G. ier: Roman M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra recursul civil declarat de petenta Episcopia Ortodoxă R. a M. și S., cu sediul în B. Mare, str. A. I., nr. 5, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 3305 din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind
consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru_ și apoi_, când a decis următoarele.
T.
Prin sentința civilă nr.3305 din data de_, Judecătoria Sighetu Marmației a respins plângerea formulată de către E. O. a M. și
S., în contradictoriu cu C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor R. de S., împotriva Hotărârii Comisiei J. ețene nr. 2616/_, pe care o menține.
S-a admis cererea de intervenție formulată de către R. N. a P.
-R. prin DS M. .
Prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 2616 din_ a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. s-a dispus invalidarea suprafeței de 61,17 ha teren cu vegetație forestieră, solicitată de către E. O. a M. și S. motivat de faptul că aceasta nu prezintă acte doveditoare cu privire la dreptul de folosință.
Această suprafață de teren a fost solicitată de către reclamantă prin cererea înregistrată la C. L. R. de S. cu nr. 405/_, potrivit Legii nr. 261/2008 privind modificarea și completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000.
Conform art. 29 alin. 3^1 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 261/2008, structurile de cult prevăzute la alin. 2 a acestui articol (centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile și alte structuri ale unităților de cult) care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de pădure și alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul Lege nr. 47/1938, dobândesc în proprietate respectivele suprafețe.
Din actele depuse la dosar de către reclamantă rezultă că aceasta a primit în folosință, în perioada anilor 1938-1939, suprafață de 300 ha pădure din care 238,83 ha în pădurea statului Vad și 61,17 ha din parcelele 1 și 2 Seria I Arșița, din pădurea statului Coștiui.
Potrivit adresei Casei P. Statului nr. 9348/939 din_, înregistrată la E. O. a M. sub nr. 724/_ (f.7), această suprafață reprezintă cota legală ce se atribuie Episcopiei în baza art. 44 alin. 2 din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, lege ce a fost publicată în MO nr. 97 din 6 mai 1925.
Suprafața de pădure atribuită a fost predată prin procesul verbal încheiat la data de_, semnat între reprezentantul Ocolului Sivic Ronișoara, a Ocolului Silvic S. și ai Episcopiei Ortodoxe a M. . (f. 10 ).
Textul actual al art. 29 alin. 3^1 din Legea nr. 1/2000 reglementează un caz special de constituire a dreptului de proprietate cu privire la terenuri forestiere atribuite în folosință potrivit Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de pădure și alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul Lege nr. 47/1938.
Împrejurarea că este vorba despre o constituire și nu o reconstituire a dreptului de proprietate rezultă din modul de redactare a textului legal, care arată că dreptul avut anterior este un drept de folosință și nu un drept de proprietate și faptul că terenurile se dobândesc în proprietate și nu se redobândesc.
Fiind vorba despre o constituire a dreptului de proprietate, legiuitorul stabilește exact care persoane fizice sau juridice beneficiază de dispozițiile
legale și în ce împrejurări, având în vedere considerentele economico-sociale și juridice care au stat la baza reglementării.
Din analiza textului legal invocat rezultă cu claritate faptul că sunt vizate structurile de cult cărora li s-au atribuit terenuri forestiere în baza Legii nr. 61/1937, modificată prin Decretul Lege nr. 47/1938.
În condițiile în care reclamantei i s-a atribuit suprafața solicitată în baza altor dispoziții legale, respectiv art. 44 alin. 2 din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925, este evident că nu poate beneficia de constituirea în proprietate a acestei suprafețe în baza art. 29 alin. alin. 3^1 din Legea nr. 1/2000.
Referirea reclamantei în cuprinsul notelor de ședință înregistrate în dosar (f. 52 și 53) la dispozițiile art. 6 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 1/2000 și depunerea altui titlu de proprietate eliberat în favoarea sa nu prezintă incidență în cauză câtă vreme acest articol reglementează dovada dreptului de proprietate, iar în speță am arătat că nu este vorba despre un drept de proprietate și reconstituirea lui, ci despre o constituire a proprietății, noțiuni juridice cu o natură și regim esentialmente diferit.
În ceea ce privește concordanța dintre vechiul amplasament al terenului potrivit schiței anexe la procesul-verbal din_ (f. 63) și cel cuprins în planul de amplasament și delimitare (f 11), analiza ei s-ar impune în măsura în care s-ar recunoaște îndreptățirea reclamantei la constituirea dreptului de proprietate, pentru a se determina în concret modul în care se va face aceasta, respectiv pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament echivalent valoric.
Raportat la cele de mai sus, instanța apreciază că motivele care au stat la baza propunerii de invalidare formulată de către C. locală R. de S., motive ce au fost detaliate prin adresa înregistrată la data de_ (f. 50), sunt corecte, respectiv reclamanta nu a prezentat acte care să facă dovada dreptului de folosință a suprafeței solicitate în baza Legii nr. 61/1937 sau a Decretului lege nr. 47/1938, singurele acte normative avute în vedere de art, 29 alin. 3^1 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 261/2008.
Atât actele aflate la dosarul administrativ constituit la C. locală R. de S. cât și cele depuse în probațiune în fața instanței fac dovada dreptului de folosință a terenului forestier în baza art. 44 alin. 2 din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române .
Fiind vorba despre un caz special de constituire art. 29 alin. 3^1 din Legea nr. 1/2000 nu poate fi interpretat și aplicat prin extensiune, ci doar în împrejurările expres prevăzute de legiuitor.
În aceste condiții Hotărârea Comisiei J. ețene nr. 2616 din_ este legală și temeinică, a fost menținută prin respingerea plângerii formulată împotriva ei.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta Episcopia Ortodoxă R. a
M. și S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.
3305/_ și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința admiterii plângerii, a anulării Hotărârii comisiei județene și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 61,17 ha.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond nu a examinat sub toate aspectele cererea supusă judecății, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei.
În speță s-a făcut doar o analiză asupra îndeplinirii condițiilor speciale pentru constituirea dreptului de proprietate, prevăzute de art. 29 alin.3 indice 1 din Legea nr.1/2000, așa cum a fost introdus el prin Legea nr. 261/2008, s-a omis astfel a se verifica existența dreptului la reconstituire prin prisma alin.2 al aceluiași articol din Legea nr. 1/2000.
Prin notele de ședință depuse pentru termenul din_, petenta- recurentă a făcut referire la faptul că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, iar prin actele depuse s-a făcut dovada folosinței ca atribut al acestui drept, invocând în plus, în drept, prevederile art. 6 din Legea nr.1/2000, modificat și completat prin Titlul VI art.I pct.6 din Legea nr.247/2005.
Instanța nu a analizat aceste aspecte invocate de către petentă, ci dimpotrivă a procedat la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, fără să pună în discuția părților care este temeiul de drept aplicabil speței deduse judecății, pentru prima dată problema constituirii fiind examinată cu ocazia pronunțării hotărârii. Astfel, petenta a fost privată de dreptul său de a face dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru reconstituirea sau constituire a dreptului de proprietate, în funcție de lămurirea temeiului de drept.
Pentru încălcarea dispozițiilor procedurale prezentate mai sus, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru reluarea judecății.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea făcând o aplicare greșită a legii, dar și a probațiunii depuse, fiind astfel criticabilă prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Petenta E. O. R. a M. și S., considerându-se îndreptățită la reconstituire, a depus mai multe cereri în acest sens, atât la Legea nr. 1/2000, cât și ulterior la Legea nr. 247/2005, dar și la Legea nr. 261/2008. Cererile sale vizau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață totală de 300 ha, teren cu care această instituție a fost înzestrată în anii 1938-1939.
Cererile depuse au fost însoțite de acte doveditoare care au fost completate, în măsura în care comisia de fond funciar a solicitat aceasta, iar pentru nesoluționarea în termen a cererilor, petenta a făcut și numeroase reveniri.
Din totalul suprafeței solicitate, s-au reconstituit până în prezent, după cum urmează: suprafața de 30 ha în raza comunei Vadu Izei, prin sentința civilă nr. 3189/_ a Judecătoriei S. u Marmației, pronunțată în dosarul
nr.542/2003 pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. 4586 din_ ; suprafața de 208 ha în raza comunei Vadu Izei, prin Hotărârea nr. 1992 din_ a Comisiei județene de fond funciar M., totalizând 238 ha teren cu vegetație forestieră. Astfel, a mai rămas de reconstituit în favoarea petentei-recurente, în baza cererilor depuse anterior, suprafața de 61,17 ha, care se situează ca amplasament pe raza comunei R. de S. . Ulterior, la cererea comisiei județene, s-a procedat la identificarea acestei suprafețe și s-a întocmit un plan de amplasament care au fost comunicate și înregistrate la aceasta sub nr. 3337/_
.
Cu toate acestea, prin Hotărârea nr. 2616 din_, C. județeană de fond funciar a invalidat Anexa nr. 40 R. de S., poziția 1. Episcopia Or- todoxă R. a M. și S. cu privire la suprafața de 61,17 ha teren vegetație forestieră cu motivarea că petenta nu a prezentat acte doveditoare cu privire la dreptul de folosință. Se lasă astfel impresia că s-a luat în dezbatere doar cererea formulată în baza Legii nr. 261/2008 care este una de constituire cu toate că ea a fost înscrisă pe anexa 40, dar care se referă la unitățile de cult și instituțiile de învățământ cărora li se reconstituie la cerere, conform prevederilor legale, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră.
Nici această problemă nu a fost supusă dezbaterilor ce au avut loc în cadrul cercetării judecătorești și nu s-a lămurit nici până în prezent natura cererilor examinate prin hotărârea atacată. Constituie și acesta, alături de cele invocate mai sus, un motiv de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru a se stabili, fără dubiu, care cereri (de reconstituire sau constituire) au fost soluționate prin hotărârea comisiei județene.
Dacă în examinare au fost luate cererile depuse anterior apariției acestei legi și cu privire la care s-a făcut trimitere prin însăși cererea formulată în baza Legii nr. 261/2008, atunci soluția care se impune este cea de modificare a hotărârii recurate, deoarece, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr.1/2000, modificat și completat prin Titlul VI art.I pct.6 din Legea nr. 247/2005.
Potrivit acestuia, "la stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, comisiile județene vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin.5 din Legea nr. 18/1991, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte.
Potrivit art. 6 alin.,1 indice 1, "titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate";.
Recurenta a mai arătat că au făcut dovada existenței libere a amplasamentului, a faptului că au fost eliberate titluri de proprietate anterior și cu privire la aceleași terenuri cu care recurenta a fost înzestrată, situație în
care actele depuse își pierd caracterul declarativ, devenind unul constitutiv de drepturi, impunându-se validarea cererii și respectiv admiterea plângerii.
Terenul a cărui reconstituire și constituire a dreptului de proprietate au solicitat-o a fost primit de către petenta-recurentă în baza Legii pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925 care folosește noțiunea de înzestrare. Actele administrative depuse și care fac dovada înzestrării, fac trimitere la un drept de "deplină și perpetuă folosință";.
Legat de cele două noțiuni "înzestrare " și deplina și perpetua folosință";, literatura și practica judiciară au ajuns la concluzia că sunt sinonime cu dreptul de proprietate. S-a ajuns la această concluzie pornind de la Decretul-regal nr. 1340/1938 emis sub imperiul Codului civil care reglementa dreptul de proprietate și dezmembrămintele acestuia, în care folosește termenul de "înzestrare"; și de "atribuire în deplină și perpetuă folosință";, ca urmare, instanțele au interpretat că înzestrarea constituie o deplină și perpetuă folosință, iar acesta din urmă, ca un drept de proprietate, cu motivarea că numai acesta este perpetuu.
Se mai susține că dacă legiuitorul aprecia că natura juridică a dreptului de înzestrare sau de deplină și perpetuă folosință era alta decât cea a dreptului de proprietate, trebuia să indice aceasta pe considerentul că lega trebuie să fie clară și previzibilă.
R. N. a P. R. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
C. locală de fond funciar R. de S. a depus întâmpinare, solicitând de asemenea respingerea recursului ca nefondat.
Această intimată a arătat că, într-adevăr petenta are o reconstituire anterioară prin titlul de proprietate nr. 4586/_ dar pentru un teren din Vadul Izei nu R. de S. .
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă tribunalul reține următoarele:
În prezenta cauză petenta atacă Hotărârea Comisiei J. ețene M. nr. 2616/_ prin care s-a invalidat cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 61,17 ha teren cu vegetație forestieră.
Petenta se prevalează de dispozițiile art. 261/2008 care completează și modifică art. 29 din Legea nr. 1/2000.
Conform art. 29 alin 3 indice 1 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 261/2008 structurile prevăzute la alin.2 (adică centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile și alte structuri ale unităților de cult) care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul Lege nr. 47/1938, dobândesc în proprietate suprafețele respective.
Legea nr.61/1937 art. 1 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul-Lege nr.47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938: "Statul este autorizat să atribuie în deplină și perpetuă folosință unor mănăstiri ortodoxe din țară, o suprafață de pădure în întindere totală de 18.800 ha și alte terenuri în suprafață de cel mult 600 ha, din proprietățile sale, în scopul ca venitul acestor înzestrări să servească exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumente istorice, aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitară, etc., existente sau care se vor înființa în aceste mănăstiri, în conformitate cu dispozițiile art. 88 din statutul legii de organizare a Bisericii ortodoxe române.";
Analizând aceste prevederi legale, tribunalul observă că semnificația noțiunii de "înzestrare"; din titlul Legii nr. 61/1937 este aceea de atribuire "în deplină și perpetuă folosință";, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 61/1937. Mai mult, legiuitorul din acea perioadă a circumstanțiat în mod precis scopul atribuirii acestor suprafețe de pădure sau alte terenuri, și anume, pentru ca venitul acestora să servească "exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumentele istorice aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitare, etc.";
Mănăstirile înzestrate dobândeau un drept real de folosință și dreptul de a culege fructele, însă fără ca acestea să fie exercitate cu caracter temporar. Dimpotrivă, statul atribuia în "deplină și perpetuă folosință"; suprafețele de păduri și alte terenuri, "înzestrând"; unele mănăstiri ortodoxe, asrfel cum sunt nominalizate expres în anexa la Decretul-lege nr. 47/1938, care a modificat Legea nr. 61/1937, intitulată "Tabloul al mănăstirilor înzestrate și al suprafețelor de pădure atribuite fiecăreia";.
Intenția legiuitorului care a edictat Legea nr. 61/1937 a fost de atribuire în proprietate a unor suprafețe de păduri și alte terenuri, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu.
Însă, după propriile afirmații (cuprinse atât în cererea de chemare în judecată, cât și în memoriul de recurs) petenții invocă drept temei al dobândirii dreptului de proprietate Legea pentru organizarea bisericii Ortodoxe române din 1925.
Din chiar actul provenind de la Casa P. Statului înregistrat la E. ortodoxă sub nr.724/_ (fila 7 dosarul primei instanțe) rezultă clar că petenta a beneficiat de atribuirea în folosință a suprafaței de 300 ha pădure, în temeiul art. 44 alin. 2 din Legea privind Organizarea Bisericii Ortodoxe Române.
Se pune astfel întrebarea dacă Legea privind Organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925 a realizat sau nu o înzestrare a bisericii ortodoxe de genul celei din contextul Legii nr. 61/1937, aptă de a sta la baza reconstituirii.
Din analiza dispozițiile Legii pentru Organizarea Bisericii Orto doxe Române din 1925 (act normativ) pe care petenta l-a depus deși i s-a solicitat de către instanța de recurs) identificată în Monitorul Oficial nr.97/_ sub nr. de Legea 70/1925 rezultă contrariul susținerilor recurentei.
Astfel, conform art. 44 alin. 2 din Legea nr. 70/1925 privind Organizarea Bisericii Ortodoxe Române "Mitropoliilor și Episcopiilor, Statul
le dă spre folosință din proprietățile sale , 500 ha fiecărei Mitropolii și câte 300 ha fiecărei Episcopii, pădure, care vor fi supuse serviciul silvic.
Plata personalului tehnic, administrativ și de pază a acestor păduri,
răm âne în sarcina statului.
Posibilitatea lor anuală de exploatare, stabilită prin amenajament, se va folosi de Mitropolii și Episcopii cum vor crede ele de cuviință, pentru satisfacerea nevoilor lor";.
Așadar, este cert că în temeiul art.44 alin.2 din Legea privind Organizarea Bisericii Ortodoxe române din 1925 nu s-a realizat o înzestrare a
unităților de cult, nicio atribuire în folosință perpetuă ci doar o atribuire simplă în folosință, statul păstrându -și celelalte atribute cele de proprietate.
În sprijinul concluziei de mai sus vin și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 851/_ (Monitorul Oficial nr.275/_ ) care arată că pădurile cedate spre
folosință Mitropoliilor și Episcopiilor, potrivit legii de organizarea Bisericii Ortodoxe Române, din 6 mai 1925, pădurile cedate spre folosință Mitropoliilor și episcopiilor Greco-Catolice, Romano-Catolice și Luterană, precum și pădurile și alte terenuri atribuite Mănăstirilor Ortodoxe prin legea pentru înzestrarea Mănăstirilor ortodoxe din România din 30 martie 1938, se
administrează după normele prevăzute în legea de față.
Drept urmare, este evident că suprafețele primite în 1925 spre folosință erau dosar în administrarea instituțiilor de cult, rămase fiind în proprietatea statului.
Alte argumente în sprijinul concluziei de mai sus sunt conferite chiar de înscrisurile depuse de petentă în probațiune. Astfel, procesul verbal datat _
, deși conține expresia";preluarea definitivă"; arată clar că "Paza pădurii începând cu data de 1 mai 1939 privește pe uzufructuară";. E. avea așadar calitatea de uzufructuară (fila 55 verso dosarul primei instanțe).
De asemenea, procesul verbal încheiat la data_ (fila 65 dosarul primei instanțe) prevede predarea în uzufruct a suprafeței de pădure Sfintei Episcopii Ortodoxe a M. .
Aceste înscrisuri converg contextului art. 44 alin 2 din Legea nr.70/1925 privind Organizarea Bisericii Ortodoxe Române și conduc indubitabil la concluzia să suprafața de pădure primită în folosință de Episcopie în baza actului normativ sus menționat a fost atribuită în simplă folosință, uzufructuara dobândind un drept de administrare și nu unul de proprietate.
Spre deosebire de dispozițiile Legii nr. 61/1937, dispozițiile art. 44 alin.
2 din Legea nr. 70/1925 nu conferă petentei dreptul la reconstituirea dreptului
de proprietate pe considerentul că aceasta nu l -a avut niciodată.
Nu are relevanță în cauza de față pe aceleași acte și pe aceiași lege, petenta ar mai fi beneficiat de reconstituire prin Hotărârea Comisiei județene nr. 1992/_ (fila 6 dosarul primei instanțe) pentru o altă suprafață de teren. Acea reconstituire anterioară s-a făcut distinct de cauza de față, privește altă suprafață de teren și este rezultatul aprecierii organului administrativ jurisdicțional din procedura respectivă.
În consecință, pentru motivele arătat mai sus, recursul va fi respins conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta E. O. R. a M. și S., cu sediul în B. M., str. A. I., nr.5, împotriva sentinței civile nr.3305/_, pronunțat de J. ecătoria S. u Marmației, județul M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER |
P. M. B. W. D. | P. G. Roman M. |
Red./W.D./_
Tehnred./R.M./_ /2ex.
Red.J. ecător la fond:C. E. I.
| ← Decizia civilă nr. 699/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1/7. Fond funciar → |
|---|
