Decizia civilă nr. 2891/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2891/R/2013
Ședința publică din 31 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.
A. -A. P. GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele C. B. M. și M. M., împotriva deciziei civile nr. 546/A/ din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate M. O.
F., G. T., V. L. H. I. și B. F. D. C. -N., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă M. M., asistată de doamna avocat C. C.
, care arată că o reprezintă și pe reclamanta recurentă C. B. M. și reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din
C. -N., doamna avocat B. I., care arată că se prezintă în substituirea domnului avocat B. H. A., în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă C. B. M. și pârâta
intimată G. T., văduva lui H. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantele C. B. M. și M. M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtei intimate B. F. din C. -N. și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de_, pârâtele intimate M. O. F. și B. F. din C. -N., prin intermediul domnului avocat B. H. A., au formulat și au înregistrat la dosar o întâmpinare, în 3 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 546/A/_ a T. ului
C., cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale (fond, apel și recurs), constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, întâmpinare la care a fost anexată împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că pârâtele intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. l-au împuternicit pe domnul avocat B. H. A. pentru redactarea și susținerea întâmpinării.
Curtea înmânează reprezentantei reclamantelor recurente un exemplar din întâmpinarea pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din
C. -N. .
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei reclamantelor recurente, referitoare la împrejurarea dacă dorește lăsarea cauzei la a doua strigare a cauzei pentru a studia întâmpinarea pârâtelor intimate M. O. Francisca-nilor și B. F. din C. -N., aceasta arată că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare întrucât a lecturat întâmpinarea de la dosar.
Reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei pârâtelor intimate M. O.
F. și B. F. din C. -N., împrejurarea că părțile pe care aceasta le reprezintă nu au formulat apel pentru acordarea cheltuielilor de judecată, iar prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de reclamante, cele două pârâte intimate arătate anterior, solicită pentru prima dată obligarea reclamantelor recurente la plata cheltuielilor de judecată în fond, în apel și în recurs.
La întrebarea instanței, adresată doamnei avocat B. I., referitoare la împrejurarea cum ar trebui să califice instanța această cerere din întâmpinarea formulată de pârâtele intimate M. O. F. și B. F. din C.
-N., având ca obiect obligarea reclamantelor recurente la plata cheltuielilor de judecată în fond, în apel și în recurs, doamna avocat B. I. arată că prin concluziile scrise, formulate de către domnul avocat B. H. A., care au fost depuse la dosarul instanței de apel, s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei pârâtelor intimate M. O.
F. și B. F. din C. -N., împrejurarea că prin apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, acestea fiind solicitate doar prin concluziile scrise depuse la dosarul instanței de apel după închiderea dezbaterilor.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantei pârâtelor intimate M.
O. F. și B. F. din C. -N. și reprezentantei reclamantelor recurente calificarea cererii formulate prin întâmpinarea celor două pârâte
intimate anterior arătate, cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în fond, în apel și în recurs, în raport de împrejurarea că cele două pârâte intimate nu au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 546/A/_ a
T. ului C., respectiv dacă reprezentanta celor două pârâte intimate susține această întâmpinare ca pe un recurs sau ca pe o simplă întâmpinare.
Reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. arată că susține întâmpinarea ca pe o simplă întâmpinare la recursul declarat de reclamante, urmând ca instanța să acorde cheltuielile de judecată pe care le va considera necesare.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că se opune admiterii cererii, având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în fond, în apel și în recurs, formulată prin întâmpinarea pârâtelor intimate M. O. Francisca-nilor și
B. F. din C. -N., pentru că această cerere nu a fost formulată înainte de închiderea dezbaterilor de către instanța de apel.
Reprezentanta reclamantelor recurente și reprezentanta pârâtelor intimate
M. O. F. și B. F. din C. -N. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantelor recurente și reprezentantei pârâtelor intimate M. O. Francisca-nilor și
F. din C. -N. asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamantelor recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 546/A/_ a T. ului C., cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecarea pe fond a apelului, la Tribunalul Cluj, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, în cazul admiterii recursului, arată că acestea vor fi solicitate împreună cu celelalte cheltuieli de judecată aferente apelului, conform copiei chitanței de plată a onorariului avocațial anexată la prezentul recurs.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că punctul său de vedere este diferit decât cel al completului de judecată care a judecat cauza în apel, întrucât consideră că instanța de apel trebuia să se raporteze la dispozițiile care au guvernat procesul civil după anul 1989 cu privire la imobilele naționalizate. Solicită în continuare respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii introductive de instanță și consideră că în situația în care s-ar admite pe fond această acțiune, s-ar constata nulitatea absolută a contractului de întreținere încheiat între pârâtele M. O. F. și B. F. din
-N. și proprietara tabulară G. T., văduva lui H. I. . Arată că, chiar dacă imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român cu titlu sau fără titlu, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între Statul Român și reclamanții din prezenta cauză este valabil. Mai arată că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt deosebit de clare și se întreabă cine ar putea formula o cerere de restituire a imobilului în litigiu, decât proprietara tabulară a imobilului. De asemenea, arată că singura cerere de restituire a imobilului în litigiu este cea formulată de intimatele M. O. F. și B. F. din C. -N., cerere care a fost formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În această situație consideră că dreptul Statului Român asupra imobilului în litigiu s-a consolidat, iar interesul reclamantelor recurente este deplin, actual și legitim.
Având în vedere aspectele arătate anterior, reprezentanta reclamantelor recurente apreciază că nu se impune a se constata dreptul intimatelor M. O.
F. și B. F. din C. -N. de a li se restitui imobilul în litigiu pentru că din punctul său de vedere, contractul de întreținere încheiat între pârâtele M. O. F. și B. F. din C. -N. și proprietara tabulară G. T., văduva lui H. I. este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, reprezentanta reclamantelor recurente consideră că a fost consolidat dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, având în vedere că proprietara tabulară nu a formulat nici o cerere de restituire a imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea, din oficiu, prin prisma art. 306 alin. 2 C.pr.civ., pune în discuție inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamanți, prin prisma modului cum se
care analiza încheierii contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, întrucât s-ar aduce atingere pe de o parte autonomiei cultelor, așa cum a fost reglementată prin Constituție și prin lege, iar pe de altă parte neutralității Statului Român față de culte, religia și statutele lor.
Reprezentanta reclamantelor recurente solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată, din oficiu, de către Curte, având în vedere că pârâtele intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. trebuiau să se supună legilor în vigoare, care trebuie respectate chiar de către
instituții și de către cultele religioase, iar în cazul de față, acestea trebuiau să se supună nu numai dispozițiilor legale, ci și propriilor canoane bisericești, având în vedere că acestea nu puteau deroga de la aceste dispoziții interne. Totodată, arată că Ordinul F. este un ordin cerșetoresc în cadrul Bisericii catolice.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei reclamantelor recurente, referitoare la împrejurarea dacă instanța poate să analizeze regulile interne ale bisericii, aceasta arată că în activitatea lor, pârâtele intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. trebuiau să respecte propriile statute și ordine rezultate din statute și această chestiune a respectării sau nerespectării regulilor interne putea fi analizată de către instanța de judecată.
De asemenea, reprezentanta reclamantelor recurente arată că în situația în care instanța de judecată ar analiza respectarea sau nerespectarea regulilor
interne de către cele două pârâte intimate, nu consideră că ar fi o imixtiune a autorității judecătorești în normele interne ale bisericii pentru că acele canoane bisericești trebuiau să fie opozabile tuturor inclusiv pârâtelor intimate.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei reclamantelor recurente și a reprezentantei pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din
C. -N., împrejurarea că până la acest moment, pentru ap. 4 din imobilul situat în C. -N., str. Decebal nr. 8, nu există o hotărâre irevocabilă prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că dosarul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind ap. 4 din imobilul situat în C. -N., str. Decebal nr. 8, a fost suspendat în temeiul art. 244 alin. 1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar, iar dacă această acțiune s-ar admite, pârâtele intimate M. O. F. și
B. F. din C. -N. nu ar avea dreptul să mai solicite recunoașterea dreptului lor de proprietate pentru apartamentul în litigiu.
Reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. solicită respingerea recursului declarat de reclamante. Arată că instanța de apel în mod corect a admis excepția lipsei de interes a reclamanților
în promovarea acțiunii, având în vedere că întreg imobilul situat în C. -N., str. Decebal, nr. 8, a intrat în patrimoniul Bisericii Franciscane din C. -N. .
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei pârâtelor intimate M. O.
F. și B. F. din C. -N. împrejurarea că în prezenta cauză s-a solicitat doar constatarea nulității absolute a contractului de întreținere încheiat între pârâtele M. O. F. și B. F. din C. -N. și proprietara tabulară G. T., văduva lui H. I. .
Reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. arată că acțiunea reclamanților este lipsită de interes, iar instanța de apel în mod corect a admis excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii. Solicită respingerea în totalitate a recursului declarat de reclamante și menținerea deciziei atacate. De asemenea, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată, din oficiu, de către Curte. Totodată, arată că imobilul în litigiu nu a fost restituit cultelor religioase, iar B. F. din C. -N. face parte din B. R. o-Catolică, astfel încât, are dreptul asupra acestui imobil care a fost confiscat.
Curtea pune în discuția reprezentantei pârâtelor intimate M. O.
F. și B. F. din C. -N. aceiași chestiune care a pus-o și în discuția reprezentantei reclamantelor recurente, respectiv dacă instanța poate să cenzureze normele interne bisericești și canoanele bisericești, având în vedere că bisericile au instanțele lor pentru disciplină, iar instanța de judecată a statului nu poate să se substituie acestora.
Reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. arată că instanța de judecată nu poate să cenzureze normele interne bisericești și canoanele bisericești. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată și depune la dosar un extras de cont emis de Credit Europe Bank (România) S.A., care atestă plata contravalorii contractului de asistență juridică încheiat de cele două pârâte intimate cu avocatul titular, domnul avocat B. H.
A., respectiv plata onorariului de avocat în cuantum de 1.300 lei.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că trebuie analizate cheltuielile de judecată solicitate de reprezentanta pârâtelor intimate M. O.
F. și B. F. din C. -N., având în vedere că nu se știe care sunt contractele de asistență juridică în baza cărora se solicită cheltuieli de judecată, și că se menționează că este aferentă lunii februarie plata.
În urma verificărilor efectuate, Curtea constată că la f. 14 din dosar există împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că pârâtele intimate M.
O. F. și B. F. din C. -N. l-au împuternicit pe domnul avocat B. H. A. pentru redactarea și susținerea întâmpinării, dar pe aceasta nu este menționat numărul contractului de asistență juridică.
Curtea, având în vedere că reprezentanta reclamantelor recurente contestă cheltuielile de judecată solicitate de reprezentanta pârâtelor intimate M. O.
F. și B. F. din C. -N. sau temeiul în baza cărora le solicită, pune în vedere reprezentantei pârâtelor intimate să precizeze dacă poate depune la dosar contractul de asistență juridică încheiat între cele două pârâte intimate și avocatul titular.
Reprezentanta pârâtelor intimate M. O. F. și B. F. din C. -N. arată că potrivit Legii privind exercitarea profesiei de avocat, avocatul nu este obligat să depună la dosar contractul de asistență juridică încheiat cu partea pe care o reprezintă, pentru că dovada mandatului de reprezentare se face cu împuternicirea avocațială.
Curtea reține cauza în pronunțare, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 6972/2012 pronunțată în ședința publică din data de_ Judecătoria Cluj-Napoca a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei M. O. F. .
A admis în parte cererea formulată de reclamanții M. V. și M. M. în contradictoriu cu pârâții M. O. F., B. F. C. -N. , și văduva lui H. I. născută G. T. , citată la ușa instanței.
A constatat nulitatea absoluta parțială a contractului de întreținere încheiat la data de_ încheiat între văduva lui H. I. născuta G. T. și
M. O. F. din C. având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în C.
-N. str. Decebal nr. 8 înscris în Cf 453 C. nr. top 9832 compus din o camera cu suprafața utila de 35,55 mp și cota de 49/470 mp teren aferent construcției pentru cauza ilicită.
A respins cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului cu privire la restul imobilului înscris în CF 453 C. nr. top 9832, pentru lipsa de interes și cererea de constatarea nulității absolute pentru lipsa capacitații de a contracta.
A obligat pârâții M. O. F. și B. F. C. -N. în solidar să plătească reclamanților suma de 4217 ron cheltuieli parțiale de judecata reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Potrivit CF 453 C. asupra nr. top 9832 compus din casa cu 3 corpuri de clădire și teren de 251 stj este înscris ca și proprietar tabular M. O. Franciscan din C. -N., cu titlu de drept de cumpărare de la pârâta văduva lui
H. I. născută G. T. în baza contractului de întreținere din _
De asemenea, în foaia C este înscris sub C1 respingerea cererii Mănăstirii
F. din C. pentru intabularea dreptului de ipotecă în favoarea văduvei lui
H. I. născută G. T. pentru 3600 pengo taxă de întreținere asupra imobilului, ulterior sub C2 radiindu-se notarea de sub C1
Cu toate eforturile făcute la instituțiile abilitate, concretizate în numeroase adrese emise pe parcursul procesului, actul a cărui anulare se cere nu a fost găsit deci nu a putut fi comunicat instanței, nici una din părți nefiind în posesia acestuia.
Potrivit sentinței civile nr. 796/2002 a Judecătoriei C. -N. s-a admis în parte cererea formulata de B. F. din C. -N. și s-a constatat că imobilul situat în C. -N., str. Decebal Nr. 8 înscris în CF 453 nr. top 9832 a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil.
Prin decizia civila nr. 51/2003 a Curții de Apel C. s-a constatat și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Statul Român și o serie de terți enumerați în hotărâre cu privire la apartamentele 2,3,5,6,7,8,9.
Prin decizia 1065/R/2006 a Curții de Apel C. s-a admis în parte recursul împotriva hotărârii de mai sus admițându-se și capătul de cerere formulat de reclamanta B. F. C. -N. și pârâții din acel litigiu au fost obligați să- i recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului
De asemenea, din considerentele hotărârilor de mai sus reiese că B. F.
C. -N. are calitate procesuală activă fiind succesoare în drepturi a Mănăstirii
O. F. din C. -N. .
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 33975/_ f 67 numita Kalman Ana a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995 asupra apartamentului nr. 4 compus din o camera cu suprafața utila de 35,55 mp și cota de 49/470 mp teren acesta fiind parte din imobilul în litigiu.
De asemenea, la data de_ a decedat numita Kalman Ana iar moștenitorii acesteia sunt reclamanții așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 15/2002 al BNP Ștefan Iancu, masa succesorală fiind formată și din imobilul apartament nr. 4 situat în C. -N. str. Decebal nr.8.
D. interogatoriul luat reclamantei M. M. reiese că aceasta nu cunoștea dacă văduva lui H. I. născută G. T. este în viata și că apartamentul nr. 4 din imobilul în litigiu nu a făcut obiectul restituirii către M. F. .
D. interogatoriul luat pârâtei M. O. F. reiese că pârâta nu se află în posesia actului a cărui anulare se cere, însă crede din cele înscrise în cartea funciară că actul contestat este un contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere. Arată că potrivit principiilor de funcționare, călugării nu aveau voie să acumuleze bunuri materiale însă mănăstirea putea. De asemenea mănăstirea avea fonduri suficiente așa încât putea să asigure întreținerea celui de la care a cumpărat imobilul.
Potrivit traducerii f. 119 ce reprezintă parte din regulamentul canonic al O.
F. la capitolul privind gestionarea bunurilor art. 244 se arată că ordinul este persoana juridica și poate procura, gestiona, înstrăina bunuri materiale. D. art. 245 reiese că bunurile care sunt necesare la susținerea traiului și activitatea fraților și se afla la acestea, ori sunt bunuri bisericești și sunt supuse prevederilor canonului universal și ale legii ordinului ori sunt bunurile binefăcătorilor, și trebuie utilizate potrivit intenției acestora.
De asemenea, din extrasele codului de drept canonic f. 141 care se aplica și ordinului franciscan, din art. 531 reiese că nu doar instituția religioasa ci și provinciile și casele au capacitatea de a achiziționa și de a poseda bunuri materiale dacă aceasta capacitate a lor nu este exclusă sau limitată prin reguli și constituții.
De asemenea la f. 1532 s-au depus extrase din codul de drept canonic reieșind din art. 634 că institutele au calitatea de persoane juridice, au capacitatea de a achiziționa de a poseda și de a administra și înstrăina bunuri materiale dacă acesta capacitate nu este limitata sau exclusă de constituții.
Totodată potrivit art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul, obiectul și o cauză licita iar potrivit art. 950 cod civil printre incapabilii de a contracta sunt în general toți cei pentru care legea le-a prohibit încheierea unor contracte.
Totodată potrivit art. 968 Cod civil cauza este nelicită când este prohibita de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Față de cele de mai sus instanța de fond a admis în parte cerea.
Aceasta nu înainte de a respinge excepția invocată a lipsei capacitații procesuale pasive a pârâtei M. O. F. f. 109 verso în condițiile în care din scriptul de la f. 99 emis de Oficiul Provincial al F. a reieșit că toate bisericile și mănăstirile ce aparțin acestui ordin au personalitate juridica
Astfel a constatat nulitatea absoluta parțială a contractului de întreținere încheiat la data de_ încheiat între văduva lui H. I. născută G. T. și
M. O. F. din C. având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în C.
-N. str. Decebal nr. 8 înscris în CF 453 C. nr. top 9832 compus din o camera cu suprafața utila de 35,55 mp și cota de 49/470 mp teren aferent construcției pentru cauza ilicita.
Aceasta în condițiile în care din codul de drept canonic citat mai sus a reieșit cu claritate cum că instituția religioasă, poate achiziționa bunuri și le poate poseda însă doar în condițiile în care această capacitate nu a fost limitata sau exclusă de regulamentele interne specifice fiecărei biserici .
Revenind la reglementările ce privesc exclusiv ordinul franciscanilor în discuție și mai sus citate, a reieșit că ordinul poate procura bunuri materiale și acestea sunt ale bisericii însă sunt bunuri necesare la susținerea traiului și activitatea fraților, ori sunt bunuri ale binefăcătorilor și trebuie utilizate potrivit voinței acestora
Astfel, a fost evident că nu a fost exclusă capacitatea mănăstirii de a contracta însă achiziționarea bunurilor a fost făcută în esență cu titlu gratuit aspect care a reieșit din sintagma binefăcător care duce la concluzia de donație.
De asemenea, noțiunea de bunuri procurate nu a fost identică cu aceea de a achiziționa, de a cumpăra, a dus mai degrabă la concluzia că ar fi vorba în principiu de bunuri mobile fără valoare mare, obținute nu neapărat cu caracter oneros, fără însă a le exclude însă în mod clar pe cele imobile, însă ele trebuie să fie necesare pentru susținerea traiului și activitatea fraților deci din nou s-a apreciat de către instanță că a fost vorba în principiu de bunuri de valoare economică mică strict necesare traiului zilnic.
De asemenea reglementarea generala în materie respectiv codul canonic la art. 634 alin. 2 f. 154 arată în mod clar că un principiul general reglementat de acest cod a fost ca instituțiile ce-l compun trebuie să evite orice fel de lux, de acumulare de bunuri.
Ordinul Franciscan îl are ca și fondator pe Sfântul Francisc care a îmbrățișat calea sărăciei, a umilinței și care practic s-a hotărât să trăiască în sărăcie.
Acesta avea discipoli care trăiau din pomeni, practic din cerșetorie.
Respectau întocmai scriptura însă se deosebeau de celelalte ordine prin strictețea lor referitoare la posesiunile materiale.
A vinde tot și a împărți săracilor era prima condiție de a deveni membru al ordinului
Aceste percepte au fost preluate practic de regulamentele interioare ale ordinului, fragmente din acestea fiind citate mai sus, din care s-a desprins cu claritate faptul că posesiunile materiale se dobândesc în esența din mila binevoitorilor și ele trebuie să servească doar scopului de a asigura doar cele strict necesare traiului, instituind astfel o austeritate autoimpusă, tot ce putea a fi considerat peste nevoile de bază trebuind a fi înstrăinat.
În plus Ordinul Franciscan este un ordin cerșetoresc care se întreține din pomana credincioșilor și din munca, s-a arătat în declarațiunea din 1 iunie 1949 f.7, că nu are moșii și, și dacă ar avea acestea sunt bunuri atât de neînsemnate
încât acestea nu pot forma o gospodărie și în regie proprie poate servi membrilor din mănăstire numai cele necesare traiului.
S-a arătat de asemenea ca nici mănăstirile nici ordinul nu au avut în trecut vreun buget și nimeni nu a pretins așa ceva.
De altfel un buget nici nu se poate constitui deoarece nu se știe cât anume se va agonisi din pomană sau din munca depusă, neivind un venit stabil.
Totuși s-a dispus constituirea unui asemenea buget însă acesta nu poate fi controlat și alcătuit potrivit celor prevăzute de bugetul statului având în vedere perceptele de mai sus.
Chiar dacă, declarațiunea de mai sus, data de Superioratul Provincial al F. a fost dată în anul 1949 deci ulterior actului contestat, acest fapt nu a putut decât să confirme încă odată principiile care stau la baza administrării cu privire la bunurile materiale ale acestui ordin, principii cristalizate cu mult înainte de emiterea declarațiunii și a actului contestat.
Astfel, practic având în vedere că înscrierile în cartea funciara până la proba contrarie sunt reale, achiziționarea prin cumpărare așa cum apar mențiunile de sub B2 a unui imobil de natura celui în discuție, respectiv o casa cu multe încăperi și teren, cu titlu oneros, este practic contrară tuturor principiilor mai sus expuse ce trebuie să guverneze și organizarea mănăstirii franciscane, cauza ilicită fiind incidentă prin faptul că dobândirea bunului în discuție a fost contrară bunelor moravuri practicate de ordinul în discuție.
Astfel, din cele înscrise în cartea funciară apare că, natura contractului ar fi fost de întreținere însă înscrierea este cu titlu de cumpărare, ceea ce a dus la concluzia că natura contractului ar fi fost de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere aspect reliefat și de pârâtă la interogator.
Ori pe lângă un preț plătit, vânzătorul ar fi avut dreptul și la întreținere așa cum a reieșit și din notarea de sub C1 din cartea funciara, pengo fiind unitatea monetară a Ungariei care în anul 1946 a fost înlocuită cu forintul.
Astfel, proprietatea în discuție nu apare deloc ca fiind neînsemnată ca și valoare, ea are caracterul unei gospodarii, achiziționarea ei printr-un contract cu caracter oneros fiind în afara perceptelor austere impuse de către ordin.
În consecință a constatat nulitatea absoluta parțiala a contractului de întreținere încheiat la data de_ încheiat intre văduva lui H. I. născută
G. T. și M. O. F. din C. având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în C. -N. str. Decebal nr. 8 înscris în CF 453 C. nr. top 9832 compus din o camera cu suprafață utilă de 35,55 mp și cota de 49/470 mp teren aferent construcției pentru cauza ilicită.
Instanța a admis în parte cererea apreciind că interesul reclamanților în promovarea cererii se poate referi doar la apartamentul nr. 4 pe care l-au moștenit față de restul apartamentelor nejustificând vreun alt drept.
Astfel a respins cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului cu privire la restul imobilului înscris în CF 453 C. nr. top 9832, pentru lipsa de interes și cererea de constatarea nulității absolute pentru lipsa capacității de a contracta potrivit considerațiilor de mai sus.
Nu s-a reținut apărarea pârâtei M. O. Franciscan în sensul că dreptul de proprietate al pârâtei a fost stabilit irevocabil prin sentința civila nr. 796/2002 a T. ului C. și hotărârile ulterioare din căile de atac, în condițiile în care între acele hotărâri și prezenta cerere nu a existat identitate nici de părți nici de obiect.
În baza art. 274 a obligat pârâții M. O. F. și B. F.
C. -N. în solidar să plătească reclamanților suma de 4217 ron cheltuieli parțiale de judecată reprezentând taxa de timbru și ½ parte din onorariul avocațial.
Prin decizia civilă nr. 546/A/ din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei de interes invocate din oficiu.
S-a admis apelul declarat de pârâtele M. O. F. și B. F. împotriva sentinței civile nr. 6972/2012 din_ pronunțată în dosar nr._
al Judecătoriei C. -N. pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii civile formulate de către reclamanții M. V. și M. M. împotriva pârâților.
Intimații M. M. și CHIOREN B. M. au fost obligați să plătească apelantei B. F. suma de 7330 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cercetarea acestui apel s-a făcut strict din perspectiva excepției lipsei de interes, excepție de ordine publică, care a fost admisă, situație în care celelalte critici nu au mai fost luate în discuție ca fiind lipsite de obiect.
Imobilul litigios a fost inițial înscris în favoarea văduvei lui H. I. născută G. T., ca mai apoi în baza contractului de întreținere în discuție dreptul de proprietate să fie intabulat în favoarea Mănăstirii O. F. din
C., conform mențiunilor din CF 453 C. .
Acest imobil a fost naționalizat, iar în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înstrăinat reclamanților inițiali.
Într-o atare situație, în măsura în care s-ar constata nulitatea absolută a contractului în cauză, evident că ar avea ca și consecință repunerea părților în situația anterioară, respectiv reîntoarcerea bunului în patrimoniul văduvei lui H.
.
Mergând mai departe cu raționamentul, și în virtutea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, aceasta presupune implicit că preluarea realizată de către Statul Român a imobilului în virtutea calității confesionale a proprietarului deposedat nu se putea realiza și implicit nici actul subsecvent de vânzare-cumpărare nu ar fi valabil.
Bineînțeles că acestea au fost niște ipoteze de lucru, dar din perspectiva consecințelor pe care le atrage constatarea nulității actului primar, reclamanta nu a justificat un interes legitim, actual și direct, neprofitându-i în nici un fel sancțiunea invocată chiar dacă este de ordine publică.
În susținerea respingerii excepției, aceasta a arătat că urmărește să paralizeze acțiunea promovată de către reclamantă împotriva sa într-un alt dosar, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995.
Însă, din această perspectivă interesul nu a fost justificat pentru că mergând pe succesiunea efectelor în cascadă a constatării nulității absolute, bunul nu ar rămâne în patrimoniul Statului, așa încât nu ar putea face obiect al vânzării în temeiul legii menționate.
De remarcat faptul că petitul de constatare al nulității absolute nu a fost succedat de un petit de rectificare de CF, cum în mod uzual se procedează, și nici nu a fost chemat pentru opozabilitate statul român în calitate de dobânditor subsecvent al imobilului.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis apelul cu consecința respingerii acțiunii.
În baza art. 274 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a intimatelor au fost obligate să achite apelantei suma de 7330 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând 2126 lei taxe timbru 5200 lei onorariu avocațial, conform chitanțelor eliberate de avocat B. H. (f.41-44).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele C. B. M. și M. M. solicitând în temeiul art. 304 pct.9 C. pr. civila, raportat la art. 312
C. pr. civila, teza a II-a, admiterea recursului, casarea deciziei 546/A/2012 a T. ului C. cu consecința trimiterii cauzei pentru judecarea pe fond a apelului la Tribunalul Cluj.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata, în cazul admiterii recursului, acestea vor fi solicitate împreuna cu celelalte cheltuieli de judecată aferente apelului, conform copiei chitanței de plata a onorariului avocațial anexata prezentului recurs.
În motivarea recursului, recurentele au arătat că prin decizia civila 546/A/2012 Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, excepție invocate din oficiu, susținând ca ar fi aplicabil principiul "bulgărelui de zăpada" în sensul anularii actului subsecvent atunci când actul inițial ar fi anulat. Pe de alta parte, se mai susține că nu ar fi paralizată nici acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce a fost încheiat în baza Legii 112/1995 întrucât "bunul nu ar rămâne în patrimonial Statului R. ". În ultimul rând, li se imputa, deși fără a duce critici concrete, lipsa de împrocesuare a Statului R. și lipsa unui petit de rectificare de carte funciară.
Așa cum au arătat oral cu ocazia cuvântului în fond, așa cum au susținut și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei sub acest aspect, solicită în continuare respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii introductive de instanța având în vedere următoarele:
l. Prin acțiunea introductivă de instanța în dos._ B. F. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind acest apartament, contract încheiat în baza dispozițiilor Legii 112/1995.
Prezenta acțiunea vizează nulitatea absoluta a contractului încheiat de apelanta cu văduva lui H. I., născuta G. T., evident doar în ceea ce privește acest apartament.
Având în vedere disponibilitatea reclamantului în formularea acțiunii introductive recurentele nu au înțeles că ar fi necesara improcesuarea Statului R. în condițiile în care nu au solicitat, subsecvent, constatarea nulității titlului acestuia(!!!) petit care, intr-adevăr, ar fi lipsit de interes în ceea ce le privește. În același sens era cu totul lipsit de interes, în ceea ce le privește, formularea unui petit de rectificare de carte funciară în sensul radierii dreptului Statului R. subsecvent anularii titlului acestuia. Neavând vreo solicitare în contradictoriu cu Statul R. nu era necesara împrocesuarea acestuia, apreciind ca au respectat cu rigurozitate dispozițiile art.112 C. pr. civilă.
În concluzie, sub acest aspect, țin să precizeze că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.112 C. pr. civila, susținând necesitatea improcesuarii unei părți față de care nu avem nici o pretenție, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.9 C. pr. civila.
În situația admiterii prezentei acțiuni și a constatării nulității absolute parțiale a contractului încheiat în anul 1942, evident B. F. nu ar mai avea interes în susținerea în continuare a acțiunii promovate în dos._ întrucât aceasta nu ar mai fi îndreptățită, cu privire la acest apartament, să solicite restituirea în natură a imobilului, așa cum a făcut-o în baza OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, nemaiavând un titlu valabil. Evident în această situația apelanta nu ar mai putea invoca propriul titlu, intabularea anterioară anului 1945, în formularea pretențiilor sale.
În aceleași condiții, în situația admiterii prezentei acțiuni, proprietara tabulara ar redeveni văduva lui H. I., născuta G. T. . În condițiile în care imobilul a fost preluat de Statul R., fiind în administrarea acestuia, rezultă că doar față de proprietara tabulara G. T. - aceasta preluare este una abuziva, încadrându-se perfect în dispozițiile art. 1 din Legea 10/2001.
Ca urmare a aplicării Legii 10/2001 cu privire la acest apartament, rezultă că singura persoana îndreptățită să solicite restituirea acestuia este proprietara
tabulară. Întrucât aceasta nu a formulat nicicând vreo notificare în baza art.22 din Legea 10/2001 (fapt confirmat de altfel și de reprezentanta apelantului, fiind deci un aspect necontestat), rezultă că aceasta (sau oricare alta persoana) este demult decăzută din termenul în care se puteau formula aceste notificări prin executorul judecătoresc, termen care în final a fost data de 14 februarie 2002.Rezultă că în absența unei cereri de revendicare din partea proprietarei tabulare, titlul Statului R. s-a consolidat, acesta încheind în mod valabil contractul de vânzare-cumpărare cu subsemnata M. M. și cu defunctul soț/tata, care - în calitate de chiriași - a încheiat acest contract în baza legii 112/1995. Rezultă că nu mai poate exista vreo alta persoană interesată în atacarea titlului lor, astfel încât s-ar ajunge la consolidarea și a acestuia.
Este aspectul care nu a fost înțeles de instanța de apel, aceasta făcând o greșită aplicare a dispozițiilor Legii 10/2001 susținând în motivarea admiterii excepției că "automat" s-ar anula toate actele subsecvente anularii contractului inițial. Instanța de apel a aplicat doar o teorie generală a actelor juridice, fără a analiza situația speciala a dreptului de proprietate al Statului R., dobândit în perioada 1945-1989, pentru care sunt aplicabile dispoziții speciale cuprinse în legile de retrocedare, așa cum este Legea 10/2001. Aceste dispoziții speciale se aplică prioritar dispozițiilor dreptului comun în materie, principiu de drept ignorat de instanța de apel la pronunțarea hotărârii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. pr. civila.
Solicită în final a se constata că au interes deplin în formularea prezentei acțiuni, pe cale de consecință solicită respingerea excepției cu consecința admiterii recursului, casării deciziei atacate cu consecința trimiterii dosarului aceleași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului cauzei.
Intimatele M. O. F. și B. F. din C. -N. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, constând în onorarii avocațiale, taxă de timbru și timbru judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Este corectă argumentarea instanței de apel dar aceasta nu poate fi menținută, pentru că prealabil stabilirii dacă reclamantul are sau nu interes trebuie ca o astfel de acțiune să fie admisibilă.
Chiar dacă acțiunea de față este inadmisibilă nu se poate stabili aceasta pentru că ar însemna schimbarea soluției, din admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes, în respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, ceea ce ar însemna agravarea situației reclamantului în propria cale de atac. A stabili că reclamantul are interes înseamnă că acțiunea este considerată ca admisibilă, iar analiza lipsei de interes se face ca o chestiune ulterioară analizei admisibilității. D. acest motiv a duce analiza la o etapă anterioară ar însemna înrăutățirea situației părții.
Dacă inadmisibilitatea acțiunii ține de o chestiune de ordine publică aceasta trebuie pusă în discuția părților, chiar dacă nu își va regăsi reflectarea în soluție ci doar în paralizarea analizei pretențiilor părților sau a motivelor de recurs, din cauza imposibilității înrăutățirii situației părții în propria cale de atac. Aceasta nu înseamnă că problema de ordine publică nu poate fi analizată prioritar, pentru că trebuie analizată tocmai din cauza caracterului ei de motiv de ordine publică.
Ca orice excepție, inadmisibilitatea acțiunii derivată din autonomia cultelor și neutralitatea statului paralizează acțiunea sau recursul, după caz, și fac ca
acestea să nu mai poată fi analizate, deoarece analiza excepției are prioritate, și paralizează recursul, chiar dacă soluția nu poate fi schimbată pentru a nu i se înrăutăți părții situația în propria cale de atac, dar această chestiune, neînrăutățirea, singură, nu poate duce la admiterea recursului.
M. ivul de ordine publică face imposibilă analizarea motivelor de recurs ale reclamanților.
În ce privește admisibilitatea acțiunii, prima instanță analizează regulamentul canonic al O. F. la capitolul privind gestionarea bunurilor, unde la art. 244 se arată că ordinul este persoana juridica și poate procura, gestiona, înstrăina bunuri materiale. D. art. 245 reiese că bunurile care sunt necesare la susținerea traiului și activitatea fraților și se afla la acestea, ori sunt bunuri bisericești și sunt supuse prevederilor canonului universal și ale legii ordinului ori sunt bunurile binefăcătorilor, și trebuie utilizate potrivit intenției acestora.
D. extrasele codului de drept canonic, care se aplica și ordinului franciscan, mai reține prima instanță, că din art. 531 reiese că nu doar instituția religioasa ci și provinciile și casele au capacitatea de a achiziționa și de a poseda bunuri materiale dacă aceasta capacitate a lor nu este exclusă sau limitată prin reguli și constituții. Mai reține că din codul de drept canonic reiese, din art. 634, că institutele au calitatea de persoane juridice, au capacitatea de a achiziționa de a poseda și de a administra și înstrăina bunuri materiale dacă acesta capacitate nu este limitata sau exclusă de constituții.
Față de dispozițiile art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul, obiectul și o cauză licita iar potrivit art. 950 Cod civil printre incapabilii de a contracta sunt în general toți cei pentru care legea le-a prohibit încheierea unor contracte și art. 968 Cod civil după care cauza este nelicită când este prohibita de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, instanța de fond a admis în parte cererea.
Prima instanță a constatat nulitatea absoluta parțială a contractului de întreținere încheiat la data de_ încheiat între văduva lui H. I. născută
G. T. și M. O. F. din C. în condițiile în care din codul de drept canonic citat mai sus a reieșit cu claritate cum că instituția religioasă, poate achiziționa bunuri și le poate poseda însă doar în condițiile în care această capacitate nu a fost limitată sau exclusă de regulamentele interne specifice fiecărei biserici.
Revenind la reglementările ce privesc exclusiv ordinul franciscanilor, a reținut prima instanță că ordinul poate procura bunuri materiale și acestea sunt ale bisericii, însă sunt bunuri necesare la susținerea traiului și activitatea fraților, ori sunt bunuri ale binefăcătorilor și trebuie utilizate potrivit voinței acestora. De asemenea reglementarea generala în materie, respectiv codul canonic la art. 634 alin. 2 arată în mod clar că un principiul general reglementat de acest cod a fost ca instituțiile ce-l compun trebuie să evite orice fel de lux, de acumulare de bunuri. Ordinul Franciscan îl are ca și fondator pe Sfântul Francisc care a îmbrățișat calea sărăciei, a umilinței și care practic s-a hotărât să trăiască în sărăcie. Acesta avea discipoli care trăiau din pomeni, practic din cerșetorie. Respectau întocmai scriptura însă se deosebeau de celelalte ordine prin strictețea lor referitoare la posesiunile materiale. A vinde tot și a împărți săracilor era prima condiție de a deveni membru al ordinului.
Reține prima instanță că aceste percepte au fost preluate practic de regulamentele interioare ale ordinului, fragmente din acestea fiind citate mai sus, din care s-a desprins cu claritate faptul că posesiunile materiale se dobândesc în esența din mila binevoitorilor și ele trebuie să servească doar scopului de a
asigura doar cele strict necesare traiului, instituind astfel o austeritate autoimpusă, tot ce putea a fi considerat peste nevoile de bază trebuind a fi înstrăinat. În plus Ordinul Franciscan este un ordin cerșetoresc care se întreține din pomana credincioșilor și din muncă, s-a arătat în declarațiunea din 1 iunie 1949, că nu are moșii și dacă ar avea acestea sunt bunuri atât de neînsemnate încât acestea nu pot forma o gospodărie și în regie proprie poate servi membrilor din mănăstire numai cele necesare traiului. S-a arătat de asemenea ca nici mănăstirile nici ordinul nu au avut în trecut vreun buget și nimeni nu a pretins așa ceva. De altfel un buget nici nu se poate constitui deoarece nu se știe cât anume se va agonisi din pomană sau din munca depusă, neivind un venit stabil.
Astfel, arată prima instanță, achiziționarea prin cumpărare este practic contrară tuturor principiilor mai sus expuse ce trebuie să guverneze și organizarea mănăstirii franciscane, cauza ilicită fiind incidentă prin faptul că dobândirea bunului în discuție a fost contrară bunelor moravuri practicate de ordinul în discuție.
Curtea reține că analiza făcută de prima instanță este inadmisibilă. Despărțirea statului de biserică a operat în dublu sens, adică statul nu intervine în materie religioasă, iar biserica nu are nici o influența asupra politicului. Cultelor li se oferă autonomie pentru a-și conduce domeniul de activitate după cum doresc, iar statul nu intervine în această materie, fiind neutru.
Potrivit autonomiei lor, cultele se organizează în baza statutelor proprii, aprobate în prealabil de către stat, și reglementează suveran domeniul propriu, exercițiul colectiv al religiei, având instanțe de judecată proprii în materie religioasă, care au competență exclusivă.
Noțiunea juridică a laicității constă în neutralitatea religioasă a Statului, și în interdicția Statului de a imixtiona în domeniul spiritual, ca și interdicția pentru B. de a guverna domeniul temporal.
În România nu există religie de stat iar statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea cultelor. În acest fel este legiferat principiul neutralității statului în ce privește religia.
Fundamentul constituțional al autonomiei se găsește în art. 29 alin. 3 și 5 din Constituția României, potrivit căruia "(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. (5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate."; Autonomia se definește prin raportare la stat, sau după cum spune textul constituțional de mai sus, cultele religioase sunt autonome față de stat, prin urmare administrarea afacerilor religioase interne se va face fără nici o
interferență a vreunei instituții a statului.
În acest fel o instanță de judecată a statului nu poate aprecia dacă un ordin de călugări organizați în mănăstire are anumite reguli religioase, dacă le-a respectat sau nu, etc. Tot așa, nu poate analiza dacă instituția religioasă poate achiziționa bunuri și le poate poseda, sau dacă această capacitate a fost limitată sau exclusă de regulamentele interne specifice fiecărei biserici. Orice referire la sau analiză a regulilor interne ale cultelor este prohibită pentru stat, iar respectarea acestor reguli pot face obiectul analizei doar a cultului însuși, pentru că statul, prin instanțele sale, nu poate face o astfel de analiză, fiind neutru în ce privește orice religie, cult sau statut al acestora, care în schimb nu poate fi analizat decât de însuși cultul, în temeiul autonomiei sale.
Statul acordă Bisericii autonomie și aceasta trebuie să fie completă. Când Statul se angajează să respecte libertatea cultelor se angajează să respecte organizarea internă a Bisericii.
Statul trebuie să fie așadar absolut neutru în materie de religie: el nu are dreptul să ia partea vreunei confesiuni ori să o desemneze pe cea care propovăduiește adevărul, sau dacă propovăduiește adevărul, ori dacă își respectă propriile precepte.
Dreptul confesiunilor religioase de a se organiza potrivit propriilor statute aduce cu sine corelativ interzicerea ingerinței Statului, imposibilitatea de a interveni în acest domeniu, care constituie organizarea internă a confesiunii religioase potrivit statutelor lor, statute care nu pot fi verificate de către stat, după cum tot așa statul nu poate verifica propria respectare de către culte a acelor statute, fără ca prin această verificare să nu se încalce în esența sa autonomia cultelor și neutralitatea statului în materie religioasă.
În anumite materii, sustrase legiuitorului statal ordinar, dreptul Bisericii este reglementat potrivit normelor sale juridice relevante, chiar și înaintea ordinii juridice a Statului, dar ordinea juridică a Bisericii este una autonomă, în care Statul nu poate interfera.
Acțiunea reclamanților solicită analiza încălcării propriului statut de către cult, a obligației doctrinar religioase de sărăcie, și consideră că această încălcare are relevanță din punct de vedere civil, prin încălcarea dispozițiilor privind cauza ilicită. Această din urmă analiză nu se poate face fără ca de fapt să se facă o analiză prohibită pentru stat a respectării propriului statut de către cult.
Anumite chestiuni aparțin doar religiei și nu sunt problema statului. Aceste chestiuni includ libertatea de a se ruga, de a practica, de a organiza și conduce o comunitate religioasă instituțională separat de orice altă organizație seculară sau religioasă din acea societate. Libertatea de religie cuprinde libertatea pentru ritualuri, de rugăciuni sau de viață ale comunității de credință, de a alege liber deserventului cultului în acea comunitate în acord cu doctrina, și liber de orice interferență a Statului.
În același fel se face și achiziția bunurilor acelei comunități religioase, liber de orice interferență a Statului, și în acord cu propria doctrină, iar acest conformism al achiziției de bunuri cu propria doctrină poate face obiect al analizei exclusiv din parte acelui cult, iar statul nu are nici o putere în acest domeniu. Dacă i s-ar permite statului o astfel de analiză nu ar însemna decât că statul interferează în materia religiei, ceea ce, potrivit principiului neutralității religioase, s-a obligat să nu facă, și va fi obiect exclusiv de analiză doar pentru culte, în temeiul autonomiei acestora.
Art. 5 alin. (6) din Legea cultelor, dispune că este interzisă obligarea persoanelor să își menționeze religia, în orice relație cu autoritățile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.
Acest text arată că nivelul de intruziune a statului nu permite nici măcar menționarea religiei persoanelor, așa că nu are cum să permită analiza a însăși statutelor și a respectării acestora.
Curtea Constituțională, prin dec. nr. 797 din 3 iulie 2008, arată că statul este o organizație politică care își realizează atribuțiile prin exercitarea funcțiilor publice, și că statul nu exercită funcții publice și în domeniul activității interne a cultelor religioase.
Curtea europeană a drepturilor omului a avut ocazia să afirme în mai multe ocazii, rolul Statului în ceea ce privește organizarea neutră și imparțială a exercițiului diverselor religii, culte și credințe, care concură la ordinea publică, pacea religioasă și la toleranță într-o societate democratică. (arrêt Cha’are Shalom Ve Tsedek c. France [GC], n°27417/95, § 84, CEDH 2000-VII).
Organizarea neutră și imparțială a exercițiului diverselor religii, culte și credințe implică desigur doar organizarea iar nu interferența, mai impune autonomia cultelor și neutralitatea statului, așa cum au fost detaliate mai sus.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurentele C. B.
și M. M., aflate în culpă procesuală față de respingerea recursului să plătească intimatelor M. O. F. și B. F. D. C. -N. suma de 1300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, potrivit dovezii de plată de la fila 17.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele C. B. M. și M. M. împotriva deciziei civile nr. 546/A/ din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatelor M. O. F. și B. F. D. C. -N. suma de 1300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
C.
-M. CONȚ
I. -D.
C.
A. -A.
P.
GREFIER,
A. M.
Red. I.D.C./dact. R.V.
2 ex. /_
Jud.fond: V. I. - Judecătoria Cluj-Napoca
Jud.apel: O. -C. Tatu/Alin-Florin Doica - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 23/4. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 404/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
