Decizia civilă nr. 120/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ NR.120/R/2013
Ședința publică din data de 6 martie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. -L. B., judecător JUDECĂTOR: G. -C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. -I. A B.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâții P. V. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 2347/2012, pronunțată la data de_ de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta recurentă P. M. asistată de avocat Bilan I., cu împuternicire avocațială la dosar și pentru intervenienții- intimați P. I., P. M. (M. ) se prezintă avocat Săsărman Gavril cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul-recurent P. V., reclamanții-intimați P. I., P.
R. și intervenienții - intimații P. I., P. M. ( M. ). Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul de registratură, întâmpinare de către intimații P. I. și P. M. (M. ), prin care se solicită respingerea recursului ca nefiind întemeiat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în trei exemplare.
Un exemplar de pe întâmpinare s-a comunicat reprezentantului recurenților.
Reprezentantul recurenților, avocat Bilan I., depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Tribunalul constată că recursul declarat a fost în termen legal formulat, a fost motivat, comunicat și legal timbrat.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu sunt cereri prealabile soluționării recursului dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul reprezentanților părților în susținere.
Reprezentantul recurenților, avocat Bilan I., solicită în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în ședință, modificarea hotărârii recurate, în principal, respingerea cererii de intervenție formulată de intervenienții P. I. junior și P.
M. (M. ) ca nefondată, iar în subsidiar, admiterea în parte a cererii de intervenție și pe cale de consecință să fie obligați pârâții să monteze poarta metalică pe aliniamentul 1- L din completarea raportului de expertiză întocmit de expertul P. Viorel, a fi obligați reclamanții P. I. senior și P. R. la plata sumei de 2800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorarii de avocat în toate fazele procesuale și onorarii expert, reducerea cheltuielilor de judecată acordate intervenienților la instanța de fond la suma de 1.400 lei, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, potrivit înscrisurilor justificative pe care le depune la dosar.
Reprezentantul intervenienților-intimați, avocat Săsărman Gavril, solicită respingerea recursului ca nefiind întemeiat pentru motivele arătate în scris în întâmpinare și pe care le susține în ședință, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, sens în care depune la dosar chitanță justificativă.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 2347/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de
reclamanții P. I. și P. R. în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. M. , s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții
P. I. și P. M. (M. ) în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. M. și în consecință s-a dispus obligarea pârâților să demonteze poarta metalică edificată în prezent pe terenul proprietatea intervenienților, înscris în CF 5500 M. nr. top. 1866/1, amplasată între punctele 2-5 pe planul de amplasament de la fila 132 din completarea la raportul de expertiză întocmită de expert P. Viorel (f. 131-132), în caz contrar fiind îndrituiți intervenienții să o demonteze, pe cheltuiala pârâților.
S-a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata în favoarea intervenienților a sumei de 2008,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a luat act de faptul că la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2009 reclamanta-reconvențional P. M. a renunțat la judecată împotriva pârâților- reconvenționali P. I., P. M. (M. ), P. I. și P. R., cu privire la cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune și partaj; că la termenul de judecată din data de 9 mai 2010, prin încheierea pronunțată la acea dată, s-a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune și partaj, formulată de reclamantul-reconvențional P. V., în contradictoriu cu aceeași pârâți-reconvenționali.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților-reconvenționali de obligare a pârâților-reconvențional la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că la data de_, prezentă personal în instanță reclamanta-reconvențional P. M. a declarat că renunță la judecată împotriva pârâților- reconvenționali P. I., P. M. (M. ) P. I. și P. R. cu privirea la cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune și partaj.
Deoarece deși inițial reprezentantul pârâtului P. V. a arătat că și acesta renunță la judecata cererii reconvenționale, însă acesta nu și-a exprimat poziția personal în instanță și nici nu s-a depus la dosar vreun înscris în acest sens ori, o procură specială de reprezentare dată către reprezentantul său ales, s-a pus în vedere acestui pârât reclamant-reconvențional necesitatea achitării unei taxe judiciare de timbru raportat la valoarea imobilului și calculată pentru ambele petite (uzucapiune și partaj), și s-au acordat termene repetate în acest sens.
Întrucât reclamantul-reconvențional nu și-a îndeplinit această obligație prin încheierea din_ s-a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune și partaj al imobilului în litigiu conform înțelegerii intervenită în fața Primăriei M. potrivit înscrisului de la fila 15 din primul dosar.
Tot în rejudecare, raportat la îndrumările date prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unor noi completări la raportul de expertiză pentru ca la întocmirea acestora expertul P. Viorel să aibă în vedere identificările efectuate de expertul Târlă Pavel în dosarul nr. 1543/2006 al Judecătoria Năsăud și, totodată s-a efectuat și o cercetare locală.
Cu prilejul cercetării locale, la fața locului instanța a constatat că în prezent există edificată o poartă metalică pe partea laterală a casei reclamanților și la intrarea spre curtea casei pârâților și spre anexele gospodărești ale acestora.
Această poartă metalică are în prezent amplasamentul situat pe planul de ansamblu de la fila 132 între punctele 2-5, și care corespund și schiței întocmite cu prilejul cercetării locale a instanței din data de 6 iulie 2012 (f. 126).
Tot cu prilejul cercetării locale s-a constatat înfipt în pământ un țăruș cu privire la care toate părțile prezente la cercetarea locală au declarat că a fost montat de executorul judecătoresc cu prilejul executării silite a sentinței civile nr. 1014/2003 dată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 1543/2003 și cu amplasamentul evidențiat pe schița întocmită de instanță la fila 126 și care, corespunde pe planul de amplasament întocmit de expert la fila 132 punctului ,,L’’.
În ceea ce privește respectarea de către expertul P. Viorel și a măsurătorilor efectuate de expert Târlă Pavel, cu prilejul cercetării locale s-a constatat că acestea au fost respectate și până în prezent raportat la faptul că zidul din spatele casei reclamanților este situat în continuarea fundației acestuia, fundație care este ieșită în
relief față de zidul peretelui. Confuzia a fost astfel generată de diferența dintre linia exterioară a fundației casei reclamanților și linia exterioară a peretelui acesteia.
Cu prilejul cercetării locale, părțile prezente la măsurători au declarat că se împacă și ajung la o înțelegere în sensul că pârâții sunt de acord să-și retragă stâlpul porții din locul existent în prezent (pct. 5 din planul de ansamblu de la fila 132) pe locul unde se află țărușul metalic vechi al executorului judecătoresc respectiv, cel marcat pe același plan de ansamblu sub punctul ,,L’’, să-și desființeze stratul de flori pe care pârâții l-au plasat pe o suprafață de 8 mp materializată pe planul de amplasament de la fila 132 sub S1 și, în schimb, reclamanții au fost de acord ca linia gardului dintre terenul pe care se află casa lor și cel în litigiu, pe care pârâții au instituită o servitute de trecere potrivit sentinței civile nr. 2262/2001 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 442/2001 (f. 15-20) și care în fapt constituie tot proprietatea tabulară a reclamanților (fond aservit), să urmeze aliniamentul L-M de pe planul de amplasament de la fila 132, fiind astfel de acord ca în spatele casei lor, spre punctul M linia de demarcație să se îngusteze față de servitutea de trecere stabilită prin sentința civilă susmenționată.
Totodată, reclamanții au fost de acord ca la rândul lor, să-și modifice deschizătura porții spre intrarea în curtea casei lor (respectiv cea situată între casa reclamanților și anexa lor gospodărească), înspre interiorul curții, și nu înspre exterior (spre stradă) așa cum se face în prezent, și cum s-a constatat la fața locului. Intervenienții însă nu au fost prezenți al această înțelegere, iar această poartă a reclamanților nu a format obiectul litigiului. Cu toate acestea, s-a pus în vedere de către instanță posibilitatea încheierii unei tranzacții asupra cărora părțile prezente la cercetarea locală au convenit și, cu toate că s-a acordat termen în acest sens, tranzacția nu a fost încheiată. Câtă vreme nici în fața instanței nu s-au prezentat toate părțile personal, nu s-a putut lua act în mod legal de către instanță de această înțelegere motiv pentru care, în final, s-a impus analizarea cauzei pe fondul său.
În concluzie, instanța a reținut că terenul cu nr. top 1866/1 din CF 5500 M. a constituit inițial proprietatea reclamanților P. I. și P. R. .
Pe parcursul procesului situația de CF s-a schimbat astfel că, în prezent proprietarii tabulari ai acestui teren sunt intervenienții P. I. și P. M. .
În aceste împrejurări, acțiunea promovată de reclamanți nu se mai justifică, atât timp cât reclamanții nu mai au calitatea de proprietari tabulari ai terenului pe care aceștia au invocat că se află poarta metalică edificată de pârâți.
Așa cum rezultă din coroborarea probelor administrate la dosar respectiv, raportul de expertiză întocmit de expert P. Viorel (f. 72-82) și mai ales completarea la acest raport de la filele 131-132, instanța a reținut că terenul cu nr. top 1866/1 este în prezent proprietatea intervenienților dobândită cu titlu de întreținere de la reclamanți așa cum rezultă din extrasul de CF de la fila 94 din dosarul nr._ .
Terenul are suprafața de 206 mp și pe acesta se află instituită servitute de trecere în favoarea imobilelor cu nr. top 1867/1/1 și 1867/1/2 aflate în folosința pârâților.
Urmare a faptului că beneficiază de această servitute de trecere, pârâții au edificat o poartă metalică între punctele 2-5 pe planul de ansamblu de al fila 132.
Deși între părți s-a mai purtat un proces ce a format obiectul dosarului nr. 1543/2003 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2014/2003 și cu toate că această sentință este opozabilă atât intervenienților, ca dobânditori ai imobilului fond aservit de la reclamanții P. I. și P. R. (ce au avut calitatea de parte în primul dosar invocat), cât și pârâtului P. V. ce a fost și el parte în acel dosar și cu toate că sentința civilă nr. 2014/2003 a fost pusă în executare, țărușul înfipt cu prilejul executării silite de executorul judecătoresc regăsindu-se în teren așa cum s-a constatat și cu prilejul cercetării locale, totuși pârâții au montat această poartă metalică pe aliniamentul redat mai sus, invocând o pretinsă înțelegere intervenită între ei și reclamanți în fața Primăriei comunei M., despre care declară că a fost încheiată în anul 2003.
Această apărare nu poate fi luată în vedere de către instanță, deoarece sentința civilă nr. 2014/2003 este ulterioară acestei înțelegeri și prin această sentință civilă situația juridică a terenului a fost clarificată cu autoritate de lucru judecat, fiind obligatorie părților cărora, pentru motivele redate mai sus, le este opozabilă.
Deși pârâții, cu prilejul cercetării locale au convenit să mute stâlpul porții de la punctul 5 de pe planul de amplasament de la fila 132 la punctul ,,L’’ ce corespunde locului unde este înfipt țărușul de executorul judecătoresc în așa fel încât în final poarta să aibă configurația stabilită între punctele 1-L pe planul de amplasament de la fila 132, totuși nu s-au conformat.
În aceste condiții, și în lipsa încheierii unei tranzacții, având în vedere că instanța este sesizată cu o cererea de demolare a porții și nu de mutare a acesteia pe alt amplasament, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții P. I. și P. M. (M. ), fiind obligați pârâții să demonteze această poartă în caz contrar, fiind îndrituiți intervenienții să o demonteze, pe cheltuiala pârâților.
În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de faptul că reclamanta- reconvențional a renunțat la judecata cererii reconvenționale având ca obiect uzucapiune și partaj.
De asemenea, având în vedere că reclamantul-reconvențional P. V. nu a achitat taxă judiciară de timbru în cuantumul final stabilit de instanță pentru ambele petite ale cererii reconvenționale, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 s-a luat act de faptul că prin încheierea din_ s-a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională.
Deoarece culpa procesuală le revine, potrivit art. 274 Cod procedură civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților, de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, s-a respins cererea reclamanților- reconvențional de obligare a pârâților-reconvențional la cheltuieli de judecată.
În fine, în baza art. 274 și art. 277 Cod procedură civilă, au fost obligați pârâții, în solidar să le plătească intervenienților suma de 2008,3 lei cheltuieli de judecată din care, suma de 600 lei reprezintă contravaloare onorar avocat în recurs (f. 30/dos tribunal), suma de 600 lei reprezintă contravaloarea onorar avocat în rejudecare (din totalul de 1200 lei potrivit chitanței de la dosar cu mențiunea că în suma totală se include și contravaloarea onorar avocat achitat de reclamanți, care nu s-a acordat), 800 lei reprezintă contravaloarea onorar expert în rejudecare (f. 19 și 89), și 8,3 lei reprezintă contravaloarea taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de intervenție, achitate în primul dosar (f. 28). S-a precizat faptul că nu s-au inclus în cheltuielile de judecată ale intervenienților și contravaloarea expertizei efectuată în prima etapă procesuală, deoarece așa cum rezultă din chitanțele din primul dosar acestea au fost suportate de reclamanți, cărora li s-a respins acțiunea.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.1073 raportat la art. 1075 și art. 1077 din vechiul Cod civil, în vigoare la data sesizării instanței, art. 246, art. 274 și art. 277 Cod procedură civilă, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii cererii de intervenție formulată, în subsidiar, în sensul admiterii cererii de intervenție și obligării pârâților să monteze poarta metalică pe aliniamentul 1-L; obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.800 lei în favoarea pârâților, reprezentând onorariu de avocat în recurs și în rejudecare, onorariu de expert; reducerii cheltuielilor de judecată acordate intervenienților la suma de 1.400 lei, cu plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2014/2003 a Judecătoriei Năsăud. Expertul P. Viorel propune mutarea porții la pct. L. Conform expertului distanța de la zidul casei intervenienților la punctul L este de 1,09 ml. Din schița întocmită de expertul Târlă Pavel care a stat la baza sentinței civile nr. 2014/2003 rezultă că această distanță este de 1,00 ml. Instanța de fond a constatat la fața locului că fundația casei intervenienților este mai în afară față de zid. În aceste condiții rezultă că distanța stabilită de expertul P. Viorel este mai mare de 1,09 ml. Raportat la această stare de fapt rezultă că stâlpul actual al porții reclamanților este la limita stabilită de expertul Târlă Pavel.
Un alt argument este acela că limita lotului reclamantului este conform expertizei întocmită de expertul Târlă Pavel paralelă cu fundația casei acestora, ceea ce nu se regăsește în expertiza expertului P. Viorel.
Pentru a se stinge litigiul dintre părți pârâții au acceptat soluția de compromis a mutării stâlpului porții pe aliniamentul notat cu L. Această achiesare a părților a fost consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului, astfel că nu mai era necesară încheierea unei tranzacții scrise.
Mutarea stâlpului de pârâți era condiționată de îndeplinirea obligației de intervenienți de a schimba modul de deschidere a porții lor de intrare.
Nelegalitatea hotărârii primei instanțe rezidă și în modul în care s-a soluționat cererea reconvențională.
Deși acțiunea reconvențională s-a formulat împreună de ambii pârâți soluția adoptată a fost diferită. O asemenea soluție nu este legal posibilă. Taxa de timbru se datorează pentru cererea reconvențională și nu de fiecare reclamant reconvențional în parte. În condițiile în care s-a luat act de renunțarea la judecată înseamnă că s-a apreciat că cererea reconvențională este legal timbrată, astfel că soluția anulării nu putea fi dispusă.
Hotărârea este nelegală și în privința cheltuielilor de judecată. Acțiunea reclamanților a fost respinsă, astfel că aceștia au căzut în pretenții și trebuiau obligați la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților.
Totodată, în cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intervenienților nu putea fi inclus și onorariul de avocat de 600 lei achitat în primul recurs, întrucât recursul declarat de pârâți a fost admis.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 24).
Intimații reclamanți, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Intimații intervenienți, legali citați, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 18) s-au opus admiterii recursului, solicitând respingerea acestuia și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat. Expertul desemnat în cauză a constatat că poarta metalică este montată pe terenul intervenienților, mai exact unul dintre stâlpi se află pe terenul acestora. Acest lucru s-a constatat și de instanța de judecată cu ocazia cercetării locale.
La fața locului s-a încercat o împăcare, stabilindu-se anumite detalii, recurenții obligându-se să mute stâlpul porții sens în care s-a acordat un termen de judecată, termen la care pârâții au declarat că nu mai respectă înțelegerea.
În lucrarea de expertiză s-a arătat de expert că stâlpul este la 0,66 m de zidul casei în loc să fie la 1,00 m așa cum a indicat expertul Târlă Pavel în lucrarea sa.
În privința cererii reconvenționale s-a arătat că aceasta a fost corect soluționată. Reclamanta P. M. a renunțat la judecată, astfel că renunțarea fiind personală, în lipsa unui mandat special, instanța a luat act de renunțarea la judecată a acestei reclamante, în privința soțului său reținând netimbrarea cererii, finalitatea fiind oricum aceeași.
Cheltuielile de judecată s-au stabilit corect. Până la depunerea cererii de intervenție pârâții nu au făcut nicio cheltuială, astfel că nu pot pretinde de la reclamanți vreo sumă de bani.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și următoarele, art. 274 C.proc.civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că recursul declarat este fondat în parte, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată, pentru considerentele care urmează a fi relevate.
La data de 4 aprilie 2006 reclamanții P. I. și soția P. R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții recurenți obligarea pârâților să demonteze poarta montată pe terenul reclamanților din c.f. 5500 M. topografic 1866/1, în caz contrar solicitând a fi autorizați reclamanți să procedeze la demontarea porții pe cheltuiala pârâților.
La data de 15 mai 2006 în cauză au intervenit numiții P. I. și soția P. M. (M.
), pe calea cererii de intervenție în interes propriu formulând împotriva pârâților aceleași pretenții ca și reclamanții.
Practic de la acest moment, atât reclamanții, care nu mai erau proprietari ca urmare a transmiterii dreptului lor intervenienților, cât și intervenienții în interes propriu au pretins de la pârâți mutarea porții amplasate pe terenul proprietate a intervenienților.
Această poziție procesuală s-a menținut pe tot parcursul judecății desfășurate în fața instanței de fond.
La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2008, în faza de rejudecare, instanța de fond a calificat pretențiile pârâților privitoare la uzucapiunea terenului în litigiu și partaj ca fiind o cerere reconvențională, stabilind în sarcina pârâtei prezente obligația achitării taxei de timbru de 19 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei (f. 11 dosar rejudecare).
La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2009 (f. 27 dosar rejudecare) pârâta recurentă P. M. depune la dosar prin apărător dovada achitării taxelor aferente cererii reconvenționale (f. 25 dosar rejudecare).
Ulterior, la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2009 (f. 46 dosar rejudecare), pârâta prezentă personal în instanță a arătat că renunță la judecata cererii reconvenționale formulate.
Față de această manifestare de voință, obligatorie pentru instanța de judecată, în mod corect instanța de fond, a luat act de voința pârâtei de a renunța la judecată, în lipsa unui mandat special în baza căruia pârâta să poată renunța la judecată și în numele soțului său instanța de fond rămânând sesizată cu cererea reconvențională formulată de pârâtul recurent.
În condițiile în care anterior renunțării s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația plății unei taxei de timbru fixe de 19 lei și a unui timbru judiciar de 0,30 lei, taxe achitate la data de 18 decembrie 2008 (f. 25 dosar rejudecare) soluția instanței de fond de a lua act de renunțare la judecată este legală și temeinică.
Este adevărat că fiind vorba de o acțiune reconvențională formulată de soți, taxa de timbru datorată nu poate fi decât una singură, obligația de plată a acesteia fiind una solidară, astfel că odată achitată de unul dintre soți, cererea reconvențională în ansamblul său trebuie considerată legal timbrată.
De asemenea, este de necontestat faptul că titularul obligației de plată a taxei trebuie încunoștințat personal despre cuantumul sumei datorate.
Sub acest aspect, al modului de stabilire a taxei de timbru aferentă cererii reconvenționale, procedeul instanței de fond este criticabil.
Fiind vorba de o cerere de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, acțiunea este una evaluabilă în bani, astfel că taxa de timbru trebuia calculată la valoarea imobilului în litigiu.
În acest sens, încă din momentul calificării cererii ca fiind una reconvențională, instanța era datoare să solicite pârâților să indice valoarea de circulație a terenului în vederea calculării cuantumului exact al taxelor datorate.
În condițiile în care pârâtul P. V. a fost lipsă de la judecată, acesta trebuia încunoștințat personal (nu prin soție sau apărător) despre cuantumul taxei de timbru, o eventuală soluție de anulare a cererii ca netimbrată neputând fi dispusă decât după ce partea este încunoștințată în privința cuantumului datorat și a termenului până la care trebuie să facă plata.
În cauză, instanța de fond a stabilit inițial obligația plății unei taxe de timbru fixe de 19 lei și a unui timbru judiciar de 0,30 lei, obligație stabilită numai în sarcina pârâtei recurente.
Ulterior însă renunțării la judecată a pârâtei, instanța constată insuficienta timbrare a cererii reconvenționale, solicitând indicarea valorii terenului.
O asemenea valoare este indicată la suma de 300 lei la termenul de judecată din data de 15 iunie 2010 (f. 56 dosar rejudecare).
Odată indicată valoarea, instanța de fond avea obligația de a face ea însăși calculul taxei de timbru datorate și de a comunica pârâtului recurent suma exactă de plată.
Aceasta întrucât partea are dreptul de a cunoaște întinderea exactă a obligației în raport de care să aprecieze dacă solicită sau nu ajutor public judiciar ori reexaminarea cuantumului datorat.
Instanța de fond pune doar în vedere reprezentantului ales al pârâtului obligația timbrării la valoarea declarată de 300 lei, după care în mod greșit la termenele ulterioare reține faptul că pârâtul ar datora o taxă de timbru de 300 lei, deși obligația sa viza plata unei taxe de timbru calculată în raport de valoarea declarată de 300 lei (f. 56, 59).
Reținând neachitarea taxei de 300 lei (deși aceasta nu a fost stabilită de instanță) instanța de fond procedează la anularea cererii reconvenționale a pârâtului.
Chiar dacă tribunalul constată greșit procedeul instanței în privința stabilirii taxei de timbru, ceea ce a dus la anularea greșită a cererii reconvenționale a pârâtului P. V.
, soluția nu poate fi modificată în recurs în condițiile în care tribunalul nu a fost investit și cu cererea de admitere a acțiunii reconvenționale, cu consecința analizării pe fond a pretențiilor formulate.
Se poate constata din simpla lectură a recursului declarat că deși în motivare recurenții subliniază nelegalitatea anulării cererii reconvenționale a pârâtului, totuși nu investesc instanța și cu soluționarea acesteia, neinvocând vreo pretenții ce decurge dintr-o asemenea acțiune.
Pe de altă parte, critica soluției de anulare nu s-a întemeiat pe aspectele reținute de instanța de recurs.
În aceste condiții, în care în recurs nu s-au formulat pretenții de pârâtul recurent decurgând din acțiunea reconvențională, soluția adoptată în privința acesteia nu poate fi modificată.
Totodată, modificarea soluției pe acest considerent nu se poate dispune și pentru un alt argument, acela că recurenții nu au atacat încheierea de ședință din data de 9 noiembrie 2010 (f. 61 dosar fond) prin care practic s-a dispus anularea cererii reconvenționale ca netimbrată.
Se poate observa că prin hotărârea finală instanța a luat doar act de faptul că sancțiunea anulării s-a dispus printr-o încheiere de ședință.
Față de reglementarea cuprinsă în art. 282 alin. (2) C.proc.civ., normă aplicabilă și în recurs conform art. 316 C.proc.civ., și având în vedere că prin Legea nr. 219/2005 a fost abrogat alin. (3) al art. 282, care prevedea că apelul declarat împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare, instituind astfel prezumția că persoana care atacă hotărârea primei instanțe a înțeles să atace și încheierile premergătoare, cel care dorește să critice o încheiere premergătoare, prin care s-au dispus măsuri considerate nelegale, trebuie să precizeze expres în cuprinsul recursului declarat împotriva hotărârii primei instanțe faptul că înțelege să atace și încheierea premergătoare considerată nelegală.
Or, în cauză, recurentul P. V. nu a atacat încheierea din 9 noiembrie 2010.
Așa cum corect a reținut instanța de fond raportul de expertiză întocmit de expertul P. Viorel, întocmit în faza de rejudecare, a ținut cont de expertiza efectuată de expertul Târlă Pavel care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 2014/2003.
Întrucât înțelegerea intervenită verbal cu prilejul cercetării la fața locului nu s-a materializat într-o tranzacție scrisă, în mod judicios instanța de fond a judecat cauza în limitele obiectului sesizării sale, pe baza probelor rezultate din dosar.
Înțelegerea intervenită la fața locului, consemnată în procesul-verbal întocmit de instanță, nu poate fi avută în vedere de tribunal atât timp cât ea nu s-a materializat între intervenienți, adevărații proprietari ai imobilului și pârâți, ci s-a realizat la nivel declarativ între reclamanți și pârâți, în condițiile în care reclamanții nu mai aveau vreun drept de proprietate asupra imobilului și nici nu dețineau vreo procură de reprezentare a intereselor intervenienților.
În aceste condiții, soluția instanței de fond în privința demontării porții metalice este legală și temeinică, întemeindu-se pe concluziile expertizei și a constatărilor la fața locului coroborate cu expertiza care a stat la baza sentințe civile nr. 2014/2003, astfel că recursul este nefondat sub acest aspect.
În privința modului de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată recursul este fondat în parte.
Deși reclamanții au transmis intervenienților dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, aceștia și-au menținut acțiunea inițial formulată pe tot parcursul judecării cauzei.
În final, reținându-se lipsa calității lor de proprietari, acțiunea introductivă de instanță a fost respinsă. În această ipoteză reclamanții sunt părți căzute în pretenții, astfel încât datorează cheltuieli de judecată pârâților.
Nu are relevanță sub acest aspect faptul că pârâții nu au efectuat cheltuieli de judecată până la momentul depunerii cererii de intervenție.
Pârâții au efectuat cheltuieli în scopul obținerii unei soluții de respingere atât a acțiunii introductive, cât și a cererii de intervenție, ambele cereri având același obiect. Prin urmare, cheltuielile efectuate de pârâți sunt strâns legate de cererile cu a căror judecată a fost sesizată instanța de fond.
Astfel, pârâții au efectuat următoarele cheltuieli: 4 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar în recurs, 833 lei și 913,92 lei onorariu de avocat în recursul inițial (f. 25
- 28), 600 lei și 399,99 lei onorariu de avocat în rejudecare (f. 135, 136), în total 2.750,97 lei.
Întrucât în final acțiunea reclamanților s-a respins, iar cea a intervenienților s-a admis, pârâții sunt îndreptățiți la restituirea cheltuielilor de judecată numai de la părțile căzute în pretenții, în speță de la reclamanți, a căror obligație de plată este solidară, având în vedere interesul lor comun și legătura dintre aceștia.
Reținând că pretențiile reclamanților și intervenienților au fost identice, astfel încât apărarea pârâților a privit ambele acțiuni în mod egal, tribunalul apreciază că pârâții sunt îndreptățiți să primească de la reclamanți ½ părți din totalul cheltuielilor de judecată suportate, dovedite cu acte justificative, adică suma de 1375,5 lei, restul cheltuielilor fiind aferente cererii de intervenție.
Nu poate fi reținut motivul de recurs ce privește cheltuielile de judecată stabilite în favoarea intervenienților.
Din cuprinsul recursului declarat se constată că singura critică adusă sub acest aspect privește greșita includere în cuantumul total a sumei de 600 lei reprezentând onorariu de avocat achitat de intervenienți în recursul inițial.
Acest motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât, așa cum a statuat și instanța supremă, partea care a câștigat procesul, ca urmare a rejudecării după casare, are, în mod exclusiv, dreptul la toate cheltuielile de judecată. Prin urmare, apare logic și echitabil ca părții care a pierdut procesul să nu i se acorde cheltuieli de judecată, chiar dacă a avut succes în unele căi de atac intermediare.
În aceste condiții, chiar dacă recursul inițial al pârâților s-a admis, în final, în raport cu intervenienții, pârâții au pierdut procesul, astfel că au obligația plății tuturor cheltuielilor efectuate de intervenienți în toate fazele procesuale.
În baza acestor considerente, făcând aplicarea art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., tribunalul va admite în parte recursul declarat, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga reclamanții să plătească pârâților, în solidar, suma de 1375,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat.
Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii.
În baza art. 274, 277 C.proc.civ., având în vedere felul raporturilor dintre ei și interesul comun al recurenților, faptul că recursul pârâților în raporturile cu intervenienții a fost găsit neîntemeiat, tribunalul îi va obliga să plătească intimaților intervenienți P. I. și P. M. (M. ), în solidar, suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, față de intimații intervenienți recurenții fiind părți căzute în pretenții.
În temeiul acelorași dispoziții legale, reținând interesul comun al reclamanților intimați și legătura dintre aceștia, faptul că recursul pârâților în raporturile cu reclamanții s-a admis sub aspectul cheltuielilor de judecată, tribunalul va obliga intimații reclamanți să plătească recurenților, în solidar, suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
La stabilirea acestei sume s-a avut în vedere faptul că în prezentul recurs recurenții au efectuat cheltuieli dovedite în cuantum total de 1.254,3 lei, din care 4 lei
taxă de timbru, 0,3 lei timbru judiciar, 1000 lei, 62 lei, 188 lei onorarii de avocat (f. 4 - 28), chitanțele originale anexate la filele 7 - 9 din prezentul recurs fiind identice cu cele depuse în copie în rejudecare la fondul cauzei (f. 135, 136) și luate în calculul cheltuielilor de judecată la fond.
Față de limitele în care s-a admis recursul raportat la ansamblul motivelor de recurs formulate, la faptul că apărarea principală a vizat fondul dreptului, tribunalul apreciază că suma de 300 lei este una rezonabilă și proporțională pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâții P. V. și P. M. , ambii domiciliați în comuna M., sat J. nr. 659, județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 2347/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, modifică în parte sentința atacată în sensul că
Obligă reclamanții P. I. și P. R. , ambii domiciliați în comuna M., sat J. nr. 658, județul Bistrița-Năsăud să plătească pârâților P. V. și P. M. , în solidar, suma de 1375,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat.
Menținute restul dispozițiilor hotărârii.
Obligă recurenții P. V. și P. M. să plătească intimaților intervenienți P. I. și P. M. (M. ), ambii domiciliați în comuna M., sat J. nr. 658, județul Bistrița-Năsăud, în solidar, suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Obligă intimații reclamanți P. I. și P. R. să plătească recurenților P. V. și
P. M. , în solidar, suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu de avocat
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 6 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
M. L. B. | G. | C. | F. | R. | -I. B. | L. | D. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare 12 martie 2013
judec. fond M. D. M.
| ← Decizia civilă nr. 380/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 256/2013. Obligatie de a face → |
|---|
