Decizia civilă nr. 3274/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3274/R/2013
Ședința publică din 27 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de pârâta C. L. împotriva deciziei civile nr. 224 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
, privind și pe intimații P. I. ȘI P. E. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat R. A. Samuilă, pârâta intimată P. E. E., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar, recursul fiind astfel legal timbrat. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Pârâta intimată arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești si acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în consecință să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, cu cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosar. Apreciază că motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 1,3,5 și 9 C.proc. civ.
În ce privește pct. 1 și 3 din prevederile art. 304 C.proc. civ. apreciază că instanța nu a fost legal constituită, iar în ce privește pct. 5 din art. 304 C.proc. civ., au fost încălcate normele de procedură referitoare la căile de atac.
Consideră că recursul este admisibil deoarece calea de atac împotriva hotărârilor judecătorești este prevăzută de lege, iar calificarea greșită de către instanță a căii de atac exercitată nu poate priva partea de o cale de atac prevăzută de lege.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.32315/211/_, reclamanții P. I. și P. E. E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. L., să se dispună transformarea obligației de întreținere a pârâtei într-o obligație de a-i plăti acesteia o sumă de bani lunar, echivalentă cu valoarea întreținerii stabilită prin contractul încheiat între părți la data de_ ; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 11937/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte cererea principală formulată de
reclamanții-pârâți P. I. și P. E. E., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă
C. L. . S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.
L., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți P. I. și P. E. E., ca neîntemeiată. A fost transformată obligația de întreținere a pârâtei asumată de reclamanți în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între părți la data de_ într-o obligație de a-i plăti lunar pârâtei (în data de opt a fiecărei luni) o sumă de bani echivalentă cu valoarea întreținerii stabilită prin convenția mai sus menționată, respectiv suma de 400 lei actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data scadenței fiecărei sume lunare, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, și anume _
. și până la data încetării contractului de întreținere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform înscrisului existent la filele 13 - 15 din dosar, între pârâta- reclamantă, în calitate de vânzătoare-întreținută și reclamanții-pârâți, în calitate de întreținători, a fost încheiată o convenție intitulată "contract de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere";, prin care pârâta-reclamantă s-a obligat să le dea reclamanților-pârâți, cu titlu de întreținere, cota sa de proprietate de ½ parte, de sub B+7 și B+9, deținută asupra imobilului situat în C. -N., str. Kovari nr.71A, înscris în CF nr.16801 C., nr. top. 8566/2 și 8567/2, de sub A+4, respectiv teren în suprafață de 157 stj.p. și casă de locuit, cu păstrarea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului "vândut"; cu titlu de întreținere. În schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra cotei-părți din imobilul mai sus menționat, reclamanții-pârâți s-au obligat, la rândul lor, să o întrețină pe pârâta- reclamantă, să o îngrijească zilnic, să-i procure cele necesare traiului, asigurându-i hrana zilnică, spălatul rufelor, curățenia casei, să-i procure ajutor medical la nevoie și medicamente în caz de boală, iar la deces să o înmormânteze potrivit obiceiului locului.
Potrivit convenției părților, valoarea întreținerii a fost stabilită la suma de
4.000.000 ROL lunar. De asemenea, în cuprinsul aceleiași convenții s-a mai stipulat faptul că întreținătorii pot intra în fapt în posesia imobilului mai sus menționat la data perfectării contractului. După cum rezultă atât din răspunsurile la interogatoriu ale părților, cât și din declarația martorelor D. L. și Moga Constanța, reclamanții-pârâți s-au mutat în imobilul ce a făcut obiectul contractului în discuție imediat după încheierea acestuia și până la începutul anului 2007 părțile s-au înțeles foarte bine, neexistând discuții sau conflicte legate de derularea contractului de întreținere încheiat.
În anul 2007 pârâta-reclamantă a introdus pe rolul Judecătoriei C. -N. o acțiune civilă, înregistrată sub nr._, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între părți, precum și evacuarea reclamanților-pârâți din imobil. Ulterior pârâta-reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat în principal constatarea nulității contractului în discuție pentru lipsa de discernământ, lipsa prețului contractului, precum și pentru lipsa formei cerută de lege pentru perfectarea actului, iar, în subsidiar, a fost menținut și petitul din acțiunea introductivă de instanță.
La rândul lor, reclamanții-pârâți au formulat în cadrul acelui dosar o cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea pârâtei-reclamante la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere cu privire la imobilul în litigiu, iar în caz contrar pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic în acest sens, precum și intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu. Prin sentința civilă nr.12358/_ pronunțată în dosarul mai sus menționat a fost respinsă cererea de chemare în judecată
formulată și precizată a pârâtei-reclamante și a fost admisă cererea
reconvențională a reclamanților-pârâți, instanța dispunând obligarea pârâtei- reclamante să încheie cu reclamanții-pârâți un contract autentic de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere având ca obiect imobilul în litigiu, în caz contrar hotărârea pronunțată suplinind consimțământul părților; totodată, s-a dispus și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al contractului în favoarea reclamanților-pârâți, ca bun comun, cu titlu de întreținere.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut ca fiind nefondate susținerile pârâtei-reclamante privind cauzele de nulitate a contractului încheiat între părți. De asemenea, a fost apreciat ca neîntemeiat și capătul de cerere privind rezoluțiunea aceluiași contract. Sub acest din urmă aspect, instanța a reținut că din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că reclamanții-pârâți și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate contractual față de pârâta-reclamantă.
Sentința civilă în discuție a rămas definitivă prin respingerea apelului promovat de pârâta-reclamantă împotriva sa (prin decizia civilă nr.117/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ - filele 5 - 11) și a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta-reclamantă împotriva deciziei pronunțate în apel (prin decizia civilă nr.1913/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar - filele 20 - 28). Anterior finalizării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, mai exact de la sfârșitul lunii ianuarie 2009, reclamanții-pârâți au încetat să mai locuiască în imobilul de pe str. Kovari nr.71A. Referitor la circumstanțele în care s-a produs mutarea acestora din imobil, instanța a reținut ca fiind probate susținerile reclamanților-pârâți conform cărora pârâta-reclamantă a refuzat să-i mai lase să locuiască în imobil începând cu luna februarie 2009. Astfel, aceste susțineri ale reclamanților-pârâți au fost confirmate de martorele D. L. și Moga Constanța, care au arătat că în weekend-ul de la sfârșitul lunii ianuarie 2009, în timp ce reclamanții-pârâți se aflau plecați din localitate, pârâta-reclamantă ajutată de nepotul său și de soția acestuia din urma au scos lucrurile reclamanților-pârâți din camera pe care aceștia o ocupau în imobil, depozitându-le în beci și pe holul casei; de asemenea, aceștia au schimbat yala de la poartă, astfel că la întoarcere reclamanții-pârâți nu au mai putut intra în curtea imobilului. Sub același aspect, și martora Fazacas I. (audiată la propunerea pârâtei-reclamante) a confirmat existența incidentului dintre părți de la începutul anului 2009, arătând că deși nu a fost prezentă în locuința pârâtei-reclamante în weekend-ul în care acesta a avut loc, a aflat însă de la pârâta-reclamantă că aceasta a mutat lucrurile reclamanților din camera unde locuiau, martora precizând că a văzut că o parte din lucrurile reclamanților-pârâți au fost depozitate în vreo doi sau trei saci, care au fost puși pe hol.
În ceea ce privește susținerile pârâtei-reclamante conform cărora reclamanții-pârâți ar fi plecat de bună voie din casa de pe str. Kovari nr.71A încă din luna decembrie 2008, întrucât primiseră o locuință socială, instanța a considerat că acestea nu pot fi reținute, deoarece nu au fost probate. De altfel, chiar pârâta-reclamantă a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr.8 din interogatoriu (fila 60) că în data de_ a mutat lucrurile reclamanților-pârâți din camera unde locuiau aceștia în holul casei, precum și faptul că după data de_ nu le-a mai răspuns la telefon reclamanților-pârâți (răspunsul la întrebarea nr.11). Referitor la relația dintre părți după data de_ instanța a reținut, din declarațiile martorelor D. L. și Moga Constanța, că deși reclamanta a încercat în repetate rânduri (atât pe parcursul derulării prezentului
litigiu, cât și anterior) să-i ducă pârâtei-reclamante alimente, mergând în acest sens la locuința acesteia, pârâta-reclamantă a refuzat de fiecare dată să o
primească în casă. Aceste relatări ale martorelor mai sus menționate se coroborează și cu cele declarate de martora Fazacas I., care a arătat că după ce au plecat din locuința de str. Kovari nr.71A reclamanții-pârâți au sunat-o pe pârâta-reclamantă de mai multe ori, însă aceasta le-a răspuns foarte rar, precum și faptul că după ianuarie 2009 a văzut-o pe reclamanta venind la pârâtă, însă rar și de fiecare dată pârâta a refuzat să-i deschidă ușa.
Ca atare, toate aceste aspecte de fapt conduc la concluzia în sensul că între părțile contractului de întreținere în litigiu s-a produs o ruptură începând cu luna februarie 2009, când reclamanții-pârâți au fost dați afară din imobil de către pârâta-reclamantă, aceasta din urmă refuzând începând cu acea dată să mai primească întreținere din partea reclamanților-pârâți. Având în vedere acest refuz al pârâtei-reclamante de a mai primi întreținere din partea reclamanților-pârâți - ceea ce echivalează practic în ceea ce-i privește pe aceștia din urmă cu o imposibilitate obiectivă de executare în natură a obligației de întreținere pe care și-au asumat-o, imposibilitate care se datorează unei cauze complet străină de vreo culpă a lor, în condițiile în care din întregul probatoriu administrat în cauză nu rezultă niciun element care să indice faptul că deteriorarea relației dintre părți
s-ar datora în vreun fel și comportamentului reclamanților-pârâți față de pârâta- reclamantă sau altor cauze imputabile acestora, ci, dimpotrivă, probele administrate în cauză au relevat faptul că în ciuda atitudinii constante și categorice de refuz de a mai primi în vreo formă întreținere din partea lor, manifestată de pârâta-reclamantă începând cu luna februarie 2009, reclamanții- pârâți au continuat în mod consecvent să încerce să își execute obligațiile asumate prin contract - instanța a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea acestora privind transformarea obligației lor de a presta întreținere pârâtei- reclamante în obligația de a-i plăti lunar acesteia o sumă de bani, întrucât, raportat la caracterul intuitu personae al obligației de întreținere, doar o astfel de modificare a conținutului obligației inițiale asumată de reclamanții-pârâți poate de natură să permită menținerea contractului încheiat între părți. Cât despre solicitarea similară formulată de pârâta-reclamantă pe calea cererii reconvenționale deduse judecății, instanța a considerat că în condițiile în care, pe baza probelor administrate în prezenta cauză, s-a reținut că imposibilitatea de executare în natură a obligației de întreținere ce le incumbă reclamanților-pârâți se datorează exclusiv refuzului acesteia de a mai primi întreținere (și chiar mai mult decât atât, refuzului de a mai comunica cu reclamanții-pârâți), solicitarea pârâtei-reclamante nu poate fi admisă, întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere principiului de drept conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține un beneficiu ("nemo auditur propriam turpitudinem allegans";).
Sub aspectul cuantumului sumei lunare de bani pe care reclamanții-pârâți urmează să o achite pârâtei-reclamante, ca efect al transformării obligației inițiale de întreținere, instanța a reținut că, astfel cum s-a arătat mai sus, părțile în speță au stabilit, printr-o clauză expresă inserată în contract, valoarea întreținerii la suma de 400 lei lunar. Prin urmare, având în vedere că părțile au determinat pe cale convențională valoarea lunară a întreținerii la care s-au obligat reclamanții-pârâți, instanța a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea acestora ca suma lunară de bani pe care urmează să o achite părții adverse ca echivalent în bani al obligației de întreținere să fie determinată prin luarea în considerare a sumei de 400 lei stipulată în contract ca valoare a întreținerii, actualizată cu rata inflației.
Cât despre pretenția pârâtei-reclamante de stabilire a sumei lunare de bani la o valoare care să acopere atât cheltuielile legate de procurarea celor necesare traiului zilnic, cât și cheltuielile cu plata unei persoane care să-i asigure prepararea hranei, spălatul rufelor și curățenia zilnică a casei (respectiv 2000 lei),
instanța a apreciat-o ca nefondată, având în vedere că necesitatea transformării obligației de întreținere în natură într-o obligație de plată a unei sume de bani lunar, în vederea menținerii contractului încheiat între părți, se datorează exclusiv culpei pârâtei-reclamante, care a refuzat în mod nejustificat începând cu luna februarie 2009 să mai primească întreținere din partea reclamanților-pârâți. Or, raportat la această stare de fapt și având în vedere că, astfel cum rezultă din înseși clauzele contractului de întreținere în litigiu, cât și din răspunsurile pârâtei-reclamante la întrebările nr.1 și 2 din interogatoriu, înțelegerea părților a fost în sensul ca toate activitățile gospodărești pe care le implica întreținerea sa
(prepararea hranei, spălatul rufelor, curățenia casei etc.) să fie prestate personal de către reclamanții-pârâți, rezultă că prin stabilirea echivalentului în bani al obligației de întreținere astfel încât acesta să acopere și cheltuielile cu plata unei persoane care să presteze aceste activități în locul reclamanților-pârâți aceștia din urmă ar fi prejudiciați patrimonial, deși nu se află în niciun fel în culpă în ceea ce privește imposibilitatea de executare în continuare a obligație de
întreținere în natură.
Mai mult, având în vedere că veniturile lunare ale familiei reclamanților- pârâți (formată din aceștia și doi copii minori, dintre care unul cu grave probleme de sănătate) sunt în cuantum de 2200 lei (conform susținerilor acestora și înscrisurilor depuse la dosar în acest sens) rezultă că stabilirea echivalentului în bani al obligației de întreținere în maniera solicitată de pârâta-reclamantă ar fi de natură să dea naștere unei obligații pecuniare mult prea împovărătoare pentru reclamanții-pârâți, care ar conduce, cel mai probabil, la o nouă imposibilitate de
executare a contractului din partea acestora. De asemenea, pretenția pârâtei- reclamante apare ca fiind neîntemeiată cu atât mai mult cu cât privarea reclamanților-pârâți de dreptul de a mai locui în imobilul ce a făcut obiectul contractului de întreținere începând cu luna februarie 2009 (drept stipulat în mod expres în cuprinsul convenției) - ceea ce echivalează practic cu o încălcare a contractului de către pârâta-reclamantă sub acest aspect - a fost de natură să-i prejudicieze pe aceștia din punct de vedere patrimonial, întrucât au fost nevoiți să se mute în locuința socială ce le-a fost atribuită de către Primăria Municipiului
C. -N. și să achite cheltuielile comune de întreținere aferente acelui apartament (după cum reiese din listele lunare de întreținere depuse la dosar).
În ceea ce privește data de la care urmează a opera transformarea obligației de întreținere în natură a pârâtei-reclamante cu obligația de a-i achita acesteia o sumă de bani lunară, instanța a considerat ca fiind nejustificată solicitarea pârâtei-reclamante privind obligarea reclamanților-pârâți la plata retroactivă a echivalentului în bani al întreținerii, dat fiind că, astfel cum s-a reținut pe baza probelor administrate în cauză, neexecutarea de către reclamanții-pârâți a obligației de întreținere începând cu luna februarie 2009 s-a datorat exclusiv refuzului nejustificat al pârâtei-reclamante de a mai primi întreținere din partea acestora. Mai mult, însuși demersul judiciar inițiat de reclamanții-pârâți prin prezenta acțiune vizează exclusiv perioada de timp începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu și vreun interval de timp anterior acesteia, astfel că în soluționarea cererii lor - în condițiile în care cererea reconvențională a pârâtei-reclamante se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru considerentele mai sus arătate - aceștia nu ar putea fi obligați să achite vreo sumă de bani ca echivalent al întreținerii pentru o perioadă de timp de dinaintea introducerii acțiunii. Pe de altă parte, nici stabilirea ca dată la care ar urma să opereze transformarea obligației de întreținere în natură într-o obligație de plată lunar a unei sume de bani doar a datei pronunțării prezentei sentințe, conform solicitării reclamanților-pârâți, nu poate fi acceptată, întrucât reclamanții-pârâți și-au manifestat intenția pentru plata unei sume de bani lunare începând cu
data introducerii cererii de chemare în judecată, chiar prin formularea acesteia, motiv pentru care instanța apreciază că data de la care se impune a opera transformarea obligației de întreținere în natură într-o obligație de plată a unei sume de bani lunare este data introducerii acțiunii, respectiv_ .
Cât privește suma concretă pe care reclamanții-pârâți urmează să o achite părții adverse cu titlu de echivalent în bani al obligației de întreținere, întrucât noua obligație de plată a unei sume de bani va opera pentru un interval de timp viitor și nedeterminat și având în vedere fluctuațiile indicelui de inflație, pentru evitarea unor noi posibile litigii privind modificarea cuantumului sumei de bani reprezentând echivalentul obligației de întreținere în funcție de variația ratei inflației, instanța a apreciat ca fiind oportună stabilirea echivalentului în bani al obligației de întreținere la suma convenită de către părți prin contract (respectiv 400 lei), actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data scadenței fiecărei sume lunare, calculată de la data încheierii antecontractului de întreținere, respectiv_ .
Prin decizia civilă nr. 224/R din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca nefondat recursul declarat de C. L. împotriva Sentinței civile nr. 11937/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul.
A fost obligată recurenta să plătească intimaților P. I. și P. E. E. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Cu privire la motivul de recurs ce vizează suma lunară datorată cu titlu de întreținere, tribunalul a apreciat că este nefondat. Potrivit contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între recurentă și intimați la
data de 18 ianuarie 2005, prin care recurenta s-a obligat să transmită în schimbul întreținerii sale dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilului situat în C. -N., str. Kovari, nr.71 A, valoarea întreținerii lunare s-a stabilit de comun acord la 4.000.000 lei vechi, echivalentul a 400 lei. Această valoare reprezintă convenția părților și potrivit dispozițiilor art.969 cod civil obligă părțile la respectarea și executarea ei întocmai.
Nu există nici o regulă consacrată de practică sau stabilită în legislația românească potrivit căreia la reactualizarea acesteia să se facă în raport de evoluția salariului minim pe economie, regula arhicunoscută consacrată legislativ și jurispridențial fiind rata inflației. La stabilirea sumei acordate cu titlul de întreținere, prima instanță nu trebuia să țină cont de starea de sănătate a pârâtei sau alte nevoi speciale ale acesteia. De altfel din probele administrate nici nu rezultă acestea aspect, ci de înțelegerea părților, de suma stabilită de comun acord. De asemenea, nu trebuia și nici u a ținut cont nici de starea materială a reclamanților.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că în mod legal prima instanță a respins cererea cu expertiza de reactualizare a întreținerii prin raportare la evoluția salariului minim brut pe economie.
În ceea ce privește reținerile primei instanțe legate de data la care intimații s-au mutat de pe strada Kovari nr.71 A nu are relevanță semnificativă în prezenta cauză. Astfel, martorii audiați, la fond D. L. și Moga Constanța, ultima vecină cu pârâta au arătat că reclamanții s-au mutat abia după incidentul din luna ianuarie 2009, când reclamanta le-a scos hainele din casă și le-a depozitat pe hol sau la subsolul casei. Martorii au avut cunoștință de faptul că reclamanții au dobândit o locuință, însă au arătat că pe parcursul zilei mergeau la apartament
,făceau baie și se schimbau, iar seara reveneau la locuința pârâtei. Însăși pârâta a recunoscut la interogatoriu cu le-a scos hainele afară întrucât aveau locuință.
Este real că martora Fazacaș I. a arătat că merge zilnic la pârâtă de luni până vineri, exceptând zilele când lipsește din localitate și stă 4 ore /zi începând cu ora 9 dimineața și a mai rar după amiaza ,însă aceasta a arătat că nu-și amintește dacă reclamanții s-au mutat la sfârșitul lunii decembrie 2008 sau în luna ianuarie 2009. Prin urmare, neîntemeiat susține recurenta că reclamanții s- au mutat în luna decembrie 2008. Listele de cheltuieli arată doar câte persoane au plătit cheltuielile nu și faptul că acestea au locuit tot timpul în apartament. Probabil că datorită faptului că în cursul zilei stăteau la apartament, reclamanții s-au înscris cu 4 persoane pentru cheltuielile comune.
De altminteri rezultă fără nici un dubiu că pârâta a refuzat întreținerea și că relațiile părților s-au deteriorat datorită pârâtei ca dorea să lase imobilul dat reclamanților în schimbul întreținerii nepotului său. Martorii au arătat că de nenumărate ori reclamanta s-a deplasat la domiciliul pârâtei cu alimente însă acesta din urmă a refuzat să o primească. Mai mult refuza și să răspundă la telefoanele pe care i le dădeau. În fine, în ceea privește data de la care se datorează întreținerea, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a obligat reclamanții la plata obligației de întreținere transformate într-o sumă de bani de la data formulării cererii de chemare în judecată întrucât probatoriul administrat în cauză a dus la concluzia că s-a ajuns în această situație datorită atitudinii pârâtei. În aceste condiții, a obține întreținere pentru o perioadă anterioară celei din cererea de chemare în judecată, ar însemna ca pârâta să obțină câștig întemeiat pe propria culpă, ceea ce nu este admisibil.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a apreciat că recursul este nefondat, astfel că în temeiul dispozițiilor art.304 pct. 8 și 9 și art.3041Cod de procedură civilă a respins ca nefondat recursul declarat de C.
L. împotriva Sentinței civile nr. 11937/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă a obligat recurenta să plătească intimaților P. I. și P. E. E. suma de 500 lei, cheltuieli de
judecată în recurs.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. L. solicitând casarea deciziei nr. 224/2013 a T. ului C. și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că recursul este admisibil deoarece calea de atac împotriva hotărârilor judecătorești este prevăzută de lege iar calificarea greșită de către instanță a căii de atac nu poate priva partea de calea de atac prevăzută de lege.
O interpretare în sens contrar ar putea conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil inclusiv sub forma liberului acces la justiție care include și garantarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege atâta timp cât hotărârea dată, deși greșită rămâne irevocabilă. S-a invocat în acest sens minuta întocmită de către Comisia pentru unificarea practicii judiciare cu ocazia ședinței din_ .
Obiectul cauzei este transformarea unei obligații de întreținere într-o obligație de plată a unei sume lunare astfel cum se poate observa din petitul principal al cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 32/2008 pronunțată în soluționarea unui RIL a statuat care litigii sunt considerate evaluabile în bani, transformarea unei obligații de întreținere într-o obligație de plată a unei sume lunare neputând fi încadrată în niciuna dintre ipotezele arătate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Nefiind vorba despre un litigiu evaluabil în bani acesta trebuie să parcurgă 3 grade de jurisdicție, de altfel jurisprudența fiind constantă în acest sens.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 1 C.pr.civ.
În probațiune s-au anexat la dosar înscrisuri: minuta întâlnirii dintre conducerea C. și membrii Comisiei de unificare a practicii judiciare cu președintele secției civile de la Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și președinții secțiilor civile conflicte de muncă și asigurări sociale a curților de apel pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din_ ; decizia pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 32/2008 și jurisprudența menționată în cererea de recurs.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare, prezentă în fața instanței intimata P. E. E. solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul declarat de pârâta C. L. împotriva deciziei civile nr.
224 din_ a T. ului C., Curtea reține următoarele:
Singura problemă de drept care trebuie și poate fi tranșată de către instanța de recurs este aceea a căii de atac care poate fi declarată conform legii împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de judecătorie raportat la natura litigiului dedus judecății.
Asupra acestei chestiuni tribunalul s-a pronunțat, din practicaua deciziei civile nr.224/2013 rezultând că s-a apreciat că este vorba despre un litigiu evaluabil în bani, fiind vorba despre executarea unui contract.
Astfel cum rezultă din dosarul de fond, obiectul cererii de chemare în judecată este transformarea obligației de întreținere în obligația de plată a unei sume de bani lunare, conform contractului de întreținere încheiat între părți.
Codul Civil de la 1864, cod aplicabil litigiului de față, nu reglementează contractul de întreținere, fiind vorba de un contract nenumit căruia îi sunt aplicabile regulile generale în materie de obligații, regimul juridic al acestuia fiind consolidat în doctrină și practica judiciară.
De menționat este faptul că deși în Noul Cod Civil contractul de întreținere este reglementat în mod expres, nici aici nu găsim o rezolvare expresă a problemei deduse judecății, fiind expres stipulată la art.2261 posibilitatea înlocuirii întreținerii prin rentă în cazurile prevăzute de text iar la art.2262 regulile aplicabile contractului în această situație.
Deși în lipsa unei reglementări exprese se pune într-adevăr problema modului de evaluare al obiectului litigiului, în mod cert acesta nu este unul neevaluabil în bani astfel cum se susține de către pârâta recurentă.
În cazul concret dedus judecății executarea contractului impune în primul rând prestarea întreținerii în natură în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra unei cote părți dintr-un imobil, în contractul încheiat între părți rezultând că întreținerea a fost evaluată în bani de către părți la suma de 400 lei lunar, sumă avută în vedere de către instanță la soluționarea cererii de chemare în judecată. Această sumă trebuie avută în vedere la stabilirea valorii litigiului, rezultând cu certitudine că indiferent de durata obligației reclamanților, respectiv pe durata vieții pârâtei, aceasta nu poate depăși 100.000 lei pentru a se pune problema căii de atac a apelului conform art.2821C.pr.civ. De altfel problema valorii litigiului nu s-a pus, teza susținută de către pârâtă fiind aceea a caracterului neevaluabil în bani al obiectului cererii de chemare în judecată.
Decizia în interesul legii nr.32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu se referă la litigii având acest obiect, neavând deci relevanță în cauză. Nici jurisprudența invocată în cererea de recurs nu tratează în mod expres această chestiune, a caracterului evaluabil sau nu în bani a litigiului, faptul că s- au parcurs în unele cauze similare trei grade de jurisdicție nefiind un argument pertinent în acest sens.
Rezultă deci că în mod corect a fost calificată calea de atac de către tribunal ca fiind recursul, iar nu apelul, litigiul fiind deci tranșat prin decizie irevocabilă de către tribunal.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâta C. L. împotriva deciziei civile nr. 224 din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C. L. împotriva deciziei civile nr. 224 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | |
ANA I. A. | C. | A. A. C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.recurs: A.S.Seleșiu, D.Tatu, V.G. Jud.fond: D. G. R.
| ← Decizia civilă nr. 813/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 408/2013. Pretenții → |
|---|
