Decizia civilă nr. 1179/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.1179
Ședința publică din 28 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. D., judecător
H. I. D., judecător
C. N. C., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursului formulat de reclamantul F. V. I. , cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av.Bogdănel I. din T., Piața Victoriei, nr.1A, ap.7A, jud.Timiș, împotriva sentinței civile nr. 847 din 21 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul-reclamant și reprezentanta intimatului-asigurător SC A. Ț. A. SA - A. Z., consilier juridic Vedinaș I., fără delegație depusă la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 și urm. Cod procedură
civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Instanța învederează părților prezente faptul că a fost repusă cauza pe rol, în
vederea citării intimatului-asigurător SC A. Ț. A. SA - A. Z. .
Întrebat fiind, recurentul-reclamant F. V. I. arată că este de acord a se lua cauza și fără apărătorul acestuia.
Reprezentanta intimatului-asigurător SC A. Ț. A. SA - A. Z., consilier juridic Vedinaș I., depune la dosar delegație (f.40).
La solicitarea instanței părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Recurentul-reclamant F. V. I., solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentanta intimatului-asigurător, consilier juridic Vedinaș I., solicită instanței a se menține hotărârea instanței de fond. Cererea de chemare în judecată față de societatea lor este lipsită de obiect, o cerere de chemare în judecată consideră că trebuie să aibă un obiect licit, posibil și determinabil. La instanța de fond s-a și recunoscut faptul că fața de societatea lor nu au fost formulate pretenții,
societatea lor este un asigurator RCA și nu a fost chemată în judecată.
Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.847 din 21 martie 2013 a Judecătoriei Z. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. V. I. în contradictoriu cu pârâta SC G.
R. A. -R. SA B. - S. T. N. .
A fost obligată pârâta Sc G. R. A. -R. SA B. - S. T.
N., la plata către reclamantul F. V. I., la plata sumei de 19.328,19 lei, cu titlu cu titlu de despăgubire achitată în dosarul de daună 327620200 și a dobânzii legale începând cu data de_ și până la plata efectivă a debitului.
A fost obligată pârâta S. G. R. A. -R. S.A la plata către reclamant a sumei de 5371 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca fiind lipsită de obiect cererea pârâtei formulată în contradictoriu cu societatea de asigurare SC A. Ț. SA .
A fost obligată reclamantul F. V. I. la plata către expertul tehnic judiciar Grădinar Tiberiu a sumei de 1200 lei reprezentând diferență onorariu.
În motivarea sentinței se arată că valoarea prejudiciului cauzat reclamantului, potrivit expertizei, aceasta se ridică la suma de 19.328,19 lei calculată în sistem Audatex și reprezintă contravaloarea pieselor înlocuite, a materialelor pentru vopsire si a manoperei la auto_ . Valoarea reparațiilor este mai mică decât valoarea maximă a despăgubirilor, la care reclamantul ar fi îndreptățit dacă s-ar considera că dauna produsă autoturismului este totală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul F. V. I., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în tot a acțiunii, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 33.440,11 lei cu titlu de pretenții - indemnizație de despăgubire, dobânda legală la această sumă calculată de la data de_ până la data introducerii acțiunii (_ ), precum și în continuare până la data plății efective a indemnizației de despăgubire.
În motivarea recursului se arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că, la data prelungirii asigurării (_ - cu cinci zile înaintea evenimentului) cu ocazia efectuării inspecției de risc, autovehiculul era în perfectă stare de funcționare.
Recursul reclamantului F. V. I. este fondat pentru motivele care succed :
În mod greșit și nelegal instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului F. V. I. și a obligat pârâta S. G. R. A. -R. S. B.
- S. T. N. la plata despăgubirilor în sumă de 19.328,19 lei și a dobânzii legale începând cu 3 februarie 2012 și până la plata efectivă a debitului.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că ambii experți au arătat că între cele două autovehicule a existat un contact real, doar că, potrivit primei expertize, nu în modalitatea descrisă de cei trei conducători auto implicați și nici nu s- a putut stabili cu certitudine că vopseaua provenea exclusiv de la autoturismul Alfa
R. în cauză, acesta fiind înstrăinat.
La data producerii accidentului autovehiculul_ era asigurat facultativ la societatea pârâtă SC G. R. A. -R. SA (fostă Ardaf SA), conform poliței de asigurare nr.2., cu perioada de valabilitate_ -_ . Societatea de asigurare avea obligația să-l despăgubească pe reclamant, în conformitate cu dispozițiile art.24 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările in R. și art.2208 Cod Civil, și dispozițiile contractuale, potrivit concluziilor celor două expertize ordonate în cauză, avariile din partea din spate provenind cu certitudine în urma accidentului din_ . Concluziile expertizelor auto și a suplimentului la expertiză denotă faptul că este total nejustificat refuzul
pârâtei SC G. R. A. -R. SA de a plăti reclamantului despăgubiri pentru repararea pagubelor produse în partea din spate a autovehiculului, în urma accidentului produs asiguratului său, refuz bazat pe expertiza ordonată în dosarul său de daună, infirmată în mod cert, parțial, de toate celelalte probe administrate.
Instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul ing.Ș. an V., ale cărui concluzii se coroborează cu restul complexului probatoriu administrat în cauză în fața primei instanțe, respectiv acte, depoziții de martori, planșe foto și înregistrări video.
Instanța reține că expertiza întocmită de către expertul ing.Ș. an V. a ținut cont de toate probele administrate în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul marca Ford Mondeo aparținând reclamantului, probe constând în procesul verbal de contravenție, declarații ale persoanelor implicate, fotografii, reportajul realizat de ZTV, măsurători la fața locului și la autoturismul în cauză, materialele din dosarul de daună, precum și datele tehnice ale autoturismului.
Contrar reținerilor primei instanțe, expertul ing.Ș. an V. a prezentat explicații temeinice cu privire la modul de producere a accidentului din punct de vedere tehnic și logic, explicații care au avut ca suport măsurătorile efectuate la fața locului și măsurători ale autoturismului marca Ford Mondeo aparținând reclamantului.
Urmele de lichid de pe carosabil nu puteau proveni decât de la impactul autoturismului marca Ford Mondeo și autoturismul Marca Audi A8, așa cum arată expertul ing.Ș. an V., și nicidecum nu putea proveni de la topirea zăpezii și gheții prin dezgheț, așa cum arată expertul ing.Grădinar Tiberiu, deoarece din reportajul ZTV rezultă că, carosabilul nu prezenta urme de gheață și zăpadă. Implicația directă este că avariile autoturismelor implicate în accidentul rutier au fost atât de puternice încât au afectat radiatoarele de răcire și de climă, declanșând airbagurile autoturismului marca Ford Mondeo.
Că evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul aparținând reclamantului a fost unul major o denotă și transferul de vopsea roșie de pe capota și bara față a acestuia pe autoturismul marca Alfa R., care a produs daune majore autoturismului marca Ford Modeo, dar care nu au fost acceptate de către prima instanță în mod eronat în baza concluziilor expertizei efectuate de ing.Grădinar Tiberiu.
Expertiza efectuată de ing.Grădinar Tiberiu contrazice în mod nejustificat procesul verbal de contravenție întocmit de către inspectoratul de Poliție Județean Sălaj cu privire la faptul că vinovăția producerii accidentului ar reveni tuturor celor implicați în evenimentul rutier pe când procesul verbal de contravenție și expertiza întocmită de către expertul ing. Ș. an V. arată că vinovat de producerea accidentului este conducătorul autoturismului marca Audi A8, Z. T., ceea ce rezultă și din depoziția de martor a acestuia și a celuilalt conducător auto care conducea autoturismul marca Alfa R., Tincău Aurel Gabriel.
Faptul că accidentul rutier în care a fost implicat autoturismul aparținând reclamantului fără ca acesta să fie vinovat de producerea sa, este unul major, conduce instanța la concluzia că, recursul reclamantului este unul fondat, iar acțiunea sa în pretenții este una justificată în totalitate, suma de 33.440,11 lei cu dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 6 martie 2012 și până la data plății
efective a debitului fiind cea care acoperă în mod efectiv prejudiciul suferit de către reclamant, în urma evenimentului rutier.
În aceste circumstanțe, recursul reclamantului apare ca fondat, urmând a fi admis în consecință de către instanță,.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art.312, alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă vechi, să admită recursul reclamantului, să modifice sentința civilă atacată, să admită în întregime acțiunea reclamantului și să mențină celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
În baza art.274 Cod procedură civilă vechi, instanța va obliga pârâta SC G.
R. A. -R. SA B. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 478,85 lei, ca pe una care a căzut în pretenții.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant F. V. I., în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC G. R. A. -R. S. B., intimatul-intervenient forțat Z. T. și intimata-asigurător SC Allinaz Ț. SA, împotriva Sentinței civile nr.847 din 21 martie 2013 a Judecătoriei Z., pe care o modifică în parte, în sensul admiterii în întregime a acțiunii reclamantului și obligării pârâtei SC G. R. A.
-R. S. B. la plata către reclamant de despăgubiri materiale în sumă de 33.440,11 lei și a dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data de 6 martie 2012 și până la data plății efective a debitului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă intimata-pârâtă SC G. R. A. -R. S. B. să plătească recurentului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 478,85 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
C. | D. | H. | I. | D. C. N. | C. | V. V. |
Red.CNC/_
Dact.VV/_ /2ex.
Jud.fond: L. M. D.
← Încheierea civilă nr. 147/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 35/2013. Pretenții → |
---|