Decizia civilă nr. 115/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 115/R/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. -R. G. Judecător O. -C. T. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurent O. M.
împotriva Sentinței civile nr. 3218/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3218 din_ pronunțată de Judecătoria Turda
s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.
A. în contradictoriu cu pârâta O. M. și, în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei de la data plății la cursul BNR al sumei de 525 euro reprezentând chirie restantă, precum și suma de 322,8 lei reprezentând contravaloare utilități. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 217,95 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_ între reclamant, în calitate de proprietar și pârâtă în calitate de chiriaș a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat la Administrația Financiară T. sub nr. 33229/_ având ca obiect imobilul situat în T., str. Libertății, nr. 12, ap. 16, jud. C. . Potrivit clauzelor contractului, imobilul se închiriază pe o perioadă de 12 luni începând cu data de_ până la data de_, contra unei chirii lunare de 100 lei.
Prin procesul verbal încheiat de părți la data de_, acestea arată că, contractul de închiriere s-a încheiat în aparență pe suma de 100 lei, în realitate suma stabilită de comun acord fiind de 150 euro. Din această chirie, părțile au arătat că s-a achitat doar suma de 300 euro, echivalentul chiriei pe două luni, pârâta precizând că, a locuit în imobil până în data de
15 decembrie 2009, când a părăsit apartamentul fără a-l înștiința în scris pe proprietarul imobilului.
Prin același proces verbal, părțile au căzut de acord referitor la restanțele de gaz, iar la curent a pârâta a afirmat că restanța este doar de 122 lei fără taxa de conectare și deconectare.
Astfel, analizând probele administrate, instanța reține că, prețul închirierii imobilului, stabilit de comun acord de către părți este de 150 euro/lună, iar nu 100 lei/lună, cum s-a înserat în contractul de închiriere încheiat în data de_ . Pârâta a recunoscut această împrejurare în condițiile în care și-a însușit prin semnare procesul verbal încheiat la data de 10 iunie 2010, acesta fiindu-i astfel opozabil. Instanța apreciază că, în cauză nu poate fi vorba despre vicierea consimțământului pârâtei prin violență, neputându-se afirma că, pretinsa amenințare cu " tribunalul"; reprezintă o amenințare cu un rău, de natură a-i insufla o temere atât de serioasă încât să o determine să semneze un înscris cu al cărei conținut nu este de acord.
Astfel, convenția încheiată de părți îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de art. 948 C.civ. raportat la art. 21 din Legea nr. 114/1996, iar împrejurarea că, prețul real al chiriei convenit de comun acord de către părți nu a fost declarat de proprietar la Administrația Financiară nu este de natură să aibă efecte în privința obligațiilor pe care părțile și le-au asumat una față de cealaltă, ci doar consecințe de natură fiscală în raporturile dintre proprietar și organul financiar. În consecință, așa cum reiese din procesul verbal încheiat în data de 10 iunie 2010 ( f. 13) pârâta și-a asumat, odată cu încheierea contractului de închiriere din data de_ ( f. 7) obligația de plată a chiriei în cuantum de 150 euro, iar nu 100 lei cum s-a consemnat în contract.
Din declarația martorei P. A. ( f.80) reiese că, la începutul lunii noiembrie 2009 pârâta l-a anunțat pe reclamant telefonic că intenționează să denunțe unilateral contractul și l-a chemat pe acesta să îi predea apartamentul, însă reclamantul nu s-a mai prezentat și nu a mai răspuns la telefon, fiind plecat în Italia. Totodată, din răspunsul la interogatoriu al reclamantului, rezultă că, la data părăsirii apartamentului de către pârâtă, reclamantul era plecat în Italia.
Potrivit declarației martorului Trifănucă Grigore Auraș ( f. 81), rezultă că pârâta a părăsit apartamentul închiriat în data de 15 decembrie, iar la data plecării aceasta i-a comunicat că, a încercat să ia legătura telefonic cu reclamantul, însă acesta nu i-a răspuns la telefon.
Astfel, rezultă că, pârâta a părăsit apartamentul în data de 15 decembrie 2009, iar la începutul lunii noiembrie a denunțat unilateral contractul, fiind respectat astfel preavizul de 30 de zile prevăzut în contract. Din procesul verbal încheiat de părți la data de 10 iunie 2010 rezultă că, pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei doar pentru primele două luni ( iulie și august - imobilul fiind predat pârâtei în data de_, după cum reiese din contract), rămânând astfel de achitat chiria aferentă lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și pentru jumătatea lunii decembrie 2009.
În consecință, în baza art.969 c.civ. instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății al sumei de 525 euro reprezentând chirie restantă.
În privința utilităților, instanța de fond a reținut că, prin chitanța din data de_, pârâta a achitat suma de 142 lei reprezentând contravaloare factură gaze naturale, rămânând un rest de plată de 198,99 lei potrivit
facturii nr. 10205808981, scadentă la_ ( f. 62). Totodată, potrivit facturii fiscale seria CJFPF nr. 2110135888/_ emisă de Electrica SA, scadentă la_ ( f. 65) pârâta avea de achitat suma de 123,01 lei, reprezentând contravaloare energie electrică aferentă perioadei de facturare_ -_ . În condițiile în care la data părăsirii apartamentului de către pârâtă ( 15 decembrie 2009), facturile pentru utilități nu erau scadente, nu există nici un temei pentru obligarea acesteia la contravaloarea taxelor de deconectare, respectiv de reconectare.
Astfel, contravaloarea utilităților datorate de pârâtă până la data părăsirii imobilului închiriat se ridică la suma de 322,8 lei, urmând a fi obligată la plata acesteia.
În consecință, instanța de fond a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei de la data plății la cursul BNR al sumei de 525 euro reprezentând chirie restantă, precum și suma de 322,8 lei reprezentând contravaloare utilități.
În baza art. 274 c.pr.civ. a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 217,95 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru, respectiv timbru judiciar, suma fiind stabilită proporțional cu pretențiile admise. Cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaționale au fost compensate conform art. 276 c.pr.civ. având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii.
Împotriva sentinței examinate a promovat recurs pârâta (f.3)
solicitând modificarea hotărârii cu consecința reducerii chiriei restante datorate de la suma de 525 Euro, sumă acordată de instanța de fond, la suma de 250 Ron, cu cheltuieli de judecată ocazionate de întregul ciclu procesual.
În motivarea cererii
învederează instanței că orice locator este ținut a înregistra contractul de închiriere la organul fiscal, ceea ce în speță s-a întâmplat, iar prețul locațiunii inserat în contract era de 100 Ron lunar.
Cu toate acestea, instanța a acordat efecte juridice unui act adițional, neînregistrat la organul fiscal, în care era menționat un alt preț, situație în care unicul act valabil încheiat în legătură cu care intimatul poate apela la forța coercitivă a statului român este numai contractul inițial, înregistrat la organul fiscal.
Recurenta mai arată că a semnat actul adițional doar datorită faptului că i-a fost smuls consimțământul prin violență.
De asemenea, precizează că dacă s-ar aprecia incident actul adițional, s-ar ajunge la concluzia conform căreia prima instanță s-a pronunțat pe ceva ce nu i s-a solicitat, mai exact niciodată nu a fost investită cu un petit de constatare a simulației sub forma deghizării parțiale a actului înregistrat la fisc, pentru a-i acorda eficiență juridică.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct. 7 și 9 și art. 312 C.pr.civ. Intimata, deși legal citată, nu și-a exprimat poziția procesuală.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va admite pentru următoarele considerente:
Contractul de închiriere încheiat între părți și înregistrat la Administrația Financiară a municipiului T. sub nr. 33229/_, prevede o chirie lunară de 100 Ron - f. 7.
Cu toate acestea, în procesul verbal încheiat între părți în 10 iunie 2010 ca urmare a notificării formulate de către reclamant către pârâtă pentru achitarea obligațiilor ce decurg din acest contract, s-a convenit că
acesta a fost încheiat în aparență pentru suma de 100 lei, dar în realitate suma stabilită de comun acord între părți a fost de 150 Euro.
Cu alte cuvinte, părțile au recunoscut că actul de închiriere a fost simulat din perspectiva sumei stabilite cu titlu de chirie.
În literatura de specialitate s-a arătat că simulația, în special simulația prețului, sau în genere a sumei de bani care trebuie dată în virtutea unei convenții este folosită pentru evitarea aplicării integrale a taxelor fiscale, în sensul că deși în actul secret este indicată suma reală, în contractul aparent este indicat un preț mai mic, așa încât impozitarea să se realizeze la această din urmă sumă.
Este evident că o asemenea faptă atrage după sine atât consecințe de ordin fiscal cât și de ordin penal însă, în prezenta cauză, interesează consecințele civile a unei asemenea intenții de fraudare a legii fiscului.
Fără îndoială că o asemenea conduită presupune o cauză ilicită a încheierii actului secret în asemenea condiții, urmărindu-se fraudarea legii, conform art.966 C.civ., excepție care poate fi invocată atât de către instanță din oficiu pentru a paraliza acțiunea reclamantului, cât și de către pârât.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtă la judecătorie, aceasta invocă faptul că acordul de a se achita o chirie mai mare este nul de drept conform art. 21 lit. e din Legea nr. 114/1996, convenție căreia nici o
instanță nu-i va putea acorda efecte juridice decât în contextul în care se va trece peste faptul că aceasta nu a fost investită cu vreun petit de simulație.
Această apărare a fost calificată de către tribunal ca îmbrăcând de fapt forma excepția nulității absolute, de vreme ce recurenta s-a prevalat de prevederile arătate care vizează obligativitatea înregistrării fiscale a contractului de închiriere și menționarea chiriei, poziția sa fiind fermă din perspectiva faptului că nu poate să suporte chiria din actul secret, atâta timp cât prețul chiriei a fost declarat în contractul de închiriere înregistrat la organele financiare cu mult mai mic decât în realitate.
Pârâta a arătat că nu s-a formulat un petit în constatarea simulației, însă nu mai este necesar în condițiile în care, în urma notificării așa cum s-a precizat, s-a recunoscut de ambele părți că a fost anterior încheiată o convenție în sensul stabilirii unei chirii mult mai mari.
Având în vedere aceste aspecte, T. ul apreciază că actul secret este lovit de nulitate absolută, reclamantul neputându-se prevala de acesta și implicit de chiria de 250 euro, ci eventual de chiria de 100 Ron, cu atât mai mult cu cât recurenta s-a declarat de acord cu achitarea acestei sume.
Față de cele ce preced, T. ul va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a cererii, din perspectiva chiriei datorate, respectiv a sumei de 250 lei cu titlu de chirie restantă.
În baza art. 276 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga să plătească reclamantei suma de 58,32 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 56,82 lei și 1,5 lei, proporțional cu pretențiile admise.
Pentru recurs, în baza art. 274 C.pr.civ., va obliga pe intimatul S.
A. să achite recurentei suma de 84,25 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare, alte cheltuieli nefiind justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâta O. M. împotriva Sentinței civile nr. 3218 din_ dosar nr._ a Judecătoriei T. pe care o modifică în parte în sensul obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantului SA a sumei de 250 lei, cu titlul de chirie restantă.
Obligă pe pârâta să achite reclamantei suma de 58,32 lei cheltuieli de judecată aferente fondului.
Obligă pe intimatul SA să achite recurentei suma de 84,25 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Cu opinia separată, în sensul respingerii recursului și menținerii Sentinței civile nr. 3218/2012 a Judecătoriei T. .
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. -R. G. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, L. C. |
12 Februarie 2013
OT/G.P. 20 Februarie 2013/ 2 ex.
Judecător fond: O. G. Judecătoria Turda
Motivarea opiniei separate
Astfel cum a reținut și prima instanță, pârâta și-a asumat, odată cu încheierea contractului de închiriere, obligația de plată a chiriei în cuantum de 150 euro, iar nu de 100 lei, cum s-a consemnat în contractul înregistrat la Administrația Financiară.
Chiar dacă consemnarea unei chirii mai mici în contractul înregistrat la finanțe, decât în contractul real încheiat între părți, reprezintă o simulație, sancțiunea simulației nu este nulitatea absolută.
Așa cum se arată în literatura se specialitate (C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a), fapta de a indica în actul aparent un preț mai mic decât în actul real, pentru evitarea aplicării integrale a taxelor fiscale atrage după sine consecințe de ordin fiscal și de ordin penal, dar din punct de vedere al dreptului civil, simulației respective i se aplică sancțiunea specifică, și anume inopozabilitatea față de terți a actului secret. Între părți, însă, își produce efectele contractul secret.
Aceeași autori au mai arătat că în alte țări există legislații în care, pe lângă sancțiuni fiscale, frauda menționată, constând în simularea prețului, este sancționată cu nulitatea absolută a contractului secret, menținându-se doar contractul aparent.
În acest sens, observăm că în legislația din România, nu există nici un text de lege care să prevadă sancțiunea nulității.
De altfel, chiar și acolo unde a existat o asemenea sancțiune, și anume în Ordonanța de Guvern nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, respectivele texte de lege au fost abrogate.
Astfel, art. 6 din O.G. nr. 12/1998, înainte de abrogarea prin Legea nr.
343/2006, prevedea că:
"
(1) Este nula vanzarea prin care partile se inteleg, printr-un act secret, sa se plateasca un pret mai mare decat cel care se declara in actul autentic.
Nulitatea prevazuta la alin. (1) se extinde atat asupra actului secret, cat si asupra actului autentic.
Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si in cazul contractului de inchiriere, avand ca obiect un bun imobil, prin care partile au convenit, printr-un act secret, sa se plateasca o chirie mai mare decat cea care se declara in actul autentic care se inregistreaza la organul fiscal teritorial."
Rezultă, așadar, din abrogarea acestui text de lege, că în intenția legiuitorului român, sancțiunea nu constă în nulitatea absolută, care ar însemna desființarea contractului, ci menținerea contractului, cu consecința
încasării debitelor financiare restante.
În prezenta cauză, mai este de reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 970 din Codul civil sub imperiul căruia s-a încheiat contractul în cauză, pârâta este ținută să-și execute întocmai și cu bună credință obligațiile asumate prin convenția încheiată cu reclamantul.
Așadar, pârâta, care a luat parte la simulație, nu este îndreptățită să refuze îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat față de reclamant, invocând faptul că reclamantul s-a folosit de simulație pentru a se sustrage de la plata impozitului, întrucât ea însăși trebuie să dea dovadă de bună credință în raporturile cu reclamantul, iar raportul de drept fiscal dintre reclamant și organul financiar este diferit de raportul juridic civil format între reclamant și pârâtă.
Susținerile pârâtei că a semnat actul secret doar pentru că i-a fost smuls consimțământul prin violență nu pot fi reținute, nefiind dovedite de nici o probă de la dosar.
În consecință, apreciem că în mod corect a reținut prima instanță că convenția încheiată de părți îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de art. 948 cod civil și că împrejurarea că prețul real al chiriei convenit de comun acord de către părți nu a fost declarat de proprietar la Administrația Financiară nu este de natură să aibă efecte în privința obligațiilor pe care părțile și le-au asumat una față de cealaltă, ci doar consecințe de natură fiscală în raporturile dintre proprietar și organul financiar.
Pentru aceste considerente, opinăm că soluția primei instanțe este temeinică și legală, astfel că se impune respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Judecător,
O. R. G.
Red: O.R.G./_
| ← Decizia civilă nr. 961/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1198/2013. Pretenții → |
|---|
