Decizia civilă nr. 973/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 973/2013
Ședința publică din 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D. -D.
Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta S.C. P. DE F. S.R.L., cu sediul în orașul Ș. S., str. G. C., nr. 3, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 477 din 09 aprilie 2013, pronunțată de J. Ș. S. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă administratorul S.C.
P. de F. S.R.L. Ș. S. - d-nul P. Silvășan Aurel, lipsă fiind intimata S.
de R. - B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 187 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și competența, constată că potrivit dispozițiilor art. 159¹ Cod procedură civilă este competentă să judece cauza și învederează reprezentantului recurentei faptul că trebuie să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 13,19 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Reprezentantul recurentei arată că va achita taxele dispuse până la terminarea dezbaterilor și nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Recurentul solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, arată că nu are receptor radio și consideră că nu trebuie să plătească ceea ce nu are.
Instanța în raport cu obiectul cererii, a actelor depuse la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. nr. 477 din 09 aprilie 2013, pronunțată de J. Ș.
în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.
de R. B., împotriva pârâtei S.C. P. de F. S.R.L. - Ș. S., și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 253,70 lei cu titlu de preț al serviciilor prestate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform facturilor fiscale, depuse la dosarul cauzei, pârâta datorează reclamantei suma de 220 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de
radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011 la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 33,70 lei.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 41/1994, reclamanta S. R. de R. este obligată să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
Veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art. 40 alin. 1 lit. b) și c) din același act normativ, printre altele, din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate. Conform art. 40 alin.3, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Potrivit art. 5 alin.1 din H.G. nr. 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica"; S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
Art. 6 din H.G. nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
Împotriva acestei sentințe pârâta S.C. P. de F. S.R.L. - Ș. S. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia casarea sentinței recurate și în consecință modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta apreciază că hotărârea pronunțată nu este legală și temeinică, întrucât prima instanță nu a verificat apărările formulate de pârâtă și temeinicia susținerilor reclamantei.
Recurenta menționează că cele două Hotărâri de Guvern HG nr. 977/2003 și nr. 978/2003 au fost atacate prin acțiuni în anulare, iar jurisprudența în materie și practica unitară ce decurge din decizia dată în acest caz de I. trebuia avută în vedere de către instanța de fond.
Prin decizia Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată a fost respinsă cu motivarea că ,,obligația prevăzută de acest text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de serviciile publice respective";.
Din coroborarea dispozițiilor Constituției și cu cele ale Legii 41/1994, ale HG nr. 977/2003, recurenta arată că pretențiile formulate nu pot fi solicitate decât persoanelor care beneficiază de acest serviciu efectiv.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiat motivul de recurs invocat de pârâta S.C. P. de F. S.R.L.
- Ș. S., întrucât este adevărat că prin Decizia civilă nr. 2102/_ a Înaltei
Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios Administrativ și Fiscal, instanța a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003.
Numai că Guvernul României a emis o nouă hotărâre cu nr. 1012/_ prin care legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 iar conținutul articolului are următorul cuprins că: persoanele juridice cu sediul în România care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale. Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Și pe fondul cauzei acțiunea reclamantei este întemeiată deoarece potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin urmare toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile au calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994, art. 40 alin. 3, iar Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul art. susmenționat este constituțional.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1930/_ s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, ținând seama și de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Rezultă deci că, Decizia Curții Constituționale a clarificat problema obligativității plății taxei indiferent de deținerea sau nu de receptoare iar prevederile art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/1994 nu contravin celor prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 1930/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar, obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Sintagma -beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o.
Este de reținut că obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție.
De altfel art. 56 alin. 1 din Constituție instituție obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Așa încât, din cele arătate, rezultă obligativitatea societății pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Aceste considerente fac astfel ca recursul petentei să fie nefondat, urmând ca acesta să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. P. de F. S.R.L. Ș.
, contra sentinței civile nr. 477 din_ a Judecătoriei Ș. S. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
D. G. | K. | M. I. | D. | C. P. | E. |
Red. KM/_ / dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond S. L.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 408/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 222/2013. Pretenții → |
|---|
