Decizia civilă nr. 077/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 077/R/2013
Ședința publică din 7 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. R. împotriva deciziei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2013 a T. ului C., pronunțată în dosarul nr._, privind și pe intimata A. DE P. M. NR. 1-3, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pârâta recurentă M. R., personal, reprezentantul reclamantei intimate A. de P. M. nr. 1-3, domnul Vomir Pascu, care depune delegație de reprezentare la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 28 februarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei recurente, un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 35 lei și 2 lei timbru judiciar, recursul fiind astfel legal timbrat.
La întrebarea instanței, pârâta recurentă arată că prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2013, a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de către Tribunalul Cluj.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului având în vedere că s-a declarat recurs împotriva unei hotărârii pronunțate în recurs.
Pârâta recurentă arată că lasă la aprecierea instanței excepția inadmisibilității invocate.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 28 iulie 2011, sub nr. de mai sus, reclamanta A. DE P. M. NR. 1-3 a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. R., obligarea acesteia la plata sumei de 2.461,13 lei, reprezentând contravaloare izolație termică, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința Civilă nr.12746/12 iunie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. M. NR. 1-3, cu sediul procesual ales la av. Ceapa Ion, cu sediul în C. -N., str. Decebal nr. 31, ap. 8, jud. C., în contradictoriu cu pârâta M. R., cu domiciliul în C. -N., str. M. nr. 1-3, bl. C1, sc. 1, ap. 50, jud. C. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.461,13 lei, cu titlu de contribuție la cheltuielile pentru lucrările de reabilitare
1
termică a imobilului obligând pârâta să achite reclamantei suma de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 17/R din 16 ianuarie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ s-a admis în parte recursul declarat de pârâta M. R. în contra Sentinței civile nr. 12746 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a modificat-o în parte și pe cale de consecință: s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A. DE P. C. -
N. STRADA M. NR. 1-3 în contradictoriu cu pârâta M. R., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 1384,13 lei cu titlu de contribuție la cheltuielile pentru lucrările de reabilitare termică a blocului.
A fost obligată intimata A. de P. C. -N. str. M. nr. 1-3 la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentei M. R. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta M. R. arătând că a achitat contravaloarea lucrărilor de reabilitare termică, omițând să depună la dosar o situație din care să rezulte totalul sumei achitate conform chitanțelor existente la dosar.
În ședința publică din_ Curtea a pus în discuția pârâtei recurente excepția inadmisibilității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Prin decizia civilă nr. 17/2013 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis în parte recursul declarat de pârâta M. R. împotriva sentinței civile nr. 12746 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a modificat-o în parte. Pe cale de consecință s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A. DE P.
C. -N. STRADA M. NR. 1-3 în contradictoriu cu pârâta M. R., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 1384,13 lei cu titlu de contribuție la cheltuielile pentru lucrările de reabilitare termică a blocului. A fost obligată intimata A. de P. C. -N. str. M. nr. 1-3 la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentei M.
R., hotărârea pronunțată fiind irevocabilă.
Conform prevederilor art. 299 alin. 1 C.pr.civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Hotărârea care face obiectul recursului declarat de către pârâtă nu se încadrează în hotărârile prevăzute de lege a fi susceptibile de atacare cu recurs, conform art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ. fiind vorba despre o hotărâre irevocabilă, hotărâre care nu mai poate fi atacată cu recurs.
Aceasta în condițiile în care pârâta nu a contestat calificarea căii de atac care putea fi declarată împotriva sentinței civile nr._ a Judecătoriei C. -N.
, aceasta fiind stabilită corect având în vedere prevederile art.2821 C.pr.civ.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta M. R. împotriva deciziei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta M. R. împotriva deciziei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
2
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
A. | C. A. | A. C. | ANA I. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.recurs: O.C. Tatu, A.F. Doica, O.R. Ghișoiu Jud.fond: I. P.
3
← Decizia civilă nr. 1161/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1099/2013. Pretenții → |
---|