Decizia civilă nr. 1226/2012. Constatare nulitate act juridic

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1226/R/2012

Ședința publică din data de 19 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.

JUDECĂTOR: I. D. C.

V. M. - președintele Curții de Apel C.

GREFIER: S. - D. G.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta B. U. M. PRIN E. U. C., împotriva deciziei civile nr. 462 din_ a Tribunalului C. în dosarul nr._, privind și pe

intimații M. C. -N. PRIN P., S. R. PRIN C. LOCAL AL M.

C. -N., SC C. A. SA- PRIN LICHIDATOR P. R., B. V., B. J. I.

, K. J., K. A. J., K. ANA, K. D., K. E. C., I. C., I. E. ,

Z. B. și G. ANA M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 12 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
1. Judecata în primă instanță. Prin cererea de chemare în judecată
  inregistrata sub numarul_, reclamanta B. U. M. prin E.
  U. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. LOCAL AL M. C. -N., M. C. -N. prin P., SC C. A. SA
  prin lichidator judiciar, B. V.
  , B.
  V.
  , K. A.
  , K. ANA, K.
  D., K.
  E.
  C., I. C. ; I. E., G.
  Z.
  B., G.
  A., K.
  J. I.
  , K.
  1. , să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți și având nr._ __ _ 3/1997 privind imobilele din C. -N., str. I., nr. 26-30 și C. nr. 31-35 jud. C., apartamente înscrise în CF individuale 1. (_ 72 (_ 26 (5066/1/I), 1. (5066/1/II), 1. (_ 70 (_ 71 (5068/3) C. -N. și CF colectivă 1. ,
    1. C. -N., respectiv a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul din municipiul C. -N., str. I. nr. 26-30 și C. nr. 31-35, jud. C., să se dispună rectificarea intabulărilor din CF de la petitul 1, în sensul radierii drepturilor dobândite de pârâți și reînscrierea ca proprietar a S. UI R., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
  În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilele situate în municipiul
  C. -N., str. I. nr. 26-30 și C. nr. 31-35, jud. C., evidențiate în prezent în CF individuale 1. (_ 72 (_ 26 (5066/1/I), 1. (5066/1/II), 1. (_ 70 (_ 71 (5068/3) C. -N. și CF colectivă 1., 1. C. -N., și care au fost inițial intabulate sub A+14-18 din CF 1472 C. -N., au fost proprietatea BISERICII UNITARIENE MAGHIARE până în anul 1949, data la care imobilul a fost naționalizat de S. R. . În anul 1998, imobilele din CF 7627 C.
  -N. au fost dezmembrate în mai multe parcele, asupra acestora intabulându-se dreptul de proprietate al pârâților, în urma dobândirii acestuia prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate între aceștia și C. Local al M. C. -N.
  .
  Reclamanta consideră că atât vânzătorul cât și cumpărătorii au fost de rea credință, contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate absolută deoarece tranzacția s-a încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în culpă fiind atât vânzătorul cât și cumpărătorul . În susținere, reclamanta arată că Legea nr. 112/1995 nu a avut și nu are nici în prezent aplicabilitate față de imobilele în speță, datorită faptului că în art. 1 se face referire strictă la persoanele care beneficiază de prevederile acestui act normativ. Art. 9 din Legea nr. 112/1995 îndreptățește pe chiriașii din imobilele naționalizate și nerestituite în favoarea foștilor proprietari - persoane fizice, să opteze pentru cumpărarea acestor bunuri, numai că în speță fostul proprietar deposedat în mod abuziv nu era o persoană fizică, ci o instituție de cult, respectiv o persoană juridică. Faptul că fostului proprietar nu i s-a restituit imobilul nu are relevanță în cauză deoarece nici nu a solicitat această restituire deoarece nici nu s-a solicitat de către aceasta restituirea acestor imobile deoarece nu era îndreptățită în temeiul Legii nr. 112/1995 să solicite această retrocedare.
  La data de 20 octombrie 2004 pârâții K. A. și K. ANA au formulat întâmpinare (filele 66-68), prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală. În motivare pârâții arată că au cumpărat imobilul în urma acceptării ofertei de vânzare a S. ui R. prin C. Local al M. C.
  -N., dreptul astfel dobândit în condițiile Legii nr. 112/1995 fiind intabulat în cartea funciară. Mai arată pârâții că au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având calitatea de chiriași ai imobilului la acea dată, calitate în care aveau posibilitatea de a achiziționa imobilul. Pârâții au cumpărat imobilul în litigiu de la proprietarul tabular, S. R., iar datorită lipsei pregătirii de specialitate și a vârstei înaintate nu au avut posibilitatea verificării cărților funciare. În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 112/1995 și art. 46 din Legea nr. 10/2001.
  La data de_ pârâții K. D., K. E. C., I. C., I. E., G.
  Z. B., G. A., K. J. I., K. J. au formulat întâmpinare (filele 91-92) prin care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei interesului în promovarea prezentei acțiuni și în secundar respingerea acțiunii ca întemeiată și nefondată. În motivare pârâții arată că reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea proprietarei tabulare B.
  U. M., iar în ceea ce privește interesul solicită să fie depuse cererea de restituire formulată în temeiul Legii nr. 501/2002 și răspunsul primit la aceasta. Pe fondul cauzei, arată că nu au fost notificați niciodată de către reclamantă despre intenția de restituire a imobilelor, ei fiind de bună credință neavând cum să cunoască aspectele juridice specifice în condițiile în care S. R. era
  intabulat încă din anul 1949, existând prezumția că dreptul acestuia era și este unul perfect valabil. Mai arată că la apariția Legii nr. 112/1995 aveau contracte de închiriere valabile, contractele de vânzare-cumpărare respectă toate condițiile de formă și fond cerute de lege astfel încât acțiunea este nefondată.
  La data de_, pârâții B. V. și B. A. au formulat întâmpinare (filele 104-106), prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată . În motivare arată că la data cumpărării imobilului proprietar tabular era S. R., în cartea funciară neexistând nici o notare care să pună la îndoială credința asupra adevăratului proprietar fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru vânzare, reclamanta nefăcând dovada relei credințe. Mai arată că în temeiul art. 18 lit. d) și art. 46 alin.1 din Legea nr. 10/2001, dacă
  imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea Legii nr. 112/1995, actul de înstrăinare rămâne valabil. Mai arată că terțul de bună credință devine proprietar chiar dacă el nu deține dreptul respectiv de la adevăratul proprietar, această regulă având valabilitate chiar dacă dobândirea proprietății pe baza aparenței sale este lovită de nulitate absolută. Mai subliniază faptul că singurele dispoziții legale care întârzie înstrăinarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunității minorităților naționale preluate de la stat sunt în art. 8 alin. 2 din Legea nr.10/2001, act normativ care la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nu era în vigoare. În drept s-au invocat dispozițiile art. 6 alin.2 și 4 din O.U.G. 184/2001, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art._ - 1899 Cod civil.
  Tot la data de 24 noiembrie 2005, pârâtul C. LOCAL AL M. C. -
  N. a formulat întâmpinare (filele 101-103), prin care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei interesului în promovarea prezentei acțiuni, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică. În motivarea excepției lipsei calității procesuale active pârâta arată că reclamanta nu a făcut dovada de succesor în drepturi a fostei proprietare tabulare, imobilele trecând în patrimoniul S. ui R. în temeiul Decretului 176/1948 de la Consistoriul Bisericii Unitariene. În motivarea excepției lipsei interesului pârâta arată că reclamanta nu a făcut dovada cererii formulate în temeiul Legii nr. 501/2002 sau printr-o eventuală decizie primită în baza acestei eventuale cereri. În ceea ce privește fondul cauzei arată că dispozițiile Legii nr. 112/1995 trebuie în mod obligatoriu corelate cu dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 184/2002, ducând la concluzia că imobilele care fac obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 184/2002 nu au fost exceptate de la vânzare în baza Legii nr. 112/1995, arătând că pârâții cumpărători au fost de bună credință la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, învederând că reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada notificării pârâților cumpărători, nici anterior și nici ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care aceștia sunt de bună credință, iar contractul nu este nul absolut.
  Prin Încheierea de ședință din_, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. U. MAGIARĂ, deoarece nu exista si nu trebuie susținută o legătura directa si necesara intre calitatea de proprietar tabular sau de succesor legitim al acestuia si calitatea procesuala activa in invocarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare dedusa judecății in prezenta cauza, identificarea subiectului de drept care are calitate procesuală activa in invocarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, realizată prin analiza regimului juridic al nulității absolute, fiind astfel pe deplin acceptat că nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana care are interes, respectiv de orice persoana care poate justifica un folos propriu din anularea actului respectiv. Astfel, interesul reclamantei in a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare este pe deplin justificat de introducerea cererii de retrocedare in natura a imobilului (fila 100, 141-143), cerere care nu poate fi pe moment soluționată deoarece in urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere in prezenta cauza imobilul nu se mai afla in patrimoniul S. ui R. . Raportat la aceste elemente instanța apreciază ca reclamanta are calitate procesuala activa, legitimare care in cazul nulității absolute este condiționata de existenta interesului. Aceasta soluție a excepției se impune si in considerarea faptului ca o eventuala admitere a prezentei cereri de chemare in judecata, urmata de repunerea parților in situația anterioara, nu produce consecința reintrării bunului imobil in patrimoniul proprietarului tabular sau al succesorilor de drept ai acestuia, ci are drept consecința imediata reintrarea bunului in patrimoniul S. ui R., făcând
  posibila analizarea cererii reclamantei de retrocedare in natura a bunului. Pe de altă parte, calitatea de succesor al proprietarului tabular este o chestiune care va fi analizata pe fond cu prilejul soluționării cererii de retrocedare depusa la Comisia speciala de retrocedare, calitatea de succesor al proprietarului tabular sau de continuator in drepturi al acestuia urmând a întemeia o soluție favorabila a acestei Comisii, astfel că în consecința calitatea de proprietar tabular sau de succesor al acestuia nu are nici o relevanta in prezenta cauza iar excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsa ca neîntemeiata.
  În ședința publică din data de 9 februarie 2005, pârâții au arătat că nu își mai susțin excepția lipsei de interes raportat la actele în probațiune depuse la acel termen de judecată.
  Pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. a invocat, de asemenea, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin 3 din OUG 184/2002, raportat la dispozițiile art. 15 alin 2, art. 16 alin 1 si 44 din Constituția R. iei, privind interzicerea retroactivității legii, egalitatea in fata legii si garantarea dreptului de proprietate privata. Mai mult, art. 6 alin 3 din O.U.G 184/2002 încalcă si prevederile Protocolului 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, raportat la dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția R. iei.In opinia paratei, susținerile reclamantei sunt eronate si interpretate izolat in deoarece dispozițiile art. 112/1995 trebuie coroborate cu prevederile art. 6 din OG 184/2002 modificate prin Legea 48/2004 pct. 2, 3, 4 care duc la concluzia certa ca imobilele care fac obiectul de reglementare al OG 184/2002 nu au fost exceptate de la vânzare in baza Legii 112/1995. Din art. 25 al Legii 112/1995, nu rezulta faptul ca imobilul care face obiectul cauzei ar fi exceptat de la vânzare. Buna credința a vânzătorului si a cumpărătorilor se prezuma si nu poate fi pusa la îndoiala, deoarece erau îndeplinite in speța dispozițiile art. 9.din Legea 112/1995 iar in aceasta situație se impune menținerea ca valabil a contractului de vânzare-cumpărare. Reclamanta nu a făcut dovada notificării pârâților din prezenta cauza, un alt argument pentru respingerea cererii de chemare in judecata.
  Cu privire la excepția de neconstituționalitate a textelor constituționale invocate, instanța, la data de_, prin încheiere (filele 144-145), a suspendat in baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 soluționarea cauzei si a sesizat Curtea Constituțională in vederea soluționării respectivelor excepții.
  Prin Decizia nr. 284 din_ (filele 147-153), Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate invocata de către paratul C. Local. In motivare, Curtea Constituționala a susținut in esența faptul ca principiul egalității in drepturi nu este sinonim cu uniformitatea, iar acest principiu "nu exclude, ci dimpotriva, presupune soluții diferite pentru situații diferite";. Cu privire la art. 44 alin 2 din Constituția R. iei, s-a reținut faptul ca garantarea si ocrotirea proprietății private operează doar in condițiile dobândirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale, iar textul legal pretins neconstituțional sancționează cu nulitatea absoluta actele de înstrăinare ale unor imobile, încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel ca nu poate interveni protecția neconstituțională a unui drept care nu este legal dobândit.
  Prin sentinta civila numarul_ Judecatoria C. -N. a admis cererea de chemare in judecata a reclamantei, a anulat contractele de vanzare-cumparare atacate si a dispus rectificarea cartii funciare prin radierea dreptului de proprietate al paratilor persoane fizice.
  Impotriva sentintei enuntate a fost declarat apel de catre apelantii K. Ana,
  1. V., B. V. K. D. si sotia K. E. C., I. C., I. E., Gyongyossi Z. B. si sotia G. A., K. J. I. si sotia K. J., C. Local al municipiului C. -N. .
    Prin decizia civila numarul 557/A/2006 a tribunalului C., pronuntata in dosar numarul_ apelurile declarate au fost admise, sentinta apelata a fost desfiintata si cauza a fost trimisa spre rejudecare la Judecatoria C. -N. . Tribunalul a dispus ca la rejudecarea cauzei instanta de fond sa introduca in cauza pe mostenitorii partilor decedate (K. A. senior) si va verifica afirmatiile invocate prin apel referitoare la modificarea imobilului paratilor K. D. si K. E.
  2. . Deasemenea, toate partile vor fi citate in mod legal deoarece la judecata in fond, paratii B. V. si B. V. nu au fost citati in mod legal la domiciliul indicat: Piata M. V. l nr. 11, bloc D, scara 1, ap. 14.
  Prin sentința civilă nr. 4860/2007, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ , s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B. U.
  M. prin E. U. C., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. LOCAL AL M. C. -N., M. C. -N. prin P., SC C. A. SA prin lichidator judiciar P. A R., B. V. și B. V., K. A. junior și K. ANA, jud. C., K. D. și K. E. C., I. C. și I. E., G. Z. B. și
  G. A., K. J. I. și K. J. .
  Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarele:
  La rejudecarea cauzei, s-a pus din nou in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale active. Exceptia a fost respinsa ca neintemeiata la prima solutionare a cererii de chemare in judecata si solutia a fost apreciata ca fiind corecta de catre instanta de apel .
  Cu privire la fondul cererii de chemare in judecata, potrivit CF 1472 C. -N. imobilele de sub A+14 - 18, cu nr. top._, 5067, 5068 au fost proprietatea Bisericii Unitariene Maghiare (înscrierea de sub B5). Prin Decretul nr. 176 din 1948 pentru trecerea în proprietatea S. ui a bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea
  instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, acestea au fost expropriate, iar în urma notării de la B7 au fost transcrise în CF 7627 C. -N. în favoarea S. ui R. în folosința M. ui Învățământului P. . Din această coală funciară, în urma unor dezmembrări datorate dobândirii dreptului de proprietate de către pârâți în urma încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu pârâtul C. Local al M. C. -N. au fost transcrise în CF 1. C. - N. (filele 24-29), CF 1. (filele 26-27), CF 1. C. -N. (filele 28-29), CF 1.
  C. -N. (filele 30-31), CF 1. C. -N. (filele 32-33), CF nr. 1. C. -N.
  (filele 34-35), CF 1. C. -N. (filele 36-37), CF 1. (filele 38-39), CF 1. C. -
  N. (f. 98-99).
  Astfel, în CF 1. C. -N., imobilul de sub nr. top. 736/3, garaj în str. I.
  , nr. 28, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 40286 din 5 decembrie 2000, a trecut în proprietatea pârâților B. V. și B. V. .
  În CF 1. C. -N., imobilul de sub nr. top. 5066/1/I, apartament nr. 1 din str. C. nr.31, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 36198 din_, a trecut în proprietatea pârâților K. A. și K. ANA.
  În CF 1. C. -N., imobilul de sub nr. top.5066/1/II, apartament nr. 2 din str. C. nr.31, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr.36211 din_, a trecut în proprietatea pârâților K. D. și K. E. C. .
  În CF 1., imobilul de sub nr. top. 5068/3, casă în str. I. nr. 30, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr.32543 din_, a trecut în proprietatea pârâților K. J. I. și K. J. .
  În CF 1., imobilul de sub nr. top. 5067/1, casă în str. C. nr.33, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 31451 din_, a trecut în proprietatea pârâților I. C. și I. E. .
  În CF 1., imobilul de sub nr. top. 5068/1, casă în str. C. nr. 35, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 36158 din_, a trecut în proprietatea pârâților G. Z. B. și G. A. .
  Toate aceste contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate in baza Legii nr. 112/1995, conform mențiunilor exprese ale contractului, părțile asumându-și drepturile si obligațiile care decurg din aceasta lege si din HGR nr. 20/1996. Cu privire la modalitatea in care imobilul a intrat in patrimoniul S. ui R., Decretul nr. 176 din 1948, în temeiul căruia a fost înscris dreptul de proprietate in CF 7627 C. -N. în favoarea S. ui R. în folosința M. ui Învățământului P. . Valabilitatea titlului statului nu a fost contestata pe calea unei acțiuni in justiție sau cel puțin nu a fost administrata vreo proba care sa dovedească acest aspect in prezentul dosar și în aceste condiții situația imobilului se încadrează in ipoteza prevăzuta de art. 2 lit. h. din Legea 10/2001 care prevede că "orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare";. In condițiile in care trimiterea la prevederile Legii 10/2001 este nu numai necesara dar si obligatorie conform art. 4 alin. 6 din O.U.G. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, in speță devin incidente prevederile art. 45 alin. 4 din Legea 10/2001, care prevede faptul ca "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite in cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării";. In același sens sunt si dispozițiile art. 41 alin. 2 din OUG 94/2000 cu modificările ulterioare: "actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgenta sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării";.
  Este, astfel, evident in baza dispozițiilor enunțate si a considerentelor care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale pronunțate in prezenta cauza, faptul ca nulitatea contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății trebuie in mod obligatoriu cercetata prin raportare la dispozițiile legilor in vigoare la data încheierii lui, in concret prin raportare la dispozițiile Legii 112/1995, in baza căreia a fost încheiat actul de vânzare cumpărare, fără ca acest fapt sa constituie o aplicare retroactiva a legii.
  Conform art. 1 din Legea 112/1995, sfera imobilelor care au intrat sub incidenta acestei legi este foarte clar delimitata, astfel: "foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, si care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de masurile reparatorii prevăzute de prezenta lege";. Imobilele situate în C. -N., str. str. I., nr. 28, 30 și C. nr. 31,33,35 in mod evident si lipsit de orice echivoc, nu a aparținut unei persoane fizice, fiind preluate de S. R. de la B. U. M. (fila 45 verso), astfel că în mod logic aceste imobile nu intrau sub incidența Legii nr. 112/1995 fiind exclus dreptul fostului proprietar de a obține restituirea in natura a imobilului sau masuri compensatorii si in mod evident si dreptul chiriașului de a opta pentru cumpărarea imobilului.
  Buna-credința a cumpărătorilor invocată de către toți pârâții, cedează in fata principiului unanim admis nemo censetur ignorare legem. O simpla privire asupra Legii nr. 112/1995 releva domeniul de aplicare al acesteia si se putea afla identitatea proprietarului tabular de la care S. R. a preluat imobilele.
  Având însă în vedere și regula din art. VI alin.3 din O.U.G. nr. 184/2002, buna -credință este exclusă în situația nesocotirii unor norme imperative la momentul perfectării actului juridic de înstrăinare. Așa cum au arătat și unii pârâți, buna credință constă în convingerea cumpărătorului că a contractat cu un adevărat proprietar, dar cu condiția respectării prevederilor legale care permiteau înstrăinarea, pârâții neputându-se prevala de imposibilitatea aflării viciilor titlului de proprietate aparent, în cauză fiind vorba despre ignorarea legii în vigoare ce reglementa vânzarea-cumpărarea de către chiriași, în condițiile art.9 din Legea nr. 112/1995, necunoașterea legii neputând fii invocată pentru câștigarea sau consolidarea unor drepturi obținute prin fraudarea legii, buna credință fiind exclusă de plano în asemenea ipoteze, iar principiul error comunis facit jus nu este nici el în măsură a consolida eventualele drepturi obținute prin fraudă la lege, mai mult această instituție jurisprudențială fiind în esență o sancțiune la adresa adevăratului proprietar care a lăsat să se nască și să persiste o stare de confuzie cu privire la titularul dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în prezenta situație după cum am arătat anterior.
  Conform art. 25 din Legea 112/1995, "prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițiala…";. In aplicarea acestui text legal a fost adoptata legea 501/2002 de aprobare a OUG 94/2000, pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R. ia, completata prin OUG 184/2002, aprobata prin Legea 48/2004.
  Deoarece imobilele trecute in proprietatea pârâților nu fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiect al Legii nr. 112/1995 care se referă doar la imobilele cu destinația de locuințe și care au aparținut unor proprietari persoane fizice, art. 9 permițând vânzarea către chiriași numai a bunurilor vizate de acest act normativ special ce au fost deținute de proprietari persoane fizice, acestea nu puteau fi înstrăinate în mod legal.
  Pentru aceste motive, contractele de vânzare-cumpărare atacate sunt lovite de nulitate absolută in temeiul art. 948 pct. 3 Cod Civil, raportat la art. 962 Cod Civil.
  Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. C. -N., prin P., S. R. prin C. local al mun. C. -N., K. D., K. E. -C., I. C., I. E., G.
  Z. B., G. Ana M. .
  Prin Decizia civilă 159/A/2009 a Tribunalului C. a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului cu consecința admiterii apelurilor declarate împotriva Sentinței civile nr. 4860/2007, pe care a schimbat- o în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
  Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că la termenul din_ intimații K. J. I. și K. J. au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin. 9 din OUG 94/2000, aprobată și completată prin Legea 501/2002 prin raportare la art. VI alin. 1 din OUG 184/2002, precum și la art. II din Titlul II al Legii 247/2005 și
  Din punctul lor de vedere, problema centrală care se pune în speță este dacă este admisibilă acțiunea Bisericii Unitariene Maghiare introduse în temeiul unui text abrogat, în condițiile în care un text similar ulterior, aflat în vigoare, a fost declarat neconstituțional.
  Din modalitatea în care a fost argumentată Decizia Curții Constituționale rezultă că aceasta a admis că succesiunea în timp a unor legi care să instituie noi termen de prescripție pentru redobândirea unor bunuri, după expirarea termenului stabilit inițial, încalcă securitatea juridică, cu atât mai mult cu cât s-a oferit posibilitatea chiriașilor din imobilele revendicate să-și cumpere proprietățile pe care le ocupă și care nu au fost revendicate în acest termen. Singurul motiv
  pentru care Curtea nu a declarat neconstituționalitatea și cu privire la textul incident în speța de față este acela că nu poate statua cu privire la un text care a ieșit din vigoare, prin abrogare, poziția sa vis-a-vis de acesta fiind însă cât se poate de clară.
  Prin urmare, solicită să se constate că cererea de revendicare a reclamantei a fost introdusă în temeiul unui text legal care este neconstituțional, pentru aceleași rațiuni pentru care Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul art. III din Titlul II al Legii 247/2005.
  Pe cale de consecință, deoarece textele legale care au reînnoit termenul în care astfel de acțiuni puteau fi introduse sunt neconstituționale, singurul termen în care putea fi introdusă acțiunea este cel reglementat de Legea 501/2002. Deoarece acțiunea reclamantei a fost introdusă ulterior expirării acestui termen, aceasta trebuie respinsă ca prescrisă.
  Cu privire la această excepție, intimata reclamantă B. U. M. prin E. U. C., a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea excepției prescripției acțiunii ( filele 193-194), susținând în esență că primul termen limitativ de prescripție a fost introdus de legiuitor prin OUG 184/2002 ca o derogare de la dreptul comun, în care a limitat introducerea acestor acțiuni la 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței, este astăzi abrogat. Al doilea termen limitativ al fost cel introdus prin Legea 48/2004 ca o derogare de la dreptul comun, și acesta este astăzi abrogat, iar al treilea termen limitativ introdus de legiuitor a fost cel prevăzut de Legea 247/2005, prin care s-a mai acordat un nou termen de 6 luni derogatoriu, și care astăzi este neconstituțional.
  În considerarea celor expuse mai sus, este cât se poate de clar, susține intimata reclamantă că, în prezent, nu există nicio normă juridică care să limiteze sau să excepteze de la termenul general de prescripție dreptul cultelor religioase de a solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod fraudulos. Având în vedere că termenele derogatorii de la dreptul comun au fost ori abrogate ori declarate neconstituționale, în cauză rămâne a se aplica termenul general de prescripție.
  În consecință, având în vedere succesiunea în timp a legislației relevante în cauză, instanța de apel a apreciat că doar în termenul prevăzut de O.U.G. 184/2002 ar fi putut fi introdusă acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din speța de față, or ea a fost promovată în afara termenului special de prescripție extinctivă.
  Prin Decizia civilă nr. 2460/R/_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C. , s-a admis recursul declarat de reclamanta B. U. M. prin E. U. C., împotriva Deciziei civile nr. 159/_ a Tribunalului
  C., pronunțat în dosar nr._, pe care a casat-o și a trimis apelurile spre rejudecare aceleiași instanțe.
  S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
  Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut faptul că apreciind că legea de aprobare, ce permite fostului proprietar un veritabil acces la justiție, spre deosebire de textul ordonanței de urgență supusă aprobării, ce introduce o limitare nerezonabilă raportat la scopul urmărit, este constituțională, curtea, constatând că, raportat la dispozițiile art. II din Legea 48/2004, acțiunea a fost exercitată în termen, a respins excepția prescripției extinctive invocată de pârâți ca nefondată.
  Întrucât instanța de apel a avut în vedere admiterea acestei excepții în soluționarea apelurilor declarate de pârâți, nesoluționând apelurile pe fond, în temeiul art. 312 alin.1-3 C. proc. civ. rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a admis recursul, s-au casat apelurile și s-a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribuna. S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
  În rejudecare cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului C. .
2. Judecata în apel. Prin decizia civilă nr. 462/A/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ , s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
  S-au admis apelurile declarate de M. C. -N. prin P., S. R. prin Cons. Local al Mun. C. -N., K. D., K. E. C., I. C., I. E. ,
  G. Z. B., G. Ana M. împotriva sentinței civile nr. 4860/_ pronunțată în dos._ al Judecătoriei C. -N. care a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B.
  U. M. prin E. U. C. împotriva pârâtului S. R. prin CONS. LOCAL AL MUN. C. -N., M. C. -N. prin P., SC C. A. SA prin lichidator B. V., decedat, continuat de B. D., B. V., K. A. J., K. ANA, K. D., K. E. CALUDIA, I. C., I. E., G. Z. B., G. ANA M., K. J. ȘTEFAN și KOVASC J. pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 36198 din_, nr. 40286 din_, nr. 36211 din_, nr. 32543 din_, nr. 31451 din_, nr. 36158 din_ și rectificare CF prin radierea dreptului de proprietate. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
  A fost obligată B. U. M. prin E. U. C. să plătească intimaților K. D., K. E. C., I. C., I. E. ,G. Z. B., G.
  Ana M. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
  În timpul soluționării acestui dosar, pârâții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. II din Legea 48/2004, raportat la dispozițiilor art. VI alin. 4 din OUG 184/2002.
  Prin Decizia 615/_ pronunțată de Curtea Constituțională a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea 48/2004 privind aprobarea O.U.G. 184/2002 pentru completarea și modificarea Legii 10/2001 excepție invocată în dosarul_ .
  Pârâții au depus note de ședință prin care au reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune al Bisericii Unitariene Maghiare.
  Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, precum și a excepțiilor invocate, dar și a Deciziei 615/2012 pronunțată de Curtea Constituțională, tribunalul a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, cu consecința admiterii apelurilor așa cum au fost formulate, pentru următoarele considerente.
  OUG 184/2002 stabilea termenul în care se putea introduce o acțiune de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare.
  Fapt necontestat, acțiunea având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți s-a introdus ulterior împlinirii termenului prevăzut de acest act normativ.
  Într-adevăr, termenul inițial a fost prelungit, perioadă în care reclamanta a acționat în instanță pârâții pentru constatarea nulității contractelor de vânzare- cumpărare, însă art. II din Legea 48/2004 privind aprobarea OUG 184/2002 a fost declarat neconstituțional prin Decizia 615/2012 a Curții Constituționale.
  În atare condiții, analiza excepției prescripției urmează a se analiza în raport cu termenul inițial avut în vedere de legiuitor, față de care acțiunea reclamanților apare ca fiind prescrisă.
  Este real că în Decizia civilă 2460/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel C.
  , problema prescripției în cauză a fost tranșată, cauza trimițându-se spre rejudecare pe fond ca urmare a soluționării de către instanța de apel a apelurilor declarate doar pe această excepție.
  Însă, în cadrul aceluiași dosar, excepția de neconstituționalitate a art. II din Legea 48/2004 a fost admisă, iar hotărârea Curții Constituționale este obligatorie, definitiv și general, impunându-se așadar și în cauza de față.
  Nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. în aceste condiții și nici nu se poate soluționa cauza pe fond doar pentru respectarea acestui text legal, întrucât soluționarea pe fond nu ar avea nici o finalitate practică atâta timp cât la dispoziția apelanților există calea de atac extraordinară a revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 10 C.pr.civ., devreme ce textul care a stat la baza respingerii excepției prescripției a fost declarat neconstituțional.
  Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, a admis apelurile împotriva sentinței civile nr. 4860/_ pronunțată în dos._ al Judecătoriei C. -N. care a fost schimbată în parte în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta
  B. U. M. prin E. U. C.
3. Judecata în recurs. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B. U. M. prin E. U. C. , solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, conform art. 312 alin. 3 C.pr.civ.

În fapt, instanța de apel a admis apelul formulat de către apelanții din prezentul dosar, prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în urma modificării intervenite în legislația în vigoare datorită pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 615 din_ .

S-a apreciat că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:

Prin decizia civilă nr. 2460/_ (Dos. nr._ ), Curtea de Apel s- a pronunțat irevocabil asupra excepției invocare, o reiterare a acestei excepții (chiar dacă a intervenit o hotărâre a Curții Constituționale), nu face altceva decât o încălcare a principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este
îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei, adică soluția dată în mod definitiv de către tribunale unui litigiu să nu fie repusă în discuție. Or, prin hotărârea irevocabilă dată de către Curtea de Apel, s- a statuat asupra excepției invocate, hotărârea dobândind autoritate de lucru judecat.
Mai mult, aplicabilitatea hotărârilor Curții Constituționale se limitează doar la procesele unde nu s-au dat hotărâri definitive, în acest sens sunt și dispozițiile de interpretare date de I. prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la existența unei divergențe jurisprudențiale determinate de efectele deciziilor Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora .
Prin decizia civilă nr. 2460/_ (Dos. nr._ ), Curtea de Apel C. s-a pronunțat irevocabil asupra excepției invocate, statuând, în esență, că acțiunea formulată nu este prescrisă pe considerentul că nu s-au aplicat direct dispozițiile CEDO în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, privind prevalența tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului,
înlăturând dispozițiile din legislația internă ce contravin acestor dispoziții. In motivarea instanței de recurs, s-a statuat că instituirea unui termen de prescripție este o limitare a accesului liber la justiție, care este un drept fundamental, motiv pentru care poate fi adusă doar printr-o lege sau un act asimilabil legii, conform art. 53 din Constituție. Astfel, în hotărârea pronunțată, instanța de recurs a considerat neconstituțională însuși OUG nr. 184/2002, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, publicată
în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2009 a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III cuprins în Titlul II din Legea nr. 247/2005, iar prin Decizia nr. 615 din_ publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 454 din_ a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002.
Față de cele de mai sus, în prezent, se aplică cauzei dreptul comun, respectiv această acțiune este imprescriptibilă. Primul termen limitativ a fost introdus de legiuitor prin OUG 184/2002 ca o derogare de la dreptul comun, în care a limitat introducerea acestor acțiuni la 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței (azi abrogat și declarat neconstituțional chiar în prezenta cauză).
Al doilea termen limitativ a fost cel introdus prin Legea nr. 48/2004, ca o derogare de la dreptul comun, în care a limitat introducerea acestor acțiuni la 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (azi abrogat și declarat neconstituțional de Curtea Constituțională), iar al treilea termen limitativ introdus de legiuitor a fost prin Legea nr. 247/2005, prin care s-a mai acordat un nou termen de 6 luni derogatoriu (azi declarat neconstituțional de Curtea Constituțională) .
Față de cele de mai sus este cât se poate de clar că, în prezent, nu există nicio normă juridică care să limiteze sau să excepteze de la termenul general de prescripție dreptul cultelor religioase de a solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod fraudulos. Termenele abrogate au fost termene de derogare de la dreptul comun, sancționat just de către instanța de recurs și de către Curtea Constituțională, deoarece contravin principiului securității juridice și conceptului de "proces echitabil", impus de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții coroborate cu cele din preambulul Convenției.
În cauză, Curtea Constituțională s-a pronunțat în data de_, astfel că, modificarea legislativă a intervenit după împlinirea termenului de prescripție conform căruia reclamanta a fost îndrituită a promova prezenta acțiune.

Conform prevederilor constituționale, respectiv al art. 15 alin. (2), (legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), coroborat cu prevederile Codului civil vechi din art. 1 (legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă), în cauză intervine aplicarea principiului legii civile în timp, adică legea civilă se aplică (este activă, este obligatorie, este eficientă, are putere obligatorie, operează) deci, din momentul "intrării sale în vigoare". În materia prescripției "legea nouă" nu va putea aduce atingere efectelor prescripțiilor deja începute și împlinite (a se vedea Introducere în dreptul civil, 2008 - I. el Reghini, Șerban D., P. V. scu, pag. 57, Curs de drept civil - Partea generală, 2011 - G. Boroi, Carla A. Anghelescu, pag. 28), adică, prescripțiile care au început să curgă sub imperiul legii vechi rămân supuse în întregime acesteia.

În literatura juridică, s-a observat că, în situația în care prescripția se găsește împlinită la data intrării în vigoare a legii noi (prin efectul reducerii termenului de prescripție) cel interesat poate cere repunere a în termenul de prescripție, fiindcă, împlinirea prescripției se datorează unor motive

independente, străine de voința lui. (a se vedea M. N., Prescripția Extinctivă 2004, Ed. Rosetti, pag. 151).

În situația de față sunt îndeplinite condițiile repunerii în termen dat fiind că este exclusă cu desăvârșire culpa recurentei pentru situația creată. Față de cele de mai sus, considerăm că nouă ne este aplicabil art. 19 din Decretul nr. 167/_ privitor la prescripția extinctivă, care reglementează că "Instanța judecătoreasca sau organul arbitral poate, în cazul în care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, sa

dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silita. "

În prezenta cauză, nu este de neglijat nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind noțiunea de "speranță legitimă" de a obține un bun ori o creanță certă cu valoare patrimonială. Este de notorietate că bisericile istorice din R. ia revendică bunurile preluate la stat încă de la începutul anilor "90, proceduri de revendicare chiar legiferate prin apariția legilor de restituire. Astfel, aspirația de a obține un bun a fost chiar confirmată de legislația statului membru al convenției.

În data de_, recurenta B. U. M. prin E. U. C. a depus la dosarul cauzei un script intitulat "Note de ședință"; (pag. 26-31), prin care invocă EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚI. ALITATE a prevederilor Titlului II art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 184/_, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R. ia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 929 din_ ("Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Pentru soluționarea acestor cauze instanțele judecătorești competente vor avea în vedere dispozițiile arte 46 alin. 1, 2, 4 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.")

Prin incheierea ședinței publice din data de 12 martie 2013, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții de neconstituționalitate.

Prin întâmpinarea formulată (pag. 32-36), intimații K. J. I., K. J., I.

, I. E. Gyongyosi Z., Gyongyosi A., K. D. și K. E. C. au solicitat respingerea recursului astfel formulat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate.
Cu referire la problema autorității de lucru judecat, se apreciază că afirmația nu poate fi susținută juridic, având în vedere parcursul prezentei cauze, pornind de la contextul legislativ de la momentul introducerii acțiunii și continuând cu modificările suferite până la pronunțarea Deciziei nr. 615 din 12 iunie 2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al R. iei nr. 454/06 iunie 2012.
În mod surprinzător, recurenta invocă imprescriptibilitatea acțiunii sale, raportat la motivarea deciziei civile nr. 2460/R/2009, pe care a interpretat-o într- un sens care să se plieze pe argumentele sale de altfel nereale. Se susține astfel că pe calea deciziei irevocabile a Curții de Apel s-ar fi constatat neconstituționalitatea OUG nr. 184/2002, astfel încât, la momentul de față nu ar mai exista un text legal care să limiteze sau să excepteze de la termenul general de prescripție dreptul cultelor religioase de a solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Susținerea este cât se poate de falsă, raportat la următoarele argumente de natură juridică: instanța de recurs nu s-a putut pronunța asupra constituționalității dispozițiilor din OUG nr. 184/2002, întrucât nu este competentă material să dispună în acest sens. Singura competentă să se pronunțe cu privire la constituționalitatea unui text de lege este Curtea Constituțională, aspect lămurit mai înainte de pronunțarea deciziei Curții de Apel la care face referire recurenta, pe calea Deciziei Curții Constituționale m.838/2009, pronunțată în vederea soluționării conflictelor juridice de natură
constituțională dintre autoritățile publice. Pe cale de consecință, indiferent de aspectele reținute de către Curtea de Apel C. în motivarea deciziei nr. 2460/R/2009 nu putem reține neconstituționalitatea unui text de lege care nu a fost declarat neconstituțional de către forul competent, respectiv de către Curtea Constituțională.
Față de împrejurarea că decizia Curții Constituționale a intervenit la un moment ulterior împlinirii termenului de prescripție ce a conferit recurentei legitimitate procesuală, aceasta apreciază că este îndreptățită să fie repusă în termenul de prescripție, întrucât împlinirea prescripției se datorează unor motive
independente, străine de voința sa. Până cel târziu la data de_ recurenta trebuia să formuleze o cerere de repunere în termen. Nu a făcut acest lucru nici măcar în fața instanței de apel, ulterior invocării de către subsemnații a excepției prescripției dreptului la acțiune, ci doar în fața instanței de recurs, prin cererea de recurs promovată la data de_ ;
În plus, față de recursul promovat, sunt reiterate următoarele excepții:
1. Excepția inadmisibilității acțiunii Bisericii Unitariene Maghiare. Reclamanta a introdus cererea sa de revendicare a bunurilor preluate de către S.
  1. în temeiul art. II din Legea nr. 48/2004, prin care se instituia un nou termen de 6 luni în acest sens, în ciuda dispozițiilor anterioare imperative privind termenul în care se pot introduce cererile de revendicare ( " ... în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia, după acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare.
    Având în vedere faptul că acest text a fost declarat neconstituțional (deciziile Curții Constituționale fiind general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial), acțiunea reclamantei a rămas fără temei legal. În noul context legislativ, creat prin publicarea deciziei 615/2012 a Curții Constituționale, nu mai există o bază legală pentru promovarea acțiunii ce formează prezentul dosar, așa încât aceasta se impune a fi respinsă.
2. Excepția lipsei de interes a reclamantei.Raportat la cele învederate în cele ce preced, consideră recurenta ca fiind evident că în noul cadru legislativ creat de publicarea deciziei nr. 615/2012, nedepunându-se cerere de restituire în mod regulat, se poate susține că reclamantul nu are niciun interes legitim și actual în constatarea nulității absolute a contractelor noastre de vânzare- cumpărare.

Având în vedere aceste aspecte, se solicită respingerea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 462/ A/2012, cu menținerea acesteia în totalitate.

Verificând hotărârea atacată, din perspectiva motivelor de recurs formulate de reclamantă, în raport cu dispozițiile art. 312 alin. 3 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed.

Referitor la excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes, invocate de intimați în apărare și motivate, în esență, prin aceea că textul normativ pe care reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea, art. II din Legea nr. 48/2004, a fost declarat neconstituțional, astfel că, în prezent, nu mai există o bază legală pentru promovarea acțiunii. Noul cadru legislativ, creat prin publicarea Deciziei Curții Constituționale, dată cu nr. 615/2012, lipsește reclamanta de un interes legitim și actual în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Curtea apreciază că aceste excepții sunt neîntemeiate întrucât inițierea procedurii administrative de restituire a imobilelor în litigiu, reglementată prin legea specială reparatorie, este actul care conferă reclamantei un interes în a pretinde constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamentele ce se cer a fi restituite, iar o eventuală împlinire a termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune
urmează a se cerceta în cursul procesului, din perspectiva condițiilor imperative prescrise de lege pentru exercitarea unei astfel de acțiuni.
Intervenția, pe parcursul procesului, a unei decizii a Curții Constituționale, prin care este pronunțată neconstituționalitatea textul normativ care reglementa un nou termen de promovare a unor astfel de acțiuni, nu este de natură să confere acțiunii un caracter inadmisibil și nu lipsește reclamanta de interes, atâta timp cât, în mod constat, inclusiv în căile de atac, aceasta a fost problema juridică dezbătută și care se pretinde a fi tranșată în cursul prezentului proces.
Pentru aceste considerente, cele două excepții urmează a fi respinse ca nefondate.
Cu privire la cererea de repunere în termenul special de prescripție extinctivă, formulată de reclamantă, Curtea apreciază că o repunere în termen ar lăsa fără efecte însăși decizia Curții Constituționale nr. 615/12 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 454 din 6 iulie 2012, în considerarea căreia acțiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă. Aceasta cu atât mai mult cu cât motivele care susțin repunerea în termen se circumscriu efectelor acestei decizii a Curții Constituționale și nu altor considerente obiective, unor motive străine de voința reclamantei, care ar fi împiedicat-o să acționeze înăuntrul termenului de prescripție reglementat inițial prin art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 184/2002.
Într-adevăr, o astfel de cerere nu ar putea fi primită nici din perspectiva dispozițiilor art. 19 alin. 2 din Decretul-lege nr. 167/1958, conform căruia o cerere de repunere în termenul de prescripție trebuie formulată în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție. Luând în considerare data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, respectiv_, ca moment inițial al termenului de prescripție, rezultă cu evidență că recurenta putea formula o cerere de repunere în termen până cel mai târziu în data de 6 august 2012 or, o astfel de cerere a fost formulată exclusiv prin declarația de recurs depusă în data de 26 noiembrie 2012, fiind evident tardivă.
În consecință, urmează a se respinge și cererea de repunere în termenul special de prescripție extinctivă.
Cu privire la excepția prescripției extinctive, a dreptului material la acțiune al reclamantei, apreciată de către instanța de apel a fi întemeiată, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

În acest context, este esențial să reținem că prin O.U.G. nr. 184/2002 a fost reglementat un prim termen de prescripție a dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, un termen de 6 luni, care a operat în intervalul 18 februarie 2002 - 18 iunie 2002.

Ulterior, prin Legea nr. 48/2004, art. II, legiuitorul a reglementat un nou termen de prescripție a dreptului material la acțiune, un termen de 6 luni, care a operat în intervalul 25 martie 2004 - 28 septembrie 2004.

Acțiunea reclamantei a fost înregistrată în data de_, așadar, în interiorul noului termen de 6 luni reglementat prin Legea nr. 48/2004, art. II.

Prin Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 454 din 6 iulie 2012, art. II din Legea nr. 48/2004 a fost declarat neconstituțional, hotărârea Curții Constituționale fiind definitivă și general obligatorie.

La data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, acțiunea reclamantei se afla în curs de soluționare, în cel de-al doilea ciclu procesual, fiind pronunțată hotărârea de primă instanță, sentința civilă nr. 4860/04 iunie 2007, rămasă definitivă abia la data de 16 octombrie 2012, prin pronunțarea deciziei civile nr. 462/2012 a Tribunalului C., care face obiectul prezentului recurs.

Recurenta susține că instanța de apel ar fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, pronunțându-se asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât această excepție fusese soluționată anterior de către Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr. 2460/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._ .

Instanța de recurs a analizat, în considerentele deciziei nr. 2460/2009, însăși constituționalitatea prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004, raportându- se la principiul liberului acces la justiție, consacrat prin Constituția R. iei și prin Convenția europeană a drepturilor omului, față de care a apreciat că termenul de prescripție ce limitează accesul la justiție nu este unul rezonabil în raport cu scopul vizat. Astfel, instanța de recurs a respins excepția prescripției dreptului la acțiune consecutiv concluziei la care a ajuns, aceea că art. II din Legea nr. 48/2004 este un text de lege constituțional.

Din considerentele deciziei instanței de casare, mai sus evocate, rezultă că această instanță a avut în vedere și decizia nr. 1352/2008 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004, cu motivarea că textul de lege nu mai este în vigoare. În acest context legislativ, instanța de recurs a considerat că îi aparține competența de a statua cu privire la constituționalitatea unei norme cuprinse într-o lege, de a cărei rezolvare depinde soluția dată litigiului.

Așa fiind, este exclusă incidența autorității de lucru judecat, cu toate efectele acesteia, în principal pentru că, în actualul cadru legislativ și jurisprudențial, nu aparține unei instanțe naționale, alta decât Curtea Constituțională, competența de a se pronunța cu privire la constituționalitatea unui text normativ, chiar abrogat fiind. În acest sens a fost dată și Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 327 mai 2009, prin care se statuează că singura autoritate abilitată să exercite controlul de constituționalitate a legilor este

instanța constituțională. Î. Curtea de C. și Justiție, celelalte instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau a ordonanțelor, indiferente dacă acestea sunt sau nu în vigoare.

În al doilea rând, prin declararea ca neconstituțional a art. II din Legea nr. 48/2004, de către Curtea Constituțională înseși, cadrul legal de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune s-a modificat, iar instanța de apel ca instanță de fond avea obligația să se raporteze la acest nou aspect.

Trebuie precizat că acesta a fost și raționamentul pentru care Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr. 1892/R/_ (dosar nr._ ), a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 48/2004, statuând cu putere de lucru judecat, în acest proces, că problema prescripției extinctive a dreptului material la acțiune nu poate fi considerată irevocabil tranșată, odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 2460/R/2009 a Curții de Apel C. . S-a considerat, astfel, că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei și avându-se în vedere ansamblul demersurilor făcute de intimații recurenți în vederea soluționării de către Curtea Constituțională a acestei excepții, aceștia au dreptul să sesizeze Curtea Constituțională referitor la o prevedere legală susceptibilă de a influența în mod decisiv soluția în cauză.

Această decizie a Curții Constituțională este aplicabilă în cauză, reținând că decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, de către Î. Curtea de C. și Justiție, decizie invocată de recurentă, are în vedere ipoteza în care dreptul subiectiv al părții este recunoscut printr-o lege declarată ulterior neconstituțională. Exclusiv pentru această situație

de excepție, Instanța Supremă a apreciat că există un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 dacă dreptul a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă, chiar dacă aceasta ar mai fi susceptibilă de recurs. O extindere a efectelor acestei decizii pentru toate situațiile, indiferent de natura litigiului, ar echivala însă cu imposibilitatea sesizării Curții Constituționale în faza de judecată a recursului, soluție contrată jurisprudenței Înaltei Curți de C. și Justiție care prin decizia nr. 36 din_ a stabilit că se poate exercita recurs și împotriva încheierilor pronunțate în recurs prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

De altfel, așa după cum a fost arătat mai sus, decizia Curții Constituționale a fost pronunțată în prezentul proces înainte de rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe, în cel de-al doilea ciclu procesual, consecutiv unei casări cu trimitere spre rejudecare.

Recurenta invocă și caracterul imprescriptibil al prezentei acțiuni civile în justiție, raportându-se tot la decizia nr. 2460/2009 a Curții de Apel C., prin care în opinia sa, instanța de recurs a-a pronunțat irevocabil constatând neconstituționalitatea O.U.G. nr. 184/2002, astfel că nu ar mai exista un text legal care să limiteze ori să excepteze de la termenul general de prescripție dreptul cultelor religioase de a solicita anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Considerentele care au justificat înlăturarea motivului de recurs referitor la autoritatea de lucru judecat sunt valabile și pentru problema imprescriptibilității acțiunii, astfel cum a fost aceasta formulată de recurentă întrucât, așa după cum s-a arătat, instanța de recurs nu avea competența materială de a se pronunța asupra constituționalității unor texte de lege cuprinse în O.U.G. nr. 184/2002.

Urmărind deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională cu privire la normele prin care au fost reglementate termene speciale de prescripție a dreptului la acțiune în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv cele instituite prin O.U.G. nr. 184/2002, prin Legea nr. 48/2004 și prin Legea nr. 247/2005, se poate reține că, în prezent, există un act normativ care limitează în timp acest drept la acțiune, este vorba despre O.U.G. nr. 184/2002, care a reglementat termenul special de prescripție de 6 luni și care nu a fost declarat nicicând neconstituțional de către Curtea Constituțională.

Or, acțiunea reclamantei fiind promovată după împlinirea acestui termen, respectiv după data de 18 iunie 2002, ea este în mod evident și indiscutabil prescrisă.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 2 și alin. 3 C.pr.civ., Curtea va respinge cererea de repunere în termenul special de prescripție extinctivă, excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, precum și recursul reclamantei, păstrând în tot decizia civilă nr. 462/2012 a Tribunalului C. .

Prin aplicarea dispozițiilor art. 316 rap. la art. 274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta să plătească intimatului K. J. I. 1.860 lei cheltuieli de judecată în recurs, justificate prin chitanța de plată a onorariului avocațial depusă în original la fila 79 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul special de prescripție extinctivă, formulată de reclamanta recurentă B. U. M. prin E. U. C. . Respinge excepțiile lipsei de interes a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâții intimați K. J. I., K. J., I. C., I. E.

, G. Z., G. A., K. D. și K. E. C. .

Respinge recursul reclamantei B. U. M. prin E. U. C.

, declarat împotriva deciziei civile nr. 462/A/16 octombrie 2012 a Tribunalului C.

, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatului K. J. I. 1.860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.

	PREȘEDINTE				JUDECĂTORI
D.	-L. B.	I. D.	C.	V.	M.

In C.O., semnează Președintele instanței

GREFIER

- D. G.

Red.DB/dact.MS În C.O., semnează primul grefier al instanței

← Decizia civilă nr. 437/2013. Constatare nulitate act juridic		Decizia civilă nr. 20/2013. Constatare nulitate act juridic →

Decizia civilă nr. 1226/2012. Constatare nulitate act juridic

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1226/2012. Constatare nulitate act juridic

prin lichidator judiciar, B. V.	, B.	V.	, K. A.	, K. ANA, K.	D., K.	E.
C., I. C. ; I. E., G.		Z.	B., G.	A., K.	J. I.	, K.