Încheierea civilă nr. 154/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 154/CC/R/2013

Ședința camerei de consiliu de la 22 Mai 2013 Completul compus din:

Președinte C. -A. C. Judecător O. R. G. Judecător A. -F. D. Grefier L. C.

S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată de judecător C. V. B. .

Soluționarea cererii are loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

Instanța lasă cauza în pronunțare, în baza actelor de la dosar.

T. UL

Deliberând, constată că prin declarația formulată la data de _

, d-na judecător C. V. B. a arătat că înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului civil nr._, având în vedere cererea de recuzare depusă de recurentul S. I. L., din care rezultă că este pusă la îndoială imparțialitatea sa, pe considerentul că a mai pronunțat hotărâri în litigiul de față.

Analizând cererea judecătorului, prin raportare la dispozițiilor art. 26 și 27 pct. 7 C.pr.civ, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, întrucât d-na judecător C. V. B. a făcut parte din completul care a pronunțat Decizia civilă nr. 372/R/2008 dată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe recurentul din prezenta cauză.

În plus, în recursul formulat în prezentul dosar, recurentul arată că este nemulțumit de conținutul Deciziei civile nr. 372/R/2008 a T. ului C. și a depus o cerere prin care a solicitat ca din complet să nu facă parte d-na judecător C. V. B. .

Abținerea, reglementată de C.pr.civ ca un incident procedural, este posibilitatea recunoscută de lege judecătorului de a solicita îndepărtarea sa de la soluționarea unei cauze în cazul în care apreciază că se află în una dintre situațiile prevăzute de art. 24 sau art. 27 C.p.c.

Motivul de abținere invocat de către d-na judecător este cel prevăzut de art. 27 pct. 7 C.pr.civ. și este întemeiat, având în vedere necesitatea desfășurării obiective și imparțiale a actului de justiție.

Față de aceste împrejurări, instanța va admite cererea de abținere, în baza art. 34 al. 1 C.pr.civ.

Din acest considerent, cererea de abținere urmează să fie admisă, încuviințându-se retragerea d-nei judecător C. V. B. de la soluționarea dosarului nr._, iar potrivit dispozițiilor art. 98 al. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor, va fi înlocuită în complet cu d-ul judecător A. F. D. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Admite declarația de abținere formulată de d-na judecător C.

V. B., cauza urmând a fi soluționată de d-nii judecători C. A.

C., O. R. G. și A. F. D. . Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

O. R. G.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

L. C.

O.R.G. 28 Mai 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 154/2013. Fond funciar