Decizia civilă nr. 1161/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 1161/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. -V. B.
Judecător C. -A. C. Judecător A. -F. D. Grefier A. P.
S-a luat in examinare recursul declarat de recurent C. | S. | L. | , | |
recurent C. M. B., recurent P. R. S., recurent G. | F. | S. |
și pe recurent G. C. S., recurent G. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanta constata ca mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ și_, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Analizând actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3735/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca in dosar_ a fost respinsă excepția prescripției
petitului 2 al acțiunii reclamanților, invocată de pârâți prin întâmpinare, și a fost admisă în parte acțiunea civila precizată de reclamanții C. S. L., C. M.
B., P. R. S., G. F. S., împotriva pârâților G. C. S., și G.
M., și în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 63.560 lei reprezentând contravaloarea folosinței cotei de 5/6 din parterul, mansarda și podul construcției situate în C. -N., str. Ady Endre nr. 3, jud. C., pe perioada ultimilor trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și a sumei de 21.950 lei reprezentând contravaloarea cotei cuvenite din bunurile înstrăinate fără drept și incluse în masa succesorală rămasă după decesul numitei G. Cornelia.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 222 lei aferentă cotei de 1/6 din impozitul pentru teren și clădire în suma de 1336 lei, achitată de reclamanți și a sumei de 109 lei cu titlu de contravaloarea serviciilor furnizate pârâților de către Compania de apă Someș SA pe perioada_ -_ .
Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 5158,46 lei reprezentând cheltuieli de judecata in favoarea reclamanților.
In considerentele sentinței, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților invocată de pârâți referitor la petitul prin care reclamanții solicitau obligarea pârâților la contravaloarea prejudiciului produs prin vânzarea fără drept a bunurilor mobile proprietate comună, instanța a reținut că motivul pentru care a fost invocată această excepție este reprezentat de faptul că bunurile mobile aflate în proprietatea comună a părților au fost vândute de comun acord în luna octombrie a anului 2007.
În drept, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, iar potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ termenul
de prescripție este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Cu privire la această cauză de întrerupere, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, s-a arătat că trebuie să fie vorba de o recunoaștere neîndoielnică, recunoașterea tacită fiind admisă doar în măsura în care este neechivocă.
În speță, pe de o parte nu a fost confirmată varianta înstrăinării de comun acord cu reclamanții a bunurilor comune în anul 2007, iar pe de altă parte, față de refuzul accesului reclamanților în imobil, instanța constată că momentul la care se prezumă că reclamanții au aflat de înstrăinarea bunurilor mobile este acela al formulării plângerii penale la data de_, astfel cum reiese din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 11212/P/2009, f. 129.
Instanța a avut, așadar, în vedere ca punct de plecare pentru calcularea termenului de prescripție momentul la care s-a făcut dovada cunoașterii de către reclamanți a pagubei pricinuite prin fapta pârâților. Din actele dosarului nu a reieșit și nu a putut fi stabilit un alt moment la care reclamanții să fi cunoscut lipsa bunurilor comune, motiv pentru care în temeiul art. 137 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, în fapt, conform CF nr. 2. C., reclamanții C. S.
L., G. F. S. și pârâtul G. C. S., deține în coproprietate cote părți din imobilului situat în C. -N., str. Ady Endre nr. 3, jud. C., reclamanta C.
S. cota 3/6, în timp ce reclamantul de rd. 4 și pârâtul de rd. 1 cota de 1/6 fiecare, din anul 2006.
Din înscrisurile existente la dosar, proces verbal de executare silită și din situația de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat în Decizia civilă nr. 316/A/2008, reiese că parterul imobilului a fost ocupat și folosit de pârât și soția sa, iar încăperile de la de la subsol și etaj erau închise. Imobilul are o singură cale de acces la parter și etaj, cheie ce nu se afla în posesia reclamanților.
Astfel, prin Decizia Civilă nr. 316/A/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1868/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost admis în parte apelul declarat și a fost modificată în parte Sentința civilă nr. 3127/2008 în sensul obligării pârâtului G.
C. la a permite reclamanților accesul în imobilul în litigiu și de a-și da acordul în vederea refacerii unei șarpante, în caz contrar hotărârea ținând loc de act pentru refacerea acesteia și pentru lucrările de consolidare a imobilului.
Ulterior pronunțării Deciziei Civile nr. 316/A/2008 definitivă, pârâții au refuzat accesul reclamanților în imobil, fapt consemnat în procesul verbal din dosarul execuțional nr. 199/2010 al BEJ Stolnean D. M., f. 140. Prezumția refuzului nejustificat al pârâților de a permite ]n continuare reclamanților să uzeze de cota lor parte din imobil se deduce din răspunsul la interogatoriu al pârâtului de rd. 1, din planșele foto aflate la filele 123 și este întărită de declarațiile martorilor Fratila Ilie, f. 164 și Gaspar Janos. Însuși pârâtul G. C. recunoaște că a condiționat accesul executorului judecătoresc și al reclamanților de prezentarea documentației de consolidare.
Instanța constată că la data de_, pârâții au eliberat de bună voie imobilul în litigiu.
Instanța apreciază, raportat la starea de fapt reținută, că in speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii pârâților pentru fapta proprie, întrucât pârâții, ca urmare a culpei lor exclusive, constând în refuzul de a permite accesul reclamanților în imobilul din care pe care îl dețineau în coproprietate cu aceștia, lipsindu-i pe aceștia de folosința cotei lor, și care a fost cuantificată la suma totală de 63.560 lei reprezentând contravaloarea folosinței cotei de 5/6 din parterul, mansarda și podul construcției situate în C. -N.
, str. Ady Endre nr. 3, jud. C., pe perioada ultimilor trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a reieșit din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, fila 214.
În privința bunurilor mobile comune, instanța reține că a fost făcută dovada acestora și a înstrăinării lor de către pârâți fără consimțământul reclamanților doar
în ceea ce privește mobila de sufragerie ce a fost vândută martorului Tarcea N., astfel cum recunoaște și acesta, fila 165, contra sumei de 7500 Euro. Față de cota de 2/3 din această sumă ce le revenea reclamanților, instanța a obligat pârâții la plata sumei de 21950 lei reprezentând contravaloarea cotei cuvenite din bunurile înstrăinate fără drept și incluse în masa succesorală rămasă după decesul numitei
G. Cornelia.
Având în vedere impozitul achitat de reclamanți și în numele pârâtului, instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 222 lei aferentă cotei de 1/6 din impozitul pentru teren și clădire în suma de 1336 lei, și a sumei de 109 lei cu titlu de contravaloarea serviciilor furnizate pârâților de către Compania de apă Someș SA pe perioada_ -_ și neachitate la data de_, data părăsirii imobilului de către pârâți.
A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamanților, respectiv contravaloarea celorlalte bunuri comune indicate de reclamanți, pentru considerentul că reclamanții nu făcut dovada existenței bunurilor indicate, iar în condițiile art. 1169 C.civ. le revine reclamanților sarcina de a proba propriile susțineri.
În temeiul art. 274 c.pr.civ., instanța a obligat paratul sa plătească suma de 5158,46 lei reprezentând cheltuieli de judecata in favoarea reclamanților, reprezentând taxa de timbru în cuantum de 3488,66 lei si timbru judiciar, de 5 lei, onorariu avocațial în cuantum de 500 lei achitat conform chitanței nr. 335968/_
, fila 309, onorariu expert tehnic în cuantum de 1000 lei, și cheltuieli cu procuri notariale în cuantum de 179,8 lei.
Atât reclamanții cât și pârâții au declarat recurs în termen împotriva sentinței.
Prin recursul formulat reclamanții au solicitat modificarea în parte a sentinței atacate,
in sensul admiterii in întregime a cererii lor de chemare in judecată și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ce le-au fost ocazionate cu litigiul de față, atât in fond cât și in recurs.
In motivare, reclamanții au susținut că sentința atacată este parțial netemeinică și nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor legale și cu nesocotirea probatoriului administrat in cauză, respectiv in cea ce privește respingerea pretențiilor lor referitoare la contravaloarea bunurilor mobile preluate ori înstrăinate de pârâți, care erau bunuri aflate in coproprietatea lor și modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin majorarea de acțiune depusă la fila 99-100 dosar au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea cotei de 2/3 parte din bunurilor mobile enumerate in cuprinsul înscrisului, a scrinului M. u , a scaunelor de birou și chiuvetei de inox.
Existența acestor bunuri in patrimoniul inițial al părinților lor iar apoi in patrimoniul lor, ca urmare a succesiunii, a fost probat indubitabil prin Anexa la incheierea de Certificare nr._ emisă de B.N.P.A Budușan, depusă la fila 49-50 dosar ș din recunoașterea la interogatoriu a pârâtului G. C. S. .
Înstrăinarea bunurilor de către pârâtul Giuirgiu C. S. este de asemenea probată prin recunoașterea acestuia la interogatoriu, in cuprinsul căruia a arătat că a vândut aceste bunuri cu acordul reclamanților, insă existența acordului lor la înstrăinare nu corespunde realității.
Pentru a dovedi valoarea acestor bunuri pretinse, au solicitat instanței să încuviințeze administrarea unei expertize, probă respinsă insă. In absența stabilirii valorii bunurilor printr-o expertiză, instanța fondului trebuia să dea eficiență valorii indicate de ei in majorarea acțiunii, ori in cel mai rău caz să acorde suma de 500 lei recunoscută la interogatoriu de către pârât.
In privința mobilei de bucătărie, a scrinului M. u, a chiuvetei de inox și a scaunelor de birou, este de observat din răspunsurile la interogatoriu date de pârâți, că aceștia nu au negat existența acestor bunuri, ci au afirmat că acestea nu ar fi bunuri comune iar la plecare le-au luat cu ei. Calitatea de bun comun a acestor bunuri rezultă din sentința civilă nr. 14025/2011 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C. -N., in care se menționează că investiția realizată de
reclamantul P. in temeiul contractului încheiat cu pârâtul G., printre care se numără și bunurile mobile menționate mai sus, profită întregului imobil și astfel tuturor coproprietarilor.
Valorile acestor bunuri nu au fost niciodată contestate de către pârâți, astfel încât se impunea acordarea sumei pretinse.
In al doilea rând critică cuantumul cheltuielilor de judecată ce le-au fost acordate, instanța omițând să le acorde cheltuielile de transport de la B. la C., prezența loc fiind necesară pentru administrarea interogatoriului. Aceste cheltuieli sunt dovedite cu biletele de tren și bonurile de combustibil. Potrivit dovezilor depuse, aceste cheltuieli totalizează suma de 2037,5 lei.
Prin recursul formulat, pârâții G. C. S. și G. M. au solicitat modificarea in parte a sentinței atacate
, in sensul respingerii cererii reclamanților privind obligarea lor la plata sumei de 63.560 lei reprezentând contravaloarea folosinței cotei de 5/6 părți din parterul, mansarda și podul construcției situată in C. -N., str. Ady Endre nr. 3 și stabilirea cheltuielilor de judecată la fond in raport de partea din acțiune care rămâne admisă, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată din recurs reprezentând taxa de timbru și onorariul avocațial.
In motivare, recurenții au susținut nelegalitatea sentinței atacate, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a disp. art. 998-9999 Cod civil, art. 274 și 276 Cod pr.civ.
Atât soluția instanței de fond cât și argumentele aduse de aceasta in sprijinul soluției date este rezultatul unei interpretări greșite a dispozițiilor legale menționate precum și a probelor administrate in cauză, unele din aceste probe fiind total ignorate.
Ansamblul probelor administrate in cauză, probe scrise, declarații de martori, interogatorii, planșe foto, precum și reținerile făcute de instanțe in cuprinsul altor hotărâri judecătorești, demonstrează o cu totul altă situație decât cea reținută de către instanță, și anume aceea că intre coproprietari a existat un partaj de folosință, potrivit căruia folosința demisolului a revenit reclamantului P. R. S., folosința parterului i-a revenit lui iar a mansardei a revenit reclamanților C.
S. și C. M. B. . Această ințelegere a survenit in anul 2001 și a fost respectată de către părți.
Neînțelegerile dintre părți au survenit numai in momentul in care a recurentul a înaintat acțiunea în care a solicitat atribuirea in proprietate exclusivă a parterului imobilului.
Astfel, având folosința parterului in temeiul acestei înțelegeri intre coproprietari, obligarea sa la plata lipsei de folosință pentru această parte din imobil este lipsită de temei.
In ceea ce privește celelalte părți din imobil, probele testimoniale administrate in cauză au dovedit că reclamanții au avut tot timpul folosința părților din imobil ce le-au revenit prin partajul de folosință, situație in care nici pentru acestea nu pot pretinde lipsa de folosință.
Este adevărat că nu a fost de acord să permită lucrările de consolidare, insă această opoziție este justificată de împrejurarea că nu i s-a prezenta un proiect de lucrări in temeiul căruia să poate aprecia pertinent dacă lucrările ce urmau să se efectueze nu afectau siguranța și integritatea părții de imobil in care locuia in baza acordului coproprietarilor.
Așadar refuzul nu a fost nejustificat.
In ceea ce privește partea din imobil aflată in folosința reclamanților, aceștia au avut mereu accesul asigurat la aceste părți.
Pârâții au formulat întâmpinare la recursul reclamanților, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea poziției lor procesuale, pârâții intimați au arătat ca prin acțiunea introductivă de instanță si majorarea de acțiune depusa ulterior la filele 99-100 dosar, reclamanții recurenți au solicitat numai bunurile enumerate in anexa încheierii notariale, a căror valoare au precizat-o succesiv ajungând in final
de 21.833 lei, bunuri printre care nu se regăsesc chiuveta de inox, mobila de bucătărie, scrinul M. u, scaunele de birou.
Valoarea acestor din urma bunuri au fost solicitate de recurenți numai prin concluziile pe fond, situație in care, văzând disp. art. 129 alin 6 Cod pr.civ. instanța nu era legal sesizata cu aceasta cerere si nu putea sa răspundă favorabil solicitării reclamanților.
Pe fond, soluția data acestei cereri este temeinica si legală, căci reclamanții nu au probat condițiile răspunderii delictuale astfel cum reies acestea din prevederile art. 998 Cod civil.
Anexa la încheierea notarială, de care se prevalează recurenții, nu face dovada recunoașterii lor in privința existentei bunurilor in patrimoniul defunctei G. Cornelia la decesul acesteia si nici a înstrăinării acestor bunuri. Aceasta întrucât anexa la încheierea notarială nu a fost semnata de ei iar la interogatoriu au recunoscut numai înstrăinarea mobilei către martorul Tarcea, cu acordul reclamantei C. S., nu si a altor bunuri.
Tot referitor la această critica, recurenții nu au putut explica din ce motiv, constatând cu ocazia evacuării lor silite ca ridica si bunuri care nu le aparțin, nu s-au opus acțiunii lor.
Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul pârâților, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea poziției lor procesuale, reclamanții intimați au arătat că acel pretins partaj de folosință a imobilului, de care se prevalează pârâții in recurs, nu a fost dovedit prin nicio proba, nu a fost formulată o asemenea apărare in fata primei instanțe si nici in litigiile anterioare, ci este susținută pentru prima data, in mod inadmisibil, in recurs.
Opoziția pârâților la folosința lor concurentă asupra imobilului este reală, contrar susținerilor recurenților si rezultă din chiar cuprinsul sentinței pronunțată in litigiul anterior purtat între părți, căci daca ei ar fi avut folosința imobilului, nu ar fi fost necesara evacuarea pârâților.
Analizând recursurile prin prisma motivelor si apărărilor invocate, a probatoriului administrat in cauza si a dispozițiilor legale relevante, tribunalul a ajuns la concluzia ca recursul pârâților este neîntemeiat, in timp ce ar reclamanților este întemeiat in limitele si pentru considerentele ce urmează:
Referitor la recursul reclamanților reținem următoarele:
In cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 13. 333 lei reprezentând prejudiciul ce le-a fost cauzat prin vânzarea fără drept de către pârâți a bunurilor mobile proprietate comuna, dobândite prin succesiune după mama lor G. Cornelia. In motivarea acțiunii au arătat că bunurile mobile la care se referă sunt cele din Anexa la încheierea de certificare nr. 8572 întocmită de BNP Asociați Budușan S.V., bunuri pe care le evaluează la suma de 20.000 lei.
In precizarea cererii de chemare in judecată depusa la fila 77 dosar, reclamanții au menținut câtimea pretenției referitoare la bunurile mobile la suma pretinsa in acțiunea introductiva de instanță. Prin majorarea de acțiune depusa la fila 99-100 dosar, reclamanții si-au majorat câtimea acestei pretenții la suma de 21.833 lei iar in cuprinsul majorării de acțiune au enumerat expres bunurile la care se raportează pretenția lor. Acestea sunt cele enumerate in cuprinsul încheierii notariale de certificare si nu se regăsesc intre ele mobila de bucătărie, chiuveta de inox, scaunele de birou si scrinul M. u.
In privința acestor bunuri instanța nu a fost legal sesizata, prima referire la acestea făcându-se cu ocazia cuvântului pe fond.
Raportat la prevederile art. 129 alin 6 Cod pr.civ. instanța nu se putea pronunța, pretenția fiind in afara actului de sesizare al instanței.
In ceea ce privește bunurile cuprinse in majorarea de acțiune, mai puțin mobila de sufragerie, pentru care instanța a admis pretenția reclamanților, soluția instanței contrară probatoriului administrat in cauza.
In opinia tribunalului, cuprinsul încheierii notariale de certificare si recunoașterea pârâtului G. C. S. la interogatoriu dovedesc existenta
acestora in patrimoniul defunctei G. Cornelia si înstrăinarea acestora de care pârâți.
Intra-adevăr anexa încheierii de certificare nu este semnată de pârâtul G.
C., insă așa cum a recunoscut acesta, a semnat încheierea de certificare in cuprinsul căreia se arată că bunurile enumerate in anexa au fost ale părinților si ale lui si este de acord cu suplimentarea masei succesorale cu aceste bunuri, după finalizarea procesului de partaj cu privire la imobil.
In acest fel, pârâtul a recunoscut existența bunurilor in patrimoniul defunctei la decesul acesteia, căci dacă aceste bunuri nu ar fi existat la momentul deschiderii succesiunii, ar fi arătat cu certitudine aceasta împrejurare, nicidecum nu s-ar fi limitat să arate că este de acord ca suplimentarea masei succesorale prin includerea acestor bunuri să se facă după partajul imobilului.
Paratul arată ca a precizat că aceste bunuri au fost comune ale părinților si ale lui, întrucât vreme de 21 de ani a contribuit si el cu veniturile la gospodărie.
Aceasta susținere a paratului ar putea face discutabila eventual cota ce revine din aceste bunuri defunctei Giugiu Cornelia, insă nu înlătură recunoașterea privitoare la existenta acestor bunuri.
Din cuprinsul răspunsului dat la întrebarea la interogatoriu, formulată de genul "Recunoașteți ca ați înstrăinat fără acordul nostru următoarele bunuri… (iar apoi urmează enumerarea lor, cu valorile indicate in dreptul fiecăruia)";, întrebare la care pârâtul răspunde "Pentru absolut tot am avut acordul reclamantei… Toate aceste bunuri ar fi putut valora eventual 500 lei";.
In opinia tribunalului, prin răspunsul dat pârâtul recunoaște înstrăinarea bunurilor și ceea ce contestă sunt valorile bunurilor indicate de reclamanți.
Pentru dovedirea valorii bunurilor mobile pretinse, reclamanții au solicitat instanței la termenul din 3 februarie 2012, administrarea expertizei de evaluare a bunurilor mobile a căror valoare o pretind.
Prin încheierea din 23 noiembrie 2012 instanța a respins această probă ca neverosimilă.
In opinia tribunalului, motivația pentru care prima instanță a respins cererea in probațiune este greșită. În condițiile in care bunurile au fost descrise amănunțit de către părți prin actele depuse la dosar in cursul litigiului și au depus la dosar numeroase fotografii in care sunt ilustrate multe din aceste bunuri, chiar dacă aceste bunuri nu mai există in prezent in materialitatea lor in patrimoniul părților, fiind înstrăinate, rezultatul evaluării ar fi fost unul credibil.
In concluzie, respingerea cererii formulată de reclamanți cu privire la bunurile mobile enumerate in majorarea de acțiune, mai puțin mobila vândută martorului Tarcea, este greșită, existența bunurilor in patrimoniul succesoral precum și înstrăinarea lor fiind dovedită in cauză.
Modificarea hotărârii in recurs nu este insă posibilă, fiind necesară administrarea unei expertize de evaluare a bunurilor, respinsă in mod greșit de către prima instanță.
Prin maniera in care a procedat, instanța a lăsat practic nesoluționat fondul cererii având ca obiect contravaloarea bunurilor mobile.
Astfel, raportat la disp. art. 312 alin 3 și 5 Cod pr.civ., soluția ce se impune este casarea parțială a sentinței, soluția ce se impune potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 Cod pr. civ. este casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată este întemeiată. Reclamanții au solicitat cu ocazia formulării concluziilor acordarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de transport.
Instanța nu a acordat reclamanților cheltuielile de transport, deși acestea au fost detaliate in cuprinsul concluziilor scrise și s-a probat contravaloarea unei călătorii B. -C. -N. și retur prin informații extrase de pe site-ul companiei de SNTCFR.
In recurs recurenții reclamanți au suplimentat probațiunea depunând in plus și copii ale biletelor de călătorie (f. f. 44-55).
Instanța apreciază că in privința acestei cereri accesoriii soluția ce se impune este casarea sentinței, căci intinderea cheltuielilor de judecată la care sunt indreptățiți reclamanți va fi apreciată la finalul procesului, in raport de proporția pretențiilor admise.
In ceea ce privește recursul pârâților, reținem următoarele:
Deși pârâții au susținut existența unui partaj de folosință intre coproprietari, in virtutea căruia folosința subsolului a revenit reclamantului P.
R., folosința parterului le-a revenit lor iar a mansardei a revenit reclamanților C.
, probatoriul administrat in cauză nu a făcut dovada existenței acestui partaj.
A reieșit din probele administrate in cauză sau din chiar susținerile părților, că reclamantul P. R. ar fi folosit un timp subsolul imobilului și o parte din curte pentru nevoile firmei sale, că pârâții au locuit la parterul imobilului sau că reclamanta C. S. și-a depozitat mai multe bunuri in două încăperi din mansarda imobilului, insă aceste împrejurări care arată folosința concurentă a coproprietarilor asupra bunului succesoral, nu probează existența unui partaj convențional de folosință.
Pârâtul G. C. S., care a locuit tot timpul cu mama sa in casă, a permis o vreme și celorlalți copărtași să folosească părți din imobil, însă această permisiune a încetat la un moment dat. Momentul exact al împiedicării de către pârâtul G. C. S. a folosinței concurente a imobilului de către ceilalți coproprietari nu rezultă exact din datele dosarului, dar rezultă fără echivoc că exista la data de 5 iunie 2008, când a fost pronunțată Decizia civilă nr. 316/A/2008 a T. ului C. (f. 18), decizie in care instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat că pârâții G. folosesc parterul imobilului, subsolul și mansarda fiind închise, iar cheile nu sunt deținute de reclamanții C. și P.
. Această reținere a justificat admiterea în parte a apelului reclamanților P. și
C. in sensul admiterii cererii lor având ca obiect obligarea reclamanților să le permită accesul in imobil.
Această decizie a rămas irevocabilă la data de 6 octombrie 2008, însă a fost pusă in executare numai in 29 septembrie 2011.
Probele administrate in cauză nu dovedesc că in intervalul de timp cuprins intre iunie 2008 și evacuarea silită a pârâților G., reclamanții ar fi folosit parterul și mansarda imobilului, in afara camerei și a atelierului de la mansardă in care reclamanta C. avea depozitate bunuri.
Martorul Garpar I., instalatorul care a făcut verificarea centralei in perioada 2007-2010, a arătat in declarația sa că pentru demisol și la mansardă venea o altă persoană decât pârâtul G. să-i deschidă ușile pentru verificări.
Declarația acestui martor nu contrazice reținerile instanței, căci se referă la demisol și la partea din mansardă aflată in folosința reclamantei C. S.
, ori pentru aceste părți din imobil nu a fost calculată lipsa de folosință.
Martorul Frățilă s-a referit de asemenea la demisol in cuprinsul declarației sale, și in plus s-a referit la luna septembrie 2011.
Câtă vreme pârâții nu au dovedit vreun partaj de folosință a imobilului, coproprietarii sunt îndreptățiți la folosința concurentă a întregului imobil iar această folosință a fost interzisă reclamanților de către pârâți, soluția admiterii cererii reclamanților având ca obiect lipsa de folosință aferentă cotei lor d e5/6 parte din imobil este temeinică și legală, se sprijină pe probatoriul administrat in cauză, pe doctrina și practica judiciară existentă in domeniul regimului juridic al bunurilor aflate in proprietate pe cote părți.
In concluzie, apreciem neîntemeiat recursul pârâților care urmează să fie respins in temeiul disp. art. 312 alin 1 și 304 ind.1 Cod pr.civ.
In recurs nu vor fi acordate părților cheltuieli de judecată, căci pârâții recurenții fiind căzuți, nu sunt indreptățiți la restituirea cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 Cod pr.civ. iar cheltuielile de judecată ocazionate in recurs recurenților reclamanți vor fi avute in vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către reclamanții C. S. L., C.
B., P. R. S., G. F. S. impotriva Sentinței civile nr. 3735/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul civil nr._ pe care o casează parțial si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe in ceea ce privește petitul nr. 2 al cererii de chemare in judecata privind obligarea paratului
G. C. S. la plata sumei de 21833 lei către reclamanți, reprezentând contravaloarea cotei cuvenite din bunurile înstrăinate, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge ca nefondat recursul formulat de către pârâții G. C. S. si G.
M. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 28 noiembrie 2013.
Președinte, C. -V. B. | Judecător, C. -A. C. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, A. P. |
A.P. 29 Noiembrie 2013 Red. CB/dact CB
3 martie 2014.
| ← Decizia civilă nr. 1000/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 077/2013. Pretenții → |
|---|
