Decizia civilă nr. 124/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 124/A/2013
Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N. ,judecător JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâtul Z. I. și intervenienta Z. F. împotriva sentinței civile nr.12393 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta apelantă Z. F. asistată de avocat Z. Zoran I., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru reclamanta intimată M. R. (fostă S. ) se prezintă avocat Mândru M. -D. a, cu împuternicire avocațială, martorii Cucu D. și U. D., lipsă fiind apelantul Z. I., pârâta intimată C. J. B. - prin primar și martorul apelantului Mânzat Toader.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Martorii prezenți învederează instanței că martorul Mânzat Toader este în imposibilitatea de a se prezenta în instanță întrucât se află la munte cu animale.
Tribunalul procedează la audierea martorilor Cucu D. și U. D., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Reprezentantul apelanților, avocat Z. Zoran I., învederează instanței că renunță la martorul lipsă Mânzat Toader. Nu formulează alte cereri în cauză.
Reprezentantul reclamantei intimate, avocat Mândru M. -D. a, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat în cauză.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile soluționării apelului, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților prezente pentru dezbaterea cauzei.
Reprezentantul pârâților apelanți, avocat Z. Zoran I., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul reclamantei intimate M. R., avocat Mândru M. -D. a, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate potrivit apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat potrivit dovezii pe care o depune la dosarul cauzei.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.12393/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr. de mai sus, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta M. R., în contradictoriu cu pârâtul Z.
I. ; s-a admis în parte cererea reconvențională și de intervenție în interes propriu formulată de pârâtul-reclamant reconvențional Z. I. și intervenienta în interes propriu Z. F., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional M. R. și pârâta din cererea reconvențională și de intervenție C. J. B. prin P. pentru proprietarul tabular B. SZ LIPOT, și pe cale de consecință, s-a stabilit limita de demarcație între proprietatea reclamantei și cea pârâtului-reclamant reconvențional și intervenientei pe linia dată de punctele A-B-C-D-E-F-G- H-I-J (varianta 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză conform planului de ansamblu planșa nr. 2 de la fila 222); a fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional și pe intervenientă să
recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 43 m2teren situat în intravilanul localității M. B., înscris în CF 1105 M. B., nr. top. 439/2, 440/1, obligându-i în același timp pe pârâtul-reclamant reconvențional și pe intervenientă să predea către
reclamantă în liniștită posesie și folosință terenul intravilan ocupat de ei în suprafață de 43 m2, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a posesiei reclamantei; s-a constatat existența în patrimoniul pârâtului-reclamant reconvențional și al intervenientei a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 2700 m2teren înscris în cartea funciară 25.057 (fostă 659) J. B. (M. B. ), nr. top. 434, situat în intravilanul localității M. B., nr. adm. 214, drept
dobândit prin uzucapiune, cu joncțiunea posesiilor; s-a respins cererea pârâtului-reclamant reconvențional și intervenientei de stabilire a limitei de demarcație între cele 2 (două) proprietăți pe linia dată de folosința actuală; s-a constatat existența în patrimoniul pârâtului-reclamant reconvențional și al intervenientei a dreptului de proprietate asupra construcțiilor casă de locuit C4 (114 m2suprafață construită la sol) și anexe gospodărești C5+C6+C7 (50 m2+ 111 m2+ 46 m2suprafață construită la sol) ridicate pe terenul înscris în cartea funciară 25.057 (fostă 659) J. B. (M. B. ), nr. top. 434, situat în intravilanul localității M. B., nr. adm. 214, drept dobândit prin edificare și în temeiul accesiunii imobiliare artificiale; s-a dispus rectificarea suprafeței de teren înscrisă în 25.057 J. B. (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare 659 M. B. ), nr. top. 434, în sensul majorării sale de la suprafața înscrisă în
evidențele cadastrale de 1.465 m2până la suprafața reală măsurată de 2.889 m2teren categoria curți construcții și fâneață, situat în intravilanul localității M. B., conform tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză (fila 149); s-a dispus înscrierea în cartea funciară 25.057 J. B. (M. B. ), nr. top. 434, a dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant reconvențional și al intervenientei asupra imobilului compus din suprafața totală de 2.889 m2teren situat în intravilanul comunei J. B., sat M. B., nr. adm. 214, din care 693 m2curți construcții, respectiv,
2.196 m2fânaț, precum și din construcțiile aferente casă de locuit C4 (114 m2suprafață construită la sol) și anexe gospodărești C5+C6+C7 (50 m2+ 111 m2+ 46 m2suprafață construită la sol), edificate pe terenul respectiv, conform tabelului de mișcare parcelară coroborat cu planșa nr. 4 din raportul de expertiză întocmit în cauză (fila 149 și 189); s-a dispus compensarea cheltuielile de judecată suportate de către părți.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a apreciat că cererea principală dedusă judecății este întemeiată, iar cererea reconvențională și de intervenție este în parte fondată pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Astfel, în ceea ce privește cererea principală, probatoriul administrat în cauză (înscrisuri extrase CF) evidențiază faptul că proprietatea reclamantei este în suprafață de 3.479 m2, iar cea a pârâților nu este înscrisă în cartea funciară. Măsurătorile efectuate de expert au stabilit însă că folosința suprafețelor este de 3.231 m2pentru reclamantă și de 2.932 m2pentru pârâți, astfel că raportat la suprafețele celor 2 (două) proprietăți vecine, ținându-se cont și de deficitul de teren față de suprafața înscrisă în CF pentru reclamantă, dar și de precizarea de acțiune de la fila 217, instanța apreciază că linia de demarcație se impune a fi stabilită pe linia dată de punctele A-B-C-D-E-F-G- H-I-J (varianta 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză conform planului de ansamblu planșa nr. 2 de la fila 222), respectându-se în acest fel atât dreptul de proprietate al reclamantei, cât și posesia și urmare admiterii cererii reconvenționale dreptul de proprietate al pârâtului.
Susținerile pârâtului în sensul că limita dintre cele două proprietăți ar trebui să fie dată de folosința actuală (varianta II) nu poate fi primită, întrucât într-o asemenea ipoteză suprafața deținută de pârât ar fi cu mult peste suprafața de 1.465 m2, în condițiile în care reclamanta ar deține cu 291 m2mai puțin teren decât suprafața înscrisă în CF. Este adevărat că evidențele de carte funciară nu garantează suprafața înscrisă în CF, dar martorii audiați în cauză (fila 102, 111, 131 și 132) relevă faptul că între cele 2 (două) proprietăți a existat un gard despărțitor aflat la aproximativ 1 m distanță de cel actual edificat de pârâtul-reclamant reconvențional și intervenientă, context în care instanța reține că în mod cert la edificarea noului gard aceștia fin urmă au ocupat o suprafață redusă ca dimensiuni din proprietatea vecină.
În mod corelativ admiterii liniei de demarcație din varianta I, instanța va admite și celelalte pretenții ale reclamantei ce decurg din respectarea dreptului de proprietate al acesteia, cu mențiunea că întinderea suprafeței pentru care a fost admisă revendicarea este de 43 m2, așa cum a fost solicitat prin precizarea cererii reclamantei, context în care vor fi obligați, în același timp, pârâtul-reclamant reconvențional și intervenientă să predea către reclamantă în liniștită posesie și folosință terenul intravilan ocupat de ei în suprafață de 43 m2, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a posesiei reclamantei.
Referitor la cererea reconvențională și de intervenție, instanța a apreciat că solicitarea de stabilire a limitei de demarcație între cele 2 (două) proprietăți pe linia dată de folosința actuală se impune a fi respinsă pentru considerentele expuse anterior, urmând a fi admise celelalte capete de cerere în mod corelativ cu linia de demarcație stabilită anterior.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea uzucapiunii ale cărei condiții au fost îndeplinite în persoana pârâtului-reclamant reconvențional și intervenientei, instanța a reținut că art. 111 C.proc.civ. reprezintă sediul materiei pentru acțiunea în constatare. Potrivit prevederilor acestui articol, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Întrucât, în speță se invocă un drept de proprietate dobândit prin prescripție achizitivă (uzucapiune), instanța a apreciat că nu se poate cere realizarea dreptului, fiind unanimă în doctrina și practica judiciară opinia potrivit căreia uzucapiunea este admisibilă atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepțiune, iar singura acțiune prin care se poate invoca acest mod originar de dobândire a proprietății este acțiunea în constatare.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 102 și 111), rezultă că pârâtul-reclamant reconvențional și intervenienta, precum și autorii lor au avut posesia utilă și neviciată, cu ambele sale elemente (animus și corpus), posesie exercitată asupra terenului în litigiu pentru o perioadă de aproximativ 70 ani, deci încă dinaintea sfârșitului celui de-al doilea război mondial, fapt care conduce la îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru uzucapiunea de lungă durată, potrivit art. 1890 și urm. din vechiul Cod civil, aflat în vigoare între anul 1943 până în anul 1947. Mai mult, chiar dacă posesia autorilor reclamantului a început a se exercita încă din perioada interbelică, instanța apreciază că prin joncțiunea posesiilor sunt îndeplinite și condițiile cerute de Codul civil austriac, act normativ aflat în vigoare, potrivit principiilor tempus regit actum și locus regit actum, la momentul și locul când a început să curgă termenul de prescripție achizitivă, dacă posesia a început a se exercita înainte de 1943.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a constata dobândirea proprietății prin uzucapiune, cu joncțiunea posesiilor, astfel că a admis ca fiind fondat acest capăt de cerere. Menționează că posesia este o stare de fapt, iar joncțiunea posesiilor este posibilă în toate cazurile, având ca efect adăugarea la posesia uzucapantului și posesia autorului său, prin autor în sensul art. 1860 Cod civil, înțelegându-se orice persoană care, ca și cel ce invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului de proprietate și exercită asupra bunului posesia utilă și neviciată, neavând nicio relevanță existența sau inexistența vreunui legături de rudenie între posesorul uzucapant și autorii săi.
Cu privire la capătul de cerere privind edificarea construcțiilor, s-a reținut că din probatoriul administrat în cauză (declarațiile de martori de la filele 102 și 111, raportul de expertiză tehnică de la filele 34-63, 145-170) rezultă, fără nicio îndoială, faptul că pârâtul-reclamant reconvențional și intervenienta au edificat construcțiile casă de locuit C4 (114 m2suprafață construită la sol) și anexe gospodărești C5+C6+C7 (50 m2+ 111 m2+ 46 m2suprafață construită la sol) ridicate pe terenul înscris în cartea funciară 25.057 (fostă 659) J. B. (M. B. ), nr. top. 434, situat în intravilanul localității M. B., nr. adm. 214, astfel că în temeiul accesiunii imobiliare artificiale s-a impus a se constata dreptul lor de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul intravilan dobândit de ei prin uzucapiune.
Referitor la capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare, din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de către expert tehnic P. Viorel, rezultă faptul că terenul înscris în CF
25.057 J. B. (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare 659 M. B. ), nr. top. 434, are altă suprafață decât cea menționată în evidențele cadastrale, în sensul că acesta are, în realitate, suprafața de 2.889 m2și nu 1.465 m2, cum în mod eronat figura în cartea funciară. Prin urmare, potrivit prevederilor art. 33 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare la data introducerii cererii de
chemare în judecată, s-a admis această cerere. De altfel, și prevederile art. 908 și urm. din Noul Cod Civil, în vigoare la data pronunțării hotărârii, sunt în sensul prevederilor menționate anterior .
În fine, situația juridică actuală a imobilului pârâtului-reclamant reconvențional și intervenientei, așa cum rezultă și din aspectele arătate anterior de instanță, arată că proprietatea asupra acestuia aparține în prezent părților menționate, situație ce nu corespunde însă cu cea înscrisă în evidențele cadastrale referitoare la aceste terenuri. Prin urmare, potrivit prevederilor art.
27, și respectiv, cele ale art. 33 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța a admis acest ultim capăt de cerere ca întemeiat. De altfel, și prevederile art. 908 și urm. din Noul Cod civil, în vigoare la data pronunțării hotărârii, sunt în sensul prevederilor menționate.
Față de cele expuse, admițându-se în parte cererea pârâtului-reclamant reconvențional, în temeiul art. 276 C.proc.civ. s-a dispus compensarea cheltuielile de judecată suportate de părți.
Împotriva hotărârii expuse au declarat apel, în termen legal, pârâtul-reclamant reconvenționa Z. I. si intervenienta în interes propriu Z. F. , solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul stabilirii limitei de demarcație intre cele doua proprietăți in discuție pe linia data de folosința actuala (varianta nr.II din raportul de expertiza întocmit), cu consecințele de rigoare, cu cheltuieli de judecată pentru următoarele motive:
Apreciază ca prin sentința atacata s-a adoptat o soluție netemeinica si nelegala, sub aspectul variantei de granituire îmbrățișate, prima instanța neanalizand cu atenție probele administrate, astfel. Desi face referire la probele testimoniale administrate instanța fondului interpretează totalmente eronat declarațiile martorilor, reținând ca din spusele acestora ar reieși ca intre cele doua proprietăți a existat anterior un gard despărțitor aflat la aprox. 1 m distanta fata de cel actual,..." context in care instanța retine ca in mod cert la edificarea noului gard aceștia din urma au ocupat o suprafața redusa ca dimensiuni din proprietatea vecina". In realitate, martorii audiați făceau referire, cand vorbeau despre amplasamentul gardului, ca acesta se afla intr-adevar poziționat la aprox. Im distanta de casa apelanților inspre proprietatea reclamantei, in acea porțiune - intre construcții - unde a si fost desființat gardul vechi dar nu insa pe tot aliniamentul dintre cele doua terenuri limitrofe, pe porțiunea de la "capătul surii" (a se vedea interogatoriul de la fila 16) si pana in capătul grădinii existând si in prezent gardul vechi amplasat pe mejdea veche de zeci de ani - a se vedea in acest sens declarația martorului Cucu D. "...precizez ca intre cele doua proprietăți exista un semn natural care le delimita si anume o răchita care si astăzi exista la fata locului" (fila 111). Mai exact, martorul Manzat Toader (fila 102) arata ca "...in urma cu 20-30 de ani proprietatea lui Z. I. a fost imprejmuita, gardul ce delimita proprietatea sa de cea a lui M. R. fiind situat la un metru de casa lui Z. inspre proprietatea lui M. R. ", chiar martora reclamantei - C. F. precizând ca "...intre limita pe unde era edificat gardul vechi si casa paratului era aprox. 0.8 - 1 m distanta" (fila 132).
Totodată, instanța a stabilit linia de meta intre cele doua proprietăți conform planului de ansamblu planșa nr.2 de la fila 222, planșa care insa nu poarta viza OCPI si conform căreia suprafața de teren a subsemnaților apelanți ar insuma 2899 mp, fiind astfel in contradicție cu tabelul de mișcare parcelara de la fila 149, adoptat de instanța pentru inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate al apelanților, unde suprafața propusa este de 2889 mp si nu 2899 mp -astfel ca fata .de aceasta situație apreciază ca sentința atacata, daca ar ramane in forma actuala, nu ar putea fi pusa in aplicare, mai ales cand s-ar solicita inscrierea in evidentele de carte funciara a dreptului de proprietate dobândit de apelanți datorita contradicției dintre plan si tabelul de mișcare parcelara. Astfel, trebuie observat ca planurile care poarta viza OCPI au fost depuse de expert si se afla la filele 218 - 238 si nu mai corespund cu cele depuse anterior in ce privește suprafețele, inclusiv cea avuta in vedere de prima instanța, același expert depunand la filele 240 - 247 si completarea la raportul de expertiza, lucrare a cărei concluzii, impreuna cu tabele de mișcare parcelara si propuneri se sincronizează intr-adevar, ca suprafețe, cu planurile care poarta viza OCPI de la filele 218 - 238.
Reclamanta M. R. a formulat întâmpinare(f.23-25) prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile apelate, cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:
În fapt, prin apelul declarat se critică sentința instanței de fond sub aspectul variantei de grănițuire îmbrățișate, invocându-se practic două aspecte: 1) nu s-a ținut cont de linia de hotar actuală dintre cele două proprietăți și 2) varianta potrivit căreia a fost stabilită linia de metă (planșa nr. 2) nu poartă viza OCPI și nu corespunde raportului de expertiză întocmit în cauză. Nici unul din motivele invocate nu este fondat.
Probele administrate în cauza (declarații testimoniale și interogatoriu) au confirmat susținerile noastre din acțiunea introductivă, potrivit cărora între cele două proprietăți a existat
anterior un gard vechi, pe care apelanții l-au ridicat, cu aproximativ 2 ani înainte de începerea prezentului litigiu, amplasând un gard nou, provizoriu, iară a respecta linia veche de delimitare. Potrivit aceluiași probatoriu, noul gard a fost amplasat la o distanță de aproximativ 1m de cel vechi, cei doi martori ai apelanților indicând drept punct de reper casa intimatei. Ceea ce încearcă acum apelanții este, de fapt, să răstălmăcească declarațiile celor doi martori, susținând că distanța de aproximativ 1 m la care a fost amplasat noul gard ar fi fost numai în dreptul construcțiilor, în rest fiind respectată vechea linie de delimitare. Această afirmație nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în dosar, nici aceea cu înscrisuri (extrase CF) și nici cu intergatoriul ori raportul de expertiză efectuat. Toti cei 3 martori audiați au confirmat faptul că actualul gard nu a respectat limita celui vechi. Punctele de metă dintre cele două proprietăți au fost indicate de expertul judiciar în raportul de expertiza întocmit in cauza, varianta I, planșa 2. De asemenea, potrivit extrasului de carte funciară, suprafața cu care reclamanta figurează intabulată în cartea funciară este de 3479mp. Chiar și în situația pe care a acceptat-o, terenul cu care este întabulată i-a fost diminuat cu 248mp, însă a fost de acord cu această variantă pentru a stinge litigiul vechi deja de aproape 5 ani dintre părți, fiind o persoană în etate și bolnavă. Apelanții au solicitat prin cererea reconvențională constatarea dreptului de proprietate pentru o suprafață de aproximativ 2700mp, iar prin sentința atacată li s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru o suprafață mult mai mare, respectiv 2889mp. De asemenea, ei au invocat dispozițiile Codului civil austriac iar instanța a constatat dobândirea dreptului de proprietate în baza dispozițiilor Codului Civil Român. Prin motivele de apel nu se invocă niciun temei de drept material, însă, în mod evident dispozițiile art. 1460 C civ austriac, invocate la fond nu sunt incidente căci, singurul martor care a indicat anul intrării în posesia imobilelor pretins uzucapate a fost Mînzat Toader, care a arătat că posesia autorilor pârâtului a început în anul 1945, fiind de aproximativ 20-30 ani. Ori, în Transilvania s-a aplicat Codul Civil austriac până în toamna anului 1943, după această dată și până în 4 aprilie 1945 fiind aplicabil dreptul civil maghiar. Prin Legea nr. 260/1945 asupra Ardealului de Nord, zonă în care este situat și terenul în litigiu, s-a extins legislația română, respectiv Codul Civil de la 1864, iar apoi prin Legea nr. 241/1947 s-au pus în aplicare prevederile Decretului Lege nr. 115/1938. Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea că prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început. Așadar, cererea apelanților de constatare a dobândirii unei suprafețe de teren mai mare decât cea acordată de către instanța de fond apare ca neîntemeiată. Pe de altă parte, apelanții nu au atacat partea din dispozitiv prin care au fost obligați să ne recunoască dreptul de proprietate pentru suprafața de 43mp, din CF 1105 M. B. nr. top. 439/2, 440/1, care a intrat astfel în autoritatea de lucru judecat, ci doar varianta de grănițuire. Drept urmare, constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru o suprafață ce o include și pe aceasta din urmă nu mai este posibilă.
In ce privește cel de-al doilea motiv de apel, potrivit căruia planșa nr. 2 din varianta nr. 1 a raportului de expertiză nu corespunde cu tabelul de mișcare parcelară și nu poartă viza OCPI, solicită să se constate că este nefondat. Raportul inițial de expertiză nu a fost vizat de OCPI, însă ulterior s-a procedat la completarea lui iar lucrarea efectuată în cauză a fost admisă, fiind eliberate procesele verbale de recepție nr. 207-216 din_ . Procesul verbal de recepție nr. 209 din_ (fila 221) și nr. 210/_ (fila 224) are anexat planul de ansamblu varianta nr. I planșa nr. 2, respectiv aceea în care apelanții au suprafața de 2899mp, iar subsemnata 323 lmp, fiind marcată inclusiv aceea revendicată de 43mp. Fiecare din aceste procese verbale are planurile de amplasament detaliate, planșa nr. 3 (fila 223) și planșa nr. 4 (fila 226) ce poartă viza OCPI. Suprafețele înscrise în tabelul de mișcare parcelară întocmit, varianta nr. I, respectiv 323 lmp pentru reclamanta intimată și 2889 mp pentru apelanții intimați, aflate la dosar la filele 149 și 183 corespund cu acelea ce se regăsesc pe planurile de amplasament vizate de OCPI, ce fac parte integrantă din pr. vb. nr. 209 și 210/2012.
In drept invocă dispozițiile art. 274 Cpr civ și art. 288 C pr civ si urm.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și având în vedere și probele suplimentare administrate în apel, tribunalul reține următoarele.
Prima instanță a fost sesizată de reclamanta M. R. cu solicitarea precizată de stabilire a liniei de hotar dintre imobilul al cărei proprietar este și cel învecinat aflat în posesia pârâtului Z.
I. și revendicare a suprafeței posedată fără drept de vecini (f.2-3, 217), iar de pârât și de soția sa Z.
F. cu pretențiile formulate pe cale reconvențională, respectiv obiect al cererii de intervenție în interes propriu (f.73-74) de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de aproximativ 2700 mp aflat în stăpânire și prin edificare asupra casă și anexe gospodărești amplasate pe acesta, drepturi ce să fie înscrise în evidențele funciare.
În rezolvarea dată controversei vizând grănițuirea imobilelor învecinate, determinantă și pentru soluționarea cererii cu care se afla în conexiune de revendicare, respectiv dobândire a proprietății prin prescripție achizitivă de către posesorul vecin (nefăcând obiect de dispută obținerea în devălmășie de către pârât și intervenienta în interes propriu a proprietății edificatelor de la nr. adm. 214), optând pentru varianta solicitată de reclamantă în detrimentul celei corespunzătoare actualei folosințe susținută de pârât și soția intervenientă, prima instanță a pornit în esență de la premisa că deficitul de suprafața dintre cea scriptică aparținând reclamantei proprietare și cea efectiv aflată în folosința părților (vecinii nefiind titularii vreunui drept de proprietate) trebuie imputat astfel încât să afecteze cât mai puțin proprietarul, avându-se în vedere atât faptul că aceasta nu revendică întreaga suprafață lipsă, ci doar pe aceea ce nu afectează construcțiile învecinate, cât și traseul noului gard despărțitor .
Verificând sentința din perspectiva evaluării corespunzătoare a dovezilor administrate pe baza cărora s-a stabilit granița imobilelor de la nr. adm. 214, respectiv 215, aspect imputat în calea de atac a apelului, tribunalul conchide că dezlegarea dată de instanța de fond se impune a fi însușită integral, atât prin prisma dovezilor administrate de prima instanță, cât și a celor suplimentare din apel (reaudierea martorului Cucu D. -f.28- și ascultarea lui U. D. -f.29-), varianta 1 din raportul de expertiză întocmit de expert conform planului de ansamblu planșa nr. 2 de la f.222 corespunzând exigențelor de legalitate și temeinicie.
Lucrarea tehnică de specialitate întocmită de expertul P. Viorel, după avizarea de către OCPI în sensul pretins de Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare (f. 219-238), completată cu tabele de mișcare parcelară (f. 241-248), a fost însușită de litiganți, care nu au obiecționat-o, disputa purtând exclusiv cu privire la adoptarea de către prima instanță a unei anumite variante dintre cele trei propuse: I -conform solicitării reclamantei, II -conform folosinței, susținută de pârât și intervenientă și III -conform situației de carte funciară .
Suplimentar argumentelor pe care instanța de fond își fundamentează soluția de grănițuire, înainte redate, tribunalul reține pe de o parte că reclamanta M. R. este titulara unui drept de proprietate tabular (f.6-7) asupra construcției și terenului aferent de 3479 mp înscrise în c.f. 1105
M. B. nr. top 439/2 și 440/1, întinderea și configurația gospodăriei amplasate la nr. adm. 215 fiind stabilită pe cale judecătorească conform sentinței civile nr. 800/1973 a Judecătoriei Bistrița, redată în planul de ansamblu-situația conform CF- varianta a III-a, planșa nr. 8 și planul de amplasament și delimitare a imobilului (f.234 și 235), iar pe de altă parte că gospodăria învecinată, de la nr. adm. 215, deținută de pârâtul Z. I. și intervenienta în interes propriu Z.
F., soți, a fost preluată de aceștia de la antecesori, al căror autor Colniță V. a exercitat identic o posesie utilă și neviciată încă dinaintea celui de-al doilea război mondial, aptă de a fi transformată în drept de proprietate prin prescripție achizitivă. Construcțiile casă de locuit și anexe gospodărești existente pe terenul proprietatea tabulară a lui B. sz Lipot au fost edificate de familia Z. în anul 1984, aspect atestat de adeverința nr. 5337/_ a Primăriei comunei J. B. (f.78) și confirmat unitar de martorii audiați în cauză, ulterior procedându-se la împrejmuirea gospodăriei. Depozițiile martorilor relevă unitar și că după revenirea în țară și în localitate a reclamantei care a lipsit o perioadă îndelungată de timp, în anul 2007 aceasta a procedat la refacerea gardului împrejmuitor al gospodăriei sale, cu excepția celui ce delimita proprietatea sa de terenul deținut de familia Z., deoarece vecinii nu au convenit asupra traseului ce trebuie urmat, pârâtul pretinzând păstrarea amplasamentului, iar reclamanta mutarea înspre vecinul care în timp a reparat/refăcut gardul, relevantă din acest punct de vedre fiind depoziția persoanei angajată să refacă gardul, audiată în apel(f.29). În privința identității traseului gardului vechi și a celui existent martorii nu au putut furniza date certe, deși au fost chestionați atât de prima instanță, cât și de cea de apel.
Lămurirea acestei chestiuni nu are însă relevanță în tranșarea pretenției de grănițuire, în circumstanțele arătate, cât timp plasarea construcțiilor și gardului de către familia Z. s-a făcut în anii 1980 pe terenul proprietatea reclamantei, a cărui configurație fusese judecătorește stabilită încă din anul 1973, în lipsa unei convenții încheiate cu aceasta. Tolerarea unei situații de fapt de către
proprietarul (ne)diligent, (ne)prezent în localitate, nu poate avea nicidecum semnificația încheierii unei convenții în detrimentul său și acceptarea diminuării patrimoniului, dimpotrivă proprietarul neposesor poate pretinde oricând posesorului neproprietar retragerea de pe proprietate. Controversele dintre vecini cu privire la delimitare, în circumstanțele survenirii sentinței civile nr. 800/1973, exclud și ipoteza dobândirii de către pârât și intervenientă prin uzucapiune a proprietății porțiunii de teren disputate, pentru neîntrunirea condiției exercitării posesiei utile și neviciate.
Cu toate că prin amplasarea construcțiilor anexă la casa de locuit și a gardului vechi adversarii au încălcat dreptul tabular de proprietate al reclamantei, afectat pe o suprafață de 291 mp delimitată schița întocmită de expert și atașată la f. 234 și 235 dosar, în cauză nu se revendică întreagă această suprafață, ci doar cea de 43 mp evidențiată pe planșa atașată la f. 222 din dosar, în varianta I de grănițuire întocmită conform solicitării reclamantei (planșa 2). Prin urmare instanța de fond corect a concluzionat că delimitarea gospodăriilor învecinate se impune a fi realizată în această modalitate, dând cuvenita eficiență principiului disponibilității ce guvernează procesul civil și satisfăcând concomitent respectarea dreptului la proprietate, câtă vreme grănițuirea este o operație de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparțin unor titulari diferiți, realizabilă prin convenția părților sau prin hotărâre judecătorească. Prima ipoteză nefiind dată, urmează a se conchide că hotarului real dintre cele două fonduri învecinate a fost corect stabilit de prima instanță conform variantei nr. 1, planșa 2 din raportul de expertiză tehnică topometrică întocmit de expert P. Viorel și avizat de OCPI BN, pe traseul evidențiat în planul de ansamblu atașat la f. 222 dosar fond..
Nesubzistând nici un argument de natură a conduce la adoptarea variantei II de grănițuire corespunzătoare folosinței actuale, cum se pretinde de către apelanți, cererea lor de schimbare a sentinței atacate în acest sens se impune a fi soluționată defavorabil în temeiul art. 296 Cod proc. civ..
Nefiind posibilă reformarea sentinței raportat la nemulțumirile exprimate în calea de atac, stabilirea graniței pe traseul gardului actual, o atare soluție nu poate fi determinată de neconformitatea sesizată ca argument suplimentar cu privire la întinderea suprafeței de teren ce aparține pârâtului apelant inscrisă în planul de situație de la f 222 (1899 mp) și tabelul de mișcare parcelară la care se face trimitere de la f…149 (1889 mp). Remedierea procesuală în maniera propusă nu se justifică cât timp configurația proprietății lor în suprafață de 1899 mp determinată funcție de linia de metă stabilită de prima instanță și nemodificată în calea de atac se păstrează, toate dispozițiile hotărârii judecătorești fundamentându-se pe aceasta. Este indiscutabil și nu face obiect de controversă, nefiind contestat, că atât în planul de situație de la f. 222 ( avizat de OCPI), cât și în cel de la f 153 (anterior vizării) configurația proprietăților învecinate și linia de metă sunt identice, astfel că trimiterea la tabelul de mișcare parcelară al raportului de expertiză neavizat de OCPI ce menționează suprafața proprietății pârâtului ca fiind de 1889 mp, în locul celui avizat ce specifică suprafața de 1899 mp, lucrare tehnică în baza ce întemeiază sentința apelată, este o vădită eroare materială. Întrucât varianta de grănițuire adoptată rămâne cea stabilită de prima instanță, evidențiată pe planul de la f222, în funcție de care se determină configurația loturilor învecinate și întinderea proprietății apelanților (1899 mp), înscrierea drepturilor tabulare rămâne circumscrisă datelor menționate în termenii raportului de expertiză avizat de OCPI conform variantei de grănițuire aleasă de instanța de fond, inclusiv tabelul de mișcare parcelară aferent, variantă păstrată integral în apel.
Pentru considerentele expuse apelul declarat va fi respins ca nefundat iar în baza art. 274 Cod proc. civ. apelanții obligați în solidar să plătească intimatei reclamante cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în sumă de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.296 Cod procedură civilă:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul reclamant reconvențional Z. I. , domiciliat în M. B., nr.214, județul Bistrița-Năsăud și intervenienta în interes propriu Z.
F. , cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr.12393/2012 pronunțată în dosarul_ . Obligă apelanții în solidar să plătească intimatei M. R. , domiciliată în P. B. ,
nr.1227 (la Zaharie Mărioara), județul Bistrița-Năsăud, 400 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, G. ier,
C. N. M. L. B. V. V.
Red.dact. N.C._ Jud fond OCV
| ← Decizia civilă nr. 126/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 237/2013. Grănițuire → |
|---|
