Sentința civilă nr. 1390/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R. IA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1390/F/2013
Ședința publică din data de 26 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind pe reclamanții J. A., C. C.
E., S. V. D., S. B. A., M. M., SS
și S. O. M.
, și pe pârâții C. Local al M. B.
și S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice
, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 12 aprilie 2013, în prezența reclamanților J.
A., C. Constanța E., S. B. A. și al reprezentantului acestora, avocat M. Stelian, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de azi, 26 aprilie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții J. A., C. C. E. ,
S. V. D., S. B. A., M. M., SS și S. O. M. au chemat în judecată pe pârâții C. Local al M. B. și S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 lei reprezentând contravaloarea imobilelor construcții și teren situate în Unirea la nr. administrativ 5, identificat în C.F.1076-Unirea nr.top.22/1, 22/2 preluat abuziv de către S. R., precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată a pârâților în cazul în care se vor opune admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat că în fapt, imobilele înscrise în C.F.1076-Unirea, nr.top.22/1, 22/2, de natură casă și grădină în intravilan, au aparținut antecesorului reclamanților, S. Emil, fiind preluate în mod abuziv de către S. R. .
Reclamanții au arătat că, întrucât aveau calitatea de moștenitori (fii) ai persoanei deposedată în mod abuziv, au solicitat primarului municipiului B. acordarea unor măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent bănesc pentru imobilele care au aparținut antecesorului acestora.
S-a arătat că, cererea acestora a fost respinsă prin adresa nr. 70748/_ cu motivarea că dreptul de proprietate al antecesorului, S. Emil, nu a fost operat în cartea funciară și prin urmare, nu au făcut dovada calității de proprietar al antecesorului reclamanților.
S-a învederat în acest sens faptul că, în mod cert imobilele teren și construcții mai sus amintite au aparținut antecesorului reclamanților, fiind preluate de la acesta în mod abuziv de către
S. R., întrucât conform înscrisurilor depuse, respectiv adeverința nr. 1910/1991 a rezultat fără putință de tăgadă că antecesorul acestora a deținut imobilele mai sus amintite, acesta figurând cu casa proprie la numărul administrativ 5, fiind împroprietărit cu casa fostului proprietar tabular Taich Matei.
De asemenea, s-a arătat că potrivit articolului 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Jurisprudența CEDO a statuat că privarea de un bun în absența oricărei despăgubiri constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, reținând totodată că în situațiile în care statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de legea interna sunt iluzorii, urmează ca statul să fie obligat
la plata unor despăgubiri bănești.
De altfel, pentru a reține existența unui bun în sensul Convenției, CEDO a atras atenția și asupra articolului 2, alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care prevede în mod expres că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar.
Reclamanții au menționat că, pentru cazul în care nu a mai fost posibilă restituirea în natură a bunului preluat în mod abuziv de către stat, cu sau fără titlu valabil, CEDO a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului. De precizat că CEDO a evidențiat că inconsecvențele și deficiențele legislative au generat o practică neunitară și soluții ale instanțelor judecătorești, care au atras condamnarea S. ui R. pentru încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. l, al Convenției, motivat de faptul că au avut loc o lipsire de proprietate suprapusă peste absența unei despăgubiri adecvate.
În ceea ce a privit procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001 în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, reclamanții au învederat că aceasta contravine dispozițiilor art. l alin. l din Primul Protocol Adițional al Convenției, iar conform art. 20 alin. 2 din Constituția R. iei, au prioritate dispozițiile Convenției ratificată prin Legea nr. 30/1994.
De altfel, în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite s-a pronunțat prin Decizia nr. 33/_ în sensul acordării de prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului în situațiile în care sunt sesizate neconcordanțe între dispozițiile Convenției și o lege specială.
Având în vedere aceste argumente, reclamanții au apreciat acțiunea ca fiind întemeiată și pe cale de consecință au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 lei reprezentând imobilul teren de care antecesorul acestora, S. Emil, a fost deposedat în mod abuziv.
S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. l alin. l din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 20, alin. 2 Constituția R. iei, Legea nr. 30/1994 și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru termenul de judecată din data de_, pârâtul C. local al M. B. a formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a
C. ui local, excepției tardivității introducerii acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că, chiar dacă între motivele de drept ale acțiunii introductive, reclamanții au invocat doar art. 1(1) din Primul Protocol al CEDO, Legea nr. 30/1994 și art. 20(2) din Constituția R. iei, în dezvoltarea motivelor de fapt ale cererii s-au regăsit trimiteri la prevederi ale Legii nr. 10/2001.
S-a apreciat că, speței îi sunt incidente prevederile Legii nr.10/2001 având în vedere că se solicită despăgubiri bănești pentru imobilele construcții și teren situate în Unirea nr. 5.
Astfel, în ceea ce a privit prima excepție invocată, a lipsei calității procesuale pasive, arătându-se că potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, consiliul local reprezintă o autoritate a administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală și rezolvă treburile publice, așa încât nu dispune de un buget propriu pentru a putea fi obligat la plata de despăgubiri, ci doar să aprobe bugetul local al municipiului.
Mai mult, și prevederile Legii nr. 10/2001 au reglementat cui trebuie adresate cererile de restituire, sens în care art. 21(4) statuează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ - teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. Aceste prevederi, coroborate cu cele ale art. 20 și 21(1) din Legea nr. 215/2001 care definesc noțiunea de unitate administrativ - teritorială, susțin excepția invocată, a lipsei calității procesuale pasive, pe care au solicitat să se admită.
Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, s-a precizat că, așa cum au arătat reclamanții, prin adresa nr. 70748/_ le-a fost comunicată Dispoziția nr. 1714/_ a primarului municipiului B. privind soluționarea notificării prin care reclamanta J. A. R. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul construcție și teren situat în intravilanul localității componente Unirea nr.5.
Împotriva modului de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin dispoziția anterior menționată, petenții ar fi putut formula plângere în termen de 30 de zile de la
comunicare, conform art. 26(3) din Legea nr. 10/2001. S-a menționat că, reclamanții nu au formulat o astfel de plângere în termenul legal, motiv pentru care s-a solicitat admiterea excepției tardivității.
Referitor la fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere următoarele:
Prin notificarea nr. 19672/_ formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat, în calitate de moștenitori ai defunctului S. Emil, acordarea de despăgubiri bănești, ulterior restituirea în natură a imobilului construcție și teren situat în Unirea nr. 5 și identificat în CF 1076 nr. top. 22/1 și 22/2.
S-a arătat că, prin Dispoziția nr. 1714/2007 a primarului mun. B. această notificare a fost respinsă ca neîntemeiată, urmare a analizării actelor doveditoare depuse, motivată de faptul că nu a fost făcută dovada calității de moștenitori al fostului proprietar tabular deposedat.
Așa cum s-a menționat, pârâtul a susținut că, împotriva acestui mod de soluționare al notificării petenții nu au formulat plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, așa cum prevede art. 26 din Legea nr. 10/2001 și menționat la art. 3 din dispoziția primarului.
S-a precizat că, chiar dacă prin acțiune s-a solicitat direct despăgubiri bănești pentru imobilul construcție și teren situat în Unirea nr. 5, nu au putut fi înlăturate prevederile legale susmenționate ce au reglementat o procedură specială de restituire, în natură sau în echivalent.
Cât timp dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilelor în litigiu nu a fost recunoscut, s-a apreciat ca neîntemeiată cererea de acordare de despăgubiri pentru acestea.
Or, atâta vreme cât a existat o procedură specială de restituire a imobilelor preluate abuziv, nu a mai fost întemeiată sau chiar admisibilă o cerere directă de acordare de despăgubiri bănești, aceasta fiind și practica Î.C.C.J.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 20-21, art. 23 din Legea nr. 215/2001, republicată; art.
21, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pentru termenul de judecată din data de_, reclamanții au formulat precizare de acțiune, prin care au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 600.000 lei reprezentând contravaloarea imobilelor construcții și teren situate în Unirea la nr. administrativ 5, identificat în C.F.1076-Unirea nr.top.22/1, 22/2 preluat abuziv de către S. R., precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată a pârâților în cazul în care se vor opune admiterii acțiunii, motivele precizării în fapt și în drept fiind aceleași.
La termenul de judecată din data de_, Direcția Generală a F. P. B. - Năsăud a formulat întâmpinare pentru pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care în principal, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că, în considerarea temeiului de drept invocat de reclamanți în acțiunea formulată, respectiv art. 1( 1) din Primul Protocol al CEDO, Legea nr. 30/1994 și art. 20
(2) din Constituția R. iei, în dezvoltarea motivelor de fapt ale cererii se regăsesc trimiteri la Legea nr. 10/2001, a făcut următoarele precizări, mai mult decât necesare în dovedirea lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice. Raportat la prevederile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 "în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B., ori, după caz, a președintelui consiliului județean", invocându-se pe această cale excepția lipsei calității procesual pasive a S. ui
R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se admiterea excepției astfel invocate.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, s-a arătat că, pornind de la obiectul acțiunii civile, o condiție esențială în exercitarea acțiunii civile o are în cauză dreptul la acțiune.
În condițiile în care s-a dorit realizarea dreptului pe calea acțiunii, acesta trebuia să întrunească și să respecte anumite cerințe: - dreptul să fie recunoscut și ocrotit de lege; - să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de legi; - să fie exercitat cu bună-credință și să fie actual, să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Asupra acestei din urmă condiții necesare în exercitarea dreptului la acțiune, s-au precizat susținerile și anume dreptul să fie actual, să nu fie supus unei termen sau condiții suspensive, existând un moment pentru a acționa precum și o regulă stabilită printr-o procedură specială.
S-a menționat că, reclamanții în calitate de moștenitori ai numitului S. Emil au solicitat obligarea S. ui R. precum și a C. ui Local în calitate de pârâți, la plata sumei de 600.000 lei, reprezentând contravaloarea imobilelor construcții și teren situate în Unirea, nr. 5, identificat prin CF 1076-Unirea, nr. top.22/1, 22/2.
Prin Dispoziția nr. 1714/2007 a Primarului mun. B. i s-a respins notificarea formulată ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că aceștia nu au făcut dovada calității de moștenitori ai fostului proprietar tabular.
S-a arătat că, potrivit art. 26 alin 3, în forma nemodificată la acea dată a Legii nr. 10/2001, prevedea "3) decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.";
De asemenea, s-a menționat că, având în vedere faptul că reclamanții nu au atacat în termen legal Dispoziția 1714/2007, acela de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat ca fiind inadmisibilă cererea de acordare a despăgubirilor în cuantum de 600.000 lei, atât timp cât reclamanții nu au urmat calea prevăzută de procedura specială instituită prin Legea nr. 10/2001, aceștia nefiind în nici un mod îndreptățit la acordarea despăgubirilor, dreptul de proprietate al acestora nefiind statuat printr-o hotărâre judecătorească.
În considerarea celor arătate precum și a faptului că dreptul la acțiune nu este unul născut, solicită instanței respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca fiind inadmisibilă.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată.
În considerarea cererii ca fiind admisibilă, în cazul în care instanța nu ar analiza problema acordării măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești prin prisma existenței unei proceduri speciale, prin prisma existenței unei legi speciale, reparatorii, lege care de altfel reglementează cadrul acordării precum și a asigurării resurselor financiare necesare acordării de despăgubiri, s-a solicitat instanței respingerea ca fiind neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanți, urmând a depune un memoriu separat ulterior administrării probelor solicitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art.110-118 Cod procedură civilă, art. mai sus invocate din Legea nr. 10/2001.
În ședința publică din data de_ instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității invocată atât din oficiu, cât si de către pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul reține următoarele:
Obiectul prezentului dosar îl constituie obligarea pârâților la plata sumei de 600.000 lei reprezentând contravaloarea imobilelor construcții și teren situate în Unirea la nr. administrativ 5, identificat în C.F.1076-Unirea nr.top.22/1, 22/2 preluat abuziv de către S. R. .
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanții au formulat cu privire la acest imobil notificarea nr. 19672/_ în temeiul Legii nr. 10/2001 (adresată iniția Prefecturii județului
-Năsăud sub nr. 159/_ - filele 88-89), dar prin Dispoziția nr. 1714/2007 a primarului mun. B. (f.66-67) această notificare a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că nu a fost făcută dovada calității de moștenitori al fostului proprietar tabular deposedat.
Potrivit art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001(în forma în vigoare în anul 2007), decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Reclamanții au recunoscut că nu au atacat Dispoziția nr. 1714/2007, prin care li s-a respins notificarea formulată.
Conform art. 2 din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:
imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;
imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist;
imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, sau în Buletinul Oficial;
imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile;
orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Preluarea de către S. R. a terenurilor aparținând antecesorului reclamanților, s-ar circumscrie aparent situațiilor prevăzute în literelor f-i din textul legal mai sus citat.
Tribunalul apreciază că acțiunea formulată de reclamanții J. A., C. C. E., S.
V. D., S. B. A., M. M., SS și S. O. M. are ca și finalitate acordarea unor despăgubiri pentru imobilele construcții și teren situate în Unirea la nr. administrativ 5, identificat în C.F.1076-Unirea nr.top.22/1, 22/2 prin acțiune directă în instanță bazată pe dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin omiterea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 33/2008, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii. În acest sens este de reținut că în condițiile în care reclamanții nu au uzat de procedura prevăzută de legea specială de reparație, solicitarea privind obligarea la plata unor despăgubiri nu poate fi admisă, dreptul neputând fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare de drept comun, căci s-ar ajunge în acest mod la eludarea prevederilor legii speciale.
Soluționarea unei cereri privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv, întemeiată pe dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar crea astfel posibilitatea, pentru reclamanții J. A., C. C. E., S. V. D., S. B.
A., M. M., SS și S. O. M., care nu au urmat întreaga procedură reglementată de Legea nr.10/2001, de a obține, în afara cadrului legal stabilit prin actul normativ arătat, satisfacerea pretențiilor lor legate de un imobil, care se află sub incidența acestei legi, situație de natură să încalce atât principiul securității raporturilor juridice, cât și principiul prevalenței legii speciale față de legea generală. În cazul de față în mod evident este vorba de imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001, aspect de altfel necontestat de către reclamanți, care au si formulat notificare în baza legii speciale, dar nu au urmat procedura până la capăt, astfel încât se apreciază de tribunal că sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi speciale de reparație, dispoziții ce se aplică prioritar în raport cu dispozițiile legale invocate de reclamanți în acțiune.
Așa cum s-a arătat și mai sus, prin Legea nr. 10/2001 sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art.480 și 481 cod civil sau a altor tipuri de acțiuni cu aceeași finalitate, cum este în cazul de față.
Obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001 face din acest act normativ o lege specială față de dreptul comun al acțiunilor în pretenții, singurul aspect care interesează în aplicarea principiului specialia generalibus derogant fiind existența unei norme speciale și a unei norme generale cu același domeniu de reglementare, situație în care aplicarea normei speciale este obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină. Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Totuși nu s-ar putea reține că în acest mod reclamantei i s-ar fi îngrădit dreptul de acces la justiție, întrucât art.6 din Convenție garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal";, adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere. S-a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.
Legea nr.10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea de dreptul la un tribunal, pentru că împotriva deciziei/dispoziției emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației la instanță, căreia i se oferă o jurisdicție deplină, după cum există posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr.10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, astfel încât este pe deplin asigurat accesul la justiție. Existența Legii nr.10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art.6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este una efectivă.
Prin imposibilitatea de a recurge la acțiuni de drept comun pentru obținerea de despăgubiri pentru privarea de dreptul de proprietate, ulterior apariției Legii nr.10/2001 nu se aduce atingere nici art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, norma arătată garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul urmează să admită excepția inadmisibilității invocată din oficiu și de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice si va respinge acțiunea formulată, ca inadmisibilă. Față de soluția de admitere a excepției inadmisibilității, nu se mai impune analiza celorlalte excepții invocate, respectiv a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepției tardivității.
Raportat la soluția pronunțată și văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, se impune respingerea solicitării reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată din oficiu și de către pârâtul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de reclamanții J. A., cu domiciliul în B., S. C., Nr.9A, jud. B. -Năsăud, C. C. E., cu domiciliul în B., A. M.
, Nr.2, sc. B, ap. 25, jud. B. -Năsăud, S. V. D., cu domiciliul în B., S. C., nr.9, jud.
-Năsăud, S. B. A., cu domiciliul în B., B-dul D., Nr. 31, sc. A, ap. 11, jud. B.
-Năsăud, M. M., cu domiciliul în Dej, str. V., Nr. 30, jud. C., S. STELUȚU, cu domiciliul în B., A. G., Nr. 10, sc. A, ap. 10, jud. B. -Năsăud, S. O. M., cu domiciliul în Dej, S. P., nr. 3B, sc. C, ap. 58, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâții
LOCAL AL M. B., cu sediul în B., P. Centrală, Nr.6, jud. B. -Năsăud și
S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a F. P. B.
-Năsăud, cu sediul în B., S. 1 Decembrie 1918, nr. 6-8, jud. B. -Năsăud.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. M. D.
Red./Dact.
BISz/MD
_ / 11. ex.
| ← Decizia civilă nr. 1183/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 544/2013. Pretenții → |
|---|
