Decizia civilă nr. 270/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 270/2013

Ședința publică din data de 19 martie 2013 Completul este compus din:

Președinte: P. A., judecător

Judecător: C. N. C.

Judecător: DP, vicepreședinte Tribunal Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de recurentul reclamant M. V. cu domiciliul în comuna R., nr. 105, județul Sălaj - prin mandatar S. L. cu domiciliul în municipiul Z., A. T., nr. 5, Bl. A 13, sc. A, et. 2, ap. 11, județul Sălaj, împotriva deciziei civile nr. 796 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul M. V.

, lipsă fiind intimatul M. I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosarul cauzei s-au depus de către mandatarul contestatorului

,,cerere"; - prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, ,,precizări"; - fila 42-43, și scriptul numit ,,Sesizare"; la care sunt atașate un set de acte - fila 45-52, după care: Întrebat fiind contestatorul dacă a mandatat pe d-nul S. L. să-l reprezinte în instanță, acesta arată că da, a luat legătura cu acesta dar nu poate să se

prezinte în instanță.

Instanța constată că pricina este în stare de judecată și nefiind alte cereri formulate acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației formulate.

Contestatorul M. V. solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, arată că este vorba în cauză de imobilul cumpărat de acesta, îl poartă prin instanțe din anul 2011 și mai solicită și suma de 50 mii lei

Instanța, în raport cu obiectul cererii, a actelor depuse la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin decizia civilă nr. 796 din_ a Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 588 din_ a Judecătoriei Jibou.

1

În motivarea deciziei se arată că reclamantul a refuzat să o cheme în judecată pe M. Gabriela C., iar dreptul de a cere restituirea sumei de 1500 USD s-a prescris.

Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare contestatorul

M. V. prin mandatar S. L., solicitând instanței admiterea acesteia, rejudecarea în fond a recursului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, motivat de faptul că pârâtul M. I. a depus în dosarul de recurs acte cu conținut fals.

Contestația în anulare a contestatorului M. V. nu este fondată pentru motivele care succed:

În mod corect și legal instanța a respins ca nefondat recursul reclamantului

M. V. împotriva sentinței civile nr. 588 din_ a Judecătoriei Jibou.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de recurs a reținut că reclamantul nu a dorit să o împrocesueze pe M. Gabriela C., coproprietară a imobilului în litigiu, iar dreptul material la acțiune pentru restituirea sumei de 1500 USD s-a prescris deoarece nu a fost exercitat în termenul legal de prescripție de 3 ani.

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

De asemenea, potrivit prevederilor stipulate de art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare formulată de contestatorul M. V. nu se circumscrie motivelor de contestație în anulare prevăzute de art. 318 Cod de procedură civilă deoarece acesta a invocat și motive de nulitate a hotărârii atacate faptul că pârâtul M. I. a depus la dosarul de recurs nr._ al Tribunalului Sălaj acte false, care nu ar fi fost emise de Electrica B. M. .

Pentru ca instanța să poată lua în considerare faptul că respectivele înscrisuri au un conținut fals, trebuie ca acest aspect să fie constatat printr-o hotărâre judecătorească penală rămasă definitivă, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Se mai invocă ca și motiv de contestație în anulare faptul că instanța de recurs nu a studiat declarația pârâtului M. I. din dosarul nr. 1181/P/609/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou și nu a acordat un nou termen de judecată, pentru a fi citat în proces martorul M. Casian, care să dovedească faptul că pârâtul M. I. a primit de la contestatorul M. V. suma de 1500 USD.

2

Câtă vreme dreptul material la acțiune al contestatorului M. V. s-a prescris prin neexercitarea acestuia în termenul legal de prescripție de 3 ani stipulat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, nu era cazul ca instanța de recurs să administreze probatoriu suplimentar în cauză pentru a clarifica chestiunile deduse judecății.

În aceste circumstanțe, contestația în anulare apare ca nefondată, urmând a fi respinsă în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 317 și 318 Cod procedură civilă să respingă ca nefondată contestația în anulare.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E:

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul M.

V. împotriva deciziei civile nr. 796 din 0_ a Tribunalului Sălaj. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

P. A. C. N. C. DP C. P. E.

Red. CNC/_ /dact.ECP/_ /2 ex./

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 270/2013. Revendicare imobiliară