Decizia civilă nr. 121/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător L. U. Grefier M. T.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - apelurile formulate de pârâta S. R. A. A. S. B., reclamantul S. V. și intervenienții
SA V. și S. M., împotriva sentinței civile nr. 678/2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S. R.
A. A. S. - S. Z., având ca obiect pretenții daune morale.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de_, cât și prin concluziile scrise ulterioare, depuse la dosar, s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și poziția procesuală a părților, încheieri ce fac parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.678/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SA V. .
S-au admis în parte cererile de chemare în judecată formulate și precizate de reclamantul S. V. și de intervenientul în interes propriu SA V., în contradictoriu cu pârâții SC Asigurare-R. A. SA, SC Asigurare-R. A. SA S. Z. și intervenientul forțat S. M. și, în consecință:
A fost obligată pârâta SC Asigurare-R. A. SA, să plătească reclamantului și intervenientului în interes propriu câte 30.000 euro,echivalentul în lei, reprezentând daune morale.
S-a respins cererea de chemare în judecată pentru restul pretențiilor formulate.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și intervenientul în interes propriu în contradictoriu cu pârâta SC asigurare -R.
A. SA S. Z. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
S-a respins cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată justificate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de_ ,în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ (proprietatea reclamantului S. V. ), pe DN 19E, din direcția Oradea, cu intenția de a se deplasa către Marghita, S. M. a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, derapând, iar autoturismul a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Gal V. C., care circula dinspre Marghita spre Oradea. În urma accidentului, S. M., pasager în autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_, a decedat. La momentul producerii accidentului, sectorul de drum pe care s-a produs accidentul prezenta următoarele caracteristici: drum în aliniament ,cu pantă de
circa 1% în zona din apropierea locului accidentului, pe sensul de mers Oradea - Marghita; la o distanță de aproximativ 41-48 m față de locul accidentului, către Oradea, au fost identificate porțiuni cu carosabil degradat (lipsă startul de uzură) cu adâncimi de 2-3 cm;îmbrăcăminte asfaltică acoperită cu un strat de zăpadă de cca 1-2 cm;vizibilitate caracteristică ziua, cu precipitații sub formă de zăpadă (f.241 verso).
La data de_, autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ era asigurat de răspundere civilă auto, în baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/02/X1/SP nr. 003158305, cu valabilitate în perioada_ -_ . Potrivit acestei polițe de asigurare, limita de despăgubire pentru vătămări corporale și deces este de 2.500.000 euro pentru anul 2010(f.5).
În data de_, reclamantul S. V. a solicitat despăgubiri în baza poliței de asigurare menționate, cererea sa fiind înregistrată la SC A. A. SA
S. Z., dar nu a primit vreun răspuns scris în acest sens(f.6,157).
Urmare a accidentului din data de_, față de conducătorul autoturismului marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ - S. M. (fiul reclamantului și al defunctei S. M. ), s-au efectuat cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 al. 2 C.p. și vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 al. 1 și 3 C.p. (faptă raportată la persoana vătămată Hîrț Gheorghina Ancuța).
În dos. nr. 81/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a efectuat o expertiză tehnică auto, la care au participat experți recomandați de fiecare dintre conducătorii auto implicați în accident.
Potrivit expertului desemnat în cauză de IPJ Bihor,anterior impactului, autovehiculele implicate în accident puteau circula cu viteze diferite,probabil superioare acestor valori, de exemplu - autoturismul Volkswagen Golf putea să aibă o viteză în intervalul 40-45 km/oră,iar autoturismul Opel A. - cca. 75 km/oră. Cât privește dinamica producerii accidentului, s-a reținut că, la o distanță de 12-15 m de locul final al accidentului, conducătorul autoturismului Volkswagen a acționat direcția (viraj la stânga), manevră în urma căreia, și datorită acționării aproape concomitente a frânei de serviciu, s-a inițiat deraparea autoturismului Volkswagen Golf, acesta intrând într-o mișcare prin care a ajuns într-o poziție transversală față de axul șoselei. La inițierea derapării și dezvoltarea acesteia putea contribui un eventual dezechilibru al frânei de serviciu. Impactul s-a produs între partea frontală a autoturismului Opel cu partea laterală dreapta a autoturismului Volkswagen și ambele autoturisme au intrat cu partea frontală în taluzul exterior al șanțului din partea dreaptă a șoselei. A urmat o mișcare de roto-translație până la oprirea autovehiculelor pe marginea drumului, acostament și șanțul din partea dreaptă,față de sensul de mers Marghita - Oradea.
Conducătorul autoturismului Opel A., în condițiile art.123 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumuri publice (partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă, piatră cubică umedă) era obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/oră în localități sau 50 km/oră în afara localităților. Astfel, conducătorul autoturismului Opel A. nu putea evita accidentul prin frânare, dar avariile autovehiculelor erau minime, iar ocupanții celor două autoturisme ar fi scăpat fără leziuni. Totodată, conducătorul autoturismului Opel A. nu putea evita coliziunea prin ocolire.
Posibilitatea de evitare a accidentului din partea conducătorului autoturismului VW Golf putea evita accidentul dacă ar fi circulat în limitele benzii
corespunzătoare sensului de înaintare, respectiv să fi acționat lin (cu prudență
) volanul la manevra de redresare (f.242).
Potrivit expertului recomandat de Gal V. C., în condițiile date, acest conducător auto nu putea evita accidentul nici prin ocolire, timpul avut la dispoziție, de cca. 1,5 secunde, care nu era suficient pentru această manevră. O asemenea manevră nu era nici recomandată, deoarece, în cazul în care conducătorul auto S. M. reușea să revină pe banda lui de circulație, impactul avea loc pe banda respectivă, iar vinovăția pentru producerea accidentului revenea conducătorului auto Gal V. C. . Accidentul s-a produs din cauza manevrei efectuate de conducătorul auto S. M., care,neașteptat și prin surprindere, a trecut pe contrasens, în urma derapării autoturismului Volkswagen pe care îl conducea (f.245).
Potrivit expertului recomandat de S. M., cauza producerii accidentului a constat în dezechilibrul între forțele de tracțiune existente la nivelul roților autoturismului Volkswagen Golf prin nefuncționarea ABS-ului, respectiv ESP- ului. Cu privire la vitezele autoturismelor implicate în accident,locul impactului, poziție autovehiculelor în momentul impactului, stabilirea posibilităților de evitare a accidentului, viteza la care se putea evita accidentul de către părți și regulile încălcate de părți nu au fost formulate obiecții față de punctele de vedere formulate de expertul desemnat în cauză (f.245 verso-246).
Prin rezoluția din_, dată în dosar nr. 81/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, față de S. M. s-a dispus, în temeiul art. 249 C.p.p. și art. 228 al. 6 C.p.p., ambele raportate la art. 11 pc. 1 lit. b) C.p.p., rap. la art. 10 lit. d) C.p.p., scoaterea de sub urmărire penală cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și neînceperea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă . S-a reținut, în esență,că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări penale, sub aspectul laturii subiective, întrucât din probatoriul administrat rezultă că învinuitul nu putea, în limitele posibilităților sale, să prevadă rezultatele produse, motiv pentru care nu s-a reținut vinovăția sub forma culpei simple, și aceasta - nu datorită faptului că rezultatele ar fi fost imprevizibile, ca în cazul fortuit, ci datorită imposibilității subiective a învinuitului de a le prevedea (f. 13-16,160-161,268-270).
Față de cele mai sus expuse, instanța a reținut că potrivit art. 998-999 cod civil (în vigoare la data producerii accidentului), orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Existența vinovăției sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit.
C. pen. se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilității oricărui om atent, aflat în aceleași împrejurări ca și făptuitorul, de a prevedea rezultatul, cât și cu criteriul subiectiv al posibilității făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însușirile, capacitatea, experiența de viață și starea psiho - fizică a acestuia în momentul săvârșirii faptei.
Lipsa culpei, constatată în raport cu aceste criterii, deși determină neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă sau a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat, întrucât acțiunea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ. și promovată în cazul producerii accidentelor de autovehicule, se întemeiază pe o p rezumție de culpă
a conducătorului autovehiculului, prezumție care nu poate fi răsturnată decât dacă se dovedește fie existența unui caz fortuit sau de forță majoră, fie culpa victimei sau a unei terțe persoane. Acestei răspunderi i se adaugă și cea întemeiată pe prezumția de
culpă a celui ce are paza juridică/materială a lucrului (autovehiculului) și pe ideea de garanție din partea paznicului lucrului.
Art.11din Legea nr.136/1995, prevede că persoana păgubită este persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii riscului asigurat printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
Art.19 C.proc.pen. prevede că persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.
Reclamantul și intervenientul în nume propriu nu s-au constituit părți civile în faza de urmărire penală, având însă calitatea de persoane păgubite.
Conform art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată perso anelor p ăg ub ite pr in v ătămar e corpor al ă s au deces , precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu exce pț ia conduc ătorulu i v eh icululu i respec tiv.
Conform art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât
asiguratul
.
Dispozițiile legii se completează cu cele cuprinse în norme emise de Comisia de Supraveghere a A. lor, la data accidentului fiind în vigoare Ordinul nr.21/2009.
Potrivit prevederilor art. 1 al.1 din Ordinul nr. 21/2009, începând cu data publicării prezentului ordin se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,
iar potrivit art. al.1 și 2 din Anexa la Ordinul nr. 21/2009, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Nu intră sub incidența asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros.
(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoper ă r ăspundere a c iv il ă del ic tu al ă a
propr ie tarulu i s au a u til iz atorulu i unu i ve h icul pen tru pre jud ic iile produse une i terțe
p ărț i pr in in ter med iul veh icululu i.
Potrivit prevederilor art. 26 din Ordinul nr. 21/2009,asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi par te a pre jud ic iată pen tru pre jud ic iile suf erite în ur maaccidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
v ătămăr i corp or ale s au deces, inclus iv pen tru pre ju d ic ii f ăr ă c ar ac ter
patrimonial;
pagube materiale;
pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
(2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice
alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA pentru:
prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii sau atașului tractat de vehicul;
prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
a condus vehiculul fără consimțământul explicit sau implicit al asiguratului;
nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
nu a respectat obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv;
prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul;
Contrar susținerilor pârâtei,potrivit cărora asiguratorul este obligat a despăgubi membrii familiei asiguratului pentru propriile vătămări corporale suferite în urma accidentului rutier și numai dacă riscul asigurat s-a produs ca urmare a producerii accidentului de către asigurat, s-a reținut, analizând dispozițiile legale mai sus expuse, că asiguratorul este obligat să acorde despăgubiri și în cazul în care conducătorul vehiculului asigurat este altă persoană decât proprietarul autovehiculului asigurat, atât pentru vătămări corporale suferite de terțe persoane, cât și pentru deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, fără distincție. Mai mult, art. 51 al. ultim din Legea nr. 136 /1995 prevede că, în caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autoru l
accidentului a rămas neidentificat
.
Instanța a reținut că, raportat la prevederile legale mai sus menționate și la concluziile expertizei tehnice auto efectuată în dos. nr. 81/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea,chiar dacă s-a constatat lipsa culpei ca element constitutiv al infracțiunilor de ucidere din culpă sau a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, nu poate fi înlăturată responsabilitatea (răspunderea civilă delictuală) a conducătorului auto S. M. pentru prejudiciul cauzat prin producerea accidentului din data de_, nefiind dovedită fie existența unui caz fortuit sau de forță majoră, fie culpa victimei sau culpa exclusivă a unei terțe persoane. Din acest motiv, S. M. a fost chemat în proces într-o calitate specifică, cea de intervenient forțat, în acord cu dispozițiile art. 54 al 1 din Legea nr. 136/1995. Totodată, având în vedere faptul că atât cererea de chemare în
judecată cât și cele de intervenție au fost întemeiate pe dispozițiile art. 998 C.civ., art. 6 din Legea nr. 71/2011, art. 24 și 26 din Ordinul nr. 21/2009 (f. 34,142,145), instanța a apreciat că nu pot fi primite argumentele reprezentantei reclamantului și a intervenienților în interes propriu potrivit cărora S. M. poate beneficia de despăgubiri, întrucât a formulat cererea de intervenție în calitate de moștenitor al defunctei S. M. .
Art.55 din Legea nr. 136/1995 vorbește însă despre plata despăgubirilor
"de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite";.Față de această reglementare, în jurisprudența în materie s-a precizat că, pentru prejudiciile
suferite de persoana vătămată prin producerea unui accident de autovehicule, se angajează răspunderea asiguratorului (societate de asigurare), iar nu a persoanei vinovate de producerea prejudiciului. Doar în mod excepțional,în cazul în care întinderea răspunderii asiguratorului, determinată prin contractul de asigurare, nu ar fi în măsură să acopere în întregime prejudiciul, ar fi posibil ca,pentru pagubele neacoperite, să fie angajată răspunderea persoanei responsabile, în condițiile răspunderii civile delictuale.
Potrivit prevederilor art. 27 din Ordinul nr. 21/2009, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conduc ător ul veh icululu i vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
de un caz de f orț ă major ă;
din culp a exclu s iv ă a perso ane i pre jud ic iate , cu excepția situațiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;
) d in culp a exclus iv ă a une i terțe perso ane ;
pre jud ic iile suf er ite de conduc ător ul veh icululu i r ăspu nz ător de producere a
accidentului;
Prin urmare,potrivit legii, asiguratorul nu este obligat a despăgubi conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului.
Cât privește daunele morale solicitate, este evident că reclamantul și intervenientul în interes propriu au suferit un prejudiciu moral cauzat de dispariția persoanei dragi, despăgubirile morale având scopul de a alina oarecum suferința pricinuită de moartea soției, respectiv a mamei, cuantificarea acestora urmând a se face într-un mod cât mai realist, sens în care s-a avut în vedere și faptul că, în situația de față, decesul victimei a survenit ca urmare a unei acțiuni din culpă și nu intenționate, iar pe de altă parte, pierderea suferită de membrii familiei nu va putea fi niciodată suplinită în totalitate prin acordarea unor sume de bani.
Din cererile de chemare în judecată și din depoziția martorului Onaca D. a reieșit faptul că defuncta S. M. oferea suport moral și material soțului și copiilor săi, după decesul acesteia viața familiei S. s-a schimbat semnificativ, după cum și comportamentul membrilor acesteia s-a schimbat semnificativ (atât reclamantul cât și fiii acestuia au devenit persoane retrase, necomunicative, nesociabile)(f.34,142,271).
Din înscrisurile medicale existente la dosar mai rezultă că, ulterior accidentului, fiii defunctei S. M. au solicitat asistență și suport psihologic. Din discuțiile cu aceștia și din testele psihologice aplicate au reieșit următoarele: cei doi pacienți au prezentat tulburări psihosomatice, neurovegetative, neliniște, iritabilitate, stări de depresie,stări de indispoziție, pesimism, epuizare, anxietate, singurătate,putere de concentrare redusă,lipsa de a stabili contacte sociale, culpabilitate, susceptibilitate, labilitate emoțională, decepție, îngrijorare, descurajare. În urma celor constatate, cei doi pacienți au urmat psihoterapie pe o perioadă de 6 luni,starea pacienților ameliorându-se,necesitând însă în continuare suport psihologic din partea familiei, prietenilor și a persoanelor apropiate(f.35,36,361).
Raportat la cele expuse anterior, instanța a apreciat că nivelul daunelor morale ce pot fi acordate reclamanților trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanță și cu jurisprudența în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor și cu nivelul general de dezvoltare economică a țării, iar faptul că despăgubirile morale urmează a fi plătite de asigurator în baza unui contract de asigurare nu poate constitui un motiv de amplificare a acestora, motiv pentru care s-a stabilit obligația pârâtei de a plăti reclamantului S. V. și intervenientului în interes
propriu SA V. câte de 30.000 euro,echivalentul în lei, cu titlu de daune morale.
Pentru toate aceste motive, instanța a admis în parte cererile de chemare în judecată formulate și precizate de reclamantul S. V. și de intervenientul în
interes propriu SA V., în sensul că a obligat pârâta SC Asigurare-R.
A. SA, să plătească reclamantului și intervenientului în interes propriu câte
euro,echivalentul în lei, reprezentând daune morale, fiind respinse solicitările pentru restul pretențiilor formulate.
Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică a societăților comerciale, astfel că, în lipsa personalității juridice sau a unui mandat special de reprezentare, acestea nu pot sta în nume propriu în judecată, fie în calitate de reclamanți, fie în calitate de pârâți. Având în vedere dispoziția legală precizată, raportat și la faptul că în cauză nu s-a făcut dovada unui mandat special de reprezentare, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu SC Asigurare - R. A. SA S. Z. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Intervenientul în interes propriu SA V. nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata de cheltuieli de judecată.
Nefiind dovedite cheltuieli de judecată efectuate de reclamantul S. V., instanța a respins cererea acestuia de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată justificate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul S. V., intervenienții SA V. și S. M., precum și pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE R. A. A. S.
Prin apelul declarat de pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE R.
A. S.
s-a solicitat:
in principal - admiterea apelului, rejudecarea cauzei și modificarea în totalitate a sentinței pronunțate de către prima instanța, în sensul respingerii acțiunii promovate de către reclamant și a cererilor de intervenție formulate;
in subsidiar - admiterea apelului, rejudecarea cauzei și modificarea în parte a sentinței pronunțate de către prima instanța.
În motivare s-a arătat că în mod greșit prima instanța a admis cererea de chemare în judecata formulata și precizata de către reclamantul S. V., respectiv cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului SA V. și a intervenientului forțat S. M., în contradictoriu cu pârâta societate, obligand-o la plata către reclamant și intervenientul în interes propriu la cate
30.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune morale.
Ceea ce a omis insa prima instanța sa sesizeze, desi a solicitat, a insistat și a argumentat cu texte de lege în acest sens, este chiar temeiul legal în baza căruia poate fi antrenata o astfel de răspundere, respectiv art. 1 / Ordinul CSA nr. 21/2009 "...asigurătorii care practica asigurarea obligatorie de răspundere civila a vehiculelor pe teritoriul României acorda despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual fata de terțe persoane." Potrivit prevederilor art. 49/ Legea nr. 136/]995: "Asigurătorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Art.
- Despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdaunare și cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporala sau deces.
In caz de vătămare corporala sau deces, despăgubirile se acorda atat pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cat și
pentru persoanele aflate în acel vehicul cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.
Potrivit art. 998-999 C.Civ., răspunderea delictuala este antrenata doar în limitele și cu condiția ca prin fapta sa ilicita și culpabila, autorul acesteia sa fi cauzat un prejudiciu, intre fapta sa și prejudiciu existând un strâns raport de cauzalitate.
In mod vădit eronat prima instanța a omis sa observe Rezoluția/_ din dosarul de penal nr. 81/P/2010, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a invinuitului S. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din cupla, art. 178 (2) CP., a numitei S. M., mama sa, pasager în autovehiculul condus de către acesta, ocupanta a locului din dreapta fata.
S-a apreciat în motivarea acestei Rezoluții ca faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infractiunii: latura subiectiva, astfel incat datorita imposibilității subiective, și nu datorita unui caz fortuit, învinuitul nu a putut prevedea rezultatul faptei sale. în temeiul art. 10 lit. d C.Pr.P. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a acestuia.
Aceasta soluție a fost pronunțata intr-un dosar penal, de către reprezentantul Parchetului de pe langa Judecătoria Oradea, nefiind contestata, în termen legal de către niciuna dintre părțile implicate în accident. Chiar daca aceasta soluție nu aparține unei instanțe de judecata, fiind data în cadrul urmăririi penale, prin aplicarea dispozițiilor art. 11 pct.l lit.b C.P.P., raportat la art. 10 alin. lit.d, aceasta soluție capăta puterea de lucru judecat cu privire la fapta, persoana, vinovăție.
In acest context, fiind hotarat faptul ca inculpatul nu a săvârșit cu vinovăție (in forma ceruta de lege pentru infracțiunile comise din culpa) fapta de ucidere din culpa a victimei S. M., pasager pe locul din dreapta al autovehiculului, acestei infracțiuni lipsindu-i tocmai latura subiectiva, în mod greșit prima instanța a interpretat prev. art. 998-999 C.civ. raportat la prezumția de culpa. La momentul efectuării cercetării penale în cauza, organele abilitate au administrat probe (declarații, martori, cercetări la fala locului, expertize tehnice), concluzia care s-a desprins din întregul dosar fiind aceea ca "raportat la împrejurările concrete în care s-a desfășurat acțiunea, dar și la caracteristicile subiective ale autorului, rezulta ca pe sensul de deplasare Biharia-Salard existau 3 protiuni unde carosabilul era degradau care au influențat manevra efectuata de învinuit și care ulterior au determinat trecerea acestuia pe sensul de circulație Marghita-Oradea, carosabilul era acoperit cu un strat de zăpada de cea. 1-2 cm, iar învinuitul era posesor al permisului de conducere de aproximativ un an de zile și nu cunoștea traseul. În consecința, se constata ca învinuitul nu putea, în limitele posibilităților sale, sa prevadă rezultatul, motiv pentru care nu va exista vinovăție sub forma culpei simple și aceasta nu datorita faptului ca rezultatul ar fi fost imprevizibil, ca în cazul fortuit, ci datorita imposibilitatii subiective a învinuitului de a-l prevedea ".
S-a mai reținut totodată în cauza și faptul ca invinuitul ar fi efectuat o manevra de ocolire a unor defecte din stratul de uzura a pârtii carosabile (gropi), urmata de o manevra de redresare efectuata printr-un viraj brusc spre stânga, cu acționarea concomitenta a frânei de serviciu. De asemenea, în expertiza tehnica auto întocmita în cauza s-a reținut ca și cauza a producerii accidentului :
"dezechilibrul intre forțele de tracțiune existente la nivelul roților autoturismului Volkswagen Golf prin nefunctionarea ABS-uiui, respectiv a ESP-ului."
Așadar tot acest complex de factori a fost îndelung analizat de către organele de cercetare penala, concluzia desprinsa fiind aceea a lipsei laturii subiective și pronunțarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penala, ceea ce, în mod implicit, logic, răstoarnă prezumția de culpa invocata în motivare de
către prima instanța, facand aplicabile dispozițiile art. 27 / Ordinul CSA nr. 21/2009.
Răspunderea asigurătorului este una contractuala (in limitele și condițiile poliței RCA încheiate), subsecventa răspunderii persoanei vinovate, limitele și condițiile în care acesta răspunde fiind clar prevăzute în normele speciale, respectiv în Legea nr. 136/1995 și în Ordinele în vigoare la data producerii accidentului. în prezenta cauza nu sunt îndeplinite insa nici măcar condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, norme generale în materie, respectiv ale art. 998-999 C.Civ.
În cauza nu poate fi vorba despre aplicarea vreunei prezumții de culpa a conducătorului auto, nici în ceea ce privește comiterea infracțiunii de ucidere din culpa și nici în cea ce privește paza juridica/materiala a lucrului. Soluția Parchetului are autoritate de lucru judecat, iar penalul tine în loc civilul. Solicită a se observa de asemenea și atitudinea reclamantului de-a lungul timpului, de la data producerii tragicului accident rutier. Acesta nu a formulat plângere împotriva conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, S. M., nu s-a constituit parte civila în cauza, nu a avut niciun fel de pretenții fata de acesta, nici nu a contestat soluția de scoatere de sub urmărire penala a acestuia, potrivit art. 278 C.Pr.P., ci a stat în pasivitate în tot acest timp, pana la închiderea dosarului penal, pentru ca ulterior sa acționeze pe cale civila pentru obținerea unei sume de bani . Sigur ca acesta are opțiunea legala de a pretinde repararea prejudiciului în cadrul procesului penal, prin constituirea pârtii vătămate ca parte civila, sau separat, pe calea unei acțiuni civile, insa din punctul pârâtei de vedere este nejustificata aceasta abordare și mai mult, este neintemeiata. în cauza nu sunt intrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpa, lipsind latura subiectiva, nici ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C.Civ, nici ale art. 1 (1),(2) / Ordinul CSA nr. 21/2009 și nici ale art. 49, 50 /Legea nr. 136/1995, motive pentru care solicită ca, rejudecand cauza, sa se respingă în totalitate acțiunea formulata și precizata.
Pe de alta parte, apreciază că în mod greșit prima instanța a admis în parte acțiunea formulata de catre reclamant și de catre intervenientul în nume propriu SA V., incalcand în mod grav prevederile internaționale, europene, în materie, respectiv ale Directivei a Il-a a Consiliului Comunităților Europene /_ (AORCA), privind aproprierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civila pentru pagube produse de autovehicule ( nr. 84/5/CEE). Potrivit dispozițiilor Consiliului Comunităților Europene, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene^ în special art. 100, având în vedere propunerea Comisiei (I), având în vedere avizul Parlamentului European (2), având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3)_ întrucât trebuie sa se acorde membrilor familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane care poarta răspunderea, o protecție comparabila cu cea de care beneficiază alti terți, în orice caz în ceea ce privește vătămarea corporala;_ art.3: Membru familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civila este angajata intr-un accident și acoperita de asigurarea prevăzuta la articolul I alineatul J, nu sunt excluși, datorita acestei legaturi de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru vatamarile lor corporale."
Pe plan intern, în legislația romana, respectiv în art. 26 alin.2 pct.4 / Ordinul CSA nr. 21/2009, se prevede același lucru: asigurătorul acorda despagubiri pentru "cazul în care persoanele care solicita despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau
oricărei altei persoane a cărei răspundere civila este angajata intr-un accident de vehicule. "
Din reglementarea comunitara și transpunerea acesteia în dreptul intern rezulta foarte clar ca sunt îndrituiți la despăgubiri membrii familiei conducătorului auto, dar pentru propria lor vătămare corporala, nicidecum pentru daune morale ca urmare a suferinței pricinuite de pierderea unei persoane apropiate cauzate de un alt membru de familie.
Așadar, chiar daca instanța de control ar aprecia ca se poate retine vinovăția învinuitului S. M., citat în cauza în calitate de intevenient forțat, considerând ca acesta răspunde delictual fata de persoanele prejudiciate, tatăl, respectiv fratele sau, solicită a se avea în vedere prevederile legale invocate, constatând pe aceasta cale faptul ca pretențiile formulate exced cadrul legal, subscrisa societate neputand fi obligata la plata unor astfel de despăgubiri cu încălcarea grava a legislației în materie.
Tot ca un pe un exces din parte instanței de fond apreciază, pe de alta parte și interpretarea prevederilor art. 49, 50 / Legea nr. 136/1995. în mod greșit se deturnează sensul acestor texte de lege, acordând daune morale chiar asiguratului societății, reclamantului S. V., desi asigurarea obligatorie de răspundere civila ( RCA) acoperă prejudiciile produse printr-un accident de autovehicul, ca urmare a săvârșirii unei fapte delictuale de către asiguratul sau, săvârșita cu vinovăție, care a cauzat unui tert un prejudiciu.
Raportat la aceste prevederi, solicită a se observa ca în speța reclamantul
S. V., proprietar al autovehiculului vinovat de producerea accidentului, întrunește în urma formulării acțiunii dubla calitate: de asigurat și de tert prejudiciat, calitate care excede cadrul legai și de care instanța este și ea ținuta.
In speța nu invocă ca motiv al respingerii acțiunii calitatea conducătorului auto ( asigurat / utilizator - terța persoana), ci pe cea a beneficiarului despăgubirii, a păgubitului. Acesta este deopotrivă atat asigurat - conform contractului, cat și tert prejudiciat - potrivit acțiunii formulate, ceea ce legiuitorul nu prevede ca situație în care se acorda despabubiri pentru daune morale.
Si nu în ultimul rand, în subsidiar, în eventualitatea în care se va aprecia ca sunt intrunite condițiile antrenării răspunderii pârâtei societăți, înlăturând toate apărările susinvocate, înțelege sa critice soluția primei instanțe și sub aspectul daunelor morale acordate în cauza.
Este adevărat faptul ca, potrivit art.49 (2) /Ordinul CSA nr. 21/2009, în caz de deces se acorda daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudenta din România, legiuitorul lasand așadar la latitudinea instanței de judecata rolul de a aprecia și de a cuantifica, în concret, cuantumul acestor despăgubiri, insa suma de 60.000 euro (cate 30.000 euro pentru fiecare parte) apreciază ca este una excesiv de mare, raportat la Împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, la calitatea pârtilor și la consecințele produse.
Lasand la o parte aspectul legat de calitatea pârtilor (reclamantul fiind Șeful Politiei Rutiere din I.P.J. Sălaj), gradul ridicat de mediatizare al acestui tragic accident, precizează ca asigurătorul RCA plătește despăgubiri nu pe baza delictuala ci în baza contractului de asigurare RCA nr.003158305/_, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin Ordinele C.S., termeni și condiții care se constituie în clauzele contractului de asigurare RCA. Instanța de judecata trebuie sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aiba, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor.
In absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea civila, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze pentru partea civila ceea ce ii lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.
Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificabil pecuniar și de aceea, întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze intr-un fel pierderea produsa, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub imperiul unei alte instituții de drept civil. Astfel, indemnizația acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii .
Consideră ca sumele acordate în prezenta cauza sunt nejustificat de mari si, daca ar fi acordate de către instanța de judecata în aceste condiții ar depasi granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru partea civila care a fost supusa unor suferințe fizice și psihice.
Apreciază ca este necesar sa se asigure o justa corelare intre latura penala și latura civila a reparării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, deci sa se tina seama și de nivelul pedepsei aplicate efectiv (individualizate) autorului infracțiunii. Conducătorul auto a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din cupla, insa s-a apreciat la acea data faptul ca raportat la circumstanțele producerii accidentului, la persoana învinuitului, la pericolul social al faptei săvârșite, la consecințele produse, o soluție de scoatere de sub urmărire penala este în măsura sa asigure o justa soluționare a procesului penal, situație în care consideră ca suma solicitata cu titlu de daune morale, direct de la asigurător, pe calea unei acțiuni civile distincte, este exagerat de mare, situandu- se la limita îmbogățirii fara justa cauza. în opinia pârâtei intre cele doua laturi s- a creat o vădita disproporție de către prima instanța, prin acordarea sumei de
60.000 curo cu titlu de daune morale. Aceste despăgubiri apar ca o veritabila amenda aplicata societății de asigurări, și nu invinuitului S. M. .
Faptul ca despăgubirile morale urmează sa fie preluate de asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri numai pentru ca "are cine și de unde sa plătească". O astfel de abordare, fara justificare în prevederi legale, creaza grave inechități și discrepante intre diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, desi nu se poate considera ca durerea/suferința pricinuita prin vătămare este mai mica în cazul infracțiunilor ( mai ales daca sunt săvârșite cu intenție) pentru care nu exista un asigurător care sa preia plata despăgubirilor morale.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere ca urmare a aplicării de catre instanța de judecata a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei
în cauza, în plan fizic și psihic, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectata situația familiala, profesionala și sociala. Insa, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs pârtii vătămate. Solicită a se observa în acest sens faptul ca invinuitul este fiul reclamantului, respectiv fratele intervenientului. Trauma pe care accidentul a produs-o în sufletul lor este așadar, în mod evident, strâns legata și de acest aspect, care a amplificat durerea produsa. Răspunzător pe de-o parte de cauzarea acestei traume este așadar un membru foarte apropiat al familiei lor.
Nu contestă suferința provocata pârtilor, dar nivelul daunelor morale trebuie sa fie în limite rezonabile, în concordanta cu jurisprudenta în materie, cu
venitul mediu pe cap de locuitor și cu nivelul general de dezvoltare economica a României.
A invocat și a depus la instanța de fond, pentru susținerea celor de mai sus, practica judiciara, prin care, în cauze penale similare, în care, în urma producerii unor accidente rutiere si-au pierdut viata persoane nevinovate, instanțele de judecata au apreciat ca sumele care sunt în măsura sa compenseze trauma suferita de catre familiile indoliate trebuie sa fie rezonabile, cuantumul acestora fiind cu mult mai redus.: Decizia penala nr. 81/R/2012 a Curții de A.
, pronunțata în dosarul nr._, Decizia nr. 631/_ a Curții de A. C.
, pronunțata în dosarul nr._, Decizia penala nr. 405/2011 pronunțata în dosarul nr._ .
A arătat și concluziile studiului efectuat de catre Comisia de supraveghere a A. lor, în colaborare cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, având drept scop o analiza comparativa a soluțiilor pronunțate de catre instanțele de judecata în cauze penale având ca obiect vătămări corporale, ucideri din culpa, loviri și alte infracțiuni care au cauzat suferințe fizice/psihice, în urma cărora s-au acordat daune morale, realizat asupra unui număr de 5.128 de cazuri în care s- au acordat daune morale, dintre care un număr de 2.339 cazuri au constat în decizii ale Curților de A. din România, selectate din intreaga baza de date a portalului "Jurindex - indexul jurisprudentei netionale" (www.jurisprudenta.org) din perioada anilor 2006 - 2010, arata ca despăgubirea generala medie pentru fiecare persoana prejudiciata, indiferent de relația de rudenie intre aceasta și persoana decedata este de 52.883 LEI. Totodată s-a constatat ca prin aplicarea criteriului de vinovăție, despăgubirea medie/victima este cu 52% mai ridicata în cazul infracțiunilor comise din culpa, fata de cele comise cu intenție (omor, loviri etc), desi gravitatea unei fapte intenționate este incontestabil mai mare decât a unei fapte din culpa. Totodată s-a constatat faptul ca, raportat la relația persoanei prejudiciate cu persoana decedata, cuantumul despăgubirilor acordate a înregistrat urmatoarele valori medii:
pentru copilul major (descendent de gradul î - fiu/fiica), ca urmare a decesului părintelui (mama/tata) - 36.434 LEI;
pentru copilul minor (descendent de gradul I - fiu/fiica), ca urmare a decesului părintelui (mama/tata) - 51.324 I ,BI;
pentru fratele/sora - 51.324 LEf;
pentru părintele (ascendent de gradul 1 - mama/tata)- ca urmare a decesului fiului/fiicei sale -75.097 LEI;
pentru decesul sotiei/sotului 52.510 LEI.
Invocă în acest context și practica unor state ale UE cu un nivel de dezvoltare mult mai ridicat decât România și cu limite de despăgubire pentru asigurarea RCA egale sau mai mari decât România, învederând instanței faptul ca nivelul mediu al despăgubirilor morale pentru deces se situează în jurul valorii de 15.000-25.000 de euro (in Germania nici măcar nu se acorda, daca nu se face dovada ca persoanele apropiate celui decedat au suferit afecțiuni psihice pentru vindecarea cărora este necesar tratament medical)
In luarea deciziei, rejudecand cauza, solicită a se proceda la analizarea daunelor morale care au fost acordate în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, versus infracțiunilor săvârșite din culpa.
Se va observa ca în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, sumele solicitate cu titlu de daune morale atat Împotriva inculpaților persoane fizice cat și Împotriva Statului Roman, desi au avut un cuantum mult mai mare au fost reduse substanțial (desi s-a avut în vedere solvabilitatea Statului Roman).
Pe langa aceste aspecte, în aprecierea daunelor morale, solicită a se avea în vedere probele administrate în cauza, respectiv cele privind suferința fizica
provocata acestor parii civile. Aceasta suferința, solicită a o analiza prin prisma jurisprudentei din România și CEDO, care au reținut ca motive de neacordare sau de reducere a daunelor morale următoarele:
părțile civile nu au beneficiat de tratament medical (psihiatric sau psihologic);
vârsta și calitatea victimei (daca au fost părinți în vârsta de peste 50 de ani, fara copii minori în intretinere, aprox. 20.000 euro daune morale copiilor și 10.000 euro soțului supraviețuitor);
calitatea de persoana publica a inculpatului;
publicitatea efectuata cu ocazia accidentului/procesului;
persoanele aflate în intretinere, daca sunt minori sau majori;
In doctrina se afirma ca la stabilirea întinderii despăgubirii nu se iau în considerare nici starea materiala a autorului prejudiciului, nici starea materiala a victimei. Insa și atunci cand se cere o suma foarte mare, trebuie sa se tina seama de ceea ce este rezonabil, de ceea ce este obișnuit pentru familia respectiva. Insa vazand suma acordata de prima instanța de cate 30.000 Euro (132.000 lei) în favoarea fiecărei parii consideră ca hotărârea primei instanțe s-a indepartat de la scopul urmărit de legiuitor și de jurisprudenta romana acela de a oferi familiei victimei o suma care " sa îndulcească " suferința acesteia, iar cuantumul lor o duce cu gândul ca uneori, din varii motive, uitam ca exista o măsura în toate!
Din statistica întocmita pe baza datelor furnizate de Institutul National de Statistica, de Banca Mondiala, Eurostat, Fondul Monetar International, OECD - IRTAD și Council of Bureaux, cu media despăgubirilor constând în daune morale acordate de asigurători în caz de deces pentru state din Europa, Asia și Africa de Nord, în care s-au avut în vedere și produsul intern brut pe cap de locuitor în statele în care s-a realizat aceasta statistica, câștigul mediu salarial net lunar, numărul de vehicule, numărul anual de accidente rutiere, numărul de persoane ranițe în accidente de circulație, numărul de persoane ucise în accidente de circulație și limitele maxime pana la care asigurătorii sunt tinuti sa răspundă pentru asemenea despăgubiri se poate observa faptul ca, pentru România media despăgubirilor sub forma daunelor morale este de 12000 Euro - acordați pentru sot/sotie, de 10000 Euro - acordați pentru copii, de 17000 Euro acordați pentru părinții victimei și de 7000 Euro acordați pentru frati/surori. Se remarca o diferența în ceea ce privește media acestor despăgubiri în funcție de gradul de rudenie, respectiv de legătura sot/sotie sau ruda fata de victima accidentului. Se remarca de asemenea ca state cu venituri mult mai mari pe cap de locuitor, venitul mediu lunar net și state cu un produs intern brut pe cap de locuitor mult mai mare decât cel al României acorda despăgubiri în medie aproximativ egale cu media despăgubirilor acordate în România, sau chiar mai mici, sau state precum Germania sau Danemarca care exclud daunele morale în astfel de cazuri, având ca temei argumentul moral ca nu e admisibil sa te îmbogățești din astfel de tragedii. Se constata ca media despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale în caz de deces pentru o singura victima este mult inferioara limitelor maxime prevăzute de legislația statelor asupra cărora s-au făcut aceste statistici .
Instanțele superioare au inteles sa intervină și sa modifice hotărârile primei instanțe atunci cand au constatat ca despăgubiri sub forma daunelor morale au fost acordate intr-un cuantum ridicat. S-a motivat ca asemenea despăgubiri nu trebuie sa reprezinte o amendare excesiva a celui vinovat de producerea evenimentului asigurat și nici o modalitate de imbogatire fara justa cauza. Niciuna din deciziile pronunțate de Curțile de A. pe care le-a depus la instanța de fond nu neaga dreptul beneficiarilor asigurării de a primi despăgubiri sub forma daunelor morale, nu ignora suferința produsa unor rude apropiate sau sotului/sotiei prin decesul victimei evenimentului asigurat, insa motivează
soluțiile reținând că trebuie acordata compensație echitabila și nu o suma de bani care sa reprezinte o modalitate de imbogatire pentru beneficiarii asigurării. Curtea Suprema de Justiție a României, Secția Civila, prin Decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001 a reținut cu valoare de principiu ca aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiectul controlului instanței de recurs. Curtea a impartasit criteriul general evocat de instanța europeana, potrivit căruia despăgubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusa acesteia ( instanța suprema a avut în vedere Cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit) .
Chiar daca este delicat sa se vorbească despre rolul pe care l-a avut în societate o persoana, despre suferința pe care a produs-o pierderea unei persoane familiei sale, despre posibilitățile unei persoane de a susține familia, de a contribui la întreținerea familiei, trebuie spus înainte de toate ca a fost vorba despre un eveniment produs din culpa și ca sumele pe care cei vătămați pot sa le primească trebuie sa se raporteze și la împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat.
Subliniază, în context, jurisprudența constanta a CEDO, în sensul ca incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului. Dacă normele juridice nu sunt rodul imaginației unor persoane, ci sunt rezultatul experienței acumulate de o societate aliată într-un anumit stadiu de dezvoltare, atunci și hotărârile judecătorești care transpun normele juridice la cazuri concrete trebuie să valorifice jurisprudența anterioară, neputând fi lăsate la infinit în voia hazardului. Un argument deosebit de relevant în sprijinul afirmației de mai sus îl constituie principiile dreptului roman, care au rămas valabile și în prezent, în sistemele de drept romano- german și anglo-saxon, tocmai datorită cristalizării lor printr-o practică îndelungată și unitară. Amintește astfel ca prin Hotărârea pronunțată în cauza Beian contra României, CEDO a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse.
In drept s-au invocat prevederile: art. 282-298 C.Pr.C, Ordinul C.S. nr.21/2009, A Doua Directiva a Consiliului/nr. 84/5/CEE, Legea nr. 136/1995.
Prin apelul declarat de reclamantul S. V. și intervenientul S.
A. V.
s-a solicitat admiterea apelului modificarea hotărârii și admiterea în întregime a cererilor de despăgubiri, așa cum au fost formulate și precizate respectiv obligarea pârâtei la câte 50.000 Euro daune morale,în echivalent în lei, la data plății.
În motivare s-a arătat că obiectul acestui dosar este cererea formulată de reclamantul S. V. în calitate de soț al victimei decedate și fii acesteia A. V. și M., pentru daune morale. Acest obiect a fost precizat prin precizările ulterioare cererii principale,prin care a depus și cererile de intervenție în nume propriu și au arătat că solicită câte 50.000 Euro fiecare.
Autoturismul VW Golf cu nr. înmatriculare Sj 03 EHW, proprietatea lui S.
V., era condus de S. M. și era asigurată RCA.
În conformitate cu disp. art 55 din L. 136/1995 despăgubirile se plătesc de către asigurător,persoanei fizice sau juridice și drepturile cuvenite celor păgubiți se exercită conform art. 54 alin. împotriva asigurătorului.
Despăgubirile se acordă potrivit disp. art. 51 și când vehiculul implicat în accident este condus de altă persoană decât proprietarul.
Așa cum, rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală expertiza tehnică efectuată, declarațiile martorilor din mașina Opel A., autoturismul condus de S. M. a derapat, deși avea o viteză redusă, "aluneca cu partea laterală" spre axul drumului ajungînd într-o poziție transversală față de axul șoselei. Autoturismul Opel A., care venea din sens opus a intrat cu partea
frontală, în partea laterală dreaptă a aut.VW, partea în care stătea victima, S.
M., care a decedat în urma leziunilor suferite.
În rezoluția procurorului, s-a reținut, că raportat la condițiile în care a avut loc accidentului din punct de vedere penal, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii., obligația de prevedere subzistând însă.
Prin urmare în cazul de față evenimentul asigurat producând-se, asigurătorul, în conformitate cu disp. art. 26 din ordinul CSA 21/2009 lit.a, asigurătorul este obligat a despăgubi partea prejudiciată, pentru vătămări corporale sau deces. Nu este înlăturată răspunderea pârâtei, neexistând nici unul din cazurile prev de art. 27 din același ordin"pentru ca asigurătorul să nu acorde despăgubiri.
Prin sentința apelată, s-au acordat daune morale în favoarea soțului victimei decedate și fiului SA V., cîte 3o.ooo EURO pentru fiecare. Am solicitat daune morale în sumă de cîte 5o.ooo,EURO, avînd în vedere și limitele maxime prev de Ordinul 21/2009 .
Din probele administrate în cauză rezultă existența unui prejudiciu moral, cuantificarea acestuia trebuie raportat la suferința psihică pricinuită membrilor familiei defunctei,raporturile concrete între cel dispărut și ceilalți membri ai familie,modul în care s-a schimbat stilul de viață prin decesului celui apropiat. Trebuie apreciat ce am pierdut pe plan ; psihic,social, profesional și familial din ceea ce ar fi însemnat o viață normală de familie în acest moment dar și în viitor.
Fiecare persoană are dreptul să beneficieze de un climat moral sănătos, caracterizat de o anumită constanța,de o pace sufletească. în cazul apelanților este vorba de o pierdere definitivă,de o imposibilitate pentru soțul rămas de a avea o viață socială cum a avut anterior., de o scădere a nivelului de trai, prin pierderea venitului și a muncii din gospodărie, a unui membru adult al familiei.
Au dobândit cu toții o stare de zbucium interior,de neliniște, de zdruncinare a vieții sufletești.
Cu atît mai mult S. M., care are o povară sufletească, grea, de durată, care a și dus la izolarea sa,la introvertire.
Consecințele acestui accident,vor încerca să le atenueze prin umplerea timpului cu alte activități, preocupări noi în care vor investi sumele solicitate ca daune morale. Trebuie avut în vedere că apelantul S. V., proprietarul autoturismului VW a plătit constant cîteva decenii prime de asigurare, niciodată nu a primit despăgubiri de la societățile de asigurări.
Nu întâmplător limita maximă pentru anul accidentului a fost de 2.5oo.ooo EURO, iar apelanții au solicitat doar daune morale, în sumă totală de 15o.ooo EURO. într-un dos. similar, (_ Huidu Șerban) Curtea de apel Brașov a acordat câte 60.000 euro pt. copiii victimei și 7o.ooo euro pt. soția decedatului. Raportat la ce cele arătate solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și obligarea pârâtei la sumele solicitate.
În drept s-au invocat disp. art.296 cp. civilă.
Prin apelul formulat de intervenientul S. M.
s-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că prin cererea sa a intervenit în interes propriu, alături de tatăl său și fratele său, în calitate de moștenitor al defunctei S. M., decedată urmare a accidentului de circulație.
În conformitate cu disp. art.54 și 55 din L.136/1996, dreptul persoanelor păgubite în urma accidentelor produse pe teritoriul României, se exercită împotriva asigurătorului, iar despăgubirile se plătesc persoanei fizice sau juridice de către asigurător. Intervenientul a formulat cerere alături de reclamantul principalul calitate de moștenitor al defunctei, respectiv, fiu al acesteia.
În conformitate cu disp. acelorași norme,pers, răspunzătoare de accident va fi citat în calitate de intervenient forțat.
Intervenientul a condus autoturismul în momentul accidentului. A fost introdus ca intervenient forțat în nume propriu, iar intervenția voluntară formulată de el a formulat-o ca succesor al defunctei, în aceste condiții apreciază se impune admiterea cererii sale de intervenție, cu cât în conformitate cu disp. art.57 cp. civilă, chemarea în judecată a altor persoane, se referă la persoana care ar putea pretinde aceleași drepturi cu reclamantul. De asemenea practica și literatura de specialitate nu exclude întrunirea dublei calități atît de reclamant cît și de pîrît,pt. aceeași parte.(drept procesual civil autor V,C. u și G.Boroi pagina
Dacă fiii victimei. erau A. și X, nu M., acest al 2-lea fiu, avea dreptul la daune morale. Calitatea sa de conducător auto, nu o exclude pe aceea de fiu al victimei, în nume propriu, ca șofer al autoturismului implicat în accident, eu nu a solicitat despăgubiri, și a răspuns, fiind cercetat penal în această calitate de învinuit. Prin urmare respingerea cererii sale de intervenție pe acest considerent doar, este nelegală, solicită admiterea apelului, admiterea cererii sale de intervenție în interes propriu și modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale solicitate prin cererea sa de intervenție. Întinderea daunelor solicitate nu este excesivă și se încadrează în limitele prev de Ordinul 21/2009 a CSA .Prin urmare solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Pârâta apelantă SOCIETATEA DE ASIGURARE R. A. SA a formulat întâmpinare și completare la considerentele de apel
(filele 26-31) solicitând:
respingerea apelului formulat de S. V. ca inadmisibil ca formulat de o persoana fara calitate procesuala activa si, în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat;
respingerea ca inadmisibil și în subsidiar ca neintemeiat a apelului formulat de S. M. impotriva incheierii de respingere a cererii de intervenție în interes propriu pronunțata de Tribunalul Sălaj în_, cu consecința menținerii hotărârii de respingere ca inadmisibila a cererii de intervenție
respingerea apelului formulat de SA V. ca neintemeiat.
Analizând apelurile formulate, Curtea constată următoarele:
Din starea de fapt, necontestată în cauză, rezultă că, la data de_, a avut loc un accident de circulație, în care a fost implicat autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ condus de intervenientul S. M.
, în urma căruia mama acestuia, S. M., a decedat.
Autoturismul menționat anterior, proprietatea lui S. V., avea încheiată poliță de răspundere civilă obligatorie la SC Asigurare R. A. SA.
Prin rezoluția din_, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui S. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal, constatându-se că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, conform art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, reclamantul S. V. a solicitat obligarea pârâtei SC Asigurare R. A. SA la plata de daune morale, reprezentând suferința încercată în urma decesului soției sale, ulterior formulând cereri de intervenție, pentru plata de daune morale
și copiii acestuia, respectiv S. M., persoana vinovată de producerea accidentului și SA V. .
Prin urmare, principala problemă de drept care a fost ridicată prin apelurile formulate de către S. M. și de către pârâtă se referă la calitatea procesuală activă a reclamantului S. V. de a solicita daune morale decurgând din contractul de asigurare menționat anterior, precum și la admisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu formulate de S. M. .
În privința intervenientului S. M., Curtea constată că acesta este persoana vinovată de producerea accidentului, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel autovehicul, cu excepția conducătorului autovehiculului respectiv, precum și ale art. 27 din Ordinul CSA nr. 21/2009, potrivit cărora asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile suferite de conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului.
Prin urmare, fiind conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului, intervenientul S. M. este exclus de la acordarea de despăgubiri, astfel încât soluția instanței de fond prin care a fost respinsă în principiu cererea de intervenție în interes propriu este legală și temeinică, această soluție impunându-se și din perspectiva faptului că S. M. a participat în proces ca intervenient forțat, în baza dispozițiilor Legii nr. 136/1995.
În ceea ce îl privește pe reclamantul S. V., Curtea constată că la data producerii accidentului, acesta era proprietarul autoturismului implicat în accident și titular al poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr. 003158305/_ .
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Prin urmare, în cauză trebuie lămurit ce se înțelege prin terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
În acest sens, Curtea apreciază că titularul contractului de asigurare nu poate fi considerată terță persoană păgubită prin producerea accidentului, în sensul dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, neavând, astfel, calitatea procesuală activă necesară solicitării de despăgubiri de la societatea de asigurare, în baza acestui contract.
Această concluzie se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul ar trebui să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite, din acest text rezultând că legiuitorul a înțeles să îl diferențieze pe asigurat de persoana păgubită prin producerea accidentului, și care ar putea solicita despăgubiri.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 pct. 4 din Ordinul CSA nr.21/2009, asigurătorul acordă despăgubiri în cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul, rezultând astfel, intenția legiuitorului de a-l excepta pe titularul contractului de asigurare de la posibilitatea de a solicita despăgubiri în baza contractului de asigurare, fiind lipsit de relevanță dacă acesta a fost sau nu conducătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului.
Mai mult decât atât, asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie este destinată a acoperi și pagubele produse bunurilor. Or, nu se poate accepta că
titularul contractului de asigurare ar putea beneficia de despăgubiri reprezentând daunele aduse autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Pe de altă parte, acesta ar putea răspunde pentru pagubele produse de bunul său, în conformitate cu dispozițiile art. 1000 alin. 1 din Vechiul cod civil aplicabil în cauză.
Or, nu se poate accepta teza potrivit căreia reclamantul, în calitate de proprietar al autovehiculului implicat în producerea accidentului, poate răspunde pentru pagubele produse de bunul său, în conformitate cu art. 1000 alin. 1 VCC și, pe de altă parte, să aibă și calitatea de terț păgubit prin producerea accidentului, în sensul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, pentru a putea solicita, de la asigurator, în baza contractului de asigurare încheiat cu acesta, daune rezultând din accidentul în care a fost implicat propriul său bun.
Prin urmare, acestea sunt considerentele pentru care Curtea a conchis că reclamantul S. V. nu are calitate procesuală activă, motiv pentru care, din această perspectivă, apelul pârâtei este întemeiat.
În ceea ce îl privește pe intervenientul SA V., o primă problemă de drept adusă în atenția instanței de apel de către apelanta pârâtă o reprezintă inadmisibilitatea cererii de acordare a daunelor morale, din perspectiva soluției de scoatere de sub urmărire penală a lui S. M., conducătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 27 din Ordinul CSA nr. 21/2009.
Potrivit acestor dispoziții legale, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
a) de un caz de forță majoră.
Prin caz de forță majoră se înțelege acea împrejurare externă și invincibilă, fără relație cu lucrul care a provocat dauna sau cu însușirile sale naturale.
Pentru a fi în prezența unui caz de forță majoră, este, deci, necesar ca acea împrejurare exterioară să fie absolut invincibilă, în sensul că la nivelul actual al științei ea este pentru oricine o forță de nebiruit și absolut imprevizibilă, în sensul că are un caracter extraordinar, producerea împrejurării externe neputând fi prevăzută.
Or, din analiza rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea nu rezultă că am fi în prezența unui caz de forță majoră, care să înlăture obligația de a acorda despăgubiri a asigurătorului.
Astfel, în rezoluția menționată anterior, s-a reținut doar că, învinuitul nu putea, în limitele posibilităților sale, să prevadă rezultatul, fiind reținută o imposibilitate subiectivă a acestuia de a-l prevedea.
Prin urmare, nefiind în prezența unui caz de forță majoră, exonerator de răspundere, pârâta este ținută a acorda despăgubirile în baza contractului de asigurare încheiat.
În ceea ce privește existența culpei, în sensul dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, Curtea împărtășește întrutotul opinia primei instanțe, în sensul că aceasta este diferită de vinovăția necesară atragerii răspunderii penale.
Astfel, acțiunea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, se întemeiază pe o prezumție de culpă a conducătorului autovehiculului, culpă care nu poate fi răsturnată decât dacă se dovedește existența unui caz fortuit, culpa victimei sau a unei terțe persoane, nici unul dintre aceste cazuri nefiind incident în cauză.
Prin urmare, solicitarea intervenientului SA V. de acordare a daunelor morale este admisibilă.
Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță, Curtea apreciază că acesta este unul rezonabil și echitabil, în concordanță cu jurisprudența în materie.
În acest sens, Curtea constată că intervenientul este fiul lui S. M., decedate în accident și că, în urma producerii accidentului, acesta a avut nevoie de consiliere psihologică, întrucât prezenta tulburări psihosomatice, neurovegetative, neliniște, iritabilitate, stări de depresie, de indispoziție, pesimism, epuizare, anxietate, singurătate, putere de concentrare redusă, labilitate emoțională.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Curtea constată că apelurile declarate de S. V., SA V. și S. M. sunt neîntemeiate, apelul declarat de pârâtă fiind fondat motiv pentru care, în conformitate 296 Cod procedură civilă, va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de S. V., SA V. și S. M. . Admite apelul declarat de SOCIETATEA DE ASIGURARE R. A. A.
S. împotriva sentinței civile nr.678/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul S. V. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
M. D.
JUDECĂTOR,
U.
GREFIER,
T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
7 ex./_ .
Jud.fond: Ț. D. B.
| ← Decizia civilă nr. 49/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 958/2013. Pretenții → |
|---|
