Decizia civilă nr. 841/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 841/R/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. -A. C.

Judecător C. -V. B. Judecător Ana-SS Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent F. R. -N., împotriva Sentinței civile nr. 4307/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat A. DE P. M. N. -64, B. D3, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

  • recurent Pârât - F. R. -N. personal și asistată de avocat P. A.

  • reprezentantul intimatei avocat Ionel Bratiloneanu Procedura legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care reprezentata recurentei depune la dosar tranzacție încheiată între părți și solicită a se lua act de aceasta.

    Reprezentantul intimatei confirmă faptul că între părți s-a încheiat o tranzacție și solicită de asemenea a se lua act de aceasta.

    INSTANȚA

    Asupra cauzei de față, reține următoarele:

    Prin Sentința civilă nr. 4307/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea formulată de reclamanta A. de proprietari M. nr. 62-64, bl. D3, C. -N., în contradictoriu cu pârâta F.

    R. .

    A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantei, în termen de 30 de zile de la comunicare, suma de 1780 lei, reprezentând cheltuieli comune restante.

    A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocațial.

    Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

    În fapt, pârâta F. R., în calitate de proprietar al imobilului situat în C.

    -N., str. M., nr.62+64, bl. D3, sc. 2 ap.48, nu au achitat cotele de contribuție la cheltuielile comune aferente perioadei iunie 2010 - februarie 2012 (f. 4), rezultând un debit restant în cuantum de 1780 lei.

    Pârâta prin răspunsurile date la interogatoriu (f.44), a recunoscut existența și cuantumul debitului solicitat de către reclamantă, arătând că nu are posibilități financiare pentru a achita întreaga sumă, urmând să o achite eșalonat.

    În drept, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar în conformitate cu art. 25 din Normele Metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

    Instanța arată că, în temeiul art. 50 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face

    vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

    Prin coroborarea stării de fapt cu cea de drept instanța a reținut că, în speță, pârâta nu a plătit cheltuielile de întreținere mai mult de 90 de zile, în sumă totală de 1780 lei, astfel că, acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a fi admisă.

    Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. DE P. M. N. -64, B. D3 în contradictoriu cu pârâta

    1. R. având ca obiect pretenții, și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1780 lei reprezentând cheltuieli comune restante.

      Pentru achitarea sumei datorate, instanța a acordat pârâtei un termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

      Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, în măsura în care acestea sunt dovedite. Față de acest aspect, luând în considerare și principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial.

      Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta F. R. -N.

      , solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în consecință admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantă în măsura în care se va dovedi că la momentul formulării prezentului recurs, aceasta mai datorează către reclamantă sume de bani cu titlu de cheltuieli comune restante din perioada iunie 2010-februarie 2012, cu cheltuieli de judecată.

      În motivare, pârâta arată faptul că apreciază ca sentința atacata este nelegala, având in vedere ca aceasta a achitat diferite sume de bani către asociație in toata aceasta perioada, conform chitanțelor anexate prezentei. Cu toate acestea, din listele de cheltuieli comune, nu rezulta ca aceasta ar fi achitat vreo suma si nu știe de fapt daca in prezent datorează vreo suma de bani asociației si care ar fi aceasta. Conform chitanțelor anexate prezentului recurs in perioada iunie 2010 - ianuarie 2012 aceasta a achitat o suma de 1600 lei către asociație, suma care nu știu nici in prezent ce reprezintă si cum a fost repartizata.

      Mai mult pe chitanța nr. 5249/_, apare mențiunea "cheltuieli executor

      + restante", fara a fi specificat cat reprezintă "cheltuieli executor", aceasta crede ca ar avea dreptul sa știe ce suma de bani i s-au reținut pentru cheltuielile asociației cu executorul si sa i se înmâneze si ei copii după chitanțele eliberate de către executor si respectiv avocat.

      Pe de alta parte, in lunile iunie si iulie 2010, aceasta figurează pe lista de cheltuieli comune cu un număr de 6 persoane, ( fiind trecuți pe lista de cheltuieli fiica, ginerele si nepotul său), deși locuisc doar 3, respectiv aceasta si cu cei doi fii ai săi. A prezentat administratorului acte doveditoare, dar acestea nu au fost luate in considerare.

      O alta problema pe care o supune atenției instanței este faptul ca lunar, pe listele de cheltuieli comune afișate, apare cate o suma de 5 lei pentru boxe, sume pentru care nu i se eliberează chitanțe si nici nu știe pentru ce anume trebuie plătite.

      La data de_ reclamanta a depus la dosar întâmpinare

      , solicitând instanței respingerea recursului declarat de recurenta F. R. -N., și pe cale de consecință menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial justificat cu chitanța anexată.

      La termenul de judecată din data de_ părțile au depus la dosar TRANZACȚIE

      "Intervenită între:

      1. PE P. M. NR. 62-64, BL D3 C. - N., JUDEȚUL C. ; înființata prin încheierea nr. 62/2003 a Judecătoriei C. -N., CIF: 7646654, în calitate de intimata - reclamanta în cauza pendinte ce formează obiectul Dosarului civil nr._, aflat in recurs, pe rolul T. ului C. -Sectia civila, cu termen de judecata pentru data de_, pe de o parte, și

    F. R. -N., CNP 2., domiciliata în C. -N., str. M. nr. 62-64, BL D3, ap.48, Județul C., în calitate de recurenta- pârâta în aceeași cauză, pe de altă parte, în următoarele condiții:

    Noi, părțile de comun acord am hotărât stingerea litigiului ce are ca obiect pretenții, respectiv obligarea recurentei parate la plata sumelor cu titlu de cheltuieli comune restante pe perioada iunie 2010 - februarie 2012, in cuantum de 1780 lei.

    Ambele parti, de comun acord, stabilim că la momentul "încheierii prezentei, recurenta-parata datorează intimatei-reclamante următoarele sume de bani:

  • 1780 lei cu titlu de cheltuieli comune restante pentru perioada iunie 2010- februarie 2012;

  • 1656 lei cu titlu de cheltuieli comune restante pentru perioada martie 2012 - martie 2013, suma care excede cadrului procesual al Dosarului civil nr._ ;

  • 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata după cum urmează: 300 lei conform Sentinței civile nr. 4307/2013, pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca, in ședința publica din data de_, si 250 lei onorariu avocațial aferent recursului;

Azi,_, data încheierii prezentei tranzacții, recurenta-parata a achitat suma de 3631 lei, reprezentând cheltuieli comune restante pentru perioada iunie 2010 - februarie 2012, cheltuieli de judecata la fond si recurs in Dosar civil_ si cheltuieli comune restante pentru perioada martie 2012- ianuarie 2013. Suma. de 3631 lei a fost achitata de recurenta parata conform chitanțelor: 09. 6890/_

, 6892/_, 6889/_, 6891/_ .

Recurenta-parata se angajează ca va achita sumele de bani reprezentând cheltuieli comune pentru perioada februarie 2013 - mai 2013, in termen de 6 luni de la data încheierii prezentei tranzacții.

Având in vedere sumele achitate de către recurenta-parata, aceasta declara ca renunța la judecarea recursului, iar intimata - reclamanta declara ca nu mai are nici o pretenție fata de F. R. -N. cu privire la sumele de bani ce au făcut obiectul dosarului_, respectiv cheltuieli comune restante pentru perioada iunie 2010 - februarie 2012 in cuantum de 1780 lei si cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocațial la fond si in recurs în cuantum de 550 lei.

Având in vedere suma de 1301 lei, achitata de către recurenta parata, cu titlu cheltuieli comune restante pentru perioada martie 2012 -ianuarie 2013, intimata - reclamanta declara ca nu va formula o noua cerere de chemare in judecata, împotriva recurentei parate, daca in termen de 6 luni, acesta ajunge cu plata cheltuielilor comune la zi.

Noi, părțile declarăm că prezenta învoială exprimă voința intrinsecă a fiecăruia dintre noi și de comun acord solicităm instanței să se ia act de această învoială și să valideze prezenta tranzacție cu mențiunea ca "făcând parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța."

De asemenea, ambele părți solicităm ca instanța să pronunțe "o hotărâre de expedient", potrivit dispoz. art. 272 alin.l C.proc. civ. rap. la art.673 alin.l și 2 C.proc. civ.

Prezenta tranzacție s-a încheiat azi - data de_ - în 4 (patru) exemplare originale: un exemplar pentru fiecare parte - intimata-reclamanta și recurenta- pârâta, un exemplar pentru instanța de judecata, și un exemplar pentru redactorul actului - av. P. A. L. din Baroul Cluj.

Părțile declară că personal au citit conținutul tranzacției și după ce mandatarii acestora au explicat înțelesul și întinderea obligațiilor, au semnat fiecare personal - pe ambele pagini - în prezența avocaților, potrivit calității fiecăruia, declarând că prezentul act reprezintă voința reală a acestora, fără nici un fel de constrângere.";

Prezente în fața instanței, părțile confirmă și susțin încheierea tranzacției, așa încât în tem.art.217 cod pr.civilă rap. la art.272 cod pr.civilă, tribunalul va lua act de aceasta, tranzacția urmând a face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de F. R. -N., împotriva Sentinței civile nr. 4307/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că, ia act de tranzacția "intervenită între A. PE P. M. NR. 62-64, BL D3 C. - N., JUDEȚUL C. ; înființata prin încheierea nr. 62/2003 a Judecătoriei C. -N., CIF: 7646654, în calitate de intimata - reclamanta în cauza pendinte ce formează obiectul Dosarului civil nr._, aflat in recurs, pe rolul T. ului C. -Sectia civila, cu termen de judecata pentru data de_, pe de o parte, și F. R. -N., CNP 2., domiciliata în C. -N., str. M. nr. 62-64, BL D3, ap.48, Județul C., în calitate de recurenta- pârâta în aceeași cauză, pe de altă parte, în următoarele condiții:

Noi, părțile de comun acord am hotărât stingerea litigiului ce are ca obiect pretenții, respectiv obligarea recurentei parate la plata sumelor cu titlu de cheltuieli comune restante pe perioada iunie 2010 - februarie 2012, in cuantum de 1780 lei.

Ambele parti, de comun acord, stabilim că la momentul "încheierii prezentei, recurenta-parata datorează intimatei-reclamante următoarele sume de bani:

  • 1780 lei cu titlu de cheltuieli comune restante pentru perioada iunie 2010- februarie 2012;

  • 1656 lei cu titlu de cheltuieli comune restante pentru perioada martie 2012 - martie 2013, suma care excede cadrului procesual al Dosarului civil nr._ ;

  • 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata după cum urmează: 300 lei conform Sentinței civile nr. 4307/2013, pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca, in ședința publica din data de_, si 250 lei onorariu avocațial aferent recursului;

Azi,_, data încheierii prezentei tranzacții, recurenta-parata a achitat suma de 3631 lei, reprezentând cheltuieli comune restante pentru perioada iunie 2010 - februarie 2012, cheltuieli de judecata la fond si recurs in Dosar civil_ si cheltuieli comune restante pentru perioada martie 2012- ianuarie 2013. Suma. de 3631 lei a fost achitata de recurenta parata conform chitanțelor: 09. 6890/_

, 6892/_, 6889/_, 6891/_ .

Recurenta-parata se angajează ca va achita sumele de bani reprezentând cheltuieli comune pentru perioada februarie 2013 - mai 2013, in termen de 6 luni de la data încheierii prezentei tranzacții.

Având in vedere sumele achitate de către recurenta-parata, aceasta declara ca renunța la judecarea recursului, iar intimata - reclamanta declara ca nu mai are nici o pretenție fata de F. R. -N. cu privire la sumele de bani ce au făcut obiectul dosarului_, respectiv cheltuieli comune restante pentru perioada iunie 2010 - februarie 2012 in cuantum de 1780 lei si cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocațial la fond si in recurs în cuantum de 550 lei.

Având in vedere suma de 1301 lei, achitata de către recurenta parata, cu titlu cheltuieli comune restante pentru perioada martie 2012 -ianuarie 2013, intimata - reclamanta declara ca nu va formula o noua cerere de chemare in judecata, împotriva recurentei parate, daca in termen de 6 luni, acesta ajunge cu plata cheltuielilor comune la zi.

Noi, părțile declarăm că prezenta învoială exprimă voința intrinsecă a fiecăruia dintre noi și de comun acord solicităm instanței să se ia act de această învoială și să valideze prezenta tranzacție cu mențiunea ca "făcând parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța."

De asemenea, ambele părți solicităm ca instanța să pronunțe "o hotărâre de expedient", potrivit dispoz. art. 272 alin.l C.proc. civ. rap. la art.673 alin.l și 2 C.proc. civ.

Prezenta tranzacție s-a încheiat azi - data de_ - în 4 (patru) exemplare originale: un exemplar pentru fiecare parte - intimata-reclamanta și recurenta-

pârâta, un exemplar pentru instanța de judecata, și un exemplar pentru redactorul actului - av. P. A. L. din Baroul Cluj.

Părțile declară că personal au citit conținutul tranzacției și după ce mandatarii acestora au explicat înțelesul și întinderea obligațiilor, au semnat fiecare personal - pe ambele pagini - în prezența avocaților, potrivit calității fiecăruia, declarând că prezentul act reprezintă voința reală a acestora, fără nici un fel de constrângere.";

Tranzacția face parte integrantă din prezenta decizie. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013.

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător, Ana-SS

Grefier,

C. -S. Ș.

RED.CC/DACT./CȘ_ /2 ex.

Jud. fond .I. G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 841/2013. Pretenții