Decizia civilă nr. 1183/2013. Pretenții

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 1183/R/2013

Ședința publică de la 04 D. 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Judecător A. -F. D. Judecător O. R. G. Grefier L. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului promovat de recurent

G. L. împotriva sentinței civile nr. 1460/_, dosar nr._ a Judecătoriei Turda, privind și pe intimat C. L. PENTRU S. D. DE P.

P. A. T. DE PE L. P. C. S., intimat C. J. PENTRU S.

  1. DE P. P. A. T. DE PE L. P. J. C., având ca obiect pretenții.

    La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, recurentul a depus la dosar, prin fax și prin registratura instanței, concluzii scrise.

    Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

    T. UL

    1. recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1460/_ instanț

a a admis excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată din oficiu.

A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul G. L. cu domiciliul în mun. C. N., str. M., nr. 18-20, ap. 7, jud. C. în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A.

T. DE PE L. P. C. S., C. J. PENTRU S. D. DE P.

P. A. T. DE PE L. P. J. C., în ceea ce privește pretențiile în cuantum de 1100 lei.

A respins ca neîntemeiată acțiunea pentru restul pretențiilor.

Pentru a pronunța acestă hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 2884/2007 pronunțată la data de_ în dosarul civil nr._, irevocabilă prin nerecurare la data de_, acțiunea formulată de reclamantul din prezenta cauză, alături de G. I., în contradictoriu cu C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. DE PE L.

P. C. S., C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. DE PE L. P. J. C. a fost admisă, dispunându-se modificarea Hotărârii nr. 959/_ a Comisiei Județene în sensul de a se valida propunerea Comisiei Locale S. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 16,69 ha teren cu vegetație forestieră, după defunctul G. I., teren situat pe raza satului Stolna, la locul numit Valea Fetii, prin emiterea unui titlu de proprietate

suplimentar în favoarea reclamanților, în completarea suprafeței dobândite de 0,58 ha.

Reclamanții din acel dosar nu au solicitat și nu li s-au acordat cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește suma de 3959 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului civil nr._ s-a reținut că prin sentința civilă nr. 2/2013 pronunțată la data de_, rămasă irevocabilă prin nerecurare la data de_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G. L., alături de G.

I., în contradictoriu cu pârâții C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., Kis I., Kiss Ede Andor și Kiss Peter, Bencze E., Bazso D. Zoltan jr., Bazso D. Elisabeta, Bazso D. Csaba jr., Bazso D. Balazs, Bazso D. Tibor și Baron Josika Ștefan.

A fost obligată pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. să întocmească documentația necesară pentru reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 7,09 ha teren cu vegetație forestieră, pe vechiul amplasament, precum și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. să elibereze reclamanților titlu de proprietate asupra suprafeței de 7,09 ha teren cu vegetație forestieră, pe vechiul amplasament, fiind respinsă acțiunea pentru rest.

Totodată, instanța a obligat pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. la plata în favoarea reclamanților a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a arătat că întrucât soluția este de admitere în parte a acțiunii, va obliga pârâtele comisiile de fond funciar, singurele în culpă procesuală raportat la petitele admise, la plata către reclamanți a sumei de 500 lei reprezentând parte din suma achitată de reclamanți ca onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În cauza de față reclamantul G. L. a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 3959 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, respectiv 2000 lei în onorariu avocațial, 1650 onorariu expert, 309 lei cheltuieli de citare prin publicitate, conform chitanțelor de la filele 6- 11, iar urmare a majorării pretențiilor prin precizarea de acțiune din data de _

, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor și la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din dosarul civil nr._, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert conform chitanțelor depuse la filele 21-23.

Instanța a reținut că potrivit art. 274 C. pr. Civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții";. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită).

Astfel cum reiese din enunțul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pentru recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale judiciară, partea care a câștigat procesul trebuie să facă o cerere expresă.

De asemenea, în temeiul art. 129 alin. 1 C.pr.civ.și art. 1169 Cod.civ, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat.

Cu prioritate instanța a reținut, în ceea ce privește aceste pretenții, că cererea prin care se solicită separat cheltuielile de judecată poate fi formulată în termenul de prescripție de drept comun de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, care curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care cel în cauză a câștigat procesul, aceasta

întrucât aplicabilă este regula prevăzută de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la începutul prescripției pentru ipoteza răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită, în cazul căreia termenul de prescripție curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde pentru ea.

În speță s-a constatat că sentința civilă nr. 2884/2007 pronunțată la data de_ în dosarul civil nr._, a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de_, moment de la care a început să curgă termenul de prescripție.

Este astfel fără relevanță - în condițiile în care litigiu s-a finalizat în mod irevocabil - data de la care sau dacă situația juridică a părții a fost rezolvată și acesta și-a văzut în mod efectiv drepturile realizate.

Prin urmare întrucât termenul de 3 ani de prescripție a dreptului material la acțiune s-a împlinit la_, reclamantul neinvocând vreun caz de întrerupere/suspendare a cursului prescripției, în temeiul art. 3 din Decretul lege nr. 167/1958 instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu, a respins acțiunea reclamantului ca prescrisă în ceea ce privește pretențiile în cuantum de 1100 lei reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul civil nr._ .

În ceea ce privește cheltuielile de judecată din dosarul civil nr._, este de observat că instanța s-a pronunțat asupra acestora în măsura în care au existat la dosar dovezi de efectuare a unor astfel de cheltuieli. Astfel, a reținut că instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii onorariul achitat expertului, dat fiind faptul că la dosar nu au fost depuse chitanțe de plată a onorariului avocațial sau privind efectuarea procedurii de citare prin publicitate și, în considerarea admiterii doar în parte a acțiunii, a obligat pârâtele numai la plata sumei de 500 lei reprezentând parte din onorariul expertului.

Ca urmare reclamantul nu are deschisă calea unei acțiuni separate în ceea ce privește onorariul achitat expertului, eventualele sale nemulțumiri legate de suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată neputând fi analizate decât în căile de atac prevăzute de lege.

Cu privire la celelalte sume de bani solicitate de către reclamant, respectiv onorariul avocațial și cheltuielile privind efectuarea procedurii de citare prin publicitate, acțiunea formulată pe cale separată de către reclamant deși admisibilă, este neîntemeiată.

Astfel, instanța a apreciat că înscrisurile depuse de reclamant în probațiune nu dovedesc împrejurarea că acele sume de bani au fost suportate în dosarul civil nr._ .

Chitanțele de plată a onorariului avocațial poartă date anterioare datei de înregistrare a acțiunii în dosarul civil nr._ și numere de diferite de contracte de asistență juridică.

În mod similar, chitanțele de plată a contravalorii unor anunțuri de citare nu fac dovada că aceste cheltuieli au fost efectuate pentru dosarul civil nr._ .

Având în vedere considerentele de drept și de fapt anterior enunțate, instanța a constatat pretențiile reclamantului neîntemeiate, drept pentru care, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art.998-999 Cod.civ, a respins acțiunea formulată de acesta ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul G. L., solicitând: modificarea sentinței atacate si in urma reținerii cauzei spre rejudecare admiterea acțiunii civile, asa cum aceasta a fost formulata si anume: obligarea paratelor la plata sumei de 3959 lei, reprezentând cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea dosarului cu nr._ Judecătoria Turda, constând in onorariu de avocat, taxe de publicitate si onorariu expert.

În motivarea cererii arată instanței:

Prin acțiunea formulata a solicitat instanței de judecata sa dispună obligarea paratelor la plata sumei de 3959 lei, reprezentând cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea dosarului cu nr._ Judecătoria Turda, constând in onorariu de avocat, taxe de publicitate si onorariu expert.

Ulterior prin precizarea de acțiune depusa la dosarul cauzei la data de _

, și-a majorat pretențiile in sensul de a dispune obligarea celor doua comisii la plata si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 1100 ron generata de soluționarea dosarului_ al Judecătoriei Turda. Arată că nu înțelege sa recureze soluția instantei de respingere a acestor pretenții ca fiind prescrise.

Instanța de fond in sentința pronunțata a respins pretențiile reclamantului reținând "acțiunea formulata pe cale separata de către reclamant desi admisibila este neîntemeiata".

Considera ca acțiunea esta atat admisibila cat si întemeiata, intrucat prin acvirarea dosarului_ al Judecătoriei Turda au fost probate cheltuielile pe care recurentul le-a solicitat in prezenta acțiune întemeiata pe art. 274 CPC, iar reținerile instanței de fond consemnate in sentința pe care înțelege sa o recureze au avut la baza o interpretare eronata a probelor din dosar, respectiv înlăturarea nejustificata a probelor din dosar.

Arată că toate inscrisurile depuse in probatiune reprezintă, fara nici o indoiala, cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea dosarului de fond funciar_ si anume:

  • in ceea ce privește contravaloarea expertizei efectuata in dosarul _

    : am depus in probatiune chitanța de plata seria TTE numărul 4. eliberata de CEC BANK prin care am achitat onorariul de expert pe seama dl ui Morar I. in cuantum de 1150 ron dispus de către instanța de judecata. Aceasta chitanța de plata poarta mențiunea dosarului pentru care a fost efectuata plata si exista depusa in probatiune inclusiv in dosarul_ . Instanța nu analizează in nici un fel aceasta proba, rezumandu-se in motivare doar la dovada si temeinicia anunțurilor publicitare si a onorariului avocațial

  • in dosarul acvirat, se regăsește pentru fiecare termenele dispus, procedura de citare prin publicitate si anume dovada anunțurilor efectuate. Este evident ca pentru fiecare anunț am achitat contravaloarea serviciului de publicitate

- dovada care se face doar cu bonurile fiscale eliberate de Casa de editura N. care editează ziarul Faclia depuse la dosarul cauzei.

Numărul bonurilor fiscale este justificat de numărul de publicații, pe fiecare bon apare mențiunea ";anunț citatie!";, iar datele din bonul fiscal sunt in perioada imediat anterioara apariției fiecărei publicații.

Aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de fond, iar concluzia nejustificata ca aceste solicitări sunt neîntemeiate nu poate fi reținuta fata de depunerea bonurilor fiscale emise de Casa de editura N. care editează ziarul Făclia depus in citarea prin publicitate.

- in ceea ce privește contravaloarea onorariului avocațial achitat pe seama Avocat M. B. (cu delegație in dosarul_ ): a depus in probatiune chitanțele de plata 44/_ si 50/_ .

Cu privire la aceste cheltuieli de judecata, instanța retine ca au fost achitate anterior introducerii acțiunii (_ ) si ca reprezintă contravaloarea unor contracte diferite. Arată că aceste motive nu pot justifica netemeinicia cererii noastre, întrucât avocatul a încheiat cate un contract de asistenta juridica având acelesi obiect (acțiunea de fond funciar ) de fiecare data cand a efectuat plățile onorariului. Rezulta acest aspect si din cuprinsul chitanțelor (numarele contratelor - 44 si 50 sunt identice cu numerele chitanțelor). Mai mult plata intregului onorariu de avocat anterior introducerii acțiunii civile este o practica des intalnita si aici trebuie luata in calcul voința pârtilor de achitare a onorariului in doua transe anterior inceperii demersurilor in fata instanței de judecata.

In acest sens, arată că va incerca pana la primul termen de recurs sa depună in probatiune contractele de asistenta juridica (avocat B. M. a trecut in pnsie de vârsta si pana ini prezent am fost in imposibilitate de a obține aceste contracte)

Precizează că în măsura in care instanța ar fi avut nelămuriri cu privire la inscrisurile depuse in probatiune, in virtutea rolului activ, ar fi trebuit sa puna in discuție aceste aspecte pârtii prezente.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește critica recurentului potrivit căreia în mod eronat prima instanță nu a dispus obligarea pârâtelor la plata contravalorii expertizei topografice efectuate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, în cuantum de 1100 lei tribunalul nu o poate reține ca fiind fondată, întrucât, așa cum rezultă

, din considerentele sentinței civile nr.2/2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda s-a statuat că fiind admise în parte pretențiile reclamanților, urmează a fi obligate pârâtele comisiile de fond funciar, la plata către reclamanți a sumei de 500 lei, reprezentând parte din suma achitată de către reclamanți ca onorariu de expert.

Or, a proceda în sens contrar, în ipoteza avansată de către recurenți, ar însemna a se înfrânge principiul puterii de lucru judecat.

O altă critică adusă sentinței recurate, în sensul că în mod incorect prima instanță nu a acordat cheltuielile efectuate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda în ceea ce privește procedura de citare prin publicitate nu poate fi primită ca fiind fondată, în condițiile în care petitele care vizau proprietarii de carte funciară, citați prin publicitate, au fost respinse în integralitate prin Sentința civilă nr.2/2013.

În ceea ce privește critica privind neacordarea onorariului de avocat achitat în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda tribunalul o găsește fondată doar în parte pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 11 din dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, vol I, împuternicirea avocațială a doamnei avocat B. M. a fost emisă în baza contractului de asistență juridică nr.44/2008, nemaiexistând o altă împuternicire avocațială.

Or, în fața instanței de recurs s-au depus două chitanțe, în cuantum de 1000 lei fiecare, însă doar una dintre chitanță fost emisă în temeiul contractului de asistență juridică nr.44/2008(filele 12, 13 din dosarul de recurs).

În aceste condiții, raportat la soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantului G. L. în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, tribunalul, în temeiul art.312 alin 1 C pr civ va admite în parte recursul declarat de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 1460/_, dosar nr._ a Judecătoriei Turda, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. L. și pe cale de consecință obligă pârâtele C. L. de fond funciar S. și C. J. de fond funciar C. să plătească suma de 400 lei cheltuieli de judecată parțiale ocazionate de soluționarea dos._ al Judecătoriei Turda, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.

În temeiul art.274 C pr civ, tribunalul, va obliga intimații la plata către recurent a sumei de 245 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentate de onorariu avocat și taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 1460/_, dosar nr._ a Judecătoriei Turda, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. L. și pe cale de consecință obligă pârâtele C. L. de fond funciar S. și C. J. de fond funciar C. să plătească suma de 400 lei

cheltuieli de judecată parțiale ocazionate de soluționarea dos._ al Judecătoriei Turda.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Obligă intimații la plata către recurent a sumei de 245 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentate de onorariu avocat și taxă de timbru.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

L. M.

L.M. 10 D. 2013 Red AD/tehn ID

20 decembrie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1183/2013. Pretenții