Decizia civilă nr. 125/2013. Succesiune

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 125/R/2013

Ședința publică din data de 7 martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. N. JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: I. S. GREFIER: V. V.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de petentul M. I. și pârâtul M. N.

împotriva sentinței civile nr.1463 din_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._

, având ca obiect succesiune.

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din data de 28 februarie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnată în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată.

Prin sentința civilă nr.1463 din_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanții H. V. și H. E. M., împotriva pârâților C. (Ș. ) I., M. I., M. N., B. L. și C. (fostă B. ) I. A., O. M., O. I.

, O. K., O. S., O. M., O. W. și O. N. și s-a constatat că defuncții soți M. Grigore decedat la data de_, și M. I., decedată la data de_, au dobândit prin edificare între anii 1945-1960 dreptul de proprietate cu privire la imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. -Năsăud; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul M. Grigore decedat la data de_, se compune din cota de ½ din imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. - Năsăud, și a revenit prin moștenire legală defunctei M. I., în cotă de 1/4, în calitate de soție supraviețuitoare, și pârâților C. (Ș. ) I., M. I. și M. N., în cotă de ¾ împreună, în calitate de fiică și fii; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta M. I., decedată la data de_, se compune din cota de 5/8 din imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. -Năsăud, și a revenit prin moștenire legală pârâților C. (Ș. ) I., M. I. și M. N., în calitate de fiică și fii; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul M. Grigore, decedat la data de_, se compune din cota de 1/4 din imobilul teren intravilan în suprafață de 1.736 mp (1.769 mp conform măsurătorilor expertului) înscris în TP 43111/1997 situat în localitatea S. -Nou, județul B. -Năsăud, și a revenit prin moștenire legală pârâților C. (Ș. ) I., M. I. și M. N., în calitate de frați; s-a constatat că prin antecontractul de vânzare încheiat pe data de_ pârâții C. (Ș. ) I., M.

I. și M. N., în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să vândă pârâților B. L. și

C. (fostă B. ) I. -A., în calitate de beneficiari cumpărători, imobilele casă de locuit, anexe gospodărești și terenul aferent, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TP 43111/1997 și prin moștenire după defunctul lor frate M. Grigore, imobile situate în localitatea S.

-Nou 254, județul B. -Năsăud, pentru prețul de 100.000.000 lei vechi achitat în întregime și s-a validat acest antecontract, prezenta hotărâre ținând loc de contract autentic de vânzare; s-a constatat că prin antecontractul de vânzare încheiat pe data de_ pârâtele B. L. și C. (fostă B.

) I. -A., în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să vândă reclamanților, în calitate de beneficiari cumpărători, imobilele casă de locuit, anexe gospodărești și terenul aferent, situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. -Năsăud, pentru prețul de 100.000.000 lei vechi achitat în întregime și validează acest antecontract, prezenta hotărâre ținând loc de contract autentic de

vânzare; s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la imobilele menționate la punctul 6 al dispozitivului, conform tabelului de mișcare parcelară al raportului de expertiză tehnică extrajudiciară topografică efectuat în cauză, astfel: nr. parcelă 1 Cc+2 A; nr. topo 2633/1/1/1/2/2/2/2/2/2/2/1; suprafața 1.769 mp; categoria de folosință casă familială de locuit în regim P, anexă gospodărească, curți-construcții și arabil; proprietari H. V. și H. E. -M., cu titlu de cumpărare; au fost obligați pârâții M. I. și M. N., în solidar, la plata către bugetul local al Comunei Lechința a sumei de 3.830 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plată; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Situația de fapt reținută de instanță

. Conform declarației martorului audiat în cauză (f. 138) care se coroborează cu cele menționate în certificatul de atestare a edificării construcțiilor întocmită de Primăria comunei Lechința (f. 91) defuncții soți M. Grigore decedat la data de_ (f. 32) și

M. I., decedată la data de_ (f. 33) au dobândit prin edificare între anii 1945-1960 dreptul de proprietate cu privire la imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea S.

-Nou 254, județul B. -Năsăud. Masa succesorală rămasă după defunctul M. Grigore decedat la data de_ (f. 32) se compune din cota de ½ din imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. -Năsăud, și a revenit prin moștenire legală defunctei M. I., în cotă de 1/4, în calitate de soție supraviețuitoare, și pârâților C. (Ș. ) I.

, M. I. și M. N., în cotă de ¾ împreună, în calitate de fiică și fii (f. 9-12). Masa succesorală rămasă după defuncta M. I., decedată la data de_ (f. 33), se compune din cota de 5/8 din imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. - Năsăud, și a revenit prin moștenire legală pârâților C. (Ș. ) I., M. I. și M. N., în calitate de fiică și fii. Masa succesorală rămasă după defunctul M. Grigore, decedat la data de_ (f. 8), se compune din cota de 1/4 din imobilul teren intravilan în suprafață de 1.736 mp (1.769 mp conform măsurătorilor expertului) înscris în TP 43111/1997 (f. 7) situat în localitatea S. -Nou, județul B. -Năsăud, și a revenit prin moștenire legală pârâților C. (Ș. ) I., M. I. și

M. N., în calitate de frați. Prin antecontractul de vânzare încheiat pe data de_ (f. 6) pârâții C. (Ș. ) I., M. I. și M. N., în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să vândă pârâților B. L. și C. (fostă B. ) I. -A., în calitate de beneficiari cumpărători, imobilele casă de locuit, anexe gospodărești și terenul aferent, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TP 43111/1997 (f. 7) și prin moștenire după defunctul lor frate M. Grigore, imobile situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. -Năsăud, pentru prețul de 100.000.000 lei vechi achitat în întregime. Prin antecontractul de vânzare încheiat pe data de_ (f. 5 și 135) pârâtele B. L. și C. (fostă B. ) I. -A., în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să vândă reclamanților, în calitate de beneficiari cumpărători, imobilele casă de locuit, anexe gospodărești și terenul aferent, situate în localitatea S. -Nou 254, județul B. -Năsăud, pentru prețul de 100.000.000 lei vechi achitat în întregime.

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică extrajudiciară topografică (f. 85-101) prin care au fost identificate imobilele în litigiu cu date de CF, posesori faptici, categorie de folosință, suprafață și a fost întocmit tabelul de mișcare parcelară cu propunerea de întabulare, astfel: nr. parcelă 1 Cc+2 A; nr. topo 2633/1/1/1/2/2/2/2/2/2/2/1; suprafața 1.769 mp; categoria de folosință casă familială de locuit în regim P, anexă gospodărească, curți-construcții și arabil; proprietari H.

V. și H. E. -M. .

Texte de lege aplicabile

. Conform art. 489 din vechiul C. civ., în vigoare la data edificării construcției, proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui. Conform art. 490 C. civ., proprietarul poate face asupra pământului toate plantațiile și clădirile ce găsește de cuviință, afară de excepțiile statornicite la capitolul, care tratează despre servituți. Conform art. 491 C. civ., proprietarul poate face sub fața pământului toate construcțiile și săpăturile ce găsește de cuviință, și trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi și regulamente privitoare la mine, precum și de legile și regulamentele polițienești. Conform art. 492 C. civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.

Conform art. 650 din vechiul C. civ., în vigoare la data deschiderii succesiunii, aceasta se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament. Conform art. 669 C. civ., copiii sau descendenții lor succed tatălui, mamei, bunicilor, bunicelor și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii. Conform art. 670 C. civ., dacă defunctul n-a lăsat posteritate (descendenți), nici frate, nici soră, succesiunea se cuvine ascendenților din gradul de rudenie cel mai aproape. Conform art. 672 C. civ., în caz de a muri mai dinainte tata și mama unei persoane moarte fără posteritate, frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiune, depărtând pe ascendenți și pe ceilalți colaterali.

Conform art. 1 din L 319/1944, în vigoare la data deschiderii succesiunii, soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț, după cum urmează: a) Când vine la succesiune cu copiii legitimi și recunoscuți sau numai cu unii din ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime;

b) Când vine la succesiune în concurs cu tatăl și cu mama defunctului, ori numai cu unul din ei, în ambele cazuri împreună cu frații și surorile soțului încetat din viață și descendenții lor, sau numai cu unul din ei, moștenește o treime; c) Când vine la succesiune cu tatăl și mama defunctului, ci numai cu unul din ei, sau numai cu frații și surorile acestuia și descendenți de ai lor, ori numai cu unii din ei moștenește o jumătate; d) Când vine la succesiune cu ceilalți ascendenți sau colaterali până la gradul al IV-lea inclusiv, moștenește trei pătrimi; e) In lipsa rudelor mai sus arătate, soțul supraviețuitor moștenește averea întreagă.

Conform art. 5 alin. (2) din Titlul X al L 247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Conform art. 896 C. civ., în cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanței judecătorești să dispună înscrierea; dreptul la acțiune este prescriptibil în condițiile legii. Dacă acțiunea în prestație tabulară a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească se va înscrie, din oficiu, și împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare.

Potrivit art. 18 din OUG 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

Conform art. 274 C. pr. civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Conform art. 275 C. pr. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Motivarea soluției în drept

. Având în vedere situația de fapt prezentată și dispozițiile legale pertinente, instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada dobândirii dreptului lor de proprietate cu privire la imobilele care formează obiectul prezentului litigiu, precum și faptul că acestea, prin expertiză, au fost identificate cu date cadastrale și de carte funciară. S-a mai avut în vedere că pârâtele B. L. și C. (fostă B. ) I. -A., persoanele obligate să le predea reclamanților înscrisurile necesare întabulării, nu și-au îndeplinit această obligație. Drept pentru care s-a admis acțiunea și s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la imobilele menționate, prezenta hotărâre urmând a suplini consimțământul la înscriere al persoanelor care aveau obligația de a preda înscrisurile.

Instanța de fond a reținut că reclamanților le-a fost acordat ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 3.830 lei (f. 62) și că pârâții M. I. și M. N., care nu s-au prezentat în instanță pentru a-și expune poziția față de acțiune, sunt părți căzute în pretenții în sensul dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008 întrucât au refuzat să se prezinte la notarul public pentru încheierea în forma autentică cerută de lege a contractului de vânzare cu privire la imobilele în litigiu, între ei împreună cu pârâta C. (Ș. ) I., pe de o parte, și pârâtele B.

L. și C. (fostă B. ) I. -A., de cealaltă parte. Aceasta pentru ca, mai apoi, pârâtele B.

L. și C. (fostă B. ) I. -A., la rândul lor, să se poată prezenta la notarul public pentru încheierea, cu privire la aceleași imobile, a contractului autentic cu reclamanții. Acest refuz al

pârâților a determinat reclamanții să pornească prezentul proces în care au fost efectuate cheltuielile în suma menționată mai sus, suportate de către bugetul local al Comunei Lechința, autoritatea administrativă de la domiciliul acestora. Prin urmare, sumele pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii de la plata taxei judiciare de timbru urmează a fi puse în sarcina pârâților M. I. și M. N. .

Cu privire la pârâtele C. (Ș. ) I., B. L. și C. (fostă B. ) I. -A., s-a avut în vedere că acestea, înainte de prima zi de înfățișare care a fost la_ (f. 48), prin înscrisuri depuse la dosarul cauzei (f. 28-29) și-au exprimat acordul cu privire la acțiunea reclamanților astfel încât ele, în condițiile art. 275 C. pr. civ., nu pot fi obligate la plata sumei pentru care reclamanții au beneficiat ajutor public judiciar.

Împotriva acestei sentințe,în termen legal, au declarat recurs pârâții M. I. și M. N.

, solicitând modificarea în parte în sensul înlăturării obligației lor la plata contravalorii ajutorului public judiciar acordat reclamanților. În esență susțin recurenții că pe de o parte nu au îngreunat desfășurarea cauzei, ci dimpotrivă au facilitat-o punând la dispoziție toate actele de stare civilă necesare dezbaterii succesiunii și toate documentele cadastrale ale imobilului vândut cumpărătoarelor B. L. și D. a, care l-au revândut reclamanților, pe de altă parte ajutorul public judiciar a fost acordat cu prea mare ușurință fără a se face verificările necesare din care să rezulte starea materială reală bună a reclamanților ,care muncesc și locuiesc în Irlanda de Nord.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar "cheltuielile pentru care partea a beneficiat de ajutor public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume";.

În cauză reclamanții H. V. și E. -M. au investit prima instanță cu rezolvarea următoarelor pretenții: devoluțiunea succesorală vizând pe defuncții M. I. și Grigore cu privire la edificatele amplasate în S. -Nou nr. adm. 254, dobândirea de către cei trei succesori ai lor (recurenții pârâți M. Ion, M. N. și pârâta C. I. ) a dreptului de proprietate asupra terenului aferent în suprafață de 1736 mp reconstituit prin Titlul de proprietate nr. 43111/1997, validarea înstrăinării din_ a imobilelor construcții și teren de către cei trei pârâți către pârâtele

B. L. și I. -A. ; validarea înstrăinării din_ de către cele două pârâte achizitoare către reclamanți și înscrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciară. Prima instanță a acordat promotorilor demersului juridic, la data de_, ajutor public judiciar sub forma scutirii totale de la plata taxelor judiciare de timbru datorate în cuantum de 3845,6 lei și câștig de cauză pe fondul acțiunii promovate, reclamanții nepretinzând cheltuieli de judecată.

Reproșul adresat de prima instanță pârâților M. I. și M. Nicoale, în justificarea soluției de obligare a lor la suportarea contravalorii ajutorului public judiciar acordat reclamanților, acela de a nu se fi prezentat la notarul public pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare pentru ca ulterior secunda înstrăinare să se poată perfecta pe cale notarială, fără a fi necesară sesizarea justiției, este unul nefondat. Este cert că cei doi pârâți nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția față de pretențiile îndreptate contra lor, însă această manifestare de voință nu echivalează cu opoziția la rezolvarea favorabilă a cererilor deduse judecății. Mai mult decât atât, nu s-a probat în nici un fel diligența primilor cumpărători, pârâtele B. L. și B. (C. ) I. -A., de a perfecta achiziția imobilelor pe cale notarială, cei trei vânzători (pârâții recurenți și pârâta C. I. ) nefiind convocați în fața notarului, și nici refuzul celor trei de a încheia contractul de vânzare cumpărare pe care notarul să îl autentifice. Identică este situația și în privința secundei înstrăinări. Lipsurile respective sunt imputabile exclusiv reclamanților, respectiv primelor două cumpărătoare, sesizarea instanței de judecată neputând fi decât consecutivă pentru antrenarea în sarcina primilor vânzători a costurilor procesuale.

În aceste circumstanțe, în mod eronat suma pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar a fost pusă în sarcina pârâților M. I. și M. N., cât timp lipsește orice dovadă care să probeze imposibilitatea tranșării raporturilor juridice dintre părți pe cale notarială și că intentarea acțiunii a fost determinată exclusiv de atitudinea celor doi, aceștia nefiind părți căzute în pretenții în sensul textului legal înainte citat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. recursul declarat va fi admis și sentința atacată modificată în parte în sensul că se va înlătura dispoziția de obligare a celor doi pârâți de a plăti, în solidar, către bugetul local al Comunei Lechința suma de 3.830 lei,

reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plată, fiind menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței.

Recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.312 Cod procedură civilă:

Admite recursul declarat de pârâții M. I. , cu domiciliul în mun.B., str.M. Viteazul, nr.22,județul B. -Năsăud și M. N. , cu domiciliul în mun.B., str.Î. T., bl.28, sc.B, et.3, ap.21, județul B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr.1463/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a celor doi pârâți de a plăti, în solidar, către bugetul local al Comunei Lechința suma de 3.830 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plată.

Menține restul dispozițiilor. Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de_ .

Președinte,

Judecători,

Grefier,

C.

N.

C.

I.

- I.

S.

V.

V.

Red. Dact. N.C. _

Jud fond ZD

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 125/2013. Succesiune