Decizia civilă nr. 169/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/R
Ședința publică din 27 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.
J. ecător: P. G. G.
J. ecător: Ț. D.
G. ier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil formulat de reclamanții
I. și L. F., ambii domiciliați în T. M., strada 48, nr.11, județul
împotriva sentinței civile nr. 4872 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Deliberând asupra recursului civil de fata, constată următoarele:
Prin Sentința civila nr. 4872 pronunțată la data de 15 mai 2012 de Judecătoria Baia Mare in dosarul nr._ a fost respinsa acțiunea formulata de reclamanții L. I. și L. F., în contradictoriu cu orașul T.
M. reprezentat prin P., vizând constatarea dreptului de proprietate, constatarea dreptului de folosință, dezmembrarea numerelor topografice, notarea și întabularea drept de proprietate și folosință asupra construcțiilor și terenului.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța a reținut ca prin raportare la dispozițiile art. 111 C. proc.civ., cererea formulata este nefondată.
Potrivit evidențelor colii funciare, terenul în discuție este proprietatea Statului Român. Deși se susține că terenul ar fi făcut obiectul unei atribuiri în folosință către reclamantul L. I., acest lucru nu a fost probat cu înscrisuri la dosarul cauzei.
De altfel, reclamanții înșiși, recunosc că nu s-a întocmit vreun act de dare în folosință.
În aceste condiții, s-a apreciat de instanța de fond că, posesia exercitată de către reclamanți este o simplă "ocupațiune";- literalmente, care nu poate produce consecințe juridice.
În anii 1974-1975 reclamantul susține că a edificat pe teren o casă pe care o folosește și în prezent. Imobilul a fost edificat fără autorizație administrativă pe terenul altuia, respectiv a Statului Român.
S-a mai apreciat ca dreptul civil român nu recunoaște faptul edificării unei construcții ca un mod de dobândire a dreptului de proprietate. Dispozițiile art. 111 C.proc.civ. nu pot fundamenta în cazul în speță o soluție de admitere a acțiunii.
În condițiile în care reclamanții nu au dobândit (în condițiile dreptului comun) calitatea de proprietar asupra supraedificatelor, s-a mai reținut ca reclamanții nu pot invoca superficia ca mod de dobândire a unui drept de folosință asupra terenului.
De asemenea, s-a apreciat ca trebuie reținut și faptul că posesia reclamanților a început în anul 1971, sub imperiul Decretul Lege 115/1938, prin urmare se aplică regulile impuse de regimul de carte funciară, uzucapiunea nu s-a dovedit a fi operat în cauză deși se tinde în considerentele acțiunii a fi invocată, nici pentru construcție și nici pentru teren, este vorba desigur de uzucapiunea tabulară (20 de ani de la decesul proprietarului tabular).
Pe cale de consecință și cererile accesorii vizând dezmembrarea și întabularea dreptului de proprietate au fost apreciate ca fiind nefondate si au fost respinse.
Împotriva acestei hotărâri in termen legal au declarat recurs L. I. si
L. F., solicitând admiterea recursului declarat si modificarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii introductive si de a se recunoaște dobândirea de către reclamanți a unui drept de folosință asupra unei suprafețe de 795 mp din terenul identificat in CF 237 nr. top 43, respectiv terenul identificat in CF 1088 T. M. nr. Top 42/10/2/4/3/1, respectiv faptul ca s-a dobândit dreptul de proprietate prin construire asupra imobilelor in natura casa de locuit si anexe gospodărești, respectiv dezmembrarea si notarea construcțiilor în CF si intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor si folosința asupra terenurilor in favoarea reclamanților.
S-a mai arătat in cuprinsul memoriului de recurs faptul ca din planul de amplasament si delimitare întocmit de expert topograf Șuba Eva M. rezulta ca in folosința recurenților se afla si suprafața de teren arătata. Terenul a fost atribuit in anul 1971 recurentului, iar in perioada 1974-1975 a fost edificata o casa de locuit cu o suprafață de 83 mp si 2 anexe gospodărești in suprafață totala de 33 mp. Proprietarul terenului nu s-a opus edificării construcției, astfel ca s-a dobândit dreptul de folosință asupra terenului, fiind astfel răsturnată prezumția instituita de art. 492 C.civ.
Intimatul O. T. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare in cuprinsul careia a aratat ca nu se opune admiterii actiunii formulate, aratand
ca reclamantului i-a fost atribuit in anul 1971 o portiune de teren pe care o foloseste si acum netulburat.
Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța retine următoarele:
Recurenții L. I. si L. F. au solicitat instanței sa constate faptul ca sunt proprietari asupra construcției edificare in perioada 1974-1975, construcție ce este evidențiată in planul de amplasament si delimitare depus la dosarul cauzei.
S-a susținut ca terenul respectiv a fost atribuit de Consiliul P. ular al Comunei T. M., reclamantului pentru a construi casa de locuit. Atribuirea s-a realizat in cursul anului 1971, iar imobilul a fost edificat prin anii 1974-1975. S-a mai arătat că reclamantul a edificat construcția fără autorizație de construire.
Se retine de instanța de recurs ca recurenții nu au depus la dosarul cauzei dovada atribuirii pentru construcția unei locuințe, a terenului pentru care se solicită a se dispune constatarea unui drept de folosință în favoarea recurenților-reclamanți.
Pentru a dovedi faptul atribuirii suprafeței de teren, instanța de judecata a administrat proba testimoniala. In acest sens au fost audiați, sub prestare de jurământ martorii A. E. (f.45 din dosarul de la fond) si Jurge A. (f.46 din dosarul de fond).
Martorele audiate au arătat ca reclamantul a locuit și anterior căsătoriei împreună cu părinții săi intr-o casa edificata pe terenul care face obiectul prezentului dosar, iar ulterior s-a construit o casa de către reclamant (martora Jurge A. ).
Martora A. E. a arătat in declarația data si consemnata la fila 45 ca imobilul a fost edificat de reclamant in timpul vieții mamei sale. Reclamantul a locuit încă din copilărie in locul in care a fost edificata construcția, iar mama reclamantului L. I. a locuit și anterior pe terenul respectiv.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constata ca nu se face dovada faptului ca terenul a fost, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, atribuit in folosința recurentului L. I. si soției acestuia L. F., deoarece din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta acest fapt, iar din declarațiile martorilor rezulta ca pe terenul respectiv antecesorii recurentului au deținut o locuința, imobilul, teren si construcție fiind folosit de familia L., încă din copilăria recurentului, acesta fiind născut in anul 1948. Mai mult decât atât, mama recurentului L. I., potrivit declarației martorei A. E. -vecina a recurentului, martora fiind născută in anul 1933, L. R. a folosit terenul chiar si înainte de nașterea recurentului (reclamantul a locuit in acel loc din copilăria sa, iar mama lui chiar anterior).
Având în vedere aceste aspecte se constată că nu s-a făcut dovada atribuirii terenului în favoarea recurenților în anul 1971, atribuire realizată pentru edificarea unei construcții.
Simplul fapt al edificării construcției fără a deține autorizație de construire si fără a se face dovada consimțământului proprietarului terenului de a construi, nu poate duce la constituirea unui drept de superficie, deoarece acordul trebuia sa existe la momentul la care a început edificarea construcției, iar nu la o data ulterioară.
Astfel, se retine faptul ca dreptul de superficie, drept care grevează dreptul de proprietate al proprietarului terenului, acesta fiind lipsit de folosința respectivului teren, poate fi constituit prin lege, prin convenția părților sau prin uzucapiune. În prezenta cauză nu a fost invocată și nici nu rezultă constituirea dreptului de superficie prin unul dintre modurile arătate mai sus.
Faptul că reclamantul a edificat construcțiile aflate pe suprafața de teren de 795 mp, fără autorizație de construire și fără a se face dovada acordul proprietarului terenului, deși avea cunoștință că terenul nu-i aparține, fiind proprietatea unități administrativ teritoriale T. M., nu poate constitui un acord tacit al proprietarului terenului pentru constituirea unui drept de superficie.
Nici faptul că proprietarul terenului nu s-a opus la momentul începerii construcției și nici nu a solicitat ulterior demolarea construcțiilor nu pot duce la o concluzie contrară, dimpotrivă, potrivit art. 492 C.civ., proprietarul terenului are posibilitatea de a invoca accesiunea oricând, nefiind ținut de un termen.
În acest sens este si jurisprudența atât a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Bock și Palade vs. România) cât și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și justiție (Decizia 386 din 1 februarie 2012 pronunțată de Secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție), aceasta fiind constantă în sensul respingerii unei acțiuni prin care se solicită constituirea unui drept de superficie prin hotărâre judecătorească.
În privința constatării dreptului de proprietate asupra construcției acest drept nu poate fi dobândit prin construire, deoarece acesta nu constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate. Dimpotrivă, potrivit art. 492 C.civ. accesiunea este modul în care se dobândește dreptul de proprietate asupra bunurilor care se află pe terenul proprietatea unei persoane fizice sau juridice.
Este adevărat că art. 492 C.civ., teza finală arată că se poate face proba contrară, în sensul că persoana care a realizat construcția sau plantația este proprietara acesteia, prin dovedirea dreptului de superficie. Accesiunea imobiliară artificială duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcție odată cu realizarea acesteia, terțul constructor fiind prezumat că este neproprietar. Dreptul de a invoca accesiunea este în fapt o acțiune prin care se revendică bunul care este proprietatea construcției și din acest punct de vedere o astfel de acțiune este una reală imprescriptibilă, putând fi paralizată doar prin invocarea superficie ca și dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Astfel, se retine că o acțiune prin care se solicită recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcției construită abuziv, fără autorizație de construire și fără a se dovedi acordul titularului dreptului de proprietate nu
poate fi admisă. În prezenta cauză solicitarea de a se constata dreptul de proprietate asupra construcției este strâns legată de solicitarea stabilirii dreptului de superficie, chiar dacă nu s-a solicitat expres, drept compus din dreptul de proprietate asupra construcție al cărui titular se susține că este reclamantul și dreptul de folosință a reclamantului asupra terenului care este proprietatea O. ui T. M. .
Faptul ca a fost încasat impozitul aferent construcției nu poate nici acest fapt sa duca la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției, deoarece nici plata acestui impozit nu reprezintă un mod de dobândire dreptului de proprietate.
Reținând aceste aspecte, instanța consideră, in temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., ca recursul promovat de L. I. si L. F. este nefondat, astfel ca acesta va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de L. I. și L. F. domiciliați în T. M. str. 48 nr. 11 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 4872 pronunțată la data de_ de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | ||
P. M. B., P. G. | G. | , Ț. | D. O. V. |
cu opinie separată în sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței recurate și
constătării dreptului de proprietate
al reclamantului asupra construcțiilor
Red./dact./M.B.P./_ 2ex.
J. . la fond: D. D.
OPINIE SEPARATĂ
Proprietar tabular al imobilului înscris în CF 237 T. M. nr. top. 43 și al CF-ului 1088 T. M. nr. top. 42/10/2/3/1, în natură teren în suprafață de 22 mp, respectiv 773 mp este Statul Român. Pe această suprafață de teren, între anii 1974-1975 reclamanții au edificat o casă de locuit și două anexe gospodărești, fără a avea autorizație de construire.
Conform susținerilor reclamanților, în anul 1971 le-a fost atribuit un lot de teren în vederea construirii unei locuințe, fără a se emite o dispoziție în acest sens. Aceste aspecte au fost recunoscute și de pârâtul O. T. M. (proprietarul terenului) care confirmă faptul că, în anul 1971 reclamantului L.
I. i-a fost atribuit în folosință un lot de teren în vederea construirii unei locuințe, teren pe care din momentul atribuirii și până în prezent îl folosește netulburat, motiv pentru care sunt de acord cu admiterea acțiunii cu toate capetele de cerere.
Se poate observa că la data când ar fi avut loc înțelegerea dintre reclamanți și proprietarul terenului în vigoare erau dispozițiile Decretului nr. 493 din 10 decembrie 1954. Potrivit art. 1 din acest decret, comitetele executive ale sfaturilor populare erau autorizate să atribuie, gratuit, în folosință veșnică, parcele de terenuri necesare construirii de locuințe individuale membrilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor, etc., din orașe și comune, dacă toți aceștia nu au asemenea terenuri și pot, prin mijloacele lor, să-și construiască locuințe proprii. Art. 3 în alin. 2 precizează că, la cererea părții interesate, tribunalul locului va dispune transcrierea în registrul de mutații imobiliare, respectiv întabularea în cartea funciară, a dreptului de folosință veșnică asupra terenului atribuit.
Acest act normativ, precum și cele apărute ulterior nu au reglementat ce se întâmplă în situație în care deși între persoana fizică și autoritățile locale a existat o astfel de înțelegere cu privire la atribuirea în folosință a terenului, teren pe care, conform înțelegerii beneficiarul a și edificat construcții, nu se emite vreun act administrativ, o decizie în acest sens. Era de notorietate faptul că, mai ales în zonele miniere autoritățile din acele vremuri ofereau terenuri în vederea construire de locuințe pentru a atrage forța de muncă în zonă.
În cauză proprietarul terenului a acceptat construcțiile ce au fost edificate, chiar și fără autorizație de construcție în decursul timpului nesolicitând demolarea, deși dacă le consideră ca fiind făcute în mod abuziv ar fi putut cere desființarea lor. Această recunoaștere a dreptului de proprietate a reclamanților asupra construcțiilor a fost permanentă, continuă, percepându-se anual de la reclamanți taxele și impozitele aferente. Procedând în această manieră este clar că din partea proprietarului nu a existat niciodată și nu există vreo intenție de a-și valorifica dreptul de proprietate, prin accesiune asupra construcțiilor.
Potrivit art. 249 din Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire.
Impozitivul pe clădiri, precum și taxa pe clădire se datorează către bugetul local al comunei, orașului…în care este amplasată clădirea (alin.2).
Din textul de lege redat mai sus reiese că, perceperea taxelor și impozitelor pe clădiri se poate face doar de la proprietar.
În speță, deși din partea proprietarului terenului a existat o recunoaștere permanentă a calității de proprietari ai reclamanților, acesta nu este suficient pentru a-și reglementa situația și sub aspect juridic. Reclamanții nu pot beneficia nici de dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea 7/96 republicată, neputându-și înscrie dreptul de proprietate asupra construcțiilor în lipsa reglementării situației juridice a terenului. Singura modalitate de a-și reglementa această situație o constituie o hotărâre judecătorească.
J. ECĂTOR
P. G. G.
Red.P.G.G./T.Red. O.V.
_ /2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 184/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 311/2013. Actiune in constatare → |
|---|
