Decizia civilă nr. 1209/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIV ILĂ NR.1209
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. JUDECĂTOR: R. -M. P. JUDECĂTOR: D. -D. I.
GREFIER: A. V.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de intimata reclamantă ZAHARIE A., domiciliată în J., str.T., nr.43, județul S., împotriva deciziei civile nr.773 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ *, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatoarei Zaharie A., avocat M. Marcela și intimatul S. I., asistat de avocat Ciortea Vasile, în substituirea avocatului titular avocat Andrea Ciortea, lipsă fiind intimatele C. locală de fond funciar J. și C. județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și intimata intervenientă Z. L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatului depune la fila 40 din dosar delegația de substituire.
Constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune sau de invocat excepții, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei solicită, în baza prevederilor art.318 Cod procedură civilă, admiterea contestației în anulare și anularea parțială a deciziei nr.773 din 09 iulie 2013 a Tribunalului S., în sensul respingerii recursului declarat de către pârâtul S. I. împotriva sentinței civile nr.264 din_ a Judecătoriei J., cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la fila 27 din dosar. Arată că își menține concluziile formulate cu ocazia dezbaterii fondului cauzei în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013.
Reprezentantul intimatului recurent pârât S. I. solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare și, pe cale de consecință, menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele invocate în întâmpinare și susținute de avocatul titular în ședința din 12 noiembrie 2013.
Instanța, în baza actelor de la dosar și a susținerilor părților, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin decizia civilă nr.773 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ *, s-a admis recursul declarat de pârâtul S. I. contra sentinței civile nr. 264/_ a Judecătoriei J. care a fost modificată în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Z. A. împotriva pârâților
S. I., C. J. de F. F. S., C. L. de F. F. J. pentru anulare parțială a titlului de proprietate și punere în posesie.
S-a menținut dispoziția din sentința recurată, cu privire la respingerea cererii de intervenție formulată de intervenienta Z. L. și au fost înlăturate
dispozițiile cu privire la obligarea pârâților la cheltuieli de judecată, sens în care s-a admis recursul declarat de pârâta C. L. de F. F. J. .
Reclamanta a fost obligată la 2600 lei cheltuieli de judecată către pârâtul S.
I. în fond și în recurs.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 264 din data de_, pronunțată de Judecătoria Jibou în dos. nr._ *, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Z. A., în contradictoriu cu pârâții S. I., C. locală de fond funciar J. și C. J. S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. L. de F. F. J. și pârâtul S. I. .
C. L. de F. F. J., critică hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării sale la cheltuieli de judecată, în condițiile în care are o activitate administrativ - jurisdicțională, nu are buget de venituri și cheltuieli, nu are cont deschis la o instituție de profil și nu poate fi executată silit.
Criticile recurentului pârât S. I. vizează următoarele:
Prin sentința civilă nr. 264/_, instanța de fond în mod absolut greșit a dispus admiterea acțiunii introductive formulată de reclamanta Z. A. și a constatat nulitatea absolută parțială a T.P. nr.51986/42327/_, deși prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate atacat și nicidecum nulitatea absolută. Mai mult, instanța a făcut și o aplicarea greșită a legii și aceasta prin aceea că a considerat că în speță, în favoarea reclamantei, sunt incidente dispozițiile art. 23 Legea 18/1991 și că reconstituirea a operat de drept, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative. Susține că instanța a făcut practic o aplicare greșită a legii deoarece nici reclamanta Z. A., nici soțul acesteia Z. Vasile, nu au fost niciodată membrii cooperatori.
Susține în continuare recurentul că, alături de intervenienta Z. L., a fost în drept să beneficieze de prevederile art. 23 din L 18/1991, din acest motiv, reclamanta intimată nici nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Dar, menționează în continuare recurentul, chiar dacă s-ar aplica în cazul reclamantei dispozițiile art. 23 din Legea nr 18/1991, instanța nu poate să dispună punerea sa în posesie cu terenul de 1400 mp, deoarece pârâtul recurent a dobândit imobilul prin uzucapiune.
Deliberând asupra recursurilor de față, tribunalul a reținut următoarele:
În dosarul nr._ al Judecătoriei J., care a avut ca obiect
înlăturarea din T.P. emis în favoarea pârâtului S. I. a terenului intravilan de 1400 mp, s-a efectuat o expertiză topografică.
Această expertiză concluzionează că nu se poate stabili dacă terenul primit de către defunctul Zaharie Vasile, tatăl reclamantei, este unul și același cu terenul înscris în titlul de proprietate a cărui anulare parțială solicită reclamanta în prezentul dosar, emis în favoarea pârâtului S. I. .
În lipsa unei asemenea dovezi, reclamanta nu este îndreptățită a solicita modificarea titlului de proprietate menționat în petit.
Nu sunt aplicabile în cauză, în favoarea reclamantei, nici prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991, căci reclamanta nu era, la data de 1 ianuarie 1990, deținătoarea casei de locuit situată în orașul J., str. P., nr. 24. Acest imobil era ocupat de S. I. și soția sa, intervenienta S. L. (Zaharie după divorț).
Acesta este și motivul pentru care numai cei doi, S. I. și soția au solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu. Numele d- nei S. L., nu este menționat explicit în această cerere, însă pârâtul S. I.
se referă la familia sa ca fiind compusă ,,din opt persoane, 6 copii cu noi doi suntem 8 persoane,, (fila 51 - dosar fond).
Martorii audiați în cauză au confirmat că socrii pârâtului au construit casa în roșu și că soții S. au efectuat continuarea și extinderea lucrărilor.
Înzestrarea fiicei în această modalitate nu îndreptățește însă pe reclamantă să devină proprietara terenului aferent acestei case, în lipsa unui document care să ateste dreptul său de proprietate.
Expertiza topografică nu confirmă că terenul a aparținut tatălui reclamantei, prin împroprietărirea prin reforma agrară, pe de o parte și pe de altă parte, reclamanta nu este nici deținătoarea casei, de vreme ce, cum chiar aceasta susține, a înzestrat-o pe fiica sa, intervenienta S. (Zaharie) L. .
Aceasta din urmă nu a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, mulțumită fiind (probabil) cu soluția pronunțată, prin care terenul a fost exclus din titlul de proprietate al fostului său soț.
Din această cauză, instanța de recurs, nu a pututu admite din oficiu cererea de intervenție prin care intervenienta a solicitat ca în cazul respingerii cererii principale să fie trecut în T.P. nr. 51986/42327 și numele său alături de cel a lui S. I. (fila 49 - dosar fond).
Emis fiind însă acest titlu în timpul căsătoriei celor doi, este evident că
funcționează regulile regimului juridic matrimonial, terenul aferent casei de locuit fiind în sens practic dobândit prin efectul Legii nr. 18/1991 în favoarea ambilor soți, iar nu numai în favoarea pârâtului recurent S. I. (este o situație
frecventă ca în titlul de proprietate să fie înscris doar soțul, pentru suprafețe care constituie bunuri comune).
De altfel, chiar în recursul său, pârâtul menționează că în cazul acestuia și a intervenientei, ,,condițiile pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991 sunt îndeplinite,,.
Apreciind astfel asupra recursului de față, în baza art. 304 pct. 8,9 și art.
312 al. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursul și a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Z.
A. împotriva pârâților S. I., C. J. de F. F. S., C. L. de F.
F. J. pentru anulare parțială a titlului de proprietate și punere în posesie. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta
Zaharie A., motivele acestei contestații, întemeiate în drept pe prevederile art.318 Cod procedură civilă, fiind următoarele:
Printre motivele reținute de către instanța de recurs în schimbarea hotărârii, a identificat două motive majore, ambele fiind însă rezultatul unor greșeli materiale.
Primul motiv, consideră contestatoarea, este acela că instanța de recurs reține că, în dosarul nr._ al Judecătoriei J. s-a efectuat o expertiză topografică, iar aceasta concluzionează că nu se poate stabili dacă terenul primit de defunctul Zaharie Vasile, tatăl reclamantei, este unul și același cu terenul înscris în titlul de proprietate a cărui anulare parțială o solicită reclamanta în prezentul dosar, titlu emis în favoarea pârâtului S. I. .
Mai susține contestatoarea că instanța nu a observat că reclamanta a renunțat la acțiunea promovată în dosarul nr._, la momentul la care se invocau obiecțiuni la raportul de expertiză cu privire nu la o eroare de dactilografiere ci la o eroare materială efectivă, prin indicarea greșită a numărului topografic și depunerea efectivă a înscrisului eronat (fila 1 din dosarul nr._
top 315; fila 8 din dosarul de recurs - nr. top 513).
Se consideră că nu era necesară analizarea expertizei topografice atâta timp cât însuși pârâtul S. I. a recunoscut că terenul și casa în roșu au fost primite de la părinții soției sale și că nu a fost încheiat nici un act de înstrăinare a acestui imobil (fila 27 în întâmpinarea din dosarul de rejudecare; fila 34 - interogatoriul luat pârâtului).
Cert este însă că instanța s-a rezumat la a face trimitere la expertiza topografică, ale cărei concluzii nu au fost definitivate, având în vedere renunțarea reclamantei la acțiune. Prin urmare, preluarea de către instanță a unei greșeli materiale nu se poate constitui decât tot într-o greșeală materială.
Al doilea motiv reținut de către instanța de recurs în schimbarea hotărârii, susține în continuare contestatoarea, este acela că instanța a reținut că nu sunt aplicabile în favoarea reclamantei nici prevederile art.23 din Legea nr.18/1991, căci reclamanta nu era la 1 ianuarie 1990 deținătoarea casei de locuit din J., str.P., nr.24, acest imobil fiind ocupat de către S. I. și soția sa, intervenienta S. L. .
Instanța a mai reținut și că acesta este și motivul pentru care numai cei doi, S. I. și soția au solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu.
Trecând peste aspectele de fond cu privire la considerentele instanței de recurs raportat la aplicabilitatea art.23 din Legea nr.18/1991, se subliniază în această cale de atac doar greșeala materială pe care instanța a comis-o, afirmând că S. I. a solicitat terenul din litigiu, cu trimitere la fila 51 din dosarul de fond.
La fila 51 se află într-adevăr o copie a cererii pe care S. I. a formulat-o în data de 15 martie 1991 la Legea nr.18/1991. Doar că, prin această cerere, S.
I. nu a solicitat constituirea unui drept de proprietate pentru 1400 mp teren aferent casei de pe strada P., nr.24, ci a solicitat Primăriei orașului J., în baza art.18 din Legea nr.18/1991 să i se acorde suprafața maximă posibilă (5000
10000 mp) invocând faptul că are 6 copii. A declarat că nu deține terenuri în proprietate.
Deliberând asupra contestației în anulare de față, tribunalul reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează limitativ, prin art. 317 și 318 cazurile în care o hotărâre irevocabilă cum este decizia civilă nr. 773/2013 a Tribunalului S., poate fi atacată printr-o contestație în anulare.
Învestit cu judecarea prezentei contestații în anulare, tribunalul nu a găsit în cuprinsul deciziei vreo greșeală materială care să fi condus la aprecieri eronate și, în final, la pronunțarea unei hotărâri netemeinice ori nelegale.
"Greșelile materiale"; la care cazul reglementat de art. 318 Cod procedură civilă se referă, nu vizează chestiuni de apreciere a probelor dosarului ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Așadar, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Chiar dacă recurenta contestatoare consideră că soluția pe care a pronunțat-o instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe calea contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției astfel atacate.
Cu alte cuvinte, pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu este permisă "rejudecarea"; recursului, căci într-o asemenea ipoteză s-ar ajunge la judecarea unui recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, din perspectiva prevederilor codului de procedură civilă, deja citate.
Chiar în lipsa unor greșeli materiale care să permită anularea, în sensul solicitat de contestatoare, a deciziei atacate, tribunalul înțelege să reitereze argumentul juridic prezentat și în decizia atacată, conform căruia probele dosarului nu confirmă că tatăl reclamantei a fost proprietarul terenului, dobândit prin reformă agrară.
O asemenea probă nu a fost prezentată la judecata în fond, nici în recurs și nici în cadrul contestației de față (titlul emis în baza reformei agrare nu
determină situarea efectivă în teren a suprafeței pentru care s-a dispus împroprietărirea).
Apoi, în sensul statuat de art.23 din Legea nr.18/1991, reclamanta nu era deținătoarea casei de locuit, căci conform propriilor susțineri, a înzestrat-o pe fiica sa, intervenienta S. L., cu această casă.
Așa se și explică faptul că soții S. au figurat în registrul agricol cu acest imobil și cu terenul aferent, achitând taxele fiscale astfel datorate.
Emiterea în anul 1994 a titlului de proprietate pentru 1400 mp teren aferent casei de locuit, reprezintă pentru reclamant și soția sa o constituire a dreptului de proprietate, în temeiul art.23 din Legea nr.18/1991.
Legea este unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate, iar indicarea în cererea de constituire a acestui drept a unui alt temei legal (art.18 din Legea nr.18/1991) nu are consecința lipsirii reclamantului și a soției sale de drepturile legale recunoscute lor (cei doi au divorțat abia în anul 2010, conform mențiunilor hotărârii primei instanțe).
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul S. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Zaharie A., contra deciziei civile nr.773/2013 a Tribunalului S. .
Obligă contestatoarea la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul S.
I. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
D. C. R. -M. P. D. | -D. | I. A. V. |
Red.DDI/_
Dact.AV/_ /2 ex.
Judecători recurs - I. D., P. R.M., DP
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 1175/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 376/2013. Fond funciar → |
|---|
