Decizia civilă nr. 1219/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1219

Ședința publică din 17 decembrie 2013

C. pletul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP

Judecător: H. I. D. Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. M. C. SRL Ș. S.

, cu sediul în Ș. S., nr. 33/C, jud. Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 991 din 8 octombrie 2013 pronunțate de J. Ș. S., în dosar nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurentei pârâte S. M. C. S. Ș. S. - av. Fekete Paul, reprezentantul intimatei reclamante S. R. T. S. - Ip - av. Costruț Cosmin, precum și reprezentantul intervenientei în nume propriu O. C. L. - av. M. O., lipsă fiind recurenta pârâtă S. M. C. S. Ș. S., intimata reclamantă S.

  1. T. S. - Ip și intervenienta în nume propriu O. C. L. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 87 și urm.

    Cod procedură civilă.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, iar taxa judiciară de timbru în cuantum de 205,5 lei și timbrul judiciar în cuantum de 1,5 lei nu au fost achitate.

    Se depune la dosar de către reprezentantul recurentei pârâte - av. Fekete Paul, dovada achitării taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina acestuia (f. 9). Totodată, depune la dosar și împuternicire avocațială de la fila 10.

    Reprezentantul intervenientei în nume propriu, av. M. O., depune la dosar împuternicire avocațială de la fila 11.

    Reprezentantul recurentei pârâte - av. Fekete Paul, invocă faptul că în cauză s-ar impune recalificarea căii de atac a recursului, arătând că prin admiterea cererii, această acțiune a dobândit un interes clar, iar calea de atac este apelul.

    Reprezentantul intervenientei în nume propriu, av. M. O., în replică, arată că acțiunea a fost introdusă având ca obiect acțiune în revendicare, iar calea de atac consideră că este recursul.

    Reprezentantul intimatei reclamante - av. Costruț Cosmin, arată că acțiunea se judecă sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă și consideră că recursul este calea de atac în prezenta cauză.

    Reprezentantul recurentei pârâte, - susține recursul așa cum a fost formulat, arătând în esență că reclamanta SC R. T. SRL a formulat o acțiune în revendicare imobiliară, prin care a solicitat suprafața de 200 mp, ocupată de către pârâta SC M. C. SRL. Arată că pe parcursul procesului și în termen legal

    reclamanta nu și-a precizat acțiunea în sensul majorării pretențiilor sale, însă instanța de fond a delimitat în favoarea reclamantei suprafața de 241 mp, acordând acesteia un clasic plus petit. Mai arată că în cauză a fost efectuată o expertiză topografică, iar suprafața stabilită de expert este de 241 mp, adică cu 41 mp mai mult decât suprafața revendicată de către reclamant. Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul delimitării suprafeței de 200 mp prin efectuarea în cauză a unei completări la expertiză, recalcularea cheltuielilor de judecată, solicitând suma de 206 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Pentru intimata reclamantă, apărătorul acesteia, av. Costruț Cosmin, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, iar în ceea ce privește completarea raportului de expertiză solicitat, arată că proba este inadmisibilă, întrucât nu s-au formulat obiective.

    Reprezentantul intervenientei în nume propriu - av. M. O., solicită respingerea recursului, arătând în esență că recurentul nu a fost prejudiciat și nu solicită cheltuieli de judecată.

    Instanța, reține cauza în pronunțare.

    T.

    Prin sentința civilă nr. 991 din_ a Judecătoriei Ș. S. s-a admis cererea de revendicare imobiliară formulată de către reclamanta S. R. T. S. în contradictoriu cu pârâta S. M. C. Serv S.

    A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate reclamantei suprafața de 200 mp delimitată de punctele 2-24-22-23-1, conform anexei 2 din raportul de expertiză.

    S-a admis cerea de intervenție formulată de către intervenienta O. C. cu domiciliul ales în SS str.Gh.Lazăr nr.60 județul Sălaj, și stabilește linia de hotar dintre imobilul acesteia și cel al reclamantei pe aliniamentul 2-24-25-6, conform anexei 2 din raportul de expertiză.

    Raportul de expertiză de la filele 68-78 face parte integrantă din hotărâre.

    S-a stabilit onorariul definitiv pentru expertul S. L. A. la suma 2550

    lei.

    A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată de

    911 lei formate din 411 lei taxă de timbru și 500 lei avans onorariu expert.

    A fost obligată pârâta la plata către expertul S. L. A. a sumei de 1200 lei reprezentând onorariu parțial expert. Executorie.

    A fost obligată intervenienta la plata către expertul S. L. A. a sumei de 850 lei reprezentând onorariu expert parțial. Executorie.

    În motivarea sentinței se arată că pârâta ocupă suprafețele de 241 mp (trasate cu 1-2-24-22-23), 88 mp (22-D-E-F) și 32 mp (G-H-I-J), dar reclamanta solicitând doar suprafața de 200 mp, instanța va admite acțiunea în revendicare în limita celor

    200 mp și va obliga pârâta să lase în deplină proprietate reclamantei această suprafață delimitată de punctele 2-24-22-23-1.

    Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta S. M. C. Serv S. Ș.

  2. , solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul delimitării suprafeței de 200 mp, prin efectuarea în cauză a unei completări la expertiză.

    În motivarea recursului se arată că instanța delimitează în favoarea reclamantei suprafața de 241 mp, acordând acestuia un clasic plus petit.

    Recursul pârâtei S. M. C. Serv S. Ș. S. este fondat pentru motivele care succed:

    În mod greșit și nelegal instanța de fond a admis acțiunea reclamantei S. R.

  3. SRL Ip și a obligat pârâta S. M. C. Serv S. Ș. S. să lase în deplină proprietate suprafața de 200 mp delimitată între punctele 2-24-22-23-1, conform anexei nr. 2 din raportul de expertiză.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că acțiunea în revendicare a reclamantei este admisibilă pentru suprafețele de 241 mp, 88 mp și 32 mp ocupate de pârâtă din terenul acesteia, însă cum reclamanta a solicitat doar suprafața de 200 mp, va admite acțiunea pentru această suprafață delimitată de punctele 2-24-22-23-1.

Instanța, reține că instanța de fond a respectat principiul disponibilității părților în procesul civil și a admis acțiunea reclamantei pentru suprafața de 200 mp teren solicitată de către reclamantă, în poligonul format de punctele 2-24-22- 23-1 potrivit anexei nr. 2 din raportul de expertiză.

În realitate însă, poligonul delimitat de punctele 2-24-22-23-1 are în realitate suprafața de 241 mp, așa cum reiese din anexa nr. 2 la raportul de expertiză topografică judiciară întocmit de către expertul S. L. A. (f. 73 dosar fond).

Conform aceluiași raport de expertiză topografică judiciară, rezultă că pârâta ocupă din terenul reclamantei suprafața de 361 mp teren intravilan, însă cum aceasta a solicitat doar suprafața de 200 mp teren și nu a formulat o precizare de acțiune prin care să solicite majorarea suprafeței de teren revendicată de la pârâtă, rezultă că deși instanța în mod formal a admis corect acțiunea reclamantei, acordându-i acesteia suprafața de 200 mp cerută prin acțiunea introductivă de instanță în realitate însă i-a acordat acesteia suprafața de 241 mp teren intravilan delimitată de poligonul 2-24-22-23-1 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză, rezultând în mod greșit un plus petit pentru suprafața de 41 mp teren intravilan.

În aceste circumstanțe, recursul pârâtei S. M. C. Serv S. Ș. S. apare ca fondat, urmând ca instanța să îl admită și să caseze în tot sentința civilă atacată, reținând cauza spre rejudecare în vederea efectuării unei compltării la expertiza topografică care să delimiteze o suprafață de 200 mp teren intravilan din suprafața de 361 mp teren intravilan pe care o ocupă pârâta din terenul reclamantei, stabilkind termen în acest sens pentru data de_ .

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312, alin. 1,2 și 4 Cod procedură civilă vechi, să admită recursul pârâtei, să caseze în tot hotărârea atacată și să rețină cauza spre rejudecare în vederea efectuării unei completări la expertiza topografică.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S. M. C. Serv S. Ș. S., împotriva sentinței civile nr. 991 din_ a Judecătoriei Ș. S. pe care o casează în tot, reținând cauza spre rejudecare.

Dispune efectuarea unei completări la expertiza topografică, stabilind termen în acest sens_ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 decembrie 2013.

Președinte,

N. C. C.

Judecător,

P. D.

Judecător,

I. D. H.

Grefier,

V. H.

Red. C.N.C/_

Dact. H.V./_ Ex.2

Jud. fond: S. L.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1219/2013. Revendicare imobiliară