Decizia civilă nr. 1190/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1190/R/2013
Ședința publică de la 04 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. R. G. Judecător O. -C. T. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent C. L. DE F. F.
T. DE J., împotriva Sentinței civile nr. 2/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, privind și pe intimat C. N. P., intimat C. A. - decedat, intimat S. Z. M. născ. C., intimat C. J. C. PENTRU S. D. DE P. A. T., intimat C. M. J. E. PRIN
M. R. I., intimat C. E. PRIN M. R. I., intimat C. M. PRIN M.
R. I., având ca obiect fond funciar DOS._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:
reprezentanta recurentei, c.j. Voichița Naiana M. Lipsă fiind:
intimat Intimat - C. J. C. PENTRU S. D. DE P. A. T.
recurent Revizuent - C. L. DE F. F. T. DE J.
intimat Intimat - C. E. PRIN M. R. I.
intimat Intimat - C. M. PRIN M. R. I.
intimat Intimat - C. M. J. E. PRIN M. R. I.
intimat Intimat - C. N. P.
intimat Intimat - S. Z. M. născ. C. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar cerere din partea intimatului C. N. prin care solicită comunicarea Sentinței civile nr. 2/2012 pronunțată de Judecătoria Turda.
La data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului C.
prin care solicită respingerea recursului.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentei.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are alte cereri în probațiune. Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, s-a respins cererea de revizuire formulata de revizuienta C.
L. pentru S. D. de P. asupra T. T. de J. în contradictoriu cu intimații C. J. pentru S. D. de P. asupra T.
C., C. N. P., C. Zsuzsanna M., C. M. - J. -E., C. E. și C.
M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară ce poate fi formulată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege la art. 322 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres prevăzute de pct. 1-9 ale aceluiași articol.
După cum rezultă din dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, pentru a fi aplicabil acest text legal, înscrisurile doveditoare noi trebuie, fie să fie "reținute de către partea potrivnică";, fie să nu fi putut fi "înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților";. Prin urmare, în sensul art. 322 pct. 5 C.pr.civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de "un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții";. Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care l-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții (care, de asemenea, a împiedicat administrarea).
Nu este întrunită ipoteza textului de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat. În prezenta cauză, nici una din ipotezele prevăzute în mod alternativ nu este îndeplinită.
Prima ipoteză stabilește că înscrisul trebuie să fie "reținut"; de partea potrivnică. Pentru a se putea aprecia că un înscris a fost "reținut"; de partea potrivnică este imperios necesar ca în fața instanței să se fi dezbătut problematica locului în care s-ar afla respectivul înscris, dezbateri în cadrul cărora partea potrivnică să declare în mod nereal că nu este în posesia acelui document. Astfel, "înscrisul reținut"; este înscrisul "secret";, "ținut ascuns";, "nedezvăluit";
de către partea adversă. Nu întâmplător legiuitorul a folosit verbul "reținut"; iar nu
"deținut"; sau "depozitat"; deoarece în aceste ultime ipoteze (deținere, depozitare) nu se pune problema unei acțiuni oculte a părții potrivnice care, pentru a nu pierde procesul, neagă existența înscrisului în posesia sa.
În speța de față nu se poate considera că înscrisurile invocate în cererea de revizuire ar fi fost "reținute"; de intimați atât timp cât nu s-a dezbătut niciodată pe parcursul procesului problematica locului unde s-ar afla înscrisurile respective. În aceste circumstanțe nu se poate considera în nici un caz că înscrisurile invocate prin cererea de revizuire ar fi fost "reținute"; de partea potrivnică, intimații
C. J. pentru S. D. de P. asupra T. C., C. N. P.
, C. Zsuzsanna M., C. M. - J. -E., C. E., C. M. . Nici cea de-a doua ipoteză (înscrisurile nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților) nu este îndeplinită, fiind de observat în acest sens faptul că prin cererea de revizuire nu s-a invocat sau dovedit existența unei cauze de forță majoră, de natură să pună revizuenta într-o imposibilitate obiectivă de a înfățișa instanței înscrisul invocat. Or, înscrisul invocat ca temei al revizuirii legitimează aceasta cale procesuala doar daca se face dovada imposibilității de prezentare in fata instanței a carei hotărâre se ataca.
Mai mult, instanța a constatat că revizuienta, fiind o instituție publică, era în situația de a putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare înscrisurile indicate in cuprinsul cererii de revizuire, în măsura în care le considera relevante pentru obținerea de consecințe juridice.
Astfel, decesul lui Galfalvy-C. A. -N. a fost înregistrat într-un registru public, respectiv registrul de naștere ținut de către serviciul de stare civilă al mun. Târgu - Mureș, iar în cuprinsul înscrisului sub semnătura privată denumit
"declarație";, datat 13 martie 2002 este inserată mențiunea că actul a fost întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, respectiv C. A. și reprezentantul Primăriei T. de J., primarul Sasa Valer, care are și calitatea de
președintele al Comisiei local pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit art. 12 din Legea nr 18/1991.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța a constatat că motivul de revizuire este lipsit de temei, împrejurare în care cererea de revizuire a fost respinsă în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta C. L. de F.
F. T. de J. , solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de revizuire formulată.
În motivarea cererii învederează instanței că judecătoria nu a motivat sentința, de asemenea, arată că la data pronunțării hotărârilor judecătorești de către prima instanță și instanța de recurs, reclamantul Galfalvy-C. A. -N. era decedat, astfel că aceste hotărâri precum și toate actele de procedură săvârșite de instanțe ulterior decesului în discuție sunt lovite de nulitate absolută în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ..
Totodată în aceeași perioadă de timp în încercarea de a-și efectiviza dreptul de proprietate urmare a donației făcute de bunicul petenților C. N., dobânditoarele Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și C. ului și Mănăstirea din comuna T. de J., satul Pădureni, județul C., au constatat existența unei imposibilități obiective de înfăptuire, fiind emis titlul de proprietate nr. 21702/_ pentru suprafața de 1 ha și 7892 mp, unde este cuprinsă și suprafața donată, sola 54, parcela 51/2.
În drept, se invocă prev. art. 105 alin. 2, art. 304 pct. 7 - 9, art. 304 ind. 1,
art. 322 pct. 5 și urm., art. 328 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimații C. N. P., C. M. J. ,
C. E. și C. M. au solicitat respingerea recursului (f. 16), arătând în esență că motivele invocate nu se încadrează în cele reglementate de art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
În drept, se invocă prevederile art. 71, art. 322 pct. 4, 5, art. 304 pct. 7 - 9 C.pr.civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 coroborat cu art. 304 ind. 1 C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește prima critică formulată, referitoare la nemotivarea sentinței, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care prima instanță s-a aplecat asupra detalierii condițiilor necesare pentru admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 5 C.pr.civ., așa cum rezultă din cele menționate anterior.
În ceea ce privește critica privind fondul cauzei, tribunalul constată că practic nu se aduce o critică efectivă la motivarea sentinței în discuție, ci se reiterează succesiunea evenimentelor din perspectiva decesului unei părți și mai apoi a realizării unei donații privind o parte din terenul care a făcut obiectul reconstituirii.
Cu toate acestea, este de remarcat că prin hotărârea judecătorească care face obiectul revizuirii s-a admis plângerea formulată de către petenții C. N. P. ,
C. A. și S. Zsuzsanna M. împotriva Comisiei locale T. de J. și Comisiei Județene, constatându-se nulitatea hotărârii emise de către C. județeană și dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenților asupra unei suprafețe de 182.632 mp.
Decesul uneia din părți pe parcursul soluționării plângerii de fond funciar neadus la cunoștință Comisiei locale urmat de neprezentarea actului de deces nu constituie evident un motiv de revizuire, așa cum în mod temeinic și legal a reținut prima instanță, fiind fără putință de tăgadă că acest act nu a fost nici reținut de partea potrivnică și nici nu a existat o imposibilitate absolută de prezentare în condițiile în care registrele privind actele de stare civilă sunt publice, orice persoană interesată putând obține date referitoare la mențiunile existente.
Conduita culpabilă a petenților din acest dosar de neînvederare a decesului nu poate fi sancționată pe calea revizuirii din perspectiva textului de lege invocat. De asemenea, nici eventualele promisiuni de înstrăinăre asupra unei părți
din terenul care a făcut obiectul reconstituirii nu prezintă relevanță nefiind un înscris determinant actul constatator, atâta timp cât reconstituirea dreptului de proprietate se realizează în favoarea persoanelor îndreptățite și nu afectează fondul dreptului, eventualele promisiuni de înstrăinare ale acestora urmând a fi valorificate ulterior de către persoanele interesate.
Față de cele ce preced, tribunalul va menține soluția judecătoriei. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta C. L. de F. F.
T. de J., împotriva Sentinței civile nr. 2 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 D. 2013.
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, C. -S. Ș. |
Red.dact.O.T./C.Ț.
2 ex/_
Jud.fond. F. C. J. - Jud. Turda
← Încheierea civilă nr. 433/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 76/2013. Fond funciar → |
---|