Decizia civilă nr. 123/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 123/R/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. -I. T.
JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. | O. | -S. |
GREFIER: L. | M. |
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent B. V. împotriva sentinței civile nr. 5989 din_ și a încheierii din data de _
, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat C. D. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care T. ul constată că recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar de 3 lei, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Drept urmare, T. ul, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
T. UL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5989 din_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul B. V., în contradictoriu cu intimatul C. D. M., ca neîntemeiată; s-a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin Încheierea nr. 6348/CC/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatorului în baza titlului executoriu constând în contract de împrumut cu ipotecă autentificat la BNP M. D. Aurora S. sub nr. 461/_ . Potrivit conținutului acestui act, contestatorul a împrumutat de la intimată suma de 21300 euro, cu termen de restituire în data de_, împrumut pe care l-a garantat cu ipotecă asupra imobilului apartament nr. 4 situat în C. -
N., str. Memorandumului nr. 12.
Potrivit art. 399 Cod de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul
1
în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca
în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Așa cum a arătat și intimata, din motivarea inițială a cererii, contestatorul nu critică nici un act de executare, apărările sale vizând fondul actului juridic, titlu executoriu potrivit legii, motivele invocate de acesta fiind specifice unei acțiuni în simulație. Cu toate acestea, deși prin apărător (al cărui contract de reprezentare a fost reziliat pe parcursul prezentului proces) a solicitat constatarea simulației, contestatorul nu s-a achitat de obligația de a plăti taxa judiciară de timbru care i-a fost pusă în vedere.
Astfel, de vreme ce în cauză nu a fost probată existența unei simulații pentru ca astfel între părți să poată fi reținut doar actul secret și real încheiat între părți, instanța va reține că raportul juridic al părților este cel menționat în contractul de împrumut în temeiul căruia s-a început executarea silită.
În privința susținerilor referitoare la corectitudinea raportului de evaluare al imobilului obiect al ipotecii, instanța constată că deși s-au formulat contestații în referire la acest aspect, contestatorul nu a solicitat administrarea vreunei probe și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-i putea fi pus în discuție acest aspect.
Așadar, în lipsa altor critici aduse actelor de executare silită, instanța constată că prezenta contestație la executare este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații fiind, de asemenea, respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva Sentinței civile nr. 5989 din_ precum și împotriva Încheierii din data de_ , a declarat recurs contestatorul B. V., arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
În motivele cererii recurentul a arătat că în data de_ instanța a admis excepția netimbrarii în privința petitului privind constatarea simulației, constatând totodată ca obiectul prezentei cauze este contestația la executare. Acțiunea nefiind timbrata, instanța de judecata nu putea să se pronunțe asupra unui capăt de cerere și asupra unuia nu.
Recurentul apreciază că din moment ce s-a admis excepția netimbrarii cererii, instanța nu se putea pronunța asupra contestației la executare.
O altă critică vizează împrejurarea că pentru termenul din data de _
, recurentul reclamant nu a primit citație.
La termenul din data de_ recurentul a solicitat termen pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă. Nu a ajuns la o înțelegere cu parata C.
D. M. .
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 C.pr.civ. și următoarele
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
La primul termen de judecată stabilit în recurs pentru data de 12 februarie 2013, T. ul a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului, excepție care este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate M. ului Justiției și
2
Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxeaza în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Articolul 20 alin. 1, 3 din același act normativ, statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Se constată că, deși recurentul pârât a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 3 lei (fila 6 dosar recurs), sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat, acesta nu a achitat taxa de timbru menționată până la primul termen de judecată.
Totodată, T. ul constată că în cauză recurentul nu a depus cerere de ajutor public judiciar sub forma exonerării sau eșalonării plății taxei de timbru stabilită în sarcina sa pentru recursul promovat.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 316 și art. 298 Cod de procedură civilă, T. ul va admite excepția nelegalei timbrări, astfel că în temeiul art. 312 al. 1 din Codul de procedură civilă va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorul B. V. împotriva Sentinței civile nr. 5989 din_ și a Încheierii din data de _
, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, D. -I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, L. M. |
L.M. 13 Februarie 2013
Red. LE./Tehnored. C.H./2 ex./_
Jud. fond. I. T. - Judecătoria Cluj-Napoca
3
← Decizia civilă nr. 476/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 170/2013. Contestaţie la executare → |
---|