Decizia civilă nr. 1201/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECI ZI A CI VI LĂ NR.1201

Ședința publică din data de 05 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. -D. H. JUDECĂTOR: M. -T. L. JUDECĂTOR: D. -D. I. GREFIER: A. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. DE S. PENTRU C. UL ÎN T. R. - I.S. T.R., cu sediul în B., b-dul D. G., nr.38, sector 1, în contradictoriu cu intimata petentă SC E. S. D. SRL, cu sediul în S., str.M. K., nr.43, bl.C, corp A, județul S., împotriva Sentinței civile nr. 1935 din_ a Judecătoriei Z. , pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.223 și art.411 alin.(2) din Noul cod de procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că:

Prin Sentința civilă nr. 1935/_ a Judecătoriei Z. s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta SC E. S. D. SRL S., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru C. ul în T. R. -

I.S. T.R B.,

și s-a modificat procesul-verbal de contravenție seria ISCTR nr. 61982 din_ întocmit de intimat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 8.000 lei, cu sancțiunea avertisment. Instanța a atras atenția petentei, prin reprezentanții săi, asupra pericolului social al faptei săvârșite, recomandându-i-se să respecte dispozițiile legale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria

ISCTR nr. 61982 din_, petenta SC E. S. D. SRL a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 8000 lei. S-a reținut că, la controlul în trafic rutier din data de_ ora 10.25, pe DN 1F, km 65+300 m, în localitatea Românași, autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ deținută de SC Metalcar SA și utilizată de petentă, și condusă de numitul Vlad Victor C. conform contractului de muncă nr.2/_, având la bord copie conformă a licenței de transport nr.0549896 valabilă și a scrisorii de transport tip CMR din_, s-a constatat nerespectarea de către operatorul de transport rutier SC E. S. D. SRL a obligației de a asigura existența la bordul vehiculului cu care efectua transport rutier a contractului de închiriere în original sau copie conform cu originalul, având în vedere că vehiculul este deținut cu contract de închiriere.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal seria ISCTR nr. 61982 din_, prima instanță a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Faptul că procesul-verbal a fost întocmit ulterior la data de_ nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale incidente în materie contravențională, atâta timp cât nu a fost încălcat termenul legal pentru aplicarea sancțiunii prevăzut de art.13 alin.1 din O.G. 2/2001.

Motivele de nulitate invocate de către petentă, constând în întocmirea procesului verbal în lipsa contravenientei și a semnăturii unui martor sunt neîntemeiate, în cauză nefiind încălcate dispozițiile art.16 și art.19 din O.G. 2/2001, astfel cum susține petenta.

În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului-verbal invocat de către petentă, respectiv încălcarea dispozițiilor art.16 alin.7 din O.G.2/2001 instanța de fond a apreciat că acesta este neîntemeiat, deoarece petenta nu a arătat în ce constă vătămarea care i s-a adus prin încheierea procesului-verbal în lipsă, obiecțiunile pe care intenționa să le formuleze și vătămarea cauzată prin faptul că nu a avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni în fața agentului constatator.

Totodată, în cuprinsul procesului verbal este indicat în mod expres textul legal sancționator, respectiv art.4 pct.57.3 din HG nr.69/2012, astfel că solicitarea petentei de anulare a procesului verbal cu privire la acest aspect, este neîntemeiată, și, în plus, din susținerile formulate este evident că petenta a înțeles ";acuzațiile"; care i se aduc, având posibilitatea să-și pregătească apărarea cu privire la reținerea în sarcina sa a acestei contravenții.

În cauză, este evident că nu s-a produs o vătămare petentei prin modul în care a fost dresat procesul-verbal, mențiunile acestuia sunt suficiente pentru a stabili concret circumstanțele stării de fapt și pentru ca instanța să poată cerceta legalitatea și temeinicia actului sancționator.

Sub aspectul temeiniciei, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că, starea de fapt descrisă în procesul-verbal corespunde realității, petenta nefăcând dovada unei stări de fapt contrare deși i s-a conferit cadrul procesual necesar garantării dreptului la apărare.

Relativ la prezumția de nevinovăție a contravenientului reglementată de art.6 CEDO în cazul "acuzațiilor în materie penală";, instanța a învederat faptul că dacă petenta nu este ținut să-și dovedească nevinovăția, potrivit acestei prezumții, acesta nu înseamnă că este suficient ca aceasta să conteste procesul- verbal de contravenție pentru a fi exonerată de răspundere. Chiar dacă, procesul- verbal de contravenție nu ar beneficia de o prezumție de legalitate el constituie o probă a vinovăției contravenientului. Instanță sesizată cu o plângere contravențională în fața cărei nu se prezintă nici o probă nu poate admite plângerea, în condițiile în care, unica probă a dosarului, procesul-verbal, indică culpabilitatea petentului.

În plus, în speță, martorul Vlad Victor C. audiat în fața instanței (f.35), șoferul autoutilitarei la data constatării contravenției, a arătat faptul că acesta nu a putut prezenta agentului constatator contractul de închiriere întrucât nu avea la bordul autovehiculului acest document, această probă coroborându-se cu aspectele consemnate în cuprinsul procesului - verbal de contravenție.

Potrivit art.4 pct 57 din HG 69/2012 " Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr._, ale Regulamentului (CE) nr._, ale Regulamentului (CE) nr._ și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011și constituie contravenții dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții, încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: pct 57) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul

vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz: 57.3. contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere";

Potrivit art. 7 alin 1 " Contravențiile prevăzute la art. 4 se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei. Iar potrivit alin.22

(2) Sancțiunile contravenționale se aplică: a)"; operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz, pentru faptele prevăzute la art. 4 pct. 1-12, 14,19-22,25-61 și 77;";

Cu privire la modul de individualizare a sancțiunii aplicate, analizând fapta contravențională săvârșită de către petentă prin prisma dispozițiilor art. 5 alin.5 și art.7 alin.2 din OG 2/2001, prima instanță, având în vedere și toate criteriile cuprinse în art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, a apreciat că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social concret redus și se impune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 8.000 lei cu sancțiunea avertismentului, această din urmă sancțiune fiind în speță suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale.

Proporționalitatea se determină prin raportare la natura și gravitatea faptei, iar în aprecierea gravității trebuie avute în vedere mai multe criterii ce țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei. Astfel, ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de rezultatul produs care, în speță, nu este unul cu implicații sociale grave, și de circumstanțele personale ale petentei, s-a arătat că fapta concretă săvârșită de către petentă prezintă un grad de pericol social redus, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, fiind una minimă. Sunt relevante astfel și circumstanțele personale ale petentei față de care nu au fost dovedite antecedente contravenționale în materie, dar și faptul că petenta a înregistrat ulterior la A.R.R.- Agenția S. contractul de închiriere nr.455/_ cu privire la autoutilitara cu nr de înmatriculare_ cu ocazia depunerii dosarului pentru eliberarea copiei conforme CCM nr.0817005 din_ (f.34).

Pentru aceste considerente, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională formulată de către petentă a fost în parte admisă, în sensul modificării procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria ISCTR nr.61982 din data de_, prin înlocuirea sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 8.000 lei aplicată petentei cu sancțiunea avertismentului .

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs intimatul I. de S. pentru C. ul în T. R. -I.S. T.R B., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a plângerii și menținerii în totalitate a procesului-verbal de contravenție, inclusiv a sancțiunii pecuniare aplicate.

În motivare, se arată că recursul vizează motivele prevăzute de art. 304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ.

Astfel, recurenta arată că, în mod greșit instanța de fond a reținut, în interpretarea dispozițiilor art. 21 alin.3 din OG 2/2001, că fapta săvârșită de petentă prezintă un grad de pericol social redus, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale. În realitate însă, susține recurenta, aplicarea avertismentului nu este justificată deoarece legiuitorul a prevăzut sancțiuni diferite, în funcție de gradul de pericol social al faptelor contravenționale incriminate, iar în cazul contravențiilor ce intră în categoria "încălcărilor minore";, limitele de sancționare sunt mult reduse față de categoria încălcărilor foarte grave și, ca atare, deja individualizarea sancțiunii pornește de la un cuantum mai redus.

Însuși legiuitorul a prevăzut că fapta reținută în sarcina petentei este gravă, astfel că nu-și găsesc aplicarea în speță prevederile art. 7 alin.2 din OG 2/2001, care arată că "avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.";

Pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de actul normativ, legiuitorul nu a prevăzut condiția repetabilității faptelor contravenționale, astfel încât la o primă abatere se poate aplica sancțiunea prevăzută de actul normativ.

Intimata petentă SC E. S. D. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, arătându-se, în esență, că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică, corect motivată și cu aplicarea corectă a textelor de lege invocate în dosar precum și a jurisprudenței Curții Europene, făcând o corectă aplicare a prevederilor art.7 alin.2 din OG 2/2001, referitor la aplicarea avertismentului.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat.

Criticile formulate de recurent nu permit încadrarea recursului in dispozițiile art. 304 pct.7, pct.8 si pct.9 C.proc.civ.

Astfel, pct.7 al art. 304 C.pr.civ. se referă la nemotivarea hotărârii ori expunerea în considerente a unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Or, contrar susținerii recurentului, lecturând considerentele sentinței atacate, rezultă că instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând întâi legalitatea și ulterior temeinicia procesului verbal, inclusiv în privința individualizării sancțiunii aplicate, pe baza materialului probator administrat în cauză și prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță.

Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza procesului - verbal de contravenție, necombătut prin probe concludente de către petentă. Fapta acesteia este prevăzută și sancționată de art. 4 pct. 57.3 din HG 69/2012 și sancționată cu amenda cuprinsă între 8.000 lei și 12.000 lei, conform art. 7 alin.1 din același act normativ.

Așadar, în sentința recurată, prima instanță a expus pe larg și în mod corect, motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția adoptată.

Punctul 8 al art. 304 Cod procedura civila, se refera la interpretarea juridica a actului juridic dedus judecății, și nu este incident în cauză. Astfel, actul juridic civil reprezintă o manifestare de voință, exteriorizată cu intenția de a produce efecte juridice civile sau, în sens de "instrumentum probationis";, suportul material care constată și redă manifestarea de voință exprimată. Așadar, interpretarea greșită de către instanță a unei dispoziții legale, în speță ale prevederilor art. 21 alin.3 din OG 2/2001, cum susține reclamanta, nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 C.pr.civ., norma de drept aplicabilă neputând fi considerată un "act dedus judecății";.

Nu este incident nici motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al art. 304 Cod procedura civilă, considerentele sentinței recurate cuprinzând temeiurile juridice avute în vedere de judecătorul fondului, iar aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente fiind corecte.

Împrejurarea că la art. 7 alin.1 din HG 69/2012 se prevede că fapta contravențională prevăzută de art. 4 pct.57.3 se sancționează cu amenda între

8.000 lei și 12.000 lei, fără a se stipula în mod expres ca și sancțiune aplicabilă și avertismentul, nu înseamnă că acesta din urmă nu poate fi aplicat deoarece, în conformitate cu prevederile art. 7 alin.3 din OG 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției

nu prevede această sancțiune, iar în conformitate cu prevederile art. 34 din OG 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică nu numai legalitatea și temeinicia procesului verbal, ci hotărăște și asupra sancțiunii stabilite.

T. constată de altfel că încercarea recurentei de încadrare a criticilor sale în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ. este inutilă, deoarece sentința atacată, fiind pronunțată în materia contenciosului contravențional, nu poate fi atacată cu apel, iar în conformitate cu art. 304 ind.1 C.pr.civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, tribunalul apreciază că în mod legal prima instanță a avut în vedere că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (cerință prevăzută de art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001), ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal și că, potrivit art.

7 din OG nr. 2/2001 în cazul faptelor de gravitate redusă se poate aplica sancțiunea avertismentului.

Rolul sancțiunii contravenționale este unul preventiv-punitiv, prin aplicarea acesteia urmărindu-se în special prevenirea săvârșirii pe viitor a unor fapte similare de către contravenient. Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale nu trebuie să fie un gest reflex ci rezultatul analizei unui complex de factori în care intră atât elemente ce individualizează contravenientul, cât și elemente privitoare la faptă, pentru că doar astfel se poate realiza o sancționare care să nu depășească ceea ce este necesar atingerii scopului sancțiunii contravenționale.

Elementele prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 permit analiza unui raport de proporționalitate între fapta și persoana contravenientului, pe de- o parte, sancțiunea contravențională, pe de altă parte, existența unei proporționalități între pericolul social al faptei și sancțiunea aplicată fiind nu doar un deziderat, ci o condiție imperativă pentru temeinicia sancțiunii.

În raport cu aceste prevederi legale, în speță, așa cum s-a apreciat și de către instanța de fond, deși nu se poate vorbi de lipsa faptei contravenționale, sancțiunea "avertismentului"; este suficientă, raportat la împrejurarea că petenta, ulterior sancționării sale, a înregistrat la A.R.R. - Agenția S. contractul de închiriere, împrejurare de natură să întărească aprecierea că sancțiunea avertismentului își îndeplinește funcția preventivă și punitivă la care tinde o sancțiune contravențională.

Față de cele arătate, apreciind neîntemeiate motivele invocate în cererea de recurs și neidentificând nici alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. civ., T. va respinge recursul, urmând să mențină în integralitate hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I.S. T.R. B., în contradictoriu cu petentă SC E. S. D. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 1935 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

I. -D. H.

M.

-T. L. D.

-D.

I. A. V.

Red.IDH/_ /4 ex.

Judecător fond - L. M. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1201/2013. Plângere contravențională