Decizia civilă nr. 647/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 647
Ședința publică din 4 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte instanță
Judecător: I. D. -D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta SA I. S. , cu sediul procesual ales la CRIHAN, CHENDE, TĂRĂU & BALOG - Societate civilă de avocați în Z., str. Tudor Vladimirescu, nr. 12, bl. D53, sc. A, ap. 1, jud.
S., împotriva sentinței civile nr. 188 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională. La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei-petente, avocat Chende Ciprian, cu împuternicire avocațială la dosar
(fila 4), lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 1591Cod
procedură civilă
se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.
Reprezentantul recurentei-petente arată că aceasta presta servicii de săpare
de șanțuri care se realizau mecanizat, prin intermediul unui buldoexcavator manevrat de o singură persoană, nefiind necesară prezența a încă două persoane la realizarea acestor săpături.
Despre declarațiile martorilor din fața instanței de fond, reprezentantul recurentei-petente susține că nu sunt concludente, unul dintre martori fiind confuz iar celălalt aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și, în același timp, ambii fiind speriați de eventualitatea aplicării unei sancțiuni în sarcina lor.
Întrebat fiind de instanță de ce nu s-au opus administrării acestei probe cu ascultarea martorilor, reprezentantul recurentei-petente arată că nu s-au opus întrucât doreau să afle ce declară aceștia.
Reprezentantul recurentei-petente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și anularea procesului- verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 188/_ a Judecătoriei Jibou a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei SA I. S.R.L C. privindanularea procesului-verbal de contravenție nr. 0004028/_ încheiat de I. T. de M. S. prin care a fost sancționată cu 20000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 litera e din Legea nr. 53/2003 republicată, reținându-se în sarcina acesteia că în data de_ inspectori ai I. ui T. de M. S. au efectuat un control în localitatea Sâncraiu Silvaniei, unde s-a stabilit că două persoane desfășurau activitate în beneficiul petentei, săpând șanțuri pentru lucrările de canalizare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca procesul-verbal conține toate mențiunile obligatorii stabilite de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește faptele reținute, din probele administrate, instanța a reținut că în data menționată în procesul-verbal la locul indicat în procesul-verbal, petenta desfășura activitate de săpat șanțuri pentru canalizare, cu ajutorul unui buldoexcavator operat de martorul Szilaghi Sandor.
Potrivit declarației acestui martor, până în jurul amiezii, când el a terminat lucrarea și a plecat de la fața locului, alături de ele mai lucraseră două persoane, Nosa I. și Nosa Ciprian.
Martorul a mai arătat că în timp ce el își desfășura activitatea, unii proprietari ai caselor și-au efectuat lucrările de branșare, prin săparea de șanțuri, și la una din locuințele din apropierea lucrărilor a observat că erau persoane care desfășurau lucrări în beneficiul proprietarului.
Au fost audiate și persoanele despre care agenții constatatori au reținut că desfășurau activitate în beneficiul petentei, în lipsa unui contract de muncă.
Una dintre aceste persoane, Songoth Paul, susține că într-adevăr săpa șanțuri, dar pentru a-i face branșarea numitului Modi Ș. an, pe care de altfel îl ajuta la unele lucrări la casă.
Fiind întrebat, cu privire la motivul pentru care a acceptat să completeze fișa de identificare, prin care a recunoscut că desfășura activitate în folosul petentei, martorul nu are o explicație.
În ceea ce o privește pe cealaltă persoană, Modi Istvan, susține că se afla la locul desfășurării lucrărilor absolut întâmplător, fiind în drum spre casă, de la câmp.
Nici acest martor nu are o explicație plauzibilă pentru faptul că a completat și semnat fișa de identificare, cu toate că potrivit propriilor afirmații nu a desfășurat activitate în folosul petentei.
Având în vedere anumite aspecte din declarațiile celor doi martori, instanța a apreciat că se impune verificarea veridicității acestora, motiv pentru care a dispus audierea numitului Modi A., în beneficiul căruia a afirmat martorul Songoth Paul, că a săpat șanț.
Din declarația acestui martor rezultă că Songoth Paul nu l-a ajutat niciodată la nici un fel de lucrări la casă, iar în perioada stabilită în procesul-verbal el era plecat la muncă în străinătate, acasă aflându-se doar mama sa, despre care cu certitudine, martorul afirmă că nu a desfășurat nici un fel de activități la casă. Conform declarației aceluiași martor, lucrările de canalizare în localitate nu sunt finalizate și nici o casă nu s-a branșat la sistemul de canalizare.
Fiind de la bun început suspecte de nesinceritate, declarațiile celor doi martori stabiliți de către agenții constatori ca desfășurând activitate pentru petentă, suspiciune confirmată de declarația martorului Modi A., vor fi înlăturate.
Așadar, pe baza probelor administrate, instanța a reținut că starea de fapt descrisa în procesul-verbal și care este temeiul sancționării petentei, corespunde realității, cele două persoane fiind descoperite desfășurând activitate în beneficiul petentei.
Procesul-verbal se bucură de prezumția relativă de legalitate și veridicitate, prezumție care în speța de față nu a fost răsturnată prin probe în sens contrar.
Împotriva acestei sentințe petensta SA I. S.R.L C. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și pe cale de consecință anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
În motivarea, făcută verbal în fața instanței de recurs se arată că serviciile de săpat șanțuri se desfășurau mecanizat prin intermediul unui buldoexcavator manevrat de o singură persoană, nefiind necesară prezența a încă două persoane la realizarea acestor săpături iar declarațiile martorilor din fața instanței de fond nu sunt concludente, unul dintre martori fiind confuz iar celălalt aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și, în același timp, ambii fiind speriați de eventualitatea aplicării unei sancțiuni în sarcina lor.
Recursul este nefundat pentru următoarele motive:
Procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
Ori, o dovadă contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție nu a fost produsă în cauză.
Astfel, față de fișele de identificare semnate de către persoanele găsite la lucru fără forme legale de angajare, și declarațiile contrare ale acestora date în fața primei instanțe s-a făcut de către prima instanță inclusiv prin verificarea veridicității declarațiilor acestora.
Apărarea invocată de către reprezentantul petentei că săparea șanțurilor se făcea mecanizat, nu absolvă de răspundere petenta câtă vreme aceasta a folosit și forța de muncă manuală în persoana celor doi: Modi Istvan și Songoth Paul precum nici faptul că unul din martori era confuz iar celălalt sub influența băuturilor alcoolice când a fost audiat în fața primei instanțe, petenta bucurându-se în fața primei instanțe de apărător calificat care are dreptul de a pune întrebări martorului prin intermediul instanței, și putea cere de asemenea amânarea audierii martorului în caz că declarația acestuia ar fi fost alterată de influența băuturilor alcoolice sub care s-ar fi aflat.
Pe de altă parte, criticile privind cheltuielile de apreciere și interpretare a probatoriului administrat în fața primei instanțe, nu pot fi analizate în cale de atac a recursului întrucât sunt aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, care exced
cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă instanța de judecată a stăruit prin toate mijloacele legale să stabilească în mod corect starea de fapt.
Aceste considerente fac astfel ca recursul să fie nefondat, urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să fie respins.
Pentru aceste motive
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SA I. S.R.L C. împotriva sentinței civile nr. 188/_ a Judecătoriei Jibou.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. I. D. D. G. M. L. -M.
Red.KM/_ /Dact.MLM/_ /2 ex./Jud. fond M. G.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Decizia civilă nr. 881/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1057/2013. Plângere contravențională → |
---|