Decizia civilă nr. 1220/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 1220/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă DE_ EMB. 2013 COMPLETUL COMPUS DIN: PREȘEDINTE: E. L.

J. ECĂTOR: M. O. -S.

J. ECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către recurenții A.

M.

, C.

L. DE A. A L. NR. 1., DE PE L. C., T. R. (N.

A.

) și G. Z. (N. A. ) împotriva Sentinței civile nr. 10848/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T.

PRIN P. J. . C., intimat M. C. N. PRIN P., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T. UL

Reține că prin sentința civila nr. 10848/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis in parte cererea formulată de reclamanta A. M., in contradictoriu cu pârâtii C. MUNICIPALĂ PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. -N. PRIN P.

UL M. UI C. -N. și C. J. PENTRU S. D. DE P. P.

A. T. C., și intervenientele.

A admis în parte cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientele T. R. și G. Z. .

A obligat pirita C. L. C. de fond funciar sa intocmeasca documentatia necesara respectiv punerea in posesie a reclamantei A. M. si a intervenientei T. R. cu privire la terenul de 4610 mp situat la locul SOPORUL MIC inscris in CF 8974 C. NR TOP 14322/3/1/1, POD. de

3273 mp identificat in CF1488 SOMESENI NR TOP 452/23/11/1

A obligat pârâta C. J. C. sa valideze propunerile COMISIEI LOCALE si sa elibereze titlurile de proprietate pentru terenurile de mai sus

A fost respinsă cererea cu privire la terenul SOPURUL MIC DE 0,48 HA cu privire la restul terenului SOPORUL MIC 190 mp, cu privire la terenul SOPORUL MARE de 0,9 HA, cu privire la restul terenului POD. de 1027 mp precum si cu privire la terenul de 0,17 mp BIROIND

A fost respinsă cererea fata de pirita M. C. N. prin P. .

Au fost obligate piritele in solidar sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata partiale respectiv onorar avocatial in suma de 1500 ron si

contravaloare partiala expertiza GHEORGHITA TATIANA in suma de 2000 ron

S-a luat act de renuntarea la judecarea cererii principale si a cererii de interventie in ceea ce priveste terenul VALEA III de 3,34 ha

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit CF 3558 cluj F 13 terenul cu nr top 14337arator la SUPUR de 1 iugar si 900 stj p se afla in coproprietatea lui A. FRANCISC si sotia S. I.

De asemenea potrivit copiei registrului agricol de la f131 vol 1 A. A. impreuna cu familia a adus in CAP terenurile SOPORUL MIC DE 0,48 ha apoi SOPORUL MIC DE 0,48 ha, SOPORUL MARE de o,90 ha, POD. de

o,43 ha, biroind de 0,17 ha

De asemenea potrivit adresei emise de M. C. N. f141 reclamanta si intervenientele au solicitat in baza cererii cu nr 66065/304/_ terenul in suprafata de 2,75 ha in calitate de mostenitori ai lui A. FRANCISC

Din conventia de partaj voluntar incheiata la_ reiese ca mostenitorii defunctului A. FRANCISC s-au inteles ca imobilele identificate in vol VI poz 170 din registrul agricol sa revina reclamantei si intervenintelor

De asemenea din notele de sedinta de la f165 reiese ca intervenienta

G. ZSUZSANNNA este cetatean maghiar

Din aceasta pricina la data de_ a incheiat oconventie de partaj voluntar cu reclamanta in sensul ca terenurile in litigiu respectiv cota sa sa fie atribuita reclamantei cu despagubirea baneasca a intervenientei

In cauza a fost intocmita o expertiza de specialitate intocmita de inginer expert GHEORGHITA TATIANA F54 si urmatoarele care intruneste exigentele unei lucrari de specialitate motiv pentru care instanta a luat in considerare doar aceasta lucrare care identificat cele 5 terenuri solicitate

In consecinta a admis in parte cererea si a admis in parte cererea de interventie in interes propriu in baza art 5 alin 1 lit a,i art 6 lit f din HG 890/2005

In consecinta a obligat pirita C. L. C. de fond funciar sa intocmeasca documentatia necesara respectiv punerea in posesie a reclamantei A. M. si a intervenientei T. R. cu privire la terenul de 4610 mp situat la locul SOPORUL MIC inscris in CF 8974 C. NR TOP 14322/3/1/1, POD. de 3273 mp identificat in CF1488 SOMESENI NR TOP 452/23/11/1

A obligat C. J. C. sa valideze propunerile COMISIEI LOCALE si sa elibereze titlurile de proprietate pentru terenurile de mai sus

Instanta a statuat in acest sens respectiv a dat satisfactie doar solicitarilor reclamantei si a intervenintei in conditiile in care intervenienta

  1. ZSUZSANNNA este cetatean maghiar si nu roman cum cere art 48 din L1. pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate.

    Insa aceasta are calitate procesuala activa pentru ca a formulat cererea de reconstituire in calitate de mostenitor al proprietarului tabular A. FARNCISC si S. I. .

    De asemenea instanta a acordat terenul de 4610 mp situat la locul SOPORUL MIC 2 inscris in CF 8974 C. NR TOP 14322/3/1/1 identificat de expert in conditiile in care se identifica in cartea funciara unde proprietari sint antecesorii ,acest teren este liber ,se poate restitui, se afla identificat si in registrul agricol de la f131 si nu in ultimul rind este suprafata indicata de parti la fata locului .

    Restul de 190 mp nu s-a identificat pentru ca partile nu au dat concursul expertului in acest sens asa cum reiese in raspunsul la obiectiuni al expertului .Ori in aceste conditii instanta nu a putut analiza daca se se justifica restituirea in conditiile in care doar partile interesate pot da date cu privire la identificarea terenului lucru care nu au putut sa il faca In plus nu se poate stabili nici daca se impune restituirea prin echivalent in conditiile in care nu s-a solicitat un astfel de petit distict in termenul prevazut de lege ci doar prin concluziile scrise

    In legatura cu terenul POD. de 3273 mp identificat in CF1488 SOMESENI NR TOP 452/23/11/1 expertul a identificat terenul in lucrarea sa, rezultind cu retinerea acelorasi concluzii ca si cele mai sus retinute ca acesta se poate restitui

    Pentru restul de 1027 mp se mentin aceleasi motive ca cele de mai sus terenul nefiind identificat de partile interesate .

    S-a respins cererea cu privire la terenul SOPURUL MIC DE O,48 HA cu privire la restul terenului SOPORUL MIC 190 mp, cu privire la terenul SOPORUL MARE de 0,9 HA, cu privire la restul terenului POD. de 1027 mp precum si cu privire la terenul de 0,17 mp BIROIND

    In legatura cu primul teren s-a identificat doar suprafata de 2643 mp iar expertul a concluzionat ca acesta nu se poate restitui, deoarece exista inadvertente de identificare iar restul pina la o,48 ha nu s-a identificat deoarece partile nu au dat concursul cu consecintele de rigoare

    In legatura cu cel de-al doilea teren identificat in parte cu privire la suprafata de 7361 mp acesta din nou nu se poate restitui, nu este liber exista inadvertente de identificare ,restul pina la O,90 HA nu s-a identificat partile nedindu-si concursul

    In legatura cu ultimul teren BIROIND de 0, 17 ha acesta se afla situat in intravilan si nu a fost niciodata in proprietatea antecesorilor partilor nu s-a dovedit acest aspect, iar audierea martorului S. IOSIF F104 nu poate fi considerata o proba in favoarea proprietatii, acesta aratind practic doar ca terenul a fost folosit de familia partilor Astfel chiar daca a fost preluat la CAP de la ei ,acesta fiind identificat in registrul agricol, aceasta mentoiune are practic doar valoare declarativa, nu se garanteaza proprietatea, in conditiile in care nu exista dovada proprietatii cu inscris de carte funciara sau o eventuala transmitere a proprietatii catre antecesorii partilor

    In plus, pentru terenurile care nu se pot restitui dar ar exista indreptatire potrivit celor retinute in expertiza, nu s-au acordat despagubiri in conditiile in care asa cu s-a aratat mai sus, nu exista petit distinct formulat in acest sens in termen legal, in acest context instanta neputind a purcede la probatiune in acest sens

    S-a respins cererea fata de pirita M. C. N. prin P. fata de admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestui pirit

    In baza art 274 cpc piritele au fost obligate in solidar sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata partiale ,respectiv onorar avocatial in suma de 1500 ron si contravaloare partiala expertiza GHEORGHITA TATIANA in suma de 2000 ron acestea avind calitate procesuala pasiva si in acest context sint titulare de obligatii prevazute de codul de peocedura civila

    In baza art 246 cpcc a luat act de renuntarea la judecarea cererii principale si a cererii de interventie in ceea ce priveste terenul VALEA III de 3,34 ha

    Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanta A. M. și intervenientele G. Z. și T. R. (născută A. ), solicitând modificarea în parte a acesteia, cu consecința admiterii în integralitate a

    plângerii și a cererilor de intervenție în interes propriu, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra următoarelor terenuri înscrise în Adeverința eliberată de PriM. C. -N., serviciul Registrul Agricol, imobile ce figurează în voi. VI, poziția 170:

    • Supurul mic, cu o suprafață de 0,48 ha, teren arabil;

    • Supurul mic, cu o suprafață tot de 0,48 ha, teren arabil;

    • Supurul mare, cu o suprafață de 0,90 ha, teren arabil;

    • Podina, cu o suprafață de 0,43 ha, teren arabil;

    • Biroind, cu o suprafață de 0,17 ha, teren arabil.

În motivarea recursului s-a arătat că este eronată soluția instanței de fond de a admite doar în parte plângerea și cererile de intervenție, întrucât recurentele au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile evidențiate în Adeverința eliberată de PriM.

C. -N., serviciul Registrul Agricol, imobile ce figurează în vol. VI, poziția

  1. Mai mult, ele și-au dat concursul la toate demersurile posibile pentru a se identifica imobilele și a facilita munca comisiilor de fond funciar respectiv a instanței de judecată în vederea soluționării dosarului.

    Prin plângerea introductivă au solicitat obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la imobilele terenuri înscrise în Adeverința eliberată de PriM. C. -N. . serviciul Registrul Agricol, imobile ce figurează în voi. VI, poziția 170:

    • Supurul mic, cu o suprafață de 0,48 ha, teren arabil;

    • Supurul mic, cu o suprafață tot de 0,48 ha, teren arabil;

    • Supurul mare, cu o suprafață de 0,90 ha, teren arabil;

    • Podina, cu o suprafață de 0,43 ha, teren arabil;

    • Biroind, cu o suprafață de 0,17 ha, teren arabil;

Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se realizeze în favoarea reclamantei A. M. și a intervenientelor T. R. (născută A. ) și

G. Z. (născută A. ). In vederea justificării calității de persoane

îndreptățite arată că la data de_ s-a încheiat o Convenției de Partaj Voluntar cu privire la imobilele ce fac obiectul Adeverinței, prin care au primit în cote egale imobilele identificate în plângerea introductivă.

Cum intervenienta G. Z. are doar cetățenie maghiară a încheiat la data de_ cu A. M. o convenție de partaj voluntar. Prin această au convenit ca dreptul de proprietate asupra cotei de 2/3 din imobilele ce fac obiectul adeverinței eliberate de P. ia C. -N. să fie reconstituit în favoarea reclamantei A. M., iar G. Z. să primească o sumă de bani reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din terenurile indicate.

Astfel, dacă reconstituirea dreptului de proprietate s-ar fi putut face în totalitate natură (pe vechiul amplasament sau prin acordarea de teren în echivalent) persoanele în favoarea cărora trebuie emise titlul de proprietate sunt A. M. (în cotă de 2/3) și T. R. (în cotă de 1/3), urmând ca G.

Z. să primească de la A. M. o sumă de bani reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din terenurile ce se pot restitui în natură.

Însă, dacă reconstituirea dreptului de proprietate pentru o parte din terenuri se poate realiza doar prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face și în favoarea intervenientei G. Z. .

Indiferent de modalitatea în care se va face reconstituirea (în natură sau prin acordarea de despăgubiri) G. Z. (născută A. ) are calitatea de persoană îndreptățită. Intervenienta a justificat un interes în admiterea cererii de intervenție deoarece ulterior A. M. îi va datora o sumă de bani

reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din imobilele ce fac obiectul prezentului dosar.

Recurentele apreciază ca fiind eronată concluzia instanței de fond, în sensul că nu și-au dat concursul la identificarea terenurilor. Este clar că au efectuat toate demersurile ce au stat în competența lor pentru a putea fi soluționată cererea. Identificarea exactă a întregii suprafețe a terenurilor nu s-a putut realiza deoarece imobilele au fost preluate la CAP de la antecesorii lor și ele știu doar zona aproximativă a situării terenurilor. Nu trebuie să omitem nici faptul că la punerea în posesie a diferitelor persoane de către Comisiile de Fond Funciar nu s-a realizat pe vechiul amplasament, motiv pentru care în prezent existe multiple neconcordanțe. Astfel multiple erori și dificultăți în identificarea terenurilor sunt consecința activității Comisiilor de Fond Funciar.

În plus, este atribuția comisiilor de fond funciar să identifice terenurile și amplasamentele acestora raportat la evidențele pe care le dețin, în acest sens invocând art.5 și 6 din Regulamentul adoptat prin HG nr. 1172/2001:

Au mai arătat că în mod eronat instanța a conchis că nu sunt îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent deoarece și-au dat concursul la identificarea terenurilor și nu au formulat un petit separat în acest sens. În privința faptului că nu au formulat un petit special prin care să solicite expres acordarea de despăgubiri, motiv pentru care instanța a apreciat că nu poate obliga comisiile să ne emită hotărâre de propunere de acordare de măsuri reparatorii, este cât se poate de greșită. La momentul formulării plângerii introductive nu aveau de unde să știe exact care este modalitatea în care se va putea soluționa cererea. Nu aveau posibilitatea de a știi în ce măsură se pot restitui sau nu în natură terenurile. Doar după administrarea probatoriului din cauză au putut concluziona care sunt posibilitățile comisiilor de a le acorda terenul în natură.

Cu privire la terenul Supurul mic cu suprafața de 0,48 ha (primul), deși

T. R. folosește o suprafață de 2643 mp (din totalul de 4800 mp), prin Raportul de expertiză efectuat de Gheorghiță Tatiana s-a reținut cu privire la acest teren faptul că au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor persoane cât și că terenul revendicat se suprapune în integralitate peste nr. cadastral 11959 pe numele lui M. loan și M. A. I. .

Având în vedere că terenul nu este liber, fiind intabulat pe numele altor persoane, solicită modificarea soluției instanței de fond, în sensul de a obliga comisiile de fond funciar să le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafață de 4800 mp prin acordarea de măsuri compensatorii, fie prin acordarea de teren în echivalent, fie prin acordarea de despăgubiri bănești.

Cu privire la terenul Supurul mic cu suprafața de 0,48 ha (al doilea), din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafața de 4610 mp poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament. Astfel, instanța a dispus obligarea comisiilor de fond funciar să întocmească proces verbal de punere în posesie pentru suprafața de 4610 mp și să le elibereze titlul de proprietate pentru această suprafață. Însă, pentru diferența de 190 mp de teren solicită modificarea soluției instanței de fond, în sensul de a obliga comisiile de fond funciar să le reconstituie dreptul de proprietate prin acordarea de măsuri compensatorii, fie prin acordarea de teren în echivalent, fie prin acordarea de despăgubiri bănești

Cu privire la terenul Supurul mare cu suprafața de 0,9 ha, în urma identificării terenului și a verificărilor efectuate la cartea funciară, experta a reținut că terenul revendicat se suprapune în mare parte peste nr. cadastral 12928 înregistrat la OCPI pe numele Blaga S. - SC Sanorama SRL, prin

urmare nu se poate restitui în natură. Având în vedere că terenul nu este liber, fiind intabulat pe numele altor persoane, solicită modificarea soluției instanței de fond, în sensul de a obliga comisiile de fond funciar să le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafață de 9000 mp prin acordarea de măsuri compensatorii, fie prin acordarea de teren în echivalent, fie prin acordarea de despăgubiri bănești.

Cu privire la terenul Podina cu suprafața de 0,43 ha, arată că din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafața de 3273 mp le poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament. În acest sens, judecătoria a dispus obligarea comisiilor de fond funciar să întocmească proces verbal de punere în posesie pentru suprafața de 3273 mp și să le elibereze titlul de proprietate pentru această suprafață. Însă, pentru diferența de 1027 mp de teren solicită instanței de recurs să modifice soluția instanței de fond, și anume să oblige comisiile de fond funciar să le reconstituie dreptul de proprietate prin acordarea de măsuri compensatorii, fie prin acordarea de teren în echivalent, fie prin acordarea de despăgubiri bănești.

Cu privire la terenul Biroind cu suprafața de 0,17 ha, arată că au cunoștință de faptul că acesta nu apare în sistemul vechi de CF ca întabulat în favoarea antecesorilor lor (A. Francisc și soția S. I. ), deși din Adeverința eliberată de către P. ia mun. C. -N. - S. Registrul Agricol rezultă că și acest imobil a fost preluat de la antecesorii lor. Acesta a fost motivul pentru care au solicitat audierea martorului S. Iosif.

Mai mult au indicat instanței de fond dispozițiile cuprinse în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 1. . Apreciază că sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1700 mp - teren Biroind, raportat la evidențele din Registrul Agricol cât și la declarația martorului S. Iosif ce a fost audiat în prezenta cauză și a declarat că terenul a fost folosit de

  1. A. și familia până când a fost preluat la CAP.

    În privința acestui teren prin raportul de expertiză s-a reținut faptul că nu se poate restitui în natură deoarece se suprapune peste nr. cadastral 2. înregistrat la OCP1 în favoarea C. ui Local al mun. C. -N. - HCL nr. 380/2010, fiind edificate terenuri de sport. Nu sunt de acord cu concluzia expertei și apreciază că soluția corectă este aceea de restituie a acestui teren

    în natură pe vechiul amplasament.

    Faptul că în anul 2010 terenul a fost cadastrat în favoarea municipiului C. -N., în administrarea C. ui Local (potrivit HCL nr. 382/2010) nu constituie un impediment la restituirea în natură. Faptul că terenul este în proprietatea privată a municipiului reprezintă un avantaj în vederea restituirii în natură, nefiind emise alte titluri de proprietate în favoarea altor persoane fizice.

    Apoi, potrivit susținerilor Comisiei Locale de Fond Funciar, impedimentul pentru care nu se poate restitui în natură terenul este acela că s-a acordat în folosința gratuită a Companiei Naționale de Investiții - CNI SA în vederea construirii obiectivului "Bazine de înot". În vederea realizării acestui obiectiv fiind emisă HCL nr. 382/_ . Nici acest considerent nu constituie un impediment la restituirea în natură deoarece obiectivul propus prin HCL nr. 382/2009 nu a fost realizat, nefiind construite bazinele de înot. Acest aspect rezultă atât din susținerile pârâtei de rândul 1 (care nu a susținut că obiectivul a fost deja realizat) cât și din declarația martorului audiat în cauză - S. Iosif.

    Nici considerentul instanței de fond, și anume că terenul este situat în intravilan, nu constituie un impediment la reconstituirea dreptului de proprietate. Edificatoare în acest sens sunt dispozițiile din art. 36 a L. nr. 1.

    potrivit cărora se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate și pentru imobile-terenuri situate în intravilan.

    În ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în integralitate, instanța de fond a acordat doar cheltuieli parțiale de judecată. Ca urmare a admiterii recursului solicită acordarea cheltuielile de judecată avansate în fond, în integralitate. Acestea constau în onorariile experților cât și a onorariului avocațial, astfel: onorariu expert Chiriac G. - 2400 lei; onorariu expert Gheorghiță Tatiana- 3010 lei; onorariu avocațial - 2000 lei.

    Acestea sunt cheltuielile avansate de ele în vederea soluționării cererii introductive, iar în măsura în care se admite părțile căzute în pretenții vor trebui să le suporte. În acest dosar pârâtele - comisiile de fond funciar - sunt părțile ce cad în pretenții și vor trebui să fie obligate la plata cheltuielilor de

    judecată în cuantum total de 7410 lei.

    Subliniază că intimatele sunt cele ce trebuie să ne restituie ambele onorarii ale experților din prezenta cauză, deoarece nu și-au îndeplinit atribuțiile stabilite în sarcina lor prin lege, motiv pentru care a trebuit să se adreseze instanței și să solicite efectuarea expertizei tehnice de identificare a terenurilor. Faptul că comisiile nu au reușit să le pună în posesie, iar expertul Chiriac G. nu a putut efectua o expertiză tehnică care să le ajute în soluționarea cauzei, nu le poate fi imputat. Comisiile trebuiau să identifice terenurile și să efectueze punerea în posesie, motiv pentru care trebuie suporte costurile avansate referitoare la onorariile experților.

    Și pârâta C. locala de aplicare a L. nr. 1. C. -N. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecata.

    În motivarea recursului, pârâta a arătat că, așa cum a arătat si prin obiectiunile formulate in cauza, terenul in suprafața de 4610 mp având nr. topo 14322/3/1/1 nu a fost transpus pe planul cadastral scara 1:5000, pe care se raportează punerile in posesie conform legilor fondului funciar. Mai mult decât atat, același teren având nr. topo 14322 face si obiectul dos. nr._, aflat pe rolul Judecătoriei C. -N., teren solicitat de către moștenitorii foștilor proprietari tabulari.

    Cu privire al amplasamentul nr. 4, respectiv terenul cu nr.topo 452/23/11/1, aceasta afectează conform planului întocmi de expert două drumuri de exploatare și parcela nr. 107, motiv pentru care nu se poate face punerea în posesie pentru acest teren.

    În ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată, învederează faptul că potrivit art. 11 al.2 și 3 coroborat cu art. 34 al.2 din HG nr. 890/2005, reclamanții au obligația de a face dovada identificării acestuia din punct de vedere dimensional și topografic pe baza unei schițe cu precizarea vecinătăților, precum și dovada proprietății acestora, a filiației față de proprietățile de CF.

    Astfel, nu intră în sarcina Comisiei Locale identificarea terenurilor revendicate de către reclamanți, în baza L. nr. 247/2005, ci această obligație le incubă acestora.

    În privința onorariilor avocațiale, apreciază că suma stabilită este total nejustificată. În susținerea celor arătate, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 492 din_ și jurisprudența CEDO.

    De asemenea, arată că potrivit art. 52 din Legea nr. 1., comisia locală de fond funciar constituie o autoritate publică și are calitate procesuală activă sau pasivă în limita competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă. Din cele menționate nu reiese că

    aceasta a dobândit calitate de persoană juridică și are un patrimoniu propriu, ca element distinct al personalității juridice.

    Analizând recursurile declarate, tribunalul reține următoarele:

    1. Recursul declarat de reclamantele A. M., G. Z. ȘI T. R.

.

Prin cererea înregistrată sub nr.66065/304/_ la Primăria Cluj-

Napoca reclamanta A. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moștenitoare a defunctului A. Francisc, asupra următoarelor terenuri: teren în suprafață de 0,48 ha în locul numit "Soporul mic";, teren în suprafață de 0,48 ha în locul numit "Soporul mic";, teren în suprafață de 0,90 ha în locul numit "Soporul mare";, teren în suprafață de 0,43 ha în locul numit "Podina";, teren în suprafață de 0,17 ha în locul numit

"Biroind";.

Din adeverința eliberată de C. popular al municipiului C. -N. rezultă că toate terenurile menționate mai sus au fost încrise în registrul agricol pe numele antecesorilor reclamantei.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de exp. Gheorghiță Tatiana rezultă că primul teren situat în locul numit "Soporul mic"; are suprafața de 2643 mp, ținând cont de indicațiile date de reclamante la fața locului. Expertul a mai arătat că în prezent, din punct de vedere cadastral, terenul revendicat se suprapune în întregime peste nr. cadastral 11959 înregistrat la OCPI C. pe numele lui M. I. și M. A. I., fost nr. topo. 14292/2/_ 2/2/3/2 înscris în CF 1. în suprafață de 4500 mp. A precizat că există unele inadvertențe cu privire la identificarea terenului (prin suprapunere pe vechiul plan de CF imobilul se suprapune peste parcelele cu nr.topo. 14290, 14291 și 14292), în prezent nefiind posibilă restituirea în natură a terenului.

Referitor la al doilea teren situat în locul numit "Soporul mic"; expertul a arătat că acesta are suprafața de 4610 mp, ținând cont de indicațiile date de reclamante la fața locului. Expertul a precizat că terenul se identifică în sistem vechi de CF cu nr.topo. 14322/3/1/1 și poate fi restituit în natură, fiind necesară lămurirea din partea Comisiei locale C. -N. dacă au fost întocmite alte procese verbale de punere în posesie pentru acest amplasament. În răspunsul dat instanței de către comisia locală se arată că aceasta nu dispune de o baza de date cu privire la procesele verbale întocmite. De asemenea, din răspunsul dat instanței de către OCPI rezultă că pentru parcela cu nr.topo. 14322/3/1/1 nu a fost identificat nici un titlu de proprietate.

În privința terenului situat în locul numit "Soporul mare"; expertul a arătat că acesta are suprafața de 7361 mp, ținând cont de indicațiile date de reclamante la fața locului. Expertul a precizat că în prezent, din punct de vedere cadastral, terenul revendicat se suprapune în mare parte peste nr. cadastral 12928 înregistrat la OCPI C. pe numele lui Blaga S. - SC PAN. MA SRL- fost nr. topo. 14336/_ 7/1/2 înscris în CF 1. în suprafață de 7731 mp. Și în acest caz expertul a menționat că există unele inadvertențe cu privire la identificarea terenului prin suprapunere pe vechiul plan de CF, în prezent nefiind posibilă restituirea în natură a terenului.

Referitor la terenul situat în locul numit "Podina"; expertul a arătat că acesta are suprafața de 3273 mp, ținând cont de indicațiile date de reclamante la fața locului. Expertul a precizat că terenul se identifică în sistem vechi de CF cu parte din nr.topo. 452/23/11/1 și poate fi restituit în natură, fiind necesară lămurirea din partea Comisiei locale C. -N. dacă au fost întocmite alte procese verbale de punere în posesie pentru acest

amplasament. În răspunsul dat instanței de către comisia locală se arată că aceasta nu dispune de o baza de date cu privire la procesele verbale întocmite. De asemenea, din răspunsul dat instanței de către OCPI rezultă că pentru parcela cu nr.topo. 452/23/11 nu a fost identificat nici un titlu de proprietate.

În fine, cu privire la terenului situat în locul numit "Boroind"; expertul a arătat că acesta are suprafața de 1755 mp și în prezent suprapune peste nr. cadastral 2. înregistrat la OCPI C. în favoarea C. ui local C. -N., pe teren fiind edificate terenuri de sport. În sistemul vechi de CF terenul este parte din nr.topo. 15557 înscris inițial în CF 3912 C. . Prin HCL nr.382/2009 terenul a fost transmis în folosința gratuită a SC COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII-CNI SA, pe toată durata construirii obiectivului

"bazine de înot";.

Față de starea de fapt descrisă mai sus, tribunalul consideră corectă soluția instanței de fond de stabilire a dreptului reclamantelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 4610 mp situat în locul numit Soporul Mic (al doilea teren) și în suprafață de 3273 mp situat în locul numit Podina, pe vechiul amplasament, din probatoriul administrat reieșind că aceste terenuri sunt libere și pot fi restituite.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 4800 mp situat în locul numit Soporul Mic (primul teren), terenul în suprafață de 190 mp (diferența dintre 4800 mp și 4610 mp) situat în locul numit Soporul Mic (al doilea teren), terenul în suprafață de 0,90 ha în locul numit Soporul Mare, terenul în suprafață de 1027 mp (diferența dintre 4300 mp și 3273 mp) situat în locul numit Podina, tribunalul consideră fondate criticile recurentelor, în sensul că acestea au făcut dovada îndreptățirii lor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile menționate în registrul agricol și, în condițiile în care nu pot fi atribuite pe vechiul amplasament întregile suprafețe, se impune atribuirea unor terenuri pe alte amplasamente.

T. ul consideră parțial fondate criticile recurentelor privind terenul situat în locul numit "Boroind";, în sensul că acesta nu poate fi restituit în natură, nefiind la dispoziția comisiei locale, atât timp cât a fost transmis în folosința gratuită a SC COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII-CNI SA, pe toată durata construirii obiectivului "bazine de înot";, însă recurentele sunt îndreptățite la atribuirea unui teren pe alt amplasament.

Pe de altă parte, tribunalul constată incidența în cauză a dispozițiilor L. nr.165/2013, conform art.4 din lege, potrivit căruia"dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi";.

Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.165/2013 "imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.

1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor L. fondului funciar nr. 1. și ale L. nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III";.

Conform art.7 din același act normativ, "până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/ invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a municipiului B. ești, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. Dispozițiile alin.1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile";.

Din analiza textelor legale anterior menționate reiese că, exceptând sentințele irevocabile, dispozițiile cu privire la suspendarea procedurilor de punere în posesie și eliberare de titluri de proprietate până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, inclusiv în recurs.

Hotărârea judecătorească ce face obiectul prezentului recurs nu era irevocabilă la momentul intrării în vigoare a L. nr.165/2013, astfel că dispozițiile acesteia îi sunt aplicabile.

Pe de altă parte, tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 și 3 din Legea nr.165/2013 "în situația în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a M. ui B. ești, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va atribui un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b) pe izlazul comunal; c) pe terenul proprietate publică, trecut în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat pe raza unității administrativ- teritoriale de institute, stațiuni de cercetare și alte instituții publice; d) pe terenul proprietate publică, trecut în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat de institute, stațiuni de cercetare și instituții publice pe raza localităților învecinate, aflate în același județ. Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor inițiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moștenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii";.

Conform art.6 alin.1 și 2 din aceeași lege, "în termen de 180 de zile de la data constituirii, comisia prevăzută la art. 5 întocmește, conform normelor de aplicare a prezentei legi, situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. Situația prevăzută la alin. (1) va indica, prin determinare grafică pe ortofotoplan: a) terenurile ce constituie rezerva comisiei locale de fond funciar; b) terenurile aflate în proprietatea publică și privată a statului, cu sau fără investiții, aflate în administrarea unor autorități și instituții publice; c) terenurile administrate de institute și stațiuni de cercetare, cu sau fără investiții; d) terenurile ocupate de izlazuri; e) alte terenuri identificate ca disponibile în vederea restituirii";.

Astfel, tribunalul constată că în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus, pentru atribuirea terenurilor agricole pe un alt amplasament este necesar ca în prealabil să întocmească de către comisia prevăzută la art. 5 situația terenurilor agricole care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, iar în prezent termenul stabilit pentru efectuarea acestei operațiuni nu s-a împlinit.

De asemenea, potrivit dispozițiilor L. nr.165/2013 în situația nesoluționării cererii în termenul prevăzut de art.11 partea are la îndemână procedura plângerii.

Având în vedere cele menționate mai sus, tribunalul consideră că se impune obligarea pârâtelor C. L. C. -N. și C. J. C. să procedeze la întocmirea documentației și punerea în posesie a reclamanților, respectiv la emiterea titlului de proprietate, pentru terenuri pe alte amplasamente echivalente cu terenurile situate în SOPORUL MIC, în suprafață de 0,48 ha, în SOPORUL MIC în suprafață de 190 mp, în SOPORUL MARE în suprafață de 0,9 HA, în POD. în suprafață de 1027 mp si în BIROIND în suprafață de 0,17 mp, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 6 și 12 din Legea 165/2013.

Referitor la cheltuielile de judecată făcute de recurente în fața instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.proc.civ. și având în vedere soluția dată acțiunii reclamantelor atât la fond, cât și în recurs, tribunalul consideră că se impune obligarea pârâtelor să achite suma de 2000 lei, onorariul avocațial și suma de 3010 lei, onorariul expertului Gheorghiță Tatiana. În ceea ce privește suma de 2400 lei, onorariul expertului Chiriac G.

, tribunalul consideră că aceasta nu poate fi acordată, întrucât prin expertiza efectuată de acest expert reclamantele nu și-au dovedit pretențiile, fiind necesară efectuare unei noi expertize de către expertul Gheorghiță Tatiana .

În consecință, în baza art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1-3 C.proc.civ., tribunalul urmează să admită în parte recursul declarat de reclamante și să modifice în parte sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

2. Recursul declarat de pârâta C. L. DE FOND FUNCIAR C. -N.

.

În ceea ce privește criticile recurentei, în sensul că terenurile în

suprafață de 4610 mp situat în locul numit Soporul Mic (al doilea teren) și în suprafață de 3273 mp situat în locul numit Podina nu pot fi restituite pe vechiul amplasament, tribunalul le consideră nefondate, din probele administrate rezultând, așa cum s-a menționat mai sus, că terenurile sunt libere și pot fi restituite. Din adresele comisiei locale și ale OCPI rezultă că pentru aceste terenuri nu au fost emise alte titluri de proprietate.

Referitor la cheltuielile de judecată, potrivit dispozițiilor art.52 alin.2 si 3 din Legea nr.1., modificată prin Legea nr.247/2005 "comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul din membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat. Prevederile art.274 Codului de procedură civilă sunt aplicabile";.

Conform dispozițiilor art.274 alin.1 C.proc.civ. "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";.

În fine, potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ. "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte vor constata motivat că

sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat";.

Ținând cont de aceste prevederi legale, tribunalul reține că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, astfel încât instanțele pot să analizeze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, ținând cont de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, fără ca prin aceasta să intervină în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți.

T. ul mai reține că dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.civ. stabilesc criteriile de care trebuie să se țină cont pentru acordarea în întregime a unui onorariul de avocat sau pentru reducerea acestuia, respectiv valoarea pricinii și munca depusă de avocat.

În ceea ce privește valoarea pricinii, trebuie avută în vedere atât valoarea pecuniară a acesteia, cât și complexitatea ei, raportat la obiectul cererilor formulate de părți.

Referitor la munca depusă de avocat, trebuie verificată proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, ținând cont de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Raportat la cele menționate, tribunalul consideră că recurenta nu poate solicita exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată și că nu se impune reducerea onorariul avocațial în sumă de 2000 lei, atât prin prisma valorii obiectului cererii și a complexității acesteia, cât și ținând cont de munca depusă de avocat.

În consecință, în baza art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

În baza art.274 intimatele pârâte vor fi obligate, în solidar, să achite recurentelor suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantele A. M., G. Z. și T. R. împotriva sentinței civile nr. 10848/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâtele C. L. C. -N. și C. J. C. să procedeze la întocmirea documentației și punerea în posesie a reclamanților, respectiv la emiterea titlului de proprietate, pentru terenuri pe alte amplasamente echivalente cu terenurile situate în SOPORUL MIC, în suprafață de 0,48 ha, în SOPORUL MIC în suprafață de 190 mp, în SOPORUL MARE în suprafață de 0,9 HA, în POD. în suprafață de 1027 mp si în BIROIND în suprafață de 0,17 mp, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 6 și 12 din Legea 165/2013.

Obligă pârâtele în solidar să achite reclamantelor suma de 5010 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat recursul declarat de parata C. L. DE FOND FUNCIAR C. -N. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă intimatele pârâte în solidar să achite recurentelor suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

E. L.

J. ECĂTOR,

M. O. -S.

J. ECĂTOR,

D. -I. T.

GREFIER,

L. C.

Red. D.T./E.C./_

J. . fond: V. I.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1220/2013. Fond funciar